Villa Vinèa, povestea vinurilor de Crăciun

Scrie un comentariu

M-am împrietenit cu oamenii de la Villa Vinèa cu mult timp înainte de pandemie. Și am devenit fan înfocat când am văzut ce frumos și curat au știut să gestioneze o perioadă care pe mulți i-a dărâmat. Îmi plac vinurile lor, îmi plac evenimentele pe care le organizează și abia aștept ca la anul  să mă duc să-i vizitez. Dar până atunci am stat de vorbă cu Mircea Matei, Director General Villa Vinèa, un manager cu experiență îndrăgostit de businessul pe care îl conduce.

Care este povestea Villa Vinèa?

Povestea Villa Vinèa a început în anii 2000, cu italianul Heiner Oberrauch, proprietarul grupului Salewa, ce produce și comercializează articole dedicate iubitorilor de activități în aer liber și montanierilor și care include branduri precum Oberalp, Salewa Sport, Pomoca, Wild Country. În timpul unei vizite în România, acesta a descoperit Valea Târnavelor și s-a îndrăgostit de frumusețea sa. Pentru că avea viticultura în sânge – bunicul său deținând o mică vie, în Italia -, a luat în considerare opțiunea de a fonda o cramă aici. Astfel, primul pas a fost să testeze mostre de sol în cadrul institutului de cercetare agricolă din Laimburg, în Tirolul de Sud. Rezultatele au fost fantastice, confirmând conținutul ridicat de substanțe minerale, ceea ce îl făcea ideal mai ales pentru cultivarea soiurilor de struguri albe, aromatice. În plus, întrucât și condițiile climatice ale zonei erau extrem bune, Heiner a hotărât să investească aici și a fondat, în 2004, Villa Vinèa.

Care este relația lui Heiner Oberrauch cu crama și cu regiunea acum?

Pentru Heiner, Villa Vinèa este un business pornit din entuziasm și pasiune, din dorința de a transforma un pământ, care, pe atunci, era nefolosit, în ceva productiv, frumos. Ca orice antreprenor bun, a avut nevoie de confirmarea potențialului regiunii și de acea analiză de sol, dar, inițial, Heiner Oberrauch a fost atras în Transilvania de frumusețea locului și de oameni.

De aceea, el revine de câteva ori pe an la Villa Vinèa, pentru afaceri, dar și pentru relaxare, tururi cu bicicleta etc. Când e aici, Heiner caută să se bucure de frumusețea peisajelor și să interacționeze cu membrii echipei, ne gătește, organizează cine și prânzuri și își face timp să discute cu fiecare dintre noi.

A fost un an greu pentru foarte multă lume, pentru foarte multe bussinessuri, dar am văzut că oamenii de la Villa Vinèa s-au adaptat rapid. Pachete pentru acasă, degustări în cerc restrâns, vizite în vie. Ce alte idei ați avut pentru a va adapta la acest an atât de greu?

Din punctul de vedere al businessului, a fost extrem de important pentru noi să susținem industria HoReCa, ajutându-ne clienții cu condiții comerciale bune și cu extinderea termenelor de plată. Ulterior, am mers foarte mult pe extinderea canalelor de distribuție, un proces pe care îl începuserăm în 2018-2019 și ale cărui roade au fost simțite anul acesta. Același lucru s-a întâmplat și cu e-shopul propriu care a fost lansat anul acesta, în luna februarie.

Turismul la cramă este o activitate foarte dragă nouă, pe care o practicăm de câțiva ani și care crește tot mai mult, dar, anul acesta, în iulie, am realizat primul nostru eveniment propriu, la care am vândut bilete. A fost o seară de jazz live, în cadrul căreia am avut tururi de cramă, degustări ale vinurilor noastre premiate în cadrul IWCB, concerte de rock, folk și jazz. Bineînțeles, seara a venit și cu surprizele sale neașteptate, o ploaie, care, însă, nu a tăiat din entuziasmul participanților. Ne propunem să reluăm astfel de inițiative și anul viitor.

Acum, de sărbători, am lansat pachetele Villa Vinèa, prin care propunem clienților o serie de opțiuni: fie cutii de lemn elegante, ce includ  sticle de vin și tirbușon, fie serii a câte 6, pachete mai ample, care au rolul de a aduce experiența de la cramă acasă.

Vorbind despre vinuri premiate, ce medalii ați reușit să strângeți până acum?

Experiența noastră cu concursurile de profil este una bună, întrucât avem o serie de medalii cu care ne mândrim. În 2019, am fost cea mai premiată cramă românească, în cadrul International Wine Contest Bucharest, una dintre cele mai prestigioase competiții de profil din sud-estul Europei, iar, în 2020, în cadrul aceluiași concurs, am câștigat  medalii de aur pentru Contessa, 2016, Diamant Selection, 2018, Rose Premium 2019, Rubin Selection, 2016, Kerner Selection, 2018) și  de argint Cuvée Celést, 2015 și Gewürztraminer Selection, 2018). În plus, în 2018, Diamant Selection 2016 a fost selectat drept cel mai bun vin realizat din soiuri locale, de către Gault & Millau.

Vin sărbătorile și e anul în care stăm la propriu mai mult pe acasă. Masă de Crăciun  în familie restrânsă. Ce vinuri Villa Vinèa punem pe masă? Si cum le asociem?

Îți propun să începem cu un spumant realizat după metoda tradițională, Cuvée Celést, pe care îl putem degusta pe cont propriu, la început, sau asocia cu câteva aperitive, cum sunt, de exemplu, salata de boeuf cu maioneză sau ouăle umplute.

Pentru tradiționalele sarmale cu varză, nelipsite de pe masa de Crăciun, aș recomanda un vin alb, complex, cu arome fructate și cu o aciditate excelentă, cum este Kerner Premium.

Când trecem la friptura de porc, fie că vorbim de un ciolan gătit lent, de friptură sau coaste la tavă, merg pe un cupaj din Merlot, Zweigelt şi Fetească Neagră, celebrul nostru Rubin. Acest vin roșu baricat, ușor condimentat se potrivește cu preparate mai grele, bogate în sosuri, pentru că le echilibrează.

Pe lângă toate acestea, ți-aș recomanda să continuăm masa cu un pahar de Contessa, un vin dulce, realizat din struguri de Muscat Ottonel, Kerner şi Gewürztraminer, culeşi devreme şi deshidrataţi, mai apoi, până la stafidire. Rezultatul este unul plin de arome, în care se simt miere, citrice, peltea de gutui și piersici confiate. De aceea, el merge asociat excelent cu o felie de cozonac cu stafide și nucă.

Pentru final, aș recomanda să încheiem masa cu o pălincă Villa Vinèa, realizată din struguri Pinot Noir, maturată în butoaiele de stejar folosite, în prealabil, la crearea unuia dintre cele mai premiate vinuri ale noastre, Diamant Selection.

Care e ordinea corectă în care consumăm vinurile la masa de Crăciun?

Eu cred foarte mult că, dacă ceva îți aduce plăcere, ar trebui să lași acel lucru să te ghideze, fără a urma, neapărat, o “ordine corectă”. Tehnic, însă, specialiștii recomandă să începem de la alb și să mergem spre roșu sau să pornim de la cel mai lejer și să evoluăm spre cel mai corpolent. Depindem, însă, și de tipul de meniul mesei de Crăciun, care este, adesea, bogat în produse de porc, ce se potrivesc mai bine vinurilor roșii, seci.

Mi-a plăcut ideea pachetului de degustare. 6 vinuri, pe gustul fiecăruia, n-ai cum să greșești. Cum degustăm acasă departe de experiența unui profesionist?

Vinurile bune merită o companie pe măsură, așa că e important să le degustăm în cadrul unei întâlniri plăcute, alături de membri ai familiei restrânsă sau vreun prieten apropiat.

Ca exerciții de degustare, este extrem de important să lăsăm vinul să ne vorbească, să îi acordăm atenție. Începem prin a-i admira culoarea, preferabil îndreptând paharul spre un fundal alb, și a-i ghici nuanțele, după care îl mirosim și încercăm să identificăm ce amintiri ne trezește, ce senzații olfactive activează în noi. Abia după aceea îl gustăm, savurându-l, pentru a-i percepe aromele. Pe măsură ce ne obișnuim, îndeplinim acești 3 pași în armonie, trecând elegant de la unul la celălalt. Degustând conștient vinul, vom începe să remarcăm diferențele și ne va fi mai ușor să identificăm care sunt soiurile de struguri sau cupajele care ne plac cel mai mult.

Ca sfaturi practice. Deschidem sticlă de vin și lăsăm puțin să respire sau turnam imediat?

E întotdeauna bine ca, mai ales, vinurile liniștite, roșii, complexe să respire.

E interesant să guști un vin imediat ce a fost desfăcut și să vezi cum evoluează, pe parcursul degustării, pe măsură ce e expus la aer. Dacă poți percepe cum i se schimbă nasul și gustul, experiența devine foarte plăcută.

În cazul vinurilor roșii, complexe, vechi, aerarea este importantă, deoarece eliberează aromele în stare latentă să iasă la iveală și să respire. De aceea, paharele largi, care oferă o mai mare suprafață de contact cu aerul sunt recomandate.

Din clipă în care am deschis o sticlă de vin și nu am băut o pe toată, cum păstrăm? Frigider, dulap, câte zile, la ce temperatura?

Niciodată în dulap, pe dulap sau la temperatura camerei, mai ales că aceasta oscilează semnificativ de la un moment al zilei la altul, ceea ce afectează profund calitatea vinului. În general, este bine să le ținem la frigider, la temperatură constantă, de 12 grade Celsius. Este important să nu confundăm temperatura de păstrare cu cea de servire, care diferă pentru fiecare tip de vin, fiind de 4-6 grade Celsius pentru spumante, 9-12 pentru albe și rozeuri, 15-16 grade pentru cele roșii, ușoare și 18-20 de grade Celsius pentru cele roșii, maturate.

Spumantul se bea la începutul mesei să ciocnim pentru noroc sau la final dacă avem un tort pe masă?

După cum spuneam, eu l-aș recomanda oricând ne face plăcere. Alegerea mea este, însă, la început, pentru deschiderea papilelor și pentru a seta tonul festiv al ocaziei.

Care sunt vinurile vedetă de la Villa Vinèa? Care e preferatul dumneavoastra?

Există o serie de vinuri extrem de apreciate de cumpărători, Diamant Selection, cupaj de Fetească Regală și Fetească Albă, Rubin Selection, din Merlot, Zweigelt şi Fetească Neagră, un vin roșu, sec, extrem de bun, Cuvée Celést, spumantul nostru realizat prin metoda tradițională, Contessa, vinul dulce, care merge foarte bine atât cu deserturi, cât și cu brânzeturi maturate sau foie gras. În plus, există câteva soiuri, precum Kerner, care sunt specifice cramei noastre și care nu sunt cultivate de către alți producători locali, ceea ce le face căutate de cunoscători și pasionați.

Vinul pe care îl consum cel mai des este Pinot Noir. Îmi place, pentru că e un soi delicat, elegant, cu arome subtile, dar ferme și, în plus, extrem de versatil. La Villa Vinèa, avem o pasiune pentru acest strugure, îl folosim atât pe cont propriu, în gamele Classic, Premium, Selection, cât și în cupaje și în spumant. Îl prefer, mai ales, în serile călduroase de vară, pe terasă, servit ușor rece, alături de un platou de brânzeturi locale. Dacă vorbim despre preparate mai elaborate, din rață, curcan sau chiar de un steak de ton medium-rare, atunci recunosc că desfac cu drag o sticlă de Pinot Noir Selection, un vin mai complex, în care aromele de fructe roșii coapte, specifice soiului, se îmbină armonios cu notele aduse de maturarea în butoaie de stejar și de învechirea în sticlp – cacao, vanilie, fructe de pădure.

Un vin bun o idee buna și de cadou.  Ce ne recomandati?

Din ce am observat în magazine, doamnele preferă spumant sau vinurile aromate. Pentru bărbați, aș recomanda cutia cadou, de lemn, care include Rubin Selection și Diamant Selection, deoarece sunt două dintre cele mai apreciate vinuri ale noastre și sunt o adevărată experiență enologică.

Care sunt particularitățile Villa Vinèa?

Villa Vinèa este o cramă în care oamenii, de la proprietarul Heiner Oberrauch, până la fiecare membru al echipei, pun foarte multă pasiune în ceea ce fac și se mândresc cu rolul lor în dezvoltarea și promovarea vinurilor de calitate. Ne bucurăm de asocierea a doi vinificatori extrem de talentați, Misi Denes, localnicul care coordonează activitățile de producție ale cramei, și Celestino Lucin, italianul declarat, în 2009, Oenologul Anului, de către publicația Gambero Rosso. În plus, beneficiem de un sol excepțional – singurul clasa B, din România, conform regulamentelor europene -, propice cultivării viței-de-vie și de condiții meteorologice extrem de bune.

Ce planuri are Villa Vinèa pentru anul care vine?

Planul este să creștem constant nivelul de calitate al vinurilor noastre, de aceea, normăm constant producția și reducem cantitatea de struguri / hectar. Ne dorim, de asemenea, să rămânem alături de industria de HoReCa și să dezvoltăm tot mai mult pasiunea consumatorilor români pentru vinuri. Bineînțeles, vom face acest lucru prin intermediul degustărilor și evenimentelor organizate la crama, extrem de dragi nouă.

Pe termen lung, dorim să devenim una dintre casele de vinuri recunoscute internațional și să contribuim la poziționarea României drept una dintre țările prestigioase, care produc vinuri de calitate.

Vinurile Villa Vinèa pot fi comandate aici.

 

 

 

Prof. CFM dr. Elena Căciulan: „Poți să faci meserie dacă nu iubești copiii, dar rezultatele nu sunt cele pe care le aștepți”

Scrie un comentariu

Pe doamna prof CFM dr. Elena Căciulan ar trebui să o cunoască  lumea toată. O femeie extraordinară, un super profesionist, un om rar care a ales să rămână în România să se bată cu sistemul, să faca lucruri extraordinare pentru micuții ei pacienți pe care îi tratează la  Elena Caciulan Fizioclinique.

Elena Căciulan este Președintele Colegiului Național al Fizioterapeuților din România.

Am vrut să aflu de ce a ales această meserie, care sunt satisfacțiile pe care i le aduce, ce greutăți întâmpinâ și mai ales ce îi sfătuiește pe tinerii care vor să o ia pe drumul frumos al fizioterapiei.

Cum v-ați hotărât să alegeți meseria asta?

Când eram copil îmi doream sa fiu doctor, profesor, prezentator tv, apoi totul a venit așa,”pe nepusă masă“ din dorința mea de a ajuta oamenii și pentru că am iubit și iubesc copilul, în special. Am avut o copilărie frumoasă cu mulți prieteni, cu care mă jucam de dimineață și până seara și cu care visam să schimbăm lumea!

Mâinile unui specialist care lucrează cu copilul în general și care are această lungă experiență în recuperare sunt mâini mirifice

V-a inspirat cineva?

Nimeni nu m-a inspirat. Nu știu cum am păstruns în lumea recuperării medicale. Poate că am visat, poate că steaua mea norocoasă, care a venit odată cu nașterea mea, cred că m-a îndreptat către partea cea mai frumoasă a de recuperării medicale – recuperareea copilului cu dizabilități neuro=motorie.. Cred că așa a fost. Eram la liceu, mă gândeam dacă am să dau la geografie, mă gândeam dacă să mă duc către partea asta de recuperare pentru că atunci, pe vremea aceea, se făcea doar la Facultatea de Educație Fizică, era o secție specială de recuperare medicală, de cultură fizică medicală, cum se numea în acea vreme și nu foarte mulți puteau să intre acolo, adică trebuia să ai medii bune ca să poți să intri la specializarea aceasta cu locurile limitate. Am avut noroc că am avut profesori foarte buni. Profesoara mea de anatomie, doamna doctor Portărăscu, a fost cea care m-a susținut și apoi am cunoscut-o pe doamna doctor Cristina Foza, care a fost asistenta profesorului Adrian Ionescu, care este părintele gimnasticii medicale românești și a fost profesoara care m-a susținut, care m-a îndrumat și care a văzut în mine un posibil specialist în recuperarea copilului.

După ce am terminat facultatea, am început să lucrez la Institutul de Ocrotire a mamei și copilului și acolo am avut-o ca și șefă pe profesoara mea din facultate. Și așa am început eu acest lung drum al recuperării medicale cu copilul cu dizbilități neuro-locomotii și cu scolioză.

Este zona cea mai apropiată sufletului meu și este partea de recuperarea pe care o iubesc foarte tare.

De ce iubesc partea asta de recuperare a copilului? Pentru că lumea copilului este o lume mirifică. Atunci când începi să lucrezi cu un bebeluș care poate să aibă opt zile, zece zile, o lună, două și poți să-i smulgi un zâmbet, să te privească cu ochișorii lui și să se întindă cu mânuțele lui să-ți prindă fața totul se transformă, nimic nu mai este real.

Nu mai ai griji, nu mai ai probleme, nu mai ai supărări, nu mai vezi invidiile oamenilor, pentru că acel copil îți dăruiește o energie care este unică.

Mâinile unui specialist care lucrează cu copilul în general și care are această lungă experiență în recuperare sunt mâini mirifice, sunt mâini care pot să simtă ce este cu acel copil, ce se întâmplă cu mușchii lui, ce se întâmplă cu articulațiile lui. Este greu de descris în cuvinte ce simți, dar de fiecare dată îți apar flash-uri că este un caz mai special, că o să fie de o perioadă mai lungă de recuperare sau sunt copii care îți dau un răspuns imediat și știi că ei au venit ca să le dai așa, un pic de… impuls. Este ca și când ai pune un pic de apă la rădăcina unei plante, a unei flori ca să îți apară floarea aia mai repede. Cam așa se întâmplă cu copilașii aceștia.

Credeți că în meseria asta poți să faci ceva dacă nu iubești copiii? 

Îmi este greu să vorbesc în numele celorlalți. Poți să faci meserie dacă nu iubești copiii, dar rezultatele nu sunt cele pe care le aștepți. Pentru că, să știți, de-a lungul timpului, am avut familii care au venit cu copiii la evaluare, am discutat în ce constă programul de recuperare neuro-motorie și am văzut pe chipul părinților o rezervă. I-am rugat să meargă acasă, să stea de vorbă, să se mai gândească, să stabilească de comun acord dacă vor să urmeze programul de recuperare. Dacă un părinte nu îmi oferă încredere maximă că sunt terapeutul de care are nevoie, eu nu am rezultate cu copilul pentru că programul de recuperare al unui copil pentru un terapeut să știți că se continuă și acasă. În sensul că tu poți să gătești, poți să te speli și să-ți vină o idee magică, să spui: Ah, copilului aceluia trebui să-i mai fac ceva. Asta înseamnă să faci profesia cu iubire și cu pasiune și cu dragoste. Pentru că lucrurile acestea vin încet și cresc în tine, ca și specialist.

Să faci această profesie trebuie să conștientizezi că ești mânuitorul care, prin arta de a conduce mișcare, ești cel care aduce normalitatea în viața pacienților

Care a fost cazul la care ați lucrat cel mai mult?

Nici nu mai știu. Mi-este greu să spun. Fiecare caz este special în felul lui. Am avut pacienți cu care am lucrat ani de zile, acum sunt adulți. Am pacienți care au terminat Facultatea de Kineto, care au terminat Psihologia, care au terminat Universitatea, cu care păstrez legătura și mă felicită de sărbători. Dar au fost pacienți care, într-adevăr, au înțeles că trebuie, trebuie să facă recuperare.

Ce le spuneți celor care vor să se apuce de această meserie. În primul rând, sunt mulți cei care vor să facă asta acum?

 Să faci această profesie trebuie să conștientizezi că ești mânuitorul care, prin arta de a conduce mișcare, ești cel care aduce normalitatea în viața pacienților. Și acest lucru îl faci doar TU –fizioterapeutul. Da, sunt mulți specialiști pe piața muncii în Romania, poate prea mulți pentru sistemul românesc de sănătate.

 Și credeți că generația aceasta care vine acum nu are această abilitate?

Eu nu mai predau la facultate și-mi este greu să spun ce se întâmplă în sistemul de învățământ, dar profesia aceasta este bine să o înveți lângă un mentor sau lângă un tutore care face lucrul acesta de o viață. Trebuie să ținem cont că în România stagiile sunt deficitare. Consider că partea practică este încă deficitară în sistemul de învățământ românesc. Eu sunt convinsă că în România sunt mulți tineri care iubesc copilul, care iubesc recuperarea neuro-motorie și care încearcă să se specializeze în dezvoltarea copilui. Ei fac eforturi, ei fac investiții pentru a putea fi specialiși responsabili ca să-și ajute pacienții în acest lung drum al reeducărării neuro-motorii.

Pacientul este deasupra noastră

După facultate, ce cursuri trebuie să mai facă?

Reglementarea profesiei de fizioterapeut, prin existența legii fizioterapeutului 229/2016 reprezinta munca mea de peste 20 de ani , obținută cu multă muncă, tenacitate și credința că poate deveni realitate ! NIMENI NU A CREZUT că se va obține reglementatea profesiei ! Va veni o vreme când fizioterapetul va trebui să obțină 30 de credite, adică el trebuie să facă cursuri de formare profesională, să-și updateze cunoștințele pentru a furniza servicii de calitate în favoarea pacientului.

Noi, dincolo de toate, trebuie să înțelegem că ne pregătim pentru îngrijiri de sănătate pentru și în favoarea pacientului, fie că este din România sau din străinătate. Pacientul este deasupra noastră.

Cel mai rău este că în România fizioterapetul nu-și găsește loc de muncă

Sunt mulți cei care pleacă?

Sunt foarte mulți care pleacă, în primul rând, din punct de vedere financiar. Cel mai rău este că în România fizioterapetul nu-și găsește loc de muncă. Poate că este un noroc că există cabinetele de liberă practică, acolo unde acești fizioterapeuți se pot angaja. Salariile sunt mici, locuri de muncă nu sunt, pe piața muncii ies foarte mulți fizioterapeuți care nu întodeauna își găsesc locuri de muncă. Și foarte mulți pleacă. Aleg să plece în țări din Europa.

Eu aș schimba sistemul de învățământ din România

Dacă ar fi să dați acum timpul înapoi, ce ați schimba? 

Eu aș schimba sistemul de învățământ din România. Mi-aș dori să existe o curriculă universitară care să ofere competențe fizioterapeuților.. Să știți că la început exista o curriculă foarte bună, când s-au înființat cele trei departamente de kinetoterapie și motricitate specială care au fost la București, Bacău și Oradea. Era o curriculă universitară care avea modelul școlii franceze.

Aș schimba în sistemul de sănătate prezența fizioterapeutului în toate compartimentele sistemului de sănătate, adică el să fie umăr la umăr alături de ceilalți specialiști din echipa interdisciplinară și să ajungem să învățăm populația României că mișcarea face parte integrantă din sănătatea noastră, că nu pastila minune ne readuce o funcție pierdută.

Noi trebuie să fim portavocea fizioterapeuților în care să spunem: AVEȚI NEVOIE DE NOI!

Pentru că terapia prin mișcate este neinvazivă, este cea mai ieftină formă de terapie. Fzioterapeutul poate să ajute sistemul sanitar într-un mod cu totul și cu totul aparte. Îmi pare rău că fizioterapia nu are un rol important în sistemul de sănătate din România. Poate că și aceasta rămâne o dorință a mea neîmplinită.

Și un mesaj de final, optimist totuși?

Consider că sunt un om atât de fericit, că am o profesie atât de frumoasă… Dacă aș lua viața de la capăt, aș face din nou această profesie, este unică, este aparte , noi suntem cei care aducem speranța când toți și-au pierdut-o , noi aducem normalitatea când nimeni nu dădea vreo șansă pacientului să atingă normalitatea, noix suntem mecanicii ai corpului cu totul și cu totul aparte.

 

 

Country Spa Retreat. Fortăreaţa anti-stres aproape de Bucureşti

Scrie un comentariu

De când mă știu eu călătoare, mereu am căutat locurile retrase, cu oameni puțini și liniște multă. Între un resort de șapte stele cu o mie de camere și o căsuță în vârful muntelui, pentru mine alegerea e simplă, fie pandemie sau nu.

2020 e un an șocant din foarte multe puncte de vedere. Încerc, însă, să îmi păstrez optimismul și să merg frumos înainte. Chiar dacă mult mai încet decât în alte vremuri.

Am ales pentru mine și familia mea să anulez orice plan de vacanță în străinătate, orice plecare la mare sau în alte locuri aglomerate. Mulți spun că sunt exagerată, dar nici că îmi pasă.

Îmi văd de ai mei cu grijă, așteptând să treacă această nebunie. Asta nu înseamnă că stăm închiși în casă. Cine mă cunoaște știe că plecările sunt viața mea. Acum nu mai plecăm peste mări și țări, dar sunt și în România atâtea locuri frumoase, sigure, cu oameni conștienți că trebuie să fim mai atenți la detaliile care ne pot feri de boala asta care ne-a dat toate planurile peste cap…

La 30 de kilometri de București, am găsit Country Spa Retreat – un loc dedicat relaxării totale.

