Country Spa Retreat. Fortăreaţa anti-stres aproape de Bucureşti

De când mă știu eu călătoare, mereu am căutat locurile retrase, cu oameni puțini și liniște multă. Între un resort de șapte stele cu o mie de camere și o căsuță în vârful muntelui, pentru mine alegerea e simplă, fie pandemie sau nu.

2020 e un an șocant din foarte multe puncte de vedere. Încerc, însă, să îmi păstrez optimismul și să merg frumos înainte. Chiar dacă mult mai încet decât în alte vremuri.

Am ales pentru mine și familia mea să anulez orice plan de vacanță în străinătate, orice plecare la mare sau în alte locuri aglomerate. Mulți spun că sunt exagerată, dar nici că îmi pasă.

Îmi văd de ai mei cu grijă, așteptând să treacă această nebunie. Asta nu înseamnă că stăm închiși în casă. Cine mă cunoaște știe că plecările sunt viața mea. Acum nu mai plecăm peste mări și țări, dar sunt și în România atâtea locuri frumoase, sigure, cu oameni conștienți că trebuie să fim mai atenți la detaliile care ne pot feri de boala asta care ne-a dat toate planurile peste cap…

La 30 de kilometri de București, am găsit Country Spa Retreat – un loc dedicat relaxării totale.

Niște oameni deștepți și umblați au ales să construiască un complex pe malul lacului Snagov. Opt camere duble, două junior suites și un master suite fac din acest hotel boutique un loc intim, departe de hărmălaia marelui oraș.

Noi am stat în apartamentul cu două camere. Practic, sunt două dormitoare mari, un living și o baie generos luminată. L-aș recomanda pentru o familie cu unul sau doi copii sau… unui grup de patru prietene care vor să se relaxeze la spa.

Așternuturile sunt moi, din bumbac egiptean. Mi-a plăcut că gazdele nu s-au zgârcit la perne, cărți și alte obiecte de decor care fac fiecare cameră unică. I-am rugat să mă lase să văd și o cameră dublă și un junior suite. Același bun-gust peste tot.

Personalul e discret, dar prezent. Mi-a plăcut foarte tare că, deși mic-dejunul începe la ora 8, cineva a fost gata să îmi facă un espresso la 6 dimineața.

Și, apropo de mic-dejun… e extrem de gustos și de sănătos. Proprietarii au gândit o mică fermă proprie de unde iau tot – de la legume până la lapte și brânză. Și au și niște dulceţurile pe care le fac in house… ceva de vis!

Hotelul are două piscine exterioare încălzite, un jacuzzi și o grădină plină cu flori spectaculoase.

În curte e și clădirea spa-ului medical, unde puteți face gimnastică medicală, yoga și vă puteți întâlni chiar cu un specialist care să se ocupe de sufletele și de mințile voastre. Apropo de asta, am uitat să vă spun că la etajul al doilea al hotelului este o bibliotecă unde poți să te refugiezi, să citești și să… visezi! Genial!

Peste drum de hotel se întâmplă minunile care mă interesează pe mine.

O fortăreață antistres care primește vizitatorii și îi ajută să uite de marile probleme ale vieții.

Am avut parte de un masaj și un tratement special la cosmetică, un masaj facial și o mască Laksmi și de o pedichiură spa care mi-a lăsat picioarele ca de bebeluș. Genială împachetarea tălpilor în parafină. De 3 ori !!! wow !!!

Am mai făcut și un tratament pentru părul meu bolnav de la oboseală. Eram convinsă că îmi cade părul de la stres, ajunsesem să nu îl mai pieptăn cum trebuie (că aveam senzația că de-aia cade) și îl spălam delicat cu tot felul de chestii nepotrivite. Am primit un diagnostic al scalpului (habar nu aveam că există așa ceva pe lume). A urmat o mască cu argilă și salvie și apoi un masaj adevărat. Am plecat de la spa parcă mai slaba cu câteva kilograme

Concluzie: Mergeți la Country Spa Retreat dacă vă place liniștea, dacă iubiți confortul, dacă vreți 5 stele adevărate. Nu e cu muzică tare, nu e cu vorbit tare, nu e cu karaoke seara și nici cu animație la piscină. E cu oameni de bun-simț care vorbesc în șoaptă și sunt atenți la nevoile voastre ca să nu zic direct că sunt gata să vă facă toate mofturile.

E locul perfect aproape de casă, unde să fugiți cu persoana iubită sau cu copiii. Poate să fie cea mai frumoasă amintire de vara asta. Pe cuvânt!

Mulţumesc, Răzvan Pascu pentru recomandare. Mereu am să merg pe mâna ta!

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.