Cum am ajuns să nu-mi mai doresc să fiu mereu în altă parte

Ani de zile am suferit de FOMO. Într-o formă destul de gravă. Dar ce e FOMO? FOMO este o prescurtare pentru „teamă de a rata ceva” (Fear Of Missing Out). Este un sentiment de anxietate sau neliniște cauzat de teama că s-ar putea rata o experiență sau o oportunitate pe care o au alții.

Foarte mult am trăit cu această anxietate. Mi s-a părut că alții au vieți mai bune, văd locuri mai frumoase, au farfurii pline de mâncăruri mult mai gustoase și, evident, cu mai puține calorii, au prieteni ca în serialele cu prieteni, le iese norocul în cale la fiecare pas… Pe scurt, au vieți EXTRAORDINARE.

Oh, weel… experiența și mai ales social media mi-au arătat că una e ce postează și ce povestesc oamenii și alta e ce trăiesc.

Am descoperit mai multe lucruri în ultimii doi ani de când am ales să stau puțin mai retrasă. Le las aici cu liniuță:

– Că minciuni mici și mari sunt la tot pasul;
– Sub masca unor vieți extraordinare se ascund tristeți de 5 stele. Apropo, am o cunoștință care postează de pe insule din Caraibe și sunt poze luate de pe net…
– Spune-mi cât postezi ca să-ți spun cât de fericit ești… Acum nu spun că toată lumea care postează în delir e nefericită, dar marea majoritate…
– Declarații de tipul „El este omul extraordinar, ea este prietena mea extraordinară, acest loc este extraodinar, te iubesc, te iubesc” sunt de atâtea ori exagerări ca la manual;
– Oamenii care aleargă de colo-colo se tem să se oprească să nu cumva să rămână singuri ei cu ei, să îi ajungă depresia și să îi surprindă vreo oglinda din casă cu realitatea.

Cum am ajuns să nu mai sufăr de această teamă că pierd ceva.

În primul rând, nu am mai stat atâta pe rețele. Și asta mi se pare cel mai important. Apoi, întâlnind extrem de mulți oameni care mint online despre viețile lor, nu mai leșin când văd într-o poză cea mai albastră mare sau cel mai luxos hotel. Mi-am pus target să îmi fac plăceri instant, nu să le amân. Cumpăr acum biletul la teatru, merg acum cu bărbatul la cină în oraș, mă urc acum în tren și plec la mare. NU MAI AMÂN. Am învățat sa îmi las timp pentru visurile mele și să am răbdare.

În ultima vreme mi s-au întâmplat lucruri frumoase, am primit propuneri și oferte care mă onorează și mă duc în zone la care nici nu mă gândisem. Și am înțeles că uneori e bine să aștepți, să te lași surprins de ce vine spre tine și să nu cauți cu disperare tot ce este EXTRAORDINAR.

Vara asta plec în Insula Lesbos. Avem charter de la Aerotravel

Cand ziceam și eu ca stau mai mult pe acasă anul asta, iata prima surpriza. Plec în Lesbos în Grecia cu Aerotravel. Am mers cu ei și în Skiathos, sunt o companie super serioasă cu o echipa inimioasa care tratează fiecare client ca pe o prioritate.

Sa va spun detaliile despre charterul lansat de Aerotravel

Plecările sunt în fiecare vineri din București, în perioada 14 iunie – 13 septembrie 2024.

Sejururile în insula Lesbos au tarife începând de la 309€/pers. și includ transport charter avion, taxe de aeroport, transferuri, asistență turistică locală și 7 nopți de cazare. Zborurile charter sunt efectuate de compania TAROM și durează o oră și 20 de minute. 

Lesbos este o alegere inspirată pentru o vacanță inedită în Grecia autentică. Insula este apreciată de turiștii din întreaga lume pentru climatul mediteranean blând, o natură bogată cu peisaje fermecătoare, sate tradiționale pitorești și preparate culinare simple și delicioase, precum și produse locale, cu gusturi și arome unice în întreaga Grecie.

În Lesbos, turiștii au posibilități variate de cazare, de la vile turistice cu tarife foarte atractive, poziționate în apropierea plajelor, a tavernelor, a magazinelor și a stațiilor de autobuz, și până la hoteluri de 4* și  5* cu demipensiune și servicii excelente. Un sejur de 7 nopți cu mic dejun la un hotel de 5*, cu transport charter avion, taxe de aeroport și asistență turistică incluse are tarife începând de la 484€/pers. 

Insula Lesbos este alegerea perfectă atât pentru cupluri, cât și pentru familiile care își doresc o vacanță într-o destinație relaxantă, cu mare, soare, plaje foarte bune, posibilități de practicare a sporturilor nautice, experiențe culinare excelente, natură încântătoare, festivaluri și atracții turistice variate, în măsură să satisfacă o mare varietate de gusturi și preocupări.

DISTRACTIA IN LESBOS

În sezonul turistic, Lesbos este o insulă efervescentă: grație celor 21 de festivaluri muzicale, culinare, sportive și folclorice, turiștii se pot bucura de o vacanță captivantă, plină de culoare și savoare autentic grecești. 

PLAJELE

În plus, Lesbos are nenumărate plaje cu toate facilitățile turistice necesare, dintre care nu mai puțin de 19 sunt certificate Blue Flag. Cele mai importante plaje sunt situate în apropierea spațiilor de cazare din portofoliul AeroVacanțe, pentru a oferi un confort sporit turiștilor. 

Cu străzi încântătoare, pavate cu piatră și case tradiționale grecești, orașele din Lesbos își îmbie seara turiștii să-i cunoască istoria și fortărețele medievale, să facă fotografii cu apusuri spectaculoase, să admire arhitectura insulară și să ia masa la o tavernă cu preparate proaspete, făcute după rețete tradiționale.

ISTORIA

Lesbos este situată în nord-estul Mării Egee, are 83000 de locuitori și peste 300 km de coastă, fiind a treia insulă ca mărime din Grecia. Cu o istorie milenară, care începe în secolul al XI-lea î.Hr., aceasta a avut o contribuție semnificativă la arta Greciei, începând cu poeta antică Sappho și culminând cu Odysseas Elytis, laureat al premiului Nobel pentru literatură.

PRODUCTIA DE OUZO

Este patria băuturii ouzo, a uleiului de măsline, a sortimentelor de brânzeturi și a sardinelor. Aici se produce aproape jumătate din cantitatea națională de ouzo, iar 40% din suprafața insulei este acoperită de peste unsprezece milioane de măslini. 

Ce mai are special insula Lesbos?

Păsările flamingo, barza neagră, ciocîntorsul, piciorongul, călifarul roșu și alte zeci de specii pe care le poți admira aici, pentru că insula este un popas pentru ele în rutele de migrație din și spre Europa, Asia și Africa. 

***

Afectată de criza refugiaților din 2014 și de pandemia de Covid din 2020, insula Lesbos a revenit pe piața de turism europeană încă din 2022 și este în prezent una dintre cele mai sigure destinații de vacanță din Europa. În 2024, această insulă de o frumusețe aparte va primi turiști de pe piețe consacrate, precum Marea Britanie și țările nordice, și de la cei mai mari tour operatori europeni, care vor totaliza 25 de zboruri charter săptămânale. 

Orarul de zbor pentru cursa charter cu plecare din București este: 

București – Lesbos 07:45 – 09:10

Lesbos – București 10:00 – 11:20

Aeronavă: Airbus 318.

Plecări în fiecare vineri, în perioada 14 iunie – 13 septembrie 2024.

Aveți aici mai multe detalii. Spor la rezervat!

Rezident Tomis Marina. Cazarea perfectă pentru city break în Constanța

Întotdeauna m-am uitat cu jind la emisiunile cu acei oameni pricepuți care fac case de la A la Z. Partea cu construcția mă depășește, dar când văd partea de design interior sunt fascinată de soluțiile ingenioase, de idei care nu îți trec ție prin minte, dar când le vezi făcute de ei spui: „Ce simplu, asta aș putea să fac și eu!” Am ajuns la Rezident Tomis Marina într-o vineri cu ploaie și, de când am intrat în clădire, m-a întâmpinat căldura. Deși amenajarea este industrială, spațiul e atât de cald.

 

Apartamentul numărul 402, în care am stat, e la parter. Inițial, m-am bosumflat crezând că nu am nicio vedere, dar m-am înșelat. Așa e când ești Fifi și nu studiezi cu atenție. Ca să aveți o idee, am încercuit apartamentul în care am stat și apoi aveți și fotografia cu priveliștea.

Apartamentele Rezident Tomis Marina respectă standardele de dotare Rezident. Fiecare are o bucătărie complet utilată, cu toate dotările de care ai nevoie pentru o ședere perfectă: frigider, plită, cuptor, hotă, mașină de spălat rufe și vase, cuptor cu microunde, toaster, espressor Nespresso și fierbător de apă.

Baia e foarte luminoasă și nu trebuie să vii cu gelul de duș de acasă. Rituals din partea casei  Acesta este standardul Rezident și în locațiile din Eforie Nord și București.

Patul perfect, lenjeria tot așa, curățenia nu mai zic… Cred că e o obsesie în cel mai pur sens al cuvântului. Senzatia e că nimeni nu a stat acolo înaintea ta. Minunat. Apartamentul în care am locuit preț de două nopți are două camere, un living și dormitorul. Fiecare cu balcon. Două camere, două televizoare. Ca să nu se bată nimeni pe telecomandă, fiecare televizor are două telecomenzi, am zâmbit la acest detaliu pentru că mereu sunt discuții: unde e telecomanda, dă-mi mie, etc… Așa că genială ideea cu două telecomenzi.

Rezident Tomis Marina e deschis tot anul, ceea ce e absolut minunat pentru oamenii ca mine care adoră marea în orice anotimp. Sunt 26 de apartamente, le vedeți pe fiecare aici.

Și dacă vreți să veniți ca tot omul vara, e super ok locația pentru că este foarte aproape de malul mării, Plaja Modern e la 10 minute de mers pe jos.

Si acum sa va mai spun ceva. Constanta e o destinatie perfecta de city break sau de fugit undeva o saptamana la liniste si pace dar totusi sa nu fi in pustietate.

Ce vă recomand să vizitați:
  • Muzeul Național de Istorie și Arheologie, care domină Piața Ovidiu, unul dintre cele mai bogate muzee din țară
  • Moscheea Carol, principalul edificiu musulman din România
  • Farul Genovez a fost construit în secolul al XIV-lea și este un simbol al istoriei marine a orașului Constanța.
  • Cu o lățime de numai doi metri, Strada Vântului este cea mai îngustă din oraș și a doua de acest fel din România.
Atentie! Constanța excelează la arta culinară pe malul mării în toate restaurantele sale cu specific pescăresc, turcesc, grecesc, tătăresc. Noi am ales să mîncăm la Rozmarine Tamas si Vin, a fost o experienta superba.

Rezident Tomis Marina e deschis tot timpul anului,  Rezident la Mare inseamna insa si apartamentele din Eforie Nord si camerele de la Corbu. Aveti aici doua oferte noi noute pentru acetse locatii.

 

 

 

 

Cum m-a salvat MAMOGRAFIA de la infarct

Am pus un titlu dramatic pentru că situația a fost chiar dramatică. În capul meu.  Imediat după Crăciun am simțit că mâna dreapta îmi e ușor umflată în partea de sus, axila, umăr, braț… Am început să mă palpez și o dată cu asta, am început să dau drumul la scenarii.

E cumplit să fiI ipohondru (am promis că o fac terapie pentru asta ).

Să vă explic. Eu, dacă stau de vorbă cu cineva și omul respectiv îmi povestește câteva minute despre o boală, mi se aprinde un beculeț. Apoi dau drumul la TV și văd o reclamă sau un filmuleț pe youtube sau o scenă de film legate de boală asta și beculețul din capul meu crește și parcă e din ce în ce mai roșu.

Să revenim. După câteva zile am simțit că mâna e umflată, la axila simțeam o umflătură și, în plus, pe o parte din sân. Fiind sărbătorile, revelion…. ce face omul în timpul liber? Caută pe internet și începe să lucreze la scenarii. În planul doi rula alt film în capul meu. Fifi, să fim serioși nu ai mai făcut o ecografie la sîn de patru ani și o mamografie de 12! Precis ai ceva!

Au urmat stări amestecate de vină, ciuda, frică imensă.

Am început anul cu Covid și asta m-a distras puțin, dar umflătura era tot acolo. Am scăpat de Covid și am revenit la problema care mă măcin. Prietenele mele mă tot întrebau: Ce ai ce se întâmplă cu tine, ce ai, ce ai pățit?

N-am vrut să spun inițial nimic, apoi într-o zi, eram la masa de prânz și am început să plâng pur și simplu cred că asta a fost un șoc pentru ele, nu înțelegeau ce spun. Eu, direct: Cred că am cancer, nu vreau să mor, dar eu cred că am cancer, sunt sigură, o să mor etc. Delir. Au tăbărât pe mine cu afecțiune și gura mare: Treci la doctor, te programezi acum. Acum la ecografie! La mamografie, zic eu! La mamografie! Precis nu ai nimic, dar ca să scapi de acest stres! Haiiii, acum!!! Lasă că mă programez mâine.

Și m-am programat. Direct la cel mai tare chirurg oncolog, am zis să nu pierd timpul. Omu’ mă primea, dar înainte să vedem o ecografie și ar fi bună chiar o mamografie. Pe astea trebuia să le fac în altă parte.

Era miercuri.

Am scotocit internetul, recomandările, rewieurile, experiențele altora și m-am programat într-o frumoasă zi de luni la 12.30 la Regina Maria la o doctoriță despre care am citit tot ce există pe internetul românesc. Apoi am aflat că o altă prietenă o cunoaște și mi-a confirmat că e bună, apoi șefa mea mi-a spus trebuie să mergi la prietenea mea să te vadă, e cea mai bună! Era aceeași doctoriță. Mi-a recomandat-o cu toată căldura, a și vorbit cu ea! Mi s-a părut un semn că o să fie bine, dar am trecut greu peste weekend, mai mult teleghidată. Vedeam apocalipsa diagnosticului. Ce fac: cum le spun lui Popa și Mariei, cum le spun alor mei, cum o să ne descurcăm, cum o să fie  viața mea, ce fac eu dacă nu o să pot fizic să îmi fac jobul, etc etc.

A venit ziua de luni. La 8 fix am sunat la Regina Maria să întreb dacă pot să mă duc mai devreme. Nu s-a putut, doctorița avea programul full. La 12.30 am ajuns în față clinicii. De mânuță cu Ionela, prietena mea venită la susținere. Am intrat, am făcut mamografia cu plânsul în gât. Aveam o traumă de acum 12 ani, când o asistentă repezită și o doctoriță dură au făcut experiența de neuitat în cel mai negativ sens posibil.  Asistenta de la Regina Maria, îmi pare foarte rău că nu i-am reținut numele, a fost super empatică. Mamografia cu tomosinteza a fost ca disconfort pe o scară de la 1 la 10, de un 2. Tehnologia a avansat enorm, neplăcerea e spre minim.

