Tărăncuța urbană ne spune care este tradiția despre înroșitul ouălor

* guest post Tărăncuța urbană

oua rosii 2

Pentru fiecare dintre noi cea mai mare sărbătoare creștină este Învierea mântuitorului Iisus Hristos, adică Paștele. Femeile vopsesc și încondeiază ouăle de Paști în Joia Mare, numită și Joia Patimelor sau Joia Neagră, ultima joi din Postul Paștelui. Ouăle înroșite și fierte în această zi nu se strică pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodată.

O legendă spune că după răstignire, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Pilat, invitat la un ospăț dat în cinstea lui de mai-marii evreilor, îngândurat și îndurerat ținea un ou în mână. Tocmai în acel moment, un centurion năvăli în sală, strigând înspăimântat: ‘Hristos a înviat!’. Sceptic, Pilat a replicat: ”O sa învie, când se va înroși oul acesta”. Și oul s-a înroșit pe dată. Minunea l-a făcut pe roman să scape oul din mână. De atunci, se zice, a rămas obiceiul ciocnirii ouălor roșii. De fapt, este vorba de substituirea simbolică a sacrificiului prin lovirea ouălor în cap. Legenda mai spune că, în dimineața Duminicii după Înviere o frumoasă copilă, cu poala plină de ouă, mergea către piața din Ierusalim pentru a le vinde. Întâlnindu-se pe drum cu un tânăr evreu de viță nobilă, impresionat de vestea pe care o aflase, îi spune, în loc de bună ziua, ”Hristos a înviat!”. De atunci a rămas obiceiul ca oamenii să se salute la Înviere cu aceste vorbe. În Duminica Paștelui trebuie să te speli cu apă în care se află un ou roșu și câteva monezi. Oul roșu semnifică sănătatea, iar banii bogăția. La masă se ciocnesc ouăle roșii.

oua rosii 1

Rețeta tradițională pentru înroșitul ouălor este aceea de folosire a unor ouă cu coajă albă, pentru că de acestea se prinde mai bine pigmentul. O altă indicație ar fi ca ouăle să fie curățate bine de grăsime.

Există credința ca în cursul zilei de Joia Mare nu este bine să dormi, căci cine doarme în această zi va rămâne leneș un an întreg. În special dacă doarme o femeie, va veni Joimărița care o va face incapabilă de lucru tot anul. Joia Mare este considerată o zi binefăcătoare și apărătoare a morților. De aceea, morții vin în fiecare an în această zi la vechile lor locuințe, unde stau până în sâmbăta dinainte de Rusalii. De asemena, în Joia Mare deobicei nu e prea cald dimineața, așa că se fac focuri în curtea casei, pentru ca morții să se poată încălzi.

Toate slujbele, pomenirile și parastasele care au început în prima sâmbătă a Postului Mare, durează numai până în Joia Mare. În unele locuri se duc la biserică băuturi și mâncăruri, care se sfințesc și se dau de pomană, pentru sufletul morților. În alte părți se împart la biserică colivă și colaci. Joia Mare este  ziua în care se pomenesc morții.

oua rosii

Mai multe articole despre traditii gasiti pe siteul www.tarancutaurbana.ro

sursa foto: pinterest

Un gând despre &8222;Tărăncuța urbană ne spune care este tradiția despre înroșitul ouălor&8221;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.