21 aprilie 2017. Cea mai frumoasă zi.  La 3 jumate după amiază sunt deja oameni strânşi în faţa Sălii Polivalentă. Înăuntru se fac ultimele pregătiri. În spatele scenei, în cabine, e o linişte aparentă. Fetiţa Zurli şi Zâna Bună cântă şi fac glume, în timp ce Mirela se machiază.

Am un nod în gât şi capul plin de flash-uri. Îmi amintesc primul spectacol pe care l-am văzut acum 3 ani, când m-am îndrăgostit iremediabil de Zurli. Îmi trec prin minte cadru cu cadru amintirile frumoase, dar şi alea dure: săli pline, copii fericiţi, lacrimile Mirelei de bucurie după fiecare spectacol, seara de pomină de la Roman, când erau -15 grade în sală sau show-ul de la Timişoara, pe care ea s-a încăpăţânat să îl ţină, deşi turna cu găleata. Dar n-a fost problemă, că i-a învăţat pe copii să danseze în ploaie. Femeia Uragan, cum îi spun eu, a ştiut pe ce drum să se pună. De 10 ani merge pe el. La început a mers încet, apoi din ce în ce mai tare. I-au spus diverși că nu e asta calea, au încercat să o tragă pe poteci mai uşoare, mai profitabile. Nici gând. Şi-a văzut cu încăpățânare de drum, pas cu pas, până într-o zi când s-a trezit alergând. Nu mai era un drum, era ditamai autostrada şi în spatele ei sute de mii de copii dansau şi cântau “Am o căsuţa mică”.

21 aprilie 2017. La 4 şi jumătate se deschid porţile. Deja sunt 300 de oameni afară. Zurli are cea mai frumoasă, mai sinceră şi mai disciplinată armată de fani din România.

Octombrie 2014. E o dimineaţă frumoasă de sâmbătă şi restaurantul e gol. Retegan îmi povesteşte ceva important cu un glas serios şi gândire asumată.

„Plec în ţară în turneu, primul turneu, îmi asum toate pierderile, dar simt că trebuie să fac asta.”

“Ce pierderi?” (am crezut că se alintă, nu o cunoaşteam prea bine)

“Păi în ţară nu ne ştie nimeni, Fifi”.

Şi ţara toată avea să o contrazică. SOLD OUT scria pe fruntea Zurli, dar Retegan era prea ocupată să îşi facă treaba cinstit, curat, cu dragoste imensă pentru copii. Mi-a aduc aminte zâmbetul meu de atunci, neîncrederea ei şi gândul pe care l-am avut instant: pe fata asta o să o lovească succesul așa de tare că nu o să îşi dea seama ce se întâmplă.

21 aprilie 2017. La 5 jumate sala e pe jumătate plină. Dau nas în nas cu fetiţa Ancăi Lungu. Mă pupă şi îmi spune cu glasul ei de copil mic:

“Fifi am emoţii.”

“Ştiu, Nati te înţeleg, şi eu am nişte emoţii…”

Râd tare şi îmi ţin lacrimile. Începe spectacolul, sala e plină ochi. Mă duc spre scenă şi lacrimile mele se întâlnesc cu ale Mayei, fata Mirelei. Ştim amândouă foarte bine că trăim cea mai frumoasă amintire cu Zurli de până acum…

30 Ianuarie 2017. Ne urcăm în avion să plecăm în vacanţă la Amsterdam. Văd copii printre pasageri şi îi spun Mirelei: Îţi reamintesc că mergem în vacanţă, nu trebuie să iei în brațe fiecare copil şi să te joci cu toţi, da? Râde şi zice dada, promit. Promisiune încălcată. În timp ce eu citesc, ea se ridică şi ia un bebeluş, îl învârte apoi se joacă cu el şi cu Fetiţa Zurli şi cu Zână Bună. N-ai cum să le opreşti…

21 aprilie 2017. Dau să fac Live pe Facebook şi nu prea pot că îmi tremură mâinile. La al doilea cântec mă ia plânsul de a binelea. Mă duc la baie şi mă spăl pe faţă cu apă rece, mă uit în oglindă şi mă cert: “Fifi, adună-te!”  Îmi pun zâmbetul Zurli şi intru înapoi în sală. 4.000 de suflete cântă “Pune-ţi, pune-ţi, pune-ţi o dorinţă” şi mă gândesc deja la toate dorinţele împlinite ale Mirelei. Pe unele cred că nici nu şi le-a pus. N-a îndrăznit. De afară pare cea mai puternică femeie din lume. De fapt, e munte de emoţie. E smerenia unui om care a pornit de jos şi a făcut totul de unul singur. Când faci ceva fără să ai o avere în spate, când calculezi leuț cu leuț şi te bucuri că ai mai făcut un costum, că ai mai creat un personaj. Să mai ai modestia să întrebi:  “Fifi, crezi că o să vină lumea?” Când tu ţii spectacole Sold Out de 2 ani… Să nu ţi se urce la cap, să nu ai senzaţia că totul ţi se cuvine… Îmi trec toate prin cap în timp ce fac Live pe Facebook și mă trezesc cu Retegan care se dă jos de pe scenă şi pleacă prin sală, până la ultimul rând. Pentru că ea trebuie să fie acolo pînă la ultimul spectator, pînă la ultima îmbrăţişare.

Show-ul e aproape de final. Nicicând sala Polivalentă nu a strâns atâta iubire. Ploaie de confetti peste copii şi părinţi, ca la toate marile sărbători ale lumii. 4 mii de suflete pleacă acasă fericite. Şi-au luat porţia de dragoste şi sinceritate.

Mă întâlnesc cu Chinezu şi râdem: “ Urmează Arena Natională, nu?”

Retegan, la jumătate de ora după, în cabina în timp ce se schimbă: “Tu, Fifi, ai văzut câtă lume a venit?”

Râd de ea şi uit trecutul, uit tot drumul care a fost. Mă gândesc la Zurlandia, care va fi cel mai mare festival de familie din România.

Şi mă gândesc la Arena Naţională. Ce acustică bună are şi ce bine o să se audă într-o bună zi: Am o căsuţa mică aşa şi aşa….

foto: Ovidiu Craiciu