Marii visători schimbă lumea: Echipa TravelSelfie și ideea genială a circuitului prin Cappadocia

aprilie 9, 2015Un comentariu

Cred ca vacanta perfecta e acea vacanta care in cateva zile te incarca pentru un an intreg si iti lasa in suflet o amintire pentru viața toată. Sunt pasionată de ideile ieșite din comun și vă spun sincer că atunci când mi-a apărut pe facebook întrebarile: Ai zburat cu balonul cu aer cald? Ai vazut un rasarit de la o inaltime de 800 de metri? Ai fost cazat intr-un hotel aflat intr-o fosta manastire? Ai vizitat Cappadocia? , am zis wow ce idee. Am intrat pe siteul care promova programul și am zbovit minute în șir acolo.

TravelSelfie nu e o agenție de turism. Este o Asociatie Non-Guvernamentala care are ca drept scop promovarea turismului in randul romanilor si oferirea de consultanta.

De fapt, sunt 4 oameni super faini care au vacanțele în sânge și vor să îi bucure și pe alții. Să le arate că se poate să simți fiorul chiar dacă ești super ocupat și chiar dacă nu ai bani de plajele îndepărtate.

Bogdan Marin (Bobo), Andreea Pietrosel (Pietricel), Andrei Baicoianu (Bicky) si Lucian Marin ( in foto de la stanga la dreapta ) au pus la cale experiența din Cappadocia. Eu i-am luat la întrebări, ei au răspuns frumos și sincer. De fiecare dată când îmi ies oamenii din ăștia în cale gândesc simplu: Totuși mai este speranță în lume 🙂

Cum a venit aceasta idee, a cui a fost?

Suntem siguri că au existat multe persoane cărora le-a trecut prin minte o astfel de idee în momentul în care sunau nervoși agentul de turism care le vânduse o vacanță la un hotel care arăta total diferit decât cel din fotografiile din ofertă, servicii mult mai slabe sau cazare mult în afara stațiunii – nu credeți că e imposibil, ni s-a întâmplat pe propria piele.

Ne place să călătorim și să ieșim din zona de confort pe care o oferă orașele europene, așa că ne-au atras în mod natural Asia și Africa. Numai că prețurile oferite de agențiile de turism treceau mult peste debitul de pe card și, cum nu credem că e necesar să ajungi să îți faci credit ca să mergi în vacanță, am început să căutăm cele mai avantajoase zboruri și cazări. Astfel am ajuns să trăim adevărate aventuri puse la punct în detaliu prin research la sânge. Lucian a făcut un circuit de 2 luni prin Asia și a trecut prin China, Taiwan, Phillipine, Vietnam, Cambodgia, Laos, Thailanda, Hong Kong, Singapore și Malaiesia. Cu ocazia asta a aflat că biletul de avion în Asia e mai ieftin pe măsură ce se apropie data zborului, nu se scumpește după modelul din Europa. Bicky – designerul nostru cu poftă de călătorii a luat trenul și s-a dus hăt până la Polul Nord ca să vadă aurora boreală. Andreea a descoperit că nu Taormina e piesa de rezistență în Sicilia, ci Siracuza și a mai aflat cum te poți replia dacă ai rămas fără cazare 10 zile în Spania și nu vrei să îți anulezi biletele de avion. Bogdan e fan al safari-ului în Tanzania și a mers deja de 2 ori în Zanzibar.

Ideea i-a venit lui Lucian, care, după ce a pus la punct numeroase circuite pentru el, a decis să le arate oamenilor că se poate să își faci vacanța într-un loc exotic fără să îți vinzi casa pentru a ajunge acolo. Răspunsul la întrebarea ta este, de fapt, scurt: ideea a venit dintr-o frustrarea. Decliclul a avut loc la Lucian iar noi am empatizat cu el. Așa s-a născut Travel Selfie.

Cum a reactionat publicul?

Am avut emoții în momentul în care am lansat prima ofertă. Nu a fost un proces spontan. Am pregătit lansarea timp de 3 luni. Timp pe care l-am petrecut analizând piața, concurența și discutând cu partenerii noștri. Pentru garanția calității Lucian s-a urcat în mașină în februarie și a mers până în Cappadocia ca să vadă la fața locului calitatea serviciilor. Când am lansat oferta pentru primul circuit în Cappadocia, ne-a copleșit un val de share-uri și am fost nevoiți să renunțăm la locurile nostre din avion pentru că s-au înscris în doar 10 zile 20 de persoane. Vom merge cu mașina pentru a-i însoți, pentru că nici un grup nu va pleca fără asistența Travel Selfie. Au fost câțiva care s-au arătat sceptici și ne-au abordat pe conturile de Facebook ca să ne întrebe dacă este vorba despre o « țeapă » pentru că prețul era mult mai mic comparativ cu cel văzut în alte oferte. Pentru că mizăm pe transparență, le-am explicat cine suntem și cum am negociat cu partenerii pentru a obține cel mai bun preț. Pentru că Travel Selfie e despre oameni și călătorii, nu e despre bani.

Cine sunt cei care viseaza la acest gen de expeditie moderna?

Grupul cu care plecăm este eterogen. De la tineri aventurieri până la o doamnă care va veni împreună cu fiul său și oameni de succes, cu cariere în corporații. I-a atras oferta, i-a atras transparența pe care mizăm și sunt gata să descopere cu noi Cappadocia.

Primul grup pleaca deja si este insotit de fotograful Dragos Asaftei. Cum alegeti personajul principal, cel care insoteste grupul? Cine mai urmeaza?

Se știe că dacă vrei să îți redea cineva atmosfera dintr-un trip, alegi un blogger. Primul este Dragoș Asaftei și l-am ales în primul rând pentru spiritul său aventurier și permanent inovator. În plus, Dragoș este expert în fotografie și ne-am gândit că nu strică nimănui să beneficieze de trucuri free pentru cele mai bune poze, fie ele și selfie-uri, doar suntem Travel Selfie. Al doilea grup va pleca însoțit de Alex Ciucă, cel care e cunoscut în blogosfera sub numele de Hoinaru, de altfel mare hoinar pe drumurile țării și nu numai.

Dezvăluim întotdeauna numele bloggerului care însoțește grupul printr-o ghicitoare, așa că urmăriți-ne cu atenție pe pagina de Facebook.

Acum vorbim despre Cappadocia. Mai aveti in plan si alte destinatii?

Chiar săptămâna trecută ne-am întâlnit ca să punem la punct un plan de bătaie pentru anul în curs. Vă putem dezvălui că plănuim un Revelion într-o țară caldă, nu am decis încă dacă este vorba despre Asia sau Africa. Ne mai gândim de asemenea și la circuite tematice în parcuri de distracție și la festivaluri din țară și străinătate. De asemenea, cine nu vrea să meargă cu grupul, ne poate cere sfatul și îi putem face un circuit în destinația pe care și-o dorește – totul fără nici o implicație materială pentru că Travel Selfie este despre oameni și locuri iar noi suntem mai mult decât fericiți să profite cât mai multe persoane de pe urma experienței noastre.

Prima experienta in Cappadocia este sold out. Vă invit să intrați pe site, să vedeți tot programul pentru grupurile următoare. Găsiți toate detaliile aici.

Tărăncuța urbană ne spune care este tradiția despre înroșitul ouălor

aprilie 9, 2015aprilie 9, 2015Un comentariu

* guest post Tărăncuța urbană

Pentru fiecare dintre noi cea mai mare sărbătoare creștină este Învierea mântuitorului Iisus Hristos, adică Paștele. Femeile vopsesc și încondeiază ouăle de Paști în Joia Mare, numită și Joia Patimelor sau Joia Neagră, ultima joi din Postul Paștelui. Ouăle înroșite și fierte în această zi nu se strică pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodată.

O legendă spune că după răstignire, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Pilat, invitat la un ospăț dat în cinstea lui de mai-marii evreilor, îngândurat și îndurerat ținea un ou în mână. Tocmai în acel moment, un centurion năvăli în sală, strigând înspăimântat: ‘Hristos a înviat!’. Sceptic, Pilat a replicat: ”O sa învie, când se va înroși oul acesta”. Și oul s-a înroșit pe dată. Minunea l-a făcut pe roman să scape oul din mână. De atunci, se zice, a rămas obiceiul ciocnirii ouălor roșii. De fapt, este vorba de substituirea simbolică a sacrificiului prin lovirea ouălor în cap. Legenda mai spune că, în dimineața Duminicii după Înviere o frumoasă copilă, cu poala plină de ouă, mergea către piața din Ierusalim pentru a le vinde. Întâlnindu-se pe drum cu un tânăr evreu de viță nobilă, impresionat de vestea pe care o aflase, îi spune, în loc de bună ziua, ”Hristos a înviat!”. De atunci a rămas obiceiul ca oamenii să se salute la Înviere cu aceste vorbe. În Duminica Paștelui trebuie să te speli cu apă în care se află un ou roșu și câteva monezi. Oul roșu semnifică sănătatea, iar banii bogăția. La masă se ciocnesc ouăle roșii.

Rețeta tradițională pentru înroșitul ouălor este aceea de folosire a unor ouă cu coajă albă, pentru că de acestea se prinde mai bine pigmentul. O altă indicație ar fi ca ouăle să fie curățate bine de grăsime.

Există credința ca în cursul zilei de Joia Mare nu este bine să dormi, căci cine doarme în această zi va rămâne leneș un an întreg. În special dacă doarme o femeie, va veni Joimărița care o va face incapabilă de lucru tot anul. Joia Mare este considerată o zi binefăcătoare și apărătoare a morților. De aceea, morții vin în fiecare an în această zi la vechile lor locuințe, unde stau până în sâmbăta dinainte de Rusalii. De asemena, în Joia Mare deobicei nu e prea cald dimineața, așa că se fac focuri în curtea casei, pentru ca morții să se poată încălzi.

