Ultimele descoperiri

Pentru casa:

– Vivre – zi de zi alte produse, absolut genial siteul, iar oamenii de acolo sunt super amabili, corecteaza comenzi, le cumuleaza ca sa platesti curierul o singura data etc.

www.happydecorboutique.ro. chubby chic, păoti si inchiria. arata super bine

Pentru stomac:

Casa cu gemene. Cele mai bune branzeturi din bucuresti. Si cele mai proaspete

Bacania veche – Super dulceturi, mirodenii dar si aperol si prosecco:P

Pentru sufletele de calatori:

– va recomand ca de fiecare data vacantele oferite de Atena, my personal travel agent, sâc!:)

– siteul de calatorii al Anitei: www.calatorii360.ro

Spor la cheltuit!

Ziua mea de … 4 zile – prima zi

– guest post de Ioana Albu.

Intr-o noapte, pe  cand ma chinuia insomnia, gasesc un last minute pentru Roma. Si cum se apropia aniverstarea …..catorva ierni din viata mea, zic sa ma surprind si sa merg la Roma. Zis si facut! Trezit sotul dimineata, intrebat daca doreste sa mearga cu nevasta din dotare. El sare la fileu, iar pe la pranz aveam biletele deja luate.


Plecarea a fost pe fast forward. Sotul mai avea de terminat 4 spoturi, el la computer pe la ora 3 cand noi ar fi trebuit fim in aeroport, eu imi temperam o mini criza de nervi pe care o simteam ca vine, cu niste cosmeticale. Asa ca, am avut timp sa ma machiez si sa plec in fuga, dar ca o diva, la Roma.
Aeroportul din Bucuresti : totul a fost in regula pentru noi. Am zburat cu  Blue Air. Not bad, dar cam aglomerat la bagaje.
Aeroportul Fumicino: aterizare spectaculoasa a avionului, incet, lin, totul perfect. Luam un Bus (Teravista) pana in centrul Romei, aproape de Termini unde aveam si cazarea.
Bineinteles ca am bajbait cu tot cu GPS harta !  Am intrebat politistii de adresa hotelului iar acestia  ne-au lamurit imediat . Era chiar in fata noastra.
Hotel Verona: Pozitionat  langa Santa Maria Maggiore, un hotel curat de 3 stele.
Pentru cat stam in camera de hotel in vacantele scurte, nici nu as fi cautat altceva.


 Avantajul este ca e foarte aproape de metrou si te poti misca in voie. Stiam ca nu o sa ne plimbam la pas, asadar, am ales aceasta varianta.

Am ajuns vineri seara si am inceput  dezmatul, ca doar era ziua mea!

Vis-a vis de hotel, a ochit sotul pe cand eu ma conversam cu Politia Italiana , un ristorante cu luminite si multa lume inauntru  Asa ca am mers acolo. Ristorante  L’Esquillito.


Am vizionat meniul si am purces la treaba: paste cu vongole veracci pentru sotul si o portie de creveti imperiali pentru doamna- ca doar eram la dieta. Dar cum dieta fina cu Prosecco  se tine, am stropit crevetii cu 2 pahare suple .

Si ca sa fie treaba- treaba, am mancat si o portie de tiramisu care nu mi s-a parut prea bun. Am mancat eu la niste prietene in Romania, tiramisu si mai bun!

Va urma….

 

Ioana Albu este prietena mea, lucreaza in publicitate si vrea sa fie si ea sefa la plecari internationale:)

Și am fost odată tânără…

Vineri seara am trecut de principiul adiabatic ( da, da eu şi soţul nu prea socializăm cu alții pentru că suntem perfecți doar noi doi, nu avem nevoie să facem schimb de căldură cu exteriorul:)) și am ieșit în oraș.

Am fost la Godot cu prietenii noștri dragi. Ne-am pregătit ca de nuntă, noi, fetele. Și, într-un fel, a fost ca la nuntă: lume multa, înghesuială, probleme orgnizatorice la fața locului, gălăgie, fum, multă tinerețe, în principiu.

Mi-a rămas în minte anunțul când a început piesa: “ Fumatul e interzis, vă rugăm să vă închideți telefoanele mobile.”

Am zâmbit și cumva, în mintea mea chitroasă, am așteptat primul incident: un fum, un țîr, ceva. Dar… nimic. Oamenii au fost extrem de civilizați.

