Că lumea se plânge, pentru mine nu mai e vreo știre. Majoritatea oamenilor cu care intru în contact se plâng. De la micuțisme, la chestii mari. Gândirea aia pozitivă, pe care o tot propovăduiesc ăștia pe Facebook, nu prea ajunge în viața reală. Și jur că altfel înțeleg problemele reale, boli, necazuri, suferințe, despărțiri, dar sunt trei, de fapt patru drame pe care…

 Drama bogaților plictisiți

Se observă cu ochiul liber la semafor. Cu cât masina e mai mare, cu atât fața e mai plictisită. Cu cât restaurantul e mai scump, cu atât mesenii par mai blazați. De la bona filipineză care a rătăcit un cercel, la manichiurista idioată care a uitat combinațiile de ojă, până la “pfff, nu știu unde să mai mergem în vacanță, că am văzut toată lumea și am vrea să mergem undeva, să fie ceva simplu, minimalist, poate chiar rustic, dar parcă nu ne-am amesteca cu pământenii”. Și dacă plictiseala asta nu ar veni însoțită de o tristețe care duce direct într-o dramă în ușile psihologilor, poate nimeni nu ar sesiza penibilul situației. Ironia sorții: și bogații plâng. Destul de des.

Drama oamenilor care muncesc prea mult

Cunosc nișa asta mult prea bine, am fost regina lor niște ani, așa că stiu ce spun, cuvânt cu cuvânt. 12-14-16 ore. “Nu mai pot, vai, ce obosită sunt, trece viața pe lângă mine. Îmi vine să plâng de oboseală. O să mor”. “Dar de ce nu te oprești?” “Cum să mă opresc? Nu,nu, stau aici în bula terminaților și a frustraților care se uită cu năsucul lipit de geam la oamenii care se plimbă prin parc ziua în amiaza mare”. Degeaba îmi tot zicea tata: măi fetiță, dacă munca era bună, o luau boierii de mult…

Drama femeilor frumoase

Am avut o “situație” zilele trecute cu o colegă care trebuia să meargă la o filmare cu un personaj celebru. Celebru agățător de femei frumoase. Colega, cea mai frumoasă din România: “Of, o să se dea la mine, a mai făcut-o!” (ea fiind genul ăla care când intră într-o încăpere, femei si bărbați se holbează la fața ei de zână). “Draga mea, te-ai uitat în oglindă cum arăți?” “Da.” “Și ești conștientă că ești extrem de frumoasă?” Asta este viața, trebuie să te obișnuiești că toți vor să te ia acasă ca să faceți lucruri tinerești și rușinoase împreună. Femeile frumoase mereu se vor plânge că bărbații le vor pentru că sunt frumoase, iar ele s-ar vrea iubite pentru suflet sau, și mai grav, pentru creier. Așa cum alea cu creier or să vrea să fie și ele prințesele din castel care dorm pe patul plin cu petale de trandafiri. Măcar din când în când. Nu se poate.

Drama oamenilor care fac sex toata noaptea

E ceva cumplit. A doua zi e o jale de nedescris. “Vai, sunt praf, vai, am făcut sex toată noaptea, o să mor.” Am o veste proastă și una bună. Vestea bună e că nu se moare din osteneala sexului, vestea proastă e că nu trece. Adică nu faci sex și gata, ți-a trecut dorința. Nu e ca și cum ai lua o pastilă. Faci, mai vrei și tot asa. Și să ai nerușinarea să te plângi și să faci o dramă din asta… cred cumva că drama asta atrage cele mai multe blesteme față de toate celelalte false drame de mai sus.

Și acum o să vină Bazavan și o să spună: “ Auzi fetiță, de ce ai scris asta? Ce le rămâne oamenilor după articolul ăsta, cu ce pleacă ei de la tine din blog?” Uite așa, ca să râdă, că poate se recunosc și de mâine lumea va fi mai calmă și din ce în ce mai puțin oameni se vor plânge de plictiseala bogăției, de prea multa muncă, de prea frumusețe sau de sex în exces. D’aia.