Toate slujbele, pomenirile și parastasele care au început în prima sâmbătă a Postului Mare, durează numai până în Joia Mare. În unele locuri se duc la biserică băuturi și mâncăruri, care se sfințesc și se dau de pomană, pentru sufletul morților. În alte părți se împart la biserică colivă și colaci. Joia Mare este ziua în care se pomenesc morții.

Mai multe articole despre traditii gasiti pe siteul www.tarancutaurbana.ro

sursa foto: pinterest

Noua mea descoperire: Apa termală Saint Gervais Mont Blanc

aprilie 8, 2015Scrie un comentariu

Eu cred că una din marile descoperiri ale industriei de frumusețe este apa termală. Simplă, pură, minantă. O folosesc pentru Fifimică și o folosesc si pentru mine.

Am testat apa termală Saint Gervais Mont Blanc. Foloseam altă marcă până acum dar am zis hai să încerc și altceva. Mi s-a părut mai sărată, ami concentrată și efectul de calmare pe piele mi-a părut mult mai rapid, așa că vă recomand să o încercați dacă aveți o piele sensibilă cum am eu.

Am testat si laptele de corp, e foarte bun si acesta. Mi se pare ca traim niste vremuri privilegiat. Avem acces la informatii si produse care ne feresc de necazurile viitoare care ar putea sa afecteze pielea noastra.

Am aflat cat de rai sunt parabenii pentru copiii si ca e important sa folosesti crema corecta de corp pentru copilul taiu ca sa nu te trezesti ca in adolescenta face acnee violenta si te intrebi oare de ce?

Nu mai avem scuze sa cumparam orice. Mai ales pentru copii nostri.

Mai multe informatii si produse gasiti pe www.optimashop.ro

Catbox. 5 creativi și o pisică. Un magazin special cu daruri și zâmbete

aprilie 7, 2015Scrie un comentariu

Alexandra Cozac a fost colega mea în televiziune. O fată pedantă, mereu atentă la detalii, dar super creativă. A lăsat nebunia știrilor și și-a deschis o afacere frumoasă. O afacere cu multe zâmbete, lacrimi de bucurie și surprize. De agenția ei de cadouri, Catbox, a auzit acum toată lumea, în urma anunțului inedit de angajare pentru o pisică.

Vă invit să o cunoașteți pe Alexandra și o mică parte din munca echipei ei.

Alexandra, am intrat pe siteul vostru si trebuie sa iti spun ca am luat produs cu produs si am ramas uimita ca absolut tot ce afceti voi acolo e 100% original. Cum decideti mesajele, faceti sedinte de grup?

E mult spus şedinţe de grup. În realitate suntem 5 oameni care credem ca piaţa cadourilor a ajuns într-un punct în care aduce cu ea mai puţin mesaje, cât obiecte mai mult sau mai puţin folositoare. Sau mai bine spus, mesajele care sunt acum pe piaţă, lipite pe tot felul de obiecte, sunt demult expirate. Sunt peste tot, indiferent de unde cumperi. Au ajuns ca un fel de glumă la care am râs cu toţii când eram în generală. În plus există riscul, şi unul foarte mare, ca cel care primeşte cadoul să mai aibă acasă un obiect cu acelaşi mesaj.

De aceea am conceput doar cadouri cu mesaje originale. Gândite de noi. Aducătoare de emoţii. Vrem ca produsele catbox să le reamintească celor din jur cât îi preţuim, într-o lume în care avem tot mai puţin timp să ne să ne spunem lucruri frumoase. De aceea, am pus pe site doar cadouri pe care ne-ar plăcea să le dăruim sau cadouri pe care ni le dorim. Recunosc că nu e studiu în spate. E multă bucurie, multă dragoste pentru cei din jur cu gândul la care am conceput toate aceste cadouri. Pur şi simplu încercăm să creionăm în minte personalităţi. Apoi, pentru fiecare personalitate gândim câte un cadou potrivit. De aceea am pus pe site-ul nostru şi un filtru mai special. Cadourile pot fi căutate după personalitatea celui căruia vor fi dăruite. Avem cadouri pentru călători visători, pentru cei care citesc tot ce mişcă, pentru cei care gândesc cu inima, pentru super tătici, pentru optimişti incurabili sau realişti convinşi. Lista e lungă şi sperăm să o facem şi mai lungă în curând.

Va stie o tara intreaga ca ati facut casting pentru a alege o colega noua…o pisica. Avem o castigatoare?

Încă de la început am fost inspiraţi de o pisică şi aşa a apărut catbox. Am văzut că în lume sunt multe pisici angajate cu acte în regulă şi am decis să le oferim această şansă şi în România. A fost o idee îndrăzneaţă şi nebună care ne-a vrăjit de cum a prins contur. Nu ne-am aşteptat să devină un post aşa de râvnit. Peste 600 de CV-uri sunt acum în baza noastră de date şi nu mică ne-a fost uimirea când ne-am trezit cu feline candidate din Ungaria, Columbia sau chiar Japonia. Oamenii au prins ghiduşia noastră şi s-au bucurat de ea. Au fost creativi şi asta ne-a adus simpatia multora. Ne va fi foarte greu să ne hotărâm, pentru că e pe bune. Chiar vom avea o colegă pisică. La început pentru o lună, apoi, dacă totul merge bine atât pentru ea, cât şi pentru noi (dacă nu începe să ne ronţăie cutiile de cadouri) atunci prelungim perioada până la sfârsitul anului. Depunerea CV-urilor se mai poate face până pe 30 aprilie. Pe 5 mai vom chema 3 candidaţi la interviu şi apoi vom decide candidatul câştigător. Au fost unii care s-au speriat că vom chinui bietele animale care nu sunt pregătite să muncească. Ei bine, ca să fie clar pentru toată lumea, aş mai preciza încă o dată că e vorba de postul de director de comunicare. Aş vrea să văd eu, oriunde în lumea asta, vreun director luat la rost că întârzie, doarme în timpul programului sau că îşi ia toată săptămâna liberă, aşa pe nepusă masă. Un director nu e aşteptat dimineaţa cu ceasul la intrarea în sediu, dar la sfârşit de lună va răspunde dacă nu are abilitatea să crească indicatorii de performanţă ai companiei. Pe noi doar asta ne interesează. Cum o face, asta e strict treaba lui.

Care a fost cea mai neobisnuita cerere pe care atui primit-o, pentru ca faceti si cadouri personalizate?

Până acum ne-am concentrat foarte mult pe conceperea produselor care sunt deja pe site. Şi încă mai avem în lucru multe produse noi. Această situaţie ne-a împiedicat să lucrăm direct cu clientul, chiar dacă ne dorim să ajungem acolo. Am considerat că e bine să avem o bază de la care să pornim în relaţia cu clienţii. În realitate, oamenii sunt mult prea ocupaţi să gândească de la început mesaje sofisticate. Dacă au o bază de pornire sunt mult mai pregătiţi să lucreze pe ea, să-i pună mesajele şi emoţiile proprii. Intenţionăm să le oferim clienţilor posibilitatea de a-şi personaliza cadoul ales cu mesajele lor. Aşa ar aduce şi mai multă emoţie celor cărora le sunt dăruite, dar credem că abia pe la sfârţitul anului vom fi pregătiţi să facem faţă şi acestei cereri. Dar în lipsa unor cereri inedite, ne-am provocat creativitatea şi am făcut tot felul de trasnăi. Avem de exemplu magneţi răzuibili care aduc veşti bune. Adică, îi poţi da mamei tale, atunci când vei rămâne însărcinată, un magnet răzuibil cu vestea “Vei fi bunică”. Avem cadouri care te cer în căsătorie, indiferent că propunerea vine de la ea sau de la el. Şi lista ghiduşiilor e lungă şi o găseşti pe site.

Cui va adresati voi?

Am vrea să credem că ne adresăm tuturor celor care se simt puţin altfel, celor care nu-şi găsesc locul prin magazinele pline de cadouri chinezeşti, care au o personalitate bine definită şi care apreciază emoţiile mai presus de cadourile cu etichetă de firmă celebră. În general clienţii noştri sunt femeile, pentru că ele se toposc mai uşor după lucrurile care aduc cu ele zâmbete sau chiar lacrimi de bucurie. În plus, ştiu să fie şi sarcastice sau să facă haz de necaz, şi de cele mai multe ori, în relaţie, ele sunt responsabilele cu “elementul surpriză”.

Care este cel mai vandut cadou?

Tablourile se vând cel mai bine şi mai ales cele cu mesaje pentru părinţi. Sunt un cadou perfect pentru ei pentru că le vor reaminti, şi atunci când eşti prins într-o şedinţă şi nu poţi să le răspunzi la telefon, ce mult au însemnat sfaturile lor pentru tine.

Am vazut ca pe site exista o sectiune intreaga dedicata jurnalelor. Mai folosesc oamenii jurnalele?

În mod surprinzător da. Noi le adorăm, de asta le-am făcut o categorie întreagă. Nu eram siguri că vor şi rămâne pentru mult timp pe site. Dar sunt în topul celor mai bine vândute produse de la noi. Clienţii cumpără un tablou, două şi mai pun în coş şi câte un jurnal. Sunt simpatice şi numai bune de avut prin preajmă. Sunt genul de jurnale în care scrii puţin, la repezeală. În care mâzgăleşti o idée importantă numai bună de ţinut minte a doua zi. Avem jurnale bune de ţinut lângă pat, în geantă, pe birou, în sertarul din bucătărie sau chiar în cel de la baie. De toate pentru toţi.

