Vin sărbătorile, vin sărbătorile, vin… normal că vin, doar ne-au anunțat reclamele încă de la începutul lui octombrie. La sfârșit de noiembrie nu mai găseai magazin care să nu aibă bradul proptit în vitrină, fulgișori all over și crăciunițe îmbrăcate obraznic.
Să ne înțelegem: nu urăsc Crăciunul, niciun om normal la cap nu o face. Dar, am o problemă cu ipocrizia și cu lucrurile impuse. Tam-nesam, poporul tot se transformă în blând, cald și empatic că nah, dacă nici de sărbători nu suntem mai buni, atunci când?
Programăm minunata masă de Crăciun pentru când se strâng toate neamurile și ne-o imaginăm ca-n filmele super bugetate de peste ocean. Desigur, de cele mai multe ori, la mesele astea, mulți se dușmănesc de fapt. Sunt unii care nu își vorbesc de ani, dar insistența ta îi face colegi de tacâm.
Cei mai mișto mimează el fericirea de cuplu, când de fapt stă cu ochii în telefon că Iubi e supărată că e singură de Crăciun. Așa că în timp ce stă cu soția la masă își face selfie pentru Facebook, de bărbat bine căsătorit ce e.
Decidem brusc că suntem mai buni. Ne obligă calendarul. Peste tot, 24 și 25 sunt datele bolduite și înroșite așa că ne punem la treabă. Scoatem tot pozitivul din noi, obligați de sărbătoare. Scoatem și bani mulți de pe card ca să susținem povestea.
Targetăm bunătatea de Crăciun.
Am putea să ne propunem să fim mai buni zi de zi. Nu doar de sărbători. Fără să ne uităm la data din calendar. Pentru că bunătatea e ceva ce avem sau nu avem în noi ca oameni. Nu putem programa. Nu e o sarcină de serviciu pe care să o bifăm. Nici măcar de Crăciun.