Un interviu sincer. Maticiuc, omul, nu legenda urbană

Nu e deloc cum mi-l imaginam. E timid. Pute de bun simț. Unde e dobitocul ăla de care scriau ziarele? Eram timorată de posibilele viitoare reacții ale oamenilor care or să creadă că încerc să îl “spăl”. Nu am ce să spăl. E un super băiat, iar acesta e un interviu sincer. De fapt, e o conversație între doi oameni care nu se urăsc, nu au nimic de împărțit, decât poate doar în sensul bun. Maticiuc, un burlac deloc convins, și-a deschis puțin sufletul pentru Fifi. Lectură plăcută!

maticiuc-6

  • Ăsta al câtelea interviu este pe care îl dai?

Nu le-am numărat. Stai să (îmi aprinde o țigară), dă-mi voie. Așa. Deci nu le-am numărat. Am dat un număr de interviuri la Tv, am dat un singur interviu pentru o revistă și anume pentru “Ok”. Așa, cu reportofonul pe masă, în rest nu. Am dat multe pentru emisiuni TV.

  • Dar ți-aduci aminte când te-a chemat prima dată cineva la televizor?

Normal. CHEMAT?! Doamne ferește! Deci eu… sunt personaj monden penibil din 2003… ‘4, ’5. Cam așa ceva. Șii.. ăă, de-atunci au început să curgă invitațiile. Deci eu am devenit personajul acesta penibilo monden, ți-am zis, prin 2003, 2004, în orice caz în perioada Gina. Și de-atunci au început să curgă invitațiile. Din ce în ce mai agresiv. Nu le-am acceptat niciodată. Primul pe care l-am acceptat a fost în 23 septembrie 2014, ziua lansării cărții. Ăla a fost primul acceptat. Că după aia m-am gândit la întrebarea ta. Că tu ai zis când…

  • Da’ te sunau și-ți ziceau, ce?

Mă sunau și-mi ziceau că și-ar dori să vin la ei în emisiune, și-ar dori să nu știu ce. Și eu le explicam că mi se pare un pic penibilă prezența mea acolo, pentru că nu stăpâneam nici un domeniu… M-a chemat și Tatulici, de exemplu. La emisiunea pe care o făcea pe B1, parcă. Adică mă chemau și la emisiuni mai serioase. Fiecare milita și fiecare… discursul era cam același: “Hai să-ți schimbăm imaginea.” Eu le ziceam: “Băi, uite care-i treaba, nu-mi doresc să-mi fie schimbată imaginea, pentru că nu-mi doresc o percepție publică.”

  • Dar prima fotografie într-un ziar de scandal ți-o amintești?

Da. Prima fotografie a fost… cred că în… nu mai țin minte… Era într-o revistă și era din perioada Gina Pistol și era cu Gina, la un eveniment în clubul Office. Mi-o amintesc. Și de-atunci a început toată tevatura asta.

A fost această avalanșă de emisiuni care mă voiau acolo că eram un personaj și sunt un personaj, asta e. Și cărora le-am spus că nu vin, mă rog, că nu știu în ce calitate vin și până la urmă am găsit o nouă variantă în care refuzam cel mai elegant, le spuneam: “Bă, uite, pe mine nu m-ajută. Cred că pe voi vă ajută. Cred că voi faceți rating dacă vin. Dacă mă ajutați și pe mine cu ceva la orfelinat, nu imi dați mie bani, susțineti un copil din orfelinat timp de un an, costul pe lună e 650 de euro, veniți, verificați ce am făcut cu banii. Un an îl ții tu pe banii tăi și după aia mă descurc eu.”

  • N-a vrut nimeni?

Nu. N-a vrut nimeni niciodată și atunci, prima mea apariție tv a fost, de aia știu data, 23 septembrie 2014, ziua lansării cărții. Pentru că era prima oară când aveam și eu ceva de spus. Eu eram în calitatea de: acel băiat care a reușit să publice o carte. O carte scrisă, cu coperțile cartonate și cu… înțelegi? Cartea aia fizică, pe care am reușit să o scriu… aveam ceva de spus. Bine, a fost și într-un mediu foarte ok. Mediu fiind ok, a fost cu atât mai apăsător pentru mine și anume a fost la Observatorul orei 16:00. Aveau cu invitat în studio și ăla a fost primul meu interviu, ever. Deci, îți dai seama. Eram live, nu un interviu înregistrat în care să zic, bă, dacă m-oi bâlbâi rău mă taie… nu. Era live, eram în studio la Observator, deci ceva super serios, nu eram la, nu știu, să-ncep și eu cu Capatos, cu Măruță, care, de bine de rău, e mai pe golănie, mai pe zona mea, știi?

  • Erai cu Mihaela Călin care e… super serioasă.

Da. Da. Era la ora 4, era acolo, eram pentru o emisiune serioasă, în live și era primul meu interviu ever. Am fost mort. Deci mort am fost, paralizat de groază. Știu că l-am sunat pe Chilian și i-am zis: “Băi Florine, ce dracu să fac?” Vroiam să beau ceva. Zic, bă, beau ceva, mă duc un pic băut să nu mai… am inima în gât și n-o să-mi iasă cuvintele, o să par cretinul de care s-a zis că sunt. Adică e evident asta. Adică o să fiu oligofren. De emoție. Și zic, beau sau iau o pastilă. Un Xanax sau ceva. Am auzit că te mai calmează. Zic să-mi mai calmeze din emoții. Și mi-a zis ceva foarte mișto și l-am ascultat. Mi-a zis: “Băi nebunule, sunt oameni în viața asta care se aruncă de pe clădiri, din avioane sau joacă toată averea într-o mână de poker, să mai simtă adrenalina care-o simți tu astăzi. O să-ți pară rău. E o adrenalină incredibilă pe care mulți o vânează. Se aruncă între rechini, se aruncă de pe clădiri, se duc, fac chestii doar ca să-și mai dea drogul, să și-l mai dea la nivelul acesta de doză. E o doză pe care… du-te, ia-o pe piept.”

maticiuc-8

  • Tu ai o relație specială cu mama ta și eu tot timpul m-am gândit. Am chestia asta știi, tot timpul mă gândesc, când citesc tot felul de nenorociri, mă gândesc că oamenii ăștia despre care se scrie au o mamă. Și mama vede, că multe chestii care apar în tabloide, se pornește de la un 1% și se face așa o poveste de-aia…

Corect. La mine, într-adevăr, chiar au fost exagerări mari. Pentru că atâția ani, nu știu, din 2013 până-n 2014, 11, poate 10 ani, 10 ani de scris și de păreri unilaterale. Adică niciodată nu a venit cu o contracarare din partea mea. Adică nu au vorbit unii și eu să mă duc în altă emisiune și să contracarez…

  • Dar ți-au cerut un punct de vedere?

Da.

  • Și n-ai dat? Ai zis, nu comentez…

Nu. N-am comentat pentru că dacă ar fi fost doar un punct de vedere ar fi fost unul scurt din care lumea… Eu ca să fi putut schimba o percepție ar fi trebuit să mă duc la televizor și să vorbesc liber. Cam cum vorbim noi acum, cât să vadă lumea, bă, uite, ok, e un băiat de bani gata. Că sunt. Sunt frate, sunt. Părinții mei au făcut bani. Am făcut si eu niște bani, dar am cheltuit mai mulți bani decât am făcut și atât timp cât cheltui mai mulți decât ai făcut, pentru că-i ai din familie înseamnă că ești… nu știu, cum vrei să-i zici, băiat de bani gata.

  • Mama ta ce-a zis în perioada aia? Aia de boom, în care erai peste tot.

