Cum m-a salvat MAMOGRAFIA de la infarct

Am pus un titlu dramatic pentru că situația a fost chiar dramatică. În capul meu.  Imediat după Crăciun am simțit că mâna dreapta îmi e ușor umflată în partea de sus, axila, umăr, braț… Am început să mă palpez și o dată cu asta, am început să dau drumul la scenarii.

E cumplit să fiI ipohondru (am promis că o fac terapie pentru asta ).

Să vă explic. Eu, dacă stau de vorbă cu cineva și omul respectiv îmi povestește câteva minute despre o boală, mi se aprinde un beculeț. Apoi dau drumul la TV și văd o reclamă sau un filmuleț pe youtube sau o scenă de film legate de boală asta și beculețul din capul meu crește și parcă e din ce în ce mai roșu.

Să revenim. După câteva zile am simțit că mâna e umflată, la axila simțeam o umflătură și, în plus, pe o parte din sân. Fiind sărbătorile, revelion…. ce face omul în timpul liber? Caută pe internet și începe să lucreze la scenarii. În planul doi rula alt film în capul meu. Fifi, să fim serioși nu ai mai făcut o ecografie la sîn de patru ani și o mamografie de 12! Precis ai ceva!

Au urmat stări amestecate de vină, ciuda, frică imensă.

Am început anul cu Covid și asta m-a distras puțin, dar umflătura era tot acolo. Am scăpat de Covid și am revenit la problema care mă măcin. Prietenele mele mă tot întrebau: Ce ai ce se întâmplă cu tine, ce ai, ce ai pățit?

N-am vrut să spun inițial nimic, apoi într-o zi, eram la masa de prânz și am început să plâng pur și simplu cred că asta a fost un șoc pentru ele, nu înțelegeau ce spun. Eu, direct: Cred că am cancer, nu vreau să mor, dar eu cred că am cancer, sunt sigură, o să mor etc. Delir. Au tăbărât pe mine cu afecțiune și gura mare: Treci la doctor, te programezi acum. Acum la ecografie! La mamografie, zic eu! La mamografie! Precis nu ai nimic, dar ca să scapi de acest stres! Haiiii, acum!!! Lasă că mă programez mâine.

Și m-am programat. Direct la cel mai tare chirurg oncolog, am zis să nu pierd timpul. Omu’ mă primea, dar înainte să vedem o ecografie și ar fi bună chiar o mamografie. Pe astea trebuia să le fac în altă parte.

Era miercuri.

Am scotocit internetul, recomandările, rewieurile, experiențele altora și m-am programat într-o frumoasă zi de luni la 12.30 la Regina Maria la o doctoriță despre care am citit tot ce există pe internetul românesc. Apoi am aflat că o altă prietenă o cunoaște și mi-a confirmat că e bună, apoi șefa mea mi-a spus trebuie să mergi la prietenea mea să te vadă, e cea mai bună! Era aceeași doctoriță. Mi-a recomandat-o cu toată căldura, a și vorbit cu ea! Mi s-a părut un semn că o să fie bine, dar am trecut greu peste weekend, mai mult teleghidată. Vedeam apocalipsa diagnosticului. Ce fac: cum le spun lui Popa și Mariei, cum le spun alor mei, cum o să ne descurcăm, cum o să fie  viața mea, ce fac eu dacă nu o să pot fizic să îmi fac jobul, etc etc.

A venit ziua de luni. La 8 fix am sunat la Regina Maria să întreb dacă pot să mă duc mai devreme. Nu s-a putut, doctorița avea programul full. La 12.30 am ajuns în față clinicii. De mânuță cu Ionela, prietena mea venită la susținere. Am intrat, am făcut mamografia cu plânsul în gât. Aveam o traumă de acum 12 ani, când o asistentă repezită și o doctoriță dură au făcut experiența de neuitat în cel mai negativ sens posibil.  Asistenta de la Regina Maria, îmi pare foarte rău că nu i-am reținut numele, a fost super empatică. Mamografia cu tomosinteza a fost ca disconfort pe o scară de la 1 la 10, de un 2. Tehnologia a avansat enorm, neplăcerea e spre minim.

Am fost invitată pe hol și rugată să aștept că o să primesc rezultatele și o să mă  cheme doamna doctor în cabinet pentru interpretare.

Cred că au fost cele mai lungi minute din viața mea

Mi s-au dat mie filmele înainte să intru, m-am uitat și am văzut ceva acolo o pată, gata, clar mor...Deschid ușa, intru, doctorița incredibil de frumoasă și stilată îmi spune clar, direct în față cu un zâmbet larg. Calmați-vă, NU AVEȚI NIMIC! Poftim? Da, doamna Popa e ceva acolo, dar nu este în niciun caz cancer, e legat de sănii dumneavoastră mari, trebuie să faceți reducție. Sunt sigură că nu aveți nimic, dar aș vrea să facem și o ecografie că să risipim orice îndoială. Și am făcut ecografia. Da, nu aveți nimic. Sânii dumneavoastră sunt complicați, de aici și disconfortul, nu aveți nimic la axilă nu trebuie să va alarmați, ne revedem la anul la ecografie și peste 2 ani la mamografie. Aș putea să mă îmbăt? A început să radă, am rîs și eu și am rugat asistenta să o cheme pe Ionela în cabinet. Îi mâncasem sufletul destul.

Am mai stat la povești cu doctorița cam 15 minute în care mi-a răspuns la toate întrebările. M-a întrebat de ce eram așa speriată. I-am spus știți eu nu am putut să alăptez și din cauza asta m-am gândit că poate o să fac cancer ( așa citisem pe net ) a început să radă,

NU MAI CITIȚI PE NET

În primul rând la conformația pe care o aveți dvs la sâni nu puteați să aveți lapte. Nu v-a spus nimeni? Aaaaa, cum? Eu care m-am chinuit, m-am muls, am primit toate sfaturile mai mult sau mai puțin binevoitoare, să aflu acum după aproape 15 ani că de fapt oricum nu aveam și nu puteam? Pfffff ce să mai spun.

Multe femei nu au făcut NICIODATĂ MAMOGRAFIE

Am avut aproape trei săptămâni de agonie. Ultima a fost ceva foarte rău. Și asta pentru că nu mi-am făcut controalele la timp. Aceasta este o poveste despre cum mamografia m-a salvat de la infarct. Mi-am terorizat familia, prietenii, pe toată lumea! Va rog să nu faceți ca mine.  Din păcate, foarte multe femei cu care am vorbit în perioada asta nu au mai făcut de multă vreme ecografie și cele mai multe nu făcuseră NICIODATĂ momografie. De frică! Nu, mamografia nu mai doare ca pe vremuri.

Cât despre doctorița la care am fost și pe care o recomand din tot sufletul o găsiți la Regina Maria. Numele este Isabela Botea. O zeiță! 

 

 

Profesor CFM dr. Elena Căciulan: Dezvoltarea gândirii copilului și adolescentului este pregătită din primele zile ale nou-născutului!

Doamna profesor CFM dr. Elena Căciulan are kinetoterapia în sânge. Cred că așa au hotărât ursitoarele dânsei. Și mai e și topită după bebeluși. I-au trecut mii prin mâini. Un super profesionist care face minuni în terapia cu cei mici. Aș vrea să o cunoască toți părinții care îmi citesc blogul.  Aveți mai jos răspunsurile la 10 întrebări foarte importante.

1 . La câte săptămâni aducem bebelușul la kinetoterapeut?

Bebelușul poate să ajungă la un kinetoterapeut care este specializat în dezvoltarea copilului chiar din prima săptămână sau a doua săptămână de la naștere, ca să le ofere părinților informații legate de poziționare, pentru ca ei să treacă peste primele emoții ale poziționării copilașului.

 

2. Cum punem bebelușul la culcare? Pe ce parte este indicat să doarmă, pe spate sau pe burtă?

Poziționarea copilului atunci când este nou-născut este foarte importantă pentru că, în primele săptămâni după naștere, bebelușul stă într-o poziție în flexie,  prezentă din intrauterin. Trebuie să avem răbdare să-și întindă mânuțele și piciorușele și acest lucru înseamnă să-l poziționăm în decubit lateral, adică culcat pe o parte. Putem să-l punem o oră-două ore pe partea stângă, o oră-două ore pe partea dreaptă.  De ce culcat pe o parte? Pentru că este o poziție care îi asigură stabilitate copilului, este o poziție care înlătură apariția frecventă a reflexului Moro care îl dezechilibrează, și pentru că numai așa înlăturăm apariția deformărilor la nivelul capului (plagiocefalie, brahicefalie, doligocefalie) De ce să nu-l culcăm pe spate imediat după naștere? Pentru că bebelușul  vine din intrauterin cu spatele rotunjit(forma uterului mamei), gambe, coapse  îndoite. El nu este pregătit să stea pe spate pentru că nu este o poziție fiziologică și atunci se sprijină pe mâini pe care le poziționează sub formă de candelabru pentru a mări suprafața de sprijin care este limitată și  generează sprijinul precoce latero-occipital, producând deformări serioase ale craniului, care nu se recuperează de la sine niciodată.

3. Este necesar să îi punem pernă/plan înclinat?

În primele luni de viață, bebelușul  are nevoie atunci când doarme,  să fie bine poziționat pentru a se odihni în siguranță și a beneficia de un sprijin adecvat al  corpului în pătuț. Utilizarea unui plan înclinat îl ajută  să doarmă mai bine. Datorită planului anti-reflux plasat pe/sub saltea, capul și umerii bebelușului sunt poziționați corect, îl ajută să respire mai bine și îl protejează de regurgitarea laptelui.  Acesta este motivul pentru care o înclinare poate fi deosebit de benefică pentru a ajuta un bebeluș care are probleme cu somnul noaptea.

4. Când ar trebui să stea bebelușul în fund? 

Este bine să începem să-l poziționăm începând cu șase luni. O să vedeți că fiecare copil are ritmul lui de dezvoltare. Sunt copilași care stau la șase luni jumătate, la șapte luni. Poziția brațelor este importantă pentru că, la început, o să stea în poziția așezat cu trunchiul mult aplecat în față, în flexie, și, după aceea, trunchiul încet-încet se redresează și începe să adopte o poziție de așezat corectă fără sprijin la 7-9 luni. Nu intrați în panică ! Lăsați copilul să-și urmeze nivelul lui de evoluție, o să vedeți că ușor, ușor bebelușul adoptă această poziție de așezat.

5. Când ar trebui să meargă bebelușul?

Verticalitatea sau poziția  de ortostatism este foarte importantă și ne arată nouă că acest corp uman are un mecanism postural cu totul și cu totul aparte, care se dezvoltă încă de la naștere și se maturizează pe la 18-19 ani. Poziția ridicat în picioare este pregătită de mersul în patru labe, pe genunchi și apoi deplasările laterale  pe lângă pătuț, mobilă, etc. Sunt copii care merg la 10, 11 luni, sunt copii care merg la 12-14 luni. Există un ritm al dezvoltării neuromotorii, dar un copil care a fost stimulat când a fost bebeluș și a fost lăsat să-și descopere mediul, va fi un copil cu motricitate foarte bună care va merge mult mai ușor și va găsi posibilități  variate de deplasare .

6. Pentru un bebeluș perfect sănătos, ce exerciții recomandați să fie făcute acasă de către părinți?

Ar trebui să avem în vedere că această mișcare înseamnă „rostul” pentru care am venit pe lume. Încă de când copilul este mic, la o lună, îl poziționăm pe o parte sau pe burtă cu un rulou sub axilă, zece minute pe zi, adică 30 de secunde acum, un minut mai târziu și să contabilizați cele zece minute. La două luni  poate să mențină poziția 20 de minute  și la trei luni, 30 de minute. De ce este atât de importantă această poziție? Pentru că bebelușul își dezvoltă captorii cefalici, adică ochi, articulația temporo-mandibulară, vestibulul, captori de la nivelul musculaturii cervicale. Ce înseamnă asta? Copilul începe să descopere mediul pentru că va întoarce capul stânga-dreapta să vadă o jucărie, o lumină și așa mai departe. Sunetele care vin din stânga, din dreapta, din față, din spate, îl fac pe copil să-și întoarcă capul stânga-dreapta și să-și descopere mediul . După aceea, ridicarea capului sau extensia capului, poziția culcat pe burtică îl face pe copil să formeze  lordoza cervicală fiziologică atât de necesară și de utilă pentru poziția de ortostatism de mai târziu. Lăsați copilul, nu-l mai țineți în pătuț, în spații închise, puneți pe covor o pătură-două, așezați jucăriile la distanțe diferite, care sună, care cântă, care sunt luminoase și stimulați-l pe copil, învățați să vă rostogoliți cu el, să stați culcat pe burtică cu el, încercați să îl stimulați să se târască, să meargă pe patru labe, pe genunchi, să vină către dumneavoastră, jucați-vă cu el și arătați-i diversele modalități de deplasare pe care le va imita imediat.

