Un an fără țigări. O conversație de 30 de secunde a pus capăt unui viciu de 20 de ani

În usa cabinetului, chirurgul stomatolog George Stuparu mă întreabă direct :

–       Fumați?

–       Da.

–       Cât?

–       Un pachet pe zi…

–       Trebuie să vă lăsăți, dacă nu vă lăsăți, vă pun implanturile degeaba. N-are sens. Vă rog să vă gândiți dacă vreți să vă operez sau nu.

–       Bine, mă las…

–       Sigur?

–       Da.

O conversație de 30 de secunde a pus capăt unui viciu de 20 de ani.

Da, știu sunt oameni care fumează deși au implanturi sau alte lucrări complicate cu dinții lor. E treaba lor.

Desigur, știam că fumatul dăunează grav sănătății, dar nu mi-am propus niciodată real să mă las de fumat. Nici măcar nu am încercat fiind convinsă că nu pot renunța la viciul suprem. Îmi plăcea enorm să fumez. Sau cel puțin așa credeam.

388 de zile mai târziu și după 7768 de țigări nefumate

Cât a fost de greu să mă las de fumat?

Nu, n-a fost greu. Sunt decizii de viață pe care le iei cu juma de minte sau cu juma de suflet. Și le spui cu un sfert de gură.  Ca să poți să te răzgândești. Acum nu a fost așa. Am decis și gata.

Într-un an întreg am simțit o singură dată nevoia să fumez, după o ediție specială la TV de 3 ore.  Când s-a însurat Harry cu Meghan 🙂

Le spuneam prietenelor mele că dacă știam că o să îmi fie atât de ușor să mă las m-aș fi lăsat de multă vreme.

E adevărat că m-am setat mental. ACUM TREBUIE SĂ FAC ASTA. AM UN COPIL ȘI VREAU SĂ ÎL VĂD CRESCÂND.  

În primele zile, ieșeam pe terasă unde fumează colegii mei și luăm cu mine câte o sticluță de Aqua Carpatica. Sticluțele alea de 250 de ml pentru copii. Când oamenii trăgeau din țigară, eu luam o gură de apă. Dar asta doar în primele zile când credeam că o să îmi lipsească gestul fumatului.

Cum mă simt mental?

Simt că mi-am luat viața înapoi. O consider o mare realizare. Și simt că dacă am putut să fac asta o să pot să fac multe.

Cum mă simt fizic?

Urc scările fără să mai gâfâi și nu mai obosesc dacă merg mult pe jos. Și somnul parcă e mai somn.  Nu simt că mâncarea are alt gust sau că am mirosul mai fin. Sau poate nu realizez.  Nu mă mai trezesc însă cu gustul de șobolani morți în gură, nu îmi mai vine să vomit niciodată dimineață ( cum pățeam după o noapte de fumat că turcii), nu îmi mai put mâinile, hainele, casa.

Sfatul meu:

Nu vă țin teorii pentru că și eu uram când fumam să vină un fost fumător și să îmi țină o predică. DAR…vă recomand să faceți o încercare. E ca la loto. Dacă nu joci, cum să câștigi? Așa că încercați măcar. Să va găsiți momentul, motivația și vă luați viața înapoi. Acum, sincer, nici nu mai e la modă să fumezi, sunt din ce în ce mai mulți oameni care nu o mai fac.

Mulțumesc chirurgului George Stuparu pentru conversația care m-a scăpat de fumuri și le mulțumesc oamenilor din jurul meu. Nimeni nu a încercat să mă corupă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.