Foarte, foarte afectată. Extrem. Extrem și, n-a reușit niciodată să treacă peste chestia asta. Adică, n-a reușit… spre exemplu, eu am reușit, ăă, aveam anumite emisiuni care mă tocau permanent. Adică erau emisiuni la care eram abonat. Erau câteva emsiuni de-astea care știam, adică puteam să zic, bă, nu trebuia să zic: “Bă o fi fost cu mine sau nu.” Puteam să dau pe emisiune și sigur era cu mine un pic. 5 minute, 3 minute, ceva. Eu am reușit să mă setez să nu mă mai uit. Adică, bă, ok, vorbesc în fiecare zi de mine, asta e. Eu o să mă duc undeva în timpul ăsta. Mama, nu. Mama se uita la tot. Și o întrebam la un moment dat: „Băi, știi ce o să zică, de ce te mai uiți?” și ea zicea: “Nu pot. Trebuie să văd ce spune de tine.” Da’ zic, știi ce-o să zică. Nu e ca și cum or să zică altceva.

  • Zi-mi cum a apărut cartea ta?

Au fost etape. Prima etapă a fost așa: Cu cartea asta m-am dus la unchiul meu. Unchiul meu este (nu știu dacă ți-am zis) scriitor. Și a scris, nu mai știu câte a scris. Cred că el nu mai știe dacă îl întrebi, 11, 12 cărți. Adică, la nivelul ăsta. Toată viața lui a scris la Dilema, la Cațavencu, la nu știu ce… A scris, împreună cu Radu Gabriel, începuturile grupului Vouă. Le scriau ei.

  • Și te-ai dus la el și i-ai zis… te-ai dus cu cartea scrisă sau că vrei să scrii?

M-am dus la el. Îl cheamă Tudor Călin Zărojanu și a lucrat la Tv și așa mai departe. Și eu m-am dus cu cartea la el, cartea am printat-o, era pe foi și am zis: “Băi, uite, asta am scris eu, ce părere ai?” Deci, au fost etape. Prima părere a fost a lui. Mi-a zis: “E bună. E ok, îmi place. Poate fi publicată, nu te faci de râs. Dar, zice, sunt un pic subiectiv…” Căutam persoane cât mai obiective.

  • De-alea cu creierul rece care să gândească și să…

Da. Pentru că, automat există niște probleme. Ăia din familie sau apropiați, automat sunt un pic subiectivi, dar în ideea de a fi mai iertători. Publicul are două direcții: cei care au o părere foarte clar definită despre tine, că ești un nenorocit, pot ori să rămână în zona aia, ori din cauză că așteptările lor erau atât de joase să li se pară cartea extraordinară doar pentru că e cât de cât ok. Și atunci… mă rog. Și el a trimis-o… mi-a zis: “Măi, am doi prieteni critici literari – el cunoscând pe toată lumea – un tip mai în vârstă și un tip mai tânăr, eu le trimit amândurora. Nu le spun că este cartea nepotului meu. Nu le spun nimic. Le spun că mi-a trimis-o cineva și vreau și o părere de la voi. Ăla a fost iar un moment când a răspuns dl Alex Ștefănescu și a fost ceva senzațional, că mi-a arătat Călin mailul. A trimis-o pe mail, a citit-o și i-a scris: “Căline, îmi pare rău să te dezamăgesc, mie îmi place.” Credea că lui Călin nu-i place. Fiind cu un pic de obscenități, un pic de nu știu ce…

  • Da, e destul de explicită.

…un pic de sex, un pic de așa… el credea că lui Călin nu-i place și că nu știe cum să mi-o dea. Și așa i-a și zis. I-a dat un mail scurt. “Bă, îmi pare rău să te dezamăgesc, mie îmi place. Are un pic de dinamism…”, nu știu ce, cam scurt. Nu-ți imagina că i-a dat un răspuns de 20 de pagini despre cartea mea. Nu. 2 cuvinte. “Bă, îmi pare rau să te dezamăgesc, nu prea pot să spun că nu-mi place, că îmi place.” Deci ăla a fost iar un moment care a contat enorm. M-a sunat Călin și mi-a zis Alex Ștefănescu, acesta e răspunsul lui. Și atunci, l-am căutat și i-am spus… el i-a spus: “Ce mă bucur, e nepotul meu.” Eu l-am căutat și l-am rugat să… dacă e de acord și dacă chiar i-a plăcut cartea să-mi scrie prefața.

El mi-a zis: “Mai mult decât atât. Alcătuiesc o colecție la editura All, mă ocup de o colecție a mea personal, te pot băga în ea.” Și s-a dovedit de mare folos pentru că alte edituri m-au refuzat. Deci, Alex a fost iar un moment. A fost unchimiu, Alex Ștefănescu și următorul a fost, care iar m-a impresionat așa și mi-a dat încredere și-așa, a fost Chinezu. Cristian China Birta, când a scris o chestie… De ce? Pentru că era un blogger care a scris ceva bine de cartea mea, fără să mă cunoască, fără să se fi intersectat vreodată, fără nimic efectiv. Deci am citit un review foarte mișto. Am mai citit review-uri mișto. Dar ăștia erau oameni cu care mă cunoșteam și atunci…

  • De la cineva total obiectiv.

Total obiectiv, un foarte mare blogger, adică…

  • Da, e Chinezu.

…oricum ai zice, oricum l-ai lua, e top 5 din orice unghi te-ai uita. Deci e top 5 în România și să vezi un review bun de la el care, mă rog, m-a făcut șobolan da’, lăsând la o parte asta, a zis că sunt un Ratatouille al scriiturii românești, că sunt ăla care, de fapt știe să nu știu ce, deși șobolanul știe să gătească, să pună ingredientele. Cum era ăsta, Ratatouille.

  • În cât timp ai scris-o?

Mi-e foarte greu să spun pentru că… cred că în vreo 2 ani. Pentru că eu scriam fără să știu că scriu. Dacă m-ai pune acum să mai scriu o carte, ceea ce îmi doresc să mai scriu, mi-e foarte greu. Nu știu când să-ncep, sunt un tip leneș. Nu fac de-astea, să scriu măcar o pagină pe zi. Plus că nu prea cred în astea. Adică, cum? În orice zi poți scrie o pagină bună? Cum? Adică nu știu cum, cum ar funcționa să scriu o carte. Și-atunci, eu 2 ani de zile scriam chestii în telefon, ceea ce fac și acum pe blog, numai că scriu și le dau drumul undeva. Le dau drumul în online. Era un fel de jurnal al meu pe care-l țineam și-l trimiteam prietenilor ca să se amuze. Adică, eu făceam ceva într-o seară, trăiam o seară, ajungeam acasă, pe canapea, întâmplător pe asta, scriam ce s-a întâmplat, cu chestii funny, cu nu știu ce și dădeam send la 3, 4 prieteni și dimineața când mă trezeam ăia aveau răspunsurile: “Bă ești nebun; Nu pot să cred…” și când s-a strâns destul de mult material, de-aia zic că nu știu în cât timp s-a strâns…

  • Da, te-ai gândit, hai să le strâng și să le pun…

Da. Prietenii mei mi-au zis: “Bă, ai făcut treaba asta, s-a strâns destul de mult de când citim de la tine, de ce nu faci ceva cu ele. Fă ceva cu ele.”

maticiuc-7

  • Eu mă regăsesc așa puțin în stilul tău pentru că și eu sunt timidă și cu foarte frică de penibil și tot timpul când scriu ceva pe blog…

Da, pentru că ne luptăm, pentru că tocmai ca să ascundem asta, știi, ai două variante: ori te lași în asta și nu știu ce… Da timidul acela adevărat, ăla ascunde tot. Îi va fi rușine și de faptul că-i timid. Și atunci o va ascunde printr-o mega extrovertire dacă vrei. Știi, adică… bă, cum ascunzi timiditatea? Exact invers. Da tu de fapt… N-am agățat nici o femeie în viața mea.

  • Au venit ele toate?

Ee, au venit pe dracu’.  Am muncit pentru fiecare de mi-a dat sângele pe nas. N-a venit nici una. Dar n-am agățat la modul ăla. Adică să mă duc la o fată în discotecă, să spun: “Săru’mâna, ce faci? Bei ceva?” nici nu știu ce se zice.

  • Și-atunci, cum?

Prin interpuși. Adică, nu știu… Și-acum, e același lucru. Adică, nu s-a întâmplat nimic între timp. Deci, 36 de ani au trecut, nu s-a schimbat nimic.

  • Deci, nu te-ai dus niciodată să zici: “Bună, ce faci?”

Niciodată. Da. “Bună, eu sunt Codin, cum te numești?” sau „Bună, vrei să bei ceva?” sau “Bună, vrei să stai cu noi la masă?” sau “Bună, unde mergi, în ce direcție?” sau chestii de-astea. Depinde unde o vezi, pe stradă, în club, la bibliotecă… mă rog, la bibliotecă nu prea merg dar, înțelegi tu ce zic.

  • Mi se pare foarte tare asta.

Adică…

  • Adică, imaginea despre care vorbeam este alta…

NICIODATĂ în viața mea! Și adică, am avut multe ocazii în care multe mi-au zis: “Bă, ești nesimțit. Adică, stăteam, tot dădeam semne, tot… “

  • Și le-ai lăsat pe ele să facă primul pas?

Nu. N-au făcut primul pas. Pentru că nu sunt eu genul ăla. N-am genul ăla de corp ca să faci primul pas către mine, înțelegi ce spun? Adică, pur și simplu n-au făcut primul pas. Pur și simplu am căutat eu. În primul rând, mai în scris aveam tupeu. Da, de când a apărut Facebook-ul. Aflam cum o cheamă… lumea-i mică. Întrebam: “Cum o cheamă pe fata aia?” Alina Ionescu. Ok. Ajungeam acasă, o căutam, scriam: “Bună, te-am văzut aseară… “ nu știu ce, nu știu cum. Dar cea mai obișnuită era chestia: găseam un prieten comun, o cunoștință comună și ceream telefonul ei, dar cu acordul ei. Adică nu-i ceream lu’ ăla. Adică îi spuneam, aș vrea s-o întrebi pe dra cutare dacă mi-ar da și mie numărul ei de telefon. Moment în care ea mi-l dădea… treceam peste emoțiile de-a suna. Știi? Da, mă rog. Deci, n-am așa, nu m-am dus niciodată.

  • Te-au refuzat multe?

Ohoo. Îți dai seama că m-au refuzat multe. Da. M-au refuzat destul de multe. În schimb am, nu știu cum să zic, dacă mi-a plăcut cineva îndeajuns de mult și-am făcut destul de multe eforturi, am reușit. Așa, refuz, îți dai seama. Refuz îmi iau în fiecare zi cumva. Dar, apoi perseverez în direcția aia și, depinde, dacă la final, finalul e tot refuz sau nu. De câte ori am scris cuiva pe care nu cunoșteam și așa mai departe, oricum, m-am ferit de tot ce e clișeu. Îmi amintesc că, la un moment dat, i-am scris unei tipe de care-mi plăcea, i-am scris că… zic, ceva în genul: “Avem toți 10 cifre în numărul de telefon. Dacă pornim de la premiza pe care o știm că prima cifră a ta, ca și a mea, e zero, dă-mi șansa să le câștig pe celelalte nouă.” Și am făcut 9 chestii pentru care ea îmi dădea câte-o cifră.

  • Ce mișto.

Da.

  • Asta-ți zic. Adică…

Adică, da așa am început. N-am început cu “bună”. I-am zis, pornind de la premiza asta, eu vreau să scriu 9 chestii și dacă te conving că… așa. Prima dată i-am scris un text. A doua oară i-am scris o poezie, a treia oară l-am pus pe Chilian, la mine în casă, să-i cânte “10”, dar i-am modificat textul și cânta “10 cifre dacă i-ai da”, nu știu cum…

  • Asta cu “10”, cu Chilian, merge în orice situație…

Merge.

  • …adică, nu dai greș.

Da. Dar asta se potrivea foarte bine că erau cele 10 cifre de care aveam eu nevoie. Astea de la numărul de mobil. Deci i-a cântat așa… Odată, când eram beat și plecam din Vintage l-am rugat pe Bendeac, l-am filmat când explica el… Bun, nu știu ce, trebuie să-i mai dai una și el spunea (atunci mai aveam 3 de obținut) că: “Bă, dacă-i mai dai una, boul ăsta e atât de tâmpit încât o să sune la toate numerele, adică o să facă toate combinațiile și permutările de cifre, celelalte ultimele două…” asta a zis Bendeac. I-am zis, băi, spune-i ceva că nu mai știu ce să mai fac. Am scris text, am scris poezie, Chilian a cântat, fă ceva. Și a zis: “Dă-ncoace.” Și i-a făcut Bendeac o chestie foarte mișto în care zicea, băi, dă-i astea…

  • Și până la urmă ai obținut.

Numărul de telefon, da.

maticiuc-4

  • Te îndrăgostești repede?

Da. Acum depinde cum definim… îndrăgosteala, da.

  • Știi că e chestia aia. Se zice că de multe ori noi suntem într-o fază din aia de pre-îndrăgosteală. Suntem în dispoziția de a ne îndrăgosti și trece fix cineva și ai găsit obiectul îndrăgostelii.

De îndrăgostit, nu vorbim de iubit, vorbim strict de îndrăgostit, mă îndrăgostesc repede. Pentru că mă îndrăgostesc relativ ușor, pentru că mă îndrăgostesc de câte un atribut al unei femei, nu neapărat același. Adică nu am un stil de femeie cum arată, nu am o vârstă, am iubit fete și de 15 ani și de 45, 50. Adică, înțelegi? N-am o vârstă, n-am un fel de a arăta. Doar trebuie să excelezi în ceva. Trebuie să-mi placă foarte mult cum face ea nu știu ce. Actorie, să-ți dau un exemplu.

  • Deci, n-ai un…

Nu. Dar asta-i strict îndrăgosteala. După aia, ca să și iubești persoana respectivă, trebuie să te potrivești în mai multe privințe. Așa de îndrăgostit mă îndrăgostesc ușor.

  • Dar crezi că trebuie… adică, în relațiile tale au funcționat mai bine cele în care erați la fel? Sau cele în care ea era total diferită de tine?

Ăăm.. întrebare foarte bună. Și cred că pe long-term, și vorbim acum de relațiile mele de long-term, nu de când am încercat să am o relație și am stat o lună cu o tipă. Vorbim de relațiile long-term, de ani de zile și așa mai departe, au funcționat cele în care eram la fel ca și arie de interese. Nu neapărat ca fire. Adică, dacă eu eram vulcanic și ea era mai liniștită și invers, dar dacă nu aprecia că valorile nu erau aceleași, dacă nu aprecia aceleași lucruri, degeaba… Dacă unei tipe i-ar plăcea numai la concerte de-astea de house pe care le urăsc eu, cu bubuială și cu droguri și cu nu știu ce și eu aș fi un cinefil și ei nu i-ar plăcea filmele și nici teatrul… Adică, n-ai cum să reziști doar pe chestia de-asta gen e foarte mișto și nu știu cum dar… De fiecare dată când fac ceva, într-o zi de marți, într-o zi de duminică, într-o zi normală, când tu faci un efort să mergi la ea la, nu știu, ce-i place ei și ea în ziua următoare face un efort să meargă la ce-ți place ție și, de fapt, rezistăm fiecare orele alea doar să se termine, ca să-i facem plăcere celuilalt, nu poate să țină pe long-term.

maticiuc-109

  • Da, peste ce n-ai putea să treci într-o relație?
Sunt foarte mândru și orgolios și chestia cu înșelatul e… pentru mine e foarte așa… Dar, pentru că am citit cărți și…
  • Ești paranoic?

Nu.

  • În sensul ăsta. Adică te gândești, bă asta…

Nu.

  • Care-i semnalul care te blochează? Gen: “Băi, eu cu asta nu pot”.