Niște oameni deștepți și umblați au ales să construiască un complex pe malul lacului Snagov. Opt camere duble, două junior suites și un master suite fac din acest hotel boutique un loc intim, departe de hărmălaia marelui oraș.

Noi am stat în apartamentul cu două camere. Practic, sunt două dormitoare mari, un living și o baie generos luminată. L-aș recomanda pentru o familie cu unul sau doi copii sau… unui grup de patru prietene care vor să se relaxeze la spa.

Așternuturile sunt moi, din bumbac egiptean. Mi-a plăcut că gazdele nu s-au zgârcit la perne, cărți și alte obiecte de decor care fac fiecare cameră unică. I-am rugat să mă lase să văd și o cameră dublă și un junior suite. Același bun-gust peste tot.

Personalul e discret, dar prezent. Mi-a plăcut foarte tare că, deși mic-dejunul începe la ora 8, cineva a fost gata să îmi facă un espresso la 6 dimineața.

Și, apropo de mic-dejun… e extrem de gustos și de sănătos. Proprietarii au gândit o mică fermă proprie de unde iau tot – de la legume până la lapte și brânză. Și au și niște dulceţurile pe care le fac in house… ceva de vis!

Hotelul are două piscine exterioare încălzite, un jacuzzi și o grădină plină cu flori spectaculoase.

În curte e și clădirea spa-ului medical, unde puteți face gimnastică medicală, yoga și vă puteți întâlni chiar cu un specialist care să se ocupe de sufletele și de mințile voastre. Apropo de asta, am uitat să vă spun că la etajul al doilea al hotelului este o bibliotecă unde poți să te refugiezi, să citești și să… visezi! Genial!

Peste drum de hotel se întâmplă minunile care mă interesează pe mine.

O fortăreață antistres care primește vizitatorii și îi ajută să uite de marile probleme ale vieții.

Am avut parte de un masaj și un tratement special la cosmetică, un masaj facial și o mască Laksmi și de o pedichiură spa care mi-a lăsat picioarele ca de bebeluș. Genială împachetarea tălpilor în parafină. De 3 ori !!! wow !!!

Am mai făcut și un tratament pentru părul meu bolnav de la oboseală. Eram convinsă că îmi cade părul de la stres, ajunsesem să nu îl mai pieptăn cum trebuie (că aveam senzația că de-aia cade) și îl spălam delicat cu tot felul de chestii nepotrivite. Am primit un diagnostic al scalpului (habar nu aveam că există așa ceva pe lume). A urmat o mască cu argilă și salvie și apoi un masaj adevărat. Am plecat de la spa parcă mai slaba cu câteva kilograme

Concluzie: Mergeți la Country Spa Retreat dacă vă place liniștea, dacă iubiți confortul, dacă vreți 5 stele adevărate. Nu e cu muzică tare, nu e cu vorbit tare, nu e cu karaoke seara și nici cu animație la piscină. E cu oameni de bun-simț care vorbesc în șoaptă și sunt atenți la nevoile voastre ca să nu zic direct că sunt gata să vă facă toate mofturile.

E locul perfect aproape de casă, unde să fugiți cu persoana iubită sau cu copiii. Poate să fie cea mai frumoasă amintire de vara asta. Pe cuvânt!

Mulţumesc, Răzvan Pascu pentru recomandare. Mereu am să merg pe mâna ta!

 

 

 

Prima ieșire din pandemie. Luxul liniștii la Elexus Boutique Predeal

Scrie un comentariu
Greu m-am hotărât să plec de acasă. Cu fricile astea noi e complicat să găsești locuri în care să stai fără stresul marelui virus. Dar dorul de o plecare cât de mica a învins și uite așa am ajuns la Predeal la Elexus Boutique. Fostul hotel Robinson, pe care îl ştie toată lumea, a fost renovat în totalitate şi pus la punct cu mare atenţie la detalii.
Linişte, curăţenie, mic dejun fabulos cum ar spune Bookingul, dar aici chiar e fabulous, pat înalt, saltea nouă şi bună, aşternuturi impecabile, Netflix, baie strălucind de curăţenie şi invadată în lumină, flori, linişte, linişte, linişte…
Grădina e tot ce poţi să îţi doreşti dacă vrei să stai să citeşti sau pur şi simplu să moţăi într-un hamac sau în leagăn. Cred că e cea mai frumoasă grădină de hotel pe care am văzut-o în România. Multe flori, multe colţuri retrase, foişoare, dar şi mese de doi, dacă vrei o seară romantică.

M-au impresionat ospătarii foarte tare, ştiu că e o gravă problemă cu personalul din horeca la noi, dar aici nu e cazul. Oamenii brici, super meseriaşi, non invazivi, dar prezenţi şi rapizi. Mâncarea bună, sănătoasă, dau un big like pentru orezul cu lapte făcut în casă, dar şi pentru tochitura sau carnea la garniţă.

Un mare plus e sentimentul de siguranţă pe care l-am simţit. De la intrarea în hotel, dezinfectant, scanarea feţei, temperatura, toată lumea poartă mască şi mănuşi. Safe, safe, safe!!! Mai multe detalii despre măsurile luate împotriva virusului care ne-a stricat anul, găsiţi aici.

Mi-a plăcut mult la Elexus Boutique Predeal. Sunt o pretenţioasă şi nu-s uşor de mulţumit, dar oamenii m-au făcut să mă simt specială, binevenită. Felicitări, Andreea Achitei pentru toată munca voastră. Super treabă!

Abia aştept să revin mai spre toamnă, când se instalează frigul şi, de ce nu, când vine şi zăpada. Să vezi atunci campionatul naţional de somn şi linişte!

Weekendul petrecut la Elexus Predeal a fost mai mult decât un simplu weekend la munte şi asta pentru că liniştea e cel mai frumos cadou pe care sunt gata să îl primesc oricând. Multumesc, Oana Roman pentru această frumoas experienţă! De acum, promit să merg peste tot unde mă trimiţi.

Rezervări la Elexus Boutique Predeal puteţi face aici. Vă las mai jos mai multe fotografii.

Vacanțe frumoase și sigure vă doresc!

Emanuel Mirea: Să facem viața mai rotundă!

Un comentariu

Pe Emanuel Mirea toata lumea il stie de la Stigma. Eu mi-l amintesc perfect de la o petrecere la care a cantat cu bandul lui. M-au frapat zambetul si toata energia cu care a facut seara sa ramana una de povestit peste ani. Emanuel nu are cum sa te lase rece. Pe langa muzica, e ceva in spiritul lui care te face atent. Cand stai putin de vorba cu el întelegi exact. Vorbele lui parca te trag de maneca sa lasi porcariile si sa te gandesti la ce e cu adevarat important. De vina-s energia lui de om bun, asezat, de barbat asumat si linistit la cap care stie ca viata nu-i despre bani si faima, ci despre oameni buni , pace și lucruri simple. Astea toate fac viata mai rotunda. L-am intrebat despre melodia lui cea noua, despre muzica in general, prietenie, trecut, strainatate, familie, dar mai ales despre prezentul care pentru el e mai important ca orice. Mi-a povestit despre toate cu un zambet intelept pe buze. Emanuel stie cum SA FACA VIATA MAI ROTUNDA.

Continuarea →

Mihaela Călin: Îmi e dor de munca mea! Îi mulțumesc lui Petru zi de zi. Mă învață că sunt mai bună decât credeam eu

3 comentarii

Mihaela Calin se întoarce la Observator. În iulie a adus pe lume un băiețel cuminte și voios. Petru cel mic, cum îmi place mie să-l alint. Acum Mihaela e gata să revină la pupitrul știrilor. Am stat de vorbă despre viața de mamă, despre planurile ei personale și profesionale. Am făcut fotografii frumoase, am râs mult și ne-am adus aminte de lucrurile care țin prietenia noastră vie de atâția ani. 

A venit minunea care ți-a schimbat viața. Cum e Petru?

Petru este chiar așa, o minune de băiețel. Mărturisesc că eram pregătită pentru orice, m-am gândit înainte să vină pe lume că s-ar putea să fie mofturos, că plângă mult sau să nu doarmă. Nimic din toate acestea nu s-a adeverit. Petru este un copil bun, care mănâncă bine, doarme bine, râde mult și gângurește deja de ne umple casa de veselie. În aceste aproape 4 luni de când s-a născut, noi doi am fost nedespărțiți. Mi-am dedicat tot timpul copilului pentru că am simțit că vreau să fie lângă el non-stop, că vreau să îl văd cum crește, cum începe să înțeleagă lumea, să ne recunoască. Sunt fascinată de el! În curând o să revin însă la Observator, dar sper ca relația noastră să rămână la fel. Voi fi departe de el doar câteva ore pentru început, măcar până împlinește 6 luni și ajungem la diversificare, dar voi continua să stau cu el tot restul timpului, să dormim împreună. Mie creșterea copilului meu am constatat că îmi dă o liniște nebănuită.

Dacă ar fi să spui un singur lucru femeilor care au adus pe lume un copil, ce le-ai spune?

Înainte să am copilul aveam o părere destul de naivă despre ce înseamnă o sarcină, o naștere, alăptare, îngrijirea unui nou-născut. Credeam că fiecare femeie este tot ea, doar că face toate aceste lucruri. Acum am înțeles că nu este așa. Această experiență te schimbă fundamental. Îți schimbă corpul într-un fel ireversibil, chiar dacă aparent după câteva luni revii la forma inițială. Copilul îți schimbă foarte mult mintea, prioritizarea lucrurilor. Eu nu aș fi crezut despre mine că la 36 de ani, după ani mulți în care am fost foarte activă, voi putea sta liniștită acasă 5 luni de zile! Și au fost săptămâni încheiate când nu am ieșit din curte. Și de asemenea îți schimbă sufletul. Odată cu copilul, se naște în inima mamei o grijă. Un gând care cred că nu o va mai părăsi niciodată: gândul către copilul ei. Această atenție, această iubire, deschide în fiecare femeie un nou univers. Sunt foarte multe feluri de mame pe lume, unele mai moderne, altele mai tradiționaliste, poate mai tinere sau mai vârstnice, dar ce au ele în comun este că au fost martorele unei minuni. Minunea apariției unui om pe lume din nimic. Asta te face să înțelegi totul altfel. Asta aș spune fiecărei mame: bucură-te în fiecare clipă a vieții tale, trăiești o minune!

Ce ai aflat despre tine de când ești mama, ceva ce nu știai?

Petru m-a învățat că sunt mai bună decât credeam eu. M-am considerat mereu o fire cam vulcanică, independentă, hotărâtă. Copilul meu mi-a arătat cât de răbdătoare sunt, cât de multe resurse sufletești am dacă pot zâmbi și fii drăgăstoasă atunci când pic de oboseală. M-a învățat să am încredere și să las lucrurile și în seama celorlalți pentru că totul va fi bine. Asta mi-a influențat inclusiv relația cu soțul meu care mă cunoaște foarte bine și care mereu mi-a lăsat tot spațiul de care am nevoie. Dar de data aceasta am învățat să mă bazez mai mult pe el, să îl las să mă ajute, să îl las să preia el unele decizii. Am descoperit că lucrăm în echipă mult mai mult și mult mai bine acum. Relația noastră este într-o altă etapă, mai interesantă și cred că mai frumoasă.

Care crezi că sunt valorile pe care trebuie să le predăm copiilor noștri în vremurile astea nebune?

Băiatul meu este prea mic deocamdată ca să îmi pun serios problema valorilor pe care vreau să le ia de la noi, părinții lui, dar în acest moment cred că valorile nu sunt negociabile și nu se schimbă după modă. Eu și Daniel suntem amândoi oameni care au muncit mult pentru absolut tot ce au, care au plătit pentru fiecare greșeală, care îi respectă pe ceilalți și își cunosc drepturile. Nu cred că onestitatea și loialitatea sunt lucruri care se demodează, chiar și în lumea asta nebună. Și știu sigură că fiul nostru nu va avea de pierdut în viață dacă urmează calea dreaptă. S-ar putea ca, pe alocuri, să îi fie mai greu poate decât altora care au metode mai puțin corecte, dar sunt sigură că doar așa va fi un om echilibrat, care înțelege frumos viața și lumea. Iar eu și tatăl lui cred că suntem exemplele care îi vor arăta că se poate, asta e calea.

Te întorci la pupitrul Observatorului. Care-s planurile tale?