7. Ce părere aveți despre premergătoare?

Folosirea pentru o perioadă de timp a premergătorului este o greșeală și o putem explica astfel. Labele picioarelor copilului nu ating solul întotdeauna, iar acest lucru va obosi copilul. Musculatura spatelui va avea un tonus muscular scăzut pentru că bebelușul se va duce cu trunchiul către înainte, iar copilul nu are posibilitatea să exploreze și să se deplaseze pe sol, să vină în contact cu o mulțime de informații. Este o mare iluzie să credem că acest copil este liber să descopere mediul dacă stă în premergător pentru că dacă are o jucărie în mână, aceasta îi cade, el nu poate să o ridice de jos. El nu poate să iasă din premergător atunci când dorește lucrul acesta. Posibilitățile lui de a se juca sunt limitate. Ceea ce poate face sunt cursele lui de du-te-vino, dintr-un perete în celălalt. Copilul va avea o imagine greșită a mersului și premergătorul nu reprezintă o modalitate corectă de a realiza mersul. Copilul nu va putea să-și transfere greutatea de pe un picior pe celălalt și atunci o să-l privăm de acea alternanță de sprijin.

8. Ce sunt reflexele arhaice si cum le dezvoltăm? 

Reflexele arhaice sunt mișcări automate, involuntare, care apar la nou-născuți ca reacție la stimuli senzoriali specifici. Aceste reflexe arhaice se dezvoltă conform legilor naturale ale speciei umane și sunt semnul dezvoltării armonioase. Ele reprezintă baza fundamentală a construcției neurologice și sunt indispensabile unei dezvoltări normale motorii, emoționale și cognitive pe tot parcursul vieții. Ele sunt importante pentru că acționează atât pe partea fizică cât și pe partea cognitivă, dar și emoțională. Partea fizică este legată de postură, adică copilul: nu stă corect, merge pe vârfuri, sprijină capul pe masa de scris. Pe partea emoțională, copilul va avea fobie la lumină, va prezenta angoase, va plânge tot timpul. Va fi copilul care refuză colectivitatea și la care stima de sine este redusă. Când vorbim de partea cognitivă, asta însemană o lipsă de concentrare la învățare. Va avea dificultăți de învățare la tabla înmulțirii, de a reține o poezie, iar aceste reflexe arhaice reprezintă alfabetul mișcărilor. Fiecare literă a alfabetului este reprezentată de un reflex arhaic- atunci când avem probleme să scriem, să ținem creionul în mână, sunt copii care fac gaură în coala de hârtie.

9. De ce e important să lăsăm copilul să meargă desculț? Mersul desculț este bun pentru bebeluși?

Dacă în primă fază,  vorbeam despre captorii cefalici importanți pentru postura copilului, la un an, când copilul începe să meargă, captorii podali, care se găsesc  la nivelul labei piciorului,devin cei mai importanți pentru a transmite toate informațiile legate  de postură la nivelul creierului. Mersul desculț  îi permite bebelușului să-și tonifice musculatura de la nivelul picioarelor, să descopere senzațiile tactile care îl ajută să-și găsească un echilibru bun.

Cu cât piciorul este mai liber, cu atât mușchii pot lucra mai mult. Când bebelușul începe să se târască, să se cațere și să meargă, este pregătit să descopere lumea. Deplasarea copilului pe un  preș care zgârie, pe  covorul moale, pe iarbă, pe gresia tare și netedă, îl ajută pe bebeluș să determine cum și unde trebuie distribuită greutatea corpului pentru un echilibru bun. Un pic ca  un arbore cu rădăcinile sale, picioarele în contact cu pământul ajută copilul să găsească o ancoră. În cele din urmă, când bebelușul se joacă cu mâinile și picioarele, le vede și le atinge; el face legătura între corpul superior și inferior și își integrează imaginea corpului.

10. La ce semne ar trebui ca părintele să ducă urgent copilul la kinetoterapeut?

Orice fel de asimetrie, că are picioarele în talvalg sau în equin, că are un umăr mai sus și unul mai jos, că are capul aplecat într-o parte și rotit pe partea opusă, că nu poate să se rostogolească, că nu poate să meargă corect, că nu poate să stea în poziția așezat. Toate aceste niveluri de evoluție motorie ale copilului, în condițiile în care ele nu apar și nu se încadrează cu vârsta lui, înseamnă că acolo am o întârziere în dezvoltarea motorie, că pot să am o hipertonie musculară, că pot să am o hipotonie axială, că pot să am tulburări legate de postură și de echilibru, si-atunci cel care poate să mă ajute este fizioterapeutul pentru că el are la îndemână un element foarte important și neinvaziv și care nu este scump: mișcarea. El poate să-l învețe pe copil postura corectă, el poate să-l învețe pe copil să găsească soluții la provocările care îi apar în viață, el poate să-l învețe pe copil să mănânce, să meargă corect, să meargă în patru labe. Orice asimetrie care apare, mai mică sau mai mare, trebuie să știți că există această mare șansă de a fi rezolvată prin kinetoterapie, iar mișcarea este factorul important în procesul de dezvoltare a cunoștințelor și a personalității copilului. Progresul intelectual al nou-născutului depinde de dezvoltarea lui motorie, de mișcare. Iar dezvoltarea cognitivă și creativă a copilului până la trei ani este proporțională cu progresul motor realizat. Asta spunea Masaru Ibuka, un cercetător japonez care s-a ocupat mult de pedagogia copilului. De asemenea, trebuie să știm că mișcarea este cea care permite crearea structurilor cognitive și transformarea acestora și se întâmplă numai atunci când copilul acționează direct asupra mediului prin manipularea obiectelor, deplasarea în spațiu.

Să reținem că dezvoltarea gândirii copilului și adolescentului este pregătită din primele zile ale nou-născutului!

 

Prof. CFM dr. Elena Căciulan: „Poți să faci meserie dacă nu iubești copiii, dar rezultatele nu sunt cele pe care le aștepți”

Pe doamna prof CFM dr. Elena Căciulan ar trebui să o cunoască  lumea toată. O femeie extraordinară, un super profesionist, un om rar care a ales să rămână în România să se bată cu sistemul, să faca lucruri extraordinare pentru micuții ei pacienți pe care îi tratează la  Elena Caciulan Fizioclinique.

Elena Căciulan este Președintele Colegiului Național al Fizioterapeuților din România.

Am vrut să aflu de ce a ales această meserie, care sunt satisfacțiile pe care i le aduce, ce greutăți întâmpinâ și mai ales ce îi sfătuiește pe tinerii care vor să o ia pe drumul frumos al fizioterapiei.

Cum v-ați hotărât să alegeți meseria asta?

Când eram copil îmi doream sa fiu doctor, profesor, prezentator tv, apoi totul a venit așa,”pe nepusă masă“ din dorința mea de a ajuta oamenii și pentru că am iubit și iubesc copilul, în special. Am avut o copilărie frumoasă cu mulți prieteni, cu care mă jucam de dimineață și până seara și cu care visam să schimbăm lumea!

Mâinile unui specialist care lucrează cu copilul în general și care are această lungă experiență în recuperare sunt mâini mirifice

V-a inspirat cineva?

Nimeni nu m-a inspirat. Nu știu cum am păstruns în lumea recuperării medicale. Poate că am visat, poate că steaua mea norocoasă, care a venit odată cu nașterea mea, cred că m-a îndreptat către partea cea mai frumoasă a de recuperării medicale – recuperareea copilului cu dizabilități neuro=motorie.. Cred că așa a fost. Eram la liceu, mă gândeam dacă am să dau la geografie, mă gândeam dacă să mă duc către partea asta de recuperare pentru că atunci, pe vremea aceea, se făcea doar la Facultatea de Educație Fizică, era o secție specială de recuperare medicală, de cultură fizică medicală, cum se numea în acea vreme și nu foarte mulți puteau să intre acolo, adică trebuia să ai medii bune ca să poți să intri la specializarea aceasta cu locurile limitate. Am avut noroc că am avut profesori foarte buni. Profesoara mea de anatomie, doamna doctor Portărăscu, a fost cea care m-a susținut și apoi am cunoscut-o pe doamna doctor Cristina Foza, care a fost asistenta profesorului Adrian Ionescu, care este părintele gimnasticii medicale românești și a fost profesoara care m-a susținut, care m-a îndrumat și care a văzut în mine un posibil specialist în recuperarea copilului.

După ce am terminat facultatea, am început să lucrez la Institutul de Ocrotire a mamei și copilului și acolo am avut-o ca și șefă pe profesoara mea din facultate. Și așa am început eu acest lung drum al recuperării medicale cu copilul cu dizbilități neuro-locomotii și cu scolioză.

Este zona cea mai apropiată sufletului meu și este partea de recuperarea pe care o iubesc foarte tare.

De ce iubesc partea asta de recuperare a copilului? Pentru că lumea copilului este o lume mirifică. Atunci când începi să lucrezi cu un bebeluș care poate să aibă opt zile, zece zile, o lună, două și poți să-i smulgi un zâmbet, să te privească cu ochișorii lui și să se întindă cu mânuțele lui să-ți prindă fața totul se transformă, nimic nu mai este real.

Nu mai ai griji, nu mai ai probleme, nu mai ai supărări, nu mai vezi invidiile oamenilor, pentru că acel copil îți dăruiește o energie care este unică.

Mâinile unui specialist care lucrează cu copilul în general și care are această lungă experiență în recuperare sunt mâini mirifice, sunt mâini care pot să simtă ce este cu acel copil, ce se întâmplă cu mușchii lui, ce se întâmplă cu articulațiile lui. Este greu de descris în cuvinte ce simți, dar de fiecare dată îți apar flash-uri că este un caz mai special, că o să fie de o perioadă mai lungă de recuperare sau sunt copii care îți dau un răspuns imediat și știi că ei au venit ca să le dai așa, un pic de… impuls. Este ca și când ai pune un pic de apă la rădăcina unei plante, a unei flori ca să îți apară floarea aia mai repede. Cam așa se întâmplă cu copilașii aceștia.

Credeți că în meseria asta poți să faci ceva dacă nu iubești copiii? 

Îmi este greu să vorbesc în numele celorlalți. Poți să faci meserie dacă nu iubești copiii, dar rezultatele nu sunt cele pe care le aștepți. Pentru că, să știți, de-a lungul timpului, am avut familii care au venit cu copiii la evaluare, am discutat în ce constă programul de recuperare neuro-motorie și am văzut pe chipul părinților o rezervă. I-am rugat să meargă acasă, să stea de vorbă, să se mai gândească, să stabilească de comun acord dacă vor să urmeze programul de recuperare. Dacă un părinte nu îmi oferă încredere maximă că sunt terapeutul de care are nevoie, eu nu am rezultate cu copilul pentru că programul de recuperare al unui copil pentru un terapeut să știți că se continuă și acasă. În sensul că tu poți să gătești, poți să te speli și să-ți vină o idee magică, să spui: Ah, copilului aceluia trebui să-i mai fac ceva. Asta înseamnă să faci profesia cu iubire și cu pasiune și cu dragoste. Pentru că lucrurile acestea vin încet și cresc în tine, ca și specialist.

Să faci această profesie trebuie să conștientizezi că ești mânuitorul care, prin arta de a conduce mișcare, ești cel care aduce normalitatea în viața pacienților

Care a fost cazul la care ați lucrat cel mai mult?

Nici nu mai știu. Mi-este greu să spun. Fiecare caz este special în felul lui. Am avut pacienți cu care am lucrat ani de zile, acum sunt adulți. Am pacienți care au terminat Facultatea de Kineto, care au terminat Psihologia, care au terminat Universitatea, cu care păstrez legătura și mă felicită de sărbători. Dar au fost pacienți care, într-adevăr, au înțeles că trebuie, trebuie să facă recuperare.

Ce le spuneți celor care vor să se apuce de această meserie. În primul rând, sunt mulți cei care vor să facă asta acum?

 Să faci această profesie trebuie să conștientizezi că ești mânuitorul care, prin arta de a conduce mișcare, ești cel care aduce normalitatea în viața pacienților. Și acest lucru îl faci doar TU –fizioterapeutul. Da, sunt mulți specialiști pe piața muncii în Romania, poate prea mulți pentru sistemul românesc de sănătate.

 Și credeți că generația aceasta care vine acum nu are această abilitate?