A, bine, acum, dacă vorbim de defecte, sunt niște chestii peste care… fără de care nu pot. Nu știu… simțul umorului. Dacă n-are m-am nenorocit. Adică, nu. Și când spui simțul umorului, simțul umorului include inteligența. Dacă are un stil al umorului pe stilul meu, un pic mai rafinat, nu știu cum, sau măcar de nivelul meu, nu spun mai sus. Da măcar la același nivel. Dar dacă-l are pe-ăla include și-o inteligență apropiată de-a mea. C-altfel n-ar înțelege să râdă. Pe când reciproca nu-i valabilă. Poate să fie inteligentă, dar fără simțul umorului. Dar cu simțul umorului și să nu fie inteligentă nu se poate. Deci, chestia asta cu umorul, pentru mine este foarte importantă. Că include și inteligența și include multe chestii.

  • Ai ieșit vreodată dintr-o relație ca să eviți părțile nasoale de pe final? Ai făcut vreodată asta?

Da, am făcut. Am făcut dar am și regretat. Pentru că am făcut-o chiar deseori cu niște fete pe care le iubeam dar, credeam eu, pe long-term nu sunt potrivite pentru mine, sau ca soție, ca mamă… nu le vedeam acolo, dar le iubeam cinstit. Și le-am părăsit într-o chestie de-asta, efectiv. Eram undeva sus, nu începusem poate nici coborârea asta deloc, o iubeam și, efectiv, strict cerebral îi spuneam: “Au trecut destule luni (chiar ani, adică vorbim de relații serioase), e timpul să mergem pe drumuri separate.” Mi-era greu. Adică, de multe ori, când lași să coboare nu mai suferi. Adică, în ziua în care o vezi cu altul ești… du.. du-te… bine că… Pe când dacă… când ești sus și zici: “Băi, știi ceva, cred că nu suntem făcuți unul pentru altul…” urmează un drum plin de suferințe la chestia aia. Și eu am trecut prin asta. Știu ce…

  • Ai suferit mult, după fiecare? Vorbim aici strict de femeile pe care le-ai iubit foarte tare.

Nu după fiecare. Dar am suferit mult după câteva pe care le-am iubit tare. Am suferit mult, da. Pentru că…

  • Și îți faci… te gândești că ai fi putut fi tu mai bun sau dai vina pe ea?

Îhm… Eu am o… am o problemă prin care trec, de câte ori nu sunt cu ea (și spun acum ea la modul general) mi-e dor de ea și de câte ori sunt cu ea, mi-e dor de mine. Adică, am o chestie de-asta, când sunt într-o relație îmi înfrânez anumite porniri care, într-un fel e normal, fiecare om într-un nivel sau altul își înfrânează anumite porniri când este într-o relație, nu? De-aia ești într-o relație. Să faci niște chestii, niște compromisuri, niște…

  • Pentru că eu cred că, de multe ori, cele mai multe relații se strică pentru că oamenii nu-și respectă exact ce spui tu, intimitatea aia, știi? E ca în cântecul ăla a lui Chirilă, știi? “Când ne-am cunoscut dansai pe masă la Vama Veche, după care te-ai transformat în…” și cred că de foarte multe ori, femeile greșesc aici foarte, foarte tare, pentru că ele au chestia asta de fixing, știi? Adică, bă, l-am luat pe-ăsta, îl vindec io, îl repar, îl fac io, au eșuat 100 înainte dar io, o să pot io.
Eu am o vorbă. “Aș vrea să fiu iubit în ciuda defectelor mele, nu pentru calitățile mele.” Cred că fiecare om are niște calități, știu asta. Sunt convins că fiecare dintre noi avem niște calități. Și cred că, pentru acele calități ale noastre, cred că ne poate iubi foarte multă lume. Adică, eu cred că pentru calitățile tale Fifi, te pot iubi 2000 de bărbați. Deci când spui sunt așa, sunt așa, sunt așa… Te iubesc! Mor! Vreau să mă iubești ÎN POFIDA defectelor mele. Adică eu aș vrea să-ți prezint întâi defectele, să-mi spui dacă mă poți iubi așa. Pentru că, cu calități… Da, am și eu câteva calități, nu știu, sunt… whatever. Pentru acele mici calități ale mele mă pot iubi foarte multe femei. Dar aș vrea, când mă iubesc, nu știu cum să zic, să afle destul de repede și părțile negative, defectele și să fie sigure că pot iubi cu tot cu alea.

maticiuc-3

  • Te cerți? Rău?

Depinde de parteneră. Am avut partenere care cumva, păreau că iubesc asta. Efectiv păreau că iubesc asta și altele care nu. Eu, personal, sunt tipul de om împăciuitor. Atât de des las de la mine încât pare că sunt sub papuc. Adică eu sunt genul care dacă acum vrei să-mi spui că avem o problemă c-am lăsat scrumierele astea și cafelele astea pe-aicea și nu știu ce, mă duc și le strâng. Și zic da, poate că trebuia să le strâng eu. Știi, eu sunt genul care peste conflictele mici încerc să trec ca să nu mă încarc energetic negativ. La al cincilea… am o limită când izbucnesc. În momentul ăla s-a terminat și de multe ori atunci se întorcea iar roata și încerca ea să mă împace…

  • Dar pe momentul de ceartă în care te superi foarte, foarte tare… Taci? Pe ideea că tăcerea e cea mai bună pedeapsă dacă ea a greșit sau îi faci scandal?

Ăăm… nu-ș dacă… adică, de tăcut nu tac. Nu știu dacă scandal, tocmai neplăcându-mi… Dar eu întotdeauna spun… eu n-am fost genul care… În general, cred că așa sunt bărbații. Bărbații spun mai pe față. Adică eu am spus întotdeauna: “Îmi doresc să faci asta, îmi doresc să nu faci asta, mi-aș dori să nu mă superi cu asta.” Eu încerc să prevăd unde… Nu sunt ca femeile care, în general… “Sper să ghicească ce-mi doresc, să știe că n-aș vrea să se ducă acolo fără mine.” Nu, eu îi spun: “Băi, uite…”

  • Da, ești gelos?

Ăăm.. da. Sunt gelos. Dar, iarăși e o chestie de… depinde cu cine te compari. Comparându-mă cu anumite persoane nu sunt gelos deloc, iar comparându-mă cu altele sunt foarte gelos. Adică, depinde și de experiențele pe care le-a avut partenera mea în trecut. Câteodată mi-au spus: “Băi nu, ești foarte ok, ești relaxat..” alteori mi-au spus: “Doamne, ești de o gelozie incredibilă.” Eu purtându-mă la fel cu toate, dar depinde ce-au cunoscut în urmă. Tot timpul depinde cu ce te compari. E ca întrebarea aia: “Ești bogat?” Cum răspunzi? Depinde cu cine te compari.

15595560_1598219193540077_1834267870_o

  • Dar ai încercat vreodată, adică, spre exemplu, ești cu cineva într-o relație și te desparți și ca să te vindeci te-ai vindecat cu altcineva sau ți-ai luat tu o perioadă în care să te pui pe linie?

Niciodată nu m-am vindecat cu altcineva. Că asta-ți spuneam. Nu mi s-a întâmplat ca după o relație să-mi fac altă relație.

  • Știi că sunt persoane care sunt absolut incapabile…

Știu asta. Oricum, în general, cred că se întâmplă și la băieți, dar în general la femei se întâmplă treaba asta. Eu am spus întotdeauna că, am și scris undeva, femeia e ca maimuța. Nu dă drumul la o cracă până n-a prins-o pe cealaltă. Și nu dă drumu’ la aia până n-o prinde pe următoarea. Și următoarea liană și următoarea cracă… așa e. Cumva are nevoie să fie tot timpul să simtă că are un sprijin undeva. Noi câteodată dăm drumul.

  • Cât ai fost cel mai mult singur?

2 ani.