Care e propunerea voastra pentru paste?

Oricât am vrea să credem altfel, Paştele nu e o sărbătoare a cadourilor. Puţini români îşi fac cadouri de Paşti, dar cei care intră pe site-ul nostru pot primi cadou, la orice comandă, un jurnal fabulous din cele de care tocmai îţi spuneam.

Si acum ca v-am dezvaluti povestea din spatele brandului vă invit să vizitați prea fumusoul magazin Catbox.

Concurs 10 beneficii: Scapă de celulită! Acum!

aprilie 6, 2015aprilie 14, 201525 comentarii

Update: Am efectuat extragerea cu ajutorul random.rog. Castigatoarea concursului este Alexandra Enache. Felicitari!!!

Astept detaliile tale, nume complet, adresa numar de telefon pe adresa fifistie@gmail.com pentru a intra in posesia premiului.

Mai sunt 2 luni și vine vara când o să luăm drumul spre mare.

Ca să arăți bine pe plajă, lupta cu kilogramele și cu celulita se încep acum, nu în ultima săptămână din mai.

Prietenii mei de la 10 beneficii au pe site zeci de produse care ajută la arderea caloriilor si combaterea aspectului de coajă de portocală. Vitamine, ceaiuri, creme, geluri pe toate le găsiți aici.

Vă propun acum concursul 10 beneficii.

Intrebarea e simpla: Care este dieta pe care o tii ca sa slabesti cateva kilograme?

Premiul este acest gel minunat cu ardei iute. Iute ca inima mea 🙂 Detaliile despre produs le gasiti, aici.

Raspunsurile le primesc pina luni, 13 aprilie, ora 9.00. Castigatorul il aleg cu ajutorul sistemului random.org si il anunt tot luni, in jurul pranzului.

Succes!

Iutta. Povestea brandului românesc de care m-am îndrăgostit

aprilie 6, 2015Scrie un comentariu

Nu sunt neaparat un sustinator al brandurilor romanesti, pentru ca nu mi se pare ca e suficient ca un lucru sa fie facut de “ai nostri” ca sa ii dai girul. Ba din contra, sunt sigura ca oamenii ca mine au facut ca produsele romanesti sa ajunga sa fie preferate de romani si nu numai in multe segmente. I-am ambitionat pe producatori, le-am stors creierii managerilor, designerilor si creativilor din publicitate, iar acum avem din nou BRANDURI romanesti. Bravo!

Un brand romanesc de care m-am indragostit la prima vedere, de fapt la prima “auzire” despre el, este Iutta. In primul rand, imi place povestea din spatele produselor. Nu ca imi place, mor dupa ea! Este despre Doruri! Colectiile lor de genti se cheama Dor de romanesc, Dor contemporan, Dor de copilarie. Fiecare produs are o poveste pe care o spune prin simboluri romanesti foarte vechi, cu care te intalnesti peste tot in satele care pastreaza traditiile, de la arhitectura pana la costumele populare. Ei, Nicoleta Chirica, a luat aceste simboluri si le-a pus exact unde ii place romancei din zilele noastre cel mai mult sa le poarte: pe posete. Rezultatul arata asa:

Ba chiar este si o poseta dedicata Reginei Maria.

Imi place Iutta pentru ca e mai mult decat un brand, o firma care vinde niste lucruri. E visul implinit al Nicoletei careia i se adancesc gropitele in zambete cand vorbeste despre Iutta.

Ea era de fapt inginera, a terminat Cibernetica si lucra in telecomunicatii. Pe-atunci nu avea nicio treaba nici cu posetele, nici cu marochinaria, nici cu afacerile. Si s-a trezit ca sta cu orele in genunchi, in sufragerie, cu bucati de materiale pe jos, ca avea ea niste idei. Facea niste genti, sa vada ce iese. Daca iese… Si atunci a zis Stop! Ce fac eu aici? Pai asta e viata mea? Nu! Hai, de la capat! A studiat design, a studiat despre afaceri si a infintat firma cu doua prietene si cu cateva amii de euro. Acum a ajuns sa bata palma cu Guban, ditamai firma, care a avut incredere in ea sa faca pantofi impreuna. Tot din aceea cu Doruri. Niste minunatii!

Si ce sa vezi, cand totul are un cap si o coada, adica afacerea are concept si creste sanatos, te trezesti ca te baga lumea in seama. Pantofii Guban by Iutta au fost lansati de fapt la Dusseldorf, la unul dintre cele mai mari targuri de profil. Apoi Nicoleta ne-a chemat pe toti in decorul mirific al lui Eminescu, adica in Padurea de Argint, sa ii vedem si noi creatiile.

Acum ati inteles de ce imi place Iutta? Pentru ca nu e un brand, este… Visul Romanesc!

* articol de Mihaela Călin

foto: Facebook Iutta.

De ce iubesc ploaia și zilele de toamnă sunt cele mai frumoase

aprilie 6, 2015septembrie 1, 2016Scrie un comentariu

La un moment dat aveam senzatia ca noi astia care iubim ploaia suntem puțini. Și nu-i deloc așa. De ce-o iubesc eu atât de tare?

– e mai multă liniște , mai ales dacă plouă mai tare acoperă zgomotul de oras

– dacă stai și te uiți pe geam într-o zi cu ploaie e ca și cum ai face o oră de terapie cu un psiholog foarte bun.

– să stai în pat când plouă și să citești în liniștea dată de ploaie e relaxare curată.

– ploaia curăță aerul ăsta îmbâcsit și nu mai ai senzația că tu ai o problemă cu plămânii când de fapt de vină sunt praful și alte mizerii

– totul miroase mai bine

– uneori plouă atât de tare și frumos, fix ca în marile povești de dragoste.

– după ea, totul rămâne mai curat, cu puțin noroc vine și curcubeul

Iubesc ploaia pentru că îmi dă o senzație de liniște. Îmi place să mă plimb fără umbrelă ( nu am avut niciodată ) și mă distreză frica oamenilor de ploaie. N-am să înțeleg de ce trebuie să ne legăm stările și programul de vremea de afară, de ce e musai să exclamăm: vaaaai, plouă! Așa, și?

Nu, eu chiar nu știu pe nimeni care să fi murit de la o banală ploaie și lucrez la știri de 20 de ani.

Vă invit să gândiți așa: Ploaia e dimineața sufletelor. E un început.

Cui nu îi plac începuturile? Chiar ție?

sursa foto, aici.

Copilul meu știe cum e cu domnii de la ANAF

aprilie 3, 2015Scrie un comentariu

Deși vrea să se facă balerină, Fifi mică mai nou vrea să își deschidă magazin. Toată ziua aranjează marfa, pune prețuri, invită clienții. E distracția ei cea mai mare.
Avem o scurtă discuție:
– Maria, e complicat cu magazinul.
– Nunu ca dacă îți faci aprovizionarea ca lumea și pui prețurile cum trebuie, nu e complicat.
– Cum adică aprovizionare ca lumea?
– Adică să ai stoc bun, să cumperi multe ca să nu alergi toată ziua la depozit”

O las să se joace în voie. Vine bunicul cu gura mare:
– Maria, ce-ai facut aici? ( toata camera e ocupata de magazin)
– Mi-am deschis magazin
– Strange repede ca daca vine Anaf-ul si vede dezordinea asta te inchide imediat ca nu ai preturile puse.
– NUNU. Ca eu le spun că am inventar și n-am pus încă toate prețurile, așa că nu au de ce să mă închidă.

Ce să mai spui? No comment 🙂

Aplicaţia Durex pentru smartphone care ajută cuplurile cu probleme în dormitor

aprilie 2, 2015Scrie un comentariu

Durex a cercetat si a scos pe piaţă o aplicaţie pentru smartphone care ajută cuplurile cu probleme in dormitor.

Minunata idee a fost testată pe consumatorii dependenţi de tehnologie. Reacţiile oamenilor sunt de urmărit.

Enjoy! 🙂

https://www.youtube.com/watch?v=O925jNVmpOQ&feature=trueview-instream

A venit primăvara cu alaiul ei de tocuri şi alte fineţuri de la Why Denis

aprilie 2, 2015aprilie 2, 2015Scrie un comentariu

Sunt fan Why Denis. Fan până la moarte. 🙂 Pantofii lor sunt singurii pantofi cu toc de 12 cm pe care eu chiar pot să umblu. Calapodul, pielea, atenţia la detalii m-au convins de la prima pereche de sandale probată şi cumpărată.

Colecţia de primăvară e senzaţie, fie că vorbim de tocurile cele mai tocuri sau de sneakersii cu sclipici.

Ia priviţi! 🙂

Colectia intreaga o gasiti aici

Bărbați care își găsesc fericirea acasă, în concediul de paternitate

martie 28, 2015martie 28, 2015Un comentariu

Rămân la părerea mea: un tată cu un copilaș sau mai mulți în brațe, e o imagine greu de egalat. Tații care își iau concediu de paternitate sunt puțini în România, poate pentru că legile noastre nu sunt tocmai motivante în acest sens.

În Suedia( un cu totul alt nivel de civilizație), tații sunt încurajați să își ia acest concediu. 480 de zile este perioada de îngrijire pentru un nou copil imediat după naștere, concediu plătit de stat. 60 de zile e obligatoriu să le ia tatăl, altfel se pierd. Sunt mulți care fac fifty- fifty cu mămicile, dar sunt și unii super tați care vor să stea toată perioada.