Îmi e tare dor de munca mea! Îmi e dor de colegi, îmi e dor de echipa mea, îmi e dor de desfășurătoare și public. Oamenii au fost mereu alături de mine în lunile cât nu am mai fost la televizor, mereu mi-au scris și mi-au transmis gândurile lor bune. A fost o reală bucurie pentru mine să văd că primesc acest sprijin din partea oamenilor care se uită la Observator de atâția ani. Acum abia aștept să mă întorc iar la știri pentru ei. Mai mult decât atât, la Observator se pregătesc foarte multe schimbări. Sunt lucruri care țin de noi, de bucătăria noastră internă, dar eu sunt convinsă că se vor vedea și la televizor. După niște ani buni, la Observator se va implementa un proiect complet nou, inovator, în care eu cred foarte mult și abia aștept să pun umărul la treabă. Cred că acum, după toții anii de muncă și după toate momentele și provocările pe care le-am trăit ca jurnalist, mai bine ca oricând pot să contribui cu tot ce știu. Și sunt sigură că în acest nou concept își găsește perfect locul experiența mea. Abia aștept!

Ești profesoară la Intact Media Academy. Cum sunt generațiile viitoare?

Faptul că sunt trainer la Intact Media Academy îim ține spiritul viu deja de mulți ani. În fiecare meserie ajungi într-un punct în care faci lucrurile ușor, fără stres. Într-un fel e bine, munca devine foarte confortabil, dar pe de altă parte riști să te plafonezi. Pe mine oamenii pe care îi întâlnesc la IMA nu mă lasă să mă plafonez. Generațiile care vin din urmă aduc oameni interesanți și curajoși, oameni care pun și își pun întrebări. Cu fiecare serie de cursanți practic mă pun în contact cu preocupările celor care acum sunt efervescenți, celor care caută să descopere, celor care mâine își vor impune idele în jurnalism. Este chiar un schimb de experiență între mine și cursanții mei acolo. Eu iau de la ei ingeniozitatea și inovația, iar ei iau de la mine experiența, rigoarea, standardele. Pentru că eu în acest moment asta îmi doresc cel mai mult profesional: să fac cel mai bine ceea ce fac deja.

Cănd nu erai căsătorită lumea te întreba: Când te măriți? Apoi, când faceți un copil? A treia întrebare clasică: Când mai faceți unul?

Sigur că deja primim și noi clasica întrebare: Când o să vină și o fetiță? J Nu știu să răspund la această întrebare și nici nu vreau să răspund acum de teamă că poate o să mă răzgândesc. Băiețelul e foarte mic, eu încă nu m-am refăcut complet, nici nu îmi pot imagina o altă sarcină. Dar mai tarziu, cine stie?… În jurul nostru sunt tot mai multe familii cu doi sau trei copii și într-adevăr viața lor pare mult mai animată.

Cât de mult crezi că te-a ajutat stăpânirea de sine dobândită la știri, în momentele de breaking news, în momentele tale de mamă?

Experiența de la știri cred că te ajută în orice circumstanțe. Pe mine momente de tensiune din direct m-au învățat un lucru esențial: atunci când se întâmplă ceva, când lucrurile se precipită și nu știi ce să faci să nu greșești, nu te grăbi! Acționează încet ca să ai timp să gândești bine ce faci, mai ales că nu ești sigur dacă faci ce trebuie. Exact așa s-a întâmplat și în experiența de mamă. Când nu știu ce are, ce să îi fac, ce dorește, când nu știu dacă fac bine sau nu (știu că sună ridicol, dar se pare că folosirea sau nu a unui supozitor cu glicerină la două luni este o decizie capitală pentru o mamă!) nu mă grăbesc. Și, la fel ca la știri, după ce întreb pe toată lumea și aflu toate variantele posibile, fac exact așa cum cred și cum simt eu.

Care e cea mai mare frică a ta?

De ceva vreme nu mă mai las condusă de frici. Când am înțeles că cea mai mare pierdere pe care o poate suferi un om este sănătatea, celălalte frici ale mele au pălit brusc. Și asta s-a întâmplat acum câțiva ani. De atunci am cam lăsat viața să își urmeze cursul și am început să accept ajutor. Acum nu prea mă mai sperie multe lucruri. Am familia alături de mine, soțul meu este sprijinul meu cel mai important, iar asta îmi liniștește multe temeri. Recunosc însă că m-am temut că voi rămâne foarte grasă după naștere. 🙂 Am acumulat în timpul sarcini peste 20 de kilograme și nu îmi puteam imagina că se vor mai topi vreodată. Au dispărut însă în 3 luni și jumătate cu un efort minim, așa cum de altfel îmi și povestea toată lumea.

Dacă ai face interviul vieții tale mâine, pe cine ai alege să intervievezi și ce l-ai întreba?

Unul dintre personajele pe care îmi doresc să le intervievez încă de pe băncile facultății este Ion Iliescu. Mă fascinează această personalitate. Iliescu este o filă importantă din istoria României pe care noi avem marea oportunitate să o privim în ochi și încă să îi mai punem întrebări. Iar eu am foarte multe întrebări. Și nu legate de Revoluție, ci legate de România anilor 90. Evenimentele de atunci mie mi se par halucinante. Modul în care românii, proaspăt ieșiți din cel mai negru comunism, au înțeles democrația pentru mine este o mare dilemă. Mai ales că noi mai avem și ceva amintiri despre afaceriști, bișniță, patroni, papucii de la turci, privatizări, șomaj și multe, multe. Nu m-ar interesa să aflu de la Ion Iliescu cum a gândit politica internă și externă de la acele vremuri, ci mai degrabă cum a înțeles dumnealui România de atunci.

*********

Pentru cei interesati de preluare, se pot  prelua maximum 800 de semne de interviu cu citarea sursei si link complet

Fotograf: Adi Popa

Asistent foto: Ovidiu Craiciu

Make up: Daniela Barbur

Locație: Alfemo România

Shooting realizat cu sprijinul Petit Bateau România.

Am întrebat un medic despre 7 mituri legate de vaccinuri, antibiotice, apa cu lămîie

Scrie un comentariu

Mituri despre apa cu lămîie, vaccinuri,  antibiotice circulă tot timpul pe marele internet.

Am rugat-o pe  doamna doctor Mela Stanculete de la Clinica Intermedicas să ne răspundă cu adevărat sau fals. Iată răsupunsurile complete.

Dacă beau apă cu lămâie dimineaţa îmi întăresc sistemul imunitar?

FALS, din cauza combinației. O bună hidratare, adică apa, indiferent în ce moment al zilei o bem, e un factor care contribuie la întărirea imunităţii. Lămâia din ea conţine Vitamina C, contribuie la întărirea imunităţii, numai că e foarte posibil ca din această combinaţie mai degrabă să facem un puiuţ de gastrită înainte de a ne spori imunitatea. Aşa încât mai bine ne hidratăm pe tot parcursul zilei, inclusiv dimineaţa, şi ne luăm necesarul de Vitamina C din consumul de fructe, ba chiar din citronadă, dar nu neapărat pe stomacul gol dimineaţa.

Dacă beau mai multă lămâie stoarsă evit cu mai mare uşurinţă viroza?

ADEVĂRAT, tocmai datorită Vitaminei C, dar repet, nu pe stomacul gol, şi nu la oricine. Există situaţii rare în care lămâia, fiind foarte acidă, este contraindicată. O persoană cu gastrită în plin puseu care va bea lămâie, suc de lămâie, îşi va agrava gastrita, în nici un caz nu va face altceva sau, mă rog, devine secundar dacă se şi păzeşte de viroză.

Vaccinul este 100% eficient?

Niciun vaccin nu e sută la sută eficient. Sută la sută ar însemna la toţi cei vaccinaţi şi împotriva tuturor tulpinilor de gripă. Vaccinul conţine tulpinile de gripă pe care le „ordonă” Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în funcţie de studiul epidemiologic prospectiv, adică în funcţie de ce tulpini sunt cel mai probabil a fi active în sezonul ce urmează. Există un număr limitat de tulpini care pot fi conţinute într-un vaccin. Este valabil lucrul acesta şi pentru vaccinul antigripal, dar dincolo de această limitare tehnologică de fabricaţie a unui vaccin, nu pot fi prinse toate subtipurile. Şi atunci se aleg cele mai probabile şi cele mai periculoase, o combinaţie între ele care nu e niciodată aleatorie. Prin urmare, dacă ne întâlnim cu un subtip de tulpină virală gripală care nu este conţinut în vaccin, nu vor fi protejaţi împotriva acelui subtip. Şi, în afară de acest lucru, nu toate persoanele vaccinate vor fi protejate împotriva gripei cu tulpinile incluse în vaccin. Din motive pe care nu le ştim şi nu ştim nici să le căutăm în practica clinică, sunt persoane care nu dezvoltă anticorpi specifici în cantitate suficientă în aşa fel încât să nu facă gripă. Însă, toate studiile medicale arată că şi la cei care fac gripă, deşi au făcut vaccinul antigripal, formele sunt mult mai blânde decât dacă n-ar fi făcut vaccinul, iar complicaţiile mult mai rare.

Femeile însărcinate şi copiii sub doi ani nu se pot vaccina.

FALS. Fac parte din primele două-trei rânduri de rubrici ale recomandărilor internaţionale de vaccinare. Sunt categorii expuse cu un profil imunitar particular, asta înseamnă cu risc de complicaţii şi cu forme severe mai mare decât la un adult sănătos. Ei bine, sarcina nu e o boală şi evident, a fi copil nu e nici atât o boală. Însă, datorită particularităţilor imune şi a faptului că o gripă cu o formă severă la o femeie gravidă ar afecta-o şi pe ea şi dezvoltarea fătului, face ca gravida să fie recomandarea numărului 2 de vaccinare şi copiii sub 2 ani, de asemenea.

Antibioticele sunt cele mai eficiente în orice viroză.

FALS. Antibioticele NU au ce căuta în tratamentul virozelor. Să ne înţelegem. Infecţiile sunt produse de microorganisme. Microorganismele sunt de mai multe tipuri:

1. Bacteriile. Ele pot beneficia şi beneficiază de tratament antimicrobian, antibacterian, adică de antibiotice.

2. Virusurile care, de cele mai multe ori nu au nevoie de un tratament antiviral şi, în capitolul despre care vorbim astăzi, în viroze, cu foarte puţine excepţii. Tratamentul antiviral pentru gripă, de exemplu, se face doar în anumite forme de gripă, dacă se face testarea şi se depistează sau doar dacă există risc de complicaţii, şi în sarcină. Prin urmare, antibioticele n-au ce căuta într-o gripă, într-o viroză, decât dacă această viroză se suprainfectează, adică se complică cu o infecţie bacteriană. Decizia de a face sau nu tratament antimicrobian direct, adică antibiotic, trebuie luată exclusiv de către medic şi doar atunci când simptomatologia, evoluţia sugerează că este o infecţie bacteriană, deci n-a fost niciodată, de fapt, o viroză, sau că acea viroză s-a suprainfectat bacterian.

Când copilul răceşte trebuie să evit să-l scot afară, în parc.

FALS. Una e să-l scoţi afară în parc şi alta e să-l scoţi afară în parc la minus 40 de grade sau să-l pui să facă maraton în parc. Este adevărat, există o diferenţă de temperatură între casă şi exteriorul casei. Dacă copilul are trei muci şi o discretă durere de gât şi este afebril nu are de ce să nu iasă în parc? Evident că în parc există şi alţi copii şi alţi oameni şi atunci, dintr-o dată, există un risc contagios, un risc epidemiologic de a răspândi infecţia. Dar dacă mergi în parc fără să te întâlneşti cu alţi copii la distanţe foarte mici, adică sub 2-4 metri, atunci nu e o problemă. Dacă afară este o temperatură onorabilă, adică cu plus, copilul este adecvat îmbrăcat şi nu stă mult afară şi nu face un efort fizic foarte intens, atunci poate să iasă în parc. Dar dacă, dimpotrivă, are febră mare, are o stare generală alterată, nu-l scoatem până nu se stabilizează.

Masca de protecţie pentru faţă este eficientă sau nu?

PARȚIAL. Dacă vorbim despre măştile care se folosesc în mod obişnuit, ele sunt eficiente parţial şi nici nu pot fi folosite altele şi nici nu şi-ar merita miza, preţul. Nu sunt măşti antibacteriene, sunt măşti de filtru care filtrează în bună măsură picăturile foarte mici de salivă care conţin implicit şi microbii. Însă noi eliminăm microbi vorbind şi respirând şi fără picături de salivă. Şi atunci, masca nu este suficientă.

Viroza și gripa. Cum le deosebim și cum le învingem

Scrie un comentariu

Cînd vine vorba de sănătate, niciodată nu fac lucruri după ureche. Pun întrebări speciaștilor și răspunsurile le împărtășesc cu voi.

Cum deosebim viroza de gripă, cînd trebuie să facem vaccin, cine nu are voi să se vaccineze, cum trebuie să mîncăm și cât trebuie să dormim, are vitamina D vreun efect în întărirea imunității?

Întrebări pe care le-am adresat doamnei doctor Mela Stanculete, Concierge Doctor la Clinica Intermedicas, medic cu dublă specializare – medicină de familie și medicină generală. 

Să definim, clar, de la început, cum facem diferenţa între o viroză şi o gripă.

Sunt amândouă tipuri de infecţii virale. Diferenţa, cu certitudine, se face doar prin analize de laborator, prin detectarea virusurilor gripale, dar arareori este nevoie în practica clinică. În general, trebuie să ne orienteze către diagnosticul de gripă evoluţia spre agravare sau simptomele foarte intense cum ar fi febra foarte mare asociată cu stare generală foarte alterată, durerile musculare. Da, aceste simptome pot exista şi în alte tipuri de viroze. Atunci când există dubiu de diagnostic, medicul, în urma consultaţiei, va decide necesitatea de a face sau nu testele antigripale pentru că, în majoritatea situaţiilor, gripa nu are nevoie de tratament antiviral, ci de tratamentul simptomelor. Şi-atunci, testarea este doar cu notă informativă până la urmă, ca rezultat.

Ce putem face pentru a preveni virusurile?

Ceea ce e bine să facem, în general, pentru a preveni infecţiile. Să avem o viaţă echilibrată, echilibrată alimentar, în sensul de a mânca, de a nu sta nemâncaţi, de a avea un minimum de trei mese pe zi, un aport de nutrienţi, şi macro şi micronutrienţi echilibraţi după toate principiile nutritive, să facem exerciţiu fizic regulat, să ne îmbrăcăm adecvat vremii respective şi să nu ne forţăm norocul. În sensul în care, dacă simţim că ne încearcă o viroză, să nu plusăm prin a umbla dezbrăcaţi, a face efort fizic foarte intens sau a intra în colectivităţi unde sunt oameni cu simptome de viroze deja.

Când este recomandat să facem vaccinul antigripal?

Ca perioadă de timp, vaccinul antigripal este recomandat oricând în prevenţie, indiferent că a început sau nu sezonul de gripă. Epidemia de gripă nu are o perioadă fixă a anului. Este adevărat că, de cele mai multe ori, se instalează în ianuarie, însă există cazuri sporadice, adică rare, şi înainte de ianuarie. Recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de vaccinare antigripală sunt începând cu a doua jumătate a lunii octombrie. Dar, repet, inclusiv în luna ianuarie este binevenit vaccinul antigripal.

Cine nu îşi poate face vaccinul?

În sensul de contraindicaţii medicale, există contraindicaţiile medicale relative, adică cele care sunt relative la durata de timp sau trebuie nuanţate de către medic, şi contraindicaţiile absolute. Una din contraindicaţiile relative este boala febrilă. În timpul unei infecţii, nu facem vaccin antigripal dacă infecţia respectivă este febrilă. Dar cel mai înţelept este ca şi atunci când nu este cu febră, dar avem o infecţie respiratorie, de exemplu, sau o infecţie urinară, să nu facem vaccinul antigripal, să-l amânăm până la stingerea episodului infecţios. O altă contraindicaţie relativă este alergia incertă la ouă. Toate vaccinurile, inclusiv cel antigripal, sunt preparate pe ouă embrionate. Dacă o persoană are alergie dovedită la ou, atunci are contraindicaţie absolută. Dacă însă, uneori, din când în când, aleatoriu aparent, face erupţii cutanate când mănâncă ouă, nu înseamnă alergie propriu-zisă la ou. Şi atunci decizia dacă acea persoană poate fi sau nu vaccinată trebuie să fie luată de către medic. Contraindicaţiile absolute sunt bolile cu deficit imunitar. Vorbim de anumite boli cu deficit imunitar foarte mare: marile tulburări de coagulare (bolile cu tulburări foarte severe de coagulare), insuficienţele de organ, insuficienţa hepatică acută, evident în plină glorie, deci nu induficienţele cronice, insuficienţa renală acută. Şi mai există nişte afecţiuni rare, unele sunt de tip autoimun, altele degenerativ, de exemplu Miastenia Gravis, bolile demielinizante la care decizia de vaccinare trebuie luată exclusiv de către medic şi cu mare reţinere.

Ce măsuri suplimentare de igienă recomandaţi în această perioadă?

De ce să fie suplimentare? Sunt măsurile general valabile de igienă corporală zilnică, de igiena mâinilor înainte de a mânca, după ce mergem la toaletă, de igienă obişnuită a suprafeţelor, însemnând suprafeţele de lucru, de mişcare, a-ţi spăla hainele, a-ţi curăţa biroul, a-ţi spăla vasele.

Are dieta vreo importanţă în prevenţia, respectiv tratarea acestor tipuri de afecţiuni?

Da, ca şi în alte boli infecţioase. Echilibrul nutriţional este un factor generos în a ne apăra împotriva infecţiilor, implicit a virozelor. Când spun echilibru, înseamnă desigur, cum spuneam mai devreme, şi macronutrienţi şi micronutrienţi. De dorit este să avem aport zilnic de legume proaspete şi fructe proaspete.

A circulat pe Facebook un link devenit viral care spunea că Vitamina D este vitală pentru prevenţia gripei, fiind considerată chiar mai eficientă decât vaccinul. Cât de importantă este, de fapt, Vitamina D?

Vitamina D este foarte importantă, dar nu în această privinţă. Nu înseamnă că nu are niciun rol, dar are un rol absolut auxiliar în cascadele imunităţii. Sunt tot felul de studii de laborator care ne arată cu precizie rolul Vitaminei D în diferite procese, de la enzimatice până la imunologice, însă nu există o dependenţă, aşa cum a fost numită în această întrebare, vitală, ci chiar minoră.

Cât de important este somnul în orice proces de vindecare şi de ce?

E foarte important. Somnul înseamnă foarte multe lucruri, inclusiv orientarea preferenţială metabolică şi refacere de energie. Nu trebuie să dormim puţin sau mai puţin decât este sănătos. Pentru un adult se consideră că un minim de 6 ore de somn în 24 de ore este suficient. Dar trebuie să fie cam în acelaşi interval de timp în fiecare noapte, să nu fie diferenţe foarte mari şi să fie legate cele şase ore. Sigur, sunt oameni construiţi să doarmă mai mult şi oameni construiţi să doarmă mai puţin. Cu alte cuvinte, în prevenţia virozelor este preferabil să nu ne privăm de somn. Dar nu înseamnă că trebuie să dormim excesiv.

Dieta Oloproteică. Ce mănânc, ce beau, cum dorm, cât am slăbit

5 comentarii

Au trecut aproape 3 luni de dietă. 

Am slăbit doar 12 kilograme. Observați nerușinarea, da? DOAR 12 KILOGRAME 🙂  În condițiile în care de ani de zile, cântarul arăta valori din ce în ce mai mari, nimic în minus.

Sunt foarte fericită. Vă povesteam după prima lună că urmează să îmi fac analizele. Și le-am făcut.

  1. Insulina mea a scăzut de la 42 la 11 ajungând în limite normale.
  2. La fel și colesterolul.
  3. Am scăpat de 14 cm în talie și de 12 pe șolduri.
  4. Merg 10 mii de pași pe zi și am o stare fizică EXCELENTĂ
  5. Am renunțat la lift și am descoperit scările. Și am spus ADIO noptilor albe.

După o lună de dietă, am stat iar față în față cu medicul vieții, prof. Giuseppe Castaldo. 

Eu, fericită că am slăbit 8 kilograme.

El, fericit de cum arată analizele mele. 

S-a uitat peste ele și a zâmbit. 

–      Se vede din analize că țineți dieta. 

–      Chiar așa? 

–      Da, sunt oameni care se plâng că nu slăbesc, deși țin regimul ca la carte. Eu sunt medic, pe mine mă interesează starea dumneavoastră de sănătate. Analizele nu mint. Se vede cine nu renunță la zahăr, la carbohidrați.

În luna a doua, regimul a fost mai soft, a inclus brânză, ouă, biscuiți de ovăz și toate fructele, mai puțin bananele.

Doamne, ce senzație când am mâncat prima nectarină!

Recunosc, nu am respectat cantitățile la pepene și de asta cred că nu am slăbit așa de mult. Cum să mănânc 150 de grame de pepene?

Acum am revenit la regimul inițial, intrarea iar în ketoză. Carne și legume. Suplimente: proteine, minerale, calciu, magneziu, potasiu, collagen, rădăcină ashwagandha.

Am făcut mai multe fotografii, să vedeți ce mănânc.

Las aici ca exemplu si două zile de dietă.

Exemplu de zi în faza I

MIC DEJUN

ulei de cocos

Praf proteic

PRÂNZ

 Grătar pui/peste plus salată sau legume

CINA

Legume fierte/cuptor sau salată

Praf proteic

Exemplu de zi în faza a II a

MIC DEJUN

125 de grame de fructe

PRÂNZ

carne cu legume

CINA

Legume fierte sau la cuptor, salată

Sau

Puțină brânză cu 2 biscuiți de ovăz și legume

Sau

Șuncă și legume

Sau doua ouă și legume

ATENȚIE! FOARTE IMPORTANT!

Cantitățile, suplimentele, meniul complet sunt stabilite de medic în funcție de analize.

Fotografii cu mâncarea am făcut peste tot: acasă, în vacanță, la birou sau la restaurant. Postez zilnic in instastories pe pagina de Instagram.

Aștept Crăciunul cu nerăbdare, când voi posta fotografiile before and after. Până atunci, pun această fotografie cu mine și prietena mea, Mirela. Împreună în Israel.

Văzând poza (care suprinde atât de bine relația noastră) am avut un gând superficial de femeie la dietă: 

Doamne, de când nu am mai purtat pantaloni albi! Și cât am slăbit!

Detalii despre dieta oloproteică găsiți aici.

Prima mea luna de dietă, am descris-o aici.

Pe 1 decembrie revin pe blog cu analize și fotografii noi și vă dau de veste tot atunci cât am mai slăbit.

M-am bucurat că l-am corupt și pe prietenul meu Gusti. Rezultatele lui sunt si mai spectaculoase. ( mereubarbatiisbaescmairepede)

La final, o mică ironie, pentru toți cei care sunt îngrijorați de acest regim, reamintesc SUPRAVEGHEAT DE UN DOCTOR ÎN NUTRIȚIE.

Cum bine spunea cineva:

Nimeni nu părea îngrijorat când ajunsesem cât dulapul, mâncam singură un tort și zăceam pe canapea zile întregi.

Cum a fost în concediul din Scoția. Impresii din tabăra pentru familiști

2 comentarii

Știi ca ai o vacanta perfecta când nu te deranjează nimic. A fost prima data când nu ne-am petrecut concediul la hotel sau intr-un apartament închiriat. Avem și noi ca tot romanul obsesia #sanuderanjam asa ca atunci când am anunțat-o pe Monica de planul nostru de a merge în Scoția nu ne-am gândit nicio clipa sa stam la ea. Dar ea a insistat și ne-a convins și bine a făcut!

Nu a fost o vacanta propriu zisă. A fost ca o tabără în care ne-am făcut de cap, am întâlnit oameni noi și am simțit cum e sa trăiești într-o lume mai curata și mai sincera, cu o mentalitate diferita.

Monica e soi romanesc ales. Ii curge optimismul prin vene. Nu-i capabilă sa zică ceva rău și e fix genul care vede în orice situație o parte bună.

O femeie neobosită, după cum spune Mirela (cine se aseamănă se adună, eu pe Monica am cunoscut-o fiind prietena bună a Mirelei, sora din Scoția,  Multumeeeesc, Mirela!)

Monica ne-a dus în vizită la prietenii ei care ne-au primit cu bratele deschise. Daniela și Florin, fericiti ca și-au luat casa noua, bucuroși sa ne primească. Daniela a pus masa mare împărătească. Cu fripturi și poale în brâu ca la mama Moldova acasă.

Apoi am ajuns în casa Ioanei Budai. Doamne, ce femeie! Super personaj! A pregătit cina cu un aranjament de masă de ziceai că suntem într-o revista de decorațiuni și stăpâna casei tocmai a fost anunțată ca vine Andreea Berecleanu la masă. Ioana ne-a făcut sa radem în hohote prin felul ei super sincer și direct.

Trei familii, prieteni uniți de fapt într-o singura familie. Se ajută unii  pe alții în fiecare moment, vorbesc la telefon și de 10 ori pe zi, se vad des, sar unul pentru altul din toată inima.

Toată  povestea asta a  durat o săptămână. Monica ne-a plimbat la un castel, apoi la altul, apoi în St.Andrews, la magazine, în puburi și în vizită la prieteni, la târgul de vechituri de duminica și la muzeul științei.  

Ce mi-a rămas în minte și sigur nu o sa uit niciodată? Hohotele de ras, dansurile în sufragerie, statul la povești in curtea din spatele casei Monicai, alergatul și pozatul prin ploaie.

O vacanta fără program, fără obiective cultural artistice de bifat. Relaxare și optimism.

Am un singur regret: ca n-am făcut o poza de grup. Rămâne pe data viitoare! Sunt sigură ca o avem  parte de o data viitoare 🙂

P.S. O să revin cu mai multe fotografii, impresii și informații despre peisaje, castele si alte minunății made in Scoția. E o țară superbă!

În vizită la Palatul Primăverii, casa lui Ceaușescu

Scrie un comentariu

Palatul Primăverii e un palat în adevăratul sens al cuvântului. Casa lui Ceaușescu de odinioară este un must see.

Vorba lui Mirelei:  pentru cei care regretă comunismul, poate ajută puțin să vadă în ce condiții trăiau soții Ceaușescu.

Din păcate, sunt încă mulți care nu cred că în timp ce poporul făcea foamea la propriu, Nicolae și Elena stăteau bine merci, la adăpost în cea mai frumoasă zona din București: Primăverii. Mi se pare cel mai bun nume pentru liniștea și verdele care doar la câteva sute de metri de cele mai aglomerate artere ale marelui oraș.

Grădina de iarnă

Palatul se întinde pe o suprafață de 4500 mp. Are 164 de încăperi din care se vizitează doar 50, dar sunt suficiente că să îți faci o idee clară că exista viață bună și e vremea lui Ceaușescu. Pentru el și ai lui, desigur J

Casa arată în proporție de 90% așa cum au lăsat-o Ceaușeștii și mi se pare admirabil că se fac eforturi în sensul acesta.

 Se vizitează în grupuri de minimum 5 persoane. Există un calendar pe zile și ore și trebuie să faceți rezervare obligatoriu. Faceți rezervarea la telefon sau pe internet și primiți mail de confirmare.

 Am nimerit un grup vesel, oameni trecuți majoritatea de 40 de ani. Glumele au curs: “ Ia uite iubi ce baie, e cât apartamentul nostru!” “Oare la ce le trebuiau atâtea birouri?” ” De ce aveau măsuțe în wc???” “Și ce dezamăgire că baia nu e de aur, doar placată….”

Soții Ceaușescu aveau 11 oameni care le stăteau la dipoziție non stop. La întrerupătoarele  electrice existau butoane pentru servitori. Comunism cu aspect luxoase.

Pe lângă apartamentul soților Ceaușeștilor, holuri largi, spații comune, mai există și dormitoarele celor 3 copii: Nicu, Valentian și Zoia. După dimenisune și lumina, mi-e clar fără să știu istoria familiei că Zoia era preferată tatălui său.

Marmură de Ruschita identică cu cea folosită la Casă Poporului, mozaic din Italia, piscina interioară desprinsă parcă dintr-un film italian cu Sophia Loren, cadouri scumpe de la mari șefi ai lumii și o imensă colecție de artă.

Mi-a plăcut grădina de iarnă, mi-am imaginat petrecerile la piscină și traiul într-o casă atât de mare. Mult prea mare.  Ceaușescu n-a fost un oarecare. Asta știm. Dar se vede și mai bine din cum îi era organizată intimitatea. Avea în casă și un mini spa, jaccuzzi, sauna, solar dar și încăperi imense pentru haine, dressinguri care ar face invidioase multe din divele de azi.

La ieșire am zăbovit minute bune în curtea interioară. E splendidă!

Am să mă intorc  împreună cu tata. Sunt curioasă ce va spune el.

Las aici câteva fotografii și vă recomand să faceți o vizită.

Mai multe detalii despre casa lui Ceaușescu găsiți aici.

Dieta Oloproteică de la Cronos Med. Prima lună

14 comentarii

Povestea a început cu adevărat acum câteva luni.

Andreea Berecleanu mi-a vorbit despre profesorul Italian Castaldo care vine în România, la Cronos Med cu o dietă care  schimbă percepția multora despre viața sănătoasă.

Am urmărit traseul pe care l-a avut Amalia Năstase. Zi de zi. Am văzut ce și cum mănâncă. Am citit principiile dietei și m-am gândit așa: acum ori niciodată!

Am primit lista de analize pe care le am de făcut și le-am făcut, plus ecografia abdominală și EKG. Fără ele nu intri la doctor.

Deși hotărârea era luată, când au venit rezultatele analizelor nu am fost om o zi întreagă. Dezastru: colesterol, insulina, proteina c reactivă. Totul arăta foarte prost. Eram practic în pragul diabetului.

Cântarul Tanita avea să completeze tablul negru: Aveam metabolismul unui om de 60 de ani.

Așa că m-am dus la întâlnirea cu vestitul profesor cu creierul doborât de stres, dar cu sufletul plin de speranță.

Profesorul e un italiano vero. Slab, bronzat și foarte cald. S-a uitat pe analize, s-a încruntat ușor și mi-a spus ce presimteam deja: metabolism blocat, trebuie să îi dăm un șoc, să-l aducem la un ritm normal. 

Adio, zahăr!

Adio, carbohidrați!

Adio, lapte!

Adio, sucuri dulci!

Adio, alcool!

Adio, nopți nedormite!!!

Profesorul Castaldo mi-a explicat că dieta asta nu e de ținut o zi da, două nu. Trebuie ținută strict  ca să intru în starea de chetoza. Mi-a spus că viața mea se va schimba și mi-a dat întâlnire peste o lună. Cu analizele repetate și cu kilogramele pierdute.

Și-am pornit la drum.

Prima zi a fost ușoară. Aveam capul plin de visuri. Cum o să intru eu iar în rochia pe care mama Paulei mi-a dat-o cadou acum 20 de ani…

Spre seară a început să mă doară capul. Rău. Durerea a continuat vreo 3 zile și 3 nopți. Au apărut și niște grețuri cumplite de ziceai că sunt însărcinată cu tripleti. Doamnelor și domnilor, iată că am facut cunoștință cu SEVRAJUL. Pentru prima dată în viață. Nu am mai trăit așa ceva nici când m-am lăsat de fumat. Creierul meu intrase în panică; unde este zahărul, Fifi???

Norocul a fost că aveam 2 zile libere, așa că mi-am permis să stau în pat. Am zăcut practic. Știam că această stare va trece și că până la urmă corpul meu va accepta că nu mai pupă nicio felie de tort, nici măcar o bombonică.

Din ziua a 4 a, am simțit că sunt alt om.

M-am trezit energică, bine dispusă, fără dureri de cap și motivată. Trebuia să mă duc să mă cântăresc la clinică peste câteva zile. Am promis că nu mă cântăresc acasă. Acu, fie vorba între noi, normal că m-am cântărit. Pierdusem 2 kilograme.

Am început dieta luni iar duminică m-am trezit cu un gând: blugii. Acei blugi pe care nu îi mai pusesem pe mine de 3 ani. Surpriză! Îmi veneau ( acum deja îmi sunt largi )

Mi-am pus în cap să merg pe jos 10 mii de pași. Maratonul noii mele vieți.

A trecut o lună. Am ținut regimul strict, carne cu salată la prânz, legume seara, un iaurt cu proteine. Poți să inversezi mesele, dar am făcut asta doar de două ori. Prafuri proteice la cină și mic dejun iar la culcare o porție de colagen. Muuultă apă și câte un pahar de cola zero cu gheață din când în când.

Cum am reușit: Am pus eticheta OTRĂVIT/INTERZIS tuturor carbohidraților și m-am gândit că asta e ultima șansă să îmi recapăt sănătatea.

Dietă oloproteică e o dietă fantastică. Suplimentele pe care le-am luat ( oligominerale, vitamine) mi-au tăiat senzația de foame între mese. Atenție! Provocarea e psihică, nu fizică!

A trecut o lună. Am învățat să dorm, să zâmbesc și să mă gândesc  cu ce o să mă îmbrac de Revelion.

Era să uit. Am pierdut 8 kilograme 🙂

Detalii despre dieta vieții, găsiți aici.

Eu am să revin cu articole în care o să vă arăt exemple de combinații de mâncare, cum reușesc să fac minimum 10 mii de pași pe zi și cât de important este să ai oameni care să te susțină.

Un an fără țigări. O conversație de 30 de secunde a pus capăt unui viciu de 20 de ani

Scrie un comentariu

În usa cabinetului, chirurgul stomatolog George Stuparu mă întreabă direct :

–       Fumați?

–       Da.

–       Cât?

–       Un pachet pe zi…

–       Trebuie să vă lăsăți, dacă nu vă lăsăți, vă pun implanturile degeaba. N-are sens. Vă rog să vă gândiți dacă vreți să vă operez sau nu.

–       Bine, mă las…

–       Sigur?

–       Da.

O conversație de 30 de secunde a pus capăt unui viciu de 20 de ani.

Da, știu sunt oameni care fumează deși au implanturi sau alte lucrări complicate cu dinții lor. E treaba lor.

Desigur, știam că fumatul dăunează grav sănătății, dar nu mi-am propus niciodată real să mă las de fumat. Nici măcar nu am încercat fiind convinsă că nu pot renunța la viciul suprem. Îmi plăcea enorm să fumez. Sau cel puțin așa credeam.

388 de zile mai târziu și după 7768 de țigări nefumate

Cât a fost de greu să mă las de fumat?

Nu, n-a fost greu. Sunt decizii de viață pe care le iei cu juma de minte sau cu juma de suflet. Și le spui cu un sfert de gură.  Ca să poți să te răzgândești. Acum nu a fost așa. Am decis și gata.

Într-un an întreg am simțit o singură dată nevoia să fumez, după o ediție specială la TV de 3 ore.  Când s-a însurat Harry cu Meghan 🙂

Le spuneam prietenelor mele că dacă știam că o să îmi fie atât de ușor să mă las m-aș fi lăsat de multă vreme.

E adevărat că m-am setat mental. ACUM TREBUIE SĂ FAC ASTA. AM UN COPIL ȘI VREAU SĂ ÎL VĂD CRESCÂND.  

În primele zile, ieșeam pe terasă unde fumează colegii mei și luăm cu mine câte o sticluță de Aqua Carpatica. Sticluțele alea de 250 de ml pentru copii. Când oamenii trăgeau din țigară, eu luam o gură de apă. Dar asta doar în primele zile când credeam că o să îmi lipsească gestul fumatului.

Cum mă simt mental?

Simt că mi-am luat viața înapoi. O consider o mare realizare. Și simt că dacă am putut să fac asta o să pot să fac multe.

Cum mă simt fizic?

Urc scările fără să mai gâfâi și nu mai obosesc dacă merg mult pe jos. Și somnul parcă e mai somn.  Nu simt că mâncarea are alt gust sau că am mirosul mai fin. Sau poate nu realizez.  Nu mă mai trezesc însă cu gustul de șobolani morți în gură, nu îmi mai vine să vomit niciodată dimineață ( cum pățeam după o noapte de fumat că turcii), nu îmi mai put mâinile, hainele, casa.

Sfatul meu:

Nu vă țin teorii pentru că și eu uram când fumam să vină un fost fumător și să îmi țină o predică. DAR…vă recomand să faceți o încercare. E ca la loto. Dacă nu joci, cum să câștigi? Așa că încercați măcar. Să va găsiți momentul, motivația și vă luați viața înapoi. Acum, sincer, nici nu mai e la modă să fumezi, sunt din ce în ce mai mulți oameni care nu o mai fac.

Mulțumesc chirurgului George Stuparu pentru conversația care m-a scăpat de fumuri și le mulțumesc oamenilor din jurul meu. Nimeni nu a încercat să mă corupă.

Pont pentru sănătate: Salina de la Ramada Plaza Bucharest

Scrie un comentariu

Sunt fan Ramada Plaza Bucharest de când am petrecut o noapte cu Maria în acest complex minunat, experiență pe care am descris-o aici. Am fost și la piscină, ne-am bucurat de soare și de bălăceală, mi-a plăcut foarte mult toată zona de sport și relaxare.

Sunt încântată să vă anunț că în cadrul Vitality Wellness Club de la Ramada Plaza Bucharest a fost deschisă salina cu sare de Himalaya.

Beneficiile salinei sunt multiple și importante, mai ales în cazul afecțiunilor respiratorii și reumatice.  Eu știu pe pielea mea ce minuni face sarea după ce m-a vindecat de o criză urîtă de sinuzită.

Sarea de Himalaya a apărut cu peste 200-250 milioane de ani în urmă, în perioada în care apele acopereau cea mai mare suprafață a Pământului. În urma mișcărilor tectonice, apele s-au micșorat, apoi au secat, în urmă rămânând sarea. Unicitatea ei este dată de faptul că nu are impurități, nefiind supusă acțiunii poluante a mediului și conține toate cele 84 de elemente naturale în aceeași combinație ca în oceanul preistoric care se consideră izvorul vieții pe pământ.

Cercetările de ultimă oră au arătat că sarea de Himalaya, supusă unei anumite temperaturi, formează un microclimat unic al aerului, conținând ioni negativi.