Eu nu mai predau la facultate și-mi este greu să spun ce se întâmplă în sistemul de învățământ, dar profesia aceasta este bine să o înveți lângă un mentor sau lângă un tutore care face lucrul acesta de o viață. Trebuie să ținem cont că în România stagiile sunt deficitare. Consider că partea practică este încă deficitară în sistemul de învățământ românesc. Eu sunt convinsă că în România sunt mulți tineri care iubesc copilul, care iubesc recuperarea neuro-motorie și care încearcă să se specializeze în dezvoltarea copilui. Ei fac eforturi, ei fac investiții pentru a putea fi specialiși responsabili ca să-și ajute pacienții în acest lung drum al reeducărării neuro-motorii.

Pacientul este deasupra noastră

După facultate, ce cursuri trebuie să mai facă?

Reglementarea profesiei de fizioterapeut, prin existența legii fizioterapeutului 229/2016 reprezinta munca mea de peste 20 de ani , obținută cu multă muncă, tenacitate și credința că poate deveni realitate ! NIMENI NU A CREZUT că se va obține reglementatea profesiei ! Va veni o vreme când fizioterapetul va trebui să obțină 30 de credite, adică el trebuie să facă cursuri de formare profesională, să-și updateze cunoștințele pentru a furniza servicii de calitate în favoarea pacientului.

Noi, dincolo de toate, trebuie să înțelegem că ne pregătim pentru îngrijiri de sănătate pentru și în favoarea pacientului, fie că este din România sau din străinătate. Pacientul este deasupra noastră.

Cel mai rău este că în România fizioterapetul nu-și găsește loc de muncă

Sunt mulți cei care pleacă?

Sunt foarte mulți care pleacă, în primul rând, din punct de vedere financiar. Cel mai rău este că în România fizioterapetul nu-și găsește loc de muncă. Poate că este un noroc că există cabinetele de liberă practică, acolo unde acești fizioterapeuți se pot angaja. Salariile sunt mici, locuri de muncă nu sunt, pe piața muncii ies foarte mulți fizioterapeuți care nu întodeauna își găsesc locuri de muncă. Și foarte mulți pleacă. Aleg să plece în țări din Europa.

Eu aș schimba sistemul de învățământ din România

Dacă ar fi să dați acum timpul înapoi, ce ați schimba? 

Eu aș schimba sistemul de învățământ din România. Mi-aș dori să existe o curriculă universitară care să ofere competențe fizioterapeuților.. Să știți că la început exista o curriculă foarte bună, când s-au înființat cele trei departamente de kinetoterapie și motricitate specială care au fost la București, Bacău și Oradea. Era o curriculă universitară care avea modelul școlii franceze.

Aș schimba în sistemul de sănătate prezența fizioterapeutului în toate compartimentele sistemului de sănătate, adică el să fie umăr la umăr alături de ceilalți specialiști din echipa interdisciplinară și să ajungem să învățăm populația României că mișcarea face parte integrantă din sănătatea noastră, că nu pastila minune ne readuce o funcție pierdută.

Noi trebuie să fim portavocea fizioterapeuților în care să spunem: AVEȚI NEVOIE DE NOI!

Pentru că terapia prin mișcate este neinvazivă, este cea mai ieftină formă de terapie. Fzioterapeutul poate să ajute sistemul sanitar într-un mod cu totul și cu totul aparte. Îmi pare rău că fizioterapia nu are un rol important în sistemul de sănătate din România. Poate că și aceasta rămâne o dorință a mea neîmplinită.

Și un mesaj de final, optimist totuși?

Consider că sunt un om atât de fericit, că am o profesie atât de frumoasă… Dacă aș lua viața de la capăt, aș face din nou această profesie, este unică, este aparte , noi suntem cei care aducem speranța când toți și-au pierdut-o , noi aducem normalitatea când nimeni nu dădea vreo șansă pacientului să atingă normalitatea, noix suntem mecanicii ai corpului cu totul și cu totul aparte.

 

 

Am întrebat un medic despre 7 mituri legate de vaccinuri, antibiotice, apa cu lămîie

Mituri despre apa cu lămîie, vaccinuri,  antibiotice circulă tot timpul pe marele internet.

Am rugat-o pe  doamna doctor Mela Stanculete de la Clinica Intermedicas să ne răspundă cu adevărat sau fals. Iată răsupunsurile complete.

Dacă beau apă cu lămâie dimineaţa îmi întăresc sistemul imunitar?

FALS, din cauza combinației. O bună hidratare, adică apa, indiferent în ce moment al zilei o bem, e un factor care contribuie la întărirea imunităţii. Lămâia din ea conţine Vitamina C, contribuie la întărirea imunităţii, numai că e foarte posibil ca din această combinaţie mai degrabă să facem un puiuţ de gastrită înainte de a ne spori imunitatea. Aşa încât mai bine ne hidratăm pe tot parcursul zilei, inclusiv dimineaţa, şi ne luăm necesarul de Vitamina C din consumul de fructe, ba chiar din citronadă, dar nu neapărat pe stomacul gol dimineaţa.

Dacă beau mai multă lămâie stoarsă evit cu mai mare uşurinţă viroza?

ADEVĂRAT, tocmai datorită Vitaminei C, dar repet, nu pe stomacul gol, şi nu la oricine. Există situaţii rare în care lămâia, fiind foarte acidă, este contraindicată. O persoană cu gastrită în plin puseu care va bea lămâie, suc de lămâie, îşi va agrava gastrita, în nici un caz nu va face altceva sau, mă rog, devine secundar dacă se şi păzeşte de viroză.

Vaccinul este 100% eficient?

Niciun vaccin nu e sută la sută eficient. Sută la sută ar însemna la toţi cei vaccinaţi şi împotriva tuturor tulpinilor de gripă. Vaccinul conţine tulpinile de gripă pe care le „ordonă” Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în funcţie de studiul epidemiologic prospectiv, adică în funcţie de ce tulpini sunt cel mai probabil a fi active în sezonul ce urmează. Există un număr limitat de tulpini care pot fi conţinute într-un vaccin. Este valabil lucrul acesta şi pentru vaccinul antigripal, dar dincolo de această limitare tehnologică de fabricaţie a unui vaccin, nu pot fi prinse toate subtipurile. Şi atunci se aleg cele mai probabile şi cele mai periculoase, o combinaţie între ele care nu e niciodată aleatorie. Prin urmare, dacă ne întâlnim cu un subtip de tulpină virală gripală care nu este conţinut în vaccin, nu vor fi protejaţi împotriva acelui subtip. Şi, în afară de acest lucru, nu toate persoanele vaccinate vor fi protejate împotriva gripei cu tulpinile incluse în vaccin. Din motive pe care nu le ştim şi nu ştim nici să le căutăm în practica clinică, sunt persoane care nu dezvoltă anticorpi specifici în cantitate suficientă în aşa fel încât să nu facă gripă. Însă, toate studiile medicale arată că şi la cei care fac gripă, deşi au făcut vaccinul antigripal, formele sunt mult mai blânde decât dacă n-ar fi făcut vaccinul, iar complicaţiile mult mai rare.

Femeile însărcinate şi copiii sub doi ani nu se pot vaccina.

FALS. Fac parte din primele două-trei rânduri de rubrici ale recomandărilor internaţionale de vaccinare. Sunt categorii expuse cu un profil imunitar particular, asta înseamnă cu risc de complicaţii şi cu forme severe mai mare decât la un adult sănătos. Ei bine, sarcina nu e o boală şi evident, a fi copil nu e nici atât o boală. Însă, datorită particularităţilor imune şi a faptului că o gripă cu o formă severă la o femeie gravidă ar afecta-o şi pe ea şi dezvoltarea fătului, face ca gravida să fie recomandarea numărului 2 de vaccinare şi copiii sub 2 ani, de asemenea.

Antibioticele sunt cele mai eficiente în orice viroză.

FALS. Antibioticele NU au ce căuta în tratamentul virozelor. Să ne înţelegem. Infecţiile sunt produse de microorganisme. Microorganismele sunt de mai multe tipuri:

1. Bacteriile. Ele pot beneficia şi beneficiază de tratament antimicrobian, antibacterian, adică de antibiotice.

2. Virusurile care, de cele mai multe ori nu au nevoie de un tratament antiviral şi, în capitolul despre care vorbim astăzi, în viroze, cu foarte puţine excepţii. Tratamentul antiviral pentru gripă, de exemplu, se face doar în anumite forme de gripă, dacă se face testarea şi se depistează sau doar dacă există risc de complicaţii, şi în sarcină. Prin urmare, antibioticele n-au ce căuta într-o gripă, într-o viroză, decât dacă această viroză se suprainfectează, adică se complică cu o infecţie bacteriană. Decizia de a face sau nu tratament antimicrobian direct, adică antibiotic, trebuie luată exclusiv de către medic şi doar atunci când simptomatologia, evoluţia sugerează că este o infecţie bacteriană, deci n-a fost niciodată, de fapt, o viroză, sau că acea viroză s-a suprainfectat bacterian.

Când copilul răceşte trebuie să evit să-l scot afară, în parc.

FALS. Una e să-l scoţi afară în parc şi alta e să-l scoţi afară în parc la minus 40 de grade sau să-l pui să facă maraton în parc. Este adevărat, există o diferenţă de temperatură între casă şi exteriorul casei. Dacă copilul are trei muci şi o discretă durere de gât şi este afebril nu are de ce să nu iasă în parc? Evident că în parc există şi alţi copii şi alţi oameni şi atunci, dintr-o dată, există un risc contagios, un risc epidemiologic de a răspândi infecţia. Dar dacă mergi în parc fără să te întâlneşti cu alţi copii la distanţe foarte mici, adică sub 2-4 metri, atunci nu e o problemă. Dacă afară este o temperatură onorabilă, adică cu plus, copilul este adecvat îmbrăcat şi nu stă mult afară şi nu face un efort fizic foarte intens, atunci poate să iasă în parc. Dar dacă, dimpotrivă, are febră mare, are o stare generală alterată, nu-l scoatem până nu se stabilizează.

Masca de protecţie pentru faţă este eficientă sau nu?

PARȚIAL. Dacă vorbim despre măştile care se folosesc în mod obişnuit, ele sunt eficiente parţial şi nici nu pot fi folosite altele şi nici nu şi-ar merita miza, preţul. Nu sunt măşti antibacteriene, sunt măşti de filtru care filtrează în bună măsură picăturile foarte mici de salivă care conţin implicit şi microbii. Însă noi eliminăm microbi vorbind şi respirând şi fără picături de salivă. Şi atunci, masca nu este suficientă.

Un an fără țigări. O conversație de 30 de secunde a pus capăt unui viciu de 20 de ani

În usa cabinetului, chirurgul stomatolog George Stuparu mă întreabă direct :

–       Fumați?

–       Da.

–       Cât?

–       Un pachet pe zi…

–       Trebuie să vă lăsăți, dacă nu vă lăsăți, vă pun implanturile degeaba. N-are sens. Vă rog să vă gândiți dacă vreți să vă operez sau nu.

–       Bine, mă las…

–       Sigur?

–       Da.

O conversație de 30 de secunde a pus capăt unui viciu de 20 de ani.

Da, știu sunt oameni care fumează deși au implanturi sau alte lucrări complicate cu dinții lor. E treaba lor.

Desigur, știam că fumatul dăunează grav sănătății, dar nu mi-am propus niciodată real să mă las de fumat. Nici măcar nu am încercat fiind convinsă că nu pot renunța la viciul suprem. Îmi plăcea enorm să fumez. Sau cel puțin așa credeam.

388 de zile mai târziu și după 7768 de țigări nefumate

Cât a fost de greu să mă las de fumat?

Nu, n-a fost greu. Sunt decizii de viață pe care le iei cu juma de minte sau cu juma de suflet. Și le spui cu un sfert de gură.  Ca să poți să te răzgândești. Acum nu a fost așa. Am decis și gata.

Într-un an întreg am simțit o singură dată nevoia să fumez, după o ediție specială la TV de 3 ore.  Când s-a însurat Harry cu Meghan 🙂

Le spuneam prietenelor mele că dacă știam că o să îmi fie atât de ușor să mă las m-aș fi lăsat de multă vreme.

E adevărat că m-am setat mental. ACUM TREBUIE SĂ FAC ASTA. AM UN COPIL ȘI VREAU SĂ ÎL VĂD CRESCÂND.  

În primele zile, ieșeam pe terasă unde fumează colegii mei și luăm cu mine câte o sticluță de Aqua Carpatica. Sticluțele alea de 250 de ml pentru copii. Când oamenii trăgeau din țigară, eu luam o gură de apă. Dar asta doar în primele zile când credeam că o să îmi lipsească gestul fumatului.

Cum mă simt mental?

Simt că mi-am luat viața înapoi. O consider o mare realizare. Și simt că dacă am putut să fac asta o să pot să fac multe.

Cum mă simt fizic?

Urc scările fără să mai gâfâi și nu mai obosesc dacă merg mult pe jos. Și somnul parcă e mai somn.  Nu simt că mâncarea are alt gust sau că am mirosul mai fin. Sau poate nu realizez.  Nu mă mai trezesc însă cu gustul de șobolani morți în gură, nu îmi mai vine să vomit niciodată dimineață ( cum pățeam după o noapte de fumat că turcii), nu îmi mai put mâinile, hainele, casa.

Sfatul meu:

Nu vă țin teorii pentru că și eu uram când fumam să vină un fost fumător și să îmi țină o predică. DAR…vă recomand să faceți o încercare. E ca la loto. Dacă nu joci, cum să câștigi? Așa că încercați măcar. Să va găsiți momentul, motivația și vă luați viața înapoi. Acum, sincer, nici nu mai e la modă să fumezi, sunt din ce în ce mai mulți oameni care nu o mai fac.

Mulțumesc chirurgului George Stuparu pentru conversația care m-a scăpat de fumuri și le mulțumesc oamenilor din jurul meu. Nimeni nu a încercat să mă corupă.

Pont pentru sănătate: Salina de la Ramada Plaza Bucharest

Sunt fan Ramada Plaza Bucharest de când am petrecut o noapte cu Maria în acest complex minunat, experiență pe care am descris-o aici. Am fost și la piscină, ne-am bucurat de soare și de bălăceală, mi-a plăcut foarte mult toată zona de sport și relaxare.

Sunt încântată să vă anunț că în cadrul Vitality Wellness Club de la Ramada Plaza Bucharest a fost deschisă salina cu sare de Himalaya.

Beneficiile salinei sunt multiple și importante, mai ales în cazul afecțiunilor respiratorii și reumatice.  Eu știu pe pielea mea ce minuni face sarea după ce m-a vindecat de o criză urîtă de sinuzită.

Sarea de Himalaya a apărut cu peste 200-250 milioane de ani în urmă, în perioada în care apele acopereau cea mai mare suprafață a Pământului. În urma mișcărilor tectonice, apele s-au micșorat, apoi au secat, în urmă rămânând sarea. Unicitatea ei este dată de faptul că nu are impurități, nefiind supusă acțiunii poluante a mediului și conține toate cele 84 de elemente naturale în aceeași combinație ca în oceanul preistoric care se consideră izvorul vieții pe pământ.

Cercetările de ultimă oră au arătat că sarea de Himalaya, supusă unei anumite temperaturi, formează un microclimat unic al aerului, conținând ioni negativi.

Inhalarea ionilor negativi emanați de sare tratează următoarele afecțiuni:

  •  ·                     Boli ale sistemului respirator – astm, bronșită cronică, sinuzită și pneumonie, tuse cronică, infecții ale urechii.
  •  ·                     Alergii, oboseală, surmenaj, probleme vasculare, probleme digestive.
  •  ·                     Afecțiuni dermatologice – eczeme, psoriazis, acnee.
  •  ·                     Dureri de cap, migrene.
  •  ·                     Eliminarea stresului, detensionarea și detoxifierea organismului.

Pereții cu sare de Himalaya dau acestei saline o atmosferă relaxanta, cu un efect benefic pentru sănătate. Așa că vă invit să testați această nouă facilitate din cadrul Vitality Wellness Club.

*******

Ramada Plaza Bucharest face parte din complexul Ramada Bucharest Convention Center, ce însumează 567 de camere, 4 restaurante, 3 baruri, un business lounge, 20 de săli de evenimente, peste 500 locuri de parcare, un salon de frumusețe, un Gift Shop. În cadrul complexului, se află și clubul Vitality Wellness Club, de peste 3500 mp, cu o impresionantă zonă de SPA: piscină interioară semi-olimpică, saună uscată, saună umedă, frigidarium, zonă de fitness de peste 700 mp, incluzând zonă de greutăți libere, zonă de echipamente cardio, studio de aerobic & spinning, piscină exterioară și Jacuzzi pentru orice anotimp, 6 terenuri de tenis și 2 de fotbal. Având o atmosferă specifică unui mic oraș, dotat cu toate facilitățile, complexul Ramada Bucharest Convention Center a devenit orașul din nordul orașului.

Pielea și frigul. 5 răspunsuri lămuritoare

Am pus 5 intrebări și am primit 5 răspunsuri lămuritoare de la minunata doctoriță Iulia Panțuru, medic specialist dermatolog. Am cunoscut-o pe Iulia la Bio Terra Med și mi-a plăcut imediat. E genul de medic care îți explică simplu și direct și din cabinetul căreia pleci de fiecare dată cu informații clare nu cu extra frământări.

Frigul face ravagii mai mari pe piele decât soarele?

Depinde din ce punct de vedere privim problema. Categoric nu are efectele nocive ale soarelui în ceea ce privește îmbătrânirea cutanată sau riscul de a dezvolta un cancer de piele. În schimb poate afecta ireversibil tegumentul când vorbim de degerături, care se soldează cu necroză (moarte cutanată) și poate agrava unele afecțiuni precum sindromul Raynaud, dermatita atopică, psoriazisul sau dermatita seboreică, respectiv poate declanșa un tip special de urticarie numită urticarie a frigore.

De soare ne apărăm, dar cum ne apărăm pielea de frig, cum alegem cremele?

Ca și în cazul expunerii solare, un factor important de protecție este cel vestimentar, încercând să acoperim cât mai mult din suprafața corporală. Se preferă dispunerea în cât mai multe straturi a hainelor în detrimentul pieselor vestimentare foarte groase. Vom evita lâna și vom alege în contact direct cu pielea doar materiale naturale de tipul bumbacului. Vom folosi mănuși, în special persoanelele cu sindrom Raynaud sau persoanele ale căror mâini se albesc la contactul cu frigul sau apa rece. Apropo de îngrijirea pielii iarna, ar fi indicat să înlocuim săpunurile antibacteriene sau dure cu produse de igienă blânde de tip syndet sau surgras, să evităm dușurile sau băile lungi și fierbinți, să folosim creme emoliente cu conținut de glicerină, acid hialuronic, de două ori pe zi la nivelul feței respectiv imediat după baie, pe corp. Chiar și persoanele cu acnee vor folosi iarnă produse suplimentare de hidratare a pielii, alese cu atenție în colaborare cu medicul dermatolog.

Dacă expunerea este prelungită, ca și în cazul activităților sportive de iarnă, vom folosi pe lângă produsele de tip „cold cream”, fotoprotecție, respectiv un stick de buze emolient. De fapt vântul și umiditatea scăzută au efectele cele mai nocive asupra tegumentului, ducând la evaporarea apei de la suprafață pielii și astfel la deshidratare și la o piele uscată și crăpată. Vom evita să ne lingem buzele, deoarece enzimele salivare produc iritatie, edem și fisuri, iar vântul va agrava această situație.

Am aflat acum câțiva ani cu surprindere că nu există bronz  sănătos cum nu se pune problema ca bronzul de munte să fie mai bun că bronzul de mare. Când vine frigul și ne înroșesc obrajii, câtă sănătate e în această roșeață?

Cât e de sănătoasă această roșeață depinde de temperatura la care ajunge pielea expusă la frig. Atâta timp cât temperatura cutanată nu scade foarte mult este în regulă, având chiar efecte anti aging și de regenerare.  Dacă în schimb temperatura de la nivelul pielii  ajunge sub 15 gr Celsius, se produce vasoconstrictie, cu alte cuvinte vasele se îngustează, pentru a scădea pierderea de căldură centrală a corpului, cu episoade de dilatație vasculară ritmică pentru a menține totuși țesuturile hrănite și vii. Această etapă este însoțită de durere.  Sub 10gr C, se produce pierderea sensibilității cutanate, iar sub 0 gr, circulația este neglijabilă, pielea îngheață, se produc mici cristale de gheață din apă intercelulară, care vor duce la moarte celulară și distructie cutatanată. Aceste efecte se regăsesc primordial la nivelul extremitatilor: mâini, picioare, nas, urechi, buze. Când temperatura corpului scade per total vorbim de hipotermie, o afecțiune extrem de severă ce pune viață în pericol.

Există vreun beneficiu al frigului pentru piele?

Categoric! Există foarte multe beneficii ale expunerii la frig, atât timp cât această este de scurtă durată și temperatura nu este extrem de scăzută. Frigul are efect tonifiant și astringent asupra tenului, porii devin mai puțin vizibili, scade cantitatea de sebum, scăzând astfel aspectul lucios al pielii și numărul puseelor de acnee. Prin stimularea circulației are efecte antiinflamatorii, antiedematoase, scăzând edemul facial și cel al pleoapelor, dar și efecte antiaging conferind pielii fermitate. De asemenea, poate fi un factor adjuvant al scăderii ponderale prin arderea grăsimilor necesară pentru menținerea temperaturii corporale constante. Nu în ultimul rând activează sistemul imunitar și scade  incidența alergiilor la polen.

Dar ce ne facem cînd trecem de la foarte frig ( că o să vină acele temperature de -15 grade ) și intrăm la 25 la unii chiar 30 de grade în casă. Ce ne facem cu pielea?

În primul rând vom încerca să evităm aceste treceri bruște în special dacă suferim de rozacee. Cum putem face acest lucru? Putem, de exemplu, să petrecem câteva minute, într-o zona tampon, într-un hol mai răcoros sau chiar în scară blocului în care locuim și apoi să intrăm în apartament efectiv. Apoi să nu avem 25-30 grade în casă. Temperatura ideală pentru a preveni deshidratarea nu trebuie să depășească 22- 23 gr Celsius, iar temperatura optimă pentru dormit se consideră a fi undeva în jur de 19 gr C. Nu în ultimul rând să menținem umiditatea în locuința în parametri optimi, între 40-60 %, cu ajutorul umidificatorului care nu ar trebui să lipsească din nici o casă încălzită. Toate acestea, asociate cu măsurile de care am vorbit mai sus, ar trebui să ne ofere un confort optim privind sănătatea pielii pe durata sezonului rece.

Mintea mea nu poate duce: Să chemi SMURD-ul la spital

Când eram însărcinată cu Maria aveam o mare groază: Spitalul de stat. Mi se părea că nimeni nu mă mângâie pe cap, că nu arată deloc ca în filmele pe care le văzusem.

Medicul cu care am născut, un super profesionist încerca să îmi explice că e mai safe pentru mine să nasc la Maternitatea Polizu.

“ Dar eu aș vrea totuși la privat, știți…Medicul( nu îi spun numele ca să nu îl bag în discuții inutile) mi-a tăiat-o clar:

“ Auzi, pe tine ce te interesează actul medical sau cazarea?”

“ Poftim, păi nu tot dumneavoastră  mă operați și colo și colo?”

“ Ba da pisoi, dar la stat asistentele astea acre și veșnic nemultimite cum le vedeți voi te salvează pînă apare medicul în caz că se întâmplă ceva. Tu nu te întrebi de ce toate cazurile cu complicații din spitalele mari private ajung la Polizu? “

M-a convins, m-au convins și alții. E drept, asta se întâmpla acum 10 ani. Lucrurile au evoluat enorm, de ambele părți.

Poveștile despre spitalele de stat sunt mai mereu negre ( și sunt multe despre condiții mizerie, bacterii, nepăsarea doctorilor etc. )  în timp ce de la clinicile mari private primim vești despre mega aparatură și doctori renumiți.

Acum 2 săptămâni mi s-a făcut rău în redacție. Nu sunt genul care să dau fuga la spital, dar am simțit că e destul de grav. Și am ales să mă duc la urgențe la Floreasca. Mai fusesem cu ani în urmă, medicii sunt la fel de buni, dar ca dotări mi s-a părut acum că totul e la un alt nivel.

“De ce nu te-ai dus la privat, n-aveai bani la tine????”  m-a întrebat o prietenă. Nu e vorba de bani, nu e vorba de doctori, nici măcar de aparatură.

Cred că e vorba de proceduri și de situații care în spitalele de stat sunt banale, e o rutină, în timp ce la privat întâmplările ca cea cu copilul cu hemoragie sunt excepționale. În primul rând pentru că aceste spitale sunt mai mici și sunt mult mai puțini pacienți care  își permit o intervenție la privat.