Am fost invitată pe hol și rugată să aștept că o să primesc rezultatele și o să mă  cheme doamna doctor în cabinet pentru interpretare.

Cred că au fost cele mai lungi minute din viața mea

Mi s-au dat mie filmele înainte să intru, m-am uitat și am văzut ceva acolo o pată, gata, clar mor...Deschid ușa, intru, doctorița incredibil de frumoasă și stilată îmi spune clar, direct în față cu un zâmbet larg. Calmați-vă, NU AVEȚI NIMIC! Poftim? Da, doamna Popa e ceva acolo, dar nu este în niciun caz cancer, e legat de sănii dumneavoastră mari, trebuie să faceți reducție. Sunt sigură că nu aveți nimic, dar aș vrea să facem și o ecografie că să risipim orice îndoială. Și am făcut ecografia. Da, nu aveți nimic. Sânii dumneavoastră sunt complicați, de aici și disconfortul, nu aveți nimic la axilă nu trebuie să va alarmați, ne revedem la anul la ecografie și peste 2 ani la mamografie. Aș putea să mă îmbăt? A început să radă, am rîs și eu și am rugat asistenta să o cheme pe Ionela în cabinet. Îi mâncasem sufletul destul.

Am mai stat la povești cu doctorița cam 15 minute în care mi-a răspuns la toate întrebările. M-a întrebat de ce eram așa speriată. I-am spus știți eu nu am putut să alăptez și din cauza asta m-am gândit că poate o să fac cancer ( așa citisem pe net ) a început să radă,

NU MAI CITIȚI PE NET

În primul rând la conformația pe care o aveți dvs la sâni nu puteați să aveți lapte. Nu v-a spus nimeni? Aaaaa, cum? Eu care m-am chinuit, m-am muls, am primit toate sfaturile mai mult sau mai puțin binevoitoare, să aflu acum după aproape 15 ani că de fapt oricum nu aveam și nu puteam? Pfffff ce să mai spun.

Multe femei nu au făcut NICIODATĂ MAMOGRAFIE

Am avut aproape trei săptămâni de agonie. Ultima a fost ceva foarte rău. Și asta pentru că nu mi-am făcut controalele la timp. Aceasta este o poveste despre cum mamografia m-a salvat de la infarct. Mi-am terorizat familia, prietenii, pe toată lumea! Va rog să nu faceți ca mine.  Din păcate, foarte multe femei cu care am vorbit în perioada asta nu au mai făcut de multă vreme ecografie și cele mai multe nu făcuseră NICIODATĂ momografie. De frică! Nu, mamografia nu mai doare ca pe vremuri.

Cât despre doctorița la care am fost și pe care o recomand din tot sufletul o găsiți la Regina Maria. Numele este Isabela Botea. O zeiță! 

 

 

Cea mai frumoasă vacanță e când toată lumea nu e în vacanță. La Rezident Eforie Nord

Nu am să înțeleg niciodată de ce mergem la mare doar vara. De ce i se face această imensă nedreptate? Cineva a hotărât că sezonul e din iunie până în septembrie. Da, știu, e frumos, e cald, e soare, e briză plăcută, apa mării e caldă, berea e rece, totul se pupă într-un tablou perfect cu sute de mii de oameni. Vară de vară, an de an.

Militez să schimbăm aceste lucruri. Acum serios, gândește-te! De câte ori pe an nu ți-ai spus: “Ce ar fi să dau o fugă până la mare?”. Și eu am avut gândul ăsta de sute de ori și de cele mai multe ori… în extrasezon! În ultimii ani, m-am ascultat mai mult și am luat drumul mării.

Anul trecut, am descoperit Rezident la mare. Am scris aici despre frumoasa mea experință în apartamentul Silver.

Anul acesta, povestea mea cu marea a venit și mai devreme. La început de aprilie am ales să stau la mare o săptămână. Inițial, cu toată familia, apoi planurile mi-ai fost date peste cap și am plecat singură. Doamne, ce frumos a fost! Gândește-te când vezi filmele alea americane cu cei care au apartament pe malul mării și se trezesc cu marea în ochi… oh, well fix asta am trăit. M-am plimbat, m-am bucurat de soare, dar și de ploaie, de lumina incredibilă din dormitor, de plaja toată doar a mea, de liniștea pe care nu o să o ai niciodată în sezon. M-am bucurat să stau într-un apartament în care m-am simțit excelent. Sclipitor de curat, cu o bucătărie dotată cu tot ce îți trebuie, cosmetice Rituals la baie, așternuturi impecabile. Față de anul trecut, s-au făcut și îmbunătățiri. Am găsit altă canapea- mult mai confortabilă, deși cea veche era foarte ok, aerele condiționate schimbate cu unele de ultimă generație, un fel de sistem de climatizare foarte silențios.

Totul e gândit pentru ca tu să ai zile stress free. Și apropo de zilele stress free, Rezident are acum o ofertă excelentă până pe 15 iunie.

Oferta e simplă. Stai mai mult, plătești mai puțin!
Petreci 2 săptămâni la malul mării, în apartamentul tău Rezident Eforie Nord!

Prețurile încep de la 2100 lei pentru un apartament cu un dormitor și living cu bucătărie deschisă, pentru 13 nopți de cazare. Mi se pare o ofertă excelentă pentru cei care lucrează la distanță, pentru bunici și copii, pentru oameni cu copii mici sau pentru cei care au nevoie de 2 săptămâni de liniște absolută.

Aruncă o privire mai jos pentru a vedea ce perioadă și apartament ți se potrivește! Rezident primește și tichete de vacanță!

Ce să îți mai spun? Dacă vrei să ai timp pentru propriile gânduri, hai la mare! Dacă vrei să redescoperi liniștea, briza, soarele și pe tine într-un loc neașteptat, hai la mare! Dacă îți e dor de plajă și vrei să fugi de aglomerație și de stres, hai la mare! Dacă vrei să vii la mare doar pentru mare, hai la Eforie Nord! Locul unde e sezon tot timpul anului.

Profesor CFM dr. Elena Căciulan: Dezvoltarea gândirii copilului și adolescentului este pregătită din primele zile ale nou-născutului!

Doamna profesor CFM dr. Elena Căciulan are kinetoterapia în sânge. Cred că așa au hotărât ursitoarele dânsei. Și mai e și topită după bebeluși. I-au trecut mii prin mâini. Un super profesionist care face minuni în terapia cu cei mici. Aș vrea să o cunoască toți părinții care îmi citesc blogul.  Aveți mai jos răspunsurile la 10 întrebări foarte importante.

1 . La câte săptămâni aducem bebelușul la kinetoterapeut?

Bebelușul poate să ajungă la un kinetoterapeut care este specializat în dezvoltarea copilului chiar din prima săptămână sau a doua săptămână de la naștere, ca să le ofere părinților informații legate de poziționare, pentru ca ei să treacă peste primele emoții ale poziționării copilașului.

 

2. Cum punem bebelușul la culcare? Pe ce parte este indicat să doarmă, pe spate sau pe burtă?

Poziționarea copilului atunci când este nou-născut este foarte importantă pentru că, în primele săptămâni după naștere, bebelușul stă într-o poziție în flexie,  prezentă din intrauterin. Trebuie să avem răbdare să-și întindă mânuțele și piciorușele și acest lucru înseamnă să-l poziționăm în decubit lateral, adică culcat pe o parte. Putem să-l punem o oră-două ore pe partea stângă, o oră-două ore pe partea dreaptă.  De ce culcat pe o parte? Pentru că este o poziție care îi asigură stabilitate copilului, este o poziție care înlătură apariția frecventă a reflexului Moro care îl dezechilibrează, și pentru că numai așa înlăturăm apariția deformărilor la nivelul capului (plagiocefalie, brahicefalie, doligocefalie) De ce să nu-l culcăm pe spate imediat după naștere? Pentru că bebelușul  vine din intrauterin cu spatele rotunjit(forma uterului mamei), gambe, coapse  îndoite. El nu este pregătit să stea pe spate pentru că nu este o poziție fiziologică și atunci se sprijină pe mâini pe care le poziționează sub formă de candelabru pentru a mări suprafața de sprijin care este limitată și  generează sprijinul precoce latero-occipital, producând deformări serioase ale craniului, care nu se recuperează de la sine niciodată.

3. Este necesar să îi punem pernă/plan înclinat?

În primele luni de viață, bebelușul  are nevoie atunci când doarme,  să fie bine poziționat pentru a se odihni în siguranță și a beneficia de un sprijin adecvat al  corpului în pătuț. Utilizarea unui plan înclinat îl ajută  să doarmă mai bine. Datorită planului anti-reflux plasat pe/sub saltea, capul și umerii bebelușului sunt poziționați corect, îl ajută să respire mai bine și îl protejează de regurgitarea laptelui.  Acesta este motivul pentru care o înclinare poate fi deosebit de benefică pentru a ajuta un bebeluș care are probleme cu somnul noaptea.

4. Când ar trebui să stea bebelușul în fund? 

Este bine să începem să-l poziționăm începând cu șase luni. O să vedeți că fiecare copil are ritmul lui de dezvoltare. Sunt copilași care stau la șase luni jumătate, la șapte luni. Poziția brațelor este importantă pentru că, la început, o să stea în poziția așezat cu trunchiul mult aplecat în față, în flexie, și, după aceea, trunchiul încet-încet se redresează și începe să adopte o poziție de așezat corectă fără sprijin la 7-9 luni. Nu intrați în panică ! Lăsați copilul să-și urmeze nivelul lui de evoluție, o să vedeți că ușor, ușor bebelușul adoptă această poziție de așezat.

5. Când ar trebui să meargă bebelușul?

Verticalitatea sau poziția  de ortostatism este foarte importantă și ne arată nouă că acest corp uman are un mecanism postural cu totul și cu totul aparte, care se dezvoltă încă de la naștere și se maturizează pe la 18-19 ani. Poziția ridicat în picioare este pregătită de mersul în patru labe, pe genunchi și apoi deplasările laterale  pe lângă pătuț, mobilă, etc. Sunt copii care merg la 10, 11 luni, sunt copii care merg la 12-14 luni. Există un ritm al dezvoltării neuromotorii, dar un copil care a fost stimulat când a fost bebeluș și a fost lăsat să-și descopere mediul, va fi un copil cu motricitate foarte bună care va merge mult mai ușor și va găsi posibilități  variate de deplasare .

6. Pentru un bebeluș perfect sănătos, ce exerciții recomandați să fie făcute acasă de către părinți?

Ar trebui să avem în vedere că această mișcare înseamnă „rostul” pentru care am venit pe lume. Încă de când copilul este mic, la o lună, îl poziționăm pe o parte sau pe burtă cu un rulou sub axilă, zece minute pe zi, adică 30 de secunde acum, un minut mai târziu și să contabilizați cele zece minute. La două luni  poate să mențină poziția 20 de minute  și la trei luni, 30 de minute. De ce este atât de importantă această poziție? Pentru că bebelușul își dezvoltă captorii cefalici, adică ochi, articulația temporo-mandibulară, vestibulul, captori de la nivelul musculaturii cervicale. Ce înseamnă asta? Copilul începe să descopere mediul pentru că va întoarce capul stânga-dreapta să vadă o jucărie, o lumină și așa mai departe. Sunetele care vin din stânga, din dreapta, din față, din spate, îl fac pe copil să-și întoarcă capul stânga-dreapta și să-și descopere mediul . După aceea, ridicarea capului sau extensia capului, poziția culcat pe burtică îl face pe copil să formeze  lordoza cervicală fiziologică atât de necesară și de utilă pentru poziția de ortostatism de mai târziu. Lăsați copilul, nu-l mai țineți în pătuț, în spații închise, puneți pe covor o pătură-două, așezați jucăriile la distanțe diferite, care sună, care cântă, care sunt luminoase și stimulați-l pe copil, învățați să vă rostogoliți cu el, să stați culcat pe burtică cu el, încercați să îl stimulați să se târască, să meargă pe patru labe, pe genunchi, să vină către dumneavoastră, jucați-vă cu el și arătați-i diversele modalități de deplasare pe care le va imita imediat.

7. Ce părere aveți despre premergătoare?

Folosirea pentru o perioadă de timp a premergătorului este o greșeală și o putem explica astfel. Labele picioarelor copilului nu ating solul întotdeauna, iar acest lucru va obosi copilul. Musculatura spatelui va avea un tonus muscular scăzut pentru că bebelușul se va duce cu trunchiul către înainte, iar copilul nu are posibilitatea să exploreze și să se deplaseze pe sol, să vină în contact cu o mulțime de informații. Este o mare iluzie să credem că acest copil este liber să descopere mediul dacă stă în premergător pentru că dacă are o jucărie în mână, aceasta îi cade, el nu poate să o ridice de jos. El nu poate să iasă din premergător atunci când dorește lucrul acesta. Posibilitățile lui de a se juca sunt limitate. Ceea ce poate face sunt cursele lui de du-te-vino, dintr-un perete în celălalt. Copilul va avea o imagine greșită a mersului și premergătorul nu reprezintă o modalitate corectă de a realiza mersul. Copilul nu va putea să-și transfere greutatea de pe un picior pe celălalt și atunci o să-l privăm de acea alternanță de sprijin.

8. Ce sunt reflexele arhaice si cum le dezvoltăm? 

Reflexele arhaice sunt mișcări automate, involuntare, care apar la nou-născuți ca reacție la stimuli senzoriali specifici. Aceste reflexe arhaice se dezvoltă conform legilor naturale ale speciei umane și sunt semnul dezvoltării armonioase. Ele reprezintă baza fundamentală a construcției neurologice și sunt indispensabile unei dezvoltări normale motorii, emoționale și cognitive pe tot parcursul vieții. Ele sunt importante pentru că acționează atât pe partea fizică cât și pe partea cognitivă, dar și emoțională. Partea fizică este legată de postură, adică copilul: nu stă corect, merge pe vârfuri, sprijină capul pe masa de scris. Pe partea emoțională, copilul va avea fobie la lumină, va prezenta angoase, va plânge tot timpul. Va fi copilul care refuză colectivitatea și la care stima de sine este redusă. Când vorbim de partea cognitivă, asta însemană o lipsă de concentrare la învățare. Va avea dificultăți de învățare la tabla înmulțirii, de a reține o poezie, iar aceste reflexe arhaice reprezintă alfabetul mișcărilor. Fiecare literă a alfabetului este reprezentată de un reflex arhaic- atunci când avem probleme să scriem, să ținem creionul în mână, sunt copii care fac gaură în coala de hârtie.

9. De ce e important să lăsăm copilul să meargă desculț? Mersul desculț este bun pentru bebeluși?

Dacă în primă fază,  vorbeam despre captorii cefalici importanți pentru postura copilului, la un an, când copilul începe să meargă, captorii podali, care se găsesc  la nivelul labei piciorului,devin cei mai importanți pentru a transmite toate informațiile legate  de postură la nivelul creierului. Mersul desculț  îi permite bebelușului să-și tonifice musculatura de la nivelul picioarelor, să descopere senzațiile tactile care îl ajută să-și găsească un echilibru bun.

Cu cât piciorul este mai liber, cu atât mușchii pot lucra mai mult. Când bebelușul începe să se târască, să se cațere și să meargă, este pregătit să descopere lumea. Deplasarea copilului pe un  preș care zgârie, pe  covorul moale, pe iarbă, pe gresia tare și netedă, îl ajută pe bebeluș să determine cum și unde trebuie distribuită greutatea corpului pentru un echilibru bun. Un pic ca  un arbore cu rădăcinile sale, picioarele în contact cu pământul ajută copilul să găsească o ancoră. În cele din urmă, când bebelușul se joacă cu mâinile și picioarele, le vede și le atinge; el face legătura între corpul superior și inferior și își integrează imaginea corpului.

10. La ce semne ar trebui ca părintele să ducă urgent copilul la kinetoterapeut?

Orice fel de asimetrie, că are picioarele în talvalg sau în equin, că are un umăr mai sus și unul mai jos, că are capul aplecat într-o parte și rotit pe partea opusă, că nu poate să se rostogolească, că nu poate să meargă corect, că nu poate să stea în poziția așezat. Toate aceste niveluri de evoluție motorie ale copilului, în condițiile în care ele nu apar și nu se încadrează cu vârsta lui, înseamnă că acolo am o întârziere în dezvoltarea motorie, că pot să am o hipertonie musculară, că pot să am o hipotonie axială, că pot să am tulburări legate de postură și de echilibru, si-atunci cel care poate să mă ajute este fizioterapeutul pentru că el are la îndemână un element foarte important și neinvaziv și care nu este scump: mișcarea. El poate să-l învețe pe copil postura corectă, el poate să-l învețe pe copil să găsească soluții la provocările care îi apar în viață, el poate să-l învețe pe copil să mănânce, să meargă corect, să meargă în patru labe. Orice asimetrie care apare, mai mică sau mai mare, trebuie să știți că există această mare șansă de a fi rezolvată prin kinetoterapie, iar mișcarea este factorul important în procesul de dezvoltare a cunoștințelor și a personalității copilului. Progresul intelectual al nou-născutului depinde de dezvoltarea lui motorie, de mișcare. Iar dezvoltarea cognitivă și creativă a copilului până la trei ani este proporțională cu progresul motor realizat. Asta spunea Masaru Ibuka, un cercetător japonez care s-a ocupat mult de pedagogia copilului. De asemenea, trebuie să știm că mișcarea este cea care permite crearea structurilor cognitive și transformarea acestora și se întâmplă numai atunci când copilul acționează direct asupra mediului prin manipularea obiectelor, deplasarea în spațiu.

Să reținem că dezvoltarea gândirii copilului și adolescentului este pregătită din primele zile ale nou-născutului!

 

Despre feminitate si umanitate. Puterea unui compliment

O apariție. O femeie super elegantă stă la coadă la Lidl cu spatele drept, mândră de zici că e la dineul regal. Imbrăcată cu o rochie neagră, de zi, cu un șirag de perle la gât. Am mai văzut perle, acum femeile le poarta din ce în ce mai des, deși e adevărat, de multe ori în combinații nefericite. Nu e cazul aici. Doamna e foarte serioasă, poate chiar tristă, n-aș putea să spun exact. Ce știu sigur e că emană stil prin fiecare por. Machiaj, coafura aparent nearanjată, dar totuși scoasă din revistă, manichiura simplă. Un inel imens, statement din sidef. Poșeta clutch e mică din brocart, cu broderie fină. O piesă vintage și singurul element de culoare. Are o atitudine care nu are cum să nu îți atragă atenția. Într-un magazin în care lumea vânează reducerile, ea a cumpărat vită și brânzeturi fine. Totul e în armonie și e clar că banii nu sunt o problemă. O studiez cu atenție și invidie. Mereu m-am întrebat ce au femeile astea în ADN care și trezite din somn, și la coadă în mijlocul poporului, ele sunt perfecte. Doamna plătește și iese din magazin, trece pe lângă mine și atunci eu fac ceva neașteptat. Mă scuzați că vă deranjez. Întoarce privirea mirată, la fel serioasă. Da, spuneți. Voiam să vă spun că arătați superb, sunteți atât de îngrijită și de frumos imbrăcată încât am simțit că trebuie să vă opresc și să vă fac acest compliment. Stupoare. Pentru o secundă a amuțit. Apoi fața i s-a schimbat într-un zâmbet larg, fericit. Vă muumesc foarte mult, mulțumesc mult! Deloc deranjată de nebunia gestului meu, m-a dat sentimentul că „uite, în sfârșit, cineva intelege și apreciază ”. Îi zic, mă scuzați că am îndrăznit, dar cred că noi, femeile, ar trebui să ne spunem una alteia și lucruri frumoase. Așa e, aveți perfectă dreptate, mi-ați schimbat ziua, vă mulţumesc foarte mult. La revedere, la revedere. Eu plec spre masina mea zâmbind, ea pleacă spre mașina ei parcă alt om. Cu fața luminată și ochii sclipind. Dar la fel de dreaptă, cu rochia perfectă, inelul statement, poșeta vintage… și un parfum de frumusețe.

Uptown Monkey. Apartamentul cu vedere la liniștea Brașovului

Brașovul e recomandarea mea pentru oricine vrea un weekend ca afară. Terase chic, cafenele cool, un centru care aduce a Praga, plin de turiști și, totuși, multă liniște.

Oamenii din Brașov sunt cumva, nu că sunt eu de acolo și că mă laud, dar chiar sunt oameni faini și primitori. Orașul a luat drumul turismului, cam peste tot se vorbește engleza, restaurantele sunt de toate felurile și atmosfera chiar e una de vacanță.

Azi vă recomand o variantă excelentă de cazare. Un apartament compartimentat perfect si decorat cu mult bun gust. E un apartament de 2 camere, cu living si dormitor. Mic, dar super chic! Perfect pentru 2 adulti si 2 copii. E în centru, dar nu pe strada principală Republicii si nici în Piața Sfatului. E la 7 minute de mers pe jos, într-o clădire nouă, cu vedere la Tâmpa și, atenție, foarte important, GRATUIT aveţi cu loc de parcare subteran. Ăsta e un detaliu care contează enorm pentru că orașul e mai mereu plin și parcările sunt scumpe și puține.

Dormitorul e cu ferestrele la o străduţă fără trafic ceea ce inseamnă linişte, aer curat si ciripit de păsărele 🙂 Insist pe acest aspect că e foarte linistită zona, apartamentul e sclipitor de curat (cunosc personal gazda și știu cât preț pune pe asta), detaliile sunt atent alese: de la cosmeticele de baie, până la lenjerie, paturi, tacâmuri, internet cu Netflix şi HBO, încălzire în pardoseală şi….o lumină superbă. Da, lumina e un detaliu care face diferența.

Puteți face rezervări aici. Sunt sigură că gazda Atena vă va surprinde plăcut. Tocmai am aflat
că a creat în apartament şi o mică galerie de artă cu tablouri de vânzare. Practic, dacă îţi place ceva poţi să laşi banii şi să pleci cu tabloul acasă.:)

Vă las acum mai multe fotografii și vă doresc o săptămână PERFECTĂ! Dacă ajungeți la Braşov,  la Uptown Monkey, să îi transmiteți Atenei salutări din partea mea 🙂

Irina Baianț “Zâmbetul și energia te prezintă înainte să deschizi gura”

De Irina Baianț am aflat pentru prima dată de pe rețelele sociale. Am dat play la un filmuleț în care ea cânta pe scena de la Ateneu. Wow! A fost prima reacție, apoi căutând mai multe informații am aflat că Irina nu e voce oarecare, e ACEA VOCE despre care vorbește acum toată lumea. A cântat în marile săli de spectacol ale lumii, a ridicat în picioare mii de spectatori, a impresionat audiențe de oameni simpli sau cu funcții mari. Ea nu face diferența între ei. Tratează fiecare om din public cu mare respect. O femeie extraordinară, cu un magnetism incredibil, cu o forță greu de imaginat când vine la pachet cu smerenie în cantități foarte mari. Pe 10 septembrie pregătește un concert extraordinar ILLUMINARIUM IRINA BAIANȚ. Am stat de vorbă despre suflet, muzică, sacrificii, vindecare și puterea de a alege drumul greu. Am făcut fotografii superbe, într-o ședință foto în care am râs mult, dar ne-am făcut treaba cât se poate se poate de serios. A fost o plăcere și o onoare pentru mine această întâlnire. Mulțumesc, Sheraton Bucharest pentru găzduire și Adi Popa pentru fotografiile care mereu schimbă tot.

Adevăr sau provocare?

Provocare!

Spune-mi ceva ce nu ai spus nimănui niciodată.

Vorbesc cu perna. Uneori, seara, înainte să adorm, îmi place să-mi iau perna în brațe și să îi spun lucruri ca să pot să-mi eliberez mintea. Îi spun lucruri pe care nu i le spun niciodată nimănui. Ceva de mă apasă din perioada respectivă, ceva ce-mi stă pe suflet foarte puternic și nu consider că trebuie discutat cu persoana respectivă, astfel mai am timp să trec printr-un filtru lucrul pe care vreau să-l spun. Ca să-l verbalizez, să-mi dau seama ce impact ar avea ce spun, vorbesc cu perna. Îmi iau o pernă în brațe și-i șoptesc.

Și adevărul este că Irina este cum…

Irina este mult.

Care-i primul lucru pe care l-ai spune despre tine?

Sunt foarte autocritică, de asta îmi este și greu să vorbesc despre mine. Plusurile pe care le am nu sunt meritul meu, sunt meritul părinților mei, al universului, al naturii. Meritul meu e ce reușesc să fac, iar tot ce fac este pentru oameni, pentru ca oamenii să simtă și altceva, să se apropie de sufletele lor, să se apropie de creativitate, să înțeleagă puțin din ce înseamnă spiritul, nu doar trupul. Asta apropo de meseria mea, de mesajul pe care îl trimit, de felul în care interacționez cu tinerii, în primul rând, care pot să înțeleagă și să guste dintr-o zonă puțin mai spirituală, din muzică clasică, din cultură, din experiențe, din locuri frumoase, lăcașuri de cult din România pe care le pot vizita într-o vacanță. Adică să înțeleagă din cealaltă parte a vieții. Cam ăsta este mesajul pe care eu vreau să-l transmit fiind de vârsta lor, dar apucând să merg pe un drum care mi-a arătat lucrurile astea.

Vulnerabilitatea este cel mai frumos lucru care poate să definească un artist

Cum se împarte ego-ul, care e cumva în job description-ul unui artist cu smerenia? Cum depășești momentele de trufie?

Le-am depășit doar în momentul în care m-am lovit de ele, adică m-au consumat, m-au atacat, s-au întors împotriva mea momentele de trufie. La început, am fost foarte mândră și orgolioasă și plină de mine pentru că reușeam să fac într-un timp foarte scurt lucruri pe care alții le-au făcut în decurs de ani, să zicem. Am trăit sentimentul ăsta până în momentul în care am înțeles că ceea ce fac nu e meritul meu, mi se poate lua absolut oricând. Este un har pe care îl slujesc și atât. O fac pentru că așa îmi place mie să consider că Dumnezeu a ales pe unii dintre noi să arate anumite lucruri și pe alții alte lucruri, iar pe mine m-a ales să arăt zona asta. Și atunci, e important pentru mine să înțeleg că vulnerabilitatea este cel mai frumos lucru care poate să definească un artist. Pentru că artiștii sunt văzuți ca un fel de entertaineri. Sunt luați, puși pe scenă, cântă bine. Pentru oameni, faptul că pare ușor ceea ce faci înseamnă că e și simplu. Dar nu e adevărat.

Pe de altă parte, publicul, în general, nu se uită la tine ca la orice om, ești o zeiță pentru că ești acolo pe scenă…

Tocmai de asta cred că vulnerabilitatea câștigă publicul mai mult ca perfecțiunea, mai mult decât un act impecabil făcut. Tu ești om ca toți oamenii și vulnerabilitatea mi se pare cea mai înaltă formă de smerenie pe scenă și în fața oamenilor pentru că arăți așa cum ești. “A, eu știu să cânt bine că am muncit pentru asta și-mi iese ca dificultate tehnică o piesă sau reușesc să-i fac publicului piele de găină.”. Facem acest lucru prin emoție și prin mijloace tehnice, dar, de fapt, noi suntem vulnerabili. Noi suntem ca voi și trăim și plângem și vrem să rupem bariera asta, cu atât mai mult în muzica clasică. Întorcându-mă la întrebarea: “Cum reușesc să fac diferența?”… pe scenă, într-adevăr, trebuie să fii cineva, în viața de zi cu zi, altcineva. Trebuie să te împaci cu ideea asta, fără să le duci în cele două extreme. Trebuie să-ți însușești această dublă personalitate de a fi om de scenă. Trufia vine din dorința de a fi puternic, tu nefiind puternic, de fapt. Eu așa am înțeles-o. Dorind să arăt că sunt puternică, mi-am mărit foarte mult ego-ul.

  În momentele în care simt că nu mai pot, și am multe în care plâng, mă consum, mi se pare că nimic din ce-mi propun nu-mi iese, în care vocea nu-mi răspunde, în care emoțional am o stare proastă, joasă, sunt încărcată, am dureri, am nefericiri, am griji, îmi aduc aminte de unde am plecat și unde am ajuns.

Ți-am urmărit parcursul, tu ai muncit foarte, foarte mult și am să scriu exact așa: “foarte, foarte, foarte, foarte mult, să ajungi aici…”, ești foarte ambițioasă, știi foarte clar ce vrei, muncești enorm, dar sunt sigură că sunt momente când simți că nu mai poți. Ce faci în momentele alea în care simți că nu mai poți?

Îmi aduc aminte de unde am plecat. În momentele în care simt că nu mai pot, și am multe în care plâng, mă consum, mi se pare că nimic din ce-mi propun nu-mi iese, în care vocea nu-mi răspunde, în care emoțional am o stare proastă, joasă, sunt încărcată, am dureri, am nefericiri, am griji, îmi aduc aminte de unde am plecat și unde am ajuns. Îmi aduc aminte că am plecat dintr-un punct în care mi-am dorit și mi-am asumat că voi trece prin toate momentele astea, îmi aduc aminte de cuvintele mamei mele care mi-a spus că tot ceea ce trăiești în această viață, ți-ai ales înainte să te naști. Si dacă ți-ai ales să mergi pe drumul ăsta și să slujești asta, ți-ai ales inclusiv momentele de fericire și de greutate prin care treci. Atunci trebuie să treci prin ele, e în tine puterea asta. Imi aduc aminte de bucuria pe care o am când sunt pe scenă, este singurul spațiu în care am impresia că sunt ținută în brațe de îngeri. Mă gândesc: “Cum o să fiu eu peste cinci ani sau peste o lună după ce se va termina momentul ăsta pentru care muncesc?”O să îmi aduc aminte, o să mă uit în urmă și-o să zic: Ce fraieră am fost!”. Acum mă pregătesc pentru un concurs. Eu sunt un om căruia îi place concursul, nu doar pentru că reprezintă o pârghie bună să fii văzut de agenți, de teatre, dar mi-am dorit foarte mult și să văd care este nivelul internațional și să nu fiu cea mai bună de la mine din ogradă, fiecare școală de cânt, din fiecare țară, venind cu reprezentanții și cu tot ce au ei de arătat. Mi-am dorit să văd o comparație, dar și experiență. Plus că emoțiile unui concurs nu se compară cu emoțiile unei scene. E un cu totul alt tip de emoție.

E mai greu?

E mult mai greu pentru că acolo știi că ai sabia deasupra capului. Ți se vânează, de fapt, greșelile. Asta este mentalitatea tuturor și atunci trebuie să fii pregătit. Trebuie să-i faci pe cei din comisia care te evaluază să se simtă ca la un concert și să uite că au de vânat. Cântatul este subiectiv. Poate să nu îți placă vocea, dar de fapt să cânte bine. Poate să nu îți placă repertoriul pe care l-a ales și atunci să nu fii obiectiv în a evalua artistul tânăr care este pe scenă și care își dorește să aibă recunoaștere și să arate tot bagajul tehnic pe care îl are. Dar dacă tu te gândești că, de fapt, ar trebui să faci oamenii ăia să se simtă ca la un concert, doar să trăiască, fără să se vadă că îți dorești neapărat să impresionezi, atunci e un punct câștigat. Concursurile sunt foarte bune și le recomand tuturor cântăreților, măcar o dată să meargă la un concurs. Acum va fi oficial ultimul concurs pe care îl voi mai face. Toate concursurile au o limită de vârstă și eu sunt la limita vârstei la care mai pot participa la consursurile din categoria celor internaționale foarte mari, pentru că am bifat toate titlurile pe care le-aș fi vrut. A rămas unul care mi se pare foarte important pentru mine pentru că închide un ciclu din care am plecat. Este vorba de Concursul Internațional de Canto George Enescu de la Paris.

Care n-a fost câștigat până acum de niciun român.

Da. Mi-aș dori foarte mult să merg acolo.

Magnetismul e o chestie cu care te naști

Sunt oameni care intră într-o cameră și se schimbă atmosfera. Și tu ești unul dintre ei. Crezi că magnetismul e o chestie care se învață?

Nu, deloc. Magnetismul e o chestie cu care te naști. Că vrei să gesticulezi într-un fel, că vrei să te îmbraci într-un fel, că arăți într-un fel, dar energia e importantă. Tot timpul am spus: “Zâmbetul și energia te prezintă înainte să deschizi gura.”

Tu nu ai ales drumul simplu. Tu ești o femeie foarte frumoasă, foarte deșteaptă, foarte talentată, ești pe toate scenele, la concursuri. Ai întâlnit foarte mulți oameni importanți, dar uite, ești aici cu mine pe canapea, nu ești prințesă la palat. De la ce vârstă ai știut că prin munca ta trebuie să ajungi cineva?

E un cumul de motive care m-a făcut să conștientizez ce drum să aleg. De ales, l-am ales dintotdeauna. E adevărat că mi-a fost inspirat și de părinți, din educație. Mai ales tatăl meu a insistat să învăț, să am un plan B pentru orice. “Foarte frumos, faci muzică, pian în primă fază. Dar dacă se întâmplă ceva vreodată și nu mai poți să mai cânți? Dacă îți rupi o mână, dacă n-o să meargă? Trebuie să ai capacitatea de a te adapta.” E cea mai mare capacitate pe care specia noastră o are. Adaptabilitatea. Eu mi-am spus: “Ce ai putea să faci altceva?”. Cumva, punându-mi întrebarea asta și investind, nu m-a făcut să mă îndoiesc de ce vreau să fac. Din contră. Am putut să-mi dau seama că trebuie să înțeleg și să caut într-adevăr ceea ce îmi place, nu doar lucrul pentru care sunt făcută, nu doar muzica, ci să aprofundez și altceva.

Simți că ai renunțat la ceva ca să fii aici?

Am renunțat la multe. Nu sunt lucruri pe care le regret, doar conștientizez că am renunțat la ele. Am renunțat la foarte mult timp și la foarte multe lucruri pe care nu le-am învățat la momentul respectiv. Nu știu cât de mult m-ar fi ajutat sau nu, că am depășit foarte repede etapa în care să joc frunza.

La o parte din copilărie…

Da. Dar am învățat să fac lucruri care îmi plac mult mai mult și pe care le folosesc mult mai mult. Eu nu știu să joc remmy, table, jocuri de cărți. Am fost plecată în concediu la mare câteva zile și stăteam pe plajă cu prietenii mei care jucau table. Au încercat să mă învețe să joc. E, în afară de a aruncat zarurile, nu s-a prins nimic de mine. Și eu nu sunt un om care să învețe ceva greu.

Să te iubești înseamnă să poți să renunți la lucruri care îți fac rău sau să ai puterea să spui “nu”, să ai puterea să te ierți, să te pui pe tine pe primul loc

Cât de tare te superi pe tine când greșești?

Vai de mine! Anul ăsta am învățat pentru prima dată și chiar am simțit ce înseamnă să te iubești pe tine. Asta e o chestie care te lasă sau nu să te superi atât de tare, să te pedepsești. Eu am zis că mă iubesc, în ideea că mă îngrijesc de problemele existențiale, spiritualitate sau am o igienă mentală bună. Dar asta nu înseamnă să te iubești. Să te iubești înseamnă să poți să renunți la lucruri care îți fac rău sau să ai puterea să spui “nu”, să ai puterea să te ierți, să te pui pe tine pe primul loc.

Bunicul meu îmi vorbea de hrana sufletului și că hrana sufletului e diferită de hrana minții, pentru că foarte mulți dintre noi le confundăm

Practici meditația?

Da. Trebuie să găsești forma ta de interiorizare. Eu sunt un om extraordinar de activ și unul dintre cele mai mari defecte ale mele este lipsa de răbdare. Mi-am dat seama că și nestatornicia este un defect. Nu pot să stau mult timp într-un loc, trebuie să mă mișc, trebuie să fac ceva. E o agitație interioară pe care mi-am controlat-o fantastic de mult, în primă fază prin exerciții de respirație când m-am apucat de canto pentru că îmi doream atât de mult să învăț cât mai repede tot ce am nevoie ca bagaj tehnic să pot să-mi controlez vocea, încât am avut răbdare să fac lucruri doar pentru că știam că trebuie să termin mai repede ca să ajung undeva, să ajung să pot să cânt cum vreau, să pot să duc o frază cum vreau. Prin exerciții de respirație, am învățat să îmi controlez foarte bine toată agitația interioară. Pentru mine, în sine, cântatul încă de mică, la pian, de exemplu, era o formă de meditație. Pentru mine, meditația înseamnă, în primul rând, interiorizare. Poate să fie sub formă de meditație de conștientizare spirituală, de încărcare, de lucrat cu chakrele, în măsura în care crezi în asta. Eu cred pentru că am fost în cadrul discuțiilor printre oameni. Chiar și mama mea cunoștea un terapeut cu care am vorbit foarte mult, la bază fiind chimist. Nu mi-a povestit niciodată basme, ci mi-a explicat concret că suntem energie, că avem niște centri energetici care lucrează pentru noi. Mie trebuie să-mi explici ca să pot să înțeleg și să hotărăsc, atât cât îmi îngăduie rațiunea, dacă cred în lucrul respectiv sau dacă mi-l pot asuma mental încât să cred în el și să facă sens pentru mine. Am învățat, în primul rând, din respirație, ce înseamnă meditația și apoi am încercat mai multe forme. Meditația este rugăciune. Iar eu sunt un om credincios, nu stau mult în biserică neapărat, dar de sărbători, de fiecare dată când am ocazia și simt nevoia să merg acolo, mă duc. Dar de rugat, mă rog tot timpul, citesc acatiste, am felul meu de a mă ruga, de a cere ajutor. Bunicul meu îmi vorbea de hrana sufletului și că hrana sufletului e diferită de hrana minții, pentru că foarte mulți dintre noi le confundăm. E impresia că dacă citim o carte, de exemplu, sau vedem un film sau purtăm o discuție cu cineva care să ne provoace intelectual sau să ne deschidă niște centri ai minții, ai conștiinței pe care să-i activăm și să-i simțim în noi activ, am făcut ceva pentru mine. Nu, ai făcut ceva pentru oameni. Din punctul meu de vedere, inteligența asta e, ca și cultura, modalitatea prin care poți exprima ceea ce gândești, că atunci măcar ești cumva sigur de măcar o construcție de frază în care poți să pui ceea ce ai în minte. Dar sufletul trebuie și el hrănit.

Ți s-a întâmplat ca mintea să ți-o ia înainte?

De foarte multe ori. Sunt un total freak control, asumat. Mie nu îmi plac surprizele.

De ce ți-e frică cel mai mult?

De mine.

Adică ți se pare că așa cum te ridici, te poți și distruge?

Bineînțeles că mă pot distruge la fel cum mă ridic, doar că am ajuns într-un punct de echilibru în care nu cred că mă mai pot distruge. Mi-e frică de mine în raport cu cei din jur. Sunt vehementă. Sunt impulsivă.

A existat vreun moment în care te-ai gândit: „Ce mi-a trebuit mie să fiu cântăreață? Nu puteam eu să mă fac și eu ca mama, chimistă?”

Ba da, m-am gândit de foarte multe ori că am ales un drum mult prea greu. Credeam că îmi place să fac altceva mai mult decât fac. Asta doar pentru că mă implicam în altceva.

M-am trezit că nu am nimic, iar acest nimic s-a manifestat pe toate planurile, nu doar spiritual, din punct de vedere al încărcăturii sufletești de a fi pe scenă, ci și din punct de vedere financiar. A fost o perioadă extraordinar de grea

Tot timpul trebuie să ai varianta de backup…

M-am gândit și mă gândesc des. Perioada pandemiei este, poate, cea mai grea perioadă prin care am trecut vreodată profesional pentru că nu am avut ce să fac. Cu atât mai mult cu cât eu nu sunt angajată nicăieri. Și atunci, toate câștigurile mele și toată energia pe care o dedicam scenei erau din contracte de colaborare cu diverse instituții sau teatre din țară sau din străinătate. Și m-am trezit că nu am nimic, iar acest nimic s-a manifestat pe toate planurile, nu doar spiritual, din punct de vedere al încărcăturii sufletești de a fi pe scenă, ci și din punct de vedere financiar. A fost o perioadă extraordinar de grea. O perioadă în care am încercat să mă descurc altfel și am ajuns să mă angajez într-un alt domeniu. Mi-a plăcut foarte mult. Am fost consilieră la cabinetul secretarului de stat de la Ministerul Tineretului și Sportului. În primă fază, a fost o situație foarte amuzantă pentru că șeful meu, secretarul de stat, se uita așa la mine: „Și acum ce fac cu tine? Hai să o luăm cu începul, să citești puțin despre legi, să îți dau niște task-uri, să te uiți pe niște dosare, să mi le organizezi.” Mi-a explicat foarte bine ce trebuie să fac, lucru pe care l-am terminat într-o oră și ceva, a doua zi. Am început ușor, ușor să ajung până în punctul de șefă de cabinet, cu alți consilieri sub mine. Și aici mi-am dat seama cât de important este să ai lângă tine un om care este în afara domeniului. Toți cei implicați acolo vedeau și judecau lucrurile prea în mijlocul problemei, cu voalul deasupra capului, nemaiavând o gură de aer, nu puteau vedea din exterior. Eu fiind total în afara situațiilor, înțelegându-le doar la nivel explicativ, puteam să le cântăresc altfel, și veneam cu soluții. Dacă m-ai întreba care e cea mai mare calitate a mea, ți-aș spune inteligența pe care chiar o simt, mi-am dat seama că pot să înțeleg și să aplic lucruri. Cumva nu am renunțat niciodată la muzică, doar că nu aveam efectiv unde să o manifest.

Am o smerenie foarte puternică în a avea un concert care îmi poartă numele pentru că eu sunt un fir de nisip într-un univers imens și mi se pare foarte mult ca un concert să-mi poarte numele

Pregătești cel mai mare concert al tău. Ce îmi poți spune despre eveniment?

Este absolut deloc previzibil. Este un concert foarte frumos. Este, mai degrabă, un concept. În pandemie, am început acest concept. Uite o chestie pe care n-am spus-o niciodată nimănui.Poate să poarte numele lui Pavarotti sau marei Angela Gheorghiu. Mi se pare mult să fiu eu, Irina Baianț, la 30 de ani, mare concert. Și totuși, oamenii din jurul meu mi-au spus: “Cânți în el, tu l-ai gândit, e conceptul tău, mesajul pe care vrei să il dai pe limba ta oamenilor este curajul tău de a te avânta în ceva ce poate să iasă, ce poate fi înțeles sau nu. Este linia asta fină pe care numai tu știi cum ai reușit să nu cazi nici într-o extremă, nici în cealaltă, și acest concert trebuie să aibă numele tău. Atunci, cumva, am îndrăznit să spun că acest concert îmi poartă semnătura. Este o cale prin care vreau ca oamenii să înțeleagă că muzica clasică e fantastică, că muzica simfonică e fantastică, că toată armata aia de oameni care creează o vibrație sonoră este purtătoare de har și sunt aleși de Dumnezeu să lucreze prin sufletele oamenilor. Arta nu mușcă și nu este nimic rău să poți să-ți hrănești și sufletul. Tot timpul am spus că muzica clasică este pentru suflet și muzica mainstream este pentru trup. Nu poți să fii doar trup fără suflet sau invers.

Când zici muzica mainstream la ce te referi?

Muzica de la radio, comercială, nu mă refer la populară, ci la tot ce se ascultă în masă. Nu trebuie să înțelegi muzica clasică, să înțelegi cuvintele, tu trebuie să te lași să simți mesajul. Muzica este un limbaj nonverbal. Nu ne referim la cea care are o vocală, e cântată. Muzica e vibrație. Îți place melodia pentru starea pe care ți-o dă. Am exemplul cuiva căruia îi plăcea la nebunie Caruso. Niciodată n-a stat să înțeleagă ce spun versurile. După zece-douăzeci de ani, când a citit și versurile, a zis: “Nu se poate așa ceva! Eu aveam impresia că vorbește despre cu totul altceva. Acum îmi place și mai mult.” Iar concertul de la 10 septembrie este sinestezie-concert, eu așa îi spun, pentru că în fiecare an am încercat să vin cu ceva diferit. Anul acesta, îmi doresc să ofer mai multe experiențe pentru toate simțurile. Am pregătit un concert cu totul aparte începând cu ce mirosi, guști și simți pe 10 septembrie. 

Ce i-ai spune fetiței Irina Baianț?

Că o iubesc și să aibă încredere.

Și ce i-ai spune unei fete care visează să ajungă ca tine?

Să nu renunțe niciodată. Să nu-și creeze un idol din cineva, să fie propriul ei idol, să se descopere pe ea, să urmărească parcursul sau metoda altora care au ajuns sus în domeniul lor, dar să nu încerce să imite și să nu creadă că drumul ăla este drumul corect pentru că fiecare are drumul lui și experiențele care îl duc pe drumul respectiv, dar cel mai important este, indiferent de drumul pe care îl găsești, să nu renunți.

Ce nu ai face niciodată?

N-aș trăda.

Ai fost trădată?

Da. Am simțit trădarea la foarte multe niveluri.

Și cum depășești?

Înțelegând că și ceva din tine l-a făcut pe omul respectiv să simtă să reacționeze așa pentru că vorba aia “adevărul e undeva la mijloc” e mai profundă. Când spui “adevărul e undeva la mijloc”, te gândești că poate și tu exagerezi un pic în povestirea unui situații care nu îți face plăcere. Poate ceva din comportamentul tău l-a rănit pe celălalt sau l-a făcut să fie așa. Noi suntem oglinda unul celuilalt. Dacă ceva din comportamentul meu te rănește pe tine, evident tu vei reacționa și vei schimba energia, vei schimba abordarea și deschiderea față de mine. Atunci, energiile noastre se vor ciocni și nu vom mai putea colabora, nu vom mai avea o comuniune. Toate lucrurile care ne rănesc, că-i trădare, că-i abandon sau umilință vin de undeva și din noi. Dacă reușim să iertăm partea asta și să înțelegem că toți oamenii greșesc și îl ierți și pe el pentru rana pe care tu i-ai făcut-o, cred că acolo te eliberezi de orice sentiment, de orice durere. Iar eu așa am făcut. Eu doar așa am reușit.

Surpriza de la Marea Neagră. Eforie Nord. Rezident Eforie Nord

Iubesc marea. Necondiționat. Nu contează că e soare, că e vânt sau că e ploaie. Nimic nu îmi strică părerea despre ea. Îmi plac întâlnirile cu marea indiferent de anotimp. Dar vara e vara și vine cu aroganța ei. Îți trimite voci care îți comandă: Lasă totul și treci la mare!

Anul asta am ajuns la Marea Neagră, în sudul litoralului, departe de scumpeturile din Mamaia și de aglomerația din Vama Veche, stațiune care după părerea mea bate pe alocuri fițele din nord.

Am ajuns la Eforie. O stațiune care mie îmi place mult, în ultimii ani am fost de câteva ori, e drept în extra sezon.

Am stat 4 zile și 5 nopți cu Maria în superbul apartament Silver de la Rezident Eforie  Nord. Știu că e litoralul plin de hoteluri, dar eu am să va recomand să alegeți un apartament. Fac această recomandare pentru că un apartament îți da o independența fantastică. Nu ești constrâns de orele de mic dejun, îl prepari când ai tu chef și dacă nu vrei  poți să te duci la o terasă să mănânci.

Văzusem pe internet fotografiile de la Rezident Eforie Nord și recunosc că am gândit, da sunt foarte faine pozele dar parcă prea faine că să fie adevărat ce vedem în ele. Oh, well…Am ajuns la fața locului. Uimire. Dublu wow! Realitatea bate fotografiile! Un apartament dotat cu tot ce trebuie:

  1. espressor ( eu am buba la cap cu cafeaua deci a contat enorm să știu că am un aparat de făcut cafea plus pastille pentru tot sejurul )
  2. prajitor de pâine
  3. cuptor cu microunde
  4. fierbator de apa
  5. plită electrică
  6. mașină de spălat. Nu radeți, știu că nu pleacă nimeni în vacanță să spele rufe, dar ce bine e când poți să bagi rapid la spălat prosoapele de plajă, costumele de baie etc. Pe balcon aveam și un uscător de rufe
  7.  aer condiționat
  8.  veselă, oale, detergent de vase și de rufe, mop, matură etc
  9. fier de calcat si uscator de par si bineinteles proasoape

Apartamentul în care am stat noi are două camere și o terasă imensă pe care poți să ieși din ambele încăperi. Sunt două aparate de aer condiționat, unul în dormitor și unul în living. Mobila este super elegantă, totul e decorat cu mult bun gust, sunt multe detalii frumoase care îți bucură ochiul. Televizoare smart în ambele camere așa că între două reprize de plajă….netflix and chill cum se spune.

Baia e frumoasă, curată și nu ai cum să nu remarci produsele de la Rituals, săpun, gel de dus, șampon, balsam.

Livingul e spațios open space cu bucătăria, canapea e extensibilă, asta face apartamentul să fie potrivit chiar și pentru 4 persoane.

Dormitorul mi-a plăcut cel mai mult. Simplu, dar sofisticat cu niște detalii care îți arată că în acest loc nimic nu e la voia întâmplării.

Accesul în apartament e digitalizat. Formezi un cod doar al tău care e valabil de la checkin și până la checkout. Există și un cod de intrare în clădire, dar asta cu intratul în camera pe baza unui cod mi s-a părut mega șmecherie. Imaginați-va cum e o vacanta în care să nu spui ai luat cheia, unde e cheia, nu găsesc cheia de la camera! Un mare stres în minus.

În prețul apartamentului aveți incluse sezlongurile de plajă și parcarea subterană.

Am dat multe detalii, toate mi se par importante, nu e un cliseu cand va spun ca e un apartament in care aveti tot confortul de acasa. Cei de la Rezident au 11 apartamente în Eforie nord le găsiți pe toate pe siteul lor,  aici, urmăriți și pagină de Facebook pentru oferte și last minute. Primesc și vouchere de vacanță. Va las la finalul articolului mai multe fotografii care o sa va convinga ca nu e o cazare oarecare.

Mă tot gândesc să va spun ce mi-a plăcut cel mai mult si cel mai mult în apartamentul în care am stat pentru că sunt foarte multe chestii care mi-au rămas în suflet, dar cred că ce m-a “leșinat” era că dacă stăteam în pat vedeam marea, dacă leneveam pe canapea și ridicăm privirea marea era tot acolo.  Au fost minute de aur pentru mine și Maria. Priveliștea face toți banii la orice ora.

De ce să alegeți Eforie Nord pentru vacanță? E o destinație pentru familii, lumea nu epatează, nu e despre fițe și figuri, ai ce să faci cu copilul, ai ce să faci și cu bunicii pentru că sunt băile de nămol, e o stațiune care mie îmi place foarte mult. Mi-a adus aminte de copilaria mea, când mergeam cu ai mei sau în tabăra. Aceeași super atmosfera de familie, bonus acum  ai cazări extraodinare.

 

 

 

 

 

 

 

De ce să nu mergi NICIODATĂ duminica la mall

Răspunsul e simplu. Face parte din marile greșeli ale vieții. Pentru că, pur și simplu, oamenii scăpați din pandemie acum dau năvală. Oriunde. Și mallul e cel mai bun loc pentru foarte mulți

Am fost duminică seară la film cu două prietene. Drumul de la intrarea în mall până în cinema a fost o cursă printre treninguri, papuci cu blănitz, coada imensă de la un junk, pardon, fast food nou deschis, gură-cască fără număr, copiii țipând că mai vor, bărbați bombănind că nu mai pot, femei neobosite care nu se lasă extrase cu una cu două din magia ofertelor.

Am ajuns la cinema. Coadă mare, zeci de persoane care vor popcorn și nachos la fel ca mine și prietena mea. Din toată coada aia, doar noi purtam masca. Că așa alegem noi să purtăm masca în aglomerație. Cred că dacă ne așezam în curul gol la coadă nu atrăgeam atâtea priviri. Românul are ochi critic mai ales pentru oamenii care respectă reguli chiar dacă ele nu sunt publicate decât în legea bunului simț.

Intrăm la film. Noi trei pe ultimul rând și un grup de cinci adolescenți. Trei fete, doi băieți. Au mai venit două doamne, un domn cu o doamnă, încă un domn cu o doamnă și încă două adolescente. Cam acesta a fost publicul. Puțini oameni, io m-am bucurat, dar, na, filmul era de Almodovar așa că m-am gândit că nu oricine gustă complicăciuni.

Jumătate dintre spectatori au intrat în sală după ce a început filmul. Pac! lanternă în ochi că nu își găseau loc. Unii vorbeau la telefon, alții comentau cu voce tare filmul, o doamnă a ieșit din sala să cheme plasatorul că stătea fix sub aerul condiționat. Au cercetat împreună cu lanternele de la telefon cum bate aerul condiționat, apoi omul i-a sugerat să se mute că sala era goală, nu, a preferat să stea în același loc să mai bombăne puțin. Cu voce tare, tare.

Când am intrat, m-am bucurat să văd că sunt adolescenți la filmul ăsta, am zis hai, că țara mai are o speranță. Oh, well… copiii ăștia cred că veniseră la film să se ascundă de cineva. Practic, nu s-au uitat deloc la film, au vorbit non-stop, au râs de chestii de la școală, una dintre fete urmărea cu sonor un live a lu Bogdan de la Ploiești pe tik tok, nici măcar scenele de sex cu Penelopenu le-au atras atenție, mai ieșeau la un pipi, mai făceau un selfie, mai un hohot de râs. Feelingul meu e că își doreau să stea toți 5 pe întuneric undeva fără să vină vreo mamă sau vreun tată să aprindă lumina și să țipe: „Ce mama naibii faceți aici, v-am zis să lăsați ușa deschisă și lumina aprinsă.” Nici măcar nu s-au pupat! Pffff….Prinzând curaj de la atmosferă, și ceilalți spectatori au început să vorbească fără jenă. Te obliga sala cumva. Toată lumea comenta cu voce tare ca la meci. Mai suna un telefon, mai ieșea câte un om din sală, se mai aprindea câte o lanternă.

Nu pot să spun că mi-a plăcut filmul. Spre deloc, deși chiar m-am uitat la film, prin natura meseriei am atenție distributivă. Pot spune cu mâna pe inimă că „Mame paralele” regizat de Pedro Almodóvar e filmul cel mai interactiv la care am fost vreodată.

După film,   fix la ieșire, un grup de băieți ascultau pe telefon o manea, am mers puțin: un alt grup sătea la coadă să se pozeze cu o mașină foarte străină. Apoi un alt grup pe culoar, tot pe o manea. Remarc doar oamenii cu branduri mari pe piept și care vorbeau foarte tare. Mă tot întreb de ce. Poate pentru că ascultătorii genului sunt fix ca genul. Trebuie să dăm la maximum muzica, noi sfidăm, vrem să acoperim, să atragem atenția, nu?

Spre casă, fiind trecut de 9 seara am vrut să iau un Uber, dar fiind duminică seară costa cât o pereche de adidași, așa că am așteptat autobuzul. Oricum  sunt fan transportul în comun, o să vă povestesc într-un alt articol de ce. Aseară autobuzul semi plin, un grup de băieți foarte gălăgioși cu maneaua atașată, desigur, pe telefon. Asta dacă vă întrebați cine îi duce pe Dani Mocanu, Salam și Tzanca în trend pe youtube. Mergem o stație, volumul era tot mai sus, mai mergem o stație – râsete înjurături. La un moment, dat șoferul oprește brusc autobuzul, pune pe avarii, se ridică și le strigă. „Bueiiii, cârnaților! Unde credeți că sunteți, buei? Nu vedeți că în mașină mai sunt și alți oameni???? Trebuie să ii respectați, pe ei și pe mine! Dacă mai aud un sunet vă dau jos pe toți. Gura!” Mă așteptam să iasă o bătaie, da nu. Brusc s-a făcut o liniște… Acea liniște aproape anormală în România. Cumva reacția șoferului mi-a mai alinat durerea mentală după mall-ul de duminică seară. Niște gholbani au fost puși la punct. Știu că asta nu înseamnă mai nimic în țara în care se scuipă și se suflă mucii pe stradă, dar în momente ca aseară, în autobuz, noi restul ne mai răcorim puțin.

Să nu se înțeleagă din povestea asta că nu iubesc să merg la mall. O, ba da, dar în timpul săptămânii, dimineața și, la film, în mijlocul zilei cu pensionarii vă recomand. Spor la cumpărături!

De ce iubesc hotelurile la nebunie. O noapte la Sheraton Bucureşti

N-am fost fascinată de hoteluri de mică. Bine, nici experienţa vacanţelor pe vremea comunistă nu a ajutat prea mult. Îmi amintesc cum mergeam cu ai mei la Jupiter şi, cocoţată în vârful unui pat, ţipam că am văzut un şoarece. Sau cum treceam prin sala mare a restaurantului, plină de suedezi sau nemţi, ca să ajungem în sala mică unde stăteau românii. Străinii nu sufereau de lipsa mâncării, în timp ce noi eram mereu la „regim”. Dar dus e Ceauşescu şi n-am să vă vorbesc acum despre acea perioadă.

În 2021, spun cu mâna pe inimă, iubesc hotelurile. Şi azi vă povestesc o experienţă deosebită. În plină pandemie, am ales să îi fac Mariei o surpriză şi am fugit de acasă la hotel. Şi nu orice hotel: Sheraton Bucureşti. Iubesc ideea de turist în oraşul meu şi nu suntem la prima abatere. Acum doi ani, am stat la Ramada şi a fost minunat. Am descris experienţa aici.

La Sheraton am ajuns duminică după prânz. Trecem de nedumerirea şoferului de la Uber care ne-a luat din Voluntari să ne ducă la Romană. S-a uitat la noi, fiecare cu geamantanul ei roz, şi a plecat zâmbind.

În plină pandemie, când toată lumea era stresată, am fost întâmpinate cu zâmbete şi căldură. Peste tot, semne ale standardului înalt de la Sheraton. Normele de igienă respectate cu stricteţe. Am primit cartela şi am urcat în cameră.

Am ajuns la etajul 15. Când am privit pe fereastră Bucureştiul de atât de sus, mă gândeam că niciodată nu am mai stat atât de sus într-un hotel. Apoi mi-am amintit că am stat la Ritz în Atlanta, dar asta e o altă poveste, dintr-o altă viaţă, un capitol ce merită povestit separat.

Sheraton e un hotel elegant, impunător, detaliile sunt clasice, nu sunt excentrice, dar luxul e la el acasă. Şi luxul începe cu o curăţenie demnă de reclamele la detergenţii de top. Apartamentul în care am stat, a fost pur şi simplu perfect. Baie inundată în multă lumină, prosoapele pare că le-a lăsat cineva fără să le numere neapărat. Patul înalt, mini bar, espressor cu pastille pregătite, apă la discreţie din partea casei.

Punctul culminant al dormitorului vine de la fereastra care oferă cea mai frumoasă privelişte a Bucureştiului. Să stai tolănit, să te uiţi minute în şir la lumea de jos, să citeşti cartea preferată sunt doar câteva idei pentru această fereastră WOW.

Vă mai spun puţin de pat. Am eu o fixaţie cu paturile. Îmi plac mult canapelele, sunt expertă la pui de somn pe canapea, dar, dar, dar… un pat de hotel impecabil VINDECĂ ORICE. Şi aşa a fostpatul de la Sheraton. Am dormit cu Maria mult şi bine, ca două fete fugite de acasă, departe de lumea dezlănţuită.

Încet, încet se renunţă la măsurile anti-covid, ne reîntoarcem la viaţa normală. Mi-am făcut o listă de locuri unde e musai să ajung. Multe sunt departe de graniţele României, dar multe sunt şi aici, chiar în oraşul unde lumea aleargă după bani şi faimă. Bucureştiul e obositor uneori, dar îţi oferă oportunităţi pe care în altă parte nu ai cum să le găseşti. Sheraton e pe lista mea, abia aştept să merg cu prietenele mele. Vreau să le fac o surpriză să le invit într-o seară la restaurantul Benihana.

Conceptul de gătit live la teppanyaki mi se pare pur şi simplu wow. Bucătarii profesionişti din Asia gătesc live pe mesele hibachi. E o experinenţă unică, marca Sheraton.

Paștele în familie, la Sky Blue Hotel & Spa

Anul trecut mi-a dat totul peste cap. Ma rog, aproape totul pentru ca gusturile nu mi-s schimbate. Stiu exact locurile care imi plac la nebunie si visez cu ochii deschisi sa fug in fiecare weekend.

Cand vreau sa fug din Bucuresti dau o fuga la Ploiesti. Am mai scris pe blog de ce iubesc atat de mlult acest hotel. Gasiti articolul aici.

Imi plac locurile care imi creaza tabieturi chiar si de vacanta. La Sky Blue Hotel Spa aleg de obicei o camera la parter, dar de data asta am stat la etaj intr-un superb apartament.

Primirea a fost una de zile mari, dupa o saptamana nebuna e placut sa lenevesti la un pahar de prosecco, intr-o atmosfera super chill.

Hotelul e senzational ! Ce ma bucura e ca de fiecare data vad ceva nou. acum m-am bucurat să găsesc espressorul în cameră, o cafea bună mereu la îndemână.

Personalul e bine instruit iar regulile de siguranta acum in vremea Covidul sunt foarte bine respectate.

Am ajuns vineri dupa amiaza si de data asta nu am iesit pana duminica. Spa, somn, masaj, mancare buna, relaxare, spa si o oprire la bowling. Desigur, doua opriri si la la magazinul de unde mereu ma aprovizionez.

Mereu punct de atractie pentru mine este SALINA. E un spatiu care pe mine ma vindeca de fiecare data.

Daca nu as fi lucrat, anul asta as fi fost de Paste la Sky Blue Hotel. Iată propunerea de la Sky: sejur de 2 nopti (check in 1 mai – check out 3 mai), mic dejun, masaje de relaxare, Brunch Pascal, acces la Wellness & Spa, fitness și salină cu sare de Himalaya.

Gasiti aici ofertele complete.

Paște fericit!

 

 

 

 

 

VINE VACANŢA MARE. LA MAREA NEAGRĂ. ALEGEREA MEA: BLACKSEARAMA

Toată lumea ştie cât de cuminte am fost de când a început pandemia. Fără vacanţe îndepărtate, fară plajă la ocean, fără avioane, check-in-uri şi plimbări prin capitalele lumii. Fără răsărit la mare. A fost greu să mă ţin departe, dar siguranţa familiei mele este deasupra oricărei tentaţii. Vine vara peste noi iar şi nu mai vreau să poarte titlul de #numergemnicăieri. Așa că m-am pus pe căutat.Şi am făcut o listă de condiţii:

– să fie aproape de casă, dacă am putea, să mergem cu maşina

– să fie, totuşi, în străinătate

– să fie un loc liniştit, civilizat şi guvernat de bun-gust

– să respecte condiţiile de distanţare, măsurile anticovid

– să aibă paturi bune şi mic-dejun sănătos

– să fie la mare

 Prietena mea Ana a găsit locul perfect pentru noi: BlackSeaRama. Tot ea m-a dus la Zornitza, locul de unde nu am vrut să fac check-out. Mi-a rămas multă vreme în minte, am descris experienţa aici pe blog şi le-am făcut capul pătrat cunoscuţilor mei că e destinaţia perfectă pentru prietenie, dragoste, familie şi muuuuult vin.

 BlackSeaRama are aceiaşi proprietari, oameni cu vieţi guvernate de bun-gust şi preocupați de excelenţă în industria ospitalităţii. Am avut bucuria să îi întâlnesc şi să ascult direct de la sursă povestea unui business crescut de la zero cu foarte multă pasiune.

Cum eu sunt şefa la documentare, nu merg nicăieri fără să caut toate review-urile, părerile, articolele, nimic nu îmi scapă, cât e netul de mare. BlackSeaRama e o destinație cunoscută pentru români, am găsit păreri deloc împărțite, toată lumea e de acord că e locul perfect unde poţi să ai o vacanţă așa cum ai visat. 

 

Pentru cei care iubesc golful, e una dintre destinațiile de top din Bulgaria.


Ce mi s-a mai părut foarte cool e ideea să îţi faci nunta aici. Cred că în Bulgaria e mai uşor acum să îţi organizezi cel mai fericit eveniment din viața ta. Uite ce frumos poate să iasă: 

 

Am intrat pe site-ul BlackSeaRama, am admirat fotografiile şi m-am uitat atent la descrieri. Un hotel boutique sau o vilă cu o piscină mică în faţă, pisicina doar a ta, cu SPA, sală de fitness și activități recreaționale – sună foarte tentant. Eu sunt o femeie care iubeşte intimitatea, îmi plac locurile liniştite, cu oameni puţini (nu râdeţi :))), îmi place ideea de spaţiu doar al meu, pe care să nu îl împart. Să ştiu că nu aleargă copiii pe coridoare noaptea, când vreau să dorm sau cameristele dau cu aspiratorul la 8 dimineaţa fix în dreptul camerei mele, când hotelul e mare şi trebuie să termine treaba. Liniştea ca liniştea, dar şi luxul… da, iubesc luxul. Sunt o fată simplă, îmi plac diamantele şi paturile înalte, podelele încălzite şi muzica în surdină.

 

Am trecut la pasul următor. Cât facem până acolo? Fix trei ore şi 40 de minute din poartă în poartă, ca să zic aşa, deci cam cât faci până la Braşov, într-o zi de weekend.

 

Revenind la cazare, vilele au bucătării şi grătar. O facilitate pentru prietenii care merg în grup şi vor să gătească. Eu, sincer, ştiu sigur că o să stau, să mă relaxez ca să nu spun – zac – după atâta stres şi muncă. Aşa că o să aleg să mâncăm într-unul dintre cele trei restaurante sau chiar de la pizzerie. Ştiu, de când am fost la Zornitza Family Estate, câtă atenţie acordă proprietarii mâncării.

Un bistro, Marea Sushi Bar, o tavernă şi o pizzerie. N-ai timp să te plictiseşti, dar ai timp să le încerci pe toate. 

 

Mă bucur că am găsit  locaţia perfectă pentru vacanţa de vară.

 

Detalii despre BlackSeaRama, găsiţi aici.

 

Rezervări puteți face direct pe site-ul hotelului unde găsiți foarte multe oferte.

 

Mie mi-a atras atenția oferta de early bird: rezervi acum, până pe 30.04, pentru minimum 7 nopți și poți plăti mai târziu.

 

Dacă, totuși, vrei să achiți pe loc, ai 15% reducere, cu codul SAVE15%, pe blacksearama.com sau contactând departamentul de vânzări. 

 

Ce mă bucură este faptul că pot anula gratuit cu 21 de zile înainte de sosire, ceea ce, luând în considerare cât de imprevizibile sunt aceste vremuri, mă ajută să stau mai liniștită. 

 Vă mai las şi un filmuleţ care nu mai are nevoie de comentarii.

 

Să vină… V A C A N Ț A!

 

Elexus Sinaia: Independenţă de multe stele

Acum 15 ani, când nu exista Airnbnb şi nici nu găseai apartamente de închiriat pe Booking, descopeream site-urile englezeşti care îţi ofereau, la un tarif super rezonabil, aparatmente wow în toate colţurile lumii.

Îmi place mult idea de apartament în care ai totul la dispoziţie, departe de zarva marilor hoteluri.

După experienţa minunată pe care am avut-o la Elexus Boutique Predeal, am primit invitaţia să experimentăm şi câteva zile într-un apartament la Elexus, în Sinaia.

WOW! MINUNAT! Aceasta este concluzia pe care am tras-o, după doar câteva minute de la intrarea în apartamentul cu două dormitoare şi vedere la curcubeu…

Haideţi să vă spun ce mi-a placut:

– e foarte spatios, în primul rând – are 80 mp;
– are 2 dormitoare mari cu paturi înalte şi saltele demne de manualele despre somnul perfect; perne multe şi aşternuturi impecabil de curate;
băile spaţioase, oglinzi inteligente, finisaje de lux. Bonus: Uscătorul de păr cu aromoterapie (habar nu aveam că există aşa ceva);
– bucătăria mobilitată şi utilată ca la mine acasă. Da, da, inclusiv cu maşină de spălat vase;
– dormitoarele sunt faţă în faţă, despărţite de un living imens în care găseşti şi un şemineu. Ce idee frumoasă șemineul, după o zi întreaga pe pârtie.
– terase separate pentru ambele dormitoare şi living;
– parcare mare cu alimentare şi pentru maşinile electrice;
Elexus Sinaia e poziţionat în buricul târgului, foarte aproape de casino. E peste drum de Parcul Dimirie Ghica şi la 5 minute de mers pe jos de gară;
– Nu esti izolat, eşti practic în oraş, dar ferestrele nu au vedere la stradă, aşa că te bucuri de linişte;
– Sunt mai multe apartamente, cel în care am stat noi mi s-a părut perfect pentru 2 familii chiar şi cu copii, aveţi şi băi separate, şi loc suficient pentru toată lumea;
– Există o sală de şedinţe pentru întâlniri, dacă grupul e mare şi aveţi chestiuni importante de dezbătut.

Las aici fotografiile ca să vă convingeţi singuri de minunăţia asta. Şi vă recomand să alegeţi această locaţie dacă vreţi să mergeți cu familia sau cu prietenii la ski sau să fugiți cu jumătate departe de nebunia din oraș.

Rezervări, aici

 

 

Villa Vinèa, povestea vinurilor de Crăciun

M-am împrietenit cu oamenii de la Villa Vinèa cu mult timp înainte de pandemie. Și am devenit fan înfocat când am văzut ce frumos și curat au știut să gestioneze o perioadă care pe mulți i-a dărâmat. Îmi plac vinurile lor, îmi plac evenimentele pe care le organizează și abia aștept ca la anul  să mă duc să-i vizitez. Dar până atunci am stat de vorbă cu Mircea Matei, Director General Villa Vinèa, un manager cu experiență îndrăgostit de businessul pe care îl conduce.

Care este povestea Villa Vinèa?

Povestea Villa Vinèa a început în anii 2000, cu italianul Heiner Oberrauch, proprietarul grupului Salewa, ce produce și comercializează articole dedicate iubitorilor de activități în aer liber și montanierilor și care include branduri precum Oberalp, Salewa Sport, Pomoca, Wild Country. În timpul unei vizite în România, acesta a descoperit Valea Târnavelor și s-a îndrăgostit de frumusețea sa. Pentru că avea viticultura în sânge – bunicul său deținând o mică vie, în Italia -, a luat în considerare opțiunea de a fonda o cramă aici. Astfel, primul pas a fost să testeze mostre de sol în cadrul institutului de cercetare agricolă din Laimburg, în Tirolul de Sud. Rezultatele au fost fantastice, confirmând conținutul ridicat de substanțe minerale, ceea ce îl făcea ideal mai ales pentru cultivarea soiurilor de struguri albe, aromatice. În plus, întrucât și condițiile climatice ale zonei erau extrem bune, Heiner a hotărât să investească aici și a fondat, în 2004, Villa Vinèa.

Care este relația lui Heiner Oberrauch cu crama și cu regiunea acum?

Pentru Heiner, Villa Vinèa este un business pornit din entuziasm și pasiune, din dorința de a transforma un pământ, care, pe atunci, era nefolosit, în ceva productiv, frumos. Ca orice antreprenor bun, a avut nevoie de confirmarea potențialului regiunii și de acea analiză de sol, dar, inițial, Heiner Oberrauch a fost atras în Transilvania de frumusețea locului și de oameni.

De aceea, el revine de câteva ori pe an la Villa Vinèa, pentru afaceri, dar și pentru relaxare, tururi cu bicicleta etc. Când e aici, Heiner caută să se bucure de frumusețea peisajelor și să interacționeze cu membrii echipei, ne gătește, organizează cine și prânzuri și își face timp să discute cu fiecare dintre noi.

A fost un an greu pentru foarte multă lume, pentru foarte multe bussinessuri, dar am văzut că oamenii de la Villa Vinèa s-au adaptat rapid. Pachete pentru acasă, degustări în cerc restrâns, vizite în vie. Ce alte idei ați avut pentru a va adapta la acest an atât de greu?

Din punctul de vedere al businessului, a fost extrem de important pentru noi să susținem industria HoReCa, ajutându-ne clienții cu condiții comerciale bune și cu extinderea termenelor de plată. Ulterior, am mers foarte mult pe extinderea canalelor de distribuție, un proces pe care îl începuserăm în 2018-2019 și ale cărui roade au fost simțite anul acesta. Același lucru s-a întâmplat și cu e-shopul propriu care a fost lansat anul acesta, în luna februarie.

Turismul la cramă este o activitate foarte dragă nouă, pe care o practicăm de câțiva ani și care crește tot mai mult, dar, anul acesta, în iulie, am realizat primul nostru eveniment propriu, la care am vândut bilete. A fost o seară de jazz live, în cadrul căreia am avut tururi de cramă, degustări ale vinurilor noastre premiate în cadrul IWCB, concerte de rock, folk și jazz. Bineînțeles, seara a venit și cu surprizele sale neașteptate, o ploaie, care, însă, nu a tăiat din entuziasmul participanților. Ne propunem să reluăm astfel de inițiative și anul viitor.

Acum, de sărbători, am lansat pachetele Villa Vinèa, prin care propunem clienților o serie de opțiuni: fie cutii de lemn elegante, ce includ  sticle de vin și tirbușon, fie serii a câte 6, pachete mai ample, care au rolul de a aduce experiența de la cramă acasă.

Vorbind despre vinuri premiate, ce medalii ați reușit să strângeți până acum?

Experiența noastră cu concursurile de profil este una bună, întrucât avem o serie de medalii cu care ne mândrim. În 2019, am fost cea mai premiată cramă românească, în cadrul International Wine Contest Bucharest, una dintre cele mai prestigioase competiții de profil din sud-estul Europei, iar, în 2020, în cadrul aceluiași concurs, am câștigat  medalii de aur pentru Contessa, 2016, Diamant Selection, 2018, Rose Premium 2019, Rubin Selection, 2016, Kerner Selection, 2018) și  de argint Cuvée Celést, 2015 și Gewürztraminer Selection, 2018). În plus, în 2018, Diamant Selection 2016 a fost selectat drept cel mai bun vin realizat din soiuri locale, de către Gault & Millau.

Vin sărbătorile și e anul în care stăm la propriu mai mult pe acasă. Masă de Crăciun  în familie restrânsă. Ce vinuri Villa Vinèa punem pe masă? Si cum le asociem?

Îți propun să începem cu un spumant realizat după metoda tradițională, Cuvée Celést, pe care îl putem degusta pe cont propriu, la început, sau asocia cu câteva aperitive, cum sunt, de exemplu, salata de boeuf cu maioneză sau ouăle umplute.

Pentru tradiționalele sarmale cu varză, nelipsite de pe masa de Crăciun, aș recomanda un vin alb, complex, cu arome fructate și cu o aciditate excelentă, cum este Kerner Premium.

Când trecem la friptura de porc, fie că vorbim de un ciolan gătit lent, de friptură sau coaste la tavă, merg pe un cupaj din Merlot, Zweigelt şi Fetească Neagră, celebrul nostru Rubin. Acest vin roșu baricat, ușor condimentat se potrivește cu preparate mai grele, bogate în sosuri, pentru că le echilibrează.

Pe lângă toate acestea, ți-aș recomanda să continuăm masa cu un pahar de Contessa, un vin dulce, realizat din struguri de Muscat Ottonel, Kerner şi Gewürztraminer, culeşi devreme şi deshidrataţi, mai apoi, până la stafidire. Rezultatul este unul plin de arome, în care se simt miere, citrice, peltea de gutui și piersici confiate. De aceea, el merge asociat excelent cu o felie de cozonac cu stafide și nucă.

Pentru final, aș recomanda să încheiem masa cu o pălincă Villa Vinèa, realizată din struguri Pinot Noir, maturată în butoaiele de stejar folosite, în prealabil, la crearea unuia dintre cele mai premiate vinuri ale noastre, Diamant Selection.

Care e ordinea corectă în care consumăm vinurile la masa de Crăciun?

Eu cred foarte mult că, dacă ceva îți aduce plăcere, ar trebui să lași acel lucru să te ghideze, fără a urma, neapărat, o “ordine corectă”. Tehnic, însă, specialiștii recomandă să începem de la alb și să mergem spre roșu sau să pornim de la cel mai lejer și să evoluăm spre cel mai corpolent. Depindem, însă, și de tipul de meniul mesei de Crăciun, care este, adesea, bogat în produse de porc, ce se potrivesc mai bine vinurilor roșii, seci.

Mi-a plăcut ideea pachetului de degustare. 6 vinuri, pe gustul fiecăruia, n-ai cum să greșești. Cum degustăm acasă departe de experiența unui profesionist?

Vinurile bune merită o companie pe măsură, așa că e important să le degustăm în cadrul unei întâlniri plăcute, alături de membri ai familiei restrânsă sau vreun prieten apropiat.

Ca exerciții de degustare, este extrem de important să lăsăm vinul să ne vorbească, să îi acordăm atenție. Începem prin a-i admira culoarea, preferabil îndreptând paharul spre un fundal alb, și a-i ghici nuanțele, după care îl mirosim și încercăm să identificăm ce amintiri ne trezește, ce senzații olfactive activează în noi. Abia după aceea îl gustăm, savurându-l, pentru a-i percepe aromele. Pe măsură ce ne obișnuim, îndeplinim acești 3 pași în armonie, trecând elegant de la unul la celălalt. Degustând conștient vinul, vom începe să remarcăm diferențele și ne va fi mai ușor să identificăm care sunt soiurile de struguri sau cupajele care ne plac cel mai mult.

Ca sfaturi practice. Deschidem sticlă de vin și lăsăm puțin să respire sau turnam imediat?

E întotdeauna bine ca, mai ales, vinurile liniștite, roșii, complexe să respire.

E interesant să guști un vin imediat ce a fost desfăcut și să vezi cum evoluează, pe parcursul degustării, pe măsură ce e expus la aer. Dacă poți percepe cum i se schimbă nasul și gustul, experiența devine foarte plăcută.

În cazul vinurilor roșii, complexe, vechi, aerarea este importantă, deoarece eliberează aromele în stare latentă să iasă la iveală și să respire. De aceea, paharele largi, care oferă o mai mare suprafață de contact cu aerul sunt recomandate.

Din clipă în care am deschis o sticlă de vin și nu am băut o pe toată, cum păstrăm? Frigider, dulap, câte zile, la ce temperatura?

Niciodată în dulap, pe dulap sau la temperatura camerei, mai ales că aceasta oscilează semnificativ de la un moment al zilei la altul, ceea ce afectează profund calitatea vinului. În general, este bine să le ținem la frigider, la temperatură constantă, de 12 grade Celsius. Este important să nu confundăm temperatura de păstrare cu cea de servire, care diferă pentru fiecare tip de vin, fiind de 4-6 grade Celsius pentru spumante, 9-12 pentru albe și rozeuri, 15-16 grade pentru cele roșii, ușoare și 18-20 de grade Celsius pentru cele roșii, maturate.

Spumantul se bea la începutul mesei să ciocnim pentru noroc sau la final dacă avem un tort pe masă?

După cum spuneam, eu l-aș recomanda oricând ne face plăcere. Alegerea mea este, însă, la început, pentru deschiderea papilelor și pentru a seta tonul festiv al ocaziei.

Care sunt vinurile vedetă de la Villa Vinèa? Care e preferatul dumneavoastra?

Există o serie de vinuri extrem de apreciate de cumpărători, Diamant Selection, cupaj de Fetească Regală și Fetească Albă, Rubin Selection, din Merlot, Zweigelt şi Fetească Neagră, un vin roșu, sec, extrem de bun, Cuvée Celést, spumantul nostru realizat prin metoda tradițională, Contessa, vinul dulce, care merge foarte bine atât cu deserturi, cât și cu brânzeturi maturate sau foie gras. În plus, există câteva soiuri, precum Kerner, care sunt specifice cramei noastre și care nu sunt cultivate de către alți producători locali, ceea ce le face căutate de cunoscători și pasionați.

Vinul pe care îl consum cel mai des este Pinot Noir. Îmi place, pentru că e un soi delicat, elegant, cu arome subtile, dar ferme și, în plus, extrem de versatil. La Villa Vinèa, avem o pasiune pentru acest strugure, îl folosim atât pe cont propriu, în gamele Classic, Premium, Selection, cât și în cupaje și în spumant. Îl prefer, mai ales, în serile călduroase de vară, pe terasă, servit ușor rece, alături de un platou de brânzeturi locale. Dacă vorbim despre preparate mai elaborate, din rață, curcan sau chiar de un steak de ton medium-rare, atunci recunosc că desfac cu drag o sticlă de Pinot Noir Selection, un vin mai complex, în care aromele de fructe roșii coapte, specifice soiului, se îmbină armonios cu notele aduse de maturarea în butoaie de stejar și de învechirea în sticlp – cacao, vanilie, fructe de pădure.

Un vin bun o idee buna și de cadou.  Ce ne recomandati?

Din ce am observat în magazine, doamnele preferă spumant sau vinurile aromate. Pentru bărbați, aș recomanda cutia cadou, de lemn, care include Rubin Selection și Diamant Selection, deoarece sunt două dintre cele mai apreciate vinuri ale noastre și sunt o adevărată experiență enologică.

Care sunt particularitățile Villa Vinèa?

Villa Vinèa este o cramă în care oamenii, de la proprietarul Heiner Oberrauch, până la fiecare membru al echipei, pun foarte multă pasiune în ceea ce fac și se mândresc cu rolul lor în dezvoltarea și promovarea vinurilor de calitate. Ne bucurăm de asocierea a doi vinificatori extrem de talentați, Misi Denes, localnicul care coordonează activitățile de producție ale cramei, și Celestino Lucin, italianul declarat, în 2009, Oenologul Anului, de către publicația Gambero Rosso. În plus, beneficiem de un sol excepțional – singurul clasa B, din România, conform regulamentelor europene -, propice cultivării viței-de-vie și de condiții meteorologice extrem de bune.

Ce planuri are Villa Vinèa pentru anul care vine?

Planul este să creștem constant nivelul de calitate al vinurilor noastre, de aceea, normăm constant producția și reducem cantitatea de struguri / hectar. Ne dorim, de asemenea, să rămânem alături de industria de HoReCa și să dezvoltăm tot mai mult pasiunea consumatorilor români pentru vinuri. Bineînțeles, vom face acest lucru prin intermediul degustărilor și evenimentelor organizate la crama, extrem de dragi nouă.

Pe termen lung, dorim să devenim una dintre casele de vinuri recunoscute internațional și să contribuim la poziționarea României drept una dintre țările prestigioase, care produc vinuri de calitate.

Vinurile Villa Vinèa pot fi comandate aici.

 

 

 

Prof. CFM dr. Elena Căciulan: „Poți să faci meserie dacă nu iubești copiii, dar rezultatele nu sunt cele pe care le aștepți”

Pe doamna prof CFM dr. Elena Căciulan ar trebui să o cunoască  lumea toată. O femeie extraordinară, un super profesionist, un om rar care a ales să rămână în România să se bată cu sistemul, să faca lucruri extraordinare pentru micuții ei pacienți pe care îi tratează la  Elena Caciulan Fizioclinique.

Elena Căciulan este Președintele Colegiului Național al Fizioterapeuților din România.

Am vrut să aflu de ce a ales această meserie, care sunt satisfacțiile pe care i le aduce, ce greutăți întâmpinâ și mai ales ce îi sfătuiește pe tinerii care vor să o ia pe drumul frumos al fizioterapiei.

Cum v-ați hotărât să alegeți meseria asta?

Când eram copil îmi doream sa fiu doctor, profesor, prezentator tv, apoi totul a venit așa,”pe nepusă masă“ din dorința mea de a ajuta oamenii și pentru că am iubit și iubesc copilul, în special. Am avut o copilărie frumoasă cu mulți prieteni, cu care mă jucam de dimineață și până seara și cu care visam să schimbăm lumea!

Mâinile unui specialist care lucrează cu copilul în general și care are această lungă experiență în recuperare sunt mâini mirifice

V-a inspirat cineva?

Nimeni nu m-a inspirat. Nu știu cum am păstruns în lumea recuperării medicale. Poate că am visat, poate că steaua mea norocoasă, care a venit odată cu nașterea mea, cred că m-a îndreptat către partea cea mai frumoasă a de recuperării medicale – recuperareea copilului cu dizabilități neuro=motorie.. Cred că așa a fost. Eram la liceu, mă gândeam dacă am să dau la geografie, mă gândeam dacă să mă duc către partea asta de recuperare pentru că atunci, pe vremea aceea, se făcea doar la Facultatea de Educație Fizică, era o secție specială de recuperare medicală, de cultură fizică medicală, cum se numea în acea vreme și nu foarte mulți puteau să intre acolo, adică trebuia să ai medii bune ca să poți să intri la specializarea aceasta cu locurile limitate. Am avut noroc că am avut profesori foarte buni. Profesoara mea de anatomie, doamna doctor Portărăscu, a fost cea care m-a susținut și apoi am cunoscut-o pe doamna doctor Cristina Foza, care a fost asistenta profesorului Adrian Ionescu, care este părintele gimnasticii medicale românești și a fost profesoara care m-a susținut, care m-a îndrumat și care a văzut în mine un posibil specialist în recuperarea copilului.

După ce am terminat facultatea, am început să lucrez la Institutul de Ocrotire a mamei și copilului și acolo am avut-o ca și șefă pe profesoara mea din facultate. Și așa am început eu acest lung drum al recuperării medicale cu copilul cu dizbilități neuro-locomotii și cu scolioză.

Este zona cea mai apropiată sufletului meu și este partea de recuperarea pe care o iubesc foarte tare.

De ce iubesc partea asta de recuperare a copilului? Pentru că lumea copilului este o lume mirifică. Atunci când începi să lucrezi cu un bebeluș care poate să aibă opt zile, zece zile, o lună, două și poți să-i smulgi un zâmbet, să te privească cu ochișorii lui și să se întindă cu mânuțele lui să-ți prindă fața totul se transformă, nimic nu mai este real.

Nu mai ai griji, nu mai ai probleme, nu mai ai supărări, nu mai vezi invidiile oamenilor, pentru că acel copil îți dăruiește o energie care este unică.

Mâinile unui specialist care lucrează cu copilul în general și care are această lungă experiență în recuperare sunt mâini mirifice, sunt mâini care pot să simtă ce este cu acel copil, ce se întâmplă cu mușchii lui, ce se întâmplă cu articulațiile lui. Este greu de descris în cuvinte ce simți, dar de fiecare dată îți apar flash-uri că este un caz mai special, că o să fie de o perioadă mai lungă de recuperare sau sunt copii care îți dau un răspuns imediat și știi că ei au venit ca să le dai așa, un pic de… impuls. Este ca și când ai pune un pic de apă la rădăcina unei plante, a unei flori ca să îți apară floarea aia mai repede. Cam așa se întâmplă cu copilașii aceștia.

Credeți că în meseria asta poți să faci ceva dacă nu iubești copiii? 

Îmi este greu să vorbesc în numele celorlalți. Poți să faci meserie dacă nu iubești copiii, dar rezultatele nu sunt cele pe care le aștepți. Pentru că, să știți, de-a lungul timpului, am avut familii care au venit cu copiii la evaluare, am discutat în ce constă programul de recuperare neuro-motorie și am văzut pe chipul părinților o rezervă. I-am rugat să meargă acasă, să stea de vorbă, să se mai gândească, să stabilească de comun acord dacă vor să urmeze programul de recuperare. Dacă un părinte nu îmi oferă încredere maximă că sunt terapeutul de care are nevoie, eu nu am rezultate cu copilul pentru că programul de recuperare al unui copil pentru un terapeut să știți că se continuă și acasă. În sensul că tu poți să gătești, poți să te speli și să-ți vină o idee magică, să spui: Ah, copilului aceluia trebui să-i mai fac ceva. Asta înseamnă să faci profesia cu iubire și cu pasiune și cu dragoste. Pentru că lucrurile acestea vin încet și cresc în tine, ca și specialist.

Să faci această profesie trebuie să conștientizezi că ești mânuitorul care, prin arta de a conduce mișcare, ești cel care aduce normalitatea în viața pacienților

Care a fost cazul la care ați lucrat cel mai mult?

Nici nu mai știu. Mi-este greu să spun. Fiecare caz este special în felul lui. Am avut pacienți cu care am lucrat ani de zile, acum sunt adulți. Am pacienți care au terminat Facultatea de Kineto, care au terminat Psihologia, care au terminat Universitatea, cu care păstrez legătura și mă felicită de sărbători. Dar au fost pacienți care, într-adevăr, au înțeles că trebuie, trebuie să facă recuperare.

Ce le spuneți celor care vor să se apuce de această meserie. În primul rând, sunt mulți cei care vor să facă asta acum?

 Să faci această profesie trebuie să conștientizezi că ești mânuitorul care, prin arta de a conduce mișcare, ești cel care aduce normalitatea în viața pacienților. Și acest lucru îl faci doar TU –fizioterapeutul. Da, sunt mulți specialiști pe piața muncii în Romania, poate prea mulți pentru sistemul românesc de sănătate.

 Și credeți că generația aceasta care vine acum nu are această abilitate?

Eu nu mai predau la facultate și-mi este greu să spun ce se întâmplă în sistemul de învățământ, dar profesia aceasta este bine să o înveți lângă un mentor sau lângă un tutore care face lucrul acesta de o viață. Trebuie să ținem cont că în România stagiile sunt deficitare. Consider că partea practică este încă deficitară în sistemul de învățământ românesc. Eu sunt convinsă că în România sunt mulți tineri care iubesc copilul, care iubesc recuperarea neuro-motorie și care încearcă să se specializeze în dezvoltarea copilui. Ei fac eforturi, ei fac investiții pentru a putea fi specialiși responsabili ca să-și ajute pacienții în acest lung drum al reeducărării neuro-motorii.

Pacientul este deasupra noastră

După facultate, ce cursuri trebuie să mai facă?

Reglementarea profesiei de fizioterapeut, prin existența legii fizioterapeutului 229/2016 reprezinta munca mea de peste 20 de ani , obținută cu multă muncă, tenacitate și credința că poate deveni realitate ! NIMENI NU A CREZUT că se va obține reglementatea profesiei ! Va veni o vreme când fizioterapetul va trebui să obțină 30 de credite, adică el trebuie să facă cursuri de formare profesională, să-și updateze cunoștințele pentru a furniza servicii de calitate în favoarea pacientului.

Noi, dincolo de toate, trebuie să înțelegem că ne pregătim pentru îngrijiri de sănătate pentru și în favoarea pacientului, fie că este din România sau din străinătate. Pacientul este deasupra noastră.

Cel mai rău este că în România fizioterapetul nu-și găsește loc de muncă

Sunt mulți cei care pleacă?

Sunt foarte mulți care pleacă, în primul rând, din punct de vedere financiar. Cel mai rău este că în România fizioterapetul nu-și găsește loc de muncă. Poate că este un noroc că există cabinetele de liberă practică, acolo unde acești fizioterapeuți se pot angaja. Salariile sunt mici, locuri de muncă nu sunt, pe piața muncii ies foarte mulți fizioterapeuți care nu întodeauna își găsesc locuri de muncă. Și foarte mulți pleacă. Aleg să plece în țări din Europa.

Eu aș schimba sistemul de învățământ din România

Dacă ar fi să dați acum timpul înapoi, ce ați schimba? 

Eu aș schimba sistemul de învățământ din România. Mi-aș dori să existe o curriculă universitară care să ofere competențe fizioterapeuților.. Să știți că la început exista o curriculă foarte bună, când s-au înființat cele trei departamente de kinetoterapie și motricitate specială care au fost la București, Bacău și Oradea. Era o curriculă universitară care avea modelul școlii franceze.

Aș schimba în sistemul de sănătate prezența fizioterapeutului în toate compartimentele sistemului de sănătate, adică el să fie umăr la umăr alături de ceilalți specialiști din echipa interdisciplinară și să ajungem să învățăm populația României că mișcarea face parte integrantă din sănătatea noastră, că nu pastila minune ne readuce o funcție pierdută.

Noi trebuie să fim portavocea fizioterapeuților în care să spunem: AVEȚI NEVOIE DE NOI!

Pentru că terapia prin mișcate este neinvazivă, este cea mai ieftină formă de terapie. Fzioterapeutul poate să ajute sistemul sanitar într-un mod cu totul și cu totul aparte. Îmi pare rău că fizioterapia nu are un rol important în sistemul de sănătate din România. Poate că și aceasta rămâne o dorință a mea neîmplinită.

Și un mesaj de final, optimist totuși?

Consider că sunt un om atât de fericit, că am o profesie atât de frumoasă… Dacă aș lua viața de la capăt, aș face din nou această profesie, este unică, este aparte , noi suntem cei care aducem speranța când toți și-au pierdut-o , noi aducem normalitatea când nimeni nu dădea vreo șansă pacientului să atingă normalitatea, noix suntem mecanicii ai corpului cu totul și cu totul aparte.

 

 

Country Spa Retreat. Fortăreaţa anti-stres aproape de Bucureşti

De când mă știu eu călătoare, mereu am căutat locurile retrase, cu oameni puțini și liniște multă. Între un resort de șapte stele cu o mie de camere și o căsuță în vârful muntelui, pentru mine alegerea e simplă, fie pandemie sau nu.

2020 e un an șocant din foarte multe puncte de vedere. Încerc, însă, să îmi păstrez optimismul și să merg frumos înainte. Chiar dacă mult mai încet decât în alte vremuri.

Am ales pentru mine și familia mea să anulez orice plan de vacanță în străinătate, orice plecare la mare sau în alte locuri aglomerate. Mulți spun că sunt exagerată, dar nici că îmi pasă.

Îmi văd de ai mei cu grijă, așteptând să treacă această nebunie. Asta nu înseamnă că stăm închiși în casă. Cine mă cunoaște știe că plecările sunt viața mea. Acum nu mai plecăm peste mări și țări, dar sunt și în România atâtea locuri frumoase, sigure, cu oameni conștienți că trebuie să fim mai atenți la detaliile care ne pot feri de boala asta care ne-a dat toate planurile peste cap…

La 30 de kilometri de București, am găsit Country Spa Retreat – un loc dedicat relaxării totale.

Niște oameni deștepți și umblați au ales să construiască un complex pe malul lacului Snagov. Opt camere duble, două junior suites și un master suite fac din acest hotel boutique un loc intim, departe de hărmălaia marelui oraș.

Noi am stat în apartamentul cu două camere. Practic, sunt două dormitoare mari, un living și o baie generos luminată. L-aș recomanda pentru o familie cu unul sau doi copii sau… unui grup de patru prietene care vor să se relaxeze la spa.

Așternuturile sunt moi, din bumbac egiptean. Mi-a plăcut că gazdele nu s-au zgârcit la perne, cărți și alte obiecte de decor care fac fiecare cameră unică. I-am rugat să mă lase să văd și o cameră dublă și un junior suite. Același bun-gust peste tot.

Personalul e discret, dar prezent. Mi-a plăcut foarte tare că, deși mic-dejunul începe la ora 8, cineva a fost gata să îmi facă un espresso la 6 dimineața.

Și, apropo de mic-dejun… e extrem de gustos și de sănătos. Proprietarii au gândit o mică fermă proprie de unde iau tot – de la legume până la lapte și brânză. Și au și niște dulceţurile pe care le fac in house… ceva de vis!

Hotelul are două piscine exterioare încălzite, un jacuzzi și o grădină plină cu flori spectaculoase.

În curte e și clădirea spa-ului medical, unde puteți face gimnastică medicală, yoga și vă puteți întâlni chiar cu un specialist care să se ocupe de sufletele și de mințile voastre. Apropo de asta, am uitat să vă spun că la etajul al doilea al hotelului este o bibliotecă unde poți să te refugiezi, să citești și să… visezi! Genial!

Peste drum de hotel se întâmplă minunile care mă interesează pe mine.

O fortăreață antistres care primește vizitatorii și îi ajută să uite de marile probleme ale vieții.

Am avut parte de un masaj și un tratement special la cosmetică, un masaj facial și o mască Laksmi și de o pedichiură spa care mi-a lăsat picioarele ca de bebeluș. Genială împachetarea tălpilor în parafină. De 3 ori !!! wow !!!

Am mai făcut și un tratament pentru părul meu bolnav de la oboseală. Eram convinsă că îmi cade părul de la stres, ajunsesem să nu îl mai pieptăn cum trebuie (că aveam senzația că de-aia cade) și îl spălam delicat cu tot felul de chestii nepotrivite. Am primit un diagnostic al scalpului (habar nu aveam că există așa ceva pe lume). A urmat o mască cu argilă și salvie și apoi un masaj adevărat. Am plecat de la spa parcă mai slaba cu câteva kilograme

Concluzie: Mergeți la Country Spa Retreat dacă vă place liniștea, dacă iubiți confortul, dacă vreți 5 stele adevărate. Nu e cu muzică tare, nu e cu vorbit tare, nu e cu karaoke seara și nici cu animație la piscină. E cu oameni de bun-simț care vorbesc în șoaptă și sunt atenți la nevoile voastre ca să nu zic direct că sunt gata să vă facă toate mofturile.

E locul perfect aproape de casă, unde să fugiți cu persoana iubită sau cu copiii. Poate să fie cea mai frumoasă amintire de vara asta. Pe cuvânt!

Mulţumesc, Răzvan Pascu pentru recomandare. Mereu am să merg pe mâna ta!

 

 

 

Prima ieșire din pandemie. Luxul liniștii la Elexus Boutique Predeal

Greu m-am hotărât să plec de acasă. Cu fricile astea noi e complicat să găsești locuri în care să stai fără stresul marelui virus. Dar dorul de o plecare cât de mica a învins și uite așa am ajuns la Predeal la Elexus Boutique. Fostul hotel Robinson, pe care îl ştie toată lumea, a fost renovat în totalitate şi pus la punct cu mare atenţie la detalii.
Linişte, curăţenie, mic dejun fabulos cum ar spune Bookingul, dar aici chiar e fabulous, pat înalt, saltea nouă şi bună, aşternuturi impecabile, Netflix, baie strălucind de curăţenie şi invadată în lumină, flori, linişte, linişte, linişte…
Grădina e tot ce poţi să îţi doreşti dacă vrei să stai să citeşti sau pur şi simplu să moţăi într-un hamac sau în leagăn. Cred că e cea mai frumoasă grădină de hotel pe care am văzut-o în România. Multe flori, multe colţuri retrase, foişoare, dar şi mese de doi, dacă vrei o seară romantică.

M-au impresionat ospătarii foarte tare, ştiu că e o gravă problemă cu personalul din horeca la noi, dar aici nu e cazul. Oamenii brici, super meseriaşi, non invazivi, dar prezenţi şi rapizi. Mâncarea bună, sănătoasă, dau un big like pentru orezul cu lapte făcut în casă, dar şi pentru tochitura sau carnea la garniţă.

Un mare plus e sentimentul de siguranţă pe care l-am simţit. De la intrarea în hotel, dezinfectant, scanarea feţei, temperatura, toată lumea poartă mască şi mănuşi. Safe, safe, safe!!! Mai multe detalii despre măsurile luate împotriva virusului care ne-a stricat anul, găsiţi aici.

Mi-a plăcut mult la Elexus Boutique Predeal. Sunt o pretenţioasă şi nu-s uşor de mulţumit, dar oamenii m-au făcut să mă simt specială, binevenită. Felicitări, Andreea Achitei pentru toată munca voastră. Super treabă!

Abia aştept să revin mai spre toamnă, când se instalează frigul şi, de ce nu, când vine şi zăpada. Să vezi atunci campionatul naţional de somn şi linişte!

Weekendul petrecut la Elexus Predeal a fost mai mult decât un simplu weekend la munte şi asta pentru că liniştea e cel mai frumos cadou pe care sunt gata să îl primesc oricând. Multumesc, Oana Roman pentru această frumoas experienţă! De acum, promit să merg peste tot unde mă trimiţi.

Rezervări la Elexus Boutique Predeal puteţi face aici. Vă las mai jos mai multe fotografii.

Vacanțe frumoase și sigure vă doresc!

Emanuel Mirea: Să facem viața mai rotundă!

Pe Emanuel Mirea toata lumea il stie de la Stigma. Eu mi-l amintesc perfect de la o petrecere la care a cantat cu bandul lui. M-au frapat zambetul si toata energia cu care a facut seara sa ramana una de povestit peste ani. Emanuel nu are cum sa te lase rece. Pe langa muzica, e ceva in spiritul lui care te face atent. Cand stai putin de vorba cu el întelegi exact. Vorbele lui parca te trag de maneca sa lasi porcariile si sa te gandesti la ce e cu adevarat important. De vina-s energia lui de om bun, asezat, de barbat asumat si linistit la cap care stie ca viata nu-i despre bani si faima, ci despre oameni buni , pace și lucruri simple. Astea toate fac viata mai rotunda. L-am intrebat despre melodia lui cea noua, despre muzica in general, prietenie, trecut, strainatate, familie, dar mai ales despre prezentul care pentru el e mai important ca orice. Mi-a povestit despre toate cu un zambet intelept pe buze. Emanuel stie cum SA FACA VIATA MAI ROTUNDA.

Continuarea