Recomandări


Artă din cer la Teatrul Național Bucureşti - Premiera UFO

Am fost duminică seara la prima premieră din această stagiune la Teatrul Național Bucureşti . În scenă, piesa UFO, scrisă de unul din cei mai talentați tineri din dramaturgia rusă, Ivan Vyrypaev. O oră și 20 de minute de emoție pură într-un spectacol neconvențional pus în scenă de regizorul Bobi Pricop. Ada Galeș, Istvan Teglaș, Ciprian Nicula, Mihai Călin, Raluca Aprodu, Medeea Marinescu, Ion Caramitru au fost cei 7 magnifici minunați ce și-au spus monologurile unul după altul pe o scenă care se învârte într-un show multimedia cu proiecții și filmări live. Fiecare personaj povestește experiența proprie a întâlnirii cu extratereștrii. Ce au fost înainte, cum au reacționat în timpul întâlnirii și ce s-a ales din viețile lor apoi. Zgomotul, nervii, frământările, drogurile, zbaterea, stresul, ura, certurile de zi cu zi, trădările, singurătatea. Bubele omului modern sunt întoarse pe toate părțile și practic "trezirea" fiecărui personaj ne amintește un lucru aproape banal: liniștea e starea cel mai greu de obținut. Puși în fața șocului, oamenii uită de nimicuri și își dau seama că nu banii, averile sau funcțiile le aduc calmul în suflet. O piesă care mi-a adus aminte că prietenia, dragostea, familia, încrederea în sine și optimismul pot învinge anxietatea și chiar depresia. Mergeți la TNB să vedeți UFO. Nu sunt critic de teatru, nu pot emite în domeniu mari judecăți de valoare, dar mie ca simplu spectator iubitor de teatru UFO mi-a plăcut mult. Actorii sunt fabuloși, scenariul e îndrăzneț, regizorul curajos, decorul demn de vremurile noastre. Cred că e un spectacol care poate sta în picioare pe orice scenă mare din lumea asta. Mi-a plăcut enorm Ada Gales, o actriță tânără, fragilă, dar cu o forță și o charismă care cred că pot să o ducă foarte sus. Mai multe detalii despre spectacol găsiți aici:   Foto: Adi Bulboacă

no comments


Interviu cu Chef Marcello Trentini, omul cu sufletul cât o galaxie

  De Marcello Trentini am aflat de la prietenii mei de la Fior di Latte, restaurantul meu preferat din Bucureşti. E locul perfect pentru un mic dejun liniștit, pentru întâlniri de business, seri perfecte cu prietenele mele sau prânzul de duminică împreună cu soţul din dotare. Am căutat pe Google şi am descoperit că Chef Marcello Trentini are o stea. Nu săriţi, ştiu că stelele se acordă restaurantului, nu Chef-ului, e o confunzie pe care o fac mulţi. La Marcello e un caz fericit, pentru că restaurantul în care lucrează a și primit steaua, e chiar al lui. Ne-am întâlnit sâmbătă dimineaţă la o discuţie relaxată și relaxantă în care am vorbit despre mâncare, stele, energie şi secretul reuşitei într-un domeniu atât de fascinant.  Am avut emoţii, că aşa e la toate marile întâlniri ale vieţii, dar Chef Marcello m-a cucerit din prima cu modestia lui şi relaxarea cu care vorbea. Nici urmă de aroganţă, nici urmă de “Eu sunt Dumnezeu în bucătărie, hai să îţi explic şi ţie Fifi pe ce Pământ trăieşti.” S-a uitat în ochii mei toată discuţia, a râs şi m-a convins încă o dată că oamenii buni şi valoroşi şi modeşti rămân aşa şi după ce îi loveşte succesul. De unde a pornit povestea lui Chef Marcello Trentini? Ce anume a declanşat scânteia, pasiunea pentru gătit? Povestea e frumoasă. Am început prin joacă. Când eram mic, eu nu mâncam. Mâncam foarte puţin. Ai mei erau disperaţi. Apoi, mama a folosit tot felul de mijloace, de jocuri ca să mă facă să mănânc. Şi uite aşa, din joacă, în bucătărie a început totul. Am fost plăcut surprins când am realizat, de la vârsta de 18 ani, că deţin o capacitate enormă cu privire la activitatea unui bucătar, şi că, mai presus de atât, fac ceea ce îmi place cu adevărat. Am realizat că eu chiar ştiu să gătesc (râde), am realizat că eram din ce în ce mai eficient şi aşa a luat naştere dorinţa de a avea propriul restaurant. De la 18 la 28 de ani am gătit cu mare drag. Pentru mine bucătăria nu era doar locul meu de muncă, era posibilitatea de a călători deoarece, aşa sărac cum eram, pălăria mea de bucătar şi cuţitele îmi ofereau şansă de a călători prin lume. Ai studiat artă în prima faza, nu a fost tocmai traseul unul chef obișnuit... Exact. Părinţii mei m-au susţinut, am studiat pictură, istoria artei şi literatură. Nu am urmat deloc un parcurs obişnuit pe care-l parcurg toţi bucătarii/Chefii. Când a apărut ideea de a avea propriul restaurant? La un moment dat a devenit chiar o obsesie pentru mine şi dorinţa de a-mi deschide propriul restaurant a avansat. Dorinţa de a deveni un bucătar cu stea a apărut în vara anului 1998 şi am muncit neîncetat până am ajuns aici. Cât de mult muncești? Am 46 de ani şi mi-am început cariera la 18 ani. Lucrez şi am lucrat că un nebun, dorm doar 5 ore pe noapte, mă culc la 2 şi mă trezesc la 7. Îmi place să gătesc tot, nu există ceva care să-mi displacă. Petrec foarte mult timp în bucătărie, merg la piaţă, studiez tot timpul, sună telefonul, vorbesc cu clienţii, dau interviuri. Când ai realizat că ești pe drumul cel bun? Am avut două momente în viaţă care m-au schimbat şi m-au marcat : în anul 2008, când am devenit unul dintre cei mai buni 90 de bucătari ai Italiei şi în anul 2012, când am primit steaua Michelin   Povestește-mi puţin de ziua aceea în care ai primit steaua, cum a fost? A fost o mare, mare bucurie. Ai plâns? (râde) normal că am plâns, a fost prima mare realizare din viaţa mea. S-a schimbat totul din clipa aia? Da, normal, am devenit cunoscut şi lumea a început să mă caute. Dar pentru restaurantul meu, pentru clienţii mei, eu lucrez cu acelaşi entuziasm. Şi desigur, visez la clipa în care restaurantul va primi şi a doua şi a treia stea Michelin Pentru cine ți-ar plăcea să gătești? Există o vedetă la care te-ai gândit că ți-ar plăcea să îți guste minunăţiile? Sincer, nu am asemenea gânduri şi îți spun şi de ce. Într-o zi a venit să mănânce la mine la restaurant un faimos filosof italian, aveam cărţile lui şi îmi plăcea foarte mult felul lui de a gândi. M-am bucurat foarte tare să îl văd în restaurantul meu. A comandat unul dintre preparatele mele, însă nu a fost mulţumit. Nu a ştiut să aprecieze munca mea şi pentru mine a fost o dezamăgire. Deci nu contează dacă persoana pentru care găteşti este sau nu cineva anume. Nu visez la George Clooney sau Papa sau Madonna. Vreau ca oamenii pentru care gătesc să se bucure de mâncarea mea şi să plece fericiţi, cu o amintire frumoasă.  Vreau să gătesc în general pentru persoanele cu adevărat pasionate. Ceea ce fac eu este artă, iar arta eu cred că trebuie să fie pentru toţi. Sunt o persoană simplă, comunic, glumesc, încerc să te fac să te simţi cât mai confortabil. Ţipi vreodată în bucătărie? (râde) Nu, ăsta e un mit că bucătarii ţipă. E adevărat că  presiunea e mare, pentru că vrei să faci preparatul perfect şi trebuie să îl faci într-un timp foarte scurt. Dar eu cred că totul ţine de energie. Şi dacă eu ţip, trântesc mâncarea sunt furios, nu are cum să iasă un preparat excepţional. E ca la copii, dacă îi tratezi cu multă dragoste vor fi nişte copii buni. Ce îți place să mănânci acasă? Între noi fie vorba, îmi place pizza, sunt italian şi deşi cred că făină albă nu face bine la sănătate, nu mă pot abţine să mănânc pizza. E plăcerea mea. Deci pizza e plăcerea ta vinovată? Doar pizza? Ce îți mai place? Îmi plac şi burgerii, dar îi mănânc foarte rar. (râde) Îmi place să mănânc orice dar sunt absolut înnebunit după pizza. Iubesc la nebunie şi sushi-ul. Călătoresc foarte mult, am posibilitatea de a savura diferite delicatese, chiar şi cunoscutele insecte din China, pe care le mănânc pe stradă. Care este Signature Dish by Marcello Trentini? Una dintre cele mai bune delicatese pe care le prepar chiar şi aici la Fior di Latte este ‘Lingua, gamberi e mandarino”. Un prieten bun, un mare bucătar, spune că întotdeauna eficiența unui bucătar se vede atunci când găteşte carne. Eu prefer legumele şi peştele dar, aşa cum a spus şi prietenul meu, carnea face diferenţa. Cum a început colaborarea cu Fior di Latte? Cum v-aţi găsit, că să spun aşa? Oana Pleșan de la Fior di Latte cauta un Chef pentru consultanță şi a cerut o recomandare, cineva i-a arătat poza mea şi a exclamat: pe el îl vreau (Sunt un chef rock and roll, râde). M-a invitat în România, e a 6-a oară când vin La fior di Latte şi e o mare, mare bucurie pentru mine să lucrez cu echipa de aici. Ce îți place la Fior di Latte cel mai mult? În opinia mea, în acest moment, Fior di Latte este un local superb, îmi place la nebunie, eu ador lucrurile frumoase ale vieţii, de aceea am studiat arta. Este un local elegant şi simplu ce nu-ţi impune o anumită prezenţă, e o energie extraordinară. Oana, Sorin, Marius sunt toţi oameni prietenoşi, deschişi, gata să încerce lucruri noi oricând. Eu cred că în viaţă totul ţine de energie şi la Fior di Latte este o energie aparte, am fost în mai multe restaurante din Bucureşti, unele mai sobre, dar eu aici mă simt cel mai bine. Lucrăm împreună zilele acestea la meniu, e o muncă fantastică pe care o fac cu echipa de aici. Unde se vede Marcello Trentini peste 10 ani? În viitor mă văd călătorind cât mai mult prin jurul lumii, iar visul meu este să-mi deschid un restaurant în New York, Manhattan, un local mic şi simplu unde să împart cele mai bune preparate cu oameni diferiţi din toate colţurile lumii. Acum glumesc şi spun că lucrez 20 de ore pe zi, 8 zile din 7. Visez să lucrez 3 zile din 7 şi să pregătesc o singură masă pe zi pentru 12 oameni. Să le gătesc fiecăruia după pofta inimii, din inima mea. Ce sfat le dai celor care visează să ajungă Chefi?