Pentru că te-ai pus mereu în mintea mea, pentu că în clasa întâi făceai beţigaşele alea idioate în locul meu şi uite aşa luam mereu 10 la caligrafie, pentru că eşti bolnav cu călătoriile şi mi-ai dat şi mie boala asta cea mai frumoasă din lume, pentru că nu poţi să stai locul o clipă, pentru că ai un umor pe care mi l-ai predat de când  aveam 3 ani, pentru că faci cel mai bun ceai de sunătoare din lume , pentru că insişti să mănânc şi să nu umblu cu mijlocul gol, să fiu mai calmă şi să nu mai umblu desculță pe gresie, pentru că te superi greu dar îţi trece repede, pentru că m-ai lăsat mereu să dorm cât vreau, pentru că m-ai dus foarte devreme în viaţă la bibliotecă şi mi-ai ales prima carte, pentru că ai fost primul bărbat care mi-ai adus micul dejun la pat, pentru că eşti cel mai bun profesor pe care l-am avut vreodată, pentru că o adori pe mama şi eşti cel mai tare partener de joacă al Mariei, pentru mine tu eşti cel mai iubit pământeni.

La mulţi ani, tată! Te iubesc!

În calitate de Fifi, primesc tot felul de cadouri, după sufletul și înfățișarea omului, care cum îl lasă inima îmi mai trimite una alta.

Ieri să fi fost pe la un noonish când mi-a aterizat pe birou și mai târziu în frigider o cutiuță care arăta foarte suspect. Suspect de bine. Ambalaj prețios, grafică cu fir de aur, am zis inel de logodnă n-are cum să fie, că-s măritată, da’ sigur e ceva de bine.

Și “ierea”. Căci înăuntru mi s-a arătat un ditamai foie gras-ul sau cum ar zice un poporean, pateul. Nu sunt genul care să suspin după brand-uri, mărci, prețuri și impresii. În schimb mă impresionează calitatea. Eram deja topită de la ambalaj. Putea să fie și gol înăuntru, tot îi dădeam notă de trecere. Nu era gol, evident, în cutia magică era un ficat făcut pastă, frecat cu ceva minunății de mă dor măselele de poftă doar la amintirea gustului. Îmi sare saliva din măsele ca soldatul român la Mărășești în baioneta turcilor, cu pieptul dezgolit.

Mă scuzați, m-a luat puțin valul. Revenind la materialul didactic, așa ceva nu se mănâncă pe burta goală. Nu se mănâncă de foame. Nu se mănâncă după ciorbă. Știu, sunt foarte mulți “nu se mănâncă”.

Da, dar e foarte important să îi acordați atenția specială pe care o merită. Eu am uns puțin pe niște pâine prăjită și am luat cu o gură de demi-sec, că e vineri și e dezlegare. Iartă-mă, Doamne.

Concluzionez.

Să trăiască și domnii de la Comtesse du Barry, să le dea Dumnezeu sănătate, că m-au răsfăţat și azi. Cât despre voi, dragile mele, vă urez weekend plăcut și să mâncați bine, nu mult. Că minunate erați deja.

Am și eu zile și zile. Zile când îmi ies toate șnur și zile când îmi vine să îmi iau câmpii. Și într-unele din zilele astea, simt că merit să mă premiez. Poate să fie o ciocolată. Poate să fie un film. Pot să fie amandouă. Sau poate să fie un vin. Aici am vrut să vă aduc. Aseară am simțit că a venit rândul vinului.

Știți momentul ăla când e casa pustie și tocmai ați terminat o zi infernală. Când nici măcar câinele nu mai e acasă, copilul și soțul nici atât și ați putea să vă permiteți orice extravaganță? Un bărbat și-ar lua o haină pe el și ar fugi într-un bar, cu băieții la o bere și un meci. Sau la mai multe beri. Noi nu suntem așa; noi femeile, zic. Noi ne bucurăm de singurătate și de lipsa grijilor, apreciem instantaneu liniștea și căutăm cea mai plăcută metodă să o sărbătorim. Și unde să cauți mai bine fericirea dacă nu în frigider? Acolo unde pot să fie și cioco și înghe și vinul.

