Dictatura stresului și vinovăția somnului

13606471_10206650467846539_7144181113200734913_n

N-am știut niciodată cu somnul. De când mă știu dorm puțin. N-am jucat vreodată în filmul cu: “M-am trezit la 12:00!” Am mers așa ani în șir. Și corpul meu după mine.

În ultimul an însă cred că am zis de mii de ori: “Mor de oboseală!” O simplă constatare și atât. Am continuat să dorm puțin și prost.

De câteva zile, chiar înainte de a pleca în vacanță, am simțit că nu mai pot. Că fizic nu mai pot duce ce se întâmplă zi de zi. Din ce în ce mai obosită și mai nervoasă.

Sâmbătă pur și simplu am clacat fizic și am dormit 12 ore.
Duminică la fel.
Luni, după atâta odihnă, mi-am propus să rezolv tot ce era pe listă înainte de a pleca în vacanță. Dar corpul meu…nu și nu. M-am întins puțin pe pat la prânz. Puțin… în mintea mea. Am dormit 4 ore.

Pe drumul spre mare am dormit vreo 2 ore în mașină iar odată ajunși la hotel m-am mai întins puțin pe pat. 3 ore! M-am trezit cu un sentiment de vinovăție. Îmi scrisese Mirela:
– Cum e?
– Cum să fie, sunt praf! Aș dormi non stop.
– Păi dormi, dormi până te saturi.
– Sunt praf.  Mă simt vinovată.
– Ești paranoică, mi-a replicat ea.

Mi-am dat seama că e ceva greșit cu mine, că am ajuns în punctul în care trebuie să fac ce îmi dictează corpul, nu ce îi dictez eu lui. Și-am mai dormit vreo 10 ore. În viața mea nu am făcut cure de somn. Dar acum, încep să simt că îmi revin. Și s-a dus și vinovăția. 🙂 Încerc să mă obișnuiesc cu ideea că e ok doar să stau pur și simplu. Să mănânc, să dorm, să mă plimb. Fără muncă, fară telefoane, fără stres. Până la urmă, după cum bine spunea cineva cu umor, viitorul fiecăruia depinde de ce visează, așa că: GO TO SLEEP!

Vă las. Mă duc să mai dorm puțin. Cu geamul de la camera de hotel deschis, ca să aud marea. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*