Sfatul meu pentru toţi este să gătească cu inima, cu dragoste, fără violenţă, fără furie. Doar aşa se pot crea pasiune şi performanţă. Toţi ne amintim de mâncarea mamei că fiind cea mai bună. De ce? Pentru că era întotdeauna gătită cu dragoste.
*****
S-a terminat interviul și m-am ridicat să plec. N-a fost chip. Marcello m-a somat să mă așez și nu mă mișc din loc până nu îmi gătește ceva. Pentru că, așa cum zice el, preparatele vorbesc cel mai bine despre el. Fire slabă, am cedat destul de ușor. Vorbele nu au gust, dar pastele gătite de el erau așa de bune că ar fi inutil să încerc să le descriu. Recomandarea mea e să mergeți la Fior di Latte ca să gustați măcar puțin din personalitatea lui. E minunată.
foto: Ovidiu Craiciu

no comments


O noapte la Conacul Benke din Ținutul Conacelor

Conacul Benke mi-a fost adăpost de lux în turul pus la cale în Țara Conacelor de Asociația Travel Focus. Covasna e surpriza anului pentru mine, sincer nu mă așteptam să văd atâtea locuri frumoase și să întâlnesc atâția oameni faini. La Conacul Benke am ajuns la un prânzișor, după o zi de plimbări. Văzut din stradă mi s-a părut o clădire nouă, nu un conac. Chiar m-am gândit: care o fi procedura de botez, cum iei titlul de conac? De ce nu hotel, de ce nu pensiune? M-am lămurit repede că trebuie să fie construit încă din vremurile în care se scriau primele file ale nostalgiei. Conacul Benke a fost restaurat. E construit la începutul secolului al XIX-lea, iar procesul de renovare și reamenajare a început în 2008.   Poza cu el cum arata in paragină și cum arată acum m-a lămurit definitiv. Conacul Benke nu e pentru tine dacă îți place agitația marilor hoteluri, dacă vrei muzică dată la maximum și restaurante afumate cu arsură de mici. Conacul Benke e pentru cei care iubesc liniștea, luxul, mâncarea fină, atenția. Răsfățul adică. Iată și atuurile lui: - 12 camere duble - 2 suite - 1 apartament cu 2 dormitoare - un restaurant unde un tânăr Chef (ținut departe de ochii oaspeților) gătește ca în filmele cu fețe regale. În prima seară am primit o prăjiturică învelită în mac, acoperită de frișcă naturală și așezată pe un pat de dulceață de caise. Deasupra, stătea moț o floare de lavandă. Am întrebat-o pe doamna care ne servea ce prăjitura e, dacă are un nume. “Da, cozonac cu mac.” Și da, cozonac era, ușor reinterpretat. Mmm, aș interpreta toată ziua niște cozonac - piscina si spa-ul. Masaje, tratamente, saună sau poți să zaci în jacuzzi - liniștea. Tone de liniște - loc ideal pentru teambuliding-uri și nunți de poveste Mai multe informații despre Conacul Benke găsiți aici. https://www.youtube.com/watch?v=5yPx0Q3klZo

no comments


Jamie Italian. La restaurant ca la bunica acasă

Am fost fascinată de Jamie Oliver de prima dată de când l-am văzut la televizor, acum 20 de ani. Mă uitam la el cum gătește acolo, în grădina din spatele casei, cu câtă ușurință face bucatele alea și mă gândeam că nimic nu e mai simplu decât să stai la cratiță. I-am cumpărat cărțile, am gătit după rețetele lui, m-am îndrăgostit pe vecie de el, acest bărbat simplu cu o droaie de copii acasă care ne arată că în bucătărie nu trebuie să ai nu știu ce vase complicate sau sosuri scumpe ca să îți dai gata musafirii. Prima dată am mâncat într-un restaurant “Jamie Oliver” acum câțiva ani, la Londra. La “Jamie Italian”. Mese simple, scaune de tablă, o atmosferă firească. În mijlocul restaurantului, mese de lucru unde se ținea un curs la care londonezii învățau să prepare rețete italienești. Am nimerit lângă un grup de prieteni care își făcuseră cadou experiența asta și hohotele lor de râs mi-au rămas în minte, așa că mi-am promis să mai ajung. Și uite așa, acum câteva săptămâni în Scoția am ajuns iar la “Jamie Italian”. De două ori. O dată în Glasgow și o dată în Edinburgh. Eram cu Mirela și cu Moni și ne-am comandat ca niște fete libere aflate în vacanță. Am început cu un platouaș, ceva ușor, de vară, pentru toate trei. Eu am cerut și extra supă de mazăre și friptură, Mirela a mai cutezat o extra salată. Am cerut și desert, dar chelnerul, băiat galant, a zis să vedem mai târziu dacă mai putem și desert. Și cum venea platouașul, lipa-lipa, băiatul care ne servea pune pe masă și niște conserve mari de bulion, genul ăla pe care îl știam din cămara bunicii din Zărnești. Ma gândeam că ne dă conservele și ne trimite acasă sau ceva. Ne-a liniștit Moni. Erau suport pentru platouaș. Platouașul fiind mai exact compus din brânzeturi, salamuri, măsline marinate în sosuri magice, prosciutto, legume pudrate cu mirodenii numai de Jamie știute. Și o pâine care n-avea legatură cu vreun regim dietetic. După toate nenorocirile astea, m-am apucat de supa de mazăre. Cu mentă. Dementă. Ce să vă spun? Neam de neamul meu nu a mâncat ceva mai bun. Era mică, dar extrem de sățioasă. Băiatul gentil care se ocupa de noi m-a întrebat dacă mai vreau și friptură. Sau cum ar veni, dacă mai am loc. Am acceptat. Din amabilitate, da’ și de curiozitate, că foamea trecuse de multă vreme. Și n-am regretat, pentru că a fost delicioasă, chiar dacă nu am putut să o mănânc pe toată. D’aia avem poșete. Glumesc. Totuși, mi-a plăcut foarte tare că omul m-a întrebat dacă mai vreau friptura, nu am mai întâlnit asta nicăieri, de obicei ce comanzi aia primești, nu merge să spui după primul fel “domne, nu mai vreau, că m-am săturat.” Desert n-am mai vrut, că simțeam că nu ne mai ridicăm, dar am mâncat din priviri platoul de brownies îmbibate în ciocolată și acoperite de nuci caramelizate. Sunt sigură că erau groaznice. Concluzii. Ce mi-a plăcut cel mai mult? - e totul simplu, nu te simți stingher că nu ai habar cu ce să mănânci - ospătarii sunt aleși după gradul de cumsecădenie - farfuriile arată fix ca pe vremea bunicii - te așezi la masă și primești imediat o sticlă de apă și pahare din partea casei. Curate. - pizza nu are forma aia perfect rotundă, e pusă pe talere de lemn, te uiți la ea și te gândești “asa imperfectă pot să fac și eu acasă“ - gustul e gust și mâncarea e super sățioasă. Obsesia domnului Jamie pentru ingrediente a meritat - colțul de suveniruri. Poți să cumperi vase, cărți, tacâmuri, sosuri. De la Jamie de acasă Nu e ieftin, dar e o experiență pe care o ții minte o viață. Plus că poți alege unul din meniurile de prânz la un preț mai mult decat ok. Jamie Oliver e Chef-ul pe care îl iubește toată lumea. Simplitatea lui dusă la extrem l-a făcut unul din cei mai bogați bucătărași din lume (are o avere de peste 240 de milioane de lire sterline). Acest bărbat ciufulit, îmbrăcat în cămașă cu mâneci mereu suflecate, pe mine m-a cucerit. Și nu e vorba de bani, chiar nu e. E licărirea aia din ochi și felul în care știe să te cucerească fără măcar să încerci să te împotrivești. E Jamie.    \