Te gândești că dai o căruță de bani și îți cumperi o asigurare că totul va fi bine. Nu neapărat. Îți cumperi niște servicii de fapt, un pat mai curat, o asistentă mai tânără și mai frumoasă, un meniu mai bun venit de la o firmă de catering. Medicul poate că e același ca la stat. Dar eu cred că echipele nu-s la fel de sudate și nu acționează la fel de rapid când se întămplă ceva ca în cazul marilor spitale de stat.

Nu vreau să generalizez, sunt sigură că specialiști excepționali sunt și de o parte și de alta, dar mă uitam la Spitalul Floreasca cum se mișcă oamenii ăia, fix ca în filmele cu spitalele de urgență.

Da, nu mirosea a trandafiri sau a cine știe ce parfum, dar în mintea mea a rămas ceva din ce povestea mama copilului: cum ei părinții  au chemat Smurdul la spitalul privat  să le resusciteze copilul…

Mintea mea nu poate duce asta: să chemi SMURDUL la spital… Cum se poate asa ceva???

 

 

 

Scolioza este o boală perversă. Timpul este cel mai mare dușman în recuperarea ei

Am ales să vă spun despre scolioză că nu e deloc de neglijat pentru că nu cred că există discuție pe care să o am cu doamna profesoară Căciulan și să nu îmi spună: ” Fifi, trebuie să afle cât mai multă lume despre afecțiunea asta!

Doamna prof CFM dr. Elena Căciulan conduce împreună cu kinetoterapeut dr. Dana Stanca, Kineto Dema, cabinetul unde mulți oameni se pun pe picioare la propriu și unde își lasă durerea.

Care sunt semnele care trebuie să ne ducă cu gândul la scolioză?

Fiecare părinte ar trebui să acorde atenție posturii copilului și să-l privească cu atenție din cînd în cînd. Să-și observe copilul și să urmărească poziția umerilor, a trunchiului,a bazinului ,cum merge cum aleargă,  iar dacă are o suspiciune cît de mică să dezbrace copilul și să-l aplece către înainte/ sau în față și să urmărească dacă există o deviație de la linia care unește apofizele spinoase; dacă apare o proeminentă de o parte și de alta a coloanei vertebrale.

Ce pași trebuie să urmeze família după primirea diagnosticului SCOLIOZĂ?

La primirea diagnosticului părintele trebuie să se adreseze unei echipe de profesioniști. Specialiștii ccunosc foarte bine abordarea unui astfel de diagnostic. Este foarte important acest pas pentru că  altfel copilul va pierde posibilitatea de a fi tratat corect. Trebuie să vă dau un avertisment foarte importante: Timpul este cel mai mare” dușman” în recuperarea scoliozei. NU UITAȚI: Scolioza idiopatică avansează cu 1-2 grade pe an.

  1. Care a fost cel mai mic paciente pe care l-ați tratat?

Cel mai mic pacient cu care am lucrat avea 3 luni și a venit pentru recuperarea torticolisului. Poziția dar și prezența torticolisului foarte accentuat au evidențiat o scolioză congenitală. Am început să lucrăm un program susținut, individualizat, a început să poarte un corset adaptat bebelușului și de la o scolioză de 60* unghiul Cobb (perioada cînd i s-a propus familiei intervenția chirurgicală) la 1 an  avea 40*  iar intervenția a fost amânată.

  1. Există un mit că scolioza nu poate fi tratată decât printr-o operație chirurgicală.

Scolioza este “perversă” dacă nu o tratăm cu maximum de seriozitate atât noi ca specialiști, dar și pacientul și família lui. Scolioza poate fi tratată dacă avem un program individualizat și corect conceput, dacă avem un corset Cheneau corect confecționat și purtat 23h din 24 h, o metodă de fixare-elongare-derotare care poate ajuta la schimbarea schemei corporale și cu o frecvență la acest tip de terapie de 4-5 ori pe săptămână.

Până la intervenția chirurgicală noi trebuie să aplicăm toate tehnicile , metodele neinvazive care pot ajuta pacienții să se recupereze. Nu este obligatoriu ca la 60* unghiul Cobb să facem intervenția chirurgicală, avem în cabinetul Kineto Dema pacienți care au ajuns la 45*,40*. Acești oameni sunt mărturia noastră că atunci cînd se lucrează sérios, rezultatele nu întârzie să apară.

Le recomand părinților să creadă în recuperarea copiilor. Oameni buni, în România sunt terapeuți extrem de bine pregătiți să trateze pacientul cu scolioză.

  1. Cât a trecut de la primul caz pe care l-ați tratat?

Poate că au trecut 30 de ani de la primul caz. Dar atunci nu eram cea de astăzi din punct de vedere profesional. Am avut șansa să cunosc și să urmez cursuri de formare profesională lîngă nume mari în recuperarea scoliozei. Astăzi pot “să simt” scolioza, să o tratez  și să aduc speranța și bucuria în familiile care și-au pierdut încrederea în sistemul medical. Sunt sute de cazuri pe care le-am evaluat și tratat. Fiecare caz este unic și spectaculos, iar eu sunt mulțumită și cînd reușesc în prima faza să-l fac pe pacient să-și schimbe schema corporală, să înceapă să-și descopere postura greșită care entru el era corectă.

Reușite mari? Am reduz gradul scoliozei de la 45* a ajuns la 28*; de la 60* la 40* de la 25* la 17*. Sunt doar câteva exemple.

E adevărat că adolescența e vârsta critică atunci când vorbim despre scolioză?

Reamintim că scolioza este specifică fetelor iar perioada critică de evoluție a scoliozei este între 11-13ani . Apariția menarhei  (prima menstră) este poate cel mai important moment de agravare a scoliozei. Odată cu apariția primelor semne ale pubertății o scolioză idiopatică de 10* poate să crească dramatic înainte cu un an de apariția menarhei și 6 luni după. La băieți vîrstă critică este între 13-15 ani

Ce le spuneți celor care amână vizita la specialist?

Părinții nu trebuie să amâne întîlnirea cu specialiștii….scuzele că au meditații, au prea multe activități, au examenul de capacitate etc sunt doar scuze. Scuzele nu corectează scolioza și nu vor aduce îmbunătățiri în  corectarea scoliozei. Dimpotrivă. Amânarea terapiei poate produce  drame în  viață adolescenților și adulților de mai tîrziu.

Recomandarea că înotul recuperează scolioza este total greșită sau “ Mai stați un an și apoi facem intervenția chirurgicală (sunt afirmații ale pacienților noștrii)

Pe lângă kinetoterapie ce trebuie să mai facă pacientul cu scolioză?

Pacientul cu scolioză poate duce o viață profesională și socială normală. dar în funcție de deficiență va trebui să respecte indicațiile echipei interdisciplinare.

Pe doamna prof CFM dr. Elena Căciulan o găsiți la Kineto Dema.

 

 

 

 

Osteopatul nu caută boala, ci încearcă să găsească sănătatea

Pe Daniela Stanca am cunoscut-o acum câțiva ani când am ajuns la ea cu o urgență în familie.

Mi-aduc aminte cum a promis zâmbind că va rezolva problema în câteva zile.  Era ceva în spatele zâmbetului larg care m-a făcut să o cred. Și a rezolvat. Are o fermitate în ceea ce spune, e ceva ce vine din ani mulți de învățare, urmați de experiența  în cabinetul pe care îl conduce împreună cu doamna profesoară Elena Căciulan.

I-au trecut prin mâini sute de pacienți. Daniela Stanca este  kinetoterapeut dr., tehnician osteopat. Am provocat-o să vorbim despre osteopatie, am vrut să aflați din sursă avizată ce este osteopatia, cui îi e adresată, în ce afecțiuni este recomandată.

Ce este osteopatia si pe cine ajută?

Dacă ar fi să facem referire la definiția dată de fondatorul osteopatiei, Andrew Taylor Still, la sfârșitul seccolului XIX , aceasta reprezintă ”Calea structurii”, calea de acces prin care se evaluează și se tratează organismul viu, pentru a-l pune în condiții optime de funcționare, astfel încât corpul să își inițieze forțele interioare de vindecare. Osteopatia nu vindecă, ci încurajează capacitatea proprie de vindecare a organismului. Pentru mine nu reprezintă doar o metodă de diagnostic și tratament holistic, ci este un concept care are la bază mișcarea țesutului viu, viața, credința, anatomia și fiziologia ființei umane. Prin metodele și tehnicile specifice non-invazive, osteopatia nu doar îndepărtează manifestările unei boli sau ale unei afecțiuni, ci descoperă și înlătură eficient cauza, prin abordarea corpului viu în globalitatea sa. Tocmai pentru că se adresează organismului viu, osteopatia ajută ființa umană, indiferent de vârsă (din prima zi de naștere până la vârste foarte avansate).

În America, oamenii au osteopatul lor așa cum au un dentist sau un medic de familie. Mai e mult până să ajungem si noi aici?

Probabil că va mai dura ceva timp până vom ajunge la acest nivel, dar vreau să cred că nu ne va lua atât de mult timp precum le-a luat lor și altor state, unde nou- născutul beneficiază de osteopatie încă din primele zile de naștere, înainte de externare. Ceea ce mă face încrezătoare este faptul că noi avem un avantaj: avem deja un model care funcționează și pe care îl putem prelua ca atare și adapta la cerințele și nevoile românilor. În ultimii ani, în România, a luat destul de mult amploare formarea în osteopatie, deși în acest moment există doar două școli de osteopatie la București. La una dintre școli m-am format și eu și vreau să le mulțumesc celor doi fondatori ai școlii, prof. Gianluca Ceino și Dan Mezei, doi oameni minunați, profesioniști adevărați, plini de dragoste pentru ființa umană și plini de pasiune pentru această profesie.

Care sunt afecțiunile pe care le tratează osteopatia?

Paleta afecțiunilor este destul de mare, de la dureri, oriunde ar fi ele localizate (în zona lombară, lombosacrală , toracală sau cervicală, dureri de cap sau dureri articulare), până la afecțiuni gastro-intestinale (precum constipație, meteorism, balonare, sindrom de colon iritabil, tulburări funcionale hepato-biliare etc.), genito-urinare (dureri menstruale, amenoree de cauze nediagnosticate, dismenoree, sterilitate funcțională etc.) sau respiratorii (otite, sinuzite, bronșite etc.). Desigur că indicațiile nu se opresc aici, ci cuprind și sfera nneonatologiei și pediatriei (probleme de supt, reflux gastro-esofagian, torticolis, plagiocefalie etc.)

Când ar trebui un adult să meargă la osteopat?

Oricând își dorește, pentru că osteopatul nu caută boala, ci încearcă să găsească sănătatea, așa cum afirma fondatorul osteopatiei, Andrew Taylor Still. Este foarte adevărat că toți ne adresăm specialistului în momentul în care apare simptomul. Durerea este semnul că organismul nu mai poate compensa anumite restricții sau hipomobilități ale țesutului, poziții incorecte ale oaselor sau funcția deficitară a unor organe. Momentul apariției durerii este momentul în care organismul ne trage un semnal de alarmă, cerându-ne ”să îl băgăm în seamă, să ne ocupăm de el”. Ideal ar fi să nu așteptăm să apară simptomul, însă modul în care fost creat organismul este miraculos: are posibilități incomensurabile de compensare și de adaptare, motiv pentru care nu vom ști cu exactitate când organismul nu mai poate compensa.

 

Pentru copii de la ce vârstă este recomandată osteopatia?

Este minunat că osteopatia poate fi utilizată la nou-născut, în primele zile de la naștere, înainte ca mogâldețele să fie influențate de factorii ambientali. Este chiar recomandat ca orice bebeluș să beneficieze de efectele benefice ale osteopatiei. Osteopatia acționează și în cazul tulburărilor digestive sau pentru torticolis la bebeluș.

*****

Pe Daniela Stanca o găsiți la Kineto Dema.

 

Dacă l-aș fi ascultat pe medic când mi-a zis: Trebuie să stați acasă…

Trebuia să-l ascult pe medic, dar nu l-am ascultat. Cum n-am ascultat aproape niciun medic când mi-a dat porunca asta.

Mă tot întreb de ce am fugit mereu de stat acasă când am fost bolnavă? De ce am crezut că dusă pe picioare o boală trece mai repede, sau pare că nici măcar nu e boală?  Privind în urmă, trebuie să recunosc că am avut o atitudine demnă de Fifi: niciodată nu m-am gândit extrem de serios la sănătatea mea.

În decembrie, m-a doborât sinuzita. Faza pe  sărbători. Între Crăciun și Revelion m-a pocnit acea durere de sinusuri, au urmat acea amețeală specifică, nopțile nedormite și problemele cu respiratul.