  • Și nu ți-a fost greu? Adică, ok, sexul…

Eu când spun singur mă refer la faptul că n-am avut pe nimeni în suflet.

  • Păi, da. ne referim la…

Mai am o vorbă: “Always single, never alone.” Adică, cumva, știi…

  • Dar relațiile astea pasagere pe care le ai în perioadele astea de singurătate, cât îți acoperă ele, afectiv…?

Foarte puțin. Foarte puțin. Dar, repet, nu am ce face. Nu e ca și cum: “Bă ar trebui și tu să..” n-am ce să fac. Când ies dintr-o relație în care am iubit rău, eu cumva, eu sunt în căutarea dragostei în fiecare zi. Adică, nu am un baraj din ăla, nu pun eu un blocaj sau un perete. Spun: “Nu. Ar trebui o perioadă să trăiesc viața, să mai…” Nuu. Eu m-aș putea îndrăgosti foarte tare a doua zi încât s-o văd pe cealaltă din urmă chiar și însoțită și să nu-mi pese, o, ce bine ar fi. N-am nici o problemă. Îmi doresc. Dar nu pot. Și mă…

  • Da a fost vreuna pentru care și acum dacă o vezi cu altcineva suferi?

Ăă..

  • Ai așa, o…

Îhm.. nu. Adică, eu m-am despărțit de iubita mea în vara asta, în iulie și doar de ea pot spune asta. Ea e totuși ultima. Adică, nu am una din trecutul trecut de care să zic, bă, dacă o văd mai am așa o strângere de inimă. Nu. Pur și simplu ce înseamnă trecut, trecut le văd ca pe niște bune prietene cu care am rămas…

  • Dar, dacă ar fi să te gândești, care crezi că e cea mai mare greșeală pe care o fac femeile din iubire?

A, cea mai mare greșeală. Asta e interesant. Păi, sunt… nu știu acum să le clasific. E chestia asta că, ăă, mergând așa din cracă-n cracă n-au această tărie. Foarte multe dintre ele. Nu au această tărie să spună, bă, tu nu ești ok ca băiat, te părăsesc și oi vedea eu ce-oi face. Ăă, tu m-ai înșelat, eu m-am supărat, te părăsesc și oi vedea eu ce-oi face. Ele cumva se încarcă și din momentul ăla, în interior, ele te-au părăsit (tu habar n-ai) și spun că te iartă și se combină ele și cumva, ajung să te facă să te simți (devenind cele care înșeală) aproape să-ți pară rău cumva. Că zici, bă, până la urmă ce s-a… Dar de fapt, ea în sufletul ei te părăsise deja, cumva. Asta mi se pare cumva o greșeală. Adică, băi, asumați-vă, că nu-i ok. Femeia știe în interiorul ei că nu-i ok, ea este deja în căutarea unui nou partener, dar pe tine nu te lasă.

  • Exact chestia cu craca pe care o spuneai tu.

Da. La noi, nu. Deci asta ar fi una. Un tip de greșeală. Pentru că ajunge, fiecare femeie să fie o tipă care la viața ei a înșelat și care va fi judecată în relațiile ei viitoare. Bă, stai puțin, pe-ăla l-ai înșelat? “Da. Dar știi că, de fapt, el de vreo 2 luni nu mai îmi dădea atenție…” Bun. Și de ce nu l-ai părăsit când nu-ți mai dădea atenție de 2 luni?! “C-am zis să caut și te-am găsit pe tine.” Bun și, înainte, pe-ăla l-ai înșelat? “Da, dar știi, mă înșelase el cu 1 an în urmă.” Și de ce nu l-ai părăsit câd te-a înșelat? “Nu. L-am iertat până mi-am găsit eu un iubit.” Păi stai mă puțin…

  • Femeile din ziua de azi crezi că mint prea mult?

Eu n-am zis… s-ar putea să fie adevărat că bărbații mint mai mult, nu contest. Singura chestie și poate de-aia și mint e că, nu cred că există bărbat care să nu înșele. Nu cred. Și pentru că am foarte mulți prieteni, unii dintre ei însurați de zeci de ani și par perfecți, chiar par perfecți, dar fiecare dintre ei au câte o mică refulare sau o mică chestie, undeva, ceva.

  • Deci în fiecare dulap e un schelet ?

Și-atunci, poate de-aia. Eu cred că e o chestie de-asta… e vorba de instinctul primar și de genă.

  • Adică tu crezi că bărbații înșală pentru că așa sunt ei ca genă, ca animal, că nu știu ce, pe când la femei este o alegere.

Femeia, dacă înșală, înșală din alte motive. Înșală de multe ori în speranța de-a prinde cealaltă victimă, nu de a… nu e un „hit and run”, ca la băieți. Noi putem înșela fără să sărutam. Ba chiar am prefera de multe ori. De multe ori, înșelatul nostru… sărutăm ca să putem înșela. Să ne lase cealaltă să ajungem… Dar noi putem înșela fără să sărutăm, fără să știm numele, fără să mai sunăm, fără nici o poveste…

maticiuc-5

  • Ai putea să fii vreodată cu o femeie care e mai proastă decât tine?
Nu pot fi cu o femeie mult mai proastă, nu pot fi nici cu o femeie mult mai inteligentă. Mi-ar plăcea să fiu cu o femeie un pic mai inteligentă, să mă tragă un pic în sus, dar dacă este mult mai inteligentă și asta ne desparte cumva drumurile și interesele… Eu nu pot în fiecare zi să citesc, nu știu, cei care ar vrea ea să… știi?
  • Da, da, da…

Adică, aș face niște eforturi care într-o bună zi m-ar obosi să fac ce vrea ea.

15608877_1598218353540161_154916553_o

  • Ai 36 de ani și nici un copil. Nu te gândești la asta?

Am 36 de copii la orfelinat. ( notă: Codin se ocupă împreună cu mama lui de un orfelinat în care au crescut până acum peste 8 mii de copii)

  • Dar copilul tău?
Îmi doresc foarte, foarte, foarte mult.
  • Știi, te gândești că, eu tot timpul zic, chestia asta mi se pare într-un fel nasol, depinde cum te poziționezi tu ca bărbat, eu tot timpul mă gândesc, băi (sunt filme și au fost situații și în viață), vine una la ușă și zice: „Pisi, îți mai aduci tu aminte noaptea aia? E, iată copilul.”

Ar fi cel mai fericit moment din viața mea.

  • Să te trezești așa cu…

Așa. Ar fi cel mai fericit moment din viața mea.

  • Da-ți dorești un copil foarte tare.

Foarte mult. Foarte, foarte, foarte mult îmi doresc.

  • Foarte, foarte mult dar nu ai găsit pe cineva care să vrea, sau aștepți mama copilului care trebuie să aibă niște calități și…

Am o problemă. Sunt într-un anumit fel. Trăiesc un anumit stil în viață, nu vreau să-l schimb total și nu prea cred în căsătorie. Statistic, după ultimul recensământ din România, rata divorțurilor este de 50%. Dacă rata divorțurilor este 50% în România, pe un calcul strict logic, probabil că în București e…

  • Mult mai mare, da.

…70%. Pentru că Bucureștiul trage adică, față de alte orășele mici și sătulețe unde totuși locurile, biserica și sărăcia… Dacă în București e 70% în lumea mea e 90. Adică în București are și el cartiere ca Drumul Taberei, Pantelimon în care sunt oameni ce plătesc pe un apartament de 2 camere toată viața lor cu două salarii un credit, adică ei nu se pot despărți și dacă se înșală, se prind, nu divorțează ca să termine creditul, să termine de plătit ratele și nu pleacă unul de acasă. Așa ajung să se și împace doi ani mai târziu. Sunt ca-n filmele alea…

maticiuc-2

  • Dar femeia care îți va face ție un copil trebuie să fie neapărat soția ta?

Ăăă…( râde)

  • Te-ai însura?