no comments


Castelul Stirling. Acasă la Braveheart în inima Scoţiei

De fiecare dată când mă gândesc la o țară de destinație am niste cuvinte cheie în minte. De exemplu: Italia, paste, espresso și prosecco. Portugalia, vânt, ocean, fado și vin. Dacă mă gândesc la Scoția, zic automat scotch whisky și castel. Așa sunt eu, prințesă. (Despre respectul și tradiția pentru licoarea magică am scris chiar aici.) E, și când zici castel scoțian, nu poți să nu zici Castelul Stirling. Am ajuns la el într-o zi, pe la un prânzișor. Cu vântul în plete, la propriu. Și cu puțină ploaie, da’ mai ales cu mult vânt. Clima perfectă pentru mine, cred că Scoția e țara unde aș putea să traiesc fără niciun fel de problemă. Poate chiar și să mor. Castelul se vedea de la șosea. Era și greu să nu se vadă, e destul de măricel. Este unul din cele mai populare castele din Scoția, îl găsiți de obicei între Glasgow și Edinburgh, e zona lui preferată. Părerea mea sinceră e că merită să îi faceți o vizită, mai ales dacă aveți copii. Da’ și dacă nu aveți, tot merită. E construit pe o stâncă destul de vulcanică, în total contrast cu linistea care o să vă cuprindă când intrați în el. În acest minunat castel este îngropat William Wallace, eroul interpretat de Mel Gibson, motivul pentru care fanii Braveheart trec castelul pe primul loc în topul atracțiilor din Scoția. Stirling, orașul, îți taie respirația. Are toate ingredientele scoțiene: verde, arhitectură, curățenie, istorie și castel. Iar castelul este perla orașului. Aici a copilărit Maria, Regina Scoției, aici s-au scris marile povești cu prinți și prințese adevărate. Da’ prea multă istorie strică, trec la ce mi-a plăcut cel mai mult și cel mai mult: - este un loc gândit cu mare atenție pentru turiști: - panouri explicative peste tot, ghizi îmbrăcati în tot felul de personaje faimoase, informații la tot pasul - curățenie impecabilă - adaptarea istoriei la vremurile moderne. În castel se organizează nunți și petreceri corporate. Fără manele, totuși. - există o cafenea unde poți sta liniștit să admiri orasul Stirling de sus, de la înălțime princiară grădina Reginei Maria a Scotiei, unde copii se joacă nestingheriți de-a ce vor ei - tururile special create pentru copii, căci nu-i așa, cum mai bine să îi învețe istoria decât prin joacă. - sunt săli întregi cu tot felul de jocuri și joculețe - umorul personalului. Pe relaxare. Așa că începeți să faceți bagajele. Castelul Stirling e de neratat, dacă ajungeți sau nu în țara verdelui perfect. Cateva ore perfecte pentru sufletul vostru n-o să vă strice niciodată. Freeedoooom!  

no comments


Fă o faptă bună şi fugi!

“Fifi, dacă te pot ajuta cu ceva, cu orice, să îmi spui, dacă ai nevoie de un sfat sau de timpul meu, sunt aici oricând.” “Mulțumesc frumos, da' sunt ok.” Am citit mesajul colegei mele și mă gândeam că nici nu îmi trece prin cap să o deranjez cu problemele mele. Mă întrebam ce i-o fi venit. “Fifi, te rog să nu eziți, dacă ai nevoie de ceva, eu nu o să uit când m-ai ajutat tu pe mine, probabil tu nu îți mai amintești.” Habar n-aveam despre ce vorbește. Jur. Zic: “ce spui tu acolo?” “Da, da, acu 7 ani când eram cu tata prin spitale…” Nu-mi mai aminteam. Nimic. Niciodată nu am contorizat ajutorul pe care l-am dat altora. Că așa m-au crescut ai mei. Am "pierdut" zile întregi (ca să nu ma trufesc și să spun luni de zile) ajutându-i pe alții. Necondiționat. Citeam azi într-un articol, pe blogul domnului Chinezu, despre acest timp pierdut cu ajutorul necondiționat. La rece, dacă stai să te gândești câți oameni ai ajutat și cât ai primit înapoi de la fiecare, mi-e teamă că balanța e pe negativ. Dar totuși, ce ne mână în luptă? De ce nu putem sta deoparte? Când creierul zbiară “îți pierzi timpul, nu merită, fă ceva pentru tine!” E simplu: inima. Mama ei de inimă, ia fața gândurilor reci și te trezești mereu dând o mână de ajutor, de multe ori unor oameni care poate nu merită nicio privire. Și nu, nu aștept nimic înapoi. Că dacă aș sta să fac contabilitatea faptelor bune ar fi chiar o pierdere de timp. Sfatul meu de Fifi: fă o faptă bună și dă-o uitării imediat. Nu îți încărca sufletul cu ea. Că după aia, dacă strângi prea multe, vin frustrările în val. Mai bine să ai suprize peste ani, să te traga cineva de mânecă, să îți amintească binele făcut. Cui nu ii plac surprizele?

no comments


Excursii de vis cu Paradis Tours la Marea Neagra

Puhoi de lume la Marea Neagră românească. Am tot mai mulți prieteni care aleg să își petreacă vacanța pe litoralul nostru, în ciuda cârcotașilor care spun că nu prea ai ce face în afară de plajă și baie. Eu spun că ai ce face, numai dacă mă gândesc la ce terase și restaurante wow s-au deschis în ultimii ani, dar și tot felul de locuri unde poți să pierzi ore bune cu scopul clar al relaxării. Agenția Paradis Tour vine cu idei de a petrece clipe memorabile în vacanță, pe litoralul românesc sau foarte aproape de el. 1. Croazieră în Delta Dunării Iată o vacanță în vacanță. O zi în minunata noastră Deltă după care tânjesc străinii și unde orice iubitor de natură se îndrăgostește pe loc de atmosferă și priveliști. O excursie de o zi cu plimbări printre canale și un prânz tradițional pescăresc. Detalii aici. 2. Vizită în Balchik și sudul litoralului românesc Litoralul românesc nu înseamnă doar Mamaia, cu agitația și cluburile ei. Personal, prefer stațiunile din Sud, unde e mult mai multă liniște. Și dacă n-ai fost niciodată în Vama Veche, acum e momentul să te oprești puțin. Sunt suficiente câteva minute ca să înțelegi de ce e poate cea mai nostalgică stațiune de la noi. Apoi, treci granița la vecinii bulgari și ajungi în stațiunea cu iz regal Balcik. Și ca să te simți fix ca în filmele cu prinți și prințese, gazdele te așteaptă cu o degustare de vinuri regale. Programul întreg îl găsiți aici. 3. Distracție în Paradis Land Ei bine, da! Avem și noi un parc de aventură la Marea Neagră. Am scris despre el aici. Așa că dacă aveți copii, e o super idee să vă luați o zi de distractie la Paradis Land. 4. Seară Grecească Și dacă totuși râvnești la Grecia, o seară tradițională grecească îți poate alina dorul. Organizatorii te iau cu autocarul și te și duc înapoi după ospăț, ca să bei ouzo fără să te gândești la consecințe. Detalii aici. 5. Seară Românească Dacă te duci la mare fără sa ai parte de o seară românească, cu mici, cu bere, cu formație și dans, e ca și cum te-ai dus degeaba. Așa că cei de la Paradis Tour s-au gândit și la o seară specială românească. BONUS! Daca nu ești din București și nu ai vizitat niciodată Capitala, te poți înscrie la o excursie de o zi, ca să vezi și tu de ce i se spune Micul Paris. Mai multe detalii găsești aici.

no comments


Vacanţe cu avionul la Marea Neagră românească

Cea mai mare fiță e să nu ai fițe. Totuși, când vine vorba de vacanțe parcă nu aș face rabat de la nimic. Recunosc cu mâna pe inimă că sunt comodă (ca să nu zic leneșă) și că de fiecare dată când plănuiesc o vacanță, fie ea scurtă sau lungă, mă gândesc prima oară la drum. Aleg de oricâte ori am ocazia avionul, gândul că aș putea să fac ore întregi cu mașina până la destinație îmi taie orice chef. Mă uitam în anii trecuți cu invidie la cursele scurte interne din Spania, Italia și Portugalia, unde oamenii pot ajunge în jumătate de oră pe malul oceanului, direct din marile orase și mă gândeam că la noi, deși avem aeroporturi în unele orașe, nu s-a gândit nimeni să facă niște curse care să ne ducă direct la plajă, la Marea Neagră. Da’ uite că cineva, cumva, mi-a prins gândul din zbor. În premieră în România, de anul ăsta, Agenția “Paradis Vacanțe de Vis” a introdus pachete de cazare cu zbor inclus din Timișoara, Oradea și Iași. Bravo, nota 10
Sincer, nu m-a mirat că a fost ideea lui Aurelian Marin, șeful agenției, cel mai mare touroperator de pe litoralul românesc. L-am cunoscut pe acest stimat domn acum doi ani, într-un infotrip la mare și mi s-a părut un om deștept, dintr-o bucată, care știe exact ce vrea să facă: să aducă românii la Marea Neagră. Aia românească. Și mi-am permis să îl iau la trei păzește, cu câteva întrebări despre ideea minune, cum m-am priceput și eu:
Cum v-a venit ideea? Ne-am dorit să atragem atenţia către zborurile interne introduse de o companie privată din România şi să aducem mai mulţi turişti pe litoral, dintre cei aflaţi în zonele îndepărtate de Constanţa. De vara aceasta, pot să vină cu avionul pe litoralul românesc aşa cum merg, vară de vară, într-o destinaţie externă. E chiar mai ieftin decât transportul cu maşina, pe lângă faptul că ajung rapid. Am reuşit nu numai să le scurtăm drumul până la destinaţie, ci şi să arătăm că litoralul este capabil astăzi de servicii complete şi integrate. Din ce oraș ați avut cele mai multe cereri pentru aceste pachete? Cea mai mare cerere de vacanţe cu avionul la mare vine dinspre Timişoara şi oraşele adiacente. Drumul cu maşina de la Timişoara la Constanţa e de 13 ore, cu avionul, de o oră. În maximum trei ore de când ai plecat de acasă ajungi în camera de hotel. Vă daţi seama cât de simplu le este acum timişorenilor să ajungă la Mamaia, Olimp sau Venus până la începutul lunii septembrie. Care sunt planurile pentru 2018? Startul a fost dat şi sezoanele următoare cine a venit sau vine acum cu avionul la mare nu va vrea să mai vină cu maşina. Ne dorim ca în următorii ani să ajungem să avem zilnic aterizări la Constanţa din toate oraşele mai îndepărtate de litoral ale României.
Așadar, dragi prieteni și prietene, veștile sunt din ce în ce mai bune. M-ați convins. Vă las aici detalii despre superofertele “Paradis Vacante de Vis”.  Click chiar aici. Zbor plăcut vă dorește Fifi!