Inhalarea ionilor negativi emanați de sare tratează următoarele afecțiuni:

  •  ·                     Boli ale sistemului respirator – astm, bronșită cronică, sinuzită și pneumonie, tuse cronică, infecții ale urechii.
  •  ·                     Alergii, oboseală, surmenaj, probleme vasculare, probleme digestive.
  •  ·                     Afecțiuni dermatologice – eczeme, psoriazis, acnee.
  •  ·                     Dureri de cap, migrene.
  •  ·                     Eliminarea stresului, detensionarea și detoxifierea organismului.

Pereții cu sare de Himalaya dau acestei saline o atmosferă relaxanta, cu un efect benefic pentru sănătate. Așa că vă invit să testați această nouă facilitate din cadrul Vitality Wellness Club.

*******

Ramada Plaza Bucharest face parte din complexul Ramada Bucharest Convention Center, ce însumează 567 de camere, 4 restaurante, 3 baruri, un business lounge, 20 de săli de evenimente, peste 500 locuri de parcare, un salon de frumusețe, un Gift Shop. În cadrul complexului, se află și clubul Vitality Wellness Club, de peste 3500 mp, cu o impresionantă zonă de SPA: piscină interioară semi-olimpică, saună uscată, saună umedă, frigidarium, zonă de fitness de peste 700 mp, incluzând zonă de greutăți libere, zonă de echipamente cardio, studio de aerobic & spinning, piscină exterioară și Jacuzzi pentru orice anotimp, 6 terenuri de tenis și 2 de fotbal. Având o atmosferă specifică unui mic oraș, dotat cu toate facilitățile, complexul Ramada Bucharest Convention Center a devenit orașul din nordul orașului.

#ONoapteLa Grădina Vlahiia. Tihnă. Roade. Omenie

Scrie un comentariu

Toata viața am visat să trăiesc la țară. Când eram în școală generală eram invidioasă pe colegii mei care își petreceau vacanțele la bunici în sate uitate de lume. Toamna ne povesteau cum alergau ei desculți, cum mulgeau vaca sau cum fugeau de nebuni pe dealuri. O lume de poveste, simțeam eu, fata crescută la bloc. Cu dorul ăsta de stat la țară am mers prin viață și mereu m-am simțit legată de tot ce ține de satul românesc.

Am ajuns vineri după amiază în satul Snagov, la 35 de km de București.

Grădina Vlahiia promitea din fotografii și povești că este cel mai aproape Maramureș de Bucuresti.

L-am cunoscut pe Cristian Dumitrescu, omul care a gândit Grădina Vlahiia în cel mai mic detaliu.

Nu încetam să mă minunez. Mă gândeam în mintea mea că trebuie să ai mega viziune ca să faci așa ceva.

 “Doamnă, eu nu știu să fac lucruri mici. Încep să fac ceva, apoi vreau să merg mai departe, să mai fac ceva lângă și tot așa. Nu pot să mă opresc. “

Si nu s-a oprit. Acum 6 ani pe locul unde azi e sătucul lui Cristian Dumitrescu  era un teren. Gol. Cu gândul la o casă veche care i-a marcat copilăria, a adus din Maramureș mai multe case, rând pe rând. Acum sunt 5 . Îți fură inima. Sunt 18 camere duble, gata toate să primească turiști stresați care iubesc liniștea și confortul simplității.

Cristian Dumitrescu a făcut afaceri de anvergură în IT. A stat în Canada, apoi în Italia, dar a decis să vândă tot. Voia să vina acasă. Acasă în România. Cu determinarea omului cu o mie de idei s-a pus pe treabă.

Gradina Vlahiia e un loc unde primești un zâmbet încă de la intrare. Oameni-s calmi și calzi și dornici să te facă să uiți de toate relele pe care ți le dă Bucureștiul. Restaurantul e mare și decorat cu foarte mult bun gust, mâncarea e atent aleasă, muzica completează perfect atmosfera.  Peste tot tabluri și diplomele vechi aparținând familiei.

Mi-au plăcut detaliile din meniu, faptul că există mâncare de post și multe rețete foarte vechi aduse la lumină de acești oameni pricepuți. Mi-a rămas și acum gustul checului cu trei feluri de stafide în ceai de coacăze și  însiropat cu lichior de mandarine.

Meniul se schimbă săptămânal și conține multe surprize frumoase. ( promit să mă întorc și să documentez pe gustatelea partea asta mai bine)

E locul perfect unde s-ți serbezi ziua, să stai la soare cu prietenii, la un pahar de vorbă.  E potrivit pentru petreceri de firmă, pentru teambuilding dar și pentru nunți.

Căsuțele, Muzeul Țăranului, grajdurile unde copiii găsesc cai, ponei, vaci, viței completează perfect imaginea satului maramureșean.

Ce pot face turiștii la Grădina Vlahiia

plimbări cu trăsura prin Pădurea Snagov

iarna plimbări cu sania

plimbări cu barca pe Lacul Snagov

workshopuri în weekend pentru adulți și copii

Camera în care am dormit mi-a îndeplinit visul de a simți iar liniștea de la țară. Să te trezească cântatul cocoșilor și nu al claxoanelor, e un lux în ziua de azi.

Am lăsat la final Muzeul Icoanei. Cristian Dumitrescu a construit aici o copie a Mânăstirii Dintr-un Lemn de la Vâlcea. Pe pereți albi sunt așezate cu grijă peste  sută de icoane. În curtea bisericuței găsești și trei cruci pictate cu umorul de la Săpânța.

Pentru mai multe detalii legate de acest loc MINUNAT intrați aici. Puteți face rezervări pe site, dar și pe Booking.

    Am plecat de la Grădina Vlahiia cu un zâmbet mare în suflet și cu pacea pe care o simți când știi că o să te întorci să dormi în  casa cu oalele atârnate afară 🙂

    Eu nu vreau nimic de ziua mea

    Scrie un comentariu

    A fost declarația Mariei înainte de ziua ei.

    În martie anul ăsta a împlinit 10 ani așa că am insistat.

    – Cum mai să nu vrei nimic?

    – Nu vreau nimic, am unde să dorm, am ce să mănânc, am jucării, am tot ce îmi trebuie, nu vreau nici un cadou.

    – Și totuși?

    – Un LoL mami….

    – Măi Maria faci 10 ani trebuie să îți iau un cadou mai important, nu o păpușică de 5 cm…

    – Bine, atunci 2 bluze cu mânecă lungă…

    Am râs tare când am auzit, singură și cu tatăl ei. Eram siguri, siguri că în ultima clipă o să apară după această mască a lui NU VREAU NIMIC ditamai castelul Lego sau o Barbie de ultimă generație.

    Dar iată că viața bate filmul și părinții trebuie să nu mai fie ei atât de siguri că știu exact ce și cum vrea copilul.

    Copila noastră nu a vrut nimic. Nici cu o săptămâna înainte, nici cu o zi, nici acum la două săptămâni după.

    Iar mesajul ei a fost atât de clar încât a fost aniversarea la care a primit muulte bluze cu mânecă lungă.

    Iar noi am primit o lecție. Cu zâmbetul pe buze. Și cu bucuria că avem un copil pe drumul bun al vieții J

    Vinul românesc de care m-am îndrăgostit

    Scrie un comentariu

    E primul vin alb de care m-am îndrăgostit. Și mai e și sec. Și mai e și românesc.

    Atât de departe de dulcele meu vin de Porto.

    L-am încercat prima dată acum vreun an la o degustare pusă la cale de Cristian Preotu la La vinuri. Am zis nu, nu mulțumesc nu beau alb și nu beau sec. Oamenii au insistat. Bine, fie am zis și gata. Crush! Au urmat și alte vinuri mai străine, mai australiene sau mai franțuzești, dar ăsta e primul vin alb care mi-a intrat la suflet. Iată și descrierea specialiștilor ca să înțelegem mai bine de ce îmi place:

    Un vin proaspăt, de culoare galben-pal, cu parfum floral, note de pere verzi, mere, pepene galben, mușețel, miere, mineralitate medie și postgust persistent.

    Îl cheamă Galicea Marea și îl gășiți în magazinele Comtesse du Barry sau online, aici.

    Acum că v-am dat așa pont fain, vă spun să vă meargă ziua bine și poate o încheiați cu un pahar de vin bun.

    foto: Adi Popa

    #Onoapte la Shagy și Ioana în Sibiu

    Scrie un comentariu

    Într-o zi cred că o să scriu o carte în care o să pun cele mai frumoase locuri în care am stat când am călătorit cu ai mei sau singură de nebună prin țară și prin lumea toată.

    Am un adevărat  ritual când aleg o cazare. Să fie în centru, să arate foarte bine, să aibă review-uri excelente ( la ce sunt atentă când mă cazez am scris aici )

    În weekend am fost la Sibiu și am ales să stau într-un studio pe care l-am găsit după multe căutări pe airbnb.

    Sunt multe locuri frumoase în Sibiu, dar mie asta mi-a căzut cu tronc. Mi s-a părut super chic din fotografii și mi-a plăcut și descrierea gazdelor, Shagy și Ioana: 2 hippie souls 🙂

    Am ajuns la Sibiu, cu taxiul 5 minute până la casa din centrul vechi unde aveam să petrecem 3 zile și 2 nopți. A fost o călătorie mama fiică așa că unul din criteriile importante a fost să fie o locație centrală. Cred că mai central și mai liniștit deopotrivă nu puteam să găsesc.  Studioul e la 2 străzi distanță de Piața Mare, faci cam 4-5 minute pe jos până la terasele din centru.

    Are vreo 50 mp. Practic ai o bucătărie din care dai într-o zona de living de unde dai în dormitorul cu pat cu vedere la șemineu. Bucătăria are de toate ca să gătești, veselă, oale, espressor, fierbător de apă, toaster, un aragaz cu un cuptor alb foarte frumos, BONUS mășina de spălat vase ( există și mașină de spălat rufe pentru cei care stau mai mult ). Baia e deosebită cu un duș senzational și o chiuvetă de piatră foarte frumoasă. În livingul dormitor ai o canapea extensibilă și un tv pe care găsesști mult iubitul Netlfix. Patul e foarte confortabil. Io aici am pretenții mari mereu. Să nu fie salteaua prea moale, dar nici prea tare, să fie multe perne și pentru dormit și pur și simplu de decor. Totul a fost ca la carte.

    Bonus: papuci de casă, apă plată și apă minerală, pastile de cafea, ceaiuri și turtă dulce (pe care recunoaștem că am mâncat-o pe toată ).

    O căsuță cu energie bună, cu oameni primitori care au făcut totul să ne simțim excelent . Shagy a venit seara târziu să intre cu noi în curte scăpase un pechinez  al al vecinilor și Mariei îi era frică să intre. Și dacă tot a venit ne-a făcut și focul în șemineul ca să facem noi ca fetele o ședință foto pentru Instagram 🙂

    Ne-a plăcut  mult la Shagy  și Ioana în Sibiu. Prețul de închiriere mai mult decât decent: 47 de euro pe noapte. Gazdele bune la suflet ne-au lăsat să facem check out târziu.

    Shagy și Ioana mai au 2 apartamente la inchirere le găsiți aici: 

    https://abnb.me/9NYyEpx97Uh

    https://abnb.me/CpBQ3Zgn5U

    Dac ajungeți pe la ei să le transmiteți gândurile mele bune.

    De ce oare mă simt atât de vinovată când stau?

    Scrie un comentariu

    Sunt zile în care nu trebuie să merg nicăieri, nu am produc Observatorul așa că nu mă duc la redacție și nici nu am alte întâlniri în oraș.

    Sunt zilele de stat acasă.

    Zile în care mă trezesc la 9 și mă simt victorioasă că am dormit atât, beau o cafea, citesc puțin, vorbesc la telefon, mă uit la un film, fac o ciorbă, vine soțul mâncăm, dorm puțin la prânz, mai citesc, mai trimit mailuri pentru proiectele personale, citesc, ascult muzică, traversez strada pentru o plimbare in cel mai frumos parc din București, mă întorc acasă și…a venit seara! Când mă apucă vinovăția că nu am făcut nimic. NU AM MUNCIT. De ce oare mintea mea simte această vinovăție? Trebuie să îmi pun sufletul mai mult la bătaie să îi spună creierul…E ok, poți să nu faci nimic azi.

    Sandrine Garbay: Invităm oamenii să bea vinul, nu să îl țină în crame

    Scrie un comentariu

    Sandrine Garbay este master cellar la Château d’Yquem  și a venit  în România, la Relais & Chateaux Le Bistrot Francais. la invitația lui Cristian Preotu, proprietarul grupului Le Manoir.

    Nu e prima dată când Cristian Preotu aduce în România producători prestigioși de vinuri. El organizează constant atât cine în cadrul cărora oaspeții pot degusta unele dintre cele mai fine vinuri ale lumii, în compania persoanelor care le-au creat, cât și workshopuri de degustare prin care educă personalul restaurantelor sale.