ORL-istul consultat (după 7 zile desigur) mi-a recomandat să stau o săptămână acasă. Uite, mie cînd un medic îmi spune asta: “ar trebui să stați acasă o săptămână”, mă bușește instant râsul. Cum ar fi să stau acasă pentru că am răcit? (e adevărat sinuzita nu e tocmai o simplă răceală )

Normal că nu am stat acasă, am mai zburat și la Roma dus întors și desigur după 10 zile de antibiotic și alte pastille, pastiluțe și prafuri magice mă simțeam la fel de oribil ( normal  că dacă zbori presiunea aia numai bine nu îți face, cum nici mulțimile nu îți fac bine, nici trecerile de la cald la frig). Înapoi la orl.ist, veniseră și rezultatele care au confirmat  că nu am vreun streptococ sau un stafilococ. Și totuși sinuzita rezista. Am mai primit 7 zile de antiobiotic peste primele 10. Și medicul zice iar: ar trebui să stați acasă în căldură și să nu mai zburați prea curând cu avionul. Păi, știți, plec peste 3 zile iar. Unde? În Iordania. Vai ce frumos și eu visez să ajung acolo dar poate totuși amânați ( să o crezi tu că nu mă duc ).

Și m-am dus și chiar m-am simțit bine, aproape nu am mai avut nimic, întoarsă acasă parcă iar nu m-am simțit 100% ok, dar totuși eram bine pe picioarele mele când deodată…bang! Sinuzita mea draguță s-a întors și mai agresivă ca prima dată.

Mi-a fost rușine să-l mai sun pe orl-ist, mi-ar fi trântit-o pe aia cu “v-am spus eu, doamnă!” Și am sunat-o pe doctorița de familie, o basarabeancă dintr-o bucată:

– Cum adică ați luat 17 zile antibiotic și vă e tot rău? Da cine v-a dat concediu medical? ( o si vedeam cu spranceana ridicata)

– Păi nimeni.

– Și cum ați stat acasă? Nu v-a cerut hârtie de la serviciu??

– Păi n-am stat, am lucrat, apoi am fost la Roma, am fost și în Iordania…

– Cu avionul???? – a explodat ea, de parcă dacă mergeam cu mașina pînă în Iordania mi se reparau sinusurile

M-a mai lăsat să mă mai văicăresc puțin, mi-a dictat o listă nouă de medicamente și apoi mi-a zis cu voce joasă:

DOAMNA POPA! DACĂ NU STAȚI ACASĂ ÎN CONCEDIU MEDICAL, ÎN PAT, LA CĂLDURĂ, O SĂ AJUNGEȚI LA SPITAL!

Ei cumva, amenințarea asta cu spitalul a prins la mine de mic copil, dacă mă ameninți cu seringa sau cu patul din salonul în care mai sunt vreo 10 paciente, înțeleg că e mai bine să stau cuminte la mine acasă.

Am întrebat-o pe Gabi, prietena mea care e psiholog de ce nu stăm acasă când suntem bolnavi. M-am regăsit în toate răspunsurile ei:

    • pentru că de cele mai multe ori avem senzația că știm noi mai bine,

    • pentru că simțim că putem duce

  • pentru că avem senzația că nu e într-atât de grav și că dacă stăm acasă pierdem ceva important.

  • Credem că ne dăm lucrurile importante pe care le avem de făcut peste cap.

  • Credem că lumea se oprește în loc și nu mai funcționează.

 

Stau în pat de 4 zile. Nu-s tocmai ok, dar data viitoare promit că o să-I ascult pe medici. Sper că o să îi ascult… Sănătate vă doresc!

 

Dumnezeu lucrează prin oameni. Teodora Stamate pleacă la Viena

„Vreau să ajut, unde pot bune bani în cont, am dat sms, mai dau și mâne, care e contul de Paypal, vă rog să îmi spuneți ce pot să mai fac, nu pot sa sms că sunt în Italia dar luni mă duc la bancă, vă rog să îi spuneți Teodorei că am făcut transfer bancar…”

 

Sâmbătă, am făcut un apel pe Facebook pentru Teodora, această fată frumoasă de 14 ani care tocmai a primit un diagnostic crunt: cancer osos. Am explicat că are nevoie de 45 de mii de euro pentru a fi tratată la Viena.

Sute de mesaje, mii de share-uri, oameni uniți de un singur gând: Să o ajute pe Teodora Stamate.

Joi, Teodora va face RMN şi vineri vine medicul de la Viena să o vadă. Vineri aflăm exact data plecării. Vestea bună este că familia nu mai trebuie să poarte povara celor 45 de mii euro.

Datorită fiecăruia dintre voi, Teodora va pleca la Viena.

Vă mulțumesc fiecăruia pentru gândurile bune, pentru sms-uri, pentru faptul că în două zile printr-un efort comun am reușit să strângem banii pentru această fetiță minunată.

Aş vrea să vă reamintesc:

Sunt foarte mulţi copii care au nevoie de ajutor!

Puteți contribui în continuare la fondul de solidaritate al Campaniei „Vreau să ajut” donând doi euro prin SMS la numărul 8848, număr pus la dispoziție de Orange, Telekom România Mobile și Vodafone pentru Campania „Vreau să ajut”. Din fondul de solidaritate al campaniei îi puteţi ajuta!

Puteți dona și nominal în conturile Fundației Mereu Aproape, deschise la BRD, în lei și în euro. Românii din străinătate pot contribui la salvarea Teodore online sau prin paypal menționând numele ei. Orice sumă contează!

Conturi Fundația Mereu Aproape
CIF 18212553:
în lei: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500,
în Euro: RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500
deschise la BRD GSG SMCC, cod SWIFT BRDEROBU

Mai multe detalii despre munca fantastică pe care o face echipei Fundaţiei Mereu Aproape găsiţi aici.

Vă mulţumesc.

Interviu cu Chef Marcello Trentini, omul cu sufletul cât o galaxie

 

De Marcello Trentini am aflat de la prietenii mei de la Fior di Latte, restaurantul meu preferat din Bucureşti. E locul perfect pentru un mic dejun liniștit, pentru întâlniri de business, seri perfecte cu prietenele mele sau prânzul de duminică împreună cu soţul din dotare. Am căutat pe Google şi am descoperit că Chef Marcello Trentini are o stea. Nu săriţi, ştiu că stelele se acordă restaurantului, nu Chef-ului, e o confunzie pe care o fac mulţi. La Marcello e un caz fericit, pentru că restaurantul în care lucrează a și primit steaua, e chiar al lui.

Ne-am întâlnit sâmbătă dimineaţă la o discuţie relaxată și relaxantă în care am vorbit despre mâncare, stele, energie şi secretul reuşitei într-un domeniu atât de fascinant.  Am avut emoţii, că aşa e la toate marile întâlniri ale vieţii, dar Chef Marcello m-a cucerit din prima cu modestia lui şi relaxarea cu care vorbea. Nici urmă de aroganţă, nici urmă de “Eu sunt Dumnezeu în bucătărie, hai să îţi explic şi ţie Fifi pe ce Pământ trăieşti.” S-a uitat în ochii mei toată discuţia, a râs şi m-a convins încă o dată că oamenii buni şi valoroşi şi modeşti rămân aşa şi după ce îi loveşte succesul.

De unde a pornit povestea lui Chef Marcello Trentini? Ce anume a declanşat scânteia, pasiunea pentru gătit?

Povestea e frumoasă. Am început prin joacă. Când eram mic, eu nu mâncam. Mâncam foarte puţin. Ai mei erau disperaţi. Apoi, mama a folosit tot felul de mijloace, de jocuri ca să mă facă să mănânc. Şi uite aşa, din joacă, în bucătărie a început totul. Am fost plăcut surprins când am realizat, de la vârsta de 18 ani, că deţin o capacitate enormă cu privire la activitatea unui bucătar, şi că, mai presus de atât, fac ceea ce îmi place cu adevărat. Am realizat că eu chiar ştiu să gătesc (râde), am realizat că eram din ce în ce mai eficient şi aşa a luat naştere dorinţa de a avea propriul restaurant. De la 18 la 28 de ani am gătit cu mare drag. Pentru mine bucătăria nu era doar locul meu de muncă, era posibilitatea de a călători deoarece, aşa sărac cum eram, pălăria mea de bucătar şi cuţitele îmi ofereau şansă de a călători prin lume.

Ai studiat artă în prima faza, nu a fost tocmai traseul unul chef obișnuit…

Exact. Părinţii mei m-au susţinut, am studiat pictură, istoria artei şi literatură. Nu am urmat deloc un parcurs obişnuit pe care-l parcurg toţi bucătarii/Chefii.

Când a apărut ideea de a avea propriul restaurant?

La un moment dat a devenit chiar o obsesie pentru mine şi dorinţa de a-mi deschide propriul restaurant a avansat. Dorinţa de a deveni un bucătar cu stea a apărut în vara anului 1998 şi am muncit neîncetat până am ajuns aici.

Cât de mult muncești?

Am 46 de ani şi mi-am început cariera la 18 ani. Lucrez şi am lucrat că un nebun, dorm doar 5 ore pe noapte, mă culc la 2 şi mă trezesc la 7. Îmi place să gătesc tot, nu există ceva care să-mi displacă. Petrec foarte mult timp în bucătărie, merg la piaţă, studiez tot timpul, sună telefonul, vorbesc cu clienţii, dau interviuri.

Când ai realizat că ești pe drumul cel bun?

Am avut două momente în viaţă care m-au schimbat şi m-au marcat : în anul 2008, când am devenit unul dintre cei mai buni 90 de bucătari ai Italiei şi în anul 2012, când am primit steaua Michelin

 

Povestește-mi puţin de ziua aceea în care ai primit steaua, cum a fost?

A fost o mare, mare bucurie.

Ai plâns?
(râde) normal că am plâns, a fost prima mare realizare din viaţa mea.

S-a schimbat totul din clipa aia?

Da, normal, am devenit cunoscut şi lumea a început să mă caute. Dar pentru restaurantul meu, pentru clienţii mei, eu lucrez cu acelaşi entuziasm. Şi desigur, visez la clipa în care restaurantul va primi şi a doua şi a treia stea Michelin

Pentru cine ți-ar plăcea să gătești? Există o vedetă la care te-ai gândit că ți-ar plăcea să îți guste minunăţiile?

Sincer, nu am asemenea gânduri şi îți spun şi de ce. Într-o zi a venit să mănânce la mine la restaurant un faimos filosof italian, aveam cărţile lui şi îmi plăcea foarte mult felul lui de a gândi. M-am bucurat foarte tare să îl văd în restaurantul meu. A comandat unul dintre preparatele mele, însă nu a fost mulţumit. Nu a ştiut să aprecieze munca mea şi pentru mine a fost o dezamăgire. Deci nu contează dacă persoana pentru care găteşti este sau nu cineva anume. Nu visez la George Clooney sau Papa sau Madonna. Vreau ca oamenii pentru care gătesc să se bucure de mâncarea mea şi să plece fericiţi, cu o amintire frumoasă.  Vreau să gătesc în general pentru persoanele cu adevărat pasionate. Ceea ce fac eu este artă, iar arta eu cred că trebuie să fie pentru toţi. Sunt o persoană simplă, comunic, glumesc, încerc să te fac să te simţi cât mai confortabil.

Ţipi vreodată în bucătărie?

(râde) Nu, ăsta e un mit că bucătarii ţipă. E adevărat că  presiunea e mare, pentru că vrei să faci preparatul perfect şi trebuie să îl faci într-un timp foarte scurt. Dar eu cred că totul ţine de energie. Şi dacă eu ţip, trântesc mâncarea sunt furios, nu are cum să iasă un preparat excepţional. E ca la copii, dacă îi tratezi cu multă dragoste vor fi nişte copii buni.

Ce îți place să mănânci acasă?

Între noi fie vorba, îmi place pizza, sunt italian şi deşi cred că făină albă nu face bine la sănătate, nu mă pot abţine să mănânc pizza. E plăcerea mea.

Deci pizza e plăcerea ta vinovată? Doar pizza? Ce îți mai place?

Îmi plac şi burgerii, dar îi mănânc foarte rar. (râde) Îmi place să mănânc orice dar sunt absolut înnebunit după pizza. Iubesc la nebunie şi sushi-ul. Călătoresc foarte mult, am posibilitatea de a savura diferite delicatese, chiar şi cunoscutele insecte din China, pe care le mănânc pe stradă.

Care este Signature Dish by Marcello Trentini?

Una dintre cele mai bune delicatese pe care le prepar chiar şi aici la Fior di Latte este ‘Lingua, gamberi e mandarino”. Un prieten bun, un mare bucătar, spune că întotdeauna eficiența unui bucătar se vede atunci când găteşte carne. Eu prefer legumele şi peştele dar, aşa cum a spus şi prietenul
meu, carnea face diferenţa.