no comments


Vis la Paris. CHRISTIAN DIOR, COUTURIER DU RÊVE

Prima zi la Paris, prima călătorie cu metroul, îmi sare în ochi un afiș: “Expoziție temporară Dior”. Hmm... planul era să simt Parisul pe străduțele nesufocate de turiști. Să mă pierd ore bune prin Cartierul Latin, prin Montparnase sau Marais. Nu plănuiam deloc să stau la cozile imense de la muzee. Eram dispusă să ratez toate checkin-urile pe care și le dă orice om normal care merge la Paris, dar Dior e Dior și gândul că o să văd rochiile perfecte a învins în mintea mea de Fifi Fashionista. A doua zi, pe la 11, ajung la Muzeul Artelor Decorative. Prima imagine șocantă: coadă de 200 de oameni. Nu îmi venea sa cred și primul impuls a fost să renunț. Coada mergea încet și în mintea mea bâzâia un gând că nici măcar Dior nu merită atâta dragoste. Dar cum e ea soarta, a venit de undeva din cer ideea salvatoare, bilet online, intri fără să stai la coadă, ceea ce am și făcut. 11 euro. Și am intrat. E cea mai frumoasă expoziție pe care am văzut-o vreodată. Un Rai al rochiilor, mai în glumă, mai în serios, un Disney al femeilor. https://www.youtube.com/watch?v=BLrOsXMNGFI   Rochiile desenate de Christian Dior, Yves Saint Laurent, Gianfranco Ferré, John Galliano sau Maria Grazia Chiuri sunt perfect puse în valoare de decor. Fiecare încăpere e gândită ca o poveste. Pătrunzi la început în camera care ilustreaza copilăria lui Dior cu primele lui fotografii și schițe, urmată de galerie după galerie, după galerie, unde sunt expuse minunatele creații.

300 de rochii, toate parfumurile Dior, schițe, materiale, pantofi, bijuterii. Unele piese sunt expuse publicului larg în premieră. Istoria frumosului desfășurată pe 3.000 de mp se încheie într-o galerie imensă, transformată în sală de bal, unde ochii îți rămân pe rochiile purtate de Prințesa Diana, Prințesa Grace de Monaco, Rihanna,  Charlize Theron, Jennifer Lawrence și alte prințese mai mici.
E genul de expoziție de unde nu mai vrei să pleci, ai rămâne peste noapte să ațipești puțin acolo, între toate minunățiile. Publicul în extaz, femei cu ochii în lacrimi înnodate în bărbie și bărbați care înțelegeau că răbdarea e obligatorie la fața locului. M-a suprins că în marea de turiste și localnice erau și copii. Da, erau și copii pentru că la Paris moda e obiect de studiu obligatoriu, din generație în generație, din tată în fiu, din mamă în fiică. La Expoziția Dior copiii au workshop-uri dedicate lor, cea mai mica grupă fiind cea de la 4 ani. Mi-a placut tare expozitia, v-am zis? Nu vă mai recomand să nu o ratați dacă ajungeți la Paris până pe 7 ianuarie, e inutil. Dar vă las mai jos câteva fotografii. Știu că o să alegeți corect. Chiar știu.     sursa foto: Facebook Dior

no comments


Vizită în Ținutul Conacelor. Prima oprire: Muzeul Pal Haszmann

Unul din primele locuri în care am fost după ce m-am mutat în Bucuresti a fost Muzeul Satului. Cred că e locul în care am revenit de cele mai multe ori, pentru că e o liniște acolo cum nu găsești în altă parte. Și uite-așa, cum e ea viața simpatică, am ajuns iar într-un fel de Muzeul Satului, doar că la Cernat. Asociația Travel Focus m-a invitat în turul de descoperire a Ținutului Conacelor. Mai exact, la Covasna. Orice călătorie serioasă începe cu un plan. Iar eu, ca orice turist liniuță blogger serios, mai întâi mă consult cu programul. Și ce zicea programul? Zicea că printre altele, o să vizităm un muzeu. Ok, nu sunt șefa la muzee, da’ hai să încerc, ce-aș putea să pățesc? Zic. Și am pățit. Că nu mă așteptam să găsesc un loc atât de frumos. Așa cum nu mă așteptam nici să găsesc gazdele scoase din manualul de turism, care ne-au întâmpinat cu cele mai frumoase și mai sincere zâmbete.   Locul poate fi descris în două cuvinte: șoc și bucurie. Într-o grădina imensă, copleșită de liniște și de soare, am dat ochi în ochi cu frumusețea absolută: un conac în care se afla expoziția principală, înconjurat de case secuiești de la 1800, stupi de albine și un grânar. Și porți superbe, porți peste tot. Am avut senzația că e un imens platou de filmare unde urma să se filmeze “Amintiri din Copilărie”. Iar pentru copii e Rai, ei rămân cu gura căscată de când intră în curtea plină de tot felul de utilaje de altădată. De la tractoare și tot felul de mașini agricole, trăsuri, până la colecția de sobe sau de radiouri vechi, toate sunt aranjate într-o ordine perfectă.   Povestea e simplă și frumoasă: învățătorul Pal Haszmann și soția lui au strâns acum 100 de ani aceste minunății, le-au lăsat moștenire din generație în generație (comuniștii au contribuit și ei, că au transformat locul în muzeu, nu au distrus nimic) și uite așa, acum urmașii învățătorului se ocupă de moștenirea lui. Mi s-a părut ca în povești că nepoții și strănepoții acestui domn locuiesc chiar acolo, au casele în spatele muzeului. Muzeul din Cernat e locul unde să te oprești în vacanță măcar pentru o zi. Gazdele sunt primitoare și atente cu toți copiii, chiar și cu ăștia puțin mai maturi, ca mine. Se fac ateliere de pictat pe lemn (recunosc, nu m-am încumetat, că la cât de talentată sunt eu la desen mă dădeau afară nu din muzeu, ci din județul Covasna) sau de pâslit. La universitatea populară din Cernat (pe care o gasim tot în muzeu) vin tineri din toată țara în tabere de pictură și sculptură. Adevărul e că e locul ideal să îți lași talentul să își facă de cap. Mi-au atras atenția și niște fotografii imense alb-negru, lipite de câțiva copaci. Am întrebat ce e cu ele și am aflat că tocmai fusese o petrecere pentru copiii satului și oamenii s-au gândit să îi învețe niște istorie. În poze erau moșii și strămoșii lor.   Muzeul din Cernat e cunoscut în toată zona și cred că merită să fie cunoscut în toată România. Dacă ajungeți prin Covasna, e musai să vă opriți și să stați acolo măcar câteva ore. Vă garantez că nu o să vă mai vină să plecați. Prețurile sunt mici, intrarea pentru copii costă 5 lei, iar pentru adulți 10. Sat Cernat, foarte aproape de Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. Acum că aveți toate datele, vă urez succes la liniște și la poze. Cine știe, poate totuși îmi fac curaj și ne întâlnim la atelierul de pictură.    