Mi se pare super smart ideea asta cu teatru în cafenele. Cu 2 zile înainte nu mai erau bilete. Iată că lumea totuși vrea cultură.

Noi am fost la „Fă-mi loc!” o piesă regizată de Radu Beligan. Marius Manole…e Marius Manole. Nu îl văzusem niciodată live. E senzațional!  Medeea Marinescu e partenera lui și are o forță artistică de neimaginat. Piesa e foarte bine montată, te ține o oră și jumătate fără probleme.

Chiar dacă m-a durut capul din cauza fumului, chiar dacă ne-am înghesuit un pic, chiar dacă nu am consumat alcool pentru că eram șofer de serviciu și am făcut și o mica criză de nervi  panicată de prea multele taxiuri din centrul vechi care  parcă intrau toate în mine, experiența a fost una faină.

M-am simțit cumva young, așa…

Una furtiva lagrima

Într-o lume muzicală în care e complicat să reușești dacă nu faci texte imbecile cu perne moi si vreau să te…, Ianna lansează un clip de imagine. Popa al meu a filmat așa că vă invit să vedeți ce a ieșit.

Sigur, nu e genul de videoclip pe care o sa il vedeti pe posturile muzicale în heavy rotation sau la marile emisiuni de divertisment ale zilei.

E un risc asumat, cand nu faci circotecă și chiloțăreală…

Echipa:
Ianna Novac – Una Furtiva Lagrima
Bogdan Albu – regizor
Adrian Popa – director de imagine
Jana Ceban-make -up artist
Giorgia Saghin-hair stylist
Alexandru Gorgoz -orchestrator
Cvartet Arpeggione
Octavian Dobrota – producator.

Fata mea este model

Culorile preferate sunt roz și mov.
Nu iese din casă neparfumată.
Mai nou, nu iese fără ruj pe buze. Mă rog, e un luciu de buze pentru copii. Am făcut un drum special la Sephora într-o dimineață că nu se mai putea, îmi termina mie toate glossurile…
Nu înțelege de ce nu are voie să poarte fustă sau rochie în fiecare zi. Că Amalia poartă! Chiar și în ziua în care a avut lectie deschisă la sport a protestat vehement: Eu nu vreau pantaloni, eu sunt slabă n-am nevoie de sport!
Fotografiile sunt din momentul în care a primit un parfum Disney. Vă întreb: Acum are 4 ani… Ce facem peste 10 ani cu ea? O ducem la spa, nu?

Cu m-am îndrăgostit de Hello Kitty

Da, recunosc: copilul meu nu are telefon, nici bani de buzunar, nici tabletă. Nu prea mănâncă dulciuri, nu prea are voie la calculator etc, etc, etc.

I-am povestit despre Ileana Cosânzeana și n-am intrat deloc în detalii cu hanah montana si alte fete de teapa ei:))).

Dar, ce să vezi? Copilul a descoperit-o cumva pe hello kitty, probabil din poveștile altora, că la tv nu sunt desene cu ea. Și de aici a început nebunia.

– Mami vreau agrafe cu hellor kitty, vreau rochita, vreau sosete, vreau pijamale, vreau geantaaaaaa cu hello kitty. Mamaaaaaa, eu vreau desene cu hello kitty…

Și ce să fac? Să mă pun cu marketingul american? No way. Am căutat și am găsit la Cărturești,  dvd cu hello kitty. Pe copertă apărea scris că e avizat de Ministerul Educație. No bun, așa.

Când am dat play am avut un șoc. Pozitiv. Dvd.ul conține mai multe situații cu kitty. Și copilul află cum trebuie să treacă strada, cum mănânci corect la masă, cum te speli pe mâini, cum te comporți în magazin. Nici urmă de pisica pițipoancă din mintea mea:).

În imagine apare domnișoara cu un tricou Hello Kitty primit de la Moș Crăciun, via Valentina.

2 filme super faine

Vă recomand, în primul rând, o comedie. De foarte multă vreme, nu am mai râs cu lacrimi la un film. Nu e genul de comedie romantică la care îți târăști iubitul promițând că în schimb o să îl lași să iasă de n ori cu băieții, chiar puteți merge împreună:).

Și acum să treceme la filmele adevărate:). Django l-am văzut de 2 ori în 2 zile. Super, super film. I love Tarantino. Am citit că nu e chiar la nivelul așteptărilor, că nebunul regizor poate mai mult. Mie mi-a plăcut de la a la z.

Mai multe despre Django, a scris Bogdana, aici.

Ce-ați mai văzut, ce v-a mai plăcut?

MARELE SECRET

Conversație la drum de seară:

– Maria, de ce se căsătoresc oamenii?
– Hmm…ca să poarte verighetă!
– Și după ce se căsătoresc ce fac oamenii?

Roșește, pune capul în piept și râde rușinată :

– Mama! Nu pot să spun!
– De ce????
– Pentru că mi-e rușine!
– Cum măh să-ți fie rușine de mine?
– Mama…e secret și nu pot să spun!

În momentul ăla mă gândeam să nu îmi trîntească vreun răspuns cu divorț în propoziție…dar am insistat:

– Maria, îmi spui de ce se căsătoresc oamenii?
– Mama, e un MARE SECRET!
– Dragă, da și io ți-am spus secrete ! Nu ți-am zis eu că tati avea părul lung când l-am cunoscut?

Cedează și îmi spune în șoaptă la ureche:

Mami, oamenii după ce se căsătoresc, trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți!

Copiii poate că spun lucruri trăznite, dar spun și lucruri adevărate. Sinceritatea lor nu are margini. În zilele astea, unde în stânga și în dreapta, aud numai de neînțelegeri, despărțiri, divorțuri, e un MARE secret partea asta cu au trait fericiți până la adânci bătrîneți…

Şi tot la Cărtureşti

În lunile geroase care au mai rămas, în zilele de vineri, la ora 18.00, Asociația De dragul artei împreună cu Cărturești invită copii de 4-10 ani, la căldurică și la joacă, adică la un program inedit de lectură interactivă și joc: Călătorii printre plante și rime. În mansarda librăriei Cărturești-Verona copiii se vor juca și vor descoperi două cărți atractive ale editurii Cartea Copiilor: Călătorie printre ierburi și lumină și Poezii din copilărie.

30 rocks!

La 30 de ani divorţam. Imediat după, îl cunoşteam pe bărbatul vieţii mele şi mă maritam iar, deşi spusesem că nu o să mai fac asta niciodată.:)

Am făcut un copil, m-am mutat în Bucureşti, visul vietii mele, m-am angajat la Antena1 si am ajuns producator general al Observatorului de la ora 19.00.

Imediat dupa 30 de ani, m-am simtit mai puternica si mai in forma ca niciodata.

De ce această mărturisire, acum? Pentru că multe prietene, amice de ale mele sunt îngrozite că nu mai au 18 ani si 30 bate la uşa…

30 rocks! Asta spun două din cele mai puternice femei din on-lineul românesc: Bogdana şi Andreea.

Va invit sa le vizitaţi siteul şi vă mai spun ceva: Viata chiar incepe la 30 de ani:).  

Despre prietenie, cu dragoste

Maria Coman e prietena mea. E mai frumoasă ca mine, mai deşteaptă, mai citită, mai realistă, mai tânără și evident mai slabă:))). Mi-e greu să admit toate astea, dar uneori adevărul te pocneşte drept în față.

Maria Coman e o tipă care ştie ce vrea şi pentru că vine ziua ei ne-a spus clar în faţă ce pofteşte. Mai precis, a scris pe blogul ei.

Mărie, comanda mea a fost plasată. Cadoul tău e pe drum.

La mulţi ani!

Toți facem alegeri în viață…

Anul trecut mi-am propus două lucruri: să fiu mai calmă și să devin șoferiță.  Și am fost mai calmă și am pus mâna și pe permis.

 Bine, mi-am mai propus și să slăbesc dar asta nu îmi iese…și nici nu vreau să mă deprim în cap de an vorbind despre diete:).

Spun că 2012 a fost un an interesant și știu că 2013 o să fie și mai și. Prietenele mele știu că sunt obsedată de călătorii și de filme. Deja îmi pare rău că din motive obiective ratez Barcelona în martie…fetelor, recuperez, promit!

 Dar filmele…am început anul  cu un film senzațional: The words. Mi-a rămas în cap replica asta:

„Toți facem alegeri în viață. Cel mai greu e să trăim cu alegerile noastre. „

Așa că rezoluția mea pentru 2013 e una singură: o să fiu mult mai atentă la alegerile pe care le fac.

 Să aveți un an după inimă voastră!

Mergeți să vedeți The words. O să vă placă, promit!