Mamma Mia nu e doar un film

Când a apărut primul film Mamma Mia eram însărcinată și mi-aduc aminte perfect ziua în care am fost la mall cu prietena mea Nadina, cum am aruncat din greșeală biletele și le-am căutat împreună în gunoi  și cum am trăit cea mai tare experiență în sala de cinematograf. Atmosfera era ieșită din comun pentru că oamenii nu se comportau ca la film,  ci ca la un concert și toată lumea cânta în sală în timpul filmului. De neuