Mălina Waceera. Bibeloul cu suflet de războinic

Când o vezi prima oară, dacă îi știi povestea, crezi că nu te-ai întâlnit cu cine trebuie. Delicată ca o balerină cu cheiță, cu o privire blândă, este ultimul om din cameră despre care ai zice că a fost adoptat de un trib african.

malina-3

Și-a înfruntat fricile pe care poate nici nu le-a avut, a făcut ceea ce unii bărbați doar visează. S-a hotărât să plece în Africa dintr-un altruism de care nici măcar nu e conștientă. A simțit pur și simplu că locul ei era acolo.

Ea este Mălina. Mălina Waceera. Un bibelou cu suflet de războinic blând.

malina-8

Cum ai ajuns în Kenya? E un loc departe de a fi comod sau primitor… Ce te-a determinat să pleci acolo?

Ştii momentele alea când îţi vine să pleci la capătul pământului, departe de tot, de toţi şi de toate? Eram într-o situaţie de genul ăsta când am decis să plec în Kenya. Sunt un spirit liber şi iubesc aventura de când mă ştiu. Întotdeauna m-au fascinat oamenii care au plecat în lume să exploreze alte culturi şi civilizaţii, să culeagă poveşti şi să trăiască aventuri de adunat în cărţi. Şi, cum îmi doream să ies din zona de confort şi să mă provoc, m-am agăţat de un stagiu de voluntariat în Kenya, printr-o organizaţie studenţească (AIESEC de la Universitatea Bucureşti. Urma să-mi trăiesc visul şi, în acelaşi timp, să am un impact pozitiv într-o comunitate care avea nevoie de mine. N-am stat pe gânduri.

Ce a spus familia ta când ai anunţat că pleci tocmai în Kenya?

Ţin minte şi acum ziua în care părinţii mei mi-au spus că pot să plec oriunde, mai puțin în Africa şi în anumite state din America Latină. La o săptămână după, le-am zis că m-am decis: Kenya. Cu siguranţă nu le-a fost confortabil, dar m-au susţinut şi chiar m-au încurajat, fiind mândri de mine. Au făcut un lucru extraordinar, lăsându-mă să-mi trăiesc visul cu ei alături şi nu împotrivă. Ba chiar cred că şi-au trăit visul lor prin visul meu, căci setea de aventură zace cu siguranţă în fiecare dintre noi. Doar că eu, spre deosebire de ei, am avut şansa şi norocul să mi-o pot satisface.

malina-6

Ce a presupus munca ta acolo? Unde ai locuit….?

Mi-am ales un proiect din domeniul educaţiei, pe care eu o văd ca fiind soluţia tuturor problemelor din lumea asta. Nu, nu am vrut să schimb lumea, am vrut doar să ofer cât mai mult din cât am de oferit. Aşa că m-am „făcut” profesor într-o şcoală din inima Kenyei, într-o comunitate ruptă de realitatea pe care noi o percepem general valabilă. De exemplu: am trăit şi lucrat cu oameni şi copii care nu văzuseră niciodată, în toată viaţa lor, un om alb.

Experienţa mea în Africa s-a împărţit în două. În prima parte am locuit într-un mediu aproape deprimant, în casa unei femei sărace, bolnavă de HIV. Atunci am înţeles cât de sfântă este apa noastră cea banală şi cât de multe lucruri depind de existenţa apei: igienă, sănătate, hrană, curăţenie… practic totul. Mă spălam o dată la mai bine de 10 zile şi mâncam foarte sărăcăcios. M-am îmbolnăvit atunci şi am slăbit mult, dar am recuperat în partea a două a experienţei, în care am locuit în sânul unei familii de intelectuali şi am beneficiat de standarde de viaţă superioare celor pe care le am în România. Locuiam într-o vilă, aveam menajeră, propria mea baie şi în fiecare dimineaţă un mic-dejun substanţial care mă aştepta gata pregătit. Copiii studiau pian, franceză şi matematică iar relaţia lor cu părinţii era construită pe respect şi încredere reciprocă. Ceea ce a dus, în timp, la o educaţie echilibrată, independentă şi armonioasă. Am găsit, acolo, modelul ideal al familiei.

15171309_10207712886926352_6203789658192011604_n

Ai văzut cea mai tristă şi dură parte a sărăciei, care erau bucuriile oamenilor de acolo?

Una dintre revelaţiile pe care le-am avut după ce am început să fiu „una de-a lor” şi să trăiesc precum ei, a fost aceea că viaţa, acolo, se trăieşte în prezent, pentru acum, oricât de puţin ar fi acest „acum”. Fără dramatizări, fără stres inutil, fără griji referitoare la ce-o să se întâmple peste 30 de ani, fără tragedii cauzate de despărţiri, note mici, concedieri, boli sau atacuri teroriste. Le acceptă pe toate şi le primesc ca atare, dar până atunci se bucură de rodnicia copacului de avocado din grădină, de o melodie veselă pe care o cântă în cor în autobuz, de ploaia trimisă de Dumnezeu, de un străin care vine că profesor în comunitatea lor şi îi învaţă să joace şah, de un dans tribal prin care îşi exteriorizează energia pozitivă. Altfel curge timpul acolo. Nu ştiu dacă mai încet sau mai rapid, dar cu siguranţă mai eficient.

malina-5

Ai fost de câteva ori în situaţii limită, era să mori de câteva ori. Povesteşte-mi despre experienţele astea.

Din unele puncte de vedere, întreaga ţară este o situaţie limită, mai ales pentru o femeie singură şi albă. Pentru oricine, de fapt, având în vedere conflictele dintre triburi, libera circulaţie a armelor şi atacurile teroriste. Acolo se mai aruncă grenade în autobuze, se împuşcă oamenii pe străzi sau studenţii în universităţi. Nu se întâmplă des, dar se întâmplă. Ţin şi acum minte când am vrut să merg în mall şi primul lucru care mi-a fost prezentat, a fost planul clădirii, cu ieşirile de urgenţă şi locurile sigure de refugiat, în cazul vreunei întâmplări neplăcute. De câte ori ne gândim noi la asta când mergem la film? Niciodată.

Şi da, am fost pusă şi eu în faţa unor astfel de situaţii. Una dintre ele ar fi malaria. M-a transformat în legumă în mai puţin de 24 de ore şi eram convinsă că nu voi supravieţui până dimineaţă. Dar cumva, am scăpat şi m-am curăţat destul de repede. Le-am zis alor mei despre episodul ăsta abia când am ajuns în ţară. N-am mai deschis subiectul de atunci. Ce-a fost, a fost.

Altădată am fost agresată, într-un oraş de provincie. 3 bărbaţi mi-au zdrobit literalmente gamba. Ori am avut noroc chior, ori nu erau ei tocmai hotărâţi, dar am reuşit să fug si să scap. Altădată am nimerit în mijlocul unui conflict armat, ceva manifestaţii ale unor triburi. Trăgeau cu armele, aruncau cărămizi, incendiau străzi, maşini. Au murit oameni atunci. M-am speriat tare. M-am retras într-un muzeu până s-a terminat toată nebunia.

malina-10

Cel mai frumos moment pe care l-ai trăit în Kenya…?

Cred că cel mai frumos moment a fost când am fost acceptată şi botezată într-un trib – de aici Waceera, numele pe care l-am primit. Înseamnă „străin care aduce schimbare”. I-am ajutat să-şi cumpere un cort de festivităţi, ca acelea în care se ţineau nunţile pe vremuri, la ţară. Îl vor închiria cu 30$, suma din care tribul meu îşi poate procura hrană pentru câteva zile. A însemnat enorm pentru ei şi înseamnă enorm şi pentru mine, sunt foarte mândră. M-am conectat cu ei, am devenit una de-a lor şi mi-am lăsat jumătate din suflet acolo, când am plecat. Sper, pe viitor, să mă întorc şi să pot face mai multe pentru ei, nişte străini de la capătul lumii care mi-au devenit familie.

La fel m-am conectat şi cu toţi cei de la şcoala la care am predat, copii şi profesori deopotrivă.
Nu aveam electricitate, nu aveam table de scris, nu aveam nici măcar ferestre la geamuri, dar locul ăla rămâne unul dintre cele mai frumoase şi paşnice locuri în care am pus piciorul în viaţa mea.

malina-2

Ai plecat mai devreme decât era programat. De ce?

De fapt am plecat exact când era programat să plec, dar între timp mă hotărâsem să-mi prelungesc, într-adevăr, şederea. Aici este o poveste mai lungă pe care o voi detalia pe waceera.ro, site-ul pe care îmi scriu cartea şi pe care am publicat deja 2 capitole. Cert e că am intrat într-un conflict destul de amplu cu un politician corupt despre care am descoperit că fura banii destinaţi copiilor sărăci şi care mi-a compromis siguranţa. Spre sfârşitul şederii în Kenya, nici nu mai aveam voie să ies neînsoţită din casă. A fost că-n filme!

Ceea ce ai trăit tu îţi schimbă viziunea despre viață. După experiența asta… ce te face fericită?

Ce mă face fericită? Înainte credeam într-o fericire totală, absolută şi iluzorie, însă de câţiva ani am înţeles că fericirea mea e să fiu mulţumită cu mine însămi, să trec frumos prin viaţă şi să mă trezesc confortabil în fiecare dimineaţă, ancorată în realitate, îmbrăţişând cu entuziasm bucuriile şi cu încredere necazurile. Îmi storc doza din fericire din lucruri mici, dar reale: dintr-un tablou pe care îl pictez, dintr-un articol pe care îl scriu, dintr-un film care îmi place, din serile în care stau cu prietenii şi gătim împreună, din vinul fiert care îmi place la nebunie, dintr-un obstacol din care am învăţat, din lecţia primită de la un om care m-a trădat. Practic din orice.

Am decis deja dinainte să plec în Kenya că am să renunţ la carieră juridică pentru care m-am pregătit. Nu mi-a plăcut şi nici nu m-am remarcat în Drept. În schimb, intenţionez să mă axez pe ceva mai potrivit mie, mai dinamic şi mai colorat – vreau să conectez cumva cultura noastră cu cea africană, deci dacă lucrurile merg aşa cum sper, să-mi deschid un mic business în sensul asta.

foto: Ovidiu Craiciu

make up : Daniela Barbur

Multumim Ceainariei Green Tea pentru locatie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*