Dragă Moș Crăciun (1)

Dragă Moș Crăciun,

dacă tot de dai tu super șmecher în materie de cadouri, află de la mine că am găsit niște haine cool pentru copii.

Nu mi-au plăcut niciodată uniformele și mă umplu de spume când văd aceleași rochițe cu minnie peste tot. no offence, minnie:)

Așa că Moșule take a look la colanții ăștia de la mamicool:


Ca mamă de copil pe care nu îl îmbraci cu orice, hainele astea chiar sunt altceva. 100% bumbac organic și 100% super funny.

Și tot de la o rochie la final care face diferența:)

Așa că Moșule, daca vrei ceva original zic să te uiti pe site. Apropo, vezi că găsești și haine pentru viitoarele mămici că din câte știu eu, tu, Moșule nu ții cont de vîrstă, nu?

Albă ca zăpada. O poveste potrivită dacă ai 4 ani. Sau 40

Am fost acum câteva zile cu Maria la teatru pentru copii, la spectacolul Albă ca Zăpada.

După două experienţe nefericite la teatrul de păpuşi, unde am văzut două povesti in care abia recunoşteai personajele pentru că nah tinem cu orice preţ să modernizăm totul şi uităm de la ce am plecat, am mers aşa cu o uşoară neîncredere.

Dar, doamnelor şi domnilor! Super surpriză! Am văzut un mega show.

Costume, lumini, poveste respectată ca la carte, actorii geniali, efecte speciale, totul dar totul a fost WOW. Să nu mai spun că la final copiii se pot urca pe scenă la o sesiune de pupături cu Albă ca zăpada…Bine, in timp o sa inteleaga ei in viata ca florile trebuie daruite vrajitoarei ca sa iti faci traiul usor:)))

Dar, dar şi mă doare să admit asta: spectacolul suferă din cauza sălii Rapsodia. E frig. Tare frig. Bate vântul. Chiar şi aşa merită să puneţi o haină groasă şi să vedeţi un spectacol genial. O sa va bucure daca aveti 4, 20, 30 sau 60 de ani:)

Casa din suflet

Emanuel are 6 luni şi niciodată nu va simţi căldura mamei lui. Femeia a murit dându-i viaţă.

Dorin e fratele  lui Emanuel. Are 5 ani jumate. Stă cuminte la poză cu Mădălina. Fetiţa are doar 3 ani jumătate. Ochii le sclipesc. Acea sclipire a copilăriei. Dar e o tristeţe în ochii lor. Sunt prea mici să ştie cum e viaţa de fapt dar cumva îşi dau seama că la ei, la ei nu e roz.


3 fraţi.

Un tată care munceşte pentru un salariu de nimic.

O cameră de 14 mp în care nu au nici măcar dulap.

O mamă care lipseşte pentru totdeauna.

Un tablou trist. Tabloul  familiei Deteşean.

Am un copil minunat căruia nu îi lipseşte nimic material. Un copil care va primi întotdeauna un răspuns prompt când va striga MAMA.

Prietena mea, Nadina vrea să îi ajute pe aceşti copii. Să aibă măcar o casă decendentă.

Întreaga poveste o găsiţi aici:

http://www.schimbaoviata.ro/familia-detesean/

https://www.facebook.com/casadinsuflet

Donatii se pot face în contul Fundaţiei Mereu Aproape RO85BRDE450SV07558544500 LEI
Banca: BRD GSG SMCC
CIF 18212553

Specificaţi că banii sunt pentru familia Deteşan!

Adoptă un bunic

Dragilor,

Pentru campania Adopta un bunic mai aștept mailuri de la voi până mâine seară. Miercuri, împreună cu Ana Maria Roman de la care am aflat aceste cazuri disperate, vom face o împărțire în funcție de zona în care stați.

Pentru cei care nu știu, vrem să ajutăm bătrâni singuri și foarte săraci. Oameni care împrumut la CAR 20, 30 de lei. Oameni care stau singuri și nu au ajutorul nimănui. Nu e vorba doar de a face un gest de Crăciun, ci de a îi ajuta pe termen lung.

Le mulțumesc tuturor celor care au scris, nu vă scriu numele aici pentru că mulți nu vor asta.

Aveți aici toate detaliile:
http://fifistie.ro/2013/12/05/un-bunic-fericit-e-cel-mai-frumos-cadou-de-craciun/

Unde se duc emoțiile?

Te-ai intrebat vreodată unde se duc emoțiile oamenilor?

Adevărul e că da. Ce se întîmplă cu energia aia perfectă pe care o ai când ești emoționat. Când de bucurie îți simți lacrimile în tine și ochii cum îți strălucesc.

Ne-am obișnuit să auzim mereu: Eeee, cum să ai emoții? De parcă emoțiile sunt ceva rău…

De 18 ani de când lucrez în tv am emoții în fiecare zi. Uneori abia perceptibile. Alteori emoții mari. Și mă bucur, mă bucur din tot sufletul că le am. Întotdeauna m-am bucurat că am știut să mă exteriorizez. Cred că o luam razna dacă eram introvertit. Nu, fifi e genul cu zgomot și aplauze cum spune autoarea.

La fel și în prietenie și în iubire. Când dispar nerăbdările reîntîlniri îți dai seama că s-a terminat.

Mă tot gândesc la Crăciunul de anul ăsta. Am decis să adopt un bunic. Și da, am mari emoții….

Ascultați-l pe maestrul Belgan în deschiderea concertului Vunk ( cred că la concerte emoțiile colective fac ravagii foarte faine in sufletele noastre☺ )

Prezentul tău se uită fix la tine

Bărbaţii au de mici găşti mai mişto.

Se înţeleg mai bine şi în principiu se ceartă mai rar. De obicei, din cauza unei fete. Rar, dar se ceartă.

Pieteniile lor rezistă mai mult. Eu ştiu o singură gaşca de fete care rezistă de 20 de ani. Cam atât.

Bărbaţii sunt mai deschişi la minte şi muuult mai relaxaţi, mai superficiali în dezbaterea de gaşcă şi nu, nu sunt misogina. Ei nu despică firul în patru şi dacă sunt 5 împreună la bere, nu merg pe nişa drama queen. Nu-şi comentează pe la spate pantofii aleşi greşit, îşi ţin mai bine secretele şi sunt muuult mai solidari la big shit.

Îmi place tare ultima melodie Vama cu Guess Who. Chirilă este cred cel mai liber ever om şi Guess Who este un domn. Genul care spune Sărutmâna la fiecare propoziţie (am avut ocazia să vorbesc cu el la telefon). Cu gândul la gaşca pe care n-am avut-o niciodată tot ascult melodia asta cu zilele fericite.

Acest post face parte din campania mea mentală cu trăitul în prezent.

” Maşina vieţii am vrut s-o întorc spre copilărie…dar maşina vieţii nu poate să-ntoarcă…prezentul tău se uită fix la tine, cum-l ocoleşti preocupat de ce se întâmplă mâine…

Adoptă un bunic

Hai că ne-am pus pe treabă și în momentul ăsta pot spune că sunt super uimită de cât de mulți prieteni empatizează cu drama bătrânilor singuri. 

Vă mulțumesc tuturor pentru mesaje. Sunteți MEGA OAMENI și mă înclin în fața voastră.

Aici e întreaga poveste a bunicilor: http://fifistie.ro/2013/12/05/un-bunic-fericit-e-cel-mai-frumos-cadou-de-craciun/ 

 Iată și ce spun oamenii, oamenii ăia frumoși de gândesc cu inima:

Ramona
Am vazut articolul tau, sharuit de catre Bogdana Dobre pe facebook si am intrat, nestiind exact despre ce e vorba. Stiu doar ca mie mi-a murit bunica in august acum si bunicul meu a ramas fara ea de Craciun iar titlul era optimist si am intrat…pur si simplu. Nu m-am gandit ca tema articolului este aceasta dar recunosc ca m-a facut sa oftez adanc, sa simt un fior si o tristete in suflet si sa-mi doresc sa fac ceva pentru o bunica sau un bunic care n-are pe nimeni…As vrea, daca se poate, sa incerc sa fac un batranel fericit, pe langa faptul ca este ingrozitor de trist ceea ce se intampla cu ei sunt convinsa ca bunica mea, de acolo de sus, din ceruri si-ar dori sa fac asta si asta simt si eu ca imi doresc sa fac. 
Laura
Tocmai am citit postarea de pe blogul tau si m-am hotarat sa-ti scriu. Felicitari pentru gestul minunat pe care il faci incercand sa faci cunoscuta situatia acestor oameni in nevoie!…
Maria
Am citit articolul tau de pe blog cu batraneii… Eu am mai fost voluntar tot cu batraneii la Principesa Margareta si la o asociatie din Franta. As vrea sa ma implic…Astept cu nerabdare un raspuns din partea ta.

Monica:
Am vazut articolul tau astazi. Mi se pare crunt sa ai o viata atat de lunga (pe care cred ca multi ne-o dorim) si sa nu ai parte de bucurie in ultimii ani.

Raluca
Am vazut postul tau despre bunicii singuri si sarmani, pot sa ajut si eu cumva? Chiar as vrea sa fac o fapta buna. 🙂
Robin
Eu chiar voiam sa gasesc un batran sau un cuplu de batrani, singuri si nevoiasi carora sa le duc cate ceva pentru sarbatori. Chiar si dupa sarbatori, pe termen lung.

Vă aștept în continuare mailurile la fifistie@gmail.com. Strângem doritori de fapte bune timp de o săptămână, apoi o să împărțim adresele de bunici.

Share is caring!

Un bunic fericit e cel mai frumos cadou de Crăciun

Eu nu mai am bunici.

Pe cei din partea tatei i-am pierdut înainte de a îi cunoaște.

Copilăria mea a fost una plină de dragostea bunicilor mei, tata Gheorghe și Măruța. I-am pierdut și pe ei. Bunica s-a dus ultima acum 26 de ani. Am încă vie în minte imaginea ei. Dragostea. Căldura. Nerăbdările. Vorbitul mult și tare. Veselia. Pe toate le-am moștenit de la ea. Cred că nimic nu se compară pe lume cu dragostea bunicilor ( văd asta în fiecare zi la bunicii copilului meu)

Sunt însă pe lume bunici fără nepoti…
 
Ieri, cu puțin timp înainte de a intra în emisie am citit pe facebook mesajul anei, colega mea:

Bon! Am primit lista de la CAR Omenia cu pensionarii cei mai saraci din Bucuresti. Colegii care isi doresc sa isi ia cate un pensionar pentru a il ajuta lunar cu hrana sau medicamente sa imi scrie in privat. E un proiect pe termen lung, in sensul ca odata ce ii luati va si asumati responsabilitatea pt ei. Voi raspunde doar la mesajele celor pe care ii cunosc personal (pentru siguranta batranilor). RESTUL puteti sa va adresati direct celor de la Casa de Ajutor. Sunt foarte receptivi si va vor gasi imediat un pensionar nevoias.

Imediat am vrut să știu mai mult despre oamenii ăștia. Și am vorbit cu Ana. Am aflat că sunt bătrâni singuri, care nu au rude, oameni care fac împrumut la CAR 20 sau 30 de lei…m-a bușit plânsul. instant. Cum să faci cerere de imprumut pentru 20 de lei?  Cât un taxi, cât o băutură în centru vechi….

Vorbim de oameni singuri, extrem de săraci, foarte bătrâni. Nu au nimic. NU au chiar nimic. Mulți poate vor doar o vorbă bună, o mângîiere. Un gest care să le încălzească bătrânețea asta prea urâtă.

În tabel aveți vîrste și sume. Te cutremuri. Nu, nu sunt trecute numere de telefon pentru că nu au telefon.

Draga Moș Crăciun, un bunic fericit e cel mai frumos cadou din lume.

Dragii mei, vă rog să vă gândiți puțin ce ar însemna pentru acești oameni ca cineva să îi viziteze, să le ducă o supă caldă, să le asculte poveștile din tinerețile care pariez că au fost pline de speranță.

Vă aștept mailurile pe fifistie@gmail.com

You are what you eat

Foarte tare acest clip. Cantitate vs calitate.

Zeci de cafele negre vs un caffe latte.

Un pahar de cola vs un pahar de lapte.

Imi plac genul asta de comparatii ilustrate pentru că rămân la părerea clasică: o imagine rămâne mult mai clar întipărită în minte.

Renunţi greu la obiceiurile proaste.

Eu m-am despărţit de cola după o iubire de 20 de ani. A fost greu. Şi când mă simt super bine sau sărbătoresc ceva, mai beau totuşi o cola. Nu mai pot sa bea 2 l. Nu mai are acelaşi gust….

Dar cum, cum să renunţ la caffe latte şi să beau cafea neagră?

Lansarea Nu mi-e frică

Am așteptat ca amintirea să se fixeze bine ca să vă povestesc cum a fost la lansarea cărții Paulei, nu chiar după prima emoție. Io sunt foarte impulsiva de felul meu și dacă scriam atunci ce am simțit cred că umpleam blogul de lacrimi.

Lansarea a fost WOW.  Deși atmosfera era una de familie, prima impresie fiind că totul se petrece într-o sufragerie unde cineva a invitat prea mulți oameni de ziua lui, emoțiile au fost imense. Nu o să vă povestesc ce au făcut alții, pentru că aici e în principiu blogul meu și mă laud cu isprăvile mele.
Ce mi-am propus:
       să mă imbrac în rochie neagră
      să port tocuri roșii
       să fiu sigură pe mine
       să nu tremur
       să am un speech funny.
Speechul era bine conturat conturat pe device.ul Blackberry Bold:

Buna ziua numele meu este fifi si sunt prietena lolei. Tocmai am intrat in istoria literaturii, aplauze, va rog:) cind i-am spus paulei trebuie sa scrii o carte ea se tot codea si ca o sa o conving i-am spus: daca tu scrii, eu vorbesc la lansare. Asa am ajuns eu aici. bine ca nu exista vorba aia spune-mi cine vorbeste la lansare ca sa-ti spun cat de buna e cartea:))) ma tot gandeam ieri cum sa va prezint cartea. As vrea sa fiu laudaroasa acum, dar sincer laudaroasa si sa va spun ca pina la 39 de ani am citit sute de carti. Va recomand cartea prietenei mele asa: hai sa facem impreuna un exercitiu. Sa ne imaginam ca din acest moment ramane singura carte din lume. Eu una o vad ca o carte pe care pot sa o citesc in fiecare zi. Si sunt sigura zi de zi pot sa gasesc ceva nou. Nu mi-e frica este o carte despre iubire. In cele mai sincere forme ale ei. Despre oameni care ard impreuna dar si separat, despre timpul care in iubirea adevarata nu exista, despre femei frumoase si nebune, despre barbati lasi, despre tandrete si despre concret. As vrea sa va spun ceva: dupa ce am citit cartea am ajuns la concluzia ca femeile iubesc mai misto ca barbatii, sunt mai curajoase si mai nebune. Cu siguranta mai nebune. Un barbat nu putea sa scrie un asemenea procesc al iubirii. Sa va spun despre lola putin: e genul cu care mergi pina la capatul pamantului, are picioare lungi, ii plac parfumurile frantzuzesti, e femeie, femeie. Adica stie ca sexul e vital dar si  ca mr proper si ciorba de fasole cu ciolan au mega importanta  in managementul relatiei.  Cat despre fifi, ea e bine sanatoasa. Iubeste si e iubita. si va ramane prietena lolei. Pina la urma doar lola i-a dat sansa sa vina la lansarea asta unde se poate poza cu toate divele pamantului, chiar și cu doamna Esca:) So, cititi cartea si iubiti-va mult.


Bun. Cu gândurile astea vedeam eu lansarea.
Ce a ieșit:
       nu am avut rochie neagra. Au fost pantaloni. Și o cămașă bărbătească. Nu orice cămașă.
       nu mi-am pus tocurile roșii de 13. Au fost minunatele cizme camper cu talpa ortopedica. Bine am făcut, pentru că toată lansarea a durat 2 ore. Muream dacă stăteam cocoțată pe tocuri cît timp autoarea semna volum după volum.
       Zâmbetul înțepenit pe fața mea poate unora le-a dat senzația că sunt stăpână pe mine. Eram doar paralizată de frică.
       Nu, nu, nu. Nu pot descrie cum am tremurat. Am fost ca un fel de jelly, ca un bolnav de Parkinson, ca un break dancer . Aveam senzația că mă prăbușesc dar am reușit să vorbesc și să nu mă intind pe jos sub privirile publicului telespectator. A doua zi, de la tremurat si de la incordare aveam vase de sânge sparte în ochiul stâng și o febră musculară de ziceai ca am fost 10 zile la sală.
       Speetch.ul…eee,  aici am o reală problemă. Nu mai stiu exact ce am spus. Cumva, aș fi recunoscătoare dacă cineva are o înregistrare video a momentului. Cred că ar ajunge viral pe youtube…
Concluzia e că lansarea a fost faină. Au venit mulți oameni apropiați Paulei dar și necunoscuți. Am rămas cu impresia că am fost ușor penibilă, dar oamenii zic că nu. Politețea rulz:). Vorba Amaliei: Nu conteaza ce ai spus, cum ai tremurat, publicul te-a iubit, fifi:)
Și pentru cei care au mâncat tot din farfurie iată și fotografii de la lansare:

 
Cartea se vinde bine, o găsiți în librării, pe siteul editurii All tirajul fiind deja epuizat. O găsiți și pe elefant.ro.

Cine n-are prieteni…

Suntem ceea ce alegem să fim. Şi ne anturăm cu oameni care ne dau o stare.

Unii seamănă cu noi, alţii mai deloc.

Mă uit în cercul meu foarte restrâns şi văd multe zâmbete. Oameni care iubesc viaţa şi se bucură de ea.

Când cineva cade, din prostie sau răsfăţ, rândurile se strâng rapid. Nu e loc de lacrimi şi mângâieri: vaivai, ce-ai păţit. E loc de râsete şi de miştouri crunte: Tu, tu ai viaţă de căcat? hahahaha.

Până la urmă cred că pentru asta sunt prietenii foarte importanţi: să aibă răbdare şi să râdă de tine când cazi într-o nişă care nici măcar nu e a ta. N-ai ce căuta acolo…

Cum spunea Maria mea: prietenii te ridică atunci când ai căzut. Şi sunt cei cărora le dai ciocolata ta? nuuu:) Aici e o diferenţă de gândire: eu aş da cicolată deşi toată lumea ştie ce înseamnă ciocolata pentru mine….

 

Să intrăm în iubire câte doi….


„Da, Fifi, ai dreptate. SINGUR nu ai ce să cauți într‐o relație, iar eu nu știu să număr din trei în trei. Dacă aș fi fost bărbat, ți‐aș fi scris versuri pe cer. Plăteam o escadrilă, sau mai degrabă învățam să pilotez. Și ți‐aș fi spus că nu contează nimic mai mult pe lume ca zâmbetul unei femei.”

* fragment din cartea Paulei Sacui, ” Nu mi-e frică„. 

Lansarea: 23 noiembrie ora 14.00 la targul de carte Gaudeamus .

Nu mi-e frică!

Nu mi-e frică!

E cartea Paulei, sora mea cea mai nebuna care scrie de iti ia mintile.

Nu e o carte usoara, nu e o carte pentru oameni plati, nici pentru rusinosi. E o carte plină de tupeu si de nerv.  Iată ce spune autoarea:) :

  Chit ca intra in literatura printr-un viol, „NU MI-E FRICA” este o carte delicata! O carte cu multa iubire si ura. Nu stiu sa traiesc normal…dovada ca n-am inca o asigurare de viata. Eu traiesc la extreme. Sunt labila. Eu nu pun virgule… pun numai punct. Pentru cei care se intreaba inca…desi semanam nu sunt eu cucoana aia de pe coperta. Eu sunt cealalta. Mult mai cuminte cu un aer de secretara parasita de Gicu intr-o statie de metrou. Hai la revedere ca ma emotionez si plang repede.


In carte apare si Fifi. E prietena care o incurca si mai mult pe Lola in gandurile ei. Cu voia paulei vă dăruiesc un capitol:)

— Uită-l. Îți impun. Uită-l. Se știau de 15, 16 ani. Ciclic auzea porunca asta. Tonul era același. Tăios. Ei erau mereu alții. Niște numere până la urmă, cărora părinții le-au dat desigur nume, ca să nu îi arunce așa, alandala, prin lume. — Uită-l. E tot ce am să-ți spun. Era sigură că ăsta o să fie verdictul. O cunoaște ca pe buzunarele ei. Poate chiar mai bine. Îi spunea Fifi. Erau prietene, râdeau la aceleași glume, goliseră împreună câteva vagoane de sticle, s-au felicitat când au fost mirese. Au lăsat salarii prin baruri și cluburi, au fost la concerte, i-a dat sutienul de dantelă al mamei ca să ia autograf de la Minculescu. Și a luat. A luat pentru că fifi avea tupeu. Avea tupeu chiar și atunci când se prăbușea. Cu o seară înainte au stat ochi în ochi, după ce discutaseră de cinci miliarde de ori la telefon. — Fată, ai înțeles care e problema, de fapt ?!Noi ne-am îngropat de vii. Am uitat să fim noi. — Mda. Am uitat. Am fost mult prea ocupată să fiu perfec tă. Am vrut să fiu cea care dă cel mai bine cu mopul. Și am luat premiu. Am luat și coroniță. Am vrut să fiu șefă. Șefă peste tot. Și acasă, și la birou. Să am control. Cu mine faci mișto doar dacă îți dau eu voie. Eu pot să îmi cumpăr, dacă vreau acum, o sută de rochii. Pentru că pot. Pentru că nu am limită. — Lola, te rog să nu bocești. — Nu bocesc, fată, îmi curg ochii. Cred că se transformă și se fac albaștri. Ca ai lui… — Să luăm partea bună a lucrurilor. L-ai uitat. — Da’ cu ce preț ! — Cu prețul că ai înviat. Ce, nu-I mișto ? No brain, no pain. No pain, no love. — Fată… Să te fut ! — E vina mea. Eu te-am încurajat și am spus că o să te îndrăgostești, că e la fel ca… — Nu, nu-i așa. — Văd, dar tare n-aș fi vrut. Eu aș fi vrut ca tu să ai o poveste ca a mea. Dar în povestea mea el e un domn, nu un bou. Tu nu ești ca mine. Tu suferi. Iei lumea prea în serios, nu ca pe o vacanță. Aici pierzi ! Lola era conștientă că da. Nu știa cum să se poarte nici măcar în concediu.

Nu mi-e frica! se va lansa la targul de carte Gaudeamus in 23 noiembrie la ora 14.00. Va  astept la lansare. Va mai bat eu la cap pina atunci cu fragmente din cartea care acum citeva luni nu era nici in visul Paulei.

Dorinţe

As vrea:

1. sa nu ma mai enervez

2. Sa fiu mai calma, desi cel putin aparent in ultima vreme sunt foarte calma

3. Vocile din capul meu sa cada la pace. Ma obosesc ingrozitor

4. 4-5 zile de concediu lunar. Departe. A se nota ca nu am cerut o saptamana

5. Sa nu mai adorm seara atat de devreme. Dorm prea mult in ultima vreme si asta ma sperie:)))

6. Sa port tocuri zi de zi. Dar, lenea invinge uneori. Deseori

7. Sa fac oamenii din jur sa inteleaga ca NU inseamna NU.

8. Sa vina U2 in Romania. De fapt, n-as vrea. Mai bine sa faca un turneu mondial si sa ma tin dupa ei.

9. Sa am rabdare. Nu am. Dar macar recunosc

10. Mos Craciun sa imi dea naibii un semn ca exista. Cat sa mai cred in povesti?

Totul aspirational. Cum ii sta bine lu’ fifi. xoxo, dears:)

ps. sa ploua mai mult daca se poate. astept noiembrie cu november rain. multumesc

La multi ani, Dana! Dana Grecu:)

Mi-e dor de diminetile noastre la taclale, cand mancam paine calda cu parizer si rosii si beam cafea la ibric.

Stateam amandoua in casa cu miros de baba si naftalina, cu peretii verzi si plini de sclipici.

Te cunosc de cand erai reporter de noapte si imi dadeai lectii de bun simt. Te cunosc de cand certai ministri la telefon si plangeai de suparare ca nu iti iese reportajul vietii.

Imi aduc aminte cum iti spuneam: „tu o sa ajungi cineva” iar tu radeai si-mi spuneai „siguuuur”. Iata ca viata mi-a dat dreptate!

Mi-e dor sa ma asculti, sa te blochezi la prostiile pe care le spun si sa radem ca nebunele. Sa imi spui de zece ori pe zi: „tu esti normala la cap?”

Cred ca in viata oamenii au parte de cateva intilniri cu adevarat importante. De multe ori constientizeaza cand e prea tarziu si pierd din prostie sau din neglijenta prietenia. Nu e cazul nostru. Parca te aud: Fifi, asa ceva nu se poate!


La multi ani, suflete drag!

Tu vrei o ploaie…

Tu vrei o ploaie. Ai gatul atat de uscat si buzele crapate… Nu iti doresti decat sa ploua.

Si nu ploua.

E atat de soare si de cald…si zici:

De-ar ploua…

De-ar ploua…

Si te rogi in fiecare zi. Sa ploua.

Sa simti ca esti ud si ti-e frig.

Te rogi degeaba. Ca nu ploua.
Si vine o zi in care nu te mai gandesti. Si atunci apare. Te face muci.
Stai pe prispa casei tale, cu porii imbibati, ti-e frig, acel frig pe care numai o ploaie zdravana ti-l poate da. Te uiti la curcubeu si spui…
Ce-a fost asta?
Si Dumnezeu iti raspunde:
Pai…n-ai vrut ploaie? Ti-am dat ploaie. Cu curcubeu inclus…

And you lost yourself in the summer rain…

As vrea sa am o sora. Sau mai multe. Legal

Mi-ar fi placut sa am o sora. Cu care sa rad si sa plang. Sa ma mangaie cand e greu si sa ma certe cind fac prostii.

Le am insa pe prietenele mele. Thank you, God!

Fara ele viata mea ar fi pustie:).

Vorbeam cu una dintre ele, nu ii spun numele ca sa nu fie geloase celelate, si ii spuneam ca o simt ca pe o sora a mea. Deja, citind aceste randuri, celelate ridica acum din spranceana: aha, deci si asteia i-a spus ca e importanta si e ca o sora.

Da, pentru mine sunt toate ca niste surori. Nu multe, dar buune si destepte. Super frumoase sau doar frumoase, suflete mari, maritate sau nu, echilibrate sau nu, ele toate au o calitate in comun: ma iubesc.

Asa ca vin si intreb: de ce atunci cind nu ai parinti te infiaza cineva? Pentru ca se poate, asa e legea. Dar uite eu as vrea sa am o sora. Ba nu! As vrea mai multe!

De ce nu pot sa merg la o institutie si sa zic: aceste fete sunt ca si surorile mele si eu as vrea sa legalizez treaba. De ce nu se poate asta?

Bărbatii sunt de doua feluri

De fiecare data cand am vrut sa scriu despre oameni care sunt asezati cu grija in primul rand al sufletului meu, descopar ca nu am poze impreuna cu ei. Hmm. Oare de ce?
Poate pentru ca nu imi plac pozele cu mine? Asa cum nu imi place vocea mea sau ochii mei…
Sa revenim.
Ea e Lola. Langa ea sta Fifi. Pun pozele alaturate. Insist sa va uitati ca la o singura fotografie.


















Ne-am cunoscut la PRO TV, fabrica de vise cum ii spune ea. Acu vreo 15 ani. Cineva a avertizat-o sa se fereasca de mine. Ca sunt rea si isterica si persecut oamenii. Nu era asa, avea sa afle Lola imediat.
S-a uitat la mine cu privirea aia de neconfundat: mi-e frica, ia-ma in brate. Si am luat-o.  Si asa am ramas de ani de zile.
Traieste ca o nebuna, munceste ca o nebuna, iubeste ca o nebuna. Nebuna mea preferata.
In relatia noastra, pare ca ma asculta: da-te jos de pe masa Lola, nu-I frumos. Da, fifi cum spui tu. Si cind ies din camera ea e cocotata la loc. Imi place insa ca nu imi spune in fata NU. E supusa, cumva.
Nu vreau sa vorbesc despre nopti pierdute, cluburi, relatii de neimaginat, nunti perfecte si alte chestii pe care le-am trait impreuna.

As vrea sa vorbesc despre tacerile dintre noi. Cand stam fata in fata, dupa o discutie importanta, nu mai vorbim, stam ochi in ochi, mai dam din cap si dupa minute bune concluzionam: da, mah asa e.
De ziua ta,  eu sunt cu gandul la capul tau plin cu fluturi galbeni, la scriitura ta, la rasetele noastre. Si as vrea sa iti dau un raspuns.DA. Raspunsul este DA.

Intr-o zi o sa fugim in lume. 

Atunci o sa repet ce iti spun mereu: barbatii sunt de doua feluri. 

Pentru o poveste frumoasa, apasa tasta domni.

Pentru o viata de cacat, apasa tasta boi.

La multi ani:)

Mi-e dor de tine, Vali Davidoiu. Noua tuturor ne e dor.

Te rog, nu mai bea atata cafea! O sa mori!
Si daca mor, ce?
Pai daca mori tu cine ma mai rade atata?
Da, dar macar am ras atat impreuna.

Fifi, maninca o salata. Macar o salata.
Salata sa maninci tu cu neamurile tale!
Fifi, e important ca un barbat sa fie slim.

Fifi, tu esti nebuna.
De ce?
Ca asa esti tu?
Da ce te face sa spui asta?
Modul tau de actiune. Nu esti normala.
De parca tu esti. Tu esti un Pepsi!

Vali, fa ceva cu camerele alea ca le-ai ametit si nu mai inteleg nimic.
E simplu, fifi. Citeste desfasuratorul. Ai tot acolo.
Nu inteleg.
Ba da, citeste cu atentie.
N-am rabdare.
Esti nebuna. Vrei sa vin cu tine in emisie sa iti explic?
Ma descurc.
Pariez ca in 10 minute tipi la mine in telefon ca eu am stricat tot.
Si daca tip, ce?
Nimic. Sunt obisnuit.

A trecut un an. Fix un an de cand ai plecat. Un an de cand inima ta s-a oprit si inimile noastre, ale celor din redactie s-au umplut de lacrimi.

La inceput, am plans foarte mult. Dupa care ti-am promis ca o sa imi traiesc viata altfel. Ca o sa rad si o sa iubesc si o sa traiesc fiecare clipa. Si as vrea sa iti spun ca ma tin de cuvint.

Azi am stat cu Adelana si am mancat coliva si ne-am imaginat cum tu te uiti la noi si te gandesti: Uite, nebunele chiar rad in hohote. Stiu ca asa ne-ai fi vrut. Razand pe amandoua.

Ti-am promis ca nu o sa te uit. N-am facut-o.

Ti-am promis ca o sa rad mai mult. Ca o sa traiesc mai mult si ca o sa am mintea deschisa. Si m-am tinut de cuvint.

Si da, din cind in cind o sa beau pepsi, nu cola. Uite, m-am lasat de cola, poate nu iti vine sa crezi. Si azi o sa beau un Pepsi si o sa ma gandesc la tine.

Mi-e dor de tine, Vali Pepsi.
Noua tuturor ne este.

Cu drag,
Fifi Mentosan:)

O poveste despre rusine, prietenie si iertare. Pe cat se poate:)

Unii oameni iti schimba viata.

Razi cu ei, le plingi in brate dupa despartiri stupide, le ceri sfatul, nu ii asculti, te incrunti, tipi, te bucuri cu ei, de fericirea lor cind se insoara cu frantuzoaica, cresti cu ei in niste ani cat cu altii intr-o viata.

Nu iesiti in oras zi de zi si nu va mai sunati ca nah viata e complicata si plina de surprize.

Dar te bazezi ca ei sunt acolo. Mereu pentru tine. Si vine o zi cind realitatea te pocneste in fata si iti dai seama ca tu ai uitat de omul asta care are o pozitie in golden ring in inima ta.

Si nu, nu l-ai sunat de ziua lui. Si da, el cu ironia specifica varstei vine si iti spune: Fifi, nu ma mai iubesti, ai uitat de ziua mea.

Asta e genul de situatie in care nu, nu te mai poti scoate doar cu numele. Nu poti spune: eu sunt fifi, numele spune totul.

E penibil. Si acum ce sa fac? Sa ii trimit flori pe adresa redactie, sa ma tavalesc plangand si spunind iarta-ma sunt stupida, sa invoc o boala necunoscuta care mi-a afectat memoria?

Nu, nu am putut sa fac asta. Pentru ca nu ma credea si ma afundam si mai tare.

Mai bine m-am bagat la propriu sub birou in mijlocul redactiei. Apoi l-am scos la o tigara si l-am facut sa rada.

In fond, aud tot mai des ca asta e un lucru la care eu ma pricep foarte bine. Si cum mi-a spus un prieten: oamenii care stiu sa rada sunt minunati.

Ma ierti, Domnule?

ps. sper ca esti constient ca daca se intimpla invers, eu te sunam si iti spuneam? mah e ziua mea! tie nu iti e rusine???