Ingemar Olsén are 37 de ani si este consultant IT. A lasat totul pentru a sta cu copii lui acasa si asta l-a facut cu adevărat foarte fericit.

Fotograful suedez Johan Bävman a făcut un serial foto, cu domnii la treabă. Imaginile sunt absolut minunate. Mărturiile lor de bărbați care au lăsat joburi super importante pentru a se dedica copiilor sunt impresionante.

Mai multe fotografii si marturiile taticilor gasiti aici.

Rămas bun pentru cel mai drag profesor al meu, domnul Ferenc Vasas

martie 27, 2015Scrie un comentariu

” Brasoveanco, tu ti-ai pierdut capul?

Cum adica, domnule Vasas?

Aud că ți-ai dat demisia să îți faci cârciumă. ( râde tare ) Mă, tu ai
luat-o razna? ”

Imi dadusem demisia din televiziune ca să îmi fac afacerea proprie.

„V-am explicat ca am obosit, ca nu mai vreau la televizor, vreau o viata
linistita si mi se pare o idee excelenta sa-mi deschid o cafenea.”

” Adevărul e, mă brașoveanco… tu ai stofă de vânzătoare. Numa’ mie câtă
dulceață de trandafiri mi-ai promis și mi-ai livrat gem de dude pișate.” (
asta apropo de subiectele pe care le propuneam de la Brasov pentru a intra
in Observatorul principal al Antenei 1 si pe care uneori le „umflam ” ca
sa ajunga la televizor )

„Bine, fă cârciuma, vin să beau o cafea la tine, dar o sa vezi că o să te
întorci în presă.”

„Nu mă întorc, domnule Vasas.”

„Ba da, o să vezi. Peste ani o sa ne reintilnim, eu cred ca aici la
Bucuresti.”

Ati venit dupa ce am deschis cafenea, am stat la o poveste, ati ras: ” Ti-
ai pus tu ambitia de Fifi sa arati ca poti sa faci altceva, dar tot la
televizor iti e locul.” Eu… nu si nu.

Ne-am reintilnit la Bucuresti dupa cativa ani. In televiziune, desigur.

„Vezi brasoveanco, am avut dreptate. Ti-a trebuit tie unitate de
alimentatie publica, ce sa zic!… Te-am lăsat să îți faci damblaua.” (am
râs amândoi)

Ati avut dreptate, domnule Vasas. Mi-ati fost mentor drag, m-ati invatat
sa respir in meseria mea si sa gandesc de 10 ori inainte de a scrie. Si e
ciudat sa scriu toate astea la trecut cind de fapt in sufletul meu o sa
fiti mereu prezent. Cu spranceana ridicata si atentie la cratime si
exprimari.

Va multumesc. Iar si iar. Si ma bucur ca v-am multumit de fiecare data
cind am stat fata in fata, nu am regretul ca nu stiti ce ati insemnat
pentru mine si traseul meu de om de televiziune.

Cu drag,

Brasoveanca

Mariza. Fado lady

martie 25, 2015martie 25, 2015Scrie un comentariu

Despre Mariza, cu dragoste si admiratie.

Imi pare rau ca nu stiu sa vorbesc portugheza, e pe my bucket list. Am rugat un prieten drag sa traduca impresiile mele de aseara, pentru ca as vrea sa citeasca si ea ce am simtit. ( da, stiu, visez 🙂 )

Ii multumesc Andreei Andreescu de la Events pentru fotografiile de la eveniment si pentru fotografia cu autograf. Mare bucurie mi-ai facut 🙂

M-am indragostit de Mariza acum cativa ani. Eram in Portugalia si am vazut-o la televizor si gata mi s-a lipit de suflet instant. Apoi, am vazut-o la Bucuresti live in concert. Am mers la spectacol atunci cu gandul ca o sa las fado.ul ei sa imi mangaie sufletul. Si m-am trezit dansand in sala plina de oameni in picioare. M-a socat atunci forta ei. Mi-a parut o femeie atat de sigura pe ea, super energica .

Aseara am revazut-o. Si am redescoperit-o. Schimbata. Vocea e la fel de puternica, dar femeia e alta. Ceva mi s-a parut schimbat. Si tot incercam sa imi dau seama ce e diferit. Mi-a parut mai suavă și mai fericită. Avea sa ne lamureasca: in viata ei a aparut copilul. Martin nascut la 26 de saptamani e lumina ei. Si dorul cel mai dor cand il lasa acasa si pleaca sa colinde lumea cu concertele ei.

Mariza e frumoasa. Vibreaza toata. E Portugalia in toata fiinta ei. De la distanta, pe scena aveam senzatia ca e cea mai puternica femeie din lume. Dar, cand a coborat in sala si am vazut-o de foarte aproape mi-a parut ca o papusa de portelan. Ochii in lacrimi si fiecare por transmitand emotie.

Mi-a placut gestul ei, pe care nu l-am mai vazut la alti artisti sa dea mana cu zeci de spectatori in sala si sa spuna fiecaruia simplu: Multumesc.

Cat de frumos e sa vezi o cantareata care a ajuns in top ca nu uita de cei care o asculta, ii cumpara cd.urile si vin la concerte. Sa ai atata modestie in fata publicului tau, e de admirat. Cum de admirat a fost ca spre final a cantat si fara microfon, asa cum se canta fado in tara vietii.

Mi-e dor de Portugalia, n-am mai vazut-o de 3 ani, dar aseară Mariza mi-a alinat dorul. Cum a stiut ea mai bine. Cu zambet , dar si cu lacrima.

Multumesc, Mariza 🙂

Apaixonei-me pela Mariza à alguns anos atrás. Estava em Portugal e vi-a na televisão, instantaneamente apaixonei-me pela sua musica. Depois vi-a ao vivo no concerto em Bucareste. Fui para o concerto disposta a deixar o seu fado acariciar a minha alma, e vejo-a a dançar com todas as pessoas de pé. Emocionou-me a sua força, senti uma mulher confiante e com muita energia.

Ontem à noite voltei a vê-la em concerto e pareceu-me diferente. A voz é igualmente forte, mas ela parece-me diferente, ainda tentando descobrir as diferenças, ela parecia mais suave e mais feliz. Foi então que Mariza esclareceu a minha duvida: uma criança apareceu na sua vida. Martin, nasceu com 26 semanas é a sua luz e a falta que sente do seu filho quando anda pelo mundo a dar os seus concertos.

Mariza é linda, a sua vibração é Portugal em todo o seu ser. À distancia, no palco, tinha a sensação de que ela é a mulher mais poderosa do mundo, mas quando ele desceu do palco e a vi perto de mim parecia uma boneca de porcelana. Olhos em lágrimas e os seus poros a transmitir emoção.

Gostei de seu gesto, (nunca visto por mim em comparação com outros artistas do mesmo nivel) desceu do palco cumprimentou dezenas de espectadores e dizia a cada um deles simplesmente: Obrigado.

Como é bonito ver um cantor que chegou ao topo e não se esquece daqueles que ouvem e compram a sua musica. É admirável a sua modéstia em frente ao seu publico. Como admirável foi perto do final cantar sem microfone, assim como se canta fado em Portugal (o meu Portugal).

Tenho saudades de Portugal, onde não vou à cerca de três anos, mas ontem à noite Mariza confortou-me a saudade (como ela sabe) com sorrisos mas também com lágrimas.

Obrigado 🙂

Arborele genealogic al familiei. O idee minunată pentru copilul tău

martie 24, 2015martie 24, 2015Un comentariu

Am primit de la elefant.ro un album. Construit special pentru familie, de cum l+am văzut m-am gândit să îl dăruiesc Mariei aka Fifimică. Din seria cum să construim amintirile copiilor, avem un album foto fara fotografii…pentru ca fiecare e invitat sa lipeasca fotografiile parintilor, fratilor, bunicilor, strabunicilor. Nu lipsesc sectiunile dedicate cateilor si pisicilor 🙂

Mi-a placut ideea ca la fiecare membru al familiei, pe langa foto, copilul trebuie sa noteze culoarea ochilor si a parului, pasiunile dar si crezul fiecaruia.

Simplu, frumos desenat, MINUNAT.

Albumul îl puteţi pe elefant.ro.

Cuşca pentru copil. Ceva de neimaginat azi. Poveşti din Londra de altădată

martie 23, 2015martie 23, 2015Scrie un comentariu

Se întâmpla în Londra anilor 30. Apartamentele inghesuite din capitala Angliei sunt renumite pentru lipsa de spatiu. Asa ca londonezii au proiectat custi. Custi pentru copiii celor care stau la bloc si nu au terasa si gradina.

Din imagini reiese ca mamele erau incantate. Copiii nu prea aveau drept de vot si nici asociatiile pentru protectia drepturilor copilului nu prea vociferau in vremurile alea.

Imaginati-va custile astea acum. Ce scandal mondial ar iesi.

sursa foto, aici.

Concedierea. Te ingroapă sau te motivează? Poveștile oamenilor care au renăscut

martie 23, 2015martie 23, 2015Un comentariu

“ Imi pare rau dar trebuie sa renuntam la tine. Esti ultima venita si patronatul considera ca nici nu ai voce… “ – mi-a spus directorul postului, evitandu-mi privirea.

“ Cum adica nu am voce? “ – am intrebat desi aveam deja un nod in gat care ma impiedica sa spun prea multe.

A ridicat din umeri. Am iesit pe usa cu sentimental ca viata mea s-a sfarsit, desi aveam doar 18 ani.

Am suferit ca un caine. Simteam ca nu sunt buna de nimic. Stiam ca scuza cu vocea e o prostie, dar eram prea mica sa gasesc explicatii logice pentru situatia in care eram.

