Recomandări


Vizită în Ținutul Conacelor. Prima oprire: Muzeul Pal Haszmann

Unul din primele locuri în care am fost după ce m-am mutat în Bucuresti a fost Muzeul Satului. Cred că e locul în care am revenit de cele mai multe ori, pentru că e o liniște acolo cum nu găsești în altă parte. Și uite-așa, cum e ea viața simpatică, am ajuns iar într-un fel de Muzeul Satului, doar că la Cernat. Asociația Travel Focus m-a invitat în turul de descoperire a Ținutului Conacelor. Mai exact, la Covasna. Orice călătorie serioasă începe cu un plan. Iar eu, ca orice turist liniuță blogger serios, mai întâi mă consult cu programul. Și ce zicea programul? Zicea că printre altele, o să vizităm un muzeu. Ok, nu sunt șefa la muzee, da’ hai să încerc, ce-aș putea să pățesc? Zic. Și am pățit. Că nu mă așteptam să găsesc un loc atât de frumos. Așa cum nu mă așteptam nici să găsesc gazdele scoase din manualul de turism, care ne-au întâmpinat cu cele mai frumoase și mai sincere zâmbete.   Locul poate fi descris în două cuvinte: șoc și bucurie. Într-o grădina imensă, copleșită de liniște și de soare, am dat ochi în ochi cu frumusețea absolută: un conac în care se afla expoziția principală, înconjurat de case secuiești de la 1800, stupi de albine și un grânar. Și porți superbe, porți peste tot. Am avut senzația că e un imens platou de filmare unde urma să se filmeze “Amintiri din Copilărie”. Iar pentru copii e Rai, ei rămân cu gura căscată de când intră în curtea plină de tot felul de utilaje de altădată. De la tractoare și tot felul de mașini agricole, trăsuri, până la colecția de sobe sau de radiouri vechi, toate sunt aranjate într-o ordine perfectă.   Povestea e simplă și frumoasă: învățătorul Pal Haszmann și soția lui au strâns acum 100 de ani aceste minunății, le-au lăsat moștenire din generație în generație (comuniștii au contribuit și ei, că au transformat locul în muzeu, nu au distrus nimic) și uite așa, acum urmașii învățătorului se ocupă de moștenirea lui. Mi s-a părut ca în povești că nepoții și strănepoții acestui domn locuiesc chiar acolo, au casele în spatele muzeului. Muzeul din Cernat e locul unde să te oprești în vacanță măcar pentru o zi. Gazdele sunt primitoare și atente cu toți copiii, chiar și cu ăștia puțin mai maturi, ca mine. Se fac ateliere de pictat pe lemn (recunosc, nu m-am încumetat, că la cât de talentată sunt eu la desen mă dădeau afară nu din muzeu, ci din județul Covasna) sau de pâslit. La universitatea populară din Cernat (pe care o gasim tot în muzeu) vin tineri din toată țara în tabere de pictură și sculptură. Adevărul e că e locul ideal să îți lași talentul să își facă de cap. Mi-au atras atenția și niște fotografii imense alb-negru, lipite de câțiva copaci. Am întrebat ce e cu ele și am aflat că tocmai fusese o petrecere pentru copiii satului și oamenii s-au gândit să îi învețe niște istorie. În poze erau moșii și strămoșii lor.   Muzeul din Cernat e cunoscut în toată zona și cred că merită să fie cunoscut în toată România. Dacă ajungeți prin Covasna, e musai să vă opriți și să stați acolo măcar câteva ore. Vă garantez că nu o să vă mai vină să plecați. Prețurile sunt mici, intrarea pentru copii costă 5 lei, iar pentru adulți 10. Sat Cernat, foarte aproape de Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. Acum că aveți toate datele, vă urez succes la liniște și la poze. Cine știe, poate totuși îmi fac curaj și ne întâlnim la atelierul de pictură.    

no comments


S-a întors Portugalia în România. Tap Portugalia

Eu nu mă las până nu molipsesc tot poporul român de Portugalia. Țara vieții trebuie să fie descoperită de toată suflarea românească. Eu m-am bucurat tare când am auzit că Tap Portugalia se întoarce în România și că iar o să avem cursă directă spre Lisabona. O, ce veste MINUNATĂ!
Așa că m-am dus vineri pe la Aeroportul Otopeni ca să văd minunea cu ochii mei. Spiritul portughez era peste tot la “Plecări”, aveam chiar și un flash-mob pe muzică portugheză. Apoi, mi-am împlinit un vis. Visul. Am mers direct pe pistă, dar nu în goana aia clasică și nebună când sari din autobuz în avion de te ia vântul. Nu, frățică. Am avut onoarea să stau pe pistă o oră întreagă. Foarte tare senzația asta de onoare. Atât de aproape de toată forfota aia de avioane care vin și pleacă, te simți cel puțin Sophia Loren cu părul în vânt, dar coafura rezistă și tu ai filme cu tine în cap. După care s-a petrecut tradiționalul botez cu apă al cursei TAP și magaoaia aia de avionul vieții era la doar 5 metri de mine. Știu. Sunt o norocoasă 🙂 Invidiați-mă pe rând.
Așadar, TAP PORTUGALIA a revenit in Romania. Ce înseamnă asta:
1. Zburăm direct București-Lisabona, fără escală, cu una din cele mai puternice companii din lume.
2. Vor fi 5 zboruri pe săptămână spre Lisabona. Aeronavele Airbus, de tip A319 și A320, dedicate operării rutei, vor pleca de pe  Aeroportul Internațional Henri Coandă în zilele de luni, miercuri, joi, sâmbătă și duminică, la ora 7:00. În zilele de vineri, zborurile București - Lisabona au loc la ora 17:30.
3. Avem legături mai bune către Madeira și Azore (tot portugheze și ele)
Planurile sunt mari, pentru la anul portughezii și-au propus ca aceste zboruri să fie zilnice. Asta ca să nu mai am vreo scuză să nu ajung în țara vieții an de an.
Și ca să vă mai dau o extra bonus cado veste bună, până pe 17 iulie TAP oferă o reducere de 15% pentru toți cei care își cumpără bilete de avion. Vă las aici linkul de unde puteți să vă luați direct tichetele spre fericire:

no comments


Cel mai frumos muzeu. The Scotch Whisky Experience

Nu poţi să mergi în Scoţia şi să nu trăieşti experienţa “Whisky”. E ca și cum te-ai duce în Laponia și să nu îl vezi pe Moş Crăciun. Cine eram eu să fac altfel? Așa că m-am conformat și m-am dus să mă încarc de povestea asta. În drum spre castelul din Edinburgh, undeva pe stânga, e o casă frumoasă cu o siglă și mai frumoasă: “The Scotch Whisky Experience”. Restaurant de fiţe la intrare, puțin mai încolo, muzeu. 15 lire sterline intrarea pentru un adult, turul durează 50 de minute. Dai un ban, da’ știi că face, scoțienii știu să facă marketing mai bine chiar și decât grecii.

Paranteză. Până să mă duc, aveam și eu o problemă: întotdeauna m-am întrebat dacă se scrie “whisky” sau “whiskey”; cică sunt corecte ambele forme. Scoţienii spun whisky, irlandezii au mai pus ei un “e”, că aşa sunt ei, mai cu moţ.
Închid paranteza. Revenind la cultură, muzeul nu e foarte mare, da’ spaţiul e folosit perfect. La intrare te aşezi pe nişte scaune cu care pleci într-o plimbare pe șine. Prin nişte tunele întunecate, o iei cu scaunul la plimbare, iar pe pereți vezi proiectate filme cu istoria whisky-ului în Scoţia. Scaunul care te plimbă mi se pare o idee deșteaptă. Poate nu ești la primul tur și ai degustat deja destul cât să nu mai stai bine pe picioare. După turul cu scaunele plimbătoare ajungi într-o cameră de proiecție. Pe un ecran curbat vezi Scoţia împărţită pe regiuni, în funcție de tipul de whisky produs. Primeşti și un carton, un fel de loz de răzuit de-al nostru, cu aroma fiecărei specialități de whisky. Răzuiești și miroși. Altă idee bună. Ajungi după aia în altă încăpere, unde începe adevăratul tur: camera de degustare. Aici m-am mai calmat, inițial credeam că am dat 15 lire ca să miros niște lozuri și să mă dau cu scaunul. Ca la vinuri e și la whisky, degustarea e un mic ritual. Miroşi, agiţi şi apoi, când ai părut suficient de intelectual(ă), deguști puțin. Dacă vezi că degustă toată lumea, treci la subiect. Bei de-adevăratelea. Eu am ales un whisky cu un gust afumat. Minune mare! (Recunosc că mi-a plăcut și ideea că pot să mă afum cu un whisky afumat.) Ca amintirea să fie amintire, la final primeşti paharul din care ai băut, ca să îți aduci aminte acasă cum era să te faci de râs în Scoția.  Exagerez, nici măcar nu m-am amețit, dar eu sunt mai specială. Finalul turului te duce în camera tezaurului. O cameră care face să crape de invidie orice mare colecționar de whisky din lumea asta: Diageo Claive Vidiz Whisky Collection. 3384 de whisky strânse într-o viaţă şi adăpostite în Scoţia.  Acu’ sincer, sper că au grijă de ele. Eu sunt pentru prezervarea minunilor lumii. Am făcut turul simplu, sunt și altele mai complexe care durează mai mult, poţi să faci chiar şi şcoală că să devii degustător cu acte în regulă. Fire mai modestă, am ales varianta Basic, rămân amator/consumator, îi las pe alții să fie profesori. La ieşire m-am rătăcit puțin prin magazinul de suveniruri. Greu să te hotărăşti ce să alegi pentru cei dragi. Am luat balsam de buze cu whisky pentru toate prietenele mele. Să îmbine utilul cu plăcutul. E adevărat, n-am mai ajuns cu el acasă, că dragii mei scoţieni mi-au pierdut bagajul, dar sper că în câteva zile să mi-l găsească și să mi le cadorisesc. So, într-un final apoteotic, vă dau și părerea mea sinceră. Dacă ajungeți în Edinburgh, faceţi o vizită casei lu’ mama şi tata lu’ whisky. E de bifat în galeria muzeelor de văzut o dată în viaţă. Căci, nu-i așa, toți vrem să fim plini de cultură în cap. Pam pam.  

