– Maria, daca ai un un secret cui il spui?

– Pai daca e secret…nimanui.

          –  Dar daca nu mai pot sa ma tin ti-l spun tie.

– Da de ce sa nu te tii?

          – Ca e greu mama sa nu spui…

Asta e fifi mica. 5 ani jumate. Stie exact cum stau lcururile in viata, nu mai am dubii. 

Secretele sunt  excitante. Cu cat un om e mai misterios, mai inaccesibil, cu cat  stim mai putine despre el cu atat ne simtim mai atrasi.

Sunt oameni care stiu sa tina un secret. Cand se discuta subiectul tainuit par uimiti, nu li se misca niciun muschi pe fata. Te uiti la ei cu subinteles dar nu, nimic, nicio dovada in priviri.  Altii recunosc cinstit: nu-mi spune daca e secret ca nu pot sa il tin… 

Secretele inseamna putere. Sunt omanei care stiu secretele tututor si altii de care se freest toata lumea. Mi-am intrebat prietenii si prietenele cui ar spune mai degraba secretul lor: prietenilor apropiati sau familiei?

Iata raspunsurile:

Eu imi spun secretele mie mai intai. De atatea ori pana imi intra bine in cap. Daca ma plictisesc de ele, le spun maica-mii. 

Ierarhia salveaza secretomania :))) Prietenele cele mai bune sunt the „secret keeper”. Mama e „the healer”. Tata e „the hugger”. Fratele e genul „hai sa petrecem sa uitam”. Sotul e cel care gaseste solutii pentru orice. Dar secretele… Secretele sunt la ele, la cele 2-3 prietene apropiate ale mele. Care au „permis” de dat cu parerea… au umeri pe care pot sa plang…au maini de ajutat si mai ales… au lacate loiale care pastreaza secretul… 

Depinde de secrete. Dar mai degraba prietenilor

Depinde de secret si de adancimea lui, dar familiei n-as prea spune.

Daca e un secret nu il spun nimanui nici familiei, nici prietenilor.

Prietenului cel mai apropiat.

Nu as spune familiei. Am câțiva prieteni care mor cu secretarul în buzunar.

Sincer, am o singura prietena din copilarie pe care o consider cea mai buna prietena..si de obicei, prima data ii zic ei….in ideea sa-i cer o parere pentru ca o simt ca imi vrea binele de cand ne stim…..dar pana la urma tot pe mama ma bazez in orice situație 

Nimanui, pentru ca de aceea e secret !

Am facut greseala sa ii spun iubitului meu toate secretele, cele mai adanci. Parea cel mai discret om din lume. Apoi ne-am despartit.  Si am aflat ca a spus tot, tot. Tuturor. Si atunci mi-am dat seama ca eu nu prea stiam niciun secret despre el…

Celui mai apropiat prieten, clar! din experienta, familia tinde sa te judece ori sa-l impartaseasca mai departe… 
Daca e un secret il pastrez. E al meu!!

Mi-as dori sa invat sa-l tin pentru mine daca tot e secret, dar cum nu pot deocamdata, intotdeauna il impartasesc unei prietene… sau doua, trei ☺) Niciodata mamei pentru ca stiu ca optimismul nu e principala ei calitate si nu as vrea sa-i fac nopti albe. Ea afla de probleme doar dupa ce sunt rezolvate si chiar si atunci o vad ca se consuma, deci e exclus sa-mi afle secretele. Altfel, stiu la cine trebuie sa apelez in functie de probleme. Am prietene care stiu sa asculte si prietene care stiu sa ma ajute cu un sfat si sa-mi dea curaj sa trec la fapte. Cand e vorba de un secret-barfa, il afla toata lumea :)))

Ar fi bine sa te gandesti de 10 ori cui ii spui secretele tale. Iata cateva intrebari in loc de concluzie. Cui sa spui?

–  Oamenilor care au secrete similare pe care tu le-ai aflat, direct sau indirect? Poate parea cea mai buna varianta.

– De ce ai spune un secret cuiva despre care nu ai habar ce ascunde, chiar si lucruri nevinovate?  

– Prietenilor cei mai buni? Poate ca sunt buni doar pe moment. 

– Iubirii vietii tale fara de care nu poti respira? Si daca va despartiti cu scandal ce faci?

– Familiei? Poate ca iti va scoate ochii toata viata cu ce ai facut.

Pina la urma in viata e vorba despre alegeri si despre incredere. Eu te sfatuiesc asa: Daca e secretul secretelor din casa secretelor incearca sa il tii pentru tine. Intreabarea e simpla:  Poti? 

articol din rubrica fifi&thecity de pe blogul Cristinei Bazavan, www.bazavan.ro

– un text de Valerian Ionescu

O ofensă pentru mulţi români din Peninsulă – nu am înţeles niciodată de ce pentru că majoritatea ar prefera şomajul sau 
muncitul prin case – ştampila de capşunar pare mai degrabă o invenţie a unui compatriot. Şi nu a presei care atât a uzitat şi uzat cuvântul încât si-a pierdut parcă şi scopul iniţial. Îl suspectez pe dibacele român că a 
reuşit să ne arunce pe o pistă greşită. Pentru că a fi „capşunar” e coşmarul oricărui emigrant. 

O muncă sezonieră, prost plătită, care te solicită mai tare decât orice altceva. Stai aplecat ore de-a rândul,  şi munceşti cu mâinile până nu îţi mai simţi degetele. 

Înteleg de la cunoscători că numai la cules de usturoi e mai greu. Ori românii noştri,comozi sau/şi inspiraţi din fire, evită munca multă combinată cu banii puţini. Stă în flerul nativ. Sau în experienţa zecilor de ani de salarii proaste. 

Să nu mă înţelegeţi greşit. Sunt români mulţi care muncesc pe rupte în construcţii,  mai mult decât orice „capşunar”, dar sunt remuneraţi de 4 ori mai mult. Aşa că cineva care a ţintit iniţial o simplă victimizare după vreo experienţă nefericită – vă asigur, singulară – în ale agriculturii, a speriat definitiv puţinele firme care mai recrutau românaşi din ţărişoară ca să îi duca la căpşuni în Spania. Un erou, desigur. Omul şi-a atins scopul.

Aşa că….cine e căpşunarul?

Prietenii stiu ca fifi e un om tare. A trecut prin multe episoade dificile in viata pe care le-a depasit greu, dar cumva a trecut peste. De multe ori si-a pus si zambetul pe buze pentru ca a stiut ca zambetul o duce pe repede inainte spre mai bine.

Revenind la oamenii din cercul ei restrans, de fiecare data cand unul a avut un necaz ea a fost acolo. De cele mai multe ori prima persoana apelata. De ce? Pentru ca Fifi stie. Sa ii ridice pe altii, sa le arate ca viata e cu multe nuante de gri si ca de fiecare data dupa ploaie vine curcubeul.  Fifi rezolva, fifi are o solutie…fifi stie. E din acea categorie de oameni pe care daca ii calca un tractor se ridica imediat isi sterg hainele de praf si merg mai departe. De fiecare data. ”O sa fie bine” e vorba care a consacrat-o pe Fifi. E ca un tic verbal deja.

Sunt oameni pe care i-a cunoscut si care s-au lipit de ea direct pentru ca spun ei Fifi are o energie care ii face sa se vada mai frumosi si mai destepti. Speciali. Fifi e prietena unica pentru unii oameni care nu au alti prieteni si simt ca ea e omul cu care chiar poti discuta orice. Fara sa judecati supreme. Fifi il ia pe fiecare asa cum e, trece cu vederea ce altii nu admit. Dar, gata ca suna a laudatio deja si nu asta e ideea.

Cand apare o problema vine si o teorie. Teoria care spune cum tu? Tu esti tare, mah Fifi…  tu poti sa treci peste orice, esti puternica…e practica de cele mai multe ori. Dar poate fiecare ar trebui sa se gandeasca ca fifi are si ea nevoie din cand in cand de un umar, sau mai multi. Chiar daca psihicul de fifi e puternic si merge mai departe. Cu zambet, desigur.

Femeia preș

E ascultatoare, raspunde la comenzile barbatului. Nu are idei proprii si nici initiative. Stie sa faca mancare mai bine ca Jamie, aranjeaza perfect franjurii de la covor si a studiat literatura urbana ca sa afle cat trebuie sa aiba stratul de spuma cind ii toarna LUI berea in pahar. Nu vorbeste neintrebata, poate doar atunci cind trebuie sa il laude pe EL: of, iubi tu esti ca nimeni altul.

