Lesbos. Insula care-mi ia geamantanele de stres și-mi dă înapoi liniștea

16 iulie 2026, 23:23

Când am călătorit prima dată în afara României aveam 24 de ani. Și am știut din prima clipă că o să fac totul ca să recuperez anii pe care i-am pierdut nedescoperind locuri, țări, oameni. Mi-am propus să văd cât mai mult din lumea asta. Am ajuns până acum în 36 de țări, hai, Doamne-ajută, și mereu m-am gândit că nu vreau să merg de două ori în același loc, ca să nu pierd timpul.

Doar că sunt locuri unde parcă ești obligat, forțat să te întorci. Scoția, Portugalia, Grecia, Italia sunt țări care te fac să încalci orice jurământ de călător. Uite-așa am ajuns anul acesta a doua oară în Lesbos.

Când am fost acum doi ani, am știut că o să revin pentru o vacanta adevarata.. Am făcut-o anul trecut, și anul trecut am zis: „da, la anul tot aici.” Aceeași vacanță, tot cu Aerotravel, același hotel, aceeași Egee, oamenii de care ne-am atașat, apusurile la fel de incredibile.

Am scris deja despre Lesbos anul trecut, aici.

Călătoria cu Tarom a fost lină și scurtă, o oră și 15 minute, apoi cu mașina închiriată am ajuns la hotel într-o oră. Fiind un charter organizat de Aerotravel, ai și varianta să mergi cu autocarul de la aeroport la hotel, cei doi ghizi locali, Anca și Radu, sunt minunați și știu insula pe de rost. Dar noi suntem genul care vrem să vedem cât mai mult, așa că am ales să avem o mașinuță a noastră. A fost o alegere excelentă.

La hotelul Alma, un hotel minunat am avut un deja vu: oamenii binevoitori de la recepție tot acolo erau, am primit exact aceeași cameră ca anul trecut, mare, luminoasă, cu vedere la marea albastră. La barul de la piscină, totul la fel. Am mers spre micul sat Petra să mâncăm o înghețată și ne-am oprit la farmacie, unde ne-a întâmpinat același farmacist, cu aceeași pisică leneșă pe gardul de piatră din față. La fel și la cafeneaua din sat, oamenii de anul trecut.

Cât despre mâncare, n-am avut un loc favorit, am mâncat peste tot pe insulă, și peste tot a fost la fel: simplă, gustoasă, mâncarea grecilor care nu are nevoie de artificii. Pentru o masă în patru am plătit în medie 60 de euro. O singură dată am ajuns la 100, dar atunci am comandat tot meniul, aperitive, fel principal pentru toată lumea și cocteiluri.

Ce vreau să subliniez e simplu: e cumva sentimentul sa te întorci într-un loc în care totul e la fel, doar tu ai lipsit un an. Și ce an greu am avut…

Am strâns zeci de genți de stres și oboseală, așa că planul de-al doilea an în Lesbos a fost simplu: să stăm, să lenevim, să recuperăm somnul în energia vindecătoare a insulei, să mâncăm bine și proaspăt și să ne facem plinul de apusuri seară de seară.

Normal că am luat mașina și ne-am învârtit pe insulă. Dimineața o petreceam la cafea în portul mic de sub cetatea Molyvos. Bătrânii stau la taifas tot timpul, pescarii întind caracatițele la soare, iar grecii te învață că graba nu e un cuvânt care să existe în dicționarul lor.

Cu o zi înainte să plecăm, seara târziu, am dat peste un filmuleț cu Skala Sikamineas, un sat de pescari despre care nu auzisem nimic până atunci. Bărci colorate, case mici lipite de mare, genul de loc care pare desprins dintr-un vis pe care nici nu știai că-l ai. I-am zis lui Popa: „Te rog, te rog, înainte de aeroport, mergem până acolo!” Spuneam asta cu vocea aia de om care știe că dacă nu merge acum, o să regrete o viață.

Am urcat dealurile, le-am coborât cu mașina, desigur, și am ajuns într-un sat unde mi-au dat lacrimile la propriu. Casele, terasele, biserica mică, totul așezat într-o liniște care parcă avea greutate.

Mi-am zis: la bătrânețe aș putea să stau aici. Dar mai e mult până la bătrânețe. O viață întreagă de descoperit. Lesbos rămâne totuși locul unde m-aș întoarce mereu, să-mi arunc acolo geamantanele de stres și oboseală și să plec cu bagaj de liniște, planuri și visuri mari. Gata să iau marele oraș în piept, de voie, de nevoie la București m-am întors. Va las aici link către Aerotravel. Va duce direct în Insula Lesbos 🙂