no comments


S-a întors Portugalia în România. Tap Portugalia

Eu nu mă las până nu molipsesc tot poporul român de Portugalia. Țara vieții trebuie să fie descoperită de toată suflarea românească. Eu m-am bucurat tare când am auzit că Tap Portugalia se întoarce în România și că iar o să avem cursă directă spre Lisabona. O, ce veste MINUNATĂ!
Așa că m-am dus vineri pe la Aeroportul Otopeni ca să văd minunea cu ochii mei. Spiritul portughez era peste tot la “Plecări”, aveam chiar și un flash-mob pe muzică portugheză. Apoi, mi-am împlinit un vis. Visul. Am mers direct pe pistă, dar nu în goana aia clasică și nebună când sari din autobuz în avion de te ia vântul. Nu, frățică. Am avut onoarea să stau pe pistă o oră întreagă. Foarte tare senzația asta de onoare. Atât de aproape de toată forfota aia de avioane care vin și pleacă, te simți cel puțin Sophia Loren cu părul în vânt, dar coafura rezistă și tu ai filme cu tine în cap. După care s-a petrecut tradiționalul botez cu apă al cursei TAP și magaoaia aia de avionul vieții era la doar 5 metri de mine. Știu. Sunt o norocoasă 🙂 Invidiați-mă pe rând.
Așadar, TAP PORTUGALIA a revenit in Romania. Ce înseamnă asta:
1. Zburăm direct București-Lisabona, fără escală, cu una din cele mai puternice companii din lume.
2. Vor fi 5 zboruri pe săptămână spre Lisabona. Aeronavele Airbus, de tip A319 și A320, dedicate operării rutei, vor pleca de pe  Aeroportul Internațional Henri Coandă în zilele de luni, miercuri, joi, sâmbătă și duminică, la ora 7:00. În zilele de vineri, zborurile București - Lisabona au loc la ora 17:30.
3. Avem legături mai bune către Madeira și Azore (tot portugheze și ele)
Planurile sunt mari, pentru la anul portughezii și-au propus ca aceste zboruri să fie zilnice. Asta ca să nu mai am vreo scuză să nu ajung în țara vieții an de an.
Și ca să vă mai dau o extra bonus cado veste bună, până pe 17 iulie TAP oferă o reducere de 15% pentru toți cei care își cumpără bilete de avion. Vă las aici linkul de unde puteți să vă luați direct tichetele spre fericire:

no comments


Cel mai frumos muzeu. The Scotch Whisky Experience

Nu poţi să mergi în Scoţia şi să nu trăieşti experienţa “Whisky”. E ca și cum te-ai duce în Laponia și să nu îl vezi pe Moş Crăciun. Cine eram eu să fac altfel? Așa că m-am conformat și m-am dus să mă încarc de povestea asta. În drum spre castelul din Edinburgh, undeva pe stânga, e o casă frumoasă cu o siglă și mai frumoasă: “The Scotch Whisky Experience”. Restaurant de fiţe la intrare, puțin mai încolo, muzeu. 15 lire sterline intrarea pentru un adult, turul durează 50 de minute. Dai un ban, da’ știi că face, scoțienii știu să facă marketing mai bine chiar și decât grecii.

Paranteză. Până să mă duc, aveam și eu o problemă: întotdeauna m-am întrebat dacă se scrie “whisky” sau “whiskey”; cică sunt corecte ambele forme. Scoţienii spun whisky, irlandezii au mai pus ei un “e”, că aşa sunt ei, mai cu moţ.
Închid paranteza. Revenind la cultură, muzeul nu e foarte mare, da’ spaţiul e folosit perfect. La intrare te aşezi pe nişte scaune cu care pleci într-o plimbare pe șine. Prin nişte tunele întunecate, o iei cu scaunul la plimbare, iar pe pereți vezi proiectate filme cu istoria whisky-ului în Scoţia. Scaunul care te plimbă mi se pare o idee deșteaptă. Poate nu ești la primul tur și ai degustat deja destul cât să nu mai stai bine pe picioare. După turul cu scaunele plimbătoare ajungi într-o cameră de proiecție. Pe un ecran curbat vezi Scoţia împărţită pe regiuni, în funcție de tipul de whisky produs. Primeşti și un carton, un fel de loz de răzuit de-al nostru, cu aroma fiecărei specialități de whisky. Răzuiești și miroși. Altă idee bună. Ajungi după aia în altă încăpere, unde începe adevăratul tur: camera de degustare. Aici m-am mai calmat, inițial credeam că am dat 15 lire ca să miros niște lozuri și să mă dau cu scaunul. Ca la vinuri e și la whisky, degustarea e un mic ritual. Miroşi, agiţi şi apoi, când ai părut suficient de intelectual(ă), deguști puțin. Dacă vezi că degustă toată lumea, treci la subiect. Bei de-adevăratelea. Eu am ales un whisky cu un gust afumat. Minune mare! (Recunosc că mi-a plăcut și ideea că pot să mă afum cu un whisky afumat.) Ca amintirea să fie amintire, la final primeşti paharul din care ai băut, ca să îți aduci aminte acasă cum era să te faci de râs în Scoția.  Exagerez, nici măcar nu m-am amețit, dar eu sunt mai specială. Finalul turului te duce în camera tezaurului. O cameră care face să crape de invidie orice mare colecționar de whisky din lumea asta: Diageo Claive Vidiz Whisky Collection. 3384 de whisky strânse într-o viaţă şi adăpostite în Scoţia.  Acu’ sincer, sper că au grijă de ele. Eu sunt pentru prezervarea minunilor lumii. Am făcut turul simplu, sunt și altele mai complexe care durează mai mult, poţi să faci chiar şi şcoală că să devii degustător cu acte în regulă. Fire mai modestă, am ales varianta Basic, rămân amator/consumator, îi las pe alții să fie profesori. La ieşire m-am rătăcit puțin prin magazinul de suveniruri. Greu să te hotărăşti ce să alegi pentru cei dragi. Am luat balsam de buze cu whisky pentru toate prietenele mele. Să îmbine utilul cu plăcutul. E adevărat, n-am mai ajuns cu el acasă, că dragii mei scoţieni mi-au pierdut bagajul, dar sper că în câteva zile să mi-l găsească și să mi le cadorisesc. So, într-un final apoteotic, vă dau și părerea mea sinceră. Dacă ajungeți în Edinburgh, faceţi o vizită casei lu’ mama şi tata lu’ whisky. E de bifat în galeria muzeelor de văzut o dată în viaţă. Căci, nu-i așa, toți vrem să fim plini de cultură în cap. Pam pam.  

2 comments


Cea mai frumoasă poveste de iubire: Tango în aer

Iubirea e tema Festivalului Internațional de teatru de la Sibiu de anul ăsta... și am ales să văd fix spectacolele despre iubire. 🙂 Vă spun cu mâna pe inimă că în ziua în care s-au pus în vânzare biletele la FITS2017 primul gând a fost la dansatorii argentineni. Îi văzusem acum 2 ani, am povestit experiența aici. Am așteptat cu emoție reîntâlnirea și am trăit iar bucurie la cele mai înalte cote. Dansatorii care plutesc în aer au pus lacrimi de bucurie în ochii spectatorilor. Până la urmă...cine nu visează să zboare? Tango in Aer e un show produs si gandit de coregrafa Brenda Angiel. O adevărată lady... înaltă, subțire cu care am avut onoarea să stau puțin de vorbă aseară după show. I-am mulțumit pentru experiență și dânsa mi-a vorbit despre dansatori cu mândria cu care o mamă își "bârfește" copiii. MINUNAT SPECTACOL. Mi-am adus aminte de vorba prietenei mele Paula: În viață e importantă coregrafia 🙂 Și-n dragoste, nu-i așa? fotografii: Paul Baila **** Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu celebrează, la a XXIV-a ediție, iubirea. Spectacole de teatru, dans, muzică, circ, conferințe și Bursa de Spectacole au loc în săli de spectacole, pe străzile orașului și în lăcașuri de cult, toate unite sub ideea de iubire pentru artele spectacolului. Festivalul ține de pe 9 pe 18 iunie. Mai multe detalii, aici.    

no comments


CONCURS! Green Sugar, dulcele perfect pentru copii

UPDATE: Avem trei norocoase (merituoase) câștigătoare ale premiilor: Maria Chetran, Cornelia Mosoianu și Dina Aura. Felicitări! De azi, viața o să vă fie puțin mai dulce și mai sănătoasă! Laureatele, vă rog să îmi dați mail la fifistie@gmail.com   Am și eu o problemă. Zahărul și copiii obezi. Un sfert din copii români sunt obezi. WOW! Un sfert! Copiii sunt cucu după dulciuri, e normal, și noi eram, da’ noi nu aveam acces la atâtea dulciuri și atât de des. Și tare mi-e frică să nu fie din ce în ce mai rău. Și din începutul ăsta de disperare al meu, apar raze de speranță. Una din ele e educația alimentară. Da’ cât să îl educi pe săracul copil? Cât timp să îi refuzi bucuria? Așa că am așteptat următoarea tură de speranță și uite că a apărut: dulcele sănătos. Există, există. Îi zice GREEN SUGAR. Cine și ce e Green Sugar? Păi vă zic eu mai jos, că le-am cerut un comunicat oficial, ca să n-avem discuții la divorț:

“Este înregistrat în Uniunea Europeană că fiind un produs 100% natural, cu 0 calorii şi 0 indice glicemic, obţinut din doar două ingrediente: extractul din frunze de Stevia Rebaudiana (obţinut prin opărire) şi eritritol (obţinut din porumb, prin fermentaţie cu drojdia Moniella pollinis). Spre deosebire de alţi îndulcitori de pe piaţă, Green Sugar este singurul dulce natural cu gust stabilizat, care nu schimbă gustul alimentelor sau al băuturilor pe care le îndulceşte şi poate fi folosit inclusiv la prăjituri ce necesită preparare termică.”
Care sunt beneficiile consumului de Green Sugar? -  menţine echilibrul glucozei în sânge; ·       stimulează secreţia de insulină; ·       reglează mecanismul gastro intestinal; ·       stimuleză activitatea cerebrală; ·       scade poftă de dulce şi poftă de mâncare; ·       reglează tensiunea arterială; ·       scade nevoia de fumat; ·       are acţiune anitibacteriana şi antifungica ; ·       nu produce carii; ·       nu prezintă riscul cancerigen al îndulcitorilor sintetici.”
Acum că v-am prezentat treaba cu problema și cu rezolvarea, vă provoc la concurs. Intraţi voi frumos aici: http://greensugar.ro/gama-de-produse/ şi spuneţi-mi printr-un comentariu pe blog care din produsele Green Sugar vă tentează și de ce. Am 3 premii pentru voi. Fiecare premiu conţine: o cutie de sfere cereale fără zahăr, o cutie de cornflakes şi o ciocolată caldă. Concursul se încheie duminică, 11 iunie la ora 24.00, aleg şi anunţ câştigătorii aici pe blog şi pe Facebook luni, 12 iunie la ora 10.00. Capisco? Succes!

18 comments


Dr. Ada, mituri și realități legate de implanturile dentare

17039401_1329209087166684_5511859503568455129_o Azi vorbim despre implanturi. Am auzit atâtea discuții în jurul acestui subiect, atâtea informații care se bat cap în cap, că nu mai știu ce să cred. Așa că am luat-o la întrebări pe Dr.Ada ca să nu mai bâjbâi printre bârfe medicale și să aflu răspunsuri corecte direct de la sursă.

Dr. Ada Epistatu este doctor în științe medicale, medic primar specialist în stomatologie, specialist în estetică dentară și facială, competență în implantologie.

Acum câţiva ani implantologia era un subiect aproape tabu. Părea o mare şmecherie pe care puţini oameni şi-o permit. De ce implant şi când?

De ce implant? În primul rând pentru că se reduce sacrificiul dentar. De exemplu, când pierzi un dinte, în loc să şlefuieşti doi dinţi pentru o punte pui un implant şi rămâi cu ceilalţi dinţi neatinşi. Un alt motiv este că implantul menţine înălţimea osului. Puţin ştiu că osul se hrăneşte, ca să zic aşa, prin presiunile care se transmit prin dinţi la ligamentele dentare. Atunci când dinții lipsesc, osul nu mai este stimulat şi începe să se retragă.

Iar un motiv foarte important este pentru cei care pierd dinţi foarte mulţi sau toţi şi sunt obligaţi să poarte o proteză dentară. Aici nici nu cred că se mai poate pune problema “de ce implant?”. Între o proteză pusă în pahar, care clămpăne, unde îţi dispare gustul pentru că acoperă tot cerul gurii, unde strănuţi şi te poţi trezi cu proteza pe masă, este evident că oricine ar vrea implant. Protezarea totală pe implanturi înlătură toate aceste disconforturi şi, aşa cum îmi place să zic, te face să te simţi om.

Acum tehnicile moderne şi tehnologiile de ultima generaţie, implantologia digitală, îţi permit să pleci într-o singură şedinţă şi cu implanturi şi cu lucrarea fixă în gură. Dinţi şi implanturi într-o singură şedinţă: One day implant concept. Şi să nu uităm că trauma cea mai mare în cazul pierderii dinţilor şi a purtării unei proteze mobile este trauma psihologică. Cu acest nou concept digital eliminăm ceea ce ne doare cel mai tare: depresia!
În concluzie, implanturile oferă o forţă de masticaţie mai mare, conservarea dinţilor naturali rămaşi, confort sporit şi îmbunătăţirea respectului de sine. Arată şi funcţionează ca un dinte natural.

Cât durează viaţa unui implant?

În primul şi în primul rând, durata de viaţă a unui implant ţine de cum avem grijă de el. Igiena aici joacă rolul principal - periuţa de dinţi şi airfloss-ul nu trebuie să lipsească din programul de igienă. Apa de gură şi spălatul pe dinţi după fiecare masă principală sunt reguli de bază. Eliminarea ticurilor vicioase precum scosul dopurilor cu dinții, rosul oaselor, trebuie să dispară din obiceiurile noastre. Este important ca toată lumea să ştie că ceea ce scoate sau distruge un dinte natural distruge şi un implant!

Să se respecte recomandările şi programul de controale pe care le stabileşte medicul. Din păcate, mulţi pacienţi se simt minunat şi dispar cu anii, nu mai vin la controalele anuale. Şi uite aşa apar ei , pacienţii cu probleme după 5-6 ani şi îşi aduc aminte de dentist. Sfatul meu este că dacă vor ca implanturile să dureze mai mult de 10 ani este ca dentistul să le devină prieten şi să-l viziteze de cel puţin 2 ori pe an.

Un alt factor care influenţează viaţa unui implant este bineînţeles alegerea pe care o facem când vine vorba de “ce implant să-mi pun?” Pacienţii fac un tur al cabinetelor medicale fie pe jos, fie online şi aleg. Ei aleg. Şi aleg implanturi ieftine pentru că tot implant se cheamă. Nu, categoric nu. Vreţi o durată lungă da viaţă a implantului aflaţi că nu toate implanturile îndeplinesc condiţiile necesare longevităţii!

La ce ar trebui să fie atent un pacient?

În primul rând pacientul trebuie să fie atent la toate sfaturile pre şi post implantare pe care i le dă medicul pentru această procedura. Să nu alerge după ce este mai ieftin. Aşa cum spuneam, nu toate implanturile sunt la fel chiar dacă le spunem implant. După 3, 4 sau 6 luni implanturile se protezează definitiv adică se pun dinții pe implanturi cum spun unii. Se pun coroanele pe implanturi. La ora actuală această etapă vine cu tehnici din ce în ce mai evoluate şi sofistificate având că scop tot lungirea vieţii implantului. De aceea şi în această etapă, sfatul medicului este foarte important pentru că el ştie cel mai bine pentru situaţia dată ce să aleagă pentru protezarea implantului. Oricât de mult s-ar informa pacientul pe internet aceste tehnologii noi de protezare nu pot fi înţelese şi departajate uşor fără a avea explicaţiile clare ale medicului în decizia finală de protezare. Deci, este foarte important cu ce protezăm la final implantul!

Să fie atent la igienă! Controalele anuale la stomatolog trebuie să nu lipsească!
18238215_1398184583602467_4133780705217108208_o

Ce înseamnă implantologia digitală şi cu ce diferă ea faţă de cea clasică?

Diferă în primul rând prin precizie scăzând astfel rată eşecurilor şi crescând durata de viaţă a implanturilor. Implantologia digitală foloseşte un program care, pe baza analizei imaginilor tomografice şi plecând de la prefigurarea rezultatului final (a coroanelor sau punţilor finale) alege poziţia cea mai optimă de implantare în funcţie de dimensiunile şi densităţile osoase şi în funcţie de poziţia finală a restaurărilor dentare. Astfel, implantul va fi cuprins de os cât mai gros, dens şi sănătos. De asemenea,forţele ce vor acţiona în timpul masticatiei nu vor afecta negativ implantul. Este o tehnică completă şi complexă, de precizie şi siguranţă.

Toată programarea digitală se transferă în gură cu ajutorul unui ghid chirurgical. Această tehnologie ne permite protezarea imediată a implanturilor cu lucrări provizorii ce vor rămâne în gură 6-8 luni de zile. Pacientul pleacă cu implanturi şi dinţi în aceeaşi şedinţa! La această tehnică nu stai nici măcar o oră fără dinţi după ce s-a terminat intervenţia.

Există ieftin şi bun?

Unde există ieftin şi bun? Şi dacă există îţi pui întrebarea cât durează? Implanturile pe care le folosim noi au un raport calitate preţ corect şi le garantăm că produs autorizat. Noi avem încredere în produsele noastre şi ăsta este primul lucru care le garantează.

Cum afectează fumatul durata de viaţă a unui implant?

Fumatul nu numai că scade perioada de viaţă a unui implant, dar creşte rata eşecului la fumători. Nicotina produce vasoconstricție afectând fluxul sangvin în zona implantată. Practic ţesuturile nu se mai irigă cum trebuie şi pot apare complicaţii în vindecarea zonei implantate. În timp, la fumătorii înrăiţi fumatul duce la pierderea densităţii osoase, retracții osoase. Şi astfel scade viaţa implantului. Se recomandă să se întrerupă fumatul cu o săptămână, două înainte de implantare şi după aceea să nu se fumeze cel puţin trei săptămâni pentru a se produce vindecarea osoasă în jurul implantului.

Ce le spuneţi celor care se tem de dureri? Cât durează o operaţie de one day implant şi cât durează recuperarea?

Celor care se tem de dureri le spun că nu au de ce. Foarte mulţi, după implantare, regretă că nu şi-au făcut implanturile mai din timp, că au amânat că s-au luat după nu ştiu cine. Aplicarea unui implant este o procedura foarte simplă şi netraumatică. Mai ales în sistemul One Day Implant unde nu se face niciun fel de tăietură, nu se pun fire. Pleci cu implantul, cu dintele, fără durere, fără umflături postoperatorii. Şi asta nu este reclamă este realitate. În cazul în care avem operaţii mai ample, cu adiții osoase cu implantări, care durează mai mult timp se pot face sedări cu anestezist în care pacientul poate dormi pe tot parcursul intervenţiei. Sedarea se poate folosi şi în intervenţii mai mici, dacă pacientului îi este foarte frică. O operaţie cu un implant durează între 30-60 min. Nici nu se poate folosi termenul de refacere pentru că pacientul nu suferă de nimic.

18556442_1412098898877702_542535224455288237_o

Cum decurge o asemenea operaţie?

Se face anestezia, se adaptează ghidul chirurgical, prin ghid se inserează implantul, iar la final se pune coroniţă provizorie pe implant. Foarte simplă este metoda One Day Implant.

Există tot feluri de mituri legate de implant. Ce le spuneți celor care se tem de “îmi respinge copul implantul”?