La scurt timp, am fost chemată sa dau o proba de voce la o televiziune care urma sa se deschida in oras. Era un proiect de care vorbea toata lumea, ca o sa fie ceva big, oamenii aveau echipa formata. Le lipsea doar un voiceover. Si m-au angajat. La PRO TV. Pentru vocea mea. Pe un salariu de 5 ori mai mare ca la radio.

A fost prima data in viata mea cind am simtit pe propria piele ca orice sut in fund e un pas inainte. Ironia sortii a facut ca peste 3 ani sa fiu premiata fix de postul respectiv, pentru o productie in tv. M-am urcat pe scena si le-am multumit. Le-am multumit cu subiect si predicat ca m-au dat afara, ca daca ei nu ar fi facut asta eu nu ajungeam sa fac cariera in televiziune.

A fost prima lectie. De atunci ma gandesc ca orice bine, incepe de multe ori cu un rau.

Mi-am intrebat prietenii daca ei au trecut prin asta, daca povestea concedierii i-a ingropat sau i-a motivate. Iata raspunsurile.

Am rămas fără diverse locuri de muncă. Fie au renunțat ei la mine fie eu la ei. Fiecare astfel de moment a fost de fapt trambulina pentru următorul salt. Am acceptat schimbarea pur și simplu și am mers mai departe. Consider că îți consumi prea multă energie ca să te accepte un mediu care nu ți se potrivește. Mai bine construiești ceva nou decât să te pierzi într un mediu ostil.

Am fost data afara mai frumos ambalat. S-a terminat proiectul in care eram implicata. Pentru mine a fost un sut in fund dar de fapt au fost 100 pasi inainte. Am stat cu mine la o cafea m-am intrebat ce vreau cum vreau si am luat-o de la capat in alt domeniu, unde fac super performanta si ironia a facut ca dupa 6 luni sa primesc o oferta din domeniul de care a trebuit sa ma despart iar acum am doua job-uri in doua domeni diferite. Din povestea cu acel sfarsit am inteles ca trebuie sa am tot timpul un plan B.

Da, am fost concediata, o data. Si m-am bucurat pentru ca mediul era neplacut si eu muncisem enorm ca sa fiu data afara! :))) Pe bune, am lucrat intens ca sa ma concedieze aia. Cand s-a intamplat mi-am zis: in sfarsit, nene, cat v-a luat! Cam ca atunci cand ti-e tarsa sa dai papucii cuiva si te comporti infect, doar doar ti-o da celalalt papucii inainte! :))))

Nu m-a dat nimeni afara. Tot timpl am plecat eu cand simțeau a numai vibrez cu locul si stăpânul :))))) Deși am plecat din 3 locuri in total :)))) Acum am firma mea, unde sunt constant de 14 ani J))

Hmm.. Sincer, nu am trecut printr-o astfel de experienta insa, intotdeauna am functionat pe principiul: ce nu te omoara, te intareste. Si, cum cred cu tarie cu nimic nu este intamplator, intr-o astfel de situatie, as sti ca atat a fost sa fie in acel loc. Insa, recunosc, in primele clipe, as trece prin ceva stari. Agonie, teama si, un pic de dezamagire. Dar mi-as reveni repede.

Niciodata nu am fost concediata. Intotdeauna eu am fost cea care si-a dat demisia sau a cerut amiabil eliberarea din functie sau incheierea contractului. Si daca as fi fost data afara, sigur ajungeau cu mine in justitie.

A fost ingrozitor, dar ușor, ușor mi-am revenit. Cel mai rau este ca pe moment ai senzația ca se termina lumea. Dar după ani mi-am dat seama ca a fost bine ca s-a întâmplat asa. Rămâneam intr-o groapa. Asa am ajuns foarte sus. Am făcut multă școala și am ajuns top în meseria mea și acum ce sa iti spun? Ca de fostul meu loc de munca s-a ales praful și cei care m-au săpat n-ai făcut nimic notabil.

Da, am fost data afara si pentru ca am considerat ca e nedrept mi-am dorit foarte tare sa ma intorc si sa dovedesc acest lucru. M-am intors dupa 6 luni timp in care am continuat sa lucrez pentru ei dar din postura de colaborator. Nu m-a demoralizat pentru ca, cumva, am stiut ca ma voi intoarce. A fost interesant sa vad reactii la intoarcere pentru ca foarte putine persoane stiau de acest lucru. Cred ca cel mai important lucru in astfel de situatii este sa nu te panichezi indiferent cat de neagra pare situatia. Sa ti dai voie sa fii dezamagita si sa te bucuri de oamenii noi care-ti ies in cale si de cei care-ti raman alaturi.

Nu am fost niciodată dată afara De fiecare data am plecat eu. Si dacă ar fi vrut cineva sa ma dea afara din motive personale (ca nu ma înghițea, de exemplu) nu a gasit niciodată un motiv plauzibil pentru ca mi-am făcut de fiecare data treaba si nu au avut ce sa-mi reproseze. In fiecare loc din care am plecat mi-am lăsat o usa deschisă si pot sa ma intorc si acum daca vreau. De cele mai multe ori am plecat pentru ca am vrut sa evoluez. Daaar, cum niciodată nu e bine sa spui „niciodată” , in cazul in care s-ar intampla asta, evident ca m-ar motiva. Exact asa cum se întâmplă in viata personala, dacă cineva imi da papucii. O sa ma motiveze să merg mai departe, sa fiu mai bună, sa găsesc altceva mai bun si sa vada fraierul ce a pierdut

articol din rubrica fifi&thecity de pe blogul Cristinei Bazavan, www.bazavan.ro

sursa foto, aici.

Minte-mă frumos! Bărbaţii mint mai mult, dar recunosc mai puţin. Asta spun femeile

martie 18, 2015martie 23, 2015Un comentariu

Dacă e să ne gândim la ce ne scoate cel mai tare din minți, MINCIUNA intră clar în

top. Cumva, de mici, am fost învățați să ne ferim de mincinoși. Suntem din start

alergici.

În timp, învățăm că sunt minciuni și minciuni. Mai mici, mai mari, mai grave, mai

serioase și de ce nu mai urâte sau mai frumoase.

Dar să vă dau un exemplu. Ești femeie și cineva îți spune: “ Ce bine arăți, cât de tare

ai slăbit! “ Să ridice mâna cine se supără când aude vorbele astea, chiar de-s

mincinoase și tu știi că ai avut o zi proastă, arăți ca naiba si vizitele de la covrigărie s-

au depus sub formă de colăcei pe mijlocul tău. Dar, cumva, fix pe minciuna asta nu te

poți supăra. Pentru că e una frumoasă.

Cercetătorii britanici spun că bărbații mint mai mult. Aplauze, domnilor! Ei spun în

medie 6 minciuni pe zi, de 2 ori mai mai multe față de media doamnelor.

Vorbeam cu o prietenă pe tema asta și o întrebam de ce crede ea că bărbații mint mai

mult:

“

– Eu n-am inteles de ce, dar e adevarat, barbatii mint mult mai mult. Și gratis, asa,

adica si cand nici macar nu e cazul, sa zicem. Din obisnuinta, poate, din nesiguranta,

poate, habar n am. Dar mi-ar plăcea să aflu răspunsul. Eu i-am mai intrebat și pe ei

de ce o fac, n-au fost capabili de un răspuns.

– Da ai observat că dacă îi intrebi, ei tac?

– Da :)))

– Crezi că tac că nu știu ce sa răspundă sau tac pentru că le e rusine?

– Mah in virtutea ultimelor mele descoperiri, eu cred că ei tac pentru că nici nu își

dau seama că mint. “

Minunată scuză. Cum minunate au fost și răspunsurile prietenilor mei de pe

facebook.: “ Bărbații adevărați sunt cei care recunosc când mint ! “,Eu cred că

femeile mint/prefac mai mult ca bărbații”. “ Bărbații mint mai mult dar recunosc

mai putin! “. “ Bărbații mint MAI MULT, femeile mint MAI BINE !!!” “ Eu cred

că barbații OMIT mai mult, dar nu mint mai mult”. “Eu nu-mi mai pun întrebarea

asta, știu sigur ca mint mai mult!”.

Nu stiu daca barbatii mint mai mult, dar sunt de accord cu prietena mea ca recunosc

mai putin. Teama organică de consecințe, de scandal în cuplu, de confruntare cred că

i-a adus aici.

editorial publicat pe euforia.tv

Interviu necenzurat cu actrița Maria Obretin: ” Normalitatea nu e sus, e la nivelul privirii „

martie 18, 2015martie 19, 20153 comentarii

Pe Maria Obretin am vazut-o prima data într-o fotografie pe facebook. Pe wallul Mirelei Retegan. Si-am intrebat-o ce e cu fata asta. Si au inceput sa curga laudele. Am dat o cautare pe google. Si am vazut ce face. Si cumva m-a luat rusinea aia a omului care nu stie prea multe. Sunt atitia actori minunati in tara asta de care eu nu am auzit. Am decis sa fac interviul si am inceput sa ma documentez. Am vazut-o in rolul principal feminin din mult mediatizatul serial Umbre, la HBO. Si am spus wow. Apoi am fost la teatru. Am vazut-o in Noi 4, la Godot. Acolo m-a dat gata. Pur si simplu. O femeie frumoasă cu un super talent. Un om frumos, modest căruia nu i s-a urcat succesul la cap. Vă invit să o cunoașteți pe Maria. 🙂

Esti genul de om care cand intra intr-o incapere se schimba energia locului cu totul. Mereu esti atat de vie?