2 comments


Cea mai frumoasă poveste de iubire: Tango în aer

Iubirea e tema Festivalului Internațional de teatru de la Sibiu de anul ăsta... și am ales să văd fix spectacolele despre iubire. 🙂 Vă spun cu mâna pe inimă că în ziua în care s-au pus în vânzare biletele la FITS2017 primul gând a fost la dansatorii argentineni. Îi văzusem acum 2 ani, am povestit experiența aici. Am așteptat cu emoție reîntâlnirea și am trăit iar bucurie la cele mai înalte cote. Dansatorii care plutesc în aer au pus lacrimi de bucurie în ochii spectatorilor. Până la urmă...cine nu visează să zboare? Tango in Aer e un show produs si gandit de coregrafa Brenda Angiel. O adevărată lady... înaltă, subțire cu care am avut onoarea să stau puțin de vorbă aseară după show. I-am mulțumit pentru experiență și dânsa mi-a vorbit despre dansatori cu mândria cu care o mamă își "bârfește" copiii. MINUNAT SPECTACOL. Mi-am adus aminte de vorba prietenei mele Paula: În viață e importantă coregrafia 🙂 Și-n dragoste, nu-i așa? fotografii: Paul Baila **** Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu celebrează, la a XXIV-a ediție, iubirea. Spectacole de teatru, dans, muzică, circ, conferințe și Bursa de Spectacole au loc în săli de spectacole, pe străzile orașului și în lăcașuri de cult, toate unite sub ideea de iubire pentru artele spectacolului. Festivalul ține de pe 9 pe 18 iunie. Mai multe detalii, aici.    

no comments


CONCURS! Green Sugar, dulcele perfect pentru copii

UPDATE: Avem trei norocoase (merituoase) câștigătoare ale premiilor: Maria Chetran, Cornelia Mosoianu și Dina Aura. Felicitări! De azi, viața o să vă fie puțin mai dulce și mai sănătoasă! Laureatele, vă rog să îmi dați mail la fifistie@gmail.com   Am și eu o problemă. Zahărul și copiii obezi. Un sfert din copii români sunt obezi. WOW! Un sfert! Copiii sunt cucu după dulciuri, e normal, și noi eram, da’ noi nu aveam acces la atâtea dulciuri și atât de des. Și tare mi-e frică să nu fie din ce în ce mai rău. Și din începutul ăsta de disperare al meu, apar raze de speranță. Una din ele e educația alimentară. Da’ cât să îl educi pe săracul copil? Cât timp să îi refuzi bucuria? Așa că am așteptat următoarea tură de speranță și uite că a apărut: dulcele sănătos. Există, există. Îi zice GREEN SUGAR. Cine și ce e Green Sugar? Păi vă zic eu mai jos, că le-am cerut un comunicat oficial, ca să n-avem discuții la divorț:

“Este înregistrat în Uniunea Europeană că fiind un produs 100% natural, cu 0 calorii şi 0 indice glicemic, obţinut din doar două ingrediente: extractul din frunze de Stevia Rebaudiana (obţinut prin opărire) şi eritritol (obţinut din porumb, prin fermentaţie cu drojdia Moniella pollinis). Spre deosebire de alţi îndulcitori de pe piaţă, Green Sugar este singurul dulce natural cu gust stabilizat, care nu schimbă gustul alimentelor sau al băuturilor pe care le îndulceşte şi poate fi folosit inclusiv la prăjituri ce necesită preparare termică.”
Care sunt beneficiile consumului de Green Sugar? -  menţine echilibrul glucozei în sânge; ·       stimulează secreţia de insulină; ·       reglează mecanismul gastro intestinal; ·       stimuleză activitatea cerebrală; ·       scade poftă de dulce şi poftă de mâncare; ·       reglează tensiunea arterială; ·       scade nevoia de fumat; ·       are acţiune anitibacteriana şi antifungica ; ·       nu produce carii; ·       nu prezintă riscul cancerigen al îndulcitorilor sintetici.”
Acum că v-am prezentat treaba cu problema și cu rezolvarea, vă provoc la concurs. Intraţi voi frumos aici: http://greensugar.ro/gama-de-produse/ şi spuneţi-mi printr-un comentariu pe blog care din produsele Green Sugar vă tentează și de ce. Am 3 premii pentru voi. Fiecare premiu conţine: o cutie de sfere cereale fără zahăr, o cutie de cornflakes şi o ciocolată caldă. Concursul se încheie duminică, 11 iunie la ora 24.00, aleg şi anunţ câştigătorii aici pe blog şi pe Facebook luni, 12 iunie la ora 10.00. Capisco? Succes!

18 comments


Dr. Ada, mituri și realități legate de implanturile dentare

17039401_1329209087166684_5511859503568455129_o Azi vorbim despre implanturi. Am auzit atâtea discuții în jurul acestui subiect, atâtea informații care se bat cap în cap, că nu mai știu ce să cred. Așa că am luat-o la întrebări pe Dr.Ada ca să nu mai bâjbâi printre bârfe medicale și să aflu răspunsuri corecte direct de la sursă.

Dr. Ada Epistatu este doctor în științe medicale, medic primar specialist în stomatologie, specialist în estetică dentară și facială, competență în implantologie.

Acum câţiva ani implantologia era un subiect aproape tabu. Părea o mare şmecherie pe care puţini oameni şi-o permit. De ce implant şi când?

De ce implant? În primul rând pentru că se reduce sacrificiul dentar. De exemplu, când pierzi un dinte, în loc să şlefuieşti doi dinţi pentru o punte pui un implant şi rămâi cu ceilalţi dinţi neatinşi. Un alt motiv este că implantul menţine înălţimea osului. Puţin ştiu că osul se hrăneşte, ca să zic aşa, prin presiunile care se transmit prin dinţi la ligamentele dentare. Atunci când dinții lipsesc, osul nu mai este stimulat şi începe să se retragă.

Iar un motiv foarte important este pentru cei care pierd dinţi foarte mulţi sau toţi şi sunt obligaţi să poarte o proteză dentară. Aici nici nu cred că se mai poate pune problema “de ce implant?”. Între o proteză pusă în pahar, care clămpăne, unde îţi dispare gustul pentru că acoperă tot cerul gurii, unde strănuţi şi te poţi trezi cu proteza pe masă, este evident că oricine ar vrea implant. Protezarea totală pe implanturi înlătură toate aceste disconforturi şi, aşa cum îmi place să zic, te face să te simţi om.

Acum tehnicile moderne şi tehnologiile de ultima generaţie, implantologia digitală, îţi permit să pleci într-o singură şedinţă şi cu implanturi şi cu lucrarea fixă în gură. Dinţi şi implanturi într-o singură şedinţă: One day implant concept. Şi să nu uităm că trauma cea mai mare în cazul pierderii dinţilor şi a purtării unei proteze mobile este trauma psihologică. Cu acest nou concept digital eliminăm ceea ce ne doare cel mai tare: depresia!
În concluzie, implanturile oferă o forţă de masticaţie mai mare, conservarea dinţilor naturali rămaşi, confort sporit şi îmbunătăţirea respectului de sine. Arată şi funcţionează ca un dinte natural.

Cât durează viaţa unui implant?

În primul şi în primul rând, durata de viaţă a unui implant ţine de cum avem grijă de el. Igiena aici joacă rolul principal - periuţa de dinţi şi airfloss-ul nu trebuie să lipsească din programul de igienă. Apa de gură şi spălatul pe dinţi după fiecare masă principală sunt reguli de bază. Eliminarea ticurilor vicioase precum scosul dopurilor cu dinții, rosul oaselor, trebuie să dispară din obiceiurile noastre. Este important ca toată lumea să ştie că ceea ce scoate sau distruge un dinte natural distruge şi un implant!

Să se respecte recomandările şi programul de controale pe care le stabileşte medicul. Din păcate, mulţi pacienţi se simt minunat şi dispar cu anii, nu mai vin la controalele anuale. Şi uite aşa apar ei , pacienţii cu probleme după 5-6 ani şi îşi aduc aminte de dentist. Sfatul meu este că dacă vor ca implanturile să dureze mai mult de 10 ani este ca dentistul să le devină prieten şi să-l viziteze de cel puţin 2 ori pe an.

Un alt factor care influenţează viaţa unui implant este bineînţeles alegerea pe care o facem când vine vorba de “ce implant să-mi pun?” Pacienţii fac un tur al cabinetelor medicale fie pe jos, fie online şi aleg. Ei aleg. Şi aleg implanturi ieftine pentru că tot implant se cheamă. Nu, categoric nu. Vreţi o durată lungă da viaţă a implantului aflaţi că nu toate implanturile îndeplinesc condiţiile necesare longevităţii!

La ce ar trebui să fie atent un pacient?

În primul rând pacientul trebuie să fie atent la toate sfaturile pre şi post implantare pe care i le dă medicul pentru această procedura. Să nu alerge după ce este mai ieftin. Aşa cum spuneam, nu toate implanturile sunt la fel chiar dacă le spunem implant. După 3, 4 sau 6 luni implanturile se protezează definitiv adică se pun dinții pe implanturi cum spun unii. Se pun coroanele pe implanturi. La ora actuală această etapă vine cu tehnici din ce în ce mai evoluate şi sofistificate având că scop tot lungirea vieţii implantului. De aceea şi în această etapă, sfatul medicului este foarte important pentru că el ştie cel mai bine pentru situaţia dată ce să aleagă pentru protezarea implantului. Oricât de mult s-ar informa pacientul pe internet aceste tehnologii noi de protezare nu pot fi înţelese şi departajate uşor fără a avea explicaţiile clare ale medicului în decizia finală de protezare. Deci, este foarte important cu ce protezăm la final implantul!

Să fie atent la igienă! Controalele anuale la stomatolog trebuie să nu lipsească!
18238215_1398184583602467_4133780705217108208_o

Ce înseamnă implantologia digitală şi cu ce diferă ea faţă de cea clasică?

Diferă în primul rând prin precizie scăzând astfel rată eşecurilor şi crescând durata de viaţă a implanturilor. Implantologia digitală foloseşte un program care, pe baza analizei imaginilor tomografice şi plecând de la prefigurarea rezultatului final (a coroanelor sau punţilor finale) alege poziţia cea mai optimă de implantare în funcţie de dimensiunile şi densităţile osoase şi în funcţie de poziţia finală a restaurărilor dentare. Astfel, implantul va fi cuprins de os cât mai gros, dens şi sănătos. De asemenea,forţele ce vor acţiona în timpul masticatiei nu vor afecta negativ implantul. Este o tehnică completă şi complexă, de precizie şi siguranţă.

Toată programarea digitală se transferă în gură cu ajutorul unui ghid chirurgical. Această tehnologie ne permite protezarea imediată a implanturilor cu lucrări provizorii ce vor rămâne în gură 6-8 luni de zile. Pacientul pleacă cu implanturi şi dinţi în aceeaşi şedinţa! La această tehnică nu stai nici măcar o oră fără dinţi după ce s-a terminat intervenţia.

Există ieftin şi bun?

Unde există ieftin şi bun? Şi dacă există îţi pui întrebarea cât durează? Implanturile pe care le folosim noi au un raport calitate preţ corect şi le garantăm că produs autorizat. Noi avem încredere în produsele noastre şi ăsta este primul lucru care le garantează.

Cum afectează fumatul durata de viaţă a unui implant?

Fumatul nu numai că scade perioada de viaţă a unui implant, dar creşte rata eşecului la fumători. Nicotina produce vasoconstricție afectând fluxul sangvin în zona implantată. Practic ţesuturile nu se mai irigă cum trebuie şi pot apare complicaţii în vindecarea zonei implantate. În timp, la fumătorii înrăiţi fumatul duce la pierderea densităţii osoase, retracții osoase. Şi astfel scade viaţa implantului. Se recomandă să se întrerupă fumatul cu o săptămână, două înainte de implantare şi după aceea să nu se fumeze cel puţin trei săptămâni pentru a se produce vindecarea osoasă în jurul implantului.

Ce le spuneţi celor care se tem de dureri? Cât durează o operaţie de one day implant şi cât durează recuperarea?

Celor care se tem de dureri le spun că nu au de ce. Foarte mulţi, după implantare, regretă că nu şi-au făcut implanturile mai din timp, că au amânat că s-au luat după nu ştiu cine. Aplicarea unui implant este o procedura foarte simplă şi netraumatică. Mai ales în sistemul One Day Implant unde nu se face niciun fel de tăietură, nu se pun fire. Pleci cu implantul, cu dintele, fără durere, fără umflături postoperatorii. Şi asta nu este reclamă este realitate. În cazul în care avem operaţii mai ample, cu adiții osoase cu implantări, care durează mai mult timp se pot face sedări cu anestezist în care pacientul poate dormi pe tot parcursul intervenţiei. Sedarea se poate folosi şi în intervenţii mai mici, dacă pacientului îi este foarte frică. O operaţie cu un implant durează între 30-60 min. Nici nu se poate folosi termenul de refacere pentru că pacientul nu suferă de nimic.

18556442_1412098898877702_542535224455288237_o

Cum decurge o asemenea operaţie?

Se face anestezia, se adaptează ghidul chirurgical, prin ghid se inserează implantul, iar la final se pune coroniţă provizorie pe implant. Foarte simplă este metoda One Day Implant.

Există tot feluri de mituri legate de implant. Ce le spuneți celor care se tem de “îmi respinge copul implantul”?

Numai în boli grave unde tratamentele duc la scăderea mare a imunităţii putem vorbi de o aşa zisă respingere. Adică, vindecarea post-implantară este afectată. Implanturile nu sunt respinse de organism. Oricum, pentru mine această afirmaţie nu există. Pentru mine implantul pe care îl aleg, tehnica de lucru şi respectarea regulilor postimplantare de către pacient scad rata de eşec foarte mult. Un implant nu se pune aşa orişicum… ai venit, te-am aşezat pe scaun şi ţi-am pus implanul. Există nişte paşi ce trebuie respectaţi. Se studiază cazul clinic pe radiografie şi pe computer tomograf, se face o apreciere cât mai corectă a situaţie, care este oferta de os şi mucoasă şi gradul de sănătate al lor, se face un istoric medical al pacientului, ce tratamente ia şi apoi se oferă soluţia de implantare. Pot spune că atunci când hotărâm implantarea mergem pe 99,99% succes!

Am pus implantul? Care sunt pașii care urmează dacă vorbim de igienă şi controalele la medic?

Aşa cum am mai spus igiena are un rol important în durata de viaţă a implantului. Periajul după fiecare masă, duşul bucal pentru curăţenia spaţiilor interdentare şi a gingiei, apa de gură, dental floss-ul nu trebuie să lipsească din obiceiul nostru de zi cu zi. Controalele la medic trebuiesc respectate. Medicul este cel care stabileşte numărul de controale pe an în funcţie de situaţia existentă. Dar, general valabil sunt minim două controale pe an. De asemenea şi parodontologul are un rol foarte important în viaţă implanturilor. Sigur unul din controale trebuie să fie la el. Implanturile se comportă ca dinții naturali şi vor fi afectate de boli ca şi ei şi dacă asta se cheamă parodontopatie în cazul dinţilor, la implanturi se cheamă implantită (afectarea ţesuturilor din jurul implantului).

Trebuie să avem grijă de implanturi ca şi de dinții naturali!

17212260_1340512116036381_7375905531818789013_o

Cum lucrează echipa dumneavoastar ştiu că aveţi un chirurg excepţional şi lucraţi cu medic anestezist ATI?