Numai în boli grave unde tratamentele duc la scăderea mare a imunităţii putem vorbi de o aşa zisă respingere. Adică, vindecarea post-implantară este afectată. Implanturile nu sunt respinse de organism. Oricum, pentru mine această afirmaţie nu există. Pentru mine implantul pe care îl aleg, tehnica de lucru şi respectarea regulilor postimplantare de către pacient scad rata de eşec foarte mult. Un implant nu se pune aşa orişicum… ai venit, te-am aşezat pe scaun şi ţi-am pus implanul. Există nişte paşi ce trebuie respectaţi. Se studiază cazul clinic pe radiografie şi pe computer tomograf, se face o apreciere cât mai corectă a situaţie, care este oferta de os şi mucoasă şi gradul de sănătate al lor, se face un istoric medical al pacientului, ce tratamente ia şi apoi se oferă soluţia de implantare. Pot spune că atunci când hotărâm implantarea mergem pe 99,99% succes!

Am pus implantul? Care sunt pașii care urmează dacă vorbim de igienă şi controalele la medic?

Aşa cum am mai spus igiena are un rol important în durata de viaţă a implantului. Periajul după fiecare masă, duşul bucal pentru curăţenia spaţiilor interdentare şi a gingiei, apa de gură, dental floss-ul nu trebuie să lipsească din obiceiul nostru de zi cu zi. Controalele la medic trebuiesc respectate. Medicul este cel care stabileşte numărul de controale pe an în funcţie de situaţia existentă. Dar, general valabil sunt minim două controale pe an. De asemenea şi parodontologul are un rol foarte important în viaţă implanturilor. Sigur unul din controale trebuie să fie la el. Implanturile se comportă ca dinții naturali şi vor fi afectate de boli ca şi ei şi dacă asta se cheamă parodontopatie în cazul dinţilor, la implanturi se cheamă implantită (afectarea ţesuturilor din jurul implantului).

Trebuie să avem grijă de implanturi ca şi de dinții naturali!

17212260_1340512116036381_7375905531818789013_o

Cum lucrează echipa dumneavoastar ştiu că aveţi un chirurg excepţional şi lucraţi cu medic anestezist ATI?

Suntem o echipa de chirurgi şi implantologi excepţionalişi modeşti! 🙂 Şi când spun echipă, înseamnă că lucrăm în echipă! Există un coordonator medical care stabileşte împreună cu specialiştii planul de tratament urmând ca fiecare medic să lucreze pe specialitatea lui! Da, chirurgul este excepţional, iar anestezistul minunat, doar el ne face fericiţi şi pe noi medicii că lucrăm fără probleme şi pe el pacientul că se trezeşte rezolvat. Dar şi parodontologul, endodontul, ortodontul, proteticianul, odontologul şi eu suntem excepţionali! Pacienţii nu ştiu ce muncă de colaborare este în spatele oricărui tratament muncă ce duce la alegerea celui mai bun tratament pentru fiecare pacient în parte.

no comments


Să renunți înseamnă să te eliberezi. Parfumurile nu țin veșnic

Parfumurile sunt ca bărbații. E complicat să găsești unul care să te atragă, să te îmbrace, să îți vină bine pe piele, să nu te plictisească. Unul bun, dar suficient de rău, să te provoace și să te facă să nu-l mai lași să plece niciodată. Dar acum nu vorbim despre bărbații care mi-au marcat viața, pe subiectul ăsta poate o să scriu cândva o carte. Acum vorbim despre parfumuri. Ieri am întâlnit un domn parfumier care m-a făcut să mă gândesc la relația mea cu parfumurile. Am căutat ani la rând parfumul perfect. De câteva ori am crezut că l-am găsit și m-am bucurat, dar după aia mă plictiseam, destul de repede. Așa am pățit cu fiecare. Și de fiecare dată când renunțam, simțeam o vinovăție care mă punea pe gânduri. EtiennedeSwardt Și uite cum ieri, în parfumeria de lux Obsentum din aeroportul Otopeni, apare Etienne de Swardt, parfumier genial, care cu doza de nebunie aferentă, spune răspicat: “o femeie trebuie să fie infidelă parfumului ei”. Buun, bravooo, hai că respir și nu mă mai simt o nestatornică. Mi-am dat seama testând parfumurile lui Etienne că șocul și senzualitate fac diferența în lumea asta a aromelor. Și am zâmbit când el ne-a descris universul lui: superficialitate, amor nebun, libertinaj, instinct. Într-un cuvânt: erotism. etat-libre-orange-putain Parfumurile lui Etienne, deținătorul brand-ului Etat Libred'Orange, au toate nume care ilustrează perfect asta: Putan de Palaces, La fin du monde, Secretions Magnifie. M-am îndrăgostit pe viață, până renunț la el, de You or Somebody like You.

Până la urmă fetelor, parfumul e ca un bărbat interesant. Te deranjează, te atinge, te încearcă, te face să tremuri. Te seduce. Și când te plictisești, renunți la el.
*** Etienne de Swardt este absolvent al prestigioasei școli de afaceri ESSEC Business School. A cucerit Parisul cu parfumurile sale din poziția de colaborator al Maison Givenchy. Ajuns la maturitatea creației, nonconformistul Etienne a căutat afirmarea pe cont propriu. Primele esențe lansate de Etat Libre d’Orange au fost parfumuri de lux pentru animalele de companie (cele mai notabile, “Oh My Dog!” și “Oh My Cat!”). Astăzi, compania are 34 de parfumuri vândute în 450 de magazine selecte din întreaga lume și 5 stele de la New York Times în clasamentul global al parfumurilor de nișă.

no comments


Vinul vieţii, Liliac, nu ne-a fost să fim impreună. Incă

18575440_1100308640115711_1117049493_o
Din păcate n-am reușit să onorez invitația bunei mele prietene Anita la infotrip-ul Spectacular Wine Trip, la Crama Liliac. ( Răceala, mama ei de răceală! )
După ce am văzut comunicatul Koon, am luat o foaie de hârtie și am scris așa de 100 de ori: “Fifi știe ce bun e vinul Liliac și se zgârie pe ochi că nu a fost să vadă cu ochii ei minunile de la cramă”
18575478_1100308663449042_583049583_o
18575066_1100308643449044_183985626_o
Am spicuit din comunicat, am ales o poveste cu tâlc și câteva date, ca să vă faceți o idee cu ce se mănâncă vinurile Liliac. Of…
“Poveşti din misterele Transilvaniei 
Acestea sunt prea des asociate cu însetarea de sânge şi tenebrele căutătorilor de aur, lemn sau sare. După ce secole de-a rândul acestea au dominat poveştile, dar au şi fascinat totodată pe oaspeţii săi, Transilvania ne oferă astăzi un alt mister al gustului fin, al plăcerii de nerefuzat dintr-un pahar cu vin. Se iau strugurii, nu din pripă, ci aşa mai spre momentul când toamna se încruntă de-a binelea. Se usucă lent, dar nu se emaciază, din contra, strâng în ei toată seva pe care o înghesuie în ce mai rămâne după trecerea iernii când, aceiaşi ardeleni de ispravă îi iau încet şi-I aşează în presă. Picură puţin, chinuit. Aşa se naşte noul mister. Nectar de Transylvania au denumit acest vin rar pe care ni-l da un pământ prea legendar că să se oprească vreodată din a ne surprinde. Galben şi uleios, se serveşte cumpătat, rece şi împreună cu ce ne place mai mult să încheiem o masă festivă, deşertul.”
“Înfiinţată în anul 2010, amb Wine Company a finalizat procesul de dezvoltare a Cramei LILIAC în 2015, cumulând o investiţie totală de 10 milioane de euro, împărţităîn 3 etape cheie:
• investiţie iniţială de 3 milioane euro realizată în anul 2011 în achiziţionarea şi cultivarea a 38 ha de vie în Transilvania, în regiunea Băţos (Mureş) şi 14 ha în Vermes Lechinta (Bistriţa-Năsăud), precum şi în dezvoltarea unităţii de vinificare.
• investiţii ulterioare de 1.5 millioane de euro, realizate în perioada 2012-2013, în dezvoltarea suprafeţelor de vie cultivate şi a facilităţilor de producţie.
• investiţie de aproximativ 3 milioane de euro în extinderea cramei, derulată în anul 2014 şi finalizată în prima parte a anului 2015.
• În 2016 încă 2.5 milioane de euro în derulare pentru achiziţii de noi echipamente.
Odată cu finalizarea procesului de dezvoltare a facilităţilor de producţie, amb Wine îşi consolidează poziţia pe piaţă vinurilor premium, având că obiectiv o cifră de afaceri de 1,5 milioane euro în 2017, faţă de 1.25 milioane euro în 2016.”
18575616_1100308660115709_1612087748_o
18554029_1100308650115710_1929081880_o
18553882_1100308673449041_1252739491_o
18552846_1100308670115708_98823950_o

no comments


CONCURS. Hai cu mine în Zurlandia!

unnamed (1)
La Zurli e forfotă mare pentru că Mirela pregăteşte ceva nemaivăzut în România:
Zurlandia, cel mai mare teren de joacă pentru părinţi şi copii! 
UPDATE:
Vă mulțumesc frumos pentru răspunsuri, ce emoții frumoase. Am ales câștigătoarea, AnaMaria Panti. Felicitări! Aștept datele, adresa și numărul de telefon pe adresa fifistie@gmail.com.
 