    Printre invitații de seama ai bistroului s-a numărat inclusiv familia Cathiard, proprietarii Château Smith Haut Lafitte, unul dintre cei mai apreciați producători de vinuri din Bordeaux.

    Am stat de vorbă cu Sandrine Garbay despre vinuri, despre meseria ei pe care mulți o cred atipică pentru femei. Am aflat cum s-a schimbat Château d’Yquem după achiziția de către LVMH.

    Un interviu motivațional cu o femeie care ne arată că determinarea și ambiția pot aduce și pasiunea. Și dărâmă mitul că doar bărbații știu să facă cele mai bune vinuri.

     

    Meseria de Master Cellar nu este una pe care ai aloca-o automat, mental, unei femei. Spune-ne care a fost parcursul tău pentru a ajunge aici.

    M-am născut în Bordeaux, dar nu sunt dintr-o familie care a activat în industria vinului. Tatăl meu iubește vinurile și cred că el mi-a insuflat această pasiune, dar, până la 20 de ani, nu am băut vin deloc. Când aveam 18 ani, după examenul de bacalaureat, am hotărât să urmez studii oenologice. Mai întâi am studiat microbiologia, la nivel general, și apoi mi-am luat diploma de oenolog.

    Deci ai fost mai pasionată de latura biologică a meseriei tale.

    Da, la început, acesta a fost scopul – să fac chimie / biologie, dar în zona vinului. Apoi, când am început să învăț oenologie și să lucrez cu vinul, m-am indrăgostit de el. Mi-am început trainingul la Château Latour, unde am avut parte de o revelație, pentru că devenisem extrem de pasionată de vin, ceea ce a fost o surpriză pentru mine.

    Deci, în 1989 am devenit oenolog, apoi am făcut 5 ani de studii în vinuriult. Și am și un doctoratul în oenologie. Am ajuns la Château d’Yquem ca ofițer al controlului calității și, 4 ani mai târziu, în 1998, am ajuns Cellar Master / vinificator.

    Și, cu toate aceste studii, care ai spune că este plusul de valoare pe care îl aduci tu, față de predecesorul tău sau de alți oameni din industrie?

    Probabil, abordarea științifică. Persoana care a fost Cellar Master înaintea mea și-a învățat meseria în cadrul producției, empiric, să spunem, eu am venit cu o noțiune despre cum ar trebui să fie oenologia științifică, dar am fost foarte prudentă în a o pune în practică, pentru câ într-o proprietate cu o asemenea tradiție, cum e Château d’Yquem, nu poți schimba totul doar pentru că tu crezi că știința are dreptate. Așa că am evoluat treptat, testând mult, pentru a ne asigura că noile tehnici vor îmbunătăți calitatea vinului, nu-l vor schimbat și atât.

    Și cum au îmbunătățit noile tehnici calitatea vinului?

    Obiectivul a fost să oferim mai multă fructuozitate vinului, mai multă prospețime, puritate și cred că am avansat mult în acest sens. Ca urmare, acum vinurile se pot consuma mai tinere, chiar dacă pot fi și învechite foarte bine.

    Știu că îți plac vinurile fie când sunt foarte, foarte tinere, de 1-2 ani, sau când deja sunt învechite, adică undeva la 15 ani de la îmbuteliere.

    Da, Château d’Yquem este foarte bun tânăr, dar, după ce vinul se închide puțin, trebuie să îi acorzi niște timp, ca el să se deschidă din nou. E un fel de a spune și ține, oarecum, de preferința mea personală, pentru că, bineînțeles, este foarte interesant să deguști Château d’Yquem în diferite etape ale sale. Este adevărat, mie îmi place foarte mult la început, când este fructat și jucăuș, iar, ulterior, când capătă complexitate și dezvoltă arome fine.

    Spuneai mai devreme că nu poți aprecia vinurile până la 20 de ani, cum s-a schimbat de la 20 de ani încoace felul în care privești și analizezi vinurile?

    La început, era vorba de un proces de descoperire, pentru că abia începusem să intru în contact cu vinurile, iar ceea ce îmi plăcea foarte mult pe vremea când studiam oenologia era degustarea multor soiuri de vin, realizate prin tehnici diferite, pentru a le înțelege și a le compara. Mi-a plăcut întotdeauna să descopăr vinuri noi. La început, eram fascinată de vinurile roșii, deoarece tatăl meu iubește vinurile roșii, eu începusem să lucrez la Latour, dar, în timp, la Château d’Yquem, lucrurile s-au schimbat. Acum, cu vârsta, sunt mai entuziasmată de vinurile albe.

    Cum arată o zi din viața ta?

    Încep dimineața cu o degustare, de exemplu, când intervenim pe un butoi de vin, degust pentru a mă asigura că e ok. Ulterior, mă duc în camera în care în care putem etichetele și supervizez acest proces, pentru a fi la curent cu se întâmplă și aici. Petrec în jur de o oră aici. Uneori, am întâlniri cu presa sau vizite cu alți producători de vinuri, iar, apoi, din nefericire, mă ocup și de partea administrativă. În plus, avem și un consultant tehnic cu care colaborez, pentru a identifica modalitățile în care putem optimiza procesele. Ceea ce iubesc la meseria mea e că am multe responsabilități. Nu aș suporta să fac același lucru zilnic, încontinuu.

    Și lucrezi cu multe tipologii de oameni. A fost dificil să gestionezi tipologii diferite de oameni, atât de tânâră?

    Da, a fost, și nu a fost dificil să obțin postul – a fost o mișcare organică, lucram deja de 4 ani la Château d’Yquem-, ci să intru în rolul meu și să gestionez oamenii. Nu sunt un temperament puternic, mi-era greu să dau instrucțiuni oamenilor, să împart atribuții și, până la urmă, când gestionezi o echipă, trebuie să fii fix așa. Am învățat multe, treptat, și am aflat cum să gestionez oameni. A fost dificil pentru mine, dar nu pentru că sunt femeie, ci pentru că aveam eu un nivel de sensibilitate ridicat și pentru că mi-era teamă să mă impun. Mi-au trebuit vreo 3 ani pentru a găsi echilibrul între bunătatea mea, respectul pentru oameni și responsabilitățile mele de șef, dar mi-am găsit și mi-am creat propriul stil de management, care funcționează.

    Ai făcut cursuri de management sau ai învățat din experiență?

    Am învătat din experiență.

    Care sunt 3 lucruri pe care ar trebui să le știm despre Château d’Yquem?

    Château d’Yquem este o proprietate foarte veche, are mai bine de 400 de ani de povești, condusă de aceeași familie de la 1593 până în 1999. Cred că acest aspect a dat casei continuitate, ceea ce este foarte important. Procesul strict de selectare a strugurilor pentru amestec, toate criteriile s-au respectat cu rigurozitate de-a lungul timpului.

    Suntem localizați într-o zonă superbă, în Sauternes, unde se întâlnesc 4 tipuri de sol – ceea ce reprezintă un element unic al Château d’Yquem. Astfel, atunci când luăm strugurii crescuți pe aceste tipuri de sol și îi amestecăm, bineînțeles că beneficiem de o complexitate nemaiîntâlnită.

    Magia – această ciupercă nobilă, care ne atinge strugurii. Botrytis cinerea ne crește concentrația zahărului din struguri. Nu știm totul despre ea, dar putem spune că face lucruri minunate, oferind, ca printr-o vrajă, o dimensiuni fenomenală vinului.

    Ce crezi că face Château d’Yquem ceea ce este azi?

    Cred că localizarea, terroir-ul, selecția de struguri și, de asemenea, oamenii. Toți oamenii care lucrează la Château d’Yquem au această dorință de perfecțiune și o dedicare majoră. Cred că acesta este un diferențiator major al nostru, mai ales că toți angajații Château d’Yquem (cu excepția culegătorilor, bineînțeles), în jur de 60 la număr, lucrează pe tot parcursul anului. Ce e interesant e că fiecare angajat este responsabil pentru o parte a proprietății. O persoană poate avea, de exemplu, 3-4 parcele care să fie în grija sa de la an la an, ceea ce îi crește atașamentul de vie, pentru că fiecare vrea să facă tot ceea ce îi stă în putință pentru via sa. La fel e și în cramă, și în departamentul de comunicare. Există un spirit al locului, cum îi spunem noi, care contribuie la calitatea etichetei Château d’Yquem.

    Château d’Yquem este acum în portofoliul LVMH. Cum a schimbat această achiziție perspectiva casei?

    Am fost cu toții emoționați când cei de la LVMH au preluat Château d’Yquem, pentru că nu știam cum ne va afecta acest lucru. Ei au arătat, însă, mult respect pentru ceea ce construiserăm și pentru identitatea Château d’Yquem. Nu au intervenit asupra procesului de producție, obiectivul rămânând, ca înainte, să facem cel mai bun produs pe care îl putem livra, fără a ne impune metrice cantitative – aceasta nu a fost niciodată o problemă. Știi, la Château d’Yquem există ani în care nu folosim niciun strugure și nu facem vin deloc. De exemplu, în 2012, calitatea nu ne-a permis să mergem mai departe și să producem vin, așa că am vorbit cu cei de la LVMH, iar ei ne-au acceptat hotărârea de a nu face un compromis. A fost o adevărată ușurare să vedem că au acceptat această regulă a noastră – mai ales că era a 10 oară în întreaga noastră istorie când se întâmpla să facem acest lucru. Ne-am bucurat să vedem că erau în asentimentul vechilor proprietari. Singura zonă în care LVMH a intervenit puțin a fost cea comercială, pentru că și-au dorit ca Château d’Yquem să se poziționeze la același nivel cu celelalte case 1er Grand Cru Classé din Bordeaux. Eram deja acolo, în ceea ce privește calitatea, însă ei și-au dorit să ne apropiem și ca preț, așa că, treptat, ne-am apropiat de prețurile zonei.

    Am văzut inclusiv că vă doriți să democratizați prețurile, pentru ca Château d’Yquem să devină un vin băut, nu doar păstrat în crame.

    Da, vrem să invităm oamenii să bea vinul, nu să îl țină în crame. Vinurile dulci, din struguri care beneficiază de această ciupercă nobilă au o capacitate de învechire foarte mare. Oamenii știu acest lucru, așa că nu ajung să îl bea. De aceea am lucrat mult la prospețimea vinului, pentru a-l face bun de băut încă de la început, când e tânăr. În principiu, îl poți bea oricând, de la 2 ani de la îmbuteliere, la 5 ani, dar cred că la 10-15 ani aromele sunt cele mai complexe și deschise.

    Ce le spui oamenilor care susțin că Château d’Yquem este un vin feminin?

    Multe persoane spun acest lucru, dar trebuie să știți că toți iubitorii majori de Château d’Yquem sunt bărbați. Avem doi frați americani, în New York, care au întotdeauna o sticlă de Yquem în frigider, îl beau zilnic. Și mai știu multe astfel de cazuri.

     

    Care este asocierea ta preferată pentru Château d’Yquem?

    Îmi place să îl asociez cu homar sau cu scoici și fructe de mare. Dar cu homar este minunat, pentru că eleganța texturii homarului este echilibrată de caracterul dulce al vinului. Nimeni nu preia controlul, nu acoperă pe nimeni, există o sincronizare fenomenală. Spre surprinderea oamenilor, vinurile de Sauternes sunt chiar ușor de asociat și se potrivesc cu multe lucruri, inclusiv cu pui – la noi, se bea vin de Sauternes cu pui și cartofi, la prânzul de duminică – sau cu brânză albastră.

     

    Ai reușit atât de multe lucruri în cariera ta, ce ți-ar plăcea să faci mai mult?

    Nu mă văd făcând altceva decât vinuri albe, așa că nu m-aș gândi la o schimbare, dar îmi place ideea de a învăța oamenii tineri despre cum se fac vinurile dulci, așa că, de câțiva ani, predau studenților de la facultatea de agronomie, din Franța, și cred că voi insista pe această zonă.

    Care sunt anii tăi preferați de Château d’Yquem?

    Aceasta este mereu o întrebare măreață. Dacă vorbim de plăcerea gustării, aceștia sunt 2009, 2001, 1997, 1967, 1937 – care sunt incredibili! Dar, dacă vorbim despre satisfacție si despre vinurile care mă ating pe mine, atunci aceștia sunt cei mai dificili. Mă gândesc cu drag la 2008, care nu este un vin excepțional, comparativ cu altele, dar care a fost un succes major în ceea ce privește selecția și procesul de producție. În anii mai dificili, e o satisfacție majoră să obții un vin bun, la standardele Château d’Yquem. 2008, 2004, 2013 sunt foarte importanți pentru mine și cariera mea.