Nu. Asta spun. Că nu prea cred în căsătorie. Cred că voi ajunge să divorțez, statistic. Adică, strict statistic. Ok. Poate să se întâmple, să fii tu ăia 3% care-au mai rămas.

  • Da ai fost… ai avut vreun moment în care ai fost foarte aproape să faci asta? Să te căsătorești.

Nu. Să mă căsătoresc nu, dar cu ultimele iubite și mai ales cu ultima (vorbesc de asta cu care s-a terminat în iulie, care a fost de 3 ani, deci de la 33) am avut discuții. Adică mi-am dorit și-am tot pus problema. Îhm, da. Îmi doresc foarte mult și-am încercat mereu. Chestia cu copilul, îmi doresc foarte mult să avem un copil. 1, 2, 3 nu știu. Zic… Dar, e o problemă de siguranță. Femeile vor căsătoria pentru siguranță.

  • Ai zile în care ești foarte trist?

Normal. Că toată lumea. Am, dar…

  • Ce te întristează pe tine cel mai tare?
Eu, la bază, sunt un om fericit, știi? Adică, chiar și în zilele când am fost trist știu la ce să mă gândesc și știu la ce… Întotdeauna trebuie să privești în sus atunci când ai nevoie să-ți găsești forța de muncă, și-așa. Și zici: „Băi, pot mai mult. Uite ce face ăla, uite ce nu știu ce” și trebuie să privești în jos în zilele în care te simți trist și simți că ai niște probleme, te uiți un pic în jos, vezi care sunt adevăratele probleme ale acestei vieți, te scuturi și zici: „Doamne, îți mulțumesc! Am uitat că nu am nici o problemă. Uitasem că nu am nici o problemă. Mi se părea chestia asta că… soția mea e acum în pat cu doi negri, credeam că e o problemă. Prostia mea, o identificam ca pe o problemă. E nimic! Bag divorț, părăsesc, mă duc la film și încep să râd.” N-am de fapt nici o problemă. Când te uiți la adevărații oameni cu adevărate probleme.
  • Dar ai fost vreodată cu adevărat deprimat?

Nu. Nici deprimat și nici plictisit. Cred că oamenii care se plictisesc sunt niște oameni cu adevărat reduși. Ca și inteligență, ca și imaginație. Eu nu m-am plictisit niciodată. Nicăieri nu mă plictisesc. Sunt eu cu mine. Adică, poți să mă lași oriunde.

  • Te simți bine tu cu tine.

Da, da. Dar nu există să mă plictisesc. Tot timpul am ceva de făcut, de scris, de nu știu ce. Nu există gen: „Băi, am momente în care stau așa în casă și nu știu ce să fac.” Nu există. N-am avut 1 minut să zic, bă nu știu ce să fac. Mă sperie oamenii care nu știu ce să facă. Cum adică nu știu? Eu, când pleci tu acum o să mă culc. pentru că am fost dimineață la primărie și a trebuit să mă trezesc devreme. Mă culc o oră, două. Aia nu înseamnă plictiseală. După aia mă trezesc și fac nu știu ce. Mă duc la sală. Fac nu știu cum. Adică, nu există un moment în care să stau așa și să nu știu ce să fac.

  • Dar pe tine ca om. Ca om, nu ca bărbat, ce te face pe tine cel mai fericit? Adică, care a fost momentul în care tu, că sunt sigură că ai niște momente în care te gândești: „Băi, atunci am fost cel mai fericit.” Eu nu cred în asta cu suntem fericiți non stop. Nu cred. Că sunt niște momente, în care trăim niște lucruri.

Ai niște momente de excelare, dar eu cred, îți spun și momentele în care am excelat, în care fericirea a fost mai exagerată. Dar eu cred că chestia cu fericit tot timpul se poate și ți-o poți antrena. E o chestie de… un pic de yoghini. Dacă tu te gândești mereu că ești bine și de fapt noi suntem bine. Noi doi și nu numai. Și încă câțiva oameni de aici din jur, pentru că sunt niște chestii atât de basic să fii bine. Adică trebuie să fii sănătos, tu și ai tăi. Dacă deja ai asta, ai mult. Pentru că, într-o bună zi, Dumnezeu poate să-ți arate cum e să nu ai asta, să nu fii sănătos tu și ai tăi și-atunci să zici: „Băi, până ieri, până să aflu vestea asta, eram cel mai fericit om din lume doar că nu știam. Eram un cretin. Care mi se părea că m-am întristat că m-am îngrășat, mă-întristam că nu știu cine nu-mi răspunde la mesaj… ” adică niște chestii din astea… Băi și niște tristeți reale. M-am îngrășat, arăt ca un porc. Băi și se instala ceva așa, știi? De fapt aia nu era nimic. Adică, ești nebun. Nu e nimic. Deci, cred că se poate antrena asta cu fericirea, dar există și niște culmi de care o să-ți povestesc.

  • Dar te-ai gândit vreodată cum ar fi fost dacă nu ai fi avut bani?

Da, m-am gândit la ce se întâmpla dacă n-aveam bani și o să-ți povestesc acum, pe scurt, adică în două cuvinte. Face parte din normalitate, știi? Încă trăim sub acel… mai avem încă din umbra aceea a comunismului în care nu am avut. Încă, generația părinților mei, chiar și-a mea. Câțiva s-au desprins un pic din a mea și au înțeles că nu trebuie să aibă proprietăți. Adică au înțeles că proprietatea e altceva. Adică, părinții mei, dacă n-au o casă a lor o iau razna. Adică, cum, e casa mea. Eu știu că poți să ai 20 de spații comerciale pe cea mai bună stradă din București la închiriat și tu să trăiești în chirie toată viața. Și să te muți când apare un apartament mai interesant și ceva mai târziu să zici: „Nu mai vreau aici, vreau acolo.” Așa fac toți bogații lumii. La noi, bogații locuiesc în propriile lor case, unde au ei acte pe ele și unde vecina de sus merge în tocuri toată noaptea și n-au ce să facă, că și aia e proprietară. Pe când dacă era chiriaș spunea: „Hm, aia de sus mă enervează. Eu mă mut. ” Ei nu se pot muta. Ei acolo mor. Deci trăim niște chestii, niște reminiscențe ale comunismului unde nu s-a avut și acum trebuie să avem.

  • Care este cea mai puternică amintire pe care o ai tu, din copilăria ta?
Ăă… Din copilăria îndepărtată… am crescut până la 12 ani fără tată. Tata fiind diplomat de meserie, pleca câte 4 ani la câte-un post. A fost unul dintre cei mai tineri ambasadori ai țării, avea 29 de ani. Și aveam o relație la distanță cu el. Ne trimiteam scrisori. Le am și acum, pe cele pe care el mi le trimitea. Nu le am și pe cele pe care i le trimiteam eu. Și țin minte că așteptam scrisorile alea. Îmi povestea… aia era relația mea, cumva. Venea acasă în fiecare an. Vara, sau nu știu, când avea voie. Eu nu aveam voie să mă duc la el. Pentru că ne ținea comunismul ca să fie sigur că se întoarce și rămâne fidel țării. Eu trebuia să fiu aici gaj. Dar, am amintirea asta de când eram mic, cu scrisorile.
  • Dar n-ai suferit, pentru faptul că el era așa departe?

Nu. Că nu știam altfel. Suferi când ai un termen de comparație. Nu știam altceva. După revoluție, când aveam 9, 10 ani, când am putut să plec și am plecat în Libia, ceea ce pentru un copil de 9, 10 ani să pleci undeva afară, în Libia, părea ca… Deci nu e New York-ul astăzi ce era pentru mine Tripoli atunci. Ca și comparație.

maticiuc-1

  • Câți prieteni ai în cercul intim, în acel “circle of trust”?

8, 9… Adică, nu i-am numărat.

  • Da, ai oameni cu care ai plecat de la 20 de ani?

Da, da, da. Da. În cercul acesta am oameni cu care am plecat din prima zi de facultate. Am chiar și un prieten pe care l-am cunoscut în prima zi de facultate, cu care am rămas împreună până azi.