Pe 17 şi 18 Iunie, pe Domeniul Ştirbey, lângă Bucureşti. 80.000 de metri pătraţi se vor transforma în cel mai frumos loc din România.
Părinţi şi copii, deopotrivă, vor trăi împreună cele mai pline de joacă două zile din 2017. De dimineaţă până seara, de la 10.00 la 22.00, zeci de spectacole, sute de personaje, nenumărate provocări, ateliere şi activităţi organizate de o echipă care şi-a propus să organizeze cel mai mare festival dedicat familiei până acum, în România. 
Marian Râlea, magicianul părinţilor de astăzi, vine în Zurlandia împreună cu Fundaţia Abracadabra.
Abonamentele s-au pus deja în vânzare şi sunt disponibile în reţelele Eventim, Bilete.ro şi Iabilet.ro. 
Iată câteva din suprizele care te aşteaptă:
Campionatul de Joacă - Campionatul de Joacă se bazează pe activităţi sportive. Pe terenul campionatului se vor putea desfăşura concursuri pentru bebeluşi, de triciclete, trotinete, alergarea în saci sau cu copiii în cârcă, de-a căţăratul în copaci, ştafeta, crosul familiei, câte şi mai câte. În Zurlandia, absolut toţi copiii şi părinţii sunt CAMPIONI, pentru că noi vom premia participarea.
Academia Zurli - E locul în care copiii primesc paşaport pentru viitor. Toate cursurile şi activităţile iubite de cei mici sunt adunate într-un singur loc. Te poţi înscrie la zeci de cursuri gratuite: cursuri de îndemânare, pictură, teatru, hand-made, dans, mişcare, foto, cursuri de televiziune etc.
Şcoala de joacă pentru părinţi - Locul unde cei mari reînvaţă să se joace. Este zona destinată seminariilor şi workshop-urilor pentru părinţi. În două zile, părinţii vor învaţa să se joace împreună cu copiii lor în în masină, în casă, în baie, pe plajă, la munte, în drumeţie, la petreceri, jocuri de noapte, de prânz, jocuri de trezit şi jocuri de culcare. Părinţii şi bunicii descoperă cum poate fi transformat haosul în distracţie.
Casa Zurli - Locul unde copiii descoperă povestea Găştii Zurli. "O căsuţa mică" nu e doar un cântecel. Ea chiar EXISTĂ. Este o ocazie unică de-a intră în lumea Zurli, acasă la ei.
Guinness World Records - Vrem să intrăm în Cartea Recordurilor cu cel mai mare joc jucat de părinţi şi copii.
Spune-mi într-un comentariu Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai cu copilul tău?
Poţi câştiga o invitaţie pentru 4 persoane la Zurlandia.
Concursul se încheie pe 21 mai la ora 24, aleg câştigătorul şi îl anunţ aici şi pe facebook pe 22 mai.
SUCCES!

24 comments


Cum am ajuns producător tv. Genul programului: Reality.( ep.3 )

Primele zile. Mă simţeam ca într-un film străin. Aterizată din radio, unde oricum mi se părea SF. Oamenii veniţi de la Bucureşti să deschidă staţia de la Braşov aveau siguranţa aia pe care o ai când stăpâneşti meseria. Mă uitam la ei ca la nişte zei. Eu trebuia doar să citesc ştirile. Pe vremea aia, cititul se făcea direct în grupul de montaj. Nu existau cabine de voce. Citeai prima bucată din reportaj, apoi se lipea bucata de interviu, apoi iară voce, apoi iar bucată de interviu. M-am trezit într-o lume în care se vorbea un limbaj pe care nu îl stăpâneam deloc: "e albastră imaginea, nu a avut albul făcut la cameră”, "caută în plus, dă mai în minus”, sincron, sharf, dă DMC 300, Beta. Oare ce e aia Beta??? (erau casetele pe care montam pe vremea aia). Mă uitam şi nu înţelegeam mare lucru. În plus, aveam o timiditate pe care mi-am învins-o greu. Mi-aduc aminte şi acum că mi se umezeau palmele înainte să întreb ceva. Acum pare inimaginabil, eu, cea mai volubilă din lume. Timiditatea rezistă şi acum, doar că o maschez mai bine. Echipa de la Bucureşti avea experienţa de la Tele 7 abc şi Canal 31, toţi ceilalţi eram la început. Toată lumea învăţa, aşa că nicio întrebare nu părea idioată. Prima mea şefă era o femeie slabă şi blonduţă, cu nişte ochi care te îmbrăţişau cald când făceai bine sau îţi îngheţau inima în tine când greșeai grav. Super reporter. Mega creier. Gabriela Nema. Avea o energie greu de imaginat, o bunăvoinţă şi un entuziasm care ne-au făcut pe toți ceilalți să prindem aripi. Mi-a mâncat nervii mai târziu, așa cum şi eu i-am mâncat pe ai ei. Dar am învăţat de la ea că în meseria asta nu reușești niciodată dacă nu ai curiozitate şi dacă nu iubeşti oamenii. Şi am mai învăţat ceva. De fapt, mi-am dat seama în timp: cât de important e să îi înveţi pe cei care sunt la început. Am o teorie. Dacă omul ăla care e la început e slab, tu ca profesionist îţi faci datoria şi încerci măcar să îl deştepţi. Dacă e bun şi promite, cu sau fără sprijinul tău, într-o zi o să ajungă departe. Aşa că nu strică să încerci să ajuţi pe oricine. Te vei mândri peste ani că ai pus umărul la formarea unui destin sau vei spune “măcar am încercat să scot ceva din el”. N-am să uit niciodată acele zile. Acele luni în care veneam toţi la 8 dimineaţa şi plecam seara târziu. Nu voia nimeni să plece mai devreme și nu voiam să fiu nici eu mai fraieră. Trăiam cu senzaţia că dacă plec puţin, pierd mult. Aveam 18 ani şi nu ştiam ce e munca. Şi aveam să aflu că în televiziune se munceşte mult, foarte mult. Aveam 18 ani şi nu spusesem niciodată în viaţa mea o înjurătură. Şi aveam să aflu că în televiziune se înjură. Mult. Mult rău.

no comments


10 motive pentru care trebuie să mergi la Festivalul de teatru de la Sibiu

1. FITS este cel mai mare Festival de Teatru din România şi unul din cele mai mari din lume. 10 zile, 3.278 de invitaţi din 70 de ţări, 503 de evenimente, 71 de spaţii, 680.000 de spectatori. 10 zile între 9 și 18 iunie
2. Vin companii de teatru pe care nu o să le vezi niciodată la Bucureşti. Mari artişti la care visezi de o viaţă. Anul ăsta numele cel mai nume e Barajnokiov. Dacă nu îl ştii ca celebrul balerin, cu siguanţă l-ai văzut în Sex and the city. Nu vine să danseze, ci să recite. Un om care este maestru absolut al emoțiilor și pe care ai șansa să îl vezi LIVE la Sibiu.
brodsky-baryshnikov-2
3. Vezi spectacole care depăşesc orice aşteptare şi orice imaginaţie. Cum e show-ul “Brenda Angiel Aerial Dance Company”. Tango Aerian. Cel mai frumos spectacol pe care l-am văzut vreodată. Argentinienii revin la Sibiu anul asta cu un spectacol wow.
tango-la-inaltime-ii-5
4. Atmosfera. Ce se întâmplă în sălile de la Sibiu e absolut minunat. Preţul mic al biletelor lasă toți oamenii să participe la spectacole şi uite aşa în fiecare sală e un mix foarte fain. Vezi doamne şi domni din localitate îmbrăcaţi frumos, ca la teatru, stând firesc la taclale cu vecinul de scaun, vecin care poate să fie un mare actor sau un mare regizor.
5. Spectacolele de stradă. Poate cel mai frumos la Sibiu este că teatrul coboară la nivelul oamenilor simpli. În Piaţa Mare şi Piața Mică, pe pietonala Bălcescu sunt zeci de spectacole cu artişti extrem de talentaţi şi coloraţi la propriu. Sunt momente care le dau adulţilor o stare de euforie şi îi molipsesc pe copii de frumoasa ”boală” a teatrului și a dansului.
rivalitate-2
zana-cerbii-si-taietorul-de-lemne-2
cantecul-trubadurilor-3
6. Te întâlneşti cu prietenii tăi care au aceleaşi pasiuni ca şi tine. Dai nas în nas cu prietenii de pe Facebook pe care nu i-ai întâlnit niciodată în realitate.
7. E festivalul unde poţi să mergi singur, cu iubirea vieţii sau cu tot familionul. Sau poţi să mergi doar tu cu copilul şi o să ai o super experienţă. Am făcut asta anul trecut şi Maria are acum o amintire foarte frumoasă.
13435370_10206528875246800_5551952001876813174_n-375x500
13450182_10206506831815728_942449348116910937_n
8. Combini o mini vacanţă cu o super porţie de teatru. Şi la Sibiu, Slavă Domnului ai ce face şi ce vedea. Te pierzi pe străduţe sau dai o fugă în Dumbrava minunată.
13417417_10206528878206874_2499024656373092149_n
9. Ai şansă să te simţi ca afară. De la organizarea festivalului până la amabilitatea sibienilor totul de face să te simţi turist în ţara ta.
10. Liniştea. Deşi oraşul e plin de turişti şi artişti, nimeni și nimic  nu te deranjează. Simţi o linişte care o să îţi devină frumoasă amintire. E suficient să mergi o singură dată la acest festival ca să devii dependent de tot ce îți lasă frumos în suflet.
DAP_7536-768x432-676x380
Sunt sigură că sunt mult mai multe motive pentru care să mergeți la festival, dar țin de fiecare. Mergeți și descoperiți-le. Mergeți și descoperiți din nou că există viață după muncă, relaxare fără grătare și plimbare fără mare. Mergeți și descoperiți-vă.
sursa foto: Dragos Asaftei, http://www.sibfest.ro/

no comments