Mi-ar placea ca in unele zile sa fiu in incaperea aia in care intru. Mi-as folosi. Nu-s tot timpul o lumina. Am si caderi, dar cat de in serios sa ma iau? Odata ce accepti ca ti se poate intampla orice, ca nu ai un control real al lucrurilor din jurul tau, te cam relaxezi. Te bucuri de ce e, cat e, cum e. Sunt sensibila la prezent, incerc sa fac pace cu trecutul si sa nu ma las speriata de viitor. Reteta fericirii in trei pasi.

Îți amintești când te-ai gândit prima dată că vrei să te faci actriță?

De mica urla talentul in mine. Ca-n toti copiii de altfel. Doar ca unora le mai trece, mie, iata, nu.

Care a fost cea mai mare provocare profesionala pina acum?

Sincer, cea mai mare provocare profesionala este perioada dintre proiecte, piese si, mai nou, filme. Asta e o provocare. Sa te pastrezi proaspat, viu. Mai faci un curs, citesti, muncesti alte lucruri care sa-ti asigure confort si relaxare. Si nu disperi. Ca nu stii ce proba poate sa apara.

Cum s-a schimbat viata ta dupa Umbre?

Viata nu mi s-a schimbat radical, tot acolo locuiesc si curentul tot atat imi vine. Dar sigur ca-i placut ca oameni pe care nu-i cunosti se uita la tine de parca le-ai fi ruda de gradul unu.

Cat de mult te-ai pregatit pentru acest rol?

Pregatirea incepe din momentul in care esti chemat la casting, pentru ca tu primesti cateva pagini si incepi deja sa construiesti, te duci cu o propunere pe baza careia esti ales. Apoi se mai modifica treaba in functie de regizori, de parteneri. Pe ceas, trei luni de casting si trei de filmari am stat in personajul asta.. Ca actor, cand intri intr-un asemenea proiect, ai grija in primul rand sa fii sanatos, apt, pregatit de orice la orice ora, sa stii bine textul si sa fii atent la cei cu care lucrezi. In mod special pentru acest rol am facut scoala de soferi, antrenament dur si intensiv cu volanul prin Bucuresti.

Esti o femeie cum ar spune mama mea “ la locul ei “. Cumintenia asta nu crezi ca te dezavantajeaza in lumea asta nebuna?

Nu stiu, nu. Depinde si ce-ti doresti. Mie nu-mi prea place sa fac circ in jurul meu, sunt si un om destul de timid. Imi place si incerc ca fac bine ce am eu de facut. Nu fac mare caz de mine in viata reala. Pe scena sau la cadru…sunt alte vieti de trait, imi pemit.

Daca ar fi sa schimbi ceva la tine ce ai schimba?

Ahhhh, daca aveam niste picioare luuuuungi. Era bine, da.

Ti-a fost frica de vreun rol pina acum?

Tot timpul am mici panici. Si un soi de frica, emotie, pana intru in scena. Si la UMBRE, in prima zi de filmare, imi batea inima atat de tare, ca au venit baietii de la sunet sa imi spuna „Iti auzim inima, bate foarte tare„. Ai multe emotii pana incepi sa FACI efectiv. Din momentul ala, mintea ta are alta treaba, nu mai are timp sa construiasca panici.

Te-am vazut in Noi 4. Intr-o sala plina la aceasta super comedie cu accente de drama, lumea a ras mult. Tu pe scena aproape tot spectacolul plangi. Cat e de greu sa faci asta cind publicul lesina de ras?

Sunt antrenata! Asta e resortul acolo. Cu cat esti mai praf, cu atat esti mai comic. E o stare de vulnerabilitate pe care imi place s-o experimentez. Este si o mare voluptate in asta, un „ Ia, cat pot sa rezist? Pana unde putem sa mergem?„

Voi 4 aveti o chimie acolo se vede ca va stiti bine. Lia Bugnar are o forta extraordinara. Cum a aparut acest spectacol?

Noi 4 a aparut intr-un moment in care eu nu jucam nimic de vreo 2 ani. Lia gasea nedreapta treaba asta. Si a scris aceasta piesa pe care o ador. Cu un rol foarte greu si foarte frumos. E rolul pe care il iubesc cel mai mult. Si joc alaturi de oameni pe care ii iubesc, cu care sunt prietena. Abia astept sa am spectacol. Ne provocam continuu, ne jucam, ne bucuram.

Care a fost primul tau rol dupa facultate ? Cu cine ai jucat?

Primele doua roluri au fost simultane cumva. La Teatrul Act jucam in „Norocul ii ajuta pe cei indrazneti„ alaturi de Luminita Gheorghiu si de Coca Bloos si la Green Hours in „Stop the Tempo„ alaturi de colegii mei de an, Paula Gherghe si Rolando Matsangos.

Fiecare actor la inceput de cariera viseaza sa joace cu un artist pe care il admira foarte tare, un idol. Tu cu cine te-ai visat?

Inainte de facultate am visat mult mai multe decat dupa terminarea ei. Pentru ca in timp realizezi cat de greu e de fapt. Inainte visam, da, sa joc la Gradina Icoanei cu doamna Mariana Mihut, cu domnul Rebengiuc. Dar era din zona inconstienta, naivitate. In mod neasteptat, am avut norocul asta, da.

Joci cu domnul Victor Rebengiuc in Ivanov. Un vis implinit. Nu ai lesinat de emotie cand ai aflat vestea?

Pe aproape. Lacrimi, soc, ras, plans, tipi de bucurie, o suni pe mama, zona asta de reactie in general. Probele pentru orice dureaza in general mult iar noi suntem foarte multi actori. E destul de greu sa crezi ca te vor alege fix pe tine. Asa ca socul e mare tot timpul.

Crezi in sufletele pereche?

Cred in intalniri care trebuie sa ti se intample intr-o viata, da. Cred in familii de suflete. Mama si bunica mea sunt sigur din familia mea de suflete. Si cativa prieteni.

Esti o fire romantică?

Depinde si de partener. Nu pun zahar peste miere si dulceata.

Vrei sa auzi ceva frumos sau ceva adevarat de la un barbat?

De ce? Nu exista adevaruri frumoase?

Care este cea mai mare minciuna pe care ti-a spus-o un barbat?

Pai cu siguranta una de care nu mi-am dat seama, deci nu o pot identifica.

Te-a parasit vreodata un barbat?

Mi-a iesit si asta, da, sa fac pe cineva sa ma paraseasca! Parasire humanum est.

Oare ce simte el acum cind vede cit de sus ai ajuns?

Ma roaga sa cobor putin, sa-mi spuna ceva. Dar, sa fim seriosi, n-am ajuns nici un sus. Am facut si eu un rol, doua, si sper din tot sufletul meu de copil sa mai vina si altele. Rolul nu e un lift, nu te ridica. Iti da de lucru, adica te ajuta sa traiesti normal. Si normalitatea nu e sus, e la nivelul privirii.

Ce calitati trebuie sa aiba un barbat ca sa te dea gata?

Sa fie destept si cu umor. Si sa aiba energie sa faca lucruri, sa traim, sa calatorim, sa cunoastem oameni, locuri. Sa fie atent la cei din jur. Si generos si ingaduitor. Si sa ma tina de mana cand bat campii. Cam astea in acest moment.

Cand faci o greseala, cat de tare te judeci?

Tare de tot. E una dintre lectiile vietii mele, sa nu imi mai dau atat de mult cu dreptul in stangul, sa nu ma mai simt atat de vinovata pentru orice, sa nu-mi tin singura sabia deasupra capului.

Daca ai da timpul inapoi, la 20 de ani ce ai schimba?

Nimic. Si nici nu as mai vrea varsta aia. Nu stiu, eu m-am simtit din ce in ce mai bine cu mine. Eu si vinul ce mai reactionam asa la timp. As vrea sa raman mai mult la perioada asta pe care o am acum, sa se dilate timpul pentru o vreme. Dar ce stiu eu, or fi mii de lucruri frumoase dupa colt, deci n-as opri clipa.

La sedinta foto, mi-am dorit foarte tare sa te a rat lumii in fotografii asa cum te simt eu: o forta. O femeie frumoasa cu sex appeal. Cu toate astea te-am simtit timida…

Ufff, te-am dezamagit deci. Sunt timida. Nu stiu. Pe scena ai toata forta unei vieti care nu e a ta si pe care o traiesti in mod paradoxal cu imensa credinta si intensitate. Vietile noastre nu sunt atat de intense, sunt mai diluate. Nu traim pe muchie de cutit tot timpul, din fericie. Am innebuni. In viata reala nu am nevoie de atata energie cata consum pe scena. Si nici nu tin sa fiu spectaculoasa tot timpul.

Ce ii spui unei tinere de 18 ani care vrea sa se faca actrita. La ce sa se astepte?

Greu. Daca a citit interviul pana aici, s-a prins deja de sfaturi. E si desteapta fata asta, nu?))). Ca pe langa talent are nevoie de rabdare si de mult, mult noroc. Ca e una dintre meseriile cele mai grele si mai frustrante, daca nu esti impacat cu tine, si, in acelasi timp, meseria cea mai frumoasa si cea mai vie. Ca toate vin la timpul lor daca stie sa astepte. Si sa invete sa astepte frumos.

Te-ai gandit vreodata sa renunti la actorie?

Da, mai cochetez cu aceasta idee. Oricum, nu prea am trait din teatru, am avut tot felul de joburi. Nu ma sperie lucrurile astea. Se intampla sa nu fie roluri de tine sau sa nu fii „la moda„ sau sa nu ai noroc o perioada, sa nu te VADA nimeni. E si o meserie de cursa lunga. Rabdare! ( si eu imi dau continuu sfatul pe care l-am dat fetei de 18 ani)

Joci la Godot, ai jucat in acest serial de success, joci cu domnul Rebengiuc, esti zana in comania Zurli, pui voci pe reclama si in desene animate Daca tragem linie publicul te vede ca o actrita pe val in momentul asta. Totusi tu faci piata, mergi cu metroul Cat e de frustrant?