Cum a început colaborarea cu Fior di Latte? Cum v-aţi găsit, că să spun aşa?

Oana Pleșan de la Fior di Latte cauta un Chef pentru consultanță şi a cerut o recomandare, cineva i-a arătat poza mea şi a exclamat: pe el îl vreau (Sunt un chef rock and roll, râde). M-a invitat în România, e a 6-a oară când vin La fior di Latte şi e o mare, mare bucurie pentru mine să lucrez cu echipa de aici.

Ce îți place la Fior di Latte cel mai mult?

În opinia mea, în acest moment, Fior di Latte este un local superb, îmi place la nebunie, eu ador lucrurile frumoase ale vieţii, de aceea am studiat arta. Este un local elegant şi simplu ce nu-ţi impune o anumită prezenţă, e o energie extraordinară. Oana, Sorin, Marius sunt toţi oameni prietenoşi, deschişi, gata să încerce lucruri noi oricând. Eu cred că în viaţă totul ţine de energie şi la Fior di Latte este o energie aparte, am fost în mai multe restaurante din Bucureşti, unele mai sobre, dar eu aici mă simt cel mai bine. Lucrăm împreună zilele acestea la meniu, e o muncă fantastică pe care o fac cu echipa de aici.

Unde se vede Marcello Trentini peste 10 ani?

În viitor mă văd călătorind cât mai mult prin jurul lumii, iar visul meu este să-mi deschid un restaurant în New York, Manhattan, un local mic şi simplu unde să împart cele mai bune preparate cu oameni diferiţi din toate colţurile lumii. Acum glumesc şi spun că lucrez 20 de ore pe zi, 8 zile din 7. Visez să lucrez 3 zile din 7 şi să pregătesc o singură masă pe zi pentru 12 oameni. Să le gătesc fiecăruia după pofta inimii, din inima mea.

Ce sfat le dai celor care visează să ajungă Chefi?

Sfatul meu pentru toţi este să gătească cu inima, cu dragoste, fără violenţă, fără furie. Doar aşa se pot crea pasiune şi performanţă. Toţi ne amintim de mâncarea mamei că fiind cea mai bună. De ce? Pentru că era întotdeauna gătită cu dragoste.

*****

S-a terminat interviul și m-am ridicat să plec. N-a fost chip. Marcello m-a somat să mă așez și nu mă mișc din loc până nu îmi gătește ceva. Pentru că, așa cum zice el, preparatele vorbesc cel mai bine despre el. Fire slabă, am cedat destul de ușor. Vorbele nu au gust, dar pastele gătite de el erau așa de bune că ar fi inutil să încerc să le descriu. Recomandarea mea e să mergeți la Fior di Latte ca să gustați măcar puțin din personalitatea lui. E minunată.

foto: Ovidiu Craiciu

O noapte la Conacul Benke din Ținutul Conacelor

Conacul Benke mi-a fost adăpost de lux în turul pus la cale în Țara Conacelor de Asociația Travel Focus. Covasna e surpriza anului pentru mine, sincer nu mă așteptam să văd atâtea locuri frumoase și să întâlnesc atâția oameni faini.

La Conacul Benke am ajuns la un prânzișor, după o zi de plimbări. Văzut din stradă mi s-a părut o clădire nouă, nu un conac. Chiar m-am gândit: care o fi procedura de botez, cum iei titlul de conac? De ce nu hotel, de ce nu pensiune? M-am lămurit repede că trebuie să fie construit încă din vremurile în care se scriau primele file ale nostalgiei. Conacul Benke a fost restaurat. E construit la începutul secolului al XIX-lea, iar procesul de renovare și reamenajare a început în 2008.

 

Poza cu el cum arata in paragină și cum arată acum m-a lămurit definitiv.

Conacul Benke nu e pentru tine dacă îți place agitația marilor hoteluri, dacă vrei muzică dată la maximum și restaurante afumate cu arsură de mici.

Conacul Benke e pentru cei care iubesc liniștea, luxul, mâncarea fină, atenția. Răsfățul adică.

Iată și atuurile lui:

– 12 camere duble
– 2 suite
– 1 apartament cu 2 dormitoare
– un restaurant unde un tânăr Chef (ținut departe de ochii oaspeților) gătește ca în filmele cu fețe regale. În prima seară am primit o prăjiturică învelită în mac, acoperită de frișcă naturală și așezată pe un pat de dulceață de caise. Deasupra, stătea moț o floare de lavandă. Am întrebat-o pe doamna care ne servea ce prăjitura e, dacă are un nume. “Da, cozonac cu mac.” Și da, cozonac era, ușor reinterpretat. Mmm, aș interpreta toată ziua niște cozonac
– piscina si spa-ul. Masaje, tratamente, saună sau poți să zaci în jacuzzi
– liniștea. Tone de liniște
– loc ideal pentru teambuliding-uri și nunți de poveste

Mai multe informații despre Conacul Benke găsiți aici.


Jamie Italian. La restaurant ca la bunica acasă


Am fost fascinată de Jamie Oliver de prima dată de când l-am văzut la televizor, acum 20 de ani. Mă uitam la el cum gătește acolo, în grădina din spatele casei, cu câtă ușurință face bucatele alea și mă gândeam că nimic nu e mai simplu decât să stai la cratiță. I-am cumpărat cărțile, am gătit după rețetele lui, m-am îndrăgostit pe vecie de el, acest bărbat simplu cu o droaie de copii acasă care ne arată că în bucătărie nu trebuie să ai nu știu ce vase complicate sau sosuri scumpe ca să îți dai gata musafirii.

Prima dată am mâncat într-un restaurant “Jamie Oliver” acum câțiva ani, la Londra. La “Jamie Italian”. Mese simple, scaune de tablă, o atmosferă firească. În mijlocul restaurantului, mese de lucru unde se ținea un curs la care londonezii învățau să prepare rețete italienești. Am nimerit lângă un grup de prieteni care își făcuseră cadou experiența asta și hohotele lor de râs mi-au rămas în minte, așa că mi-am promis să mai ajung.

Și uite așa, acum câteva săptămâni în Scoția am ajuns iar la “Jamie Italian”. De două ori. O dată în Glasgow și o dată în Edinburgh.

Eram cu Mirela și cu Moni și ne-am comandat ca niște fete libere aflate în vacanță. Am început cu un platouaș, ceva ușor, de vară, pentru toate trei. Eu am cerut și extra supă de mazăre și friptură, Mirela a mai cutezat o extra salată. Am cerut și desert, dar chelnerul, băiat galant, a zis să vedem mai târziu dacă mai putem și desert.

Și cum venea platouașul, lipa-lipa, băiatul care ne servea pune pe masă și niște conserve mari de bulion, genul ăla pe care îl știam din cămara bunicii din Zărnești. Ma gândeam că ne dă conservele și ne trimite acasă sau ceva. Ne-a liniștit Moni. Erau suport pentru platouaș.

Platouașul fiind mai exact compus din brânzeturi, salamuri, măsline marinate în sosuri magice, prosciutto, legume pudrate cu mirodenii numai de Jamie știute. Și o pâine care n-avea legatură cu vreun regim dietetic.

După toate nenorocirile astea, m-am apucat de supa de mazăre. Cu mentă. Dementă. Ce să vă spun? Neam de neamul meu nu a mâncat ceva mai bun. Era mică, dar extrem de sățioasă.

Băiatul gentil care se ocupa de noi m-a întrebat dacă mai vreau și friptură. Sau cum ar veni, dacă mai am loc. Am acceptat. Din amabilitate, da’ și de curiozitate, că foamea trecuse de multă vreme. Și n-am regretat, pentru că a fost delicioasă, chiar dacă nu am putut să o mănânc pe toată. D’aia avem poșete. Glumesc. Totuși, mi-a plăcut foarte tare că omul m-a întrebat dacă mai vreau friptura, nu am mai întâlnit asta nicăieri, de obicei ce comanzi aia primești, nu merge să spui după primul fel “domne, nu mai vreau, că m-am săturat.”

Desert n-am mai vrut, că simțeam că nu ne mai ridicăm, dar am mâncat din priviri platoul de brownies îmbibate în ciocolată și acoperite de nuci caramelizate. Sunt sigură că erau groaznice.

Concluzii. Ce mi-a plăcut cel mai mult?

– e totul simplu, nu te simți stingher că nu ai habar cu ce să mănânci
– ospătarii sunt aleși după gradul de cumsecădenie
– farfuriile arată fix ca pe vremea bunicii
– te așezi la masă și primești imediat o sticlă de apă și pahare din partea casei. Curate.
– pizza nu are forma aia perfect rotundă, e pusă pe talere de lemn, te uiți la ea și te gândești “asa imperfectă pot să fac și eu acasă“
– gustul e gust și mâncarea e super sățioasă. Obsesia domnului Jamie pentru ingrediente a meritat
– colțul de suveniruri. Poți să cumperi vase, cărți, tacâmuri, sosuri. De la Jamie de acasă

Nu e ieftin, dar e o experiență pe care o ții minte o viață. Plus că poți alege unul din meniurile de prânz la un preț mai mult decat ok.

Jamie Oliver e Chef-ul pe care îl iubește toată lumea. Simplitatea lui dusă la extrem l-a făcut unul din cei mai bogați bucătărași din lume (are o avere de peste 240 de milioane de lire sterline). Acest bărbat ciufulit, îmbrăcat în cămașă cu mâneci mereu suflecate, pe mine m-a cucerit. Și nu e vorba de bani, chiar nu e. E licărirea aia din ochi și felul în care știe să te cucerească fără măcar să încerci să te împotrivești. E Jamie.

 

 \

Castelul Stirling. Acasă la Braveheart în inima Scoţiei

De fiecare dată când mă gândesc la o țară de destinație am niste cuvinte cheie în minte. De exemplu: Italia, paste, espresso și prosecco. Portugalia, vânt, ocean, fado și vin. Dacă mă gândesc la Scoția, zic automat scotch whisky și castel. Așa sunt eu, prințesă. (Despre respectul și tradiția pentru licoarea magică am scris chiar aici.)

E, și când zici castel scoțian, nu poți să nu zici Castelul Stirling. Am ajuns la el într-o zi, pe la un prânzișor. Cu vântul în plete, la propriu. Și cu puțină ploaie, da’ mai ales cu mult vânt. Clima perfectă pentru mine, cred că Scoția e țara unde aș putea să traiesc fără niciun fel de problemă. Poate chiar și să mor.

Castelul se vedea de la șosea. Era și greu să nu se vadă, e destul de măricel. Este unul din cele mai populare castele din Scoția, îl găsiți de obicei între Glasgow și Edinburgh, e zona lui preferată. Părerea mea sinceră e că merită să îi faceți o vizită, mai ales dacă aveți copii. Da’ și dacă nu aveți, tot merită.

E construit pe o stâncă destul de vulcanică, în total contrast cu linistea care o să vă cuprindă când intrați în el. În acest minunat castel este îngropat William Wallace, eroul interpretat de Mel Gibson, motivul pentru care fanii Braveheart trec castelul pe primul loc în topul atracțiilor din Scoția.

Stirling, orașul, îți taie respirația. Are toate ingredientele scoțiene: verde, arhitectură, curățenie, istorie și castel. Iar castelul este perla orașului. Aici a copilărit Maria, Regina Scoției, aici s-au scris marile povești cu prinți și prințese adevărate. Da’ prea multă istorie strică, trec la ce mi-a plăcut cel mai mult și cel mai mult:

este un loc gândit cu mare atenție pentru turiști:
– panouri explicative peste tot, ghizi îmbrăcati în tot felul de personaje faimoase, informații la tot pasul
– curățenie impecabilă
– adaptarea istoriei la vremurile moderne. În castel se organizează nunți și petreceri corporate. Fără manele, totuși.
– există o cafenea unde poți sta liniștit să admiri orasul Stirling de sus, de la înălțime princiară grădina Reginei Maria a Scotiei, unde copii se joacă nestingheriți de-a ce vor ei
– tururile special create pentru copii, căci nu-i așa, cum mai bine să îi învețe istoria decât prin joacă.
– sunt săli întregi cu tot felul de jocuri și joculețe
– umorul personalului. Pe relaxare.

Așa că începeți să faceți bagajele. Castelul Stirling e de neratat, dacă ajungeți sau nu în țara verdelui perfect. Cateva ore perfecte pentru sufletul vostru n-o să vă strice niciodată. Freeedoooom!