Suntem o echipa de chirurgi şi implantologi excepţionalişi modeşti! 🙂 Şi când spun echipă, înseamnă că lucrăm în echipă! Există un coordonator medical care stabileşte împreună cu specialiştii planul de tratament urmând ca fiecare medic să lucreze pe specialitatea lui! Da, chirurgul este excepţional, iar anestezistul minunat, doar el ne face fericiţi şi pe noi medicii că lucrăm fără probleme şi pe el pacientul că se trezeşte rezolvat. Dar şi parodontologul, endodontul, ortodontul, proteticianul, odontologul şi eu suntem excepţionali! Pacienţii nu ştiu ce muncă de colaborare este în spatele oricărui tratament muncă ce duce la alegerea celui mai bun tratament pentru fiecare pacient în parte.

no comments


Să renunți înseamnă să te eliberezi. Parfumurile nu țin veșnic

Parfumurile sunt ca bărbații. E complicat să găsești unul care să te atragă, să te îmbrace, să îți vină bine pe piele, să nu te plictisească. Unul bun, dar suficient de rău, să te provoace și să te facă să nu-l mai lași să plece niciodată. Dar acum nu vorbim despre bărbații care mi-au marcat viața, pe subiectul ăsta poate o să scriu cândva o carte. Acum vorbim despre parfumuri. Ieri am întâlnit un domn parfumier care m-a făcut să mă gândesc la relația mea cu parfumurile. Am căutat ani la rând parfumul perfect. De câteva ori am crezut că l-am găsit și m-am bucurat, dar după aia mă plictiseam, destul de repede. Așa am pățit cu fiecare. Și de fiecare dată când renunțam, simțeam o vinovăție care mă punea pe gânduri. EtiennedeSwardt Și uite cum ieri, în parfumeria de lux Obsentum din aeroportul Otopeni, apare Etienne de Swardt, parfumier genial, care cu doza de nebunie aferentă, spune răspicat: “o femeie trebuie să fie infidelă parfumului ei”. Buun, bravooo, hai că respir și nu mă mai simt o nestatornică. Mi-am dat seama testând parfumurile lui Etienne că șocul și senzualitate fac diferența în lumea asta a aromelor. Și am zâmbit când el ne-a descris universul lui: superficialitate, amor nebun, libertinaj, instinct. Într-un cuvânt: erotism. etat-libre-orange-putain Parfumurile lui Etienne, deținătorul brand-ului Etat Libred'Orange, au toate nume care ilustrează perfect asta: Putan de Palaces, La fin du monde, Secretions Magnifie. M-am îndrăgostit pe viață, până renunț la el, de You or Somebody like You.

Până la urmă fetelor, parfumul e ca un bărbat interesant. Te deranjează, te atinge, te încearcă, te face să tremuri. Te seduce. Și când te plictisești, renunți la el.
*** Etienne de Swardt este absolvent al prestigioasei școli de afaceri ESSEC Business School. A cucerit Parisul cu parfumurile sale din poziția de colaborator al Maison Givenchy. Ajuns la maturitatea creației, nonconformistul Etienne a căutat afirmarea pe cont propriu. Primele esențe lansate de Etat Libre d’Orange au fost parfumuri de lux pentru animalele de companie (cele mai notabile, “Oh My Dog!” și “Oh My Cat!”). Astăzi, compania are 34 de parfumuri vândute în 450 de magazine selecte din întreaga lume și 5 stele de la New York Times în clasamentul global al parfumurilor de nișă.

no comments


Vinul vieţii, Liliac, nu ne-a fost să fim impreună. Incă

18575440_1100308640115711_1117049493_o
Din păcate n-am reușit să onorez invitația bunei mele prietene Anita la infotrip-ul Spectacular Wine Trip, la Crama Liliac. ( Răceala, mama ei de răceală! )
După ce am văzut comunicatul Koon, am luat o foaie de hârtie și am scris așa de 100 de ori: “Fifi știe ce bun e vinul Liliac și se zgârie pe ochi că nu a fost să vadă cu ochii ei minunile de la cramă”
18575478_1100308663449042_583049583_o
18575066_1100308643449044_183985626_o
Am spicuit din comunicat, am ales o poveste cu tâlc și câteva date, ca să vă faceți o idee cu ce se mănâncă vinurile Liliac. Of…
“Poveşti din misterele Transilvaniei 
Acestea sunt prea des asociate cu însetarea de sânge şi tenebrele căutătorilor de aur, lemn sau sare. După ce secole de-a rândul acestea au dominat poveştile, dar au şi fascinat totodată pe oaspeţii săi, Transilvania ne oferă astăzi un alt mister al gustului fin, al plăcerii de nerefuzat dintr-un pahar cu vin. Se iau strugurii, nu din pripă, ci aşa mai spre momentul când toamna se încruntă de-a binelea. Se usucă lent, dar nu se emaciază, din contra, strâng în ei toată seva pe care o înghesuie în ce mai rămâne după trecerea iernii când, aceiaşi ardeleni de ispravă îi iau încet şi-I aşează în presă. Picură puţin, chinuit. Aşa se naşte noul mister. Nectar de Transylvania au denumit acest vin rar pe care ni-l da un pământ prea legendar că să se oprească vreodată din a ne surprinde. Galben şi uleios, se serveşte cumpătat, rece şi împreună cu ce ne place mai mult să încheiem o masă festivă, deşertul.”
“Înfiinţată în anul 2010, amb Wine Company a finalizat procesul de dezvoltare a Cramei LILIAC în 2015, cumulând o investiţie totală de 10 milioane de euro, împărţităîn 3 etape cheie:
• investiţie iniţială de 3 milioane euro realizată în anul 2011 în achiziţionarea şi cultivarea a 38 ha de vie în Transilvania, în regiunea Băţos (Mureş) şi 14 ha în Vermes Lechinta (Bistriţa-Năsăud), precum şi în dezvoltarea unităţii de vinificare.
• investiţii ulterioare de 1.5 millioane de euro, realizate în perioada 2012-2013, în dezvoltarea suprafeţelor de vie cultivate şi a facilităţilor de producţie.
• investiţie de aproximativ 3 milioane de euro în extinderea cramei, derulată în anul 2014 şi finalizată în prima parte a anului 2015.
• În 2016 încă 2.5 milioane de euro în derulare pentru achiziţii de noi echipamente.
Odată cu finalizarea procesului de dezvoltare a facilităţilor de producţie, amb Wine îşi consolidează poziţia pe piaţă vinurilor premium, având că obiectiv o cifră de afaceri de 1,5 milioane euro în 2017, faţă de 1.25 milioane euro în 2016.”
18575616_1100308660115709_1612087748_o
18554029_1100308650115710_1929081880_o
18553882_1100308673449041_1252739491_o
18552846_1100308670115708_98823950_o

no comments


CONCURS. Hai cu mine în Zurlandia!

unnamed (1)
La Zurli e forfotă mare pentru că Mirela pregăteşte ceva nemaivăzut în România:
Zurlandia, cel mai mare teren de joacă pentru părinţi şi copii! 
UPDATE:
Vă mulțumesc frumos pentru răspunsuri, ce emoții frumoase. Am ales câștigătoarea, AnaMaria Panti. Felicitări! Aștept datele, adresa și numărul de telefon pe adresa fifistie@gmail.com.
 
Pe 17 şi 18 Iunie, pe Domeniul Ştirbey, lângă Bucureşti. 80.000 de metri pătraţi se vor transforma în cel mai frumos loc din România.
Părinţi şi copii, deopotrivă, vor trăi împreună cele mai pline de joacă două zile din 2017. De dimineaţă până seara, de la 10.00 la 22.00, zeci de spectacole, sute de personaje, nenumărate provocări, ateliere şi activităţi organizate de o echipă care şi-a propus să organizeze cel mai mare festival dedicat familiei până acum, în România. 
Marian Râlea, magicianul părinţilor de astăzi, vine în Zurlandia împreună cu Fundaţia Abracadabra.
Abonamentele s-au pus deja în vânzare şi sunt disponibile în reţelele Eventim, Bilete.ro şi Iabilet.ro. 
Iată câteva din suprizele care te aşteaptă:
Campionatul de Joacă - Campionatul de Joacă se bazează pe activităţi sportive. Pe terenul campionatului se vor putea desfăşura concursuri pentru bebeluşi, de triciclete, trotinete, alergarea în saci sau cu copiii în cârcă, de-a căţăratul în copaci, ştafeta, crosul familiei, câte şi mai câte. În Zurlandia, absolut toţi copiii şi părinţii sunt CAMPIONI, pentru că noi vom premia participarea.
Academia Zurli - E locul în care copiii primesc paşaport pentru viitor. Toate cursurile şi activităţile iubite de cei mici sunt adunate într-un singur loc. Te poţi înscrie la zeci de cursuri gratuite: cursuri de îndemânare, pictură, teatru, hand-made, dans, mişcare, foto, cursuri de televiziune etc.
Şcoala de joacă pentru părinţi - Locul unde cei mari reînvaţă să se joace. Este zona destinată seminariilor şi workshop-urilor pentru părinţi. În două zile, părinţii vor învaţa să se joace împreună cu copiii lor în în masină, în casă, în baie, pe plajă, la munte, în drumeţie, la petreceri, jocuri de noapte, de prânz, jocuri de trezit şi jocuri de culcare. Părinţii şi bunicii descoperă cum poate fi transformat haosul în distracţie.
Casa Zurli - Locul unde copiii descoperă povestea Găştii Zurli. "O căsuţa mică" nu e doar un cântecel. Ea chiar EXISTĂ. Este o ocazie unică de-a intră în lumea Zurli, acasă la ei.
Guinness World Records - Vrem să intrăm în Cartea Recordurilor cu cel mai mare joc jucat de părinţi şi copii.
Spune-mi într-un comentariu Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai cu copilul tău?
Poţi câştiga o invitaţie pentru 4 persoane la Zurlandia.
Concursul se încheie pe 21 mai la ora 24, aleg câştigătorul şi îl anunţ aici şi pe facebook pe 22 mai.
SUCCES!