Sunt realista, nu sunt pe un val devastator. Am treizeci si de ani, probabil ca „valul„ ar trebui sa fie ceva mai spectaculos la varsta mea. Adica, nu stiu, macar un val de Vama Veche, asa. Faptul ca am multe alte joburi, ma tine cu picioarele pe nisip.

Esti o femeie foarte frumoasa. Simti ca trebuie sa muncesti mai multi ca sa confirmi talentul tau?

Multumesc, multumesc. Eu ma bazez pe inteligenta, umor, rafinament, plus cele cateva carti citite, plus talent, cum ar veni. Si sunt si pregatita sa le folosesc in favoarea rolurilor. Ah, tu zici ca frumusetea e o piedica? Nu e, nici gand. E un rasfat asta. Ne face placere sa vedem oameni frumosi pe scena sau pe ecran. Vedem exemple din alea, de ti se opreste respiratia. Nu stiu cum frumusetea aia le-ar putea fi o piedica. Sau nu vad eu bine lucrurile. Nu stiu. La nivelul meu de frumusete, nu e o drama, ma descurc.

Crezi ca puteai sa faci mai mult pina acum?

Da, eu am energie pentru mii de lucruri, sunt si la o varsta la care as putea juca multe roluri. Dar, nu depinde doar de mine. Tine si de noroc si de alte lucruri, am zis mai sus.

Care a fost momentul in care ai fost super mandra de tine?

Cand a venit mama sa ma vada pentru prima oara la teatru. La o masuca, la Godot. A stat cu o prietena de-a mea si cu alti oameni necunoscuti, fireste, ca la Godot. Doua tinere dragalase si o doamna actrita. Si eu pusesem un anunt haios pe facebook, rugam oamenii sa vina, sa rada si sa ma aplaude, ca vine mama sa ma vada, si sa ii dam impresia ca sunt pe val, cum ar veni, desi nu sunt neaparat. A vazut mama piesa, a ras, a plans, prietena mea o urmarea atenta, era un spectacol in sine. Aplauze, oamenii au plecat, a plecat si doamna actrita de la masa mamei si cele doua tinere dragalase au inceput o discutie de genul cu ce actrita au stau ele la masa, cat de tare. Iar prietena mea a aratat catre mama si a zis „dar stiti cu cine ati mai stat? doamna e mama Mariei Obretin„. Eh, si in acel moment fetele au avut o reactie…care a adus toata fericirea de pe lume in inima mamei „SUNTETI MAMA MARIEI??????? Doamna, wow…„din astea. Saraca mama plangea, radea, tremura. Asta a fost unul dintre momentele de mare fericire pentru mine, bucuria asta e ei, pentru ca ea m-a sustinut tot timpul, indiferent cat de nebunesti au fost planurile mele pentru viata.

foto: Adi Popa

make up: Alexandra Stoica make up

Stilist: Andreea Timofti

Vestimentație: Urbanik București

Locație: Consiergo

Picturi de Rodica Benintendi

Cum reacţionezi când cineva îţi face rău? Ignori, ierţi sau te răzbuni?

martie 17, 2015martie 17, 20157 comentarii

” Să nu faci rău niciodată nimănui!” O aud pe mama mereu spunându-mi asta. Eram prea mică să înteleg de ce imi tot repetă. Aveam să aflu mai tarziu că sunt oameni care fac rău pur și simplu. Așa sunt ei construiți. Își iau bucuria din răul altora.

Aveam un prieten pe care îl indrăgeam foarte tare. Eram apropiați. Era un om deştept şi cultivat. Problema e că nu îi ieşeau treburile, era mereu nefericit. In timp mi-am dat seama ca e ceva in neregula pentru ca spunea tot felul de rautati despre prietenii si amicii comuni. Nu ierta pe nimeni. Nu suporta fericirea altora si pur si simplu avea o satisfactie enormă cînd spunea sau tot făcea răutăţi. Nimeni nu era fără defect şi am ajuns să mă întreb oare ce spune de mine?

Şi-am aflat mai apoi că omul căruia eu îi pusesem sufletul pe masă şi pe care îl ajutasem enorm când era la pământ, arunca pur si simplu cu noroi. M-am blocat. M-a durut tare şi n-am ştiut cum să reacţionez. N-am ripostat. M-am indepartat si incet l-am scos din viata mea de tot. I-am transmis prin altii ca stiu ce face. A incercat sa imi explice dar nu mai aveam urechi pentru el. Durerea mi-a trecut in timp dar, cicatricea a ramas.

După el, au mai fost şi alţii care m-au lovit. Fără milă. Am încercat de fiecare dată să nu judec şi să iert fără să ripostez. E greu, dar nu imposibil. Cea mai mare pedeapsă pentru cei care mi-au făcut rău este TĂCEREA.

Mi-am intrebat prietenii: „Ti-a facut cineva rau si tie ti s-a parut ca nu aveai nicio vina? Cum ai reactionat?

Am primit foarte multe raspunsuri. Părerile sunt mai împărţite ca niciodată. Unii tac, unii uită dar sunt mulţi care spun: mă răzbun!

Cand eram mai tanara, ma consumam foarte mult, ceream explicatii, incercam sa inteleg ca poate totusi am facut eu ceva. si chiar daca nu era vina mea, incercam sa gasesc o solutie. acum, nu mai reactionez daca stiu ca nu am nici o vina. Ma retrag din acea situatie, iar daca este vorba de o relatie de amicitie sau colegialitate, prefer sa nu mai am de a face cu oamenii respectivi. Legea compensatiei functioneaza aproape intotdeauna. Nu sunt de acord nici cu sintagma intoarce si celalalt obraz, dar nici raspunde la rau cu rau.

Chiar daca razbunara este in sangele meu si este o arta pt mine necesita timp, daca nu am acel timp …nu actionez, lipa de timp este data de importanta faptei celuilalt…daca fapta e imp..gasesc timp. Razbunarea e in sangele tau? Pai…Eu nu cred in nerazbunare…cred in balanta intre timpul consumat si semnificatia faptei. Tu stii pe careva care nu s-ar razbuna?

Sunt păţita !!! Au fost persoane in viata mea care mi-au făcut rau, intentionat sau nu. Dar aproape de fiecare dată am încercat sa le gasesc eu scuze, sa văd unde am greșit si eu, sa incerc sa aflu motivul. Pentru ca de multe ori se întâmplă sa faci rău fără sa-ti dai seama, fără sa știi ca poate celălalt pune la suflet si se mai întâmpla sa fii intr-o situaţie pe care o poţi percepe altfel decât e ea in realitate. Si atunci tragi concluzii si actionezi la nervi. In alte situaţii, am luat-o pur si simplu ca pe o lecţie de viaţă. Asta in cazul in care persoana care mi-a făcut rau nu avea nici o importanta in viata mea. Nu m-am razbunat niciodată !!! Doar oamenii slabi se răzbună.

Era vorba de o prietena apropiata. Aparent a fost doar perioada concediilor in care nu prea am comunicat pentru ca eram plecate una hais, una cea. Dar nu era asa. Initial am crezut ca e vorba de un barbat (comun)… Nu era nici asta… Mi-am stors creierii o luna… Scenarii, idei puse cap la cap… Nu reuseam sa imi dau seama. La un moment dat, am clacat si am plans o ora. Nu intelegeam iar ea evita orice dialog. Partea proasta e ca lucram impreuna. Dupa ceva timp mi-am dat seama ca era invidia pe ‘mica mea afacere’ si pe faptul ca m-am apropiat si de alti oameni. Dar nu am neglijat-o absolut deloc, asta e trist. In momentul de fata ne ignoram total, dupa cateva tentative esuate ale ei de a face scandal la munca(!) pe care i le-am retezat scurt. Luna aceea a fost crunta pentru mine. Sunt genul de om care pune la suflet orice! Dar am trecut peste pentru ca imi faceam rau singura absolut degeaba. Atunci cand un „prieten” ajunge sa te tradeze si sa dea din casa (caci a facut si asta), nu merita sa te mai agiti zic eu…

Cred ca da. Dar marturisesc cat se poate de sincer ca nu-mi amintesc. Am incercat sa caut un astfel de exemplu dar nu-mi vine. Pentru toate rautatile care m-au avut ca obiect sau subiect, am gasit cate-o vina de-a mea. Fie si doar aceea ca le-am permis sa intre nepermis de mult in spatiul meu, faptul ca m-am dezvaluit in momente si in fata unor oameni care stiam ca s-ar putea sa nu inteleaga. Primul impuls e sa ma apar. Al doilea e sa uit. Din fericire, in ultima vreme actionez dupa impulsul cu numarul doi si-mi iese de minune. Trag oblonul si plec mai departe. De fiecare data cand imi face cineva o mizerie ma gandesc” fie pacatul tau. Fie problema ta sa-ti cureti constiinta. Bine ca n-am fost eu mica si urata”.

