Cup&Candle by Oana Botezatu. Lumânări cu arome de amintiri #ListadeCrăciun

Într-o lume în care ideile de cadouri vin din toate părțile, eu tot mai scotocesc după daruri altfel.

Recomandarea mea de azi poartă numele de Cup&Candle by Oana Botezatu.

Cup & Candle înseamnă lumânări handmade, făcute din ceară de soia (produsă din soia nemodificată genetic), o ceară eco și netoxică, spre deosebire de ceara mixată cu parafină, din care sunt făcute cele mai multe lumânări de pe piață. Lumânările Cup & Candle conțin parfumuri special create pentru ceara de soia, folosite exclusiv în limitele admise, și fitil din bumbac.

Sunt pe lista mea de ceva vreme pentru că ideea de a pune lumânări în cești vintage de porțelan mi-a plăcut foarte tare. Mi se pare un cadou perfect pentru o prietenă sofisticată care are de toate sau pentru un partener de bussiness pretențios. Nu dai greș cu așa ceva.

Lumânările în cești au mireasma pe care tu o alegi pentru destinatar (dintr-o varietate largă de parfumuri create exclusiv pentru ceara de soia, de la vanilie la frezii și gardenie, și de la portocale la scorțișoară și mix floral) și sunt însoțite de o vedere Cup & Candle. La cerere, vederea poate avea un mesaj personalizat.

Eu sunt disperată după lumânări și de fiecare dată mă gândesc că dau banii pe ele, dar după ce ard, arunc la gunoi plasticul în care sunt puse de cele mai multe ori.  La Cup&Candle după de lumânarea arde, speli ceașca bine și apoi poți să îți bei ceaiul de la ora 5 din ea.

Ultima idee de la Cup&Candle vine la țanc pentru oamenii care iubesc Vama Veche sau Clujul sau de ce nu Băile Herculane 🙂  Așa au apărut lumânările cu arome de orașe 🙂


Întreaga colecție o găsiți în magazinul online  cupcandle.ro . 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.