Cred că surprizele marchează în cel mai frumos viețile noastre. Am avut parte de câteva care mi-au tăiat respirația, spre exemplu când m-a anunțat Mirela, așa printre altele că de ziua mea mergem în Cuba sau când Roxana în complicitate cu Popa mi-a adus-o acasă de ziua mea pe Bazavan cu care îmi doream să beau o cafea și uite așa începea o frumoasă prietenie. Într-o zi o să le pun pe toate într-o listă. Primite și făcute, surprize care sigur vă vor inspira.
Surprizele sunt parte din viața Mariei. Îi construim cu atenție cele mai frumoase amintiri. În vara asta a avut parte de un moment la care sigur nu se aștepta, micuța a tot trait întâmplări wow așa că a devenit atentă la semne, dar de data asta nu a mirosit nimic, nimic.
Am plănuit să petrecem doar noi două o noapte la un hotel în București. Trec peste detaliile organizatorice, a fost destul de complicat să facem totul fără să se prindă de nimic. Dar iat-o în holul de la Ramada Bucharest Plaza.
Am rugat-o să mă aștepte câteva minute cât am făcut check in apoi am urcat împreună și i-am dezvăluit că rămânem acolo peste noapte. Am fugit de acasă am spus eu rânzând și ea mi-a răspuns: De parcă tati nu știe!
A fost poate cea mai mare a bucurie a ei de vara asta. Am stat la etajul 11 într-un apartament superb, cu o priveliște foarte frumoasă!
Camerele sunt mari, spațioase, bine antifonate. Personalul e discret și amabil iar doamnele care fac curățenie nu încep cu aspiratorul de la 8 dimineața. Insist puțin aici pentru că mi se pare greu de atins echilibru între discreție și amabilitate. Cred că e o artă să nu sufoci clientul, dar să fii acolo pentru orice nevoie a lui.
Pe masa din apartament ne așteptau o felie de tort și un platou imens cu fructe proaspete.
Patul imens, baia cu pereți de sticlă, curățenia de manual, liniște ca în vârful muntelui. Și da, toate astea în nebunul nostru București, unde totul pare un haos.
Hotelul are standard de 4 stele dar sunt detalii care pe mine m-au dus cu gândul la hotelurile de 5 stele. Mărimile camerelor, detaliile de design, preparatele din meniu. În apartamentul în care am stat camera de baie ( cu detalii de lemn și marmură) și camera de toaletă ( Wc-ul) sunt separate și asta e un accent de 5 stele, nu de 4. In plus pe langa mini barul plin cu de toate, in camera aveam si espressor.
Ne-am răsfățat la piscină, am lenevit în mijlocul săptămânii și nu vă bosumflați că a venit toamna, da, am spus adio orelor de plajă, dar o tură de piscină puteți face aici pentru că există piscină interioară.
Pentru că atunci când decizi să te comporți ca un turist în orașul tău trebuie să faci lucrurile ca un turist, am dat o fugă la mall, dar desigur nu am zăbovit mult. Parcă ne striga Ramada înapoi. Haidetii fetelor, la relaxare. Si noi cuminti, ne-am întors și am mâncat tot la piscină, de leneșe ce eram, deși aveam la dispoziție 2 restaurante, unul cu finețuri internaționale și altul cu mâncare românească, Maria nu a vrut nicicum să mai plece de la piscină.
Seara, am stat confortabil în holul hotelului și desigur Maria și-a cumpărat un magnet de la magazinul de suveniruri. Mi-am dat seama târziu că acolo era și un salon de coafură. L-am ratat, nu-i nimic, data viitoare.
Am urcat în camera ne-am uitata la un serial de pe canapea, apoi am întors televizorul( spre deliciul Mariei) și ne-am mutat în vârful patului ca divele.
Când patul e din reclamele la dormit, somnul e somn. Ca dovadă că patul de la Ramada e ce trebuie, Maria s-a trezit la 9 dimineață și asta la insistențele mele( ea care la maxim 7 e în picioare oriunde ne-am duce ) că întârziam la birou
Am luat repede micul dejun și am fugit la redacție ( cu tot cu copil și geamantan) pentru că la 10 începea ședința de sumar.
Mi-a plăcut mult la Ramada. A fost o supriză plăcută din toate punctele de vedere acest loc în care mi-am împlinit un vis mai vechi: să dorm la hotel o noapte în orașul în care trăiesc. Poate vi se pare o nebunie, pentru mulți chiar e o nebunie, dar am avut eu fixația asta și mă bucur că am bifat-o. Cât despre copil a fost surpriza verii. Cred că nu o să uite prea ușor cum am plecat noi în oraș și am ajuns la hotel.
Revenind la Ramada, dacă vii în București te poți opri aici o noapte sau mai multe. Avantaje majore:
– ai 2 restaurante, 3 baruri, centru spa, piscine, magazine, salon de coafură, practic dacă vrei poți să stai închis în hotel
– dacă totuși vrei să ieși din oraș ești aproape de Arcul de Triumf și Herăstrău, de Muzeul Satului. În 10 minute cu mașina ajungi la Băneasa Shopping City sau la Promenada si ai rezolvat și cu cumpărăturile.
– ești la 10 minute de faimoasa zonă Primăverii cu tot cu Muzeul lui Ceaușescu
– e un hotel potrivit pentru conferințe, teambuilduing și pentru călătorii de bussines ( sunt 5 săli de conferințe de diverse dimensiuni )
– e fix la mijlocul distanței între aroport și centrul orașului
– standardul de 4 stele e depășit de servicii, curățenie și alte detalii care te duc direct cu gândul la 5 stele.
– există un tur inițiat chiar de cei de aici, un tur în care poți vizita nordul Bucureștiului pe bicicletă.