  • Dar când cunoști pe cineva…

Am și prieteni mai recenți, care-mi sunt foarte apropiați. De 3 ani, de 4 ani, de 12 ani…

  • Ai avut și dezamăgiri? Legat de prietenie. Cum pornești într-o relație de prietenie? De exemplu, mă cunoști pe mine. Te uiți la mine și te gândești: Băi, Fifi e mișto. Îi dau 100% încredere…

100%. Dacă pornesc dau 100%. Adică, știi cum. Are și avantaje și dezavantaje. Are avantajul că, cunoști oameni, te simți bine, nu știu ce… și ai dezavantajul că, adică, când n-ai gardă deloc viața e într-un fel, dar într-adevăr poți fi dezamăgit ușor, iar când garda e foarte sus, ești mai singur, mai ursuz, mai nu știu ce, dar…

  • Și-ai avut mari dezamăgiri?

Am avut. Cum e și vorba: “Cu prietenii apropiați nu te cerți decât de la femei și de la bani.” Vorbim de prietenii foarte apropiați. Nu prea există alte certuri. Adică, ce-ar fi putut să-mi facă. Și-am avut unul așa, unul așa.

  • Dar nu te gândești că în lumea asta în care ești tu, te-ai gândit vreodată că este o lume superficială și oamenii ăia nu sunt chiar cum se prezintă ei a fi? Nu te gândești că oamenii nu sunt cum se prezintă ei de fapt? Asta apropo de faptul că tu le dai 100% încredere de la început.

Nu cred în stereotipiile cu lumea asta. Adică, în lumea mea sunt la fel de mulți farisei ca și în lumea ta. La fel de mulți impostori ca și în lumea zidarului din colț, la fel de mulți oameni foarte buni, la fel de mulți oameni needucați.

  • Cum răspunzi la răutate? Că sunt oameni răi, care fac rău…
Mă sperie. Am spus întotdeauna că îmi e mai frică de cel care vrea să-mi zgârie mașina decât de cel care vrea să mă fure. Mult mai frică.
  • De ce?

Pentru că este ăla rău, în formă pură, pe fond de frustrare și așa mai departe, un rău pe care nu-l înțelegi și nu știi cum să te ferești de el. De ăla care vrea să ți-o fure știi. Ai niște reguli, unde ții talonul, unde ții cheia, cum parchezi. E o luptă a ta cu el în fiecare zi. Pentru că el vrea să ți-o fure în fiecare zi și tu vrei să nu ți-o fure. Dar știi de ce vrea să ți-o fure. Tu poți să-l înțelegi pe el. Că vrea să ți-o fure, s-o vândă și să obțină niște bani. El cu asta se ocupă. Și el poate să te înțeleagă pe tine că nu. Pe când ăla care vine cu un cui în mână nu îl înțelegi, nu poți să-i cuprinzi mintea în nici un fel și de-aia nu știi cum să te ferești de el.

  • Care a fost cel mai frumos lucru pe care l-a făcut vreodată un prieten pentru tine?

Am prieteni, pentru că sunt unii și foarte vechi și-așa mai departe, nivelele financiare sunt diferite. Adică, am prieteni și care sunt foarte săraci și care sunt de nivel mediu și cu foarte mulți bani, adică sunt de toate felurile. Și am fost impresionat întotdeauna când un anumit prieten care nu are bani a făcut niște eforturi supra omenești de a face ceva care să mă bucure. Și de multe ori, acel ceva care să mă bucure nu era neapărat un cadou de ziua mea, dar era gen, fac un efort să vină acolo unde sunt eu.

  • Te uiți la bani, în relațiile cu femeile? Adică ești genul care: “Îi cumpăr o mașină, îi cumpăr un magazin…” sau ești mai ponderat?

Încerc întotdeauna să mențin un raport. Adică, eu întotdeauna am făcut gesturi pentru fetele cu care am fost, iubitele mele, din ce în ce în ce mai mari cu cât relația era mai… adică, n-aș vrea să fac niște gesturi extraordinare din prima zi ca mai apoi să regret. Mi se pare că cel mai greu ar fi să regret.

  • Dar te-ai gândit vreodată că făcând gesturile astea ea s-ar gândi că tu vrei s-o cumperi?

Nu. Am lăsat tot timpul chestia asta la o parte. N-am stat să mă focusez pe asta.

  • Nu te-ai gândit?

Nu. Pentru că dacă stai să te gândești o iei razna. Toată lumea m-a întrebat: “Băi, dar te gândești că te vrea pentru bani?” Întrebarea clasică. Nu. Cred că sunt un pachet, cred că toți suntem un pachet de calități și defecte pe care le avem…

  • Dar sunt femei, puține, care nu au latura asta materială. Adică nu sunt impresionate de bani.

Sunt, sunt. Da. Corect.

  • Și cum reacționezi când e una care nu vrea cadouri, nu vrea aia, nu vrea aia…

Eu tot timpul am încercat să, ca în prima zi, să o cuceresc într-un fel. Și vezi ceea ce… încerci pe mai multe părți până vezi ce o face să zâmbească cumva. Adică, trebuie să găsești o cale.

Am trăit și opusul. Am trăit și experiența unei fete care a venit la mine, într-un club, să-mi ceară un foc. A venit cu o țigară, eu fumam trabuc –era perioada în care se fuma în cluburi adică, those days, știi tu – a venit la mine și mi-a cerut un foc, și-a dat seama că o să am, eu fumam deja trabuc. Și-a aprins aia, foarte mișto era, ceva foarte mișto, dar eu ți-am zis că n-am agățat niciodată pe nimeni. N-am avut curajul, după ce i-am dat focul să zic: “Hei, dar cum te cheamă, vrei să..?” Am rămas așa… Că eu tot timpul sunt în situația aia: dacă vrea doar foc. Știi?

  • Da, da, da.

Dacă deranjez, știi? Dacă îmi zice: “Bănuiesc că dacă ți-am cerut foc acum trebuie să-mi ceri și numărul de telefon. Porcule! Pentru un foc vrei să…”

  • Acum îți dai seama că-ți strici firma cu asta. Că mi-ai spus asta.

Nu mă interesează. I-am dat foc, mi-a aprins țigara, a mai stat efectiv preț de 3 secunde și eu am rămas blocat și femeia a avut și ea un spirit, mi-a dat țigara și-a zis: “Acum ia-o. Eu nu fumez.” Și-atunci am zis, gata. Am înțeles că ea venise cu un scop. Adică a luat și ea o țigară de la cineva și-a aprins-o și a zis: “Poftim. Acum ia-o, că nu fumez.”

  • În exercițiul ăsta al tău, adică schimbarea asta care a apărut în viața ta, cu cartea, din punctul meu de vedere, tu ești un personaj înainte și după carte. Lumea după carte a început să te vadă. Cum ziceai tu, stai bă că ăsta nu e chiar așa, stai că…

Da. Au început sa ia contact cu mine direct. Până atunci ei nu luau contact cu mine direct. Luau contact cu niște jurnaliști care povesteau despre mine, 90% fără să mă cunoască. 10% poate mă văzuseră…

  • Dar nu te deranjează asta, că lumea te judecă fără să te cunoască?

Mă deranjează foarte mult și că nu e apă în Africa. Sunt niște realități ale vieții pe care le iau așa cum sunt.

  • Da haterii? Ăia care te înjură? Cum ziceai tu? Sunt cei mai buni…

Ăia sunt cei mai buni PR ai mei. 🙂 Normal că mă deranja. Atât timp cât eu nu aveam nimic de spus și așa mai departe, eram judecat și cu o imagine făurită doar de o parte a presei, care nici ăia nu mă cunoșteau dar făceau ei niște presupuneri, spuneau niște chestii. Ușor, ușor acum oamenii m-au mai cunoscut. Am cunoscut foarte mulți oameni din presă și așa mai departe, cărora poate le-am schimbat părerea și nu știu ce. Ăă, ce să zic. Acum, în situația de față, de bine de rău, mă mai duc la câteva emisiuni. Oamenii mă văd și mă aud. Scriu pe blog. Care blog e raportat la Facebook și oamenii ajung să citească acolo. Unora le place, altora nu. Există și hateri, care într-adevăr sunt cei mai buni PR pentru că ei creează agitația în jurul unui subiect. În momentul în care scriu ceva și 3 cuvinte dacă scriu pe Facebook, în momentul în care există și păreri contra și nu știu ce, atunci se creează o emulație și devine viral subiectul. Că, dle, lumea trebuie să vorbească despre ceva.

  • În momentul ăsta care este cel mai mare vis al tău? Ce n-ai făcut si-ai vrea să faci?

A, sunt multe. Dacă n-aș avea multe din astea aș înnebuni, îți dai seama. Nu știu cât de departe vrei să mă duc. Adică, sunt visuri la care aș îndrăzni să sper și visuri la care nici nu îndrăznesc să visez. Adică, pur și simplu, doar pentru că mă pierd în subconștient sau c-adorm și mă duc în ele, dar nu îndrăznesc. Adică, uite, spre exemplu, dacă luăm lumea cinematografului. Mi-ar plăcea să prind un rol mare, într-un film mare, alături de niște actori cunoscuți. Am jucat în niște filme mari dar niște roluri foarte mici și… Într-adevăr, alături de mari actori, Adrian Titieni, Florin Piersic, Marcel Iureș. Adică am fost și eu pe acolo, cu un cadru, le-am dat replica, le-am dat o cană cu apă, nu știu ce. Mă rog, am făcut niște… Mi-ar plăcea să prind un rol din ăsta. La asta pot să sper. Adică, pot să sper că într-o bună zi mă voi potrivi bine pe un rol foarte interesant în filmul… Visul meu, așa total, ar fi să produc un film care să fie unul cu buget mare și care să devină all wide, adică să mă duc să pot să-l văd la New York și de-acolo să mă duc la Paris să-l văd și-acolo și așa mai departe. Adică, ăsta ar fi visul.

  • Asta e în plan profesional mai mult, dar personal?

Copil n-am. Nu există altceva. Ce poate să mai fie? Ți-am zis că vreau copil. Ce trebuie să-mi mai doresc. Încă o pisică. Nu. Mi-aș dori un copil, doi, trei și am un plan diabolic, pe care o să ți-l povestesc, cum aș putea să-l fac dacă nu găsesc pe cineva.

  • La eprubetă. Știi, mă gândeam, titlul acestui interviu să fie: INTERVIU EXCLUSIV. CODIN MATICIUC: CEL MAI MULT PE LUMEA ASTA ÎMI DORESC UN COPIL. În eprubetă, eventual. Adică, dacă n-o s-o găsești și n-o s-o găsești?

Da. Îmi doresc foarte mult un copil. Acum, lăsând la o parte chestia asta, cred că ar fi foarte mișto ca acel copil să aibă o mamă, nu să-l fac cum a făcut Cristiano Ronaldo. El cred că are și multe probleme, nu știu. Cred c-a vrut să aibă un control total asupra… Mie mi-ar plăcea să fac un copil cu o femeie care să-și dorească un copil la fel de tare cum îmi doresc și eu acum, fără să aibă o țintă. Ea de fapt să nu-și dorească un bărbat căruia, eventual să-i dăruiască vreo doi copii ca să-l țină lângă ea. Nu, nu, nu. Eu îmi doresc să găsesc o femeie care astăzi își dorește un copil. Și care în loc să se ducă să cumpere de la o bancă de spermă ar „cumpăra” de la mine… 🙂

  • Mi se pare totuși ireal că n-ai găsit. Mi se pare că, în momentul ăsta, sunt foarte multe femei care vor să facă un copil.

Da. Nu știu cum să găsesc, pentru că nu pot nici să deschid subiectul ăsta, să-l tot vorbesc, înțelegi ce spun? Recunosc c-am mai și căzut în păcatul de a tot încerca. Adică, tot timpul gândurile astea mai acute îmi vin în perioada în care sunt singur. Când iubesc și sunt cu cineva mi-ar plăcea să fac cu persoana respectivă. Nu-ți imagina c-am avut o relație, până-n iulie, 3 ani și eu căutam. Nu. Aș fi vrut și mi-aș fi dorit să fac cu fata aceea. Fata aceea avea un copil. Fusese într-o relație, era divorțată. Un copil care mi-era foarte drag și mi-e dor și acum de el și îi era teamă că dacă se va despărți într-o bună zi de mine, să nu fie fata cu doi copii din doi tați… adică să nu fie așa.

  • De ce ți-e ție cel mai frică și cel mai frică?
Că nu mai am timp.
  • Și, care este… adică, ți-e frică că nu mai ai timp să faci tot ce visezi?

Am zis că nu mai am timp pentru că, am vrut să zic că n-o să am un copil… Că nu mai am timp să fac tot ce-mi doresc să fac, cât mai trăiesc pe planetă. Mi-aș dori să ajut mai mult, mi-aș dori să plec în niște misiuni umanitare, dar, în același timp mi-aș dori să prind un rol într-un film, care aia e pentru ego-ul tău personal. Nu e pentru nimic. Și-mi doresc și știu că trebuie să-l sun pe Porumboiu. Mi-a spus să-l sun în ianuarie și dacă-mi dă ceva și prind un rolișor acolo, va fi senzațional să joc la el. Adică, cumva, eu nu am timp să fac tot ce… Dac-aș putea să mă triplez. Unul să stea liniștit, să stea dracu’ pe-acasă, unul să facă numai filme și nu știu ce și al treilea să plece prin Africa să vadă ce-i pe-acolo. Să experimenteze ce-i prin lumea asta. Nu știu, prin Brazilia. Prin niște țări prin care n-am fost. Dar s-ajute oamenii. Adică, mi-ar plăcea să fac atât de multe că… decât să spun că cea mai mare frică ar fi să n-am copii, mai bine să spun că nu am timp. Că dacă aș avea timp, mult…

  • De ce ți-e ție cel mai dor? De o anumită perioadă, de o anumită persoană, de un anume loc.

Păi, nu de locuri și de perioade. Perioada e foarte bună cea în care sunt acum și tot timpul am fost și mă tot antrenez să fiu eu foarte ok. Ți-am zis, mi-e dor de ea când nu sunt cu ea (acum e perioada în care nu sunt cu ea, cu nicio ea), mi-e dor de ea întotdeauna când nu sunt cu ea și mi-e dor de mine când sunt cu ea. Pentru că, când sunt cu ea, întotdeauna parcă… simți că: „Bă, parcă aș face altceva, parca aș ieși, parcă aș bea, parcă uita-o, m-aș duce la aia. Dar nu fac mă că sunt cu…” Știi? Tot timpul ai impresia că ai fi mult mai tare dacă ai fi singur. Când ești singur ești mult mai… Asta e. E întotdeauna asta la noi, oamenii. Întotdeauna ne dorim ce nu avem în momentul ăla. Știi?

foto: Ovidiu Craiciu

****

Pentru cei interesati de preluare, se pot  prelua maximum 800 de semne de interviu cu citarea sursei si link complet

6 thoughts on “Un interviu sincer. Maticiuc, omul, nu legenda urbană

  1. F. says:

    Foarte bine condus interviul, bravo! Despre Codin las restul planetei sa comenteze, eventual la el pe Facebook 😉 Voi spune doar ca m-a surprins placut, si ca nu e prima oara cand o face.

  2. Miruna says:

    Foarte fain interviul! Nici nu mai țin minte ultima oară când am citit ceva atât de lung dintr-o suflare. Foarte foarte bună transcrierea și foarte mișto răspunsurile, interacțiunea voastră. Urăsc interviurile făcute pe mail.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*