Femeia cârjă

Rezolva toate problemele familiei si in special problemele LUI. E atat de bine antrenata ca anticipeaza cu rapiditate nevoile partenerului. Ea vine cu pastila pe tavita si cu apa nici rece, nici calda in pahar inainte ca el sa stie ca il doare capul. Barbatul acestei femei nu plateste intretinerea sau nu are habar unde e banca la care platesc ratele comune. Pentru ca ea rezolva tot.

Femeia bici

Ea n-a cunoscut niciodata nesupunerea lui. Da ordine precise si stie exact pe ce butoane sa apese ca domnul care face obiectul iubirii sa devina un sclav perfect. Ea dicteaza intensitatea luminii din dormitor, ce oameni intra in casa si mai ales pe cine nu are voie iubi sa intilneasca la carciuma. Din cand in cand el mai deschide gura sa ceara bani ca nu mai e paine dar ea il ingheata cu privirea: cum sa maninci carbohidrati, tu nu vezi ca ai 106 kilograme????

Femeia perfecta e o imbinare intre cele 3 tipologii. Complicat sa desavarsesti asta. Oare cate dintre noi se califica la vorba populara care spune ca femeia ideala e gospodina in bucatarie, c… in dormitor si doamna in societate? Complicat daca gresesti rolurile si le amesteci.

foto, aici. 

*editorial euforia.tv

Update: Am ales castigatorul:Andrei Ardeleanu! Te rog sa imi trimiti datele tale pe emailul fifistie@gmail.com pentru a intra in posesia invitatiei. Felicitari!

Maine e ziua cea Mare. Trupa Vunk va face ce stie mai bine: un show spectaculos la Sala 
Polivalenta. 

Imi plac baietii de la Vunk si nu, nu pentru ca fie-mea suspina dupa Cornel Ilie (desi 
domnisoara are doar 5 ani si jumatate ) ci pentru ca e singura trupa din Romania care a inteles ca evolutia inseamna sa faci mereu ceva nou, altceva, sa vii cu spectacole la nivelul trupelor de afara.

Concertul de maine o sa fie o premiera in Romania, cea mai mare productie indoor care 
s-a vazut vreodata in muzica romaneasca.

Vunk a creat orasul Minunilor un un concept virtual, o comunitate in care se regasesc multi dintre noi: oameni care vor sa traiasca frumos, cu bun simt care sa respecte adevaratele valori. 

VUNK in Orasul Minunilor va avea o inovatie mondiala din punct de vedere al proiectiilor video si va fi primul concert al unei trupe din Romania cu sunet surround, ca la cinema.

Spectacolul e sold out, nu mai sunt bilete, degeaba mai sunati in stanga si in dreapta.

Fifi are insa o invitatie dubla care o sa o ajunga la castigatorului concursului de azi. 

Daca vrei ca inima ta sa fie langa inima ei/lui in Orasul Minunilor, maine seara la ora 19.00, lasa-mi un comentariu si spune-mi de ce vrei sa-ti duci iubitul/iubita la acest concert. Cel mai frumos 
raspuns castiga! 

Concursul se incheie maine dimineata la ora 10.00 iar la ora 11.00 o sa anunt castigatorul.

Succes!

L-am cunoscut pe Catalin Ionescu acum cateva luni. Un om extrem de cald, dar puternic. Un profesionist. Genul care a citit cateva biblioteci. Catalin Ionescu a fost „taticul” CODECS Romania. Un om cu o super experienta de peste 20 de ani in consultanta si coaching, management strategic si resurse umane.

Acest domn super destept organizeaza un workshop pentru specialistii in resurse umane. Aveti mai jos toate detalii. 

Primul workshop dedicat oamenilor ce doresc sa ajunga parteneri strategici in domeniul resurselor umane.  

De ce sa te inscrii si tu la acest workshop?

Pentru ca vei afla ce servicii si cum anume sa le oferi catre CEO astfel incat indicatorii de business urmariti sa fie atinsi. Pentru ca vei afla cum sa ajuti la maximizarea profitabilitatii companiei din unghiul HR-ului. Pentru ca vei afla cum sa construiesti procese si mecanisme de lucru care sa conduca la realizarea indicatorilor de business. 

Pentru ca vei cunoaste indicatorii semnificativi din contributia HR-ului la performanta de business a unei companii (indicatori de relevanta HR, indicatori de business, indicatori de sanatate corporativa).

Pentru ca vei sti sa te pozitionezi ca un consultant in domeniul performantelor resurselor umane. Pentru ca vei afla ce inseamna si cum se realizeaza comunicarea diferentiata pe directiile upstream si downstream.

Workshopul include si o sesiune de o ora de coaching personalizat. Oricand, pe parcursul a 30 de zile de la data evenimentului, te poti programa la o sesiune de coaching dedicat dezvoltarii tale profesionale ca om de afaceri in domeniul reusurselor umane. 

Pe langa materialele de curs pe care le vei primi la finalul celor doua zile de workshop, iti oferim cadou si cartea „Valoarea umana a organizatiilor” scrisa de Andrew Mayo, specialist in domeniul resurselor umane, din care vei putea afla mai multe despre cum iti poti atinge idealul profesional.

In plus, ai garantie 100% pentru acest workshop. Daca la finalul celor doua zile nu vei fi multumit, vei primi inapoi suma de bani. Inscrie-te acum si vei avea doar de castigat. Fara niciun risc!

Detaliile workshopului:

    
   Data: 9 – 10 Octombrie 2014

Durata: Workshopul se desfarsoara pe parcursul a doua zile, cate 6 ore in fiecare zi

Locatia: Rin Central Hotel

Tarif:
– 1.275 lei pentru participantii inscrisi in perioada 20 Septembrie – 8 Octombrie 2014– 5% discount pentru trei participanti, apartinand aceleiasi companii

Beneficii:– 12 ore de curs interactiv si practic– diploma de participare semnata de trainer atestat CNFPA– suportul de curs in format tiparit si electronic– consultanta prin email si telefon timp de 3 luni de zile de la terminarea workshop-ului– o sesiune de coaching individual si personalizat– cartea „Valoarea umana a organizatiilor”– returnarea tarifului integral, in cazul in care nu vei fi multumit– coffee break si gustare de pranz Mai sunt doar 4 locuri disponibile!Detalii pe e-mail catalin@catalinionescu.eu sau la numarul de telefon 0722-245900

Diana Vasiliu e un personaj. O femeie plina de viata.

La sedinta foto a ras non stop desi eu am vrut-o serioasa in fotografii.

Are o poveste plina de schimbari majore, spectaculoase. Va invit sa o descoperiti pe Diana, femeia care lasa romanii de fumat cum spun eu. Este singurul terapeut Allen Carr  acreditat in Romania.

Tu asa razi mereu? Mi-a ramas in minte veselia ta contagioasa de la sedinta foto. 

Sunt destul de hlizită…, dar nu, nu râd tot timpul așa! Ședința foto a fost o experiență minunată
și bizară în același timp, pentru că nu sunt obișnuită să pozez profesionist… Așa că nu prea mă
puteam lua în serios :))))

Ai cochetat cu televiziunea, cum de te-ai lasat de asta? Exista un miraj al televizorului si 
putini se desprind…. 