24 comments


Cum am ajuns producător tv. Genul programului: Reality.( ep.3 )

Primele zile. Mă simţeam ca într-un film străin. Aterizată din radio, unde oricum mi se părea SF. Oamenii veniţi de la Bucureşti să deschidă staţia de la Braşov aveau siguranţa aia pe care o ai când stăpâneşti meseria. Mă uitam la ei ca la nişte zei. Eu trebuia doar să citesc ştirile. Pe vremea aia, cititul se făcea direct în grupul de montaj. Nu existau cabine de voce. Citeai prima bucată din reportaj, apoi se lipea bucata de interviu, apoi iară voce, apoi iar bucată de interviu. M-am trezit într-o lume în care se vorbea un limbaj pe care nu îl stăpâneam deloc: "e albastră imaginea, nu a avut albul făcut la cameră”, "caută în plus, dă mai în minus”, sincron, sharf, dă DMC 300, Beta. Oare ce e aia Beta??? (erau casetele pe care montam pe vremea aia). Mă uitam şi nu înţelegeam mare lucru. În plus, aveam o timiditate pe care mi-am învins-o greu. Mi-aduc aminte şi acum că mi se umezeau palmele înainte să întreb ceva. Acum pare inimaginabil, eu, cea mai volubilă din lume. Timiditatea rezistă şi acum, doar că o maschez mai bine. Echipa de la Bucureşti avea experienţa de la Tele 7 abc şi Canal 31, toţi ceilalţi eram la început. Toată lumea învăţa, aşa că nicio întrebare nu părea idioată. Prima mea şefă era o femeie slabă şi blonduţă, cu nişte ochi care te îmbrăţişau cald când făceai bine sau îţi îngheţau inima în tine când greșeai grav. Super reporter. Mega creier. Gabriela Nema. Avea o energie greu de imaginat, o bunăvoinţă şi un entuziasm care ne-au făcut pe toți ceilalți să prindem aripi. Mi-a mâncat nervii mai târziu, așa cum şi eu i-am mâncat pe ai ei. Dar am învăţat de la ea că în meseria asta nu reușești niciodată dacă nu ai curiozitate şi dacă nu iubeşti oamenii. Şi am mai învăţat ceva. De fapt, mi-am dat seama în timp: cât de important e să îi înveţi pe cei care sunt la început. Am o teorie. Dacă omul ăla care e la început e slab, tu ca profesionist îţi faci datoria şi încerci măcar să îl deştepţi. Dacă e bun şi promite, cu sau fără sprijinul tău, într-o zi o să ajungă departe. Aşa că nu strică să încerci să ajuţi pe oricine. Te vei mândri peste ani că ai pus umărul la formarea unui destin sau vei spune “măcar am încercat să scot ceva din el”. N-am să uit niciodată acele zile. Acele luni în care veneam toţi la 8 dimineaţa şi plecam seara târziu. Nu voia nimeni să plece mai devreme și nu voiam să fiu nici eu mai fraieră. Trăiam cu senzaţia că dacă plec puţin, pierd mult. Aveam 18 ani şi nu ştiam ce e munca. Şi aveam să aflu că în televiziune se munceşte mult, foarte mult. Aveam 18 ani şi nu spusesem niciodată în viaţa mea o înjurătură. Şi aveam să aflu că în televiziune se înjură. Mult. Mult rău.

no comments


10 motive pentru care trebuie să mergi la Festivalul de teatru de la Sibiu

1. FITS este cel mai mare Festival de Teatru din România şi unul din cele mai mari din lume. 10 zile, 3.278 de invitaţi din 70 de ţări, 503 de evenimente, 71 de spaţii, 680.000 de spectatori. 10 zile între 9 și 18 iunie
2. Vin companii de teatru pe care nu o să le vezi niciodată la Bucureşti. Mari artişti la care visezi de o viaţă. Anul ăsta numele cel mai nume e Barajnokiov. Dacă nu îl ştii ca celebrul balerin, cu siguanţă l-ai văzut în Sex and the city. Nu vine să danseze, ci să recite. Un om care este maestru absolut al emoțiilor și pe care ai șansa să îl vezi LIVE la Sibiu.
brodsky-baryshnikov-2
3. Vezi spectacole care depăşesc orice aşteptare şi orice imaginaţie. Cum e show-ul “Brenda Angiel Aerial Dance Company”. Tango Aerian. Cel mai frumos spectacol pe care l-am văzut vreodată. Argentinienii revin la Sibiu anul asta cu un spectacol wow.
tango-la-inaltime-ii-5
4. Atmosfera. Ce se întâmplă în sălile de la Sibiu e absolut minunat. Preţul mic al biletelor lasă toți oamenii să participe la spectacole şi uite aşa în fiecare sală e un mix foarte fain. Vezi doamne şi domni din localitate îmbrăcaţi frumos, ca la teatru, stând firesc la taclale cu vecinul de scaun, vecin care poate să fie un mare actor sau un mare regizor.
5. Spectacolele de stradă. Poate cel mai frumos la Sibiu este că teatrul coboară la nivelul oamenilor simpli. În Piaţa Mare şi Piața Mică, pe pietonala Bălcescu sunt zeci de spectacole cu artişti extrem de talentaţi şi coloraţi la propriu. Sunt momente care le dau adulţilor o stare de euforie şi îi molipsesc pe copii de frumoasa ”boală” a teatrului și a dansului.
rivalitate-2
zana-cerbii-si-taietorul-de-lemne-2
cantecul-trubadurilor-3
6. Te întâlneşti cu prietenii tăi care au aceleaşi pasiuni ca şi tine. Dai nas în nas cu prietenii de pe Facebook pe care nu i-ai întâlnit niciodată în realitate.
7. E festivalul unde poţi să mergi singur, cu iubirea vieţii sau cu tot familionul. Sau poţi să mergi doar tu cu copilul şi o să ai o super experienţă. Am făcut asta anul trecut şi Maria are acum o amintire foarte frumoasă.
13435370_10206528875246800_5551952001876813174_n-375x500
13450182_10206506831815728_942449348116910937_n
8. Combini o mini vacanţă cu o super porţie de teatru. Şi la Sibiu, Slavă Domnului ai ce face şi ce vedea. Te pierzi pe străduţe sau dai o fugă în Dumbrava minunată.
13417417_10206528878206874_2499024656373092149_n
9. Ai şansă să te simţi ca afară. De la organizarea festivalului până la amabilitatea sibienilor totul de face să te simţi turist în ţara ta.
10. Liniştea. Deşi oraşul e plin de turişti şi artişti, nimeni și nimic  nu te deranjează. Simţi o linişte care o să îţi devină frumoasă amintire. E suficient să mergi o singură dată la acest festival ca să devii dependent de tot ce îți lasă frumos în suflet.
DAP_7536-768x432-676x380
Sunt sigură că sunt mult mai multe motive pentru care să mergeți la festival, dar țin de fiecare. Mergeți și descoperiți-le. Mergeți și descoperiți din nou că există viață după muncă, relaxare fără grătare și plimbare fără mare. Mergeți și descoperiți-vă.
sursa foto: Dragos Asaftei, http://www.sibfest.ro/

no comments


Români, hai să fugim în România! Acum!

Sunt Fifi, o fată simplă. Mi se mai spune și Șefa la Plecări Internaționale. Da, cine nu mă cunoaste ar putea crede ca nu îmi iubesc țărișoara. Total greșit. Cine mai zice așa, îl spintec. Sau nu. Am colindat și prin România și am găsit locuri frumoase despre care am tot scris. Mi-a plăcut cel mai mult la Hadar Chalet, da’ mi-a mai plăcut și la Inspire View în Bran sau la Atra Doftana. Mi-au rămas la inimioară și Vila Monitori din Sinaia și Vilele Lucia, tot din Sinaia. Locații mișto, cu proprietari deștepți care știu să te facă să te simți oaspetule anului oricând te-ai duce.

O parte din alegerile mele de top le-am găsit și pe acuș lansata platformă  localescapes.ro. Super ideea celor de la Vola. Oamenii s-au gândit să promoveze fix turismul românesc. Punct ochit, punct lovit. Am intrat pe site și am găsit Spa-uri de care nu avem habar și niște pensiuni care arată bestial. Ca să nu mai zic că m-au și deșteptat: undeva pe lângă Cluj se fac zboruri cu balonul cald. Fifi în balon. Now, that’s a story.