 

Excursii de vis cu Paradis Tours la Marea Neagra

Puhoi de lume la Marea Neagră românească. Am tot mai mulți prieteni care aleg să își petreacă vacanța pe litoralul nostru, în ciuda cârcotașilor care spun că nu prea ai ce face în afară de plajă și baie. Eu spun că ai ce face, numai dacă mă gândesc la ce terase și restaurante wow s-au deschis în ultimii ani, dar și tot felul de locuri unde poți să pierzi ore bune cu scopul clar al relaxării. Agenția Paradis Tour vine cu idei de a petrece clipe memorabile în vacanță, pe litoralul românesc sau foarte aproape de el.

1. Croazieră în Delta Dunării

Iată o vacanță în vacanță. O zi în minunata noastră Deltă după care tânjesc străinii și unde orice iubitor de natură se îndrăgostește pe loc de atmosferă și priveliști. O excursie de o zi cu plimbări printre canale și un prânz tradițional pescăresc. Detalii aici.

2. Vizită în Balchik și sudul litoralului românesc

Litoralul românesc nu înseamnă doar Mamaia, cu agitația și cluburile ei. Personal, prefer stațiunile din Sud, unde e mult mai multă liniște. Și dacă n-ai fost niciodată în Vama Veche, acum e momentul să te oprești puțin. Sunt suficiente câteva minute ca să înțelegi de ce e poate cea mai nostalgică stațiune de la noi. Apoi, treci granița la vecinii bulgari și ajungi în stațiunea cu iz regal Balcik. Și ca să te simți fix ca în filmele cu prinți și prințese, gazdele te așteaptă cu o degustare de vinuri regale. Programul întreg îl găsiți aici.

3. Distracție în Paradis Land

Ei bine, da! Avem și noi un parc de aventură la Marea Neagră. Am scris despre el aici. Așa că dacă aveți copii, e o super idee să vă luați o zi de distractie la Paradis Land.

4. Seară Grecească

Și dacă totuși râvnești la Grecia, o seară tradițională grecească îți poate alina dorul. Organizatorii te iau cu autocarul și te și duc înapoi după ospăț, ca să bei ouzo fără să te gândești la consecințe. Detalii aici.

5. Seară Românească

Dacă te duci la mare fără sa ai parte de o seară românească, cu mici, cu bere, cu formație și dans, e ca și cum te-ai dus degeaba. Așa că cei de la Paradis Tour s-au gândit și la o seară specială românească.

BONUS!

Daca nu ești din București și nu ai vizitat niciodată Capitala, te poți înscrie la o excursie de o zi, ca să vezi și tu de ce i se spune Micul Paris. Mai multe detalii găsești aici.

Vacanţe cu avionul la Marea Neagră românească

Cea mai mare fiță e să nu ai fițe. Totuși, când vine vorba de vacanțe parcă nu aș face rabat de la nimic. Recunosc cu mâna pe inimă că sunt comodă (ca să nu zic leneșă) și că de fiecare dată când plănuiesc o vacanță, fie ea scurtă sau lungă, mă gândesc prima oară la drum. Aleg de oricâte ori am ocazia avionul, gândul că aș putea să fac ore întregi cu mașina până la destinație îmi taie orice chef.

Mă uitam în anii trecuți cu invidie la cursele scurte interne din Spania, Italia și Portugalia, unde oamenii pot ajunge în jumătate de oră pe malul oceanului, direct din marile orase și mă gândeam că la noi, deși avem aeroporturi în unele orașe, nu s-a gândit nimeni să facă niște curse care să ne ducă direct la plajă, la Marea Neagră.

Da’ uite că cineva, cumva, mi-a prins gândul din zbor. În premieră în România, de anul ăsta, Agenția “Paradis Vacanțe de Vis” a introdus pachete de cazare cu zbor inclus din Timișoara, Oradea și Iași. Bravo, nota 10

Sincer, nu m-a mirat că a fost ideea lui Aurelian Marin, șeful agenției, cel mai mare touroperator de pe litoralul românesc. L-am cunoscut pe acest stimat domn acum doi ani, într-un infotrip la mare și mi s-a părut un om deștept, dintr-o bucată, care știe exact ce vrea să facă: să aducă românii la Marea Neagră. Aia românească. Și mi-am permis să îl iau la trei păzește, cu câteva întrebări despre ideea minune, cum m-am priceput și eu:

Cum v-a venit ideea?

Ne-am dorit să atragem atenţia către zborurile interne introduse de o companie privată din România şi să aducem mai mulţi turişti pe litoral, dintre cei aflaţi în zonele îndepărtate de Constanţa. De vara aceasta, pot să vină cu avionul pe litoralul românesc aşa cum merg, vară de vară, într-o destinaţie externă. E chiar mai ieftin decât transportul cu maşina, pe lângă faptul că ajung rapid. Am reuşit nu numai să le scurtăm drumul până la destinaţie, ci şi să arătăm că litoralul este capabil astăzi de servicii complete şi integrate.

Din ce oraș ați avut cele mai multe cereri pentru aceste pachete?

Cea mai mare cerere de vacanţe cu avionul la mare vine dinspre Timişoara şi oraşele adiacente. Drumul cu maşina de la Timişoara la Constanţa e de 13 ore, cu avionul, de o oră. În maximum trei ore de când ai plecat de acasă ajungi în camera de hotel. Vă daţi seama cât de simplu le este acum timişorenilor să ajungă la Mamaia, Olimp sau Venus până la începutul lunii septembrie.

Care sunt planurile pentru 2018?

Startul a fost dat şi sezoanele următoare cine a venit sau vine acum cu avionul la mare nu va vrea să mai vină cu maşina. Ne dorim ca în următorii ani să ajungem să avem zilnic aterizări la Constanţa din toate oraşele mai îndepărtate de litoral ale României.

Așadar, dragi prieteni și prietene, veștile sunt din ce în ce mai bune. M-ați convins. Vă las aici detalii despre superofertele “Paradis Vacante de Vis”.  Click chiar aici. Zbor plăcut vă dorește Fifi!

Vis la Paris. CHRISTIAN DIOR, COUTURIER DU RÊVE

Prima zi la Paris, prima călătorie cu metroul, îmi sare în ochi un afiș: “Expoziție temporară Dior”. Hmm… planul era să simt Parisul pe străduțele nesufocate de turiști. Să mă pierd ore bune prin Cartierul Latin, prin Montparnase sau Marais. Nu plănuiam deloc să stau la cozile imense de la muzee. Eram dispusă să ratez toate checkin-urile pe care și le dă orice om normal care merge la Paris, dar Dior e Dior și gândul că o să văd rochiile perfecte a învins în mintea mea de Fifi Fashionista.

A doua zi, pe la 11, ajung la Muzeul Artelor Decorative. Prima imagine șocantă: coadă de 200 de oameni. Nu îmi venea sa cred și primul impuls a fost să renunț. Coada mergea încet și în mintea mea bâzâia un gând că nici măcar Dior nu merită atâta dragoste. Dar cum e ea soarta, a venit de undeva din cer ideea salvatoare, bilet online, intri fără să stai la coadă, ceea ce am și făcut. 11 euro.

Și am intrat.

E cea mai frumoasă expoziție pe care am văzut-o vreodată. Un Rai al rochiilor, mai în glumă, mai în serios, un Disney al femeilor.

 

Rochiile desenate de Christian Dior, Yves Saint Laurent, Gianfranco Ferré, John Galliano sau Maria Grazia Chiuri sunt perfect puse în valoare de decor. Fiecare încăpere e gândită ca o poveste.
Pătrunzi la început în camera care ilustreaza copilăria lui Dior cu primele lui fotografii și schițe, urmată de galerie după galerie, după galerie, unde sunt expuse minunatele creații.

300 de rochii, toate parfumurile Dior, schițe, materiale, pantofi, bijuterii. Unele piese sunt expuse publicului larg în premieră. Istoria frumosului desfășurată pe 3.000 de mp se încheie într-o galerie imensă, transformată în sală de bal, unde ochii îți rămân pe rochiile purtate de Prințesa Diana, Prințesa Grace de Monaco, Rihanna,  Charlize Theron, Jennifer Lawrence și alte prințese mai mici.

E genul de expoziție de unde nu mai vrei să pleci, ai rămâne peste noapte să ațipești puțin acolo, între toate minunățiile. Publicul în extaz, femei cu ochii în lacrimi înnodate în bărbie și bărbați care înțelegeau că răbdarea e obligatorie la fața locului.

M-a suprins că în marea de turiste și localnice erau și copii. Da, erau și copii pentru că la Paris moda e obiect de studiu obligatoriu, din generație în generație, din tată în fiu, din mamă în fiică. La Expoziția Dior copiii au workshop-uri dedicate lor, cea mai mica grupă fiind cea de la 4 ani.

Mi-a placut tare expozitia, v-am zis? Nu vă mai recomand să nu o ratați dacă ajungeți la Paris până pe 7 ianuarie, e inutil. Dar vă las mai jos câteva fotografii. Știu că o să alegeți corect. Chiar știu.

 

 

sursa foto: Facebook Dior

Vizită în Ținutul Conacelor. Prima oprire: Muzeul Pal Haszmann

Unul din primele locuri în care am fost după ce m-am mutat în Bucuresti a fost Muzeul Satului. Cred că e locul în care am revenit de cele mai multe ori, pentru că e o liniște acolo cum nu găsești în altă parte.

Și uite-așa, cum e ea viața simpatică, am ajuns iar într-un fel de Muzeul Satului, doar că la Cernat. Asociația Travel Focus m-a invitat în turul de descoperire a Ținutului Conacelor. Mai exact, la Covasna.

Orice călătorie serioasă începe cu un plan. Iar eu, ca orice turist liniuță blogger serios, mai întâi mă consult cu programul. Și ce zicea programul? Zicea că printre altele, o să vizităm un muzeu. Ok, nu sunt șefa la muzee, da’ hai să încerc, ce-aș putea să pățesc? Zic.

Și am pățit. Că nu mă așteptam să găsesc un loc atât de frumos. Așa cum nu mă așteptam nici să găsesc gazdele scoase din manualul de turism, care ne-au întâmpinat cu cele mai frumoase și mai sincere zâmbete.

 

Locul poate fi descris în două cuvinte: șoc și bucurie. Într-o grădina imensă, copleșită de liniște și de soare, am dat ochi în ochi cu frumusețea absolută: un conac în care se afla expoziția principală, înconjurat de case secuiești de la 1800, stupi de albine și un grânar. Și porți superbe, porți peste tot. Am avut senzația că e un imens platou de filmare unde urma să se filmeze “Amintiri din Copilărie”. Iar pentru copii e Rai, ei rămân cu gura căscată de când intră în curtea plină de tot felul de utilaje de altădată. De la tractoare și tot felul de mașini agricole, trăsuri, până la colecția de sobe sau de radiouri vechi, toate sunt aranjate într-o ordine perfectă.

 

Povestea e simplă și frumoasă: învățătorul Pal Haszmann și soția lui au strâns acum 100 de ani aceste minunății, le-au lăsat moștenire din generație în generație (comuniștii au contribuit și ei, că au transformat locul în muzeu, nu au distrus nimic) și uite așa, acum urmașii învățătorului se ocupă de moștenirea lui. Mi s-a părut ca în povești că nepoții și strănepoții acestui domn locuiesc chiar acolo, au casele în spatele muzeului.

Muzeul din Cernat e locul unde să te oprești în vacanță măcar pentru o zi. Gazdele sunt primitoare și atente cu toți copiii, chiar și cu ăștia puțin mai maturi, ca mine. Se fac ateliere de pictat pe lemn (recunosc, nu m-am încumetat, că la cât de talentată sunt eu la desen mă dădeau afară nu din muzeu, ci din județul Covasna) sau de pâslit. La universitatea populară din Cernat (pe care o gasim tot în muzeu) vin tineri din toată țara în tabere de pictură și sculptură. Adevărul e că e locul ideal să îți lași talentul să își facă de cap.

Mi-au atras atenția și niște fotografii imense alb-negru, lipite de câțiva copaci. Am întrebat ce e cu ele și am aflat că tocmai fusese o petrecere pentru copiii satului și oamenii s-au gândit să îi învețe niște istorie. În poze erau moșii și strămoșii lor.

 

Muzeul din Cernat e cunoscut în toată zona și cred că merită să fie cunoscut în toată România. Dacă ajungeți prin Covasna, e musai să vă opriți și să stați acolo măcar câteva ore. Vă garantez că nu o să vă mai vină să plecați. Prețurile sunt mici, intrarea pentru copii costă 5 lei, iar pentru adulți 10. Sat Cernat, foarte aproape de Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. Acum că aveți toate datele, vă urez succes la liniște și la poze. Cine știe, poate totuși îmi fac curaj și ne întâlnim la atelierul de pictură.