Premieră! În România s-a deschis primul salon mobil de manichiură din Europa

Trăim într-o lume în care facem totul pe fugă. Eu cel puțin așa fac. Fuga la birou, fuga la masă, machiaj în trafic etc, etc.

Să-mi fac o programare la coafor sau la mani-pedi e de cele mai multe ori o mare provocare a vieții pentru că ce să vezi sufăr de această maladie îngrozitoare: MĂ DOARE TIMPUL. Mă doare pentru că nu îl am.

Pentru oameni ca mine sunt pe Pământ oameni ca Iulia Macarie. Ce s-a gândit această fată superbă? Nu ai timp să mergi la salon, vine salonul după tine. Iulia ne invită la manichiura într-o …rulotă. Când am văzut fotografiile din salonul rulotă am rămas cu gura căscată. În primă fază m-am gândit că sunt niște poze luate de pe net, dar nu, sunt din București România.  Așa că am luat-o urgent pe Iulia la întrebări.

Cum ţi-a venit ideea să creezi un astfel de concept?
Totul a pornit de la dorinţa mea foarte mare de a face ceva unic în România , care să mă reprezinte şi să fie de mare impact. MIA sau mai bine zis „Manicure in Action” îmi poartă iniţialele numelui şi în acelaşi timp reprezintă şi una dintre cele mai mari pasiuni – manichiura perfectă.
Am locuit în State mai bine de 5 ani, loc în care mi-am terminat studiile şi am vizitat aproape toate statele. Când am ajuns în Beverly Hills şi am văzut cum femeile închiriau astfel de rulote pentru petrecerile în pijamale sau efectiv cineva care avea nevoie de o manichiură sau o pedichiură , dădea doar un telefon şi rulota venea în faţa casei. Avantajul lor este că nu au atât de multă legislaţie ca în România.

Ce avantaje au femeile care optează să îşi facă manichiura într-o rulotă?
Este primul salon pe patru roţi din Europa , specializat în manichiură şi pedichiură. Practic, venim după tine oriunde şi oricând. Nu trebuie să mai cauţi tu un salon fancy, vine salonul la tine, suntem uşor deplasabili şi cred că asta înseamnă mult în vremurile noastre.

Doar femeile pot să vină?

Tot în premieră pentru piaţa din România, salonul nostru pe roţi oferă servicii şi pachete speciale atât pentru doamne, cât şi pentru domni. Dar şi pentru cei mici.

Cum ţi-ai propus să cucereşti românii?

Am ales corporatişti pentru început, „workaholici” care nu au timp de mers la salon şi care sunt dependenţi totuşi de o manichiură, pentru că ştim cu toţii că este cartea noastră de vizită. Am în plan şi evenimente cum ar fi majorate, petreceri ale burlăciţelor sau show-uri de modă.

Unde vă găsim?

Salonul se află mereu în mişcare, însă încercăm să ne poziţionăm în locaţii centrale, uşor accesibile, iar programul este de la 09.00 la 20.00, de luni până vineri.

Mai multe detalii găsiți pe site-ul Manicure in Action și pe Pagina de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*