Ideea de la care pornește echipa Vola e relativ simplă: oamenii stresați (fără discriminare aș spune bucureștenii corporatiști) îsi doresc 2-3 zile departe de marele oraș.

escape 2

Și uite așa, a apărut site-ul vieții. Al vieții mele cel puțin. Intrați de vă rezervați. Luați. Luați.

ecsape 5

ecsape 4 escape 3 ecsape 5

no comments


Portugalia. Cu P de la Porto. Vinul de Porto

fine-tawny_bottle_4
    Când am băut prima sticlă de Vin de Porto, habar n-aveam că NU se bea cu sticla. Pentru că încă nu fusesem în Portugalia. Când am ajuns prima dată acolo, m-am îndrăgostit. E țara vieții. Vă spun doar că merg în fiecare an acolo, de șapte ani. Iarna trecută am ajuns prima dată în Porto. Și peste tot scria Porto, Porto, Porto. E poate cel mai cunoscut simbol al portughezilor. Faimoasele case de vin sunt peste tot. Și am gustat, și iar am gustat și până la urmă am hotărât: țara vieții are și vinul vieții! Vinul care o să îmi bucure mie papilele gustative în acest weekend e produs de familia Symington. O amestecătură de neam portughezo-scoțian care face vinuri de la 1882. Ne-am dat naibii! Neam de neamul meu n-a băut ceva mai bun! Cine a mai poftit, cine a mai gustat? Aud?

no comments


Frumoasa și bestia. Cele mai tari replici

Cu fii-mea la “Frumoasa și Bestia”, scene și replici de la copiii care ne înconjurau.

640_in-cinemas-now-richbanner_8a1eebc5_2017_03_19_15_36_15
“Poate cineva sa iubeasca o bestie?”
- Da, eu! (o fetiță țipând tare din sală)
****
 Cand prostul satului insista pe langa Belle:
- Dacă nu mai insistă și o să fie nepăsător, Belle o să îl iubească
****
“Ce carte groasă ai, Belle, ai citit-o?”
“Nu, dar am citit alta. Vrei sa luăm cina?”
O fetiță din sală: NUU! Ești frumos, dar ești foarte prost!
****
Când tatăl Frumoasei lucra la un ceas în atelierul lui:
-  Cum sa lucreze la lumina aia atat de slaba?
- O să își strice ochii!
- (Soră sa) La cât a costat filmul ăsta, puteau să mai pună un bec.
****
- Crezi ca îl iubește?
- Da, dar încă nu își dă seama.
****
Când ceasul și candelabrul vorbesc între ele, gemenele de lângă mine speriate:
- Ce bine că nu avem mobila veche. Cum ar fi să vorbească ceasul de la noi din cameră?
- Mi-ar fi foarte frică!
- Bine că mi-am luat perna să o strâng în brațe!
****
- Nu o să mai calc în viața mea într-un castel!
- De ce?
- Nu vezi ce praf și ce mizerie?
***
" Gata, acum îl iubește că a dus-o la bibliotecă!
 ****
- Nu ți se pare că e prea mică pe lângă Bestie?
- Nu, pentru că o să o ia în brațe și o să valseze până îi dă inelul și după aia gata.
****
- Dacă o să mergem la engleză și la dansuri o să jucăm și noi în filme din astea.
****
- Ce bine că nu trăim în trecut să ne oblige să purtăm peruci.
***
La final dupa ce s-a aprins lumina o intreb pe Maria:
- Ce ți-a plăcut cel mai mult?
- Că în orice bestie se ascunde un prinț!
- Nu cred că e chiar asa, Maria…
- Da, mami. Sunt unii care noi credem că sunt prinți și e invers, sunt de fapt bestii…

1 comment


Cultura prinde ultimul tren. În Gara din Brașov

În general fug de orice formă de automat. Cafea, ceai, dulciuri. ‘Enșpe milioane de calorii puse toate într-o cutie metalică mare, genul dulap, pe care nu ai cum să îl eviți cu privirea și nici să nu te împiedici de el. Desigur, tonomatele astea  sunt amplasate strategic: în holul redacției, ca să apelezi la cioco-bobo când te lasă nervii și glicemia, pe holurile spitalelor, când te ia frica aia de nedescris, iar cel mai mișto loc al lor e pe la primării și administrații financiare, unde ești cu nervii de cum intri. Pac, bagi fisa, iei o porție de zahăr și parcă nici coada nu mai e așa de mare, nu? Așa că încerc să le evit, mai ales acu’ de când am coafura asta pe care nu o ratează nimeni. Azi, în gara din Brașov, dau de o magaoaie din asta amplasată central, de neevitat, o văd cu periferica  și intorc capul. Dar exact ca Tom care trece de Jerry, îmi dau seama că am văzut ceva totuși diferit. Când ma uit de-a binelea: cărți. Cum? În jegul ăla de Gară din Brașov (e ceva ce nu vă puteți ușor imagina) era o mică minune. Chiar mi se pare o idee mișto să pui cărți în locuri publice. Există speranță pe lume. Am căutat siteul www.tonomatul.ro
17357059_10208568434994519_1566696593_o
Cică au avut și la metrou, eu nu am văzut niciodată, dar de azi încep să le caut cu privirea. Ceea ce sunt sigură că o să faceți și voi, fifetelor.  
15894587_1865045750399465_1142035135305030196_n

no comments


Dancing Lobster, deliciul portughez la Bucuresti

Sunt momente când un bărbat trebuie să-și ia inima în dinți și să scrie pentru un blog de gagici. Sunt special guestu’ lu’ Fifi. Bogdan. Deci cu mine nu vă jucați.

Zice Fifi:

Mergi și tu la un eveniment. De ce? Ca să te mai duci la unul, că eu iar nu pot să merg.

M-am dus. M-am lăsat greu, nu sunt genul care socializează, da’ mi-a zis ceva de fructe de mare, Portugalia, vin. A, da? Vin!

Și m-am dus. Dancing Lobster îi zice, undeva pe la Pescariu. După două trei ture de bază sportivă, într-un final m-au lămurit o recepționeră  și un paznic simpatic care e aleea împricinată. Și-am ajuns.

17361361_10208562372962972_2074776731_n

Pentru că de fel sunt puțin mai debil decât alți oameni, am prostul obicei să ajung la timp. Câteodată, e și mai grav. Ajung mai devreme. Așa și acum, am ajuns în avans cu vreo 20 de minute, m-am mai învârtit pe-afară vreo 10 și într-un final am intrat, ce-o fi o fi. Evident că lumea nu aștepta pe nimeni, organizarea era încă în desfășurare, mi-am cerut scuze și m-am dezabiat de fes, așezându-mă pe o canapea. Nicio șansă, Anita m-a preluat din servă și am intrat în programul de training culturalo-gurmando-estetic pentru care de fapt venisem.

17239699_10208562466685315_1404610148168847117_o

Am început cu niște aperitive. Ceva de primăvară-toamnă, subțirel, că știam că mă așteaptă clipe mult mai grele. Am gustat un fel de gogoșele umplute cu ceva asemănător cu cârnații noștri afumați. Lângă gogoșele erau și niște pateuțe cu ceva de pui și un sos, ceva mirific. După ce am lichidat și din ele vreo două bucăți am trecut direct la spumant, sărind chorizo, că era devreme și deja respiram greu.

M-am dus spre acvariu și am socializat cu niște homari, vii, da’ mai mult prin semne, că eu nu știu portugheza, iar ei veneau direct de acolo. Și aici vreau să fim puțin serioși, lobsterii sunt aduși chiar din Portocalia. La fel ca și Chef-ul localului, un băiat de nota 10, care nu știu ce a avut cu mine, da’ mi-a dat să mănânc în dușmănie pe toată durata evenimentului.

Și uite așa, mai o măslină, mai un foie gras, mai o grisină (aiurea, nu existau grisine pe masă), mai o privire prin local și aici pun stop. Stop-Senzațional. Nu știu în câte locuri am fost în Europa, nu în România, care să arate așa de bine. Și dacă mă gândesc bine, chiar nicăieri. Locul e de vis. De la materiale, la design, de la culori la mobilă, accesorii, totul e absolut minunat, impecabil, extraordinar. Puteam să am și mămăligă în farfurie, o savuram altfel. Nu zic vreo noutate când afirm că design-ul schimbă gustul mâncării, design-ul și atmosfera. Și apropos de atmosferă, cred că singurul lucru care m-a iritat puțin a fost că trei ore am ascultat încontinuu Fado. Poate pentru voi, fetele, e ok, pentru mine a fost destul de solicitant. Revin.