Și l-am deschis. Frigiderul. Și l-am deschis. Vinul. Era o premieră. De la prietena Anita, un vin “tânăr”, cum s-a exprimat chiar ea. “Gustă-l, Fifi, că nu mori”. Optimist gând. De obicei mă feresc de recomandări, dar alt vin nu aveam și declarasem deja că e seara vinului. Ei bine, n-am regretat niciun moment. Numărul de pahare consumate nu e relevant, să zicem că nu m-am oprit la primul. Și pentru că mi-a plăcut, am zis să aflu mai multe, pentru viitor. So, dragă Anita, cu voia și știința ta, o să înșir mai jos polologhia pe care mi-ai trimis-o pe email:

„Vinul young.LILIAC este un veritabil curator de emotii si poate fi considerat un instrument de initiere a tinerilor in lumea fascinanta a vinului, avand insa grija sa nu-i dezamageasca nici pe amatorii avizati.

young.LILIAC poate fi gasit in 3 cupaje racoritoare:

young.LILIAC Fresh – produs dintr-un coupage de Sauvignon Blanc & Feteasca Alba. Culoarea galben pai cu puternice reflexii verzui indică un vin tânăr și proaspăt. Vinul se deschide cu arome de agrișe și note ierboase. Are o mineralitate ridicată și o aciditate bună. Pe cerul gurii se simt aromele citrice, cu note de mere verzi. Este un vin recomandat cu bucătaria mediteraneeană, bazată pe pește și fructe de mare.Alegerea perfectă pentru branzeturile proaspete sau maturate.

young.LILIAC Fruity – Sauvignon Blanc & Feteasca Regala. Si in acest coupaj, culoarea galben pai indică un vin tânăr. Aromele intense fructate, cu note de piersică și trandafiri te surprind la miros. Pe cerul gurii aciditatea bine definită se combină perfect cu corpul rotund, desăvârșit de post gustul fructat. Este un vin proaspăt recomandat cu preparate din carne gătite în stil clasic sau asiatic, cu salate ușoare sau paste cu sos alb

young.LILIAC LightRose – Feteasca Neagra & Merlot. Culoarea delicată somon indică un vin rosé ușor. La nas aromele de capsuni sunt completate de notele florale. Vinul are un corp ușor, o aciditate medie și arome de fructe roșii.

Despre LILIAC

În zilele noastre, Liliac reînvie tradiţia seculară pe care Transilvania o are în viticultură. Peisajul secular şi tehnica modernă crează, pe cele 52 de hectare, o simbioză perfectă. Aici sunt create vinuri autohtone, care cuceresc prin rafinament şi complexitate. Indiferent dacă sunt albe, roşii, roze sau irezistibil de dulci, de fiecare dată când deschidem o sticlă de Liliac, experienţe incredibile sunt pe punctul de a fi descoperite.

Astfel, în vinurile Liliac, pe lângă soiurile traditionale româneşti, culeşi cu multă migală şi dragoste, se regăseşte și un procent semnificativ de experienţă austriacă. Iar sub îndrumarea specialistului Rudolf Krizan, care a studiat ani de zile diversele aspectele ale producerii vinului, atat lucrarile din cadrul podgoriei, cât şi cele din cramă se ridică la cel mai înalt grad de profesionalism. Vorbim aşadar despre un consorţiu al pasionaților de vin, care subliniază standardele ridicate ale vinului Liliac.

Să îţi păstrezi calmul chiar e o super putere. Mă uit cum se desfac prieteniile zilele astea şi mi se pare atât de trist. Vorbeam azi cu o prietena care imi povestea cum prietena ei de o viata a sters-o si a blocat-o de pe Facebook si nu mai vrea sa auda de ea pentru că protestează împotriva unui partid. Doua femei  care au împărţit zeci de cafele , vacanţe, drame de iubire, amintiri… s-au despărțit. Mi se pare atât de trist.

