Zurli + Fifi = Love


Duminica de vis a  început cu trezit la ora 9.00 când spectacolul cu gaşca Zurli începea la ora 10.00.

N-are sens să vă spun că Fifi nu s-a dezminţit şi până în ultima clipă a fost ferm convinsă că Sala Polivalentă e locaţia. Nu insist să povestesc, important e că am realizat la timp unde trebuie să ajung.

Am ajuns la ora 9.48 cu stresul că nu o să găsesc loc de parcare. 

La Palat însă…linişte. Acea linişte de duminică dimineaţă. Nici urmă de copil. Nici urmă de părinte. Nici măcar băieţii şmecheri care te ajută să parchezi  pentru că-ti vad handicapul de parcare in privire si doar ei il pot anula  contra unei sume modice. Nimic. Nada. Zero. In momentul ala m-am gandit ca am incurcat ziua. Nu. Ceasul il fixasem dupa noua oră, asa că eram în ceaţă.  Intru pe facebook şi mă liniştesc : spectacolul începea la 11. Oooook, bravo fifi, 10! Explic şi până la urmă conving copilul să mergem să bem un fresh de portocale că ce să vezi? a mea nu voia să se mişte:)))

Ne întoarcem după fix o oră şi scena de mai devreme nu mai are nicio legătură. Cohorte, oameni buni! De copii . O armată neliniştită. Intrăm, ne aşezăm, sala plină, plină. Multe vedete cu copiii, tătici tastând pe telefoane mult prea scumpe, mămici care se rujau că nah nu poţi să stai oricum în sală, bunici moţăind şi copiii care toţi aveau aceeaşi întrebare: Cand incepe? 

Şi a început showul. Impecabil. Super bine dozat, nu scurt, nu lung, replici inteligente, ca să nu mai spun e tema principală cu strânsul jucăriilor care initial a derutat-o pe fie-mea, se tot uita la mine suspicioasa. Probabil copilul a crezut că e un spectacol comandat special de mine cu titlu: strange jucariiile!

 

 

 

 

 


In drum spre casă am întrebat-o cine ti-a plăcut cel mai mult.

– locul 1 zana. nu ca aveam vreun dubiu

– locul al 2 lea – fetita zurli. Ai vazut mami ca nici ea nu isi strangea jucariile? Am vazut pisi, dar pana la urma le strange ca daca nu ele dispar. Da, mami asa o sa fac si eu ( Doamne ajută! )

– locul al 3 lea: tanti prezentatoarea. Da ce ti-a placut la ea? Ca râdea mult, mami. Ai vazut cat râdea?


Am văzut şi eu cât râdea tanti prezentatoarea ( Mirela Retegan). I-am simtit fiecare emotie. Şi bucuria când a vazut sala plină.

Concluzie: 

Ne-a placut tare spectacolul, mai venim si in aprilie.

Ne-am mai facut si poze cu fetita Zurli. Ce să mai vrei, ce să mai vrei? 

 


Zurli e o poveste frumoasă care a intrat în viața noastră la timp. Și sunt sigură că între noi e o mare dragoste. La prima vedere. 


foto: Dragos Boldea 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.