O, da! Am iubit televiziunea cu tot sufletul meu… Am lucrat doi ani la TVR Iași. Am început
răspunzând la telefoane pentru o emisiune în direct, apoi am fost „racolată” la o emisiune pentru
studenți, unde făceam tot felul de materiale. În paralel eram eu însămi studentă la Jurnalism și
scriam la Opinia Studențească, ceea ce a atras atenția directoarei de programe de-acolo, care
m-a introdus în lumea știrilor – reporter! Eram zilnic pe teren, apoi în previzionare, apoi la
montaj, jonglam și școala, și rubricile pentru emisiunea studențească… Au fost doi ani minunați.
Și știu că eram bună. Adoram să lucrez la montaj. La vremea respectivă, aveam echipamente de
montaj analogic și țin minte că trebuia să ai reportajul foarte bine structurat din start și textul
potrivit, ca să iasă bine, altfel… băieții de la montaj se uitau cam strâmb la tine! Când nimeream
la blocul de montaj digital era boierie! Eram foarte conștiincioasă, îmi placea să scriu texte, să le
învăț pe de rost, ca să nu muncesc operatorii cu multe duble… Dar mi-era jenă să mă uit la mine
„pe sticlă”. Aș fi crezut că asta am să fac toată viața, la câtă pasiune am pus în munca aia… Însă
nu știu nici până în ziua de azi ce s-a întâmplat cu adevărat. Colaborarea cu mentorul meu de-
atunci s-a stricat, eu probabil am fost prea tânără și prea impulsivă în decizii, ea poate prea
nedreaptă și cu o abordare mult prea dură pentru fragilitatea mea de atunci, cert e că ultima
mea zi în televiziune a fost una dintre cele mai negre zile din viața mea și deși după ce mi-am
predat „Betele” fără să spun nimănui, am simțit că mă eliberez dintr-o „închisoare”, ulterior mi-a
părut rău că n-am continuat în altă parte. Dar mintea noastră amestecă lucrurile și pentru mine,
televiziunea a fost atașată de imaginea mentorului meu, de care am fugit mâncând pământul!
Deci, și de televiziune. Din păcate.

 Ai lucrat apoi in publictate un alt domeniu atragator sau cel putin asa pare dinafara. Ce faceai 
mai exact si de ce n-ai ramas? 

Păi odată ce ieși din televiziune, puține lucruri îți mai pot oferi acel high, pe care (numai)
televiziunea ți-o dă. În facultate am făcut voluntariat pentru o asociație studențească, a
studenților la comunicare și relații publice. Acolo am învățat ce-i aia publicitate, așa am început
să citesc ZF și să urmăresc IQads, să visez la festivaluri de publicitate și la reclame memorabile.
Așa încât, după televiziune, publicitatea era the next best thing. După facultate, am venit în
București iar o colegă de asociație m-a introdus la jobul ei. Lucra într-o agenție de publicitate și
mi-a zis: hai nu vrei să scrii niște advertoriale? Că tu scrii frumos. Și uite-așa, după câteva
advertoriale, m-au luat junior copywriter, full time. A fost tare frumos, până când a început
criza. Mizeria asta de criză a adus bugete mici, așteptări mari, oameni slab pregătiți „la client”,
feedback-uri cu greșeli gramaticale, colegi talentați concediați iar în locul lor angajați tot felul
de nimeni pe stânga, dar cu fițe cât casa, frustrări zilnice, nervi, stres, deadline-uri strânse și
multă nefericire. Începusem deja să mă gândesc la o alternativă profesională, când, întâmplător
(sau nu) m-am lăsat de fumat și în scurt timp decideam că ar fi o idee bună să ajut lumea să
facă pasul ăsta.

Acum cativa ani erai fumatoare. Acum lumea te identifica cu femeia care ii lasa pe romani de 
fumat. Cum ai ajuns aici? 

Lucrând cu oamenii :))) săptămână de săptămână. Au fost, la început, luni în șir în care făceam
sesiuni cu un singur om. Nu conta că era ineficient din punct de vedere economic. Dacă omul
ajunsese la decizia că-n ziua X se lasă de fumat și alege să meargă pe mâna mea, a cuiva
necunoscut, ca să fie ajutat, atunci trebuia să fac totul ca să-l ajut. Pentru că știam că dacă a
funcționat cu mine, oricine se poate lăsa de fumat!

Iti dadeai seama cat rau iti facea fumatul?

Absolut deloc. Aveam 27 de ani când m-am lăsat de fumat, astfel încât nu ajunsesem încă la
efecte adverse. Singura mea problemă era spaima că într-o zi se va vedea pe fața mea că am
fumat. Și mi se mai părea că nu e tocmai lady-like să fumezi 3 pachete pe zi. Că atât fumam :)))
altminteri, Dumnezeu cu mila!

Esti pusa de multe ori in situatia sa te intilnesti cu cineva prima data si sa nu stie exact cu ce 
te ocupi. Si stati la masa si isi aprinde o tigara. Dupa aia afla ca tu esti tipa de la Allen Carr. Cum reactioneaza? 

O, Doamne, e unul dintre cele mai penibile momente prin care trec. Frecvent! Știu din propria
mea experiență de fostă fumătoare că niciunui fumător nu-i face plăcere să explice în fața cuiva
pentru faptul că fumează! E un sentiment oribil. Și iată că simpla mea prezență și carte de vizită
generează deseori nevoia de auto-explicare, de justificare a fumatului: eu fumez X țigări pe zi,
dar nu vreau să mă las, simt că îmi place, că mă ajută etc. Îi intrerup rapid și le spun: E ok!
Fumează! Nu suntem în terapie și nu, nu mă deranjează. Simte-te în largul tău! 🙂 Dar nu cred că
reușesc să se relaxeze :)))

Cum e femeia Diana Vasiliu?

Pf! Nu știu. Feminitatea mea e forțată de vreo doi ani să iasă la iveală și să se manifeste. Grație
copiilor mei. Până atunci am fost o fetiță. Acum, sunt mai așezată, mai calmă, un pic mai
orientată spre interior. Pentru mine, feminitatea înseamnă explorarea lumii interioare. Cam așa e
femeia Diana Vasiliu de acum….

Care este cea mai mare greseala pe care ai facut-o in viata ta? 

Am petrecut prea mult timp, jumatate din anii de facultate – cei mai frumoși, intr-o relație mult
prea toxică pentru lecția pe care-am avut-o de învățat.

Care a fost cel mai dificil moment pe care l-ai trait?

Nu pot să ierarhizez. Când am primit un sms scurt și sec în care eram anunțată că soacra mea
tocmai murise, cu trei zile înainte de nuntă, când am deschis ușa lui Vlad, fiul meu vitreg, și l-
am primit în casă pentru prima dată, când am făcut atac de panică pe masa de operație, înainte
să-l nasc pe fiul meu, Victor…. Alege tu! :))

Ai vreun regret? Ai doi copii. Povesteste-mi despre ei. Care este cea mai mare provocare pe 
care o intilneste o mama moderna cum esti tu? 

Cea mai mare provocare este să mă vindec pe mine, ca să pot crește frumos copiii. Sigur că cel
mai dificil este să gestionez relația fiul meu vitreg. Dar provocările zilnice și probele prin care
mă trece mă învață cum anume trebuie să mă port ca să fie totul bine, ceea ce mă va ajuta în
anii următori în raport cu Victor, care însă mă învață zi de zi ce-i aia IUBIRE, ceea ce mă ajută
acum în relația cu Vlad. Relația cu cei doi copii, fundamental diferiți și cu nevoi complet diferite
și ele este un continuum dificil de gestionat, pentru care trebuie să fii bine echipat la mansardă,
ca să fie totul ok. Altfel, îți iei câmpii. Să fiu părinte este de departe cel mai greu lucru pe care l-
am făcut vreodată. Cu atât mai mult cu cât trăim în epoca perfecționismului, iar Internetul e plin
ochi de păreri care mai de care mai neavizate despre cum trebuie să fii, ca mamă. E greu. Dar
probabil că e lecția vieții mele. Așa încât o duc până la capăt. Nu m-am dat niciodată în lături de
la școală 🙂

 Crezi ca barbatii mint mai mult ca femeile? 

Cred că se mint pe ei înșiși infinit mai mult decât femeile.

Care e principala calitate pe care trebuie sa o aiba un barbat?

Să fie de ajutor. Și să vadă când ți-e greu. Să nu ignore. Să fie atent. Cam multe calități! :))

Care este cea mai mare greseala pe care crezi ca o fac femeile din Romania in relatiile cu 
barbatii lor? 

Nu le dau ocazia să ajute. „Lasă că fac eu, că tu nu te pricepi” este sindromul care bântuie multă
populație feminină. Nu-l lăsăm pe bărbat să stea cu copilul, pentru că „nu se pricepe”, mai
spălăm o tură vasele după el, pentru că el săracul „nu se pricepe”, nu-i permitem să facă bagaje,
pentru că, nu-i așa, „nu se pricepe”. Și, încet încet, ce om normal ar mai vrea să dea o mână de
ajutor? Ca apoi, tot femeia să se plângă de absența soțului din cămin. Apăi dacă nu se pricepe!!

Peste ce nu poti trece in dragoste? 