Eu am o verisoara cu care am crescut, cu care nu vorbesc din 2009. Nu mai exista. Am sters-o. Sunt evenimente de familie, unde apare si eu trec pe langa ea, prin ea, ma port ca si cum nu s- a nascut pe pamantul asta. Toata lumea incearca strategii, sa aduca macar discutie despre ea. Nu stiu nimic si nu ma intereseaza. La fel am facut cu o pereche de prieteni. El, prietenul meu din copilarie.Am crescut impreuna, am facut liceul impreuna. Nu mai exista pe acest pamant. Nu am de ce sa intru in relatie cu el. Nu am de ce sa mai interactionez. Accept sa gresesti, sa iti dai seama, sa ai un moment de scapare, sa gafezi, sa indrepti furia spre mine, dar sa nu constientizezi ca faci asta.Te fac sa constientizezi si poate, sa te repozitionezi si sa ai alta abordare.Dar cand esti rau congenital sau le faci constient, fiind convins ca merit, desi nu ti-am dat motiv, esti OUT. Si chiar si cand iti dau motiv, e discutabila abordarea.

Pai… daca mi-as da acum tricoul jos, pe langa sutienul meu sexy ai vedea si niste urme de cutit infipte in spate!… MI-au facut multe persoane rau, si de cele mai multe ori am reactionat cu ignore total! Cand se putea… cand nu, am ajuns chiar sa zic „Scuza-ma, ai putea te rog sa imi scoti cutitul din spate? Ca nu pot sa ma intorc de pe o parte pe alta…” Eu nu prea ma razbun! Am o prietena buna, Karma! She is a bitch Are ea grija de toate, pentru mine!!! Si crede-ma… TOATE mi le-a razbunat pana acum!!! Cum am zis de multe ori, eu nu cer razbunare!!! Doar bilete in primul rand la show-ul Karmei A… si popcorn cu caramel!!

Da, mi s-a intamplat cel putin o data sa mi se faca rau, fara sa am vreo vina. Si nu ca mi s-a parut, chiar nu am avut. Invidii, razbunari, influenta nefasta, varii motive…Am avut insa puterea de a rupe raul de la radacina. Fara scandal, fara repros, fara amenintari sau moneda intoarsa. Ci prin silenzio stampa si disparitie. Totala. Si fara cale de intors.

Nu cred ca mi-a facut cineva rau pana acum intentionat. Sigur ca m-am simtit nedreptatit pe moment, dar am evitat situatiile conflictuale. Insa rau intentionat nu cred ca mi-a facut nimeni. Cu timpul aceste evenimente se estompeaza si raman simple amintiri. Nu port pica nimanui, au fost experiente de viata. Vezi, daca ma intrebai acum 10 ani iti raspundeam ca da, au fost oameni care au vrut sa-mi faca rau, dar erau copilarii. E adevarat ca am incercat sa relationez cu oameni buni si pana acum nu am avut mari dezamagiri.

Nu o data! Nici nu mai stiu de cate ori… nu reactionez. Sunt de parere ca nimik nu ramane nepedepsit in viata asta, e cineva acolo sus care are grija de fiecare ca fiecare sa primeasca dupa sufletul lui. Eu raspund la rautate cu indiferenta. Ctr alt delete!

Cred ca in viata fiecăruia dintre noi au fost si astfel de momente. Mi s-a întâmplat de mai multe ori deja sa văd ca oamenii te tin in preajma lor mai degrabă când ai nevoie de ajutor, când esti mai strâmtorat. Când reusesti sa depăsesti acea situaţie si îti este bine, oamenii din jurul tău îti schimba atitudinea complet. Parca nu mai esti tot tu cel de acum careva luni, câtiva ani, ori ce spui este trecut in seama „da ma, uite cine vorbeste, are si ea păreri, care era vai de ea pana mai ieri”. Astea eu le cataloghez ca pe niste răutăţi in forma pura. Si nu cred ca am ce sa le fac. Continui sa ii respect pe oamenii de aceasta factura pentru ce au făcut pentru mine, nu sunt genul care sa uite de unde a plecat, dat încet-încet ii îndepărtez de viaţa mea de zi cu zi. Altfel consumul meu este enorm.

Depinde de rău. Dacă e un rău financiar, îl recuperez. Dacă e un rău material, îl înlocuiesc. Dacă e un rău personal, de suflet e mai complicat. Te răzbuni? Nu, nicidecum. Pentru că prin răzbunare mă atac tot pe mine, sufletul meu.

Părinții m-au crescut într-un mediu în care calmul și vorbele rostite lin, fără țipete erau ingredientul secret. Nu am auzit înjurături în casă și nici nu am văzut gesturi violente. Așa am crescut și așa am plănuit să-mi fie mediul în care voi activa zi de zi. Cu explicațiile legate de copilăria mea, observ că nu pot să suport țipetele din jurul meu, țipetele care mă au ca subiect. Nu mă inhibă, doar îmi blochează contactul cu persoana care recurge la astfel de metode. Efectiv nu vreau să mai discut cu persoana de lângă mine. Și se pare că multe persoane au recurs la aceste procedee de afirmare. Dar aproape niciodată pe bună dreptate. Consider acest ton ca fiind unul violent, nu-l merit și reacția mea este tăcerea. În prealabil, obișnuiesc să-mi rog interlocutorul, cu o voce calmă, să renunțe la țipete. Cum acest lucru nu se întâmplă, intervine blocajul interior și nu mai vorbesc. Pedeapsa cea mai mare pentru o persoană nervoasă este liniștea, lipsa unei replici pe măsură. Scuzele vin garantat, mai devreme sau mai târziu.

Mi s-a intamplat de cateva ori. Uneori m-a lovit puternic, altadata am crezut la inceput ca persoana respectiva a gresit destinatarul. N-aveam cum sa fiu eu. De fiecare data le-am incasat cu tristete, n-am fost si nu voi fi niciodata imuna la rautatile altora, ma dor si cand n-au legatura cu mine. Dar cu fiecare lovitura am invatat, asa ca acum le primesc la pachet cu zambet. Inteleg ca fiecare are luptele lui. Oricum, la fiecare rau am incercat sa raspund cu bine. Asa am fost programata. Chiar recent imi spunea razand o prietena ca eu sigur sunt catelus, ca pe mine poti sa ma lovesti oricat, pentru ca dupa ceva vreme voi reveni dand din codita. Chiar asa sunt. Putin inadaptata vremurilor. N-am stiut niciodata sa fiu catea. Sau n-am vrut.

Nu stiu neapărat dacă mi s-a făcut un rau. Dar stiu ca am fost nedreptatita. Si da…Am încercat sa reglez lucrurile, sa le discut si m-am lovit de un zid. Drept pentru care nu ne-am vorbit niste ani,si am suferit…Mai mult ca după un barbat. Am trecut peste, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si acum mă roade ca n-am clarificat situatia respectiva. Am avut norocul sa am oameni buni în jur si sa nu mi se întâmple chestii foarte nasoale.

Nu, nu mi-a facut nimeni rau fara sa am vreo vina. In principiu, cred ca reacțiile sunt provocate de acțiunile tale. Iar daca mi s-ar intampla, nu as reacționa cu aceeasi moneda. In schimb as reacționa daca i-ar face rau fara sa aibă vreo vina cuiva apropiat mie. Iau foc mai usor cand se intampla asta decât mie.

Da. Mi s-a întâmplat de mai multe ori. În ceea ce priveşte reacţia, depinde de stare. Uneori mă înfurii şi ripostez. Cer explicaţii şi atac, la rândul meu. Alteori, când văd că pe omul care mi-a făcut rău chiar nu-l duce capul şi nu poate mai mult, tac. Întorc spatele şi îmi văd de treaba mea. Ştiu că va veni ocazia când îi voi plăti cu aceeaşi monedă.

Nu imi amintesc. De obicei ignor rautatile. De fapt, am ajuns sa le ignor pentru ca imi dau seama ca sunt mari cat Pentagonul cand raul e deja facut. Asa-s eu. Pe zona de losing-game. 🙂

Am urat. Îl urăsc. Nu i-am pus foc la casa, desi voiam. Nu o sa îl iert niciodată , desi mă consider crestin si nu o sa îl calc cu masina… din acelasi motiv. Am rezolvat problema legal. Sunt momente în care vina este împărtită si sunt mai putine decât credem situatiile în care răul e gratuit si unilateral. Cred ca experienta asta e abia cea mai grea. Mai ales când răul de care vorbesti iti este făcut indirect si loveste în primul rand o persoana draga.

Da, logic, mi s-a intamplat de multe ori. Pana sa imi dau seama ca de fapt comportamentul asta al unor persoane era fix problema lor, reactionam destul de patimas.La modul ca ma enervam, ma intrebam de ce, etc. Pe urma, am inteles ca asta era caracterul lor, era in natura lor.Exista oameni care se simt bine facand rau in jurul lor.Incet, inveti sa ii identifici si sa faci tot posibilul ii eviti.

Fie m-am îndepărtat elegant de persoana respectiva, fie, dacă știam ca e un om cu creierul la purtător, puneam problema pe tapet, fără falsa diplomație, încercând in primul rând sa imi dau seama dacă nu cumva eu eram cea care greșise. Când clarificam lucrurile respiram ușurați, dându-ne seama ca, așa, „pe curat” prietenia noastră devine mai strânsă.

N-am reteta. Depinde de gravitate si de persoana implicata. Uneori ma agit, dau telefoane, discutam, rezolv cumva, ca sa pot merge mai departe cu omul respectiv. Alteori, cand raul e mare, ma departez de om si gata.

Da. Am plans. De furie dar si de neputinta. In acel moment mi-am dorit cu toata fiinta mea sa am o super putere sa poata simti persoana respectiva ce am simtit eu. Sa moara de durere ca a provocat o asa suferinta! Apoi, mi-am revenit si am inteles ca astfel de experiente sunt niste lectii. Si am invatat. Sa fiu mai puternica.

articol din rubrica fifi&thecity de pe blogul Cristinei Bazavan, www.bazavan.ro

sursa foto, aici.