Mi s-au înșirat prin fața ochilor și prin farfurie toate năzdrăvăniile pământului și mai ales ale oceanului. Scoici, melci, crabi, creveți, sepie, pește, o da, bun pește. Am gustat din fiecare câte puțin. Nu sunt vreun food-expert, poate nici un cunoscător amator, dar sunt gurmand. Totul a fost delicios. Doar că mie nu-mi place peștele! Plecasem hotărât de acasă că n-o să-mi placă. Da’ cine știe? Poate de la cum au fost prezentate, poate de la Fado, poate de la zâmbetele gazdelor, poate de la albastrul de pe tavan, poate de la vinul alb, s-a întâmplat cumva de m-au dat cu toate alea pe spate. Nu mi-au fost agreabile. Mi s-au părut așa de bune că aș mai merge o dată. Măcar o dată. Se poate? Vă rog?

Am încheiat în forță cu un melc. Pentru că nu se grăbea nicăieri, l-am scos cu o unealtă specială din cochilie. First timer for me. N-a fost rău, da’ nici n-aș mai încerca. Dacă aș fi fost melcofil, aș fi constatat probabil că e perfect, ca și toate celelalte mâncărele.

Mi-am făcut curaj într-un final și am fugit înainte să gust desertul. Am și eu demnitatea și greutatea mea de menținut, așa că am zis pas la ceva ce nici nu vreau să mă gândesc ce gust avea. Mi-am luat la revedere și am fugit, departe de tentațiile marine și submarine, promițându-mi în gând că o să revin cât de curând ca civil, nu în misiune.

Sunt special guestu’ Fifi, Bogdan. Am raportat de la locul faptei. O să revin.

17240085_10208562439244629_3526273286862146353_o

17349585_10208562439444634_2948346460075946228_o

17311212_10208562440764667_41008506622929340_o

17358887_10208562441124676_4260448111714006896_o

17349880_10208562439364632_4172050303450647369_o

17349652_10208562441364682_5358196174192241540_o

17239623_10208562443204728_8399194239818863381_o

17311302_10208562458405108_3242779622261416249_o

17349879_10208562458645114_3053283091051117230_o

17240079_10208562459045124_8534428362055116127_o

17311220_10208562459885145_3232701984037153918_o

17389179_10208562460445159_7740506268289427839_o

17358614_10208562460965172_3741514934286022995_o

17359079_10208562462605213_5637140182304575305_o

17349971_10208562463445234_6844905266607110357_o

17388924_10208562463725241_4549089241087119093_o

17358555_10208562464485260_7793884215709979407_o

no comments


Mi-a ieșit negrul din cap. Greu, dar mi-a ieșit

De la 18 ani sunt albă în cap. La propriu. Genul intelectual. L-am moștenit pe tata care și el e alb de fecior. Ne chema Corbu pe amândoi. Ironia sorții. Eu, spre deosebire de taică-meu, intelectual rasat, am avut ceva de pitzi mereu, așa că am descoperit rapid vopseaua de păr. Am fost roșu semafor pentru prima dată. Și pentru ultima, pentru că madam coafeza mi-a pus un colorant pe păr și seara, la petrecere, gâtul meu s-a făcut roșu. Și gata, am trecut la negru. De 24 de ani negru, mereu. Mi se părea mie că nu există altă variantă decât negru. Nu a existat coafeză de cartier sau stilist cu studii la Londra să mă vadă și să nu zică: “nu vrei să încerci altă culoare?” Nu. Invariabil nu. “Păcat.” Lăsați că știu eu mai bine. Până într-o zi, când am zis că aș vrea totuși altceva. Acum vreo 8 ani. Dar de la vorbă la decolorant e cale lungă, surioarelor. M-am uitat de nenumărate ori la minunata superbă de ciocolată de pe vopseluri, dar m-am oprit mereu la ciocolata aia Milka de pe raft. Negrul a rezistat în capul meu. Până într-o zi când m-am dus la Jovsky la studio să o iau pe Retegan și m-am întâlnit cu vrăjitorul părului, m-am uitat la el (culmea, culmea, nu a zis “hai să îți fac ceva la păr”) și am zis că aș vrea să imi schimbe culoarea. El: “Da, Fifi, ciocolată.” Da, frate, ciocolată! Am anunțat anturajul, am făcut programarea, am trecut peste miștourile aferente (“vaivai și dacă nu o să îți placă, da’ de ce nu te faci blondă, să se pupe cu numele, auzi da’ să nu mă suni pe mine plângând dacă nu o îți iasă”) și m-am dus la studioul vieții. Procedura a durat cu tot cu tuns și coafat vreo 4 ore. Să scoți un negru după 24 de ani e complicat. Mai ceva ca noaptea minții. În faza intermediară arătam fix ca tanti Fifi de la Piața Cosbuc, șefa de la gladiole. Dar mie mi-a plăcut chiar și-asa. Cred că am ajuns la varsta la care îmi dau seama că frumusețea vine din interior, așa că, de ce nu blond portocaliu de tejghea? Acea nuanță de Câmpulung, vorba lu’ Retegan. 17311426_10208546645129786_121866585_o
La final, m-am uitat în oglindă. Da, era ceva ce am visat toată viața. Acea culoare dulce-amară. Tone de Milka în capul meu. Superb. Nu-mi pare rău că am așteptat atât. Nu întâlnisem omul potrivit. M-am dat pe mâna lui Adrian Perjovski cu atâta încredere, mi-a plăcut atât de tare energia lui... cred că și dacă mă făcea roz nu mi-ar fi displăcut. FullSizeRender Sunt Fifi. Fifi-ciocolată.

no comments


De la calculator în vacanță. Click, click

Unora le place jazz-ul. Nu zic că nu-mi place și mie, da’ dacă ar fi să aleg o singură extravaganță, aroganță, plăcere egoistă, aș zice mie îmi place să călătoresc. Așa sunt eu, suflet de țigan nomad, nu aș sta într-un loc nici dacă aș fi legată de picioare, ca animalele domnilor de care vorbeam mai sus.
Pe cale de consecință, mi-am disperat prietenii cu fanteziile mele, mai mult sau mai puțin realizabile sau realizate, dar pot să zic fără modestie (că nu mă caracterizează) că am călătorit destul de mult și sper să călătoresc și mai mult de aici încolo. Și din pasiunea asta, normal, s-au născut și tot felul de prietenii, pe principiul cine se aseamănă se adună sau sunt frați. Așa că sora mea, Ana zisă și Smădeanu, s-a gândit să-mi facă o surpriză și m-a invitat la o lansare, ceva cu turism, ceva pe gustul nostru, al lui Fifi. Tragedie de fatalitate, exact ieri eram super busy așa că l-am trimis pe Bogdan, editoru' vietii, șefu de la titluri. Și el mi-a scris așa:
“ Fifi, iată-ma, dară, pe Plevnei, trecând de bariera cartierului Orhideea Residence, cu inima strânsă, că parcarea era cu plată și nu era ieftină. Parchez, mă dau jos din mașină, fac un pas și evit la milimetru să îl scot din meci prin accidentare pe domnul Helmuth Duckadam, probabil rezident al cartierului. Am început bine, zic, dacă o țin așa, până la evenimentul de la etajul 11 dau de Madonna. Madonna era puțin ocupată probabil, însă am avut o bucurie mult mai mare când am dat de Mădălin Măncilă, prietenul tău vechi, cu care te-ai mai ciocnit tu pe subiecte de turism. Salut, salut, ce faci aici, am venit că m-a trimis Fifi, dacă știam că ești nici nu mai veneam, glume ca între băieți. Până trec eu de primele sandvișuri și de paharul de șampanie, că eram istovit, se adună lumea, aproape cât la o nuntă, vreo 40 de oameni, fără ospătari. Hait, zic, am nimerit la adunare mare, să facem frumos. Și am făcut. Am făcut poze, am făcut urechile mari, ca să înțeleg unde am venit și să nu mă certe a mea că n-am înțeles nimic. Găsești pe mail toate notițele mele”
Și am deschis mail-ul. Vă zic eu mai întâi pe scurt despre ce e vorba, ca pentru oameni normali la cap și vă las mai jos și comunicatele pentru specialiști. Acum vorbim noi cu noi, profanii și profanele. So: băieții au făcut o platformă online, Concediu.com. Atenție, punct com. Pe platforma asta noi o să găsim tot ce ne-am putea dori de la o vacanță, dar în special pachete. Adică nu intrăm să luăm un bilet de avion. Oamenii ne vor tăia din durerile de cap și ne vor ajuta să facem o vacanță cap-coadă ca la carte.
madalin mancila
Asta mi-a zis colegu’. Acum, dacă mă întrebați pe mine, Fifi, asta e mană curată pentru toate stresatele care stăm la birou și când ajungem acasă numai de configurat vacanțe nu ne arde. Că știm cine alege vacanțele, oricum. Deci, în loc să ne târâim de la o agenție la alta, să vorbim cu o mie de oameni, cu o mie de prieteni, să căutăm o mie de site-uri, intrăm într-un singur loc, Concediu.com și ne facem de o vacanță de vis, comod, elegant, corespunzător, aferent. Capisco?
Acum vă las cu specialiștii. Citiți de vă luminați:
Agenția de turism Millennium Tour lansează proiectul turistic Concediu.com, un portal care permite rezervarea de pachete turistice integrale (cazare, transport, masă) de la mai mulți turoperatori care au oferte de vacanță în străinătate (pachete charter pe Grecia, Turcia, Spania, Portugalia etc) și în România. În primă fază, site-ul înglobează peste 3.000 de pachete turistice, în peste 40 de destinații, din care 80% sunt pentru destinații externe. Platforma Concediu.com a fost dezvoltată de compania TravelFuse, companie de soluții tehnologice pentru industria turismului, cu peste zece ani activitate pe piață și colaborare cu multe agenții de turism din România. ”Astăzi este foarte ușor să-ți achiziționezi online zboruri sau cazare, dar atunci când ești interesat de un pachet complex și vrei întreaga ofertă disponibilă pe piață trebuie să-ți faci documentarea pe fiecare turoperator în parte. Înseamnă foarte mult timp de documentare, de comparare a nenumaratelor oferte, ceea ce face alegerea și mai dificilă. Anual, sute de mii de turiști contractează un pachet charter în străinătate, în timp ce milioane aleg pachete turistice în România. Noi am identificat necesitatea unui astfel de proiect online care să personalizeze oferta turistului din multitudinea de pachete disponibile pe piața. ”, spune Mădălin Măncilă, managing director Concediu.com. În prezent, sunt semnate parteneriate cu furnizori de servicii turistice, adunând zeci de mii de hoteluri, sute de sejururi și informații despre destinațiile alese. Oferta Concediu.com va fi permanent actualizată și suplimentată. Pentru prima lună de operare sunt estimați peste 100.000 de utilizatori unici, așteptându-se pentru un an întreg la un număr de 15 milioane utilizatori unici. Pe termen mediu, investiția Millennium Tour se ridică la peste un milion de euro, bani ce vor fi utilizați în dezvoltarea platformei de rezervări și atingerea unei cote de piață care să-l plaseze drept lider de piață. Proiectul Concediu.com a fost dezvoltată în timp record, trei luni și a necesitat o investiție inițială de peste 100.000 de euro, tranșă din programul de investiții de un milion de euro în decurs de trei-cinci ani. ”Vrem să fim cei mai buni pe piața, mai ales că acest segment, cu siguranță, va genera concurență în următorii ani. Millennium Tour are know how în ceea ce privește dezvoltarea de business-uri online, de proiecte care inovează în această zonă. Planul nostru este să dezvoltăm Concediu.com și nu excludem un exit până în anul cinci”, spune Mădălin Măncilă. Millennium Tour este o agenție de turism corporate travel, lansată pe piață în 1999. În 2005 a creat portalul de rezervări de bilete de avion, Paravion, care a fost cumpărat în 2006 de către agenția de turism Happy Tour, deținută de fondul spaniol de investiții GED. La finalul anului 2016, cifra de afaceri a Millennium Tour a fost de aproximativ două milioane de euro.
 

no comments


Fifi la hotel. Dureri în cot și apă caldă

Povestire adevărată, la un hotel de fiţe din România
pexels-photo-29992 (1)
Hotel. Am adormit, m-am trezit, iar am adormit. La 6 m-am trezit cuțite frățieur, mâna înțepenită și am mai luat un Advil Forte. Restul mi-a fost frică să le mai iau, ca sa nu fie prea multe și să cedeze el Ficato. Mi-am revenit relativ rapid. La 7 fără 10 fix m-a părăsit Retegan, a coborat la masă și am ațipit.
Bai, și la 7 și-un minut începe un ciocănit din ăla tare în ușă. Am ignorat. Nimic, insista. În ușă, mare femeie de serviciu cu hainele lu' Retegan aduse de la spălătorie:
"La cat eliberați camera?"
"Poftim?"
"Ca să știm la cât putem să facem curățenie!"
Zic: "nu știu, la cât pot maxim, maxim, să o eliberez?"
"La 12."
"Atunci la 12."
Am închis și m-am băgat în pat, ca să mă chinui să adorm. Și ele, doamnele, că era echipaj complet, una la camera din stânga, una la aia din dreapta, au început să dea cu aspiratorul și să trântească diverse chestii. Foarte prost antifonat. Practic stai în cameră cu tot hotelul. Și am ieșit pe hol și le am scos pe rând aspiratoarele din priză. Pac, pac. După care am făcut o criză de nervi la propriu. M-am dus la recepție "decât" în pijama și i-am zis ăleia:
"Bunicu' si tăticu' lu' hotelu' vostru cred că se zvârcolesc."
"Doamnă, păi nu va suparati, nu și-au dat seama."
"Doamnă, păi ba și-au dat seama, că mă trezise colega înainte."
Și-au cerut scuze. Băi! Mi se pare SF ca la 7 dimineața să dai cu aspiratorul într-un hotel de fițe, de-ăla de nu poți nici să mergi cu liftul dacă nu ai cartele și nu poți să cobori tu la ce etaj ai chef, dacă stai la 3 nu poți să te duci la 4. Mi se pare aiurea, când eu dorm atât de puțin și sunt ruptă de somn și de durere, să mă trezească niște femei de serviciu, cu toată dragostea și considerația pentru ele și pentru aportul lor adus societății.
După vreo două ore cobor la bar să mă întâlnesc cu Bob. Unicul. Întârzie, aşa că cer o apă plată caldă. Și-a adus ospătăriţa apă caldă frate, caldă, caldăăăăă, as puteam să fac duș cu ea. Asta înseamnă servicii de calitate: noi nu gândim, executăm. În fine. N-o să le fac reclamă. Nici nu vă las să ghiciți despre cine e vorba. Vă zic doar atât: să nu mergeți la pomul lăudat cu sacoșa goală. Luați un sandviș la voi, că e posibil să vă fie fomică.
Vă pupă Fifi. Adică eu.

4 comments


Cum am ajuns producător TV. Genul programului: Reality. ( ep.1 )

Am făcut liceul la Brașov într-o clasă în care aproape toți colegii mei știau exact ce vor să se faca. Erau deja doctori, ingineri, profesori…și rockeri. Eu, Fifi și-atunci ca și acum, nu știam încotro vreau să o iau. Și vorbim de clasa a 10-a, când totul părea foarte târziu. Copilă fiind, visam să fiu musafir sau vânzătoare de pantofi. Când am ajuns la 16 ani, astea nu prea mai erau variante ok pentru nimeni. Mama mă vedea economistă, șefa la bani, iar tata profesoară, parcă. Nu mai știu exact decât că nu știam deloc ce vreau. Da’ sincer nici nu mă măcina prea tare. Ascultam Zeppelin și mă gândeam că o să am tot timpul din lume să decid. Mă întreba lumea: la ce facultate dai? “Nu știu”. Răspunsul meu era o placă de stârnit uimirea. Și uite așa, într-o seară la Tvr, pe vremea aia imediat de după Revoluție (nu existau televiziuni comerciale), am văzut un film: Broadcast News. Cu Holly Hunter în rolul unei producătoare de televiziune. M-a fascinat tot ce se întâmpla acolo, acțiunea din regia de emisie, producătoarea care vorbea în casca prezentatorului, nebunia din redacția de știri, tot. Mă uitam fascinată aproape fără să respir și mă gândeam: de ce nu mi-a trecut mie prin cap asta? Să mă fac producător tv? Poate pentru că în 1991 abia apărea internetul în America, nu existau nici Google, nici Facebook, nici calculatoare și televizunea părea ceva de neatins pentru un om de rând. Nu iși punea nimeni ca mine “de la țară” în gând să ajungă la oraș ca să lucreze “la televizor”. Știți că sunt momente în viață pe care le ținem minte cadru cu cadru? Îmi amintesc perfect că în timp ce curgea finalul filmului am zis: eu asta o să fac, o să mă fac producător tv! A doua zi am dat vestea la toată lumea cu entuziasmul meu specific, mare descoperire ce făcusem. Am văzut cele mai multe sprâncene ridicate din viața mea. Dar eu eram fericită, luasem decizia vieții mele.

De atunci au trecut doar 26 de ani. Visul e atins.
Am realizat recent că într-un fel, asta e o experiență unică, o poveste pe care acum vreau să o spun și altora, ca pe un jurnal de călătorie scris din amintiri. O să vă povestesc pe blog, într-un serial, ce și cum am făcut pas cu pas pentru a ajunge unde sunt azi. Sunt experiențe atât de diverse și de intense, că ar fi păcat să știu doar eu ce și cum s-a întâmplat. Mor de nerăbdare, jur.

no comments