Eu în faţa răutăţilor, înjurăturilor, disputelor am învățat să tac.

Într-o zi o să scriu o carte despre unde NU aş fi ajuns dacă aş fi răspuns cu ură tuturor oamenilor care mi-au făcut rău. Sau celor care au spus lucruri urâte despre mine fără că măcar să aibă habar cine sunt.

Până una alta, eu în lumea mea de Fifi sunt bine. Şi prietenii mei adevăraţi sunt de neclintit chiar dacă avem opinii diferite. Și ca să nu las vreun semn de întrebare, opinia mea e simplă: nu fac politică. Nu cred că unul e mai bun ca altul. Ei,  asta mulţi nu o pot înţelege: cum adică taci? Păi asta e alegerea mea. Pun capul pe pernă seară liniştită.

Nu intru în războaie care nu sunt ale mele , nu fac lucruri pentru că sunt la modă și nu deschid gura dacă nu am habar despre ce vorbesc.  Bonus: Am învăţat că timpul meu e doar al meu, nu al altora.

Niciodată nu am avut vreo idee sclipitoare stând pe malul mării și ascultând valurile. Am reușit doar să ațipesc. Tot asa și cu plimbatul prin pădure. De fapt, nu m-am plimbat vreodată de nebună ca Scufița Roșie singură prin pădure, că aș fi murit de plictiseală. Mi-a plăcut trend-ul de liniște și izolare pentru “marile creații”, am testat, da’ mie una nu mi-a ieșit.

Niciodată nu am dormit mai mult de patru, cinci ore pe noapte, pentru că mereu am avut senzația că trece viața pe lângă mine în timp ce eu sforăi bine merci. Mi-am propus și varianta asta, să dorm ca oamenii, șapte, opt ore. Ca să fiu modernă, mi-am instalat și o aplicație care să îmi monitorizeze somnul. Am dormit și mai puțin. Mă tot trezeam să verific dacă dorm bine sau nu. Noroc că după câteva luni corpul mai cedează și atunci sunt darnică cu el, îi zic bine, fie, poți să te odihnesti tot weeekend-ul.

Niciodată nu am fost în stare să fac un singur lucru. Știi faza aia cu lasă-mă că scriu și am nevoie de liniște? La mine nu e așa. Dacă e să scriu, scriu când vorbesc la telefon, mă uit la televizor și între trei fraze mai dau și un ochi pe Facebook.

Niciodată nu am avut o idee genială la prima oră a dimineții în liniștea aia perfectă, când creierul e super odihnit. La mine ideile vin noaptea, când sunt în ultimul hal de oboseală.

Niciodată nu am putut să lucrez ca oamenii normali, într-un birou normal, cu orar normal. Cu pauze de masă și cartelă de acces. Mi-ar fi plăcut să mă întrebe și pe mine cineva: cu ce te ocupi, Fifi? Și eu să zic: sunt corporatistă. Și de atâta corporatistă ce sunt, în sediul nou de la tv mi-am pierdut cartela după prima juma de oră. Noroc că am orele de emisie care mă fac să mă simt vie, că altfel aș evada ca pinguinul de la Zoo.

Trag de mine zi de zi, trăiesc în valuri de oboseală, dar așa sunt eu și ca mine-s mulți și multe. Creierul meu e dependent de stres. Adrenalina e viciul meu și n-am de gând să renunț la ea, că nu e vreo lege care să o interzică. Până una alta, creierul meu vrea așa, că poate duce multe și deodată. Și n-am să-l pun pe hold vreodată că așa scrie în manualele de specialitate.

P.S. Încă nu’s suficient de obosită. Finalul articolului o să îl scriu altă dată probabil, când o să fiu suficient de obosită ca să am o ultimă frază demnă de “Pe aripile Vântului” sau măcar Coelho.