“ Imi pare rau dar trebuie sa renuntam la tine. Esti ultima venita si patronatul considera ca nici nu ai voce… “ – mi-a spus directorul postului, evitandu-mi privirea.

“ Cum adica nu am voce? “ – am intrebat desi aveam deja un nod in gat care ma impiedica sa spun prea multe.

A ridicat din umeri. Am iesit pe usa cu sentimental ca viata mea s-a sfarsit, desi aveam doar 18 ani.

Am suferit ca un caine. Simteam ca nu sunt buna de nimic. Stiam ca scuza cu vocea e o prostie, dar eram prea mica sa gasesc explicatii logice pentru situatia in care eram.

La scurt timp, am fost chemată sa dau o proba de voce la o televiziune care urma sa se deschida in oras. Era un proiect de care vorbea toata lumea, ca o sa fie ceva big, oamenii aveau echipa formata. Le lipsea doar un voiceover. Si m-au angajat. La PRO TV. Pentru vocea mea. Pe un salariu de 5 ori mai mare ca la radio.

A fost prima data in viata mea cind am simtit pe propria piele ca orice sut in fund e un pas inainte. Ironia sortii a facut ca peste 3 ani sa fiu premiata fix de postul respectiv, pentru o productie in tv. M-am urcat pe scena si le-am multumit. Le-am multumit cu subiect si predicat ca m-au dat afara, ca daca ei nu ar fi facut asta eu nu ajungeam sa fac cariera in televiziune.

A fost prima lectie. De atunci ma gandesc ca orice bine, incepe de multe ori cu un rau.

Mi-am intrebat prietenii daca ei au trecut prin asta, daca povestea concedierii i-a ingropat sau i-a motivate. Iata raspunsurile.

 Am rămas fără diverse locuri de muncă. Fie au renunțat ei la mine fie eu la ei. Fiecare astfel de moment a fost de fapt trambulina pentru următorul salt. Am acceptat schimbarea pur și simplu și am mers mai departe. Consider că îți consumi prea multă energie ca să te accepte un mediu care nu ți se potrivește. Mai bine construiești ceva nou decât să te pierzi într un mediu ostil.

 Am fost data afara mai frumos ambalat. S-a terminat proiectul in care eram implicata. Pentru mine a fost un sut in fund dar de fapt au fost 100 pasi inainte. Am stat cu mine la o cafea m-am intrebat ce vreau cum vreau si am luat-o de la capat in alt domeniu, unde fac super performanta si ironia a facut ca dupa 6 luni sa primesc o oferta din domeniul de care a trebuit sa ma despart iar acum am doua job-uri in doua domeni diferite. Din povestea cu acel sfarsit am inteles ca trebuie sa am tot timpul un plan B.

 Da, am fost concediata, o data. Si m-am bucurat pentru ca mediul era neplacut si eu muncisem enorm ca sa fiu data afara! :))) Pe bune, am lucrat intens ca sa ma concedieze aia. Cand s-a intamplat mi-am zis: in sfarsit, nene, cat v-a luat! Cam ca atunci cand ti-e tarsa sa dai papucii cuiva si te comporti infect, doar doar ti-o da celalalt papucii inainte! :))))

 Nu m-a dat nimeni afara. Tot timpl am plecat eu cand simțeau a numai vibrez cu locul si stăpânul :))))) Deși am plecat din 3 locuri in total :)))) Acum am firma mea, unde sunt constant de 14 ani J))

 Hmm.. Sincer, nu am trecut printr-o astfel de experienta insa, intotdeauna am functionat pe principiul: ce nu te omoara, te intareste. Si, cum cred cu tarie cu nimic nu este intamplator, intr-o astfel de situatie, as sti ca atat a fost sa fie in acel loc. Insa, recunosc, in primele clipe, as trece prin ceva stari. Agonie, teama si, un pic de dezamagire. Dar mi-as reveni repede.

Niciodata nu am fost concediata. Intotdeauna eu am fost cea care si-a dat demisia sau a cerut amiabil eliberarea din functie sau incheierea contractului. Si daca as fi fost data afara, sigur ajungeau cu mine in justitie.

 A fost ingrozitor, dar ușor, ușor mi-am revenit. Cel mai rau este ca pe moment ai senzația ca se termina lumea. Dar după ani mi-am dat seama ca a fost bine ca s-a întâmplat asa. Rămâneam intr-o groapa. Asa am ajuns foarte sus. Am făcut multă școala și am ajuns top în meseria mea și acum ce sa iti spun? Ca de fostul meu loc de munca s-a ales praful și cei care m-au săpat n-ai făcut nimic notabil.

 Da, am fost data afara si pentru ca am considerat ca e nedrept mi-am dorit foarte tare sa ma intorc si sa dovedesc acest lucru. M-am intors dupa 6 luni timp in care am continuat sa lucrez pentru ei dar din postura de colaborator. Nu m-a demoralizat pentru ca, cumva, am stiut ca ma voi intoarce. A fost interesant sa vad reactii la intoarcere pentru ca foarte putine persoane stiau de acest lucru. Cred ca cel mai important lucru in astfel de situatii este sa nu te panichezi indiferent cat de neagra pare situatia. Sa ti dai voie sa fii dezamagita si sa te bucuri de oamenii noi care-ti ies in cale si de cei care-ti raman alaturi.

 Nu am fost niciodată dată afara De fiecare data am plecat eu. Si dacă ar fi vrut cineva sa ma dea afara din motive personale (ca nu ma înghițea, de exemplu) nu a gasit niciodată un motiv plauzibil pentru ca mi-am făcut de fiecare data treaba si nu au avut ce sa-mi reproseze. In fiecare loc din care am plecat mi-am lăsat o usa deschisă si pot sa ma intorc si acum daca vreau. De cele mai multe ori am plecat pentru ca am vrut sa evoluez. Daaar, cum niciodată nu e bine sa spui „niciodată” , in cazul in care s-ar intampla asta, evident ca m-ar motiva. Exact asa cum se întâmplă in viata personala, dacă cineva imi da papucii. O sa ma motiveze să merg mai departe, sa fiu mai bună, sa găsesc altceva mai bun si sa vada fraierul ce a pierdut

 

articol din rubrica fifi&thecity de pe blogul Cristinei Bazavan, www.bazavan.ro 

 sursa foto, aici.