Peste trădare.

De ce exista un singur soare?

Niciodată nu există doar un singur soare.

Cum reusesti sa iei o decizie care pe moment ti se pare imposibila? 

Aștept să mă strângă timpul cu ușa! Deadline-ul stimulează luarea unei decizii :))

Cati prieteni ai pierdut dupa ce ai nceput sa cunosti succesul cu nolul tau business? 

Prieteni, niciunul. Prietene însă…. Dar nu știu dacă a fost business-ul de vină, cât apariția
copiilor și faptul că nu mai rezonam unele cu altele. Am crescut în direcții diferite.

Sa revenim la fumat. Stiu femei care gravide fiind fumeaza. Unele si un pachet pe zi. Stiu 
teorii de medici care spun ca nu e foc daca tragic cateva tigari pe zi. Ce le spui?

Le spun să nu se lase pentru copiii lor, ci pentru ele. Pentru eliberarea din vinovăția care le
bântuie ori de câte ori folosesc drept scut de apărare astfel de idei. Să se lase de fumat pentru
simplul privilegiu de a se putea bucura de viață 100%, tot timpul, fără condiționări. Copilul
sănătos e un bonus binevenit, dar adevăratele câștiguri sunt înăutrul lor: libertate, respect de
sine, încredere în forțele proprii. Calități numai bune pentru o viitoare mămică încrezătoare!

Nu te pun sa dezvalui in ce consta terapia dar vreau sa stiu care e rata de succes si daca are 
sens sa vii daca nu esti convins ca vrei sa te lasi 

Dacă te gândești că avem și o Garanție care spune „Succes sau banii înapoi”, realmente nu ai
nimic de pierdut dacă vii. Sigur că ideal este să vii în această terapie dacă ai ajuns cel puțin în
zona decizională în care ai vrea să te lași, dar poate nu știi cum, poate ți-e frică, poate crezi că
nu poți etc. Dar am avut succese notabile și cu persoane care veniseră de gura altcuiva, hotărâte
că nu se lasă de fumat. Și s-au lăsat. Nu este o situație recomandabilă, totuși, pentru că bine cu
de-a sila nu se prea poate. Însă uneori, e posibil. 😉

Ce-i spui unuia care zice: nu ma las de fumat pentru ca imi place sa fumez. 

Îi spun că în sesiune, iluzia plăcerii de a fuma este una dintre primele spulberate. Cu argumente,
dovezi și explicații științifice, desigur. Să vină în sesiune și află tot!


Care este cel mai tanar om care ti-a venit in terapie?

Un băiat de 17 ani, disperat că se apucase de fumat, deși crezuse că nu e posibil să te apuci
dintr-o „prosteală” și care voia să se lase de fumat înainte de a afla părinții lui. Un tânăr deosebit
de inteligent și cu o profunzime interioară rară. E adevărat că n-am mai avut clienți atât de
tineri, după el, însă constat că din ce în ce mai mulți fumători sub 25-27 de ani vin în terapie, în
condițiile în care în generația mea și în cele anterioare, puțini și au pus problema lăsatului de
fumat la acea vârstă. Și tot pe linia ideilor preconcepute, mai amintesc și acei (puțini, ce-i drept)
fumători ocazionali, care vin să se lase de fumat, invidiați fiind de semenii lor fumători de
minimum un pachet pe zi. Am avut odată o fată (tot tânără) în sesiune, care fuma două țigări pe
zi. De ce venise? Păi pentru că un an de zile cât „s-a prostit” cu fumatul, fuma fără să simtă
nevoia propriu-zisă. Fuma o țigară pe seară, alături de colega de apartament, care era
fumătoare obișnuită. De la un timp însă, începuse să simtă nevoia de încă o țigară. La început a
„rezolvat” situația spunându-și că nu e mare lucru, două țigări sunt ca una. Dar din fericire, un
alt gând a câștigat lupt mentală: dacă acum fumez două, peste jumătate de an cât o să fumez?
Dar peste un an? Și i s-a părut înțelept să pună stop acum, decât mai târziu. Interesant, nu? Eu
am felicitat-o și le-am spus și celorlalți că, indiferent cât fumăm – un pachet pe zi, două, trei
sau cinci, toți ne tragem din fumători ocazionali. Nu e de glumă!

Care este cel mai grav caz si care e cel mai simplu, daca putem spune asa?

N-aș putea spune că există cazuri „grave”, în sensul de „nerezolvabile”. În principiu, dacă ni se
pare imposibil de respectat niște instrucțiuni, înseamnă că lucrurile nu s-au înțeles pe deplin
sau mai bine zis, nu s-au acceptat interior. Poate că, spre exemplu, la un nivel cognitiv omul
înțelege că nictotina creează dependență și că este un drog, dar la un nivel profund el nu se
percepe pe el însuși ca fiind dependent. Și atunci va avea o problemă de acceptare a faptului că
da, este suficient un singur fum de țigară ca să redevii dependent. Și sunt multe alte blocaje
interioare asemenea. Dacă însă omul e dispus să lucreze alături de mine ca să doborâm
împreună aceste rezistențe interioare, atunci avem toate șansele să reușim. Probleme cu
adevărat dificil de depășit apar pe fondul patalogiilor. Schizofrenie, sindrom bipolar, tulburare
de personalitate borderline, sindrom anxios, depresie etc. Pe toate cele menționate mai sus le-
am avut în terapie și da, acolo lucrurile au mers mai greu. Unele cazuri din păcate nu s-au
vindecat de fumat, altele însă da. În acele cazuri omul trebuie să înțeleagă foarte bine rolul meu
și să apleze în continuare la psihoterapie și la ajutor clinic de specialitate, acolo unde e necesar.
Iar cazuri simple sunt marea majoritate. Oamenii vin deschiși, rezistențele interioare sunt
rezolvate în sesiune apoi pleacă fericiți că au scăpat. Uneori da, e nevoie de sesiuni de suport,
dar cele mai multe cazuri se rezolvă din 2-3 ședințe suplimentare.

 Daca n-ai trai Romania ce tara ai alege? 

Probabil Belgia. Am trăit acolo patru luni, cu o bursă Erasmus și mi s-a părut că e o țară pe care
aș putea-o înțelege.

Cum te vezi peste 20 de ani? Unde si cu cine?

Nu pot face previziuni și mi-e frică de ele, oricum. De când am plecat din cuibul părintesc, viața
mea a fost presărată de imprevizibil. Iar ultimii cinci ani au fost un rollercoaster de evenimente,
care mai de care mai complicat și mai surprinzător. Dacă i-ar fi spus cineva Dianei din 2009, o
copywriteriță la început de carieră în publicitate, fumătoare de 3 pachete pe zi, înconjurată de
prieteni și cu o viață socială intensă că 5 ani mai târziu va avea doi copii, dintre care unul vitreg,
prieteni puțini, că nu doar că se va lăsa de fumat dar va face și un business din terapia antifumat
și se va pregăti de-o nouă facultate, Psihologia, cu siguranță că Diana aceea ar fi râs cu
plombele la vedere și te-ar fi scos la o țigară la aer, pe motiv că aberezi! :)) Deci, cum aș putea
eu, având aceste experiențe la activ, să îndrăznesc să mai fac previziuni?! Să dea Domnul să-i
am pe toți ai mei întregi și peste 20 de ani! Ne-om obișnui unii cu alții până atunci 🙂

foto: Adi Popa
make up : Alexandra Stoica make up
vestimentatie: Urbanik

Are trei ani, parul balai si un zimbet care te topeste. O cheama Andreea si este universul parintilor si bunicilor ei. 

La trei ani, fetita pe care o vedeti acum nu se mai joaca si nu mai ride. Se lupta cu moartea. 

Andreea Avrigeanu are leucemie acuta limfoblastica si este internata in Spitalul Fundeni. In timp ce mama ei nu se dezlipeste de linga Andreea, tatal si bunicii incearca cu disperare sa o duca la Clinica italiana San Matteo din Pavia. Acolo, ca multi alti copii din Campania „Vreau sa ajut”, Andreea are sansa sa-si recapete sanatatea. Ca sa ajunga in Italia, Andreea are nevoie de intelegerea medicilor romani si de ajutorul nostru al tuturor. 

Noi o putem ajuta cu cate un SMS la numarul 8848.

Cred ca povestea cu pestisorul de aur o stie toata lumea. Si o iubeste toata lumea.

Ideea ca undeva in  lumea asta e un peste mic pe care o sa il intilnesti intr-o buna zi parca te face sa te gandesti mai atent la dorintele tale. Sa nu cumva marea intilnire sa te ia pe nepregatite. La fel si
cu castigul la loto. Stim ce facem cu banii, cum ii impartim. Si exact cum o sa arate vietile
noastre dupa marele premiu. Bine, ar fi o treaba daca am si juca la loto. ☺

Ce spun prietenii mei? Ce vor ei? Bani si tinerete fara batranete ☺

O galerie de arta pe malul senei intr o cladirea din aceia cu geamuri mari in loc de ziduri, O zi la 
Disneyland care sa fie deschis doar pt mine si o zi la Balchick la curtea reginei Maria

Sa fiu sfidator de bogata, sa nu mai sufere nicio fiintza pe lumea asta (om sau animal) si sa 
dispara oamenii care au caracter de rahat. Sa ajunga praf si sa calcam toti pe ei.


Sa traiesc in iubire si daruind iubire, sa aiba grija de univers pentru ca avem nevoie de el sa 
supravietuim si  sa nu cada el, pestisorul de aur la orice momeala. Altfel, omenirea ramane fara 
speranta.


Viata lunga si fara griji pt mine si ai mei, ca sa faca fiecare dintre ai mei ce vrea in viata asta, 
unde vrea,cu cine vrea. O singura dorinta mai lunga


Energie, success, sanatate ☺

Un apartament cu 2 camere in Bucuresti …o data, un apartament cu 2 camere de doua ori si un 
apartament de 2 camere de trei ori.Adjudecat.Ce zici ? Nu e mult , nu? 3 dorinte acelasi lucru ca 
sa fie convingator…


Sa pot calatori oricand vreau, oriunde vreau, sa am orice carte imi doresc., just like that,  cana 
de cafea fierbinte, in fiecare dimineata, pe noptiera :))


Sa invat repede si aproape de perfectiune sa cint la violoncel si sa dansez balet classic si sa-mi 
dea intelepciune.  Dupa aia stiu eu ce sa fac cu astea:)))


 Sa fiu independenta, sa-mi pot creste frumos copiii, sa-l gasesc pe „Fat Frumos” cu care sa 
traiesc o iubire ca-n filme, sa-mi vad copiii mari la casele lor 


Sa fiu George Clooney, sa am insula mea si sa am 28 de ani.


Sa fiu iubita de un barbat care sa nu se sperie ca sunt mintoasa si agitata, sa fiu sanatoasa, sa 
am bani sa fug in lume de cate ori vreau eu. 


I-as cere pestisorului de aur sanatate, energie si echilibru. Astea sunt cele 3 lucruri cu care eu 
pot sa construiesc si pot sa obtin orice. Daca nu mi le poate da astea i-as cere bani sa-mi iau o 
casa cum viseaza copilu, un barbat cum visez io si o emisiune tv cum viseaza copiii din 
Romania.


Sa nu imbatranesc niciodata dar sa mor la un moment dat, sa am inteligenta lui stephen 
hawking, sa dispara cruzimea si violenta de peste tot de pe Pamant.


Sa fiu nemuritoare si eu si cei dragi mie, sa fiu presedintele sua, fara sa candidez, si sa ghicesc 
gandurile. Dupa aia o sa nceapa al 3 lea razboi mondial, dar eu voi supravietui, desigur:)))

Concluzie: 

Viata e grea dar ii multumesc lui Dumnezeu ca oamenii nu isi pierd puterea de a visa.
Am vazut de atatea ori dorinte si vise transformate in realitate fara ajutorul vreunui pestisor. Prin
munca sustinuta, concentrare si ambitie. Acu’ daca vine si pesisorul cu un mic ajutor nu se
supara nimeni ☺

*  articol din rubrica fifi&thecity de pe blogul Cristinei Bazavan, www.bazavan.ro

– poveste de vacanta scrisa Ana-Maria Roman

Nu mi-ar ajunge 10 pagini sa povestesc aventurile traite alaturi de cele 
doua domnisoare ale sufletului meu si incerc sa rezum totul in cateva mini 
capitole:

1. De ce e bine ca uneori sa mergi cu prietenele in vacanta si nu cu EL.

Pentru ca e fun si poti sa faci ce vrei. Nu te intreaba nimeni siderat de ce iti faci bucle sauvage inainte sa mergi la plaja unde oricum vei ajunge in apa. Sau de ce ai cate doua tinute pentru fiecare zi de vacanta si de ce a fost necesar sa cari un intreg dulap.. De ce pentru Florenta au fost pregatite anumite rochite, pentru Chianti altele si pentru Siena altele.. Si daca a venit cumva ploaia, de ce consideri ca intreg programul vestimentar a fost dat peste cap! Nu isi smulge nimeni parul capilar cand vede ca vizita la Palazzo Vechio s-a inchis deoarece tu ai pierdut vremea prin magazine si pe la tarabe. Si nu se enerveaza cand trebuie sa treceti prin 15 farmacii si sa invatati cum se zice „urcior” in italiana deoarece uneia i-a aparut o roseata mica mica la un ochi, chestie care oricum a trecut in 2 zile… Nu urla nimeni ca dupa 4 zile de condus masina inchiriata apar beculetele de „check engine!” pe bord. Asta fiindca ai omorat motorul de cateva pe serpentine. Adica.. E ok! Se poate intampla orice! ORICE! Everiting izandar control! 

2. De ce NU e bine sa mergi cu fetele in vacanta

Pentru ca va certati ca fetele. E o isterie de aia generala la orice problema intampinata. De la momentul in care alegeti locul pana va intoarceti acasa. Una a vrut sa stea in Florenta, cealalta la mare, a treia in vie. De la haosul cu inchiriatul masinii pana la lipsa cardului de credit, totul a fost o poezie. Fara rima. In vacanta certurile au pornit de la: de ce sunt pozele in care una trece pe strada nu stiu cum si flutura fusta nu stiu ce parte, tremurate??? Adica, pe bune??? E o tragedie! Sau de ce e luft-ul in stanga si nu in dreapta? Sau de ce am luat-o pe drumul gresit a 20-a oara in aceeasi zi deoarece n-am fost in stare sa urmarim harta electronica, soft care ORICUM arata in timp real locul in care eram??  Cine cara harta turistica, mare cat o pagina a4, in timp ce gentile noastre de plimbare erau burdusite cu esarfe, ipad, uneori schimburi, aparate, ochelari, palarii si mai stiu eu ce. Sau de ce trebuie sa ne 
intoarcem intr-un anumit oras pentru a doua oara fiindca una a vazut la tarabe suveniruri cu elfi si spiridusi si vrea sa stie care e treaba cu ei prin zonele alea?? Noaptea mintii! 

3. Pornirea

Bineinţeles că ne-am trezit la ora 15:00 vineri, cu o zi înainte de plecare, că nu avem card de credit, doar de debit, şi fără cel de credit nu putem lua maşina… Şi fără maşină rămâneam în aeroport fiindcă al nostru conac de ţară era la mama dracu, la 10 km de cel mai apropiat sat. Adică nici autobuzul nu avea staţie acolo. Bujor a avut o revelaţie cu un card vechi de cumpărături şi am ajuns cu câteva minute înainte de a se închide banca pentru a pune bani pe el. A doua zi ne-a prins greva in aeroport. 4 ore am stat degeaba. Când am ajuns în sfârşit in Pisa, masina de 130 de euro s-a transformat la negocierile Anei in 490 de euro. Am reusit sa coboram pretul dar ce sa vezi, aia au uitat sa blocheze depozitul pe card. Si femeia de la ghiseu NU intelegea ce e ala depozit.  Si atunci Ana a inceput sa le explice: If we steal the car, what happens??

Nu, nu ne-au arestat!

4. Toscana

MUSAI sa va cazati la un conac vechi printre dealurile de vii. (daca le intrebati pe celelalte doua, e bine sa va cazati undeva la oras sau undeva langa litoral). Aveti nevoie de masina si o harta buna :). Si multa energie, in Toscana nu e de stat. Pe scurt: 7 zile, 1300 de km strabatuti. Am vizitat: Volterra, Cecina, Riparbella, Antignano, Rosingnano Solvay, Rosignano Maritimo,Siena, Florenta, Montereggioni, zona Chianti, Vinci, Colle di val D’Elsa, San Gimignano. Drumurile sunt foarte inguste si pline de serpentine iar italienii – frumosi, ce-i drept, dar nebuni.Nu e de condus pe sosele alaturi de ei. E o aventura. Se spune ca nu iti ajunge o viata sa cunosti Toscana… Va dati seama ca noi intr-o saptamana n-am vazut nici 2% din cat era de vizitat. 

5. De ce-a crapat motorul

Am ajuns pe acest drum: 

Ne-a condus la o casa de vacanta superba, asezata deasupra dealurilor pline de vii si livezi de maslini. In zona Chianti fiecare casuta e parca rupta dintr-un film vechi italienesc. Te astepti ca din moment in moment sa apara Sophia Loren de dupa un colt, cu o rochita inflorata si un sort,cu un batic pe cap de sub care sa ii iasa buclele si sa ne intrebe: Cosa stai facendo qui??
(Habar n-am daca am scris bine:))))

6. Povestea cu plaja alba

Am gasit pe Google Earth (inainte sa merg in vacanta vizitez virtual toate locurile, aleg inclusiv plajele unde voi merge, din aceasta cauza Bujor spune ca sunt control freak) doua locuri pe coasta de vest a Italiei. O plaja stancoasa pentru poze si una extrem de alba cu apa albastra ca in Maldive. 

Dupa ce ne-am rupt in figuri la Antignano unde Enache si-a carat palaria imensa pe care baietii de la piscina au numit-o parasolar) si ne-am facut poze pe stanci mai ceva ca fotomodelele de la Sports Illustrated, in Rosignano Solvay localnicii ne-au ghidat la 
„spiaggia bianca” unde am gasit minunatia.

O pata de aproximativ un km de nisip fin alb si apa albastra. Ne-am balacit si ne-am bucurat ca nu prea era lume. Nu intelegeam DE CE! A treia zi am aflat. Locul e toxic. Si e 
albastru si frumos tocmai de la fabrica de soda din zona de unde sunt deversate reziduurile in mare. Bine naiba ca nu ne-a „curatat” soda de tot!

7. Italienii…

Eleganti. De la mic la mare. Au stil si atitudine. Si camasi cu maneca lunga, suflecata, sacouri de vara, esarfe, mocasini, pantaloni de lungime potrivita… E o placere sa ii privesti. Si ei ne-au privit pe noi. Insa doar atat. Singurii care ne-au abordat realmente au fost turistii sexagenari,germani, austrieci si mai stiu eu ce natie, imbracati in pantaloni scurti si slapi. La ei am avut mare succes! Ne-au facut si poze!



8. Italiencele..

Nu am fost atente.

9. Cel mai frumos loc: Montereggioni

10. Cel mai amuzant moment:

Doamna care intrase in apa intr-un canal si nu reusea sa iasa din cauza kilogramelor. 15
minute am stat sa urmarim cum se salveaza. Ceea ce nu se vede in fotografii este barbatul ei care o impingea de sezut sa o ajute sa se ridice.

11. Cel mai misto lucru vazut:

Barbatul cu romanul.

Fetele vor fi surprinse deoarece nu le-am zis nimic atunci. L-am vazut la cafeneaua din interiorul Palatului Pitti. Avea un aer de aristocrat, iti dadea impresia ca se teleportase in timpurile noastre de undeva de la inceputul secolului trecut. O imagine de film. L-am gasit ulterior in pozele pe care i le-am facut lui Bujor. Pe ea am 
scos-o din peisaj.

12. Cea mai mare dilema:

Cand dadeam sa iesim din galeriile Uffizi, se apleaca Ana catre noi si ne sopteste foarte
serioasa: „auziti, dar de ce toti astia din statui o au mica??” 

Am ajuns la concluzia ca probabil artistii isi doreau sa provoace admiratie, nu fantezii. Sau oricum, sa nu 
distraga atentia de la opera.

Concluzie: 

Data viitoare nu vom mai merge doar noi. Luam totusi un barbat. Sa ne faca poze.




Drept la replica Dana Enache:


Important de mentionat este ca, dupa plecarea noastra, italienii s-au vazut nevoiti sa isi
reconsidere proviziile de inghetata, deoarece noi i-am secatuit la capitolul asta. Bine, mai mult eu, recunosc!

Eu si Roman ne-am dat grav dieta peste cap: salamuri, branzeturi, pizza,paste,croissante, mancare sa fie, cat cuprinde, ca stiam ce Bucurestiul va veni la pachet cu o noua dieta! Cat despre urcior, eu stiam denumirea in limba engleza si slava 
Domnului ca am gasit in Piata de la Signoria, din Florenta, o farmacista care vorbea engleza la perfectie (de unde stiam? dintr-un  episod din Sex and the City, evident, unde Carrie s-a intalnit cu unul care avea urcior). Si, ca tot a venit vorba despre magazine si tarabe, ei bine, n-as spune tocmai taraba..
Dar am vrut sa vizitam si Muzeul Chanel. Unde, surpriza, la fel ca si Palazzo Vechio, era inchis!Inchis pentru noi, dupa cum am crezut, la prima vedere, pentru ca a iesit un domn de la paza care ne-a spus sa mai asteptam putin ca sa se mai elibereze… 

Noi am luat-o ca pe un refuz,dar in realitate asta era procedura, ne-am convins cateva minute mai tarziu,ragaz in care am tot incercat sa gasim motive pentru care nu am fost primite! Ca doar eram imbracate bine, dar aveam niste pungi in brate de la magazine mass-market! Una peste alta, am fost o aparitie, in Toscana, altfel nu-mi explic de ce se uita lumea lung, dupa noi, pe 
strazi, iar unii au venit sa ne faca si poze! Nu, sper ca nu ca la maimute! 

Si, tot referitor la tinute, n-am cum sa nu inchei cu o revolta si sa nu fac public faptul ca am fost data afara dintr-o biserica din Volterra din cauza ca aveam fusta prea scurta! Aaaaaah, si ca Roman si-a luat pantofi inaintea mea, chiar din prima zi! Damn! Hm… si cum am ajuns acasa cu vanatai pe picioare din cauza ca bagajul cantarea 23 kg….

M-am trezit cu noaptea în cap. No news here. Sunt morning person si mai aveam N lucruri de facut pina sa plec la Brasov. Cand sa ies din casa imi dau seama ca nu mai stiu unde am pus stickul de net mobil. ( tipic, ar rade prietenii mei ). Da, sunt foarte dezordonata dar cumva in dezordinea mea le gasesc pe toate.

Planuisem cat merg cu trenul sa scriu, sa trimit mailuri sa mai rezolv una, alta. Si nu gaseam stickul vietii. M-am enervat, am facut o criza de nervi mica si am plecat de acasa injurandu-ma: iti meriti soarta.

Ma urc in trenul de care va povesteam acum 2 saptamani si pina aproape de Ploiesti citesc. Ma suna o prietena, vorbesc un pic cu ea si se pierde semnalul. Butonez putin telefonul si dau fara sperante sa imi caute o retea wireless. Surprize, surprize: net full, netul trenului. Gratis, neparolat. Bingo!

Asadar, inca o bila alba pentru Regiotrans, reteaua de trenuri private pe care am descoperit-o de curand si despre care am scris aici.

Si pentru ca imi place fotbalul nu ma pot abtine sa nu tin scorul:

CFR Calatori -Regiotrans : 0-2.  Cum spuneau crainicii de radio care imi bucurau copilaria: o sa va tin la curent cu evolutia de pe tabela de marcaj, desi slabe sperante ca liderul CFR sa mai recupereze in fata  proaspetei promovate Regiotrans. Hai cu hatrickul :)))

ps. domnilor de la Regiotrans scrieti mare pe siteul dumneavoastra AVEM WIFI GRATUIT! Va asigur ca dependentii de virtual ca mine sunt castigati pe viata cu aceasta simpla propozitie. 

Am tot cautat pe net o cercetare despre parcari. Nimic. Subiectul asta fierbinte care ne ia de atatea ori mintile nu-i pasioneaza pe cercetatorii britanici. 

Asadar, imi asum concluzia: dupa moarte, divort, pierderea locului de munca si schimbarea locuintei, parcarea e in top 5 motive de stres.

Si ca sa imping sinceritatea pina la capat cred ca si in topul injuraturilor intra cele legate de parcare.

Situatii:

– te trezesti dimineata si sari repede din pat, te uiti pe geam sa vezi daca nu ti-a ridicat politia masina ca iar ai parcat in strada, ca deh, esti corporatist si ajungi noaptea acasa si bugetarii au luat locurile de parcare. Te imbraci si cobori in graba sa muti masina. Ai scapat….

– Ajungi la birou. Esti in intirziere deja. Te invarti de nebun minute in sir sa gasesti un loc.Pina la urma lasi masina pe un colt de strada sau pe trecerea de pietoni. Ai parcat ca un bou…Dumnezeu cu mila!

– Pleci de la birou. Cineva ti-a blocat masina ca n-a avut loc sa parcheze. Si ce sa vezi n-a lasat numarul de telefon in parbriz ca se teme de furtul de identitate. Sau pur si simplu e nesimtit…

– Te duci la mall. Mai nou platesti parcarea. Prima ora e gratis dupa aia trebuie sa scoti 
banul. Dar te bucuri daca gasesti un loc, dupa ce te umpli de spume ca “handicapatii”  
parcheaza pe locurile dedicate celor cu handicap sau si mai rau isi pun masinile pe 2 locuri.  Ai parcat ca un bou, ai parcat ca un bou. Repeti la infinit…

– Pleci spre casa. Pe drum te gandesti ca exista un Dumnezeu al parcarilor. II adresezi o rugaciune scurta in care pomenesti de coltul de trotuar pe care l-ai gasit aseara, undeva in spatele blocului, e drept langa tomberoanele de gunoi. Te simti cumva asa super smart pentru ca ai facut descoperirea asta. Cind ajungi la cateva zeci de metri  auzi niste tipete. 2 vecini se cearta pe noua ta bucatica ta de trotuar: „e al meu”, „ba nu e al meu locu’, eu l-am vazut primu… Du-te domne de aici eu parchez de ani de zile…’.

E doar o zi si precis am scapat niste scene. Dar cred ca fiecare se regaseste. N-au sens dezbaterile de ce nu sunt locuri de parcare, de ce oamenii sunt nesimtiti, de ce, de ce… 

Solutii sunt. Le auzim zi de zi. Sunt orase in  Romania unde problema-i rezolvata. Nu e cazul Bucurestiului. Aici situatia parcarilor e in metastaza. De ani buni. E complicat, suntem prea multi si parca toti avem masini.


Ma uit mereu pe pagina de facebook „Ai parcat ca un bou”. Inteleg demersul, poate ne mai 
civilizam…

Pana una alta, mai bine gandim pozitiv. Macar pe termen scurt. Intr-o saptamana incepe 
campania electorala.  Si uite asa firmele de ridicat masini vor intra in vacanta. Sa ne mai relaxam si noi un pic 🙂

sursa foto, aici.

Batranetea nu e un subiect de discutie la intilnirile cu prietenele mele. Rareori pomenim in gluma cum ne vom plimba noi prin tari exotice si vom gusta toate cocktailurile din lume in timp ce ne vom bucura de compania unor barbati evident mai tineri. Asta pe la 80 de ani caci noi, femei super active nu ne vom pensionala la 60, nici macar la 65. 

La 15 ani in mintea mea ziceam ca dupa 30 e cam gata treaba. Iar acum am 40. Si ma simt mai tanara ca niciodata. Senilitatea varstei, probabil. ☺

Cred ca tineretea nu tine de varsta. Desigur ca ma doare spatele, desigur ca nu mai pot pierde nopti la rand prin cluburi fara sa ma resimt. Dar, am mai multe idei ca niciodata, am capul plin de planuri si sunt pregatita zi de zi pentru noi inceputuri. Daca nici asta nu e tinerete…:)

Dupa ce saptamana trecuta mi-am intrebat prietenii despre schimbarile majore si am ramas impresionata de raspunsurile lor, unele foarte emotionante, acum i-am chestionat despre batranete. Si am ras. Foarte tare la majoritatea raspunsurilor.  Pe unii însă întrebările i-au pus pe gânduri și asta se vede din răspunsurile lor. 

Cum incepi sa vezi ca imbatranesti? Ce anume te face sa te gandesti ca nu mai esti tanar desi tu asa te  simti? Cand te gandesti la batranete de ce iti e cel mai tare frica?

Nu cred ca vezi. Te vezi in poze, niciodată însă în oglindă. Acolo, în poze, te strânge-n spate. Depinde insa și cum se întâmplă alunecarea în și prin timp. Oricum, de simtit nu cred ca simti. Te mai trezesti din cand in cand… Apoi uiti iar si te trezesti din nou peste niste ani… Si tot asa. Pana la final. Mie datele de nastere de dupa 1990 imi creeaza fiori pe sira spinarii. Mi se pare ca anii ’90 au fost acum zece ani si… cum sa fie cineva nascut atunci si totodata major?! Pe cale de consecinta, inseamna ca eu sunt mai „in etate” decat cred! In tot cazul, nu sunt tocmai anxioasa pe acest subiect. Inca sunt intr-o zona sigura. Am 31 de ani. Altminteri, cred ca odata ce ai copii, timpul curge altfel. Si anii tai ar curge mai lent, daca nu i-ai traduce in anii lor. Parca mai ieri era bebelus, azi merge la gradinita, hop maine prima sedinta cu parintii la scoala, tac pac suntem in liceu! Cand s-au dus anii? Mi-e frică de neputinta. Si cel mai frica mi-e de mintea lucida, prinsa intr-un corp neascultator.

Cateodata am cate un soc cand ma uit la vestimentatia pustoaicelor de liceu… si imi spun asa „fuck, i`m getting old!” Despre batranete… mi-e frica sa depind! De doctori, de pastile, de un carucior… mi-e frica si de moarte, inca nu sunt destul de inteleapta sa o constientizez doar ca pe un prag! Dar cred ca cel mai si cel mai frica imi e de singuratate… nu cred ca e nimic mai trist pe lume decat sa fii batran si singur…

Pentru mine, imbatranirea nu prea exista in vocabular. O simt si o vad insa prin cei din jurul meu. Unul cate unul, vad in jurul meu apropiati sau cunoscuti care incep sa faca odrasle si se iau. Si ma gandesc ca asta e un semn ca ceasul biologic a avansat. Doar ca eu nu prea accept. Da, si vreo 5-6 fire de par albe in cap pe luna. Dar le pun pe seama stresului, nu a imbatranirii. Ma simt tanara, nu face nimic sa ma gandesc ca nu as mai fi. Doar cand imi mai amintesc de ce prag ma aproprii, ma mai ia cate un frison. Dar sunt bine cu mine. Cand ma gandesc la batranete? Nu prea ma gandesc. Dar cand o fac, cel mai frica e ca imi dispar cei dragi. Si sa nu-mi pierd mintile.

Eram la o petrecere de revelion. Vreo 15 oameni. Unul singur era sub 35 de ani. Ne-am scris fiecare pe cate o foaie dorinţele pentru anul nou. Văzând listele celorlalţi băiatul ” tânăr ” a întrebat :de la ce vârstă se trece sănătatea pe primul loc?

Cea mai mare spaima a mea legata de batrinete e sa nu ma „acresc”, sa nu fie un salt mare emotional intre mine si generatia „tinara” , iar eu sa nu-i mai inteleg si sa-i critic mereu. Mie nu mi-e frica nici de moarte, nici de boli, ci ca e posibil sa nu mai tin pasul cu lumea la nivel emotional.

Eu nu imbatranesc! Refuz sa cred asta. Dar e adevarat, simt ca trec anii cand vad ridurile de pe fata mamei, cand ma intreaba lumea de ce nu ma marit odata si cand vad ca dau jos intr-o luna kilogramele pe care acum cativa ani le „topeam” intr-o saptamana. Lasand gluma la o parte, nu simt ca imbatranesc. Nu m-am gandit la asta, abia am schimbat prefixul. Astept inca sa vad de ce de ani de zile aud aproape obsesiv ca femeia traieste cea mai frumoasa perioada a vietii sale la 30 de ani. Deocamdata, simt ca am tot 25… Mi-e teama de batranetea in Romania. Nu cred ca cineva care a vazut cum traiesc pensionarii din alte tari civilizate poate considera ca exagerez cand spun asta. Mi-e teama de boli si de saracie. Mi-e teama ca voi trai dintr-o pensie mizera si singura mea bucurie lunara va fi ziua in care vor intra banii pe card. (Banuiesc ca scapam de Posta Romana pana atunci) Mi-as dori sa imi traiesc batranetea cu zambetul pe buze, cu copiii si nepotii aproape, fara sa fie nevoie sa hotarasc daca luna asta imi cumpar mancare sau medicamente. E urat sa fii batran in Romania.

Tulai, Doamne :))! Când observi ca obosești după ce urci până la etajul 1 :))! Când observi că te enervează obiceiurile adolescenților :))! Când vezi că ți-au crescut copiii! Când nu mai ai bunici! Când le dai dreptate alor tăi!

Pana acum o vreme imi era frica ca o sa raman singura. Acum mi-e frica sa nu arat prea batrana cand o sa inceapa copilul liceul. 

Durerea de spate de la prima ora cand te trezesti dupa o noapte de amor ca la tinerete e ca un dus rece la batranete.

De cand te ridici din pat dimineata si te intrebi cine te a batut…

Mie personal mi-e frica sa nu ajung povara cuiva… Şi singuratatea mă sperie! Şi, recunosc, evitsa mă gândesc la moarte, aici mai am de lucru !

Simti ca imbatranesti cand nu mai ai rabdare:))))

Ridurile! Acestea sunt singurele semne. Te trezesti intr-o dimineata si vezi ca faţa ti-a luat-o la vale, ca pometii nu mai sunt fermi cum erau odata, ca pielea s-a subtiat si se stafideste. Si te gandesti: „wtf?? Sunt inca tanara!!” Si iti aduci aminte ca ai facut 30 de ani dar scuturi din cap repede ca sa alungi gandul. Apoi intri pe facebook si vezi ca nepotul tau, fiul fratelui tau, a facut 18 ani si iti aduci aminte de ziua in care s-a nascut. 18 ani??? Caand? Cand au trecut?? Si iti mai aduci aminte ca tu la 18 ani salutai cu „sarut mana” femeile de peste 30. Ca erau in varsta si le aratai respect! Si te ingrozesti! Si mai vine si momentul ala cu testul ţâţelor, cand vrei sa vezi daca sta creionul sau nu sub sani si in final realizezi ca, de fapt, poti sa pui linistita doua!! Ei bine, atunci faci rost de numarul doctorului Stan!

Mi-e teama ca nu o sa ma mai indragostesc. Mi-e frică…că nu o sa se mai indragosteasca nimeni de mine. Ca o sa tremur de batran ce sunt nu pentru vreo femeie. Mi-e teama sa nu mor singur.

Tu vrei sa ma bagi in depresie? :))))) pe mine intreaba ma peste 10 ani .Nu mi e frica, nu mi-e frica de bau bau :)))))


Începi sa îţi dai seama ca îmbătrânești când vezi ca prietenii tai au burta de la bere sau de la sarcini, după caz, si par alb. Pe al tau nu il vezi ca il vopsesti la doua saptamâni. Oricum, dacă tu nu te simţi bătrân si faci ce poţi ca sa arati bine si sa te simţi bine, sa rămâi sănătos, nu cred ca merita sa îţi bati prea tare capul cu asta. E important sa nu rămâi in afara timpului, sa te îmbracila 50 de ani ca la 20, ca eşti penibila. In rest, stay young!

Ma doare spatele. Din ce in ce mai tare. Si pe prietenii mei. Cred ca asta e un semn. Cat despre batranete…strang bani sa am de azil de lux. Daca la tinerete am stat in bloc vechi ma gandesc macar la batranete sa stau intr-o vila☺

Nu stiu, nu m-am gandit la batranete pana acum:)). Daaar, imi e frica la batranete de neputinta fizica.

Concluzie: 

Tineretea e cum ar spune englezii a state of mind. Stiu oameni la 20 de ani mereu obositi, plictisiti si fara chef si altii la 60 care sunt sufletul petrecerii. Pina la urma si cu tineretea e o chestiune de alegere. Eu ma gandesc sa traiesc pina la vreo 98 de ani. Voi? ☺

articol din rubrica fifi&thecity de pe blogul Cristinei Bazavan, www.bazavan.ro

Prin 2011, în UK, la X Factor tatăl, urca pe scenă pentru prima dată Olly Murs. Zicea despre el, în engleza tipică din Essex – faublier, I am just a normal giezer. Dar, întrebat de Simon Cowell de ce eşti aici a răspuns: pentru că vreau să fiu un pop star, să vând multe discuri şi să mă distrez.




Natural born entertainer a fost verdictul. Da, tipul simpatic de 25 de ani care lucra într-un call center.

Cam aşa e X Factor. Cool dintr-un motiv foarte fain – vine unul din fundul pământului şi ne face praf. Ne lasă cu gura căscată după ce. Urcă pe scenă fără vreo repetiţie înainte.

La noi, X Factor spune şi mai bine povestea Cenuşăresei. Nu numai pentru că transformă un necunoscut în superstar. Ci şi pentru că showul în sine s-a transformat, a crescut. A fost ciopărţit şi arătat mult cu degetul. Şi aşa a devenit mai bun. Ca în viaţă – sunt două tipuri de oameni: unii care au şi alţii care luptă ca să aibă. X Factor a luptat să devină cool.

Cea mai discutată trebuşoară a fost schimbarea de juriu. A treia în patru sezoane. Delia, Brenciu şi Bănică. Trei personaje savuroase care însă, după 10 ore de filmare zilnic lasă garda jos şi ajungi să îi vezi ca oameni. Da, exact ca oamenii de vin cu vise şi speranţe şi se urcă pe scenă. Acolo, fix unde e Xul. Ca să iasă cadrul bine.

De pildă, ştiam un Bănică foarte calculat care ajunge să aibă un gest incontrolabil şi aruncă spre un concurent cu scaunul. Brenciu vede pentru prima dată într-o competiţie oameni care nu au nicio treabă cu cântatul şi se distrează. Cei doi B din juriu se înţeapă natural, se respectă dar nu sunt prieteni. Ştefan îi repetă lui Horia că îl oboseşte pentru că vorbeşte prea mult, Brenciu îl ia peste picior pentru că fumează.

X factor e un soi de spectacol al lumii, o comedie umană cu toate tipologiile. Se râde, se plânge, se lasă cu sală şi juraţi în picioare, pe masă, pe scenă. E imprevizibil. Din Lunca Câlnăului, Chişinău, Napoli, Babadag.

Cinci mii de înscrişi, peste 400 au fost pe scenă, 160 au luat minimum 2 DA. Aşa s-a filtrat X Factor.  Selecţie riguroasă. Pe aceeaşi scenă Madonna, Tom Jones, One Direction, Britney Sprears.

Mai mult decât voce. SHOW!! Viaţă. VIAŢĂĂ!

 * text de Alina Tudor

In fiecare vineri o sa gasiti aici pe blog povesti in avanpremiera de la X Factor. E showul meu preferat pe care il recomand cu mare drag. Pentru ca e chiar cool! 

Fotografii : xfactor.a1.ro

„Mama, tu știi ce se întâmplă cu creierul meu noaptea?

Doarme?

Nu, pleacă!

Cum să plece?

Uite-așa. Pleacă seara și se întoarce dimineața.

Dar de ce pleacă?

Păi așa îi spune creierul lui.

Păi creierul tău are și el un creier?

Normal, mami.

Și cum e creierul creierului tău?

Ca orice creier. Cu două mâini și două picioare…

Și inima?

Ce-i cu inima?

Păi inima pleacă și ea sau rămâne peste noapte?

Rămâne, mami. Cum să plece? Păi dacă pleaca inima cum mai visam?”

Are doar 5 ani jumate dar știe cum merg lucrurile în viață. Cel puțin la vârsta ei creierul pleacă 
noaptea (uneori și la cumpărături, mi-a spus) și inima rămâne.

Dacă mă întrebați pe mine, lucrurile se schimba dramatic odata cu vârsta. Câți dintre noi îi permit creierului să plece când mergem la culcare? 

Ne punem în pat și recapitulam ce am făcut. Eu mă gandesc cel mai mult la ce n-am facut, mă cert și îmi fac promisiuni fierbinți pentru mâine.