La un moment dat aveam senzatia ca noi astia care iubim ploaia suntem puțini. Și nu-i deloc așa. De ce-o iubesc eu atât de tare?

–  e mai multă liniște , mai ales dacă plouă mai tare acoperă zgomotul de oras

– dacă stai și te uiți pe geam într-o zi cu ploaie e ca și cum ai face o oră de terapie cu un psiholog foarte bun.

– să stai în pat când plouă și să citești în liniștea dată de ploaie e relaxare curată.

– ploaia curăță aerul ăsta îmbâcsit și nu mai ai senzația că tu ai o problemă cu plămânii când de fapt de vină sunt praful și alte mizerii

– totul miroase mai bine

– uneori plouă atât de tare și frumos,  fix ca în marile povești de dragoste.

–  după ea, totul rămâne mai curat, cu puțin noroc vine și curcubeul

Iubesc ploaia pentru că îmi dă o senzație de liniște. Îmi place să mă plimb fără umbrelă ( nu am avut niciodată ) și mă distreză frica oamenilor de ploaie. N-am să înțeleg  de ce trebuie să ne legăm stările și programul de vremea de afară, de ce e musai să exclamăm: vaaaai, plouă! Așa, și?

Nu, eu chiar nu știu pe nimeni care să fi murit de la o banală ploaie și lucrez la știri de 20 de ani.

Vă invit să gândiți așa: Ploaia e dimineața sufletelor. E un început.

Cui nu îi plac începuturile? Chiar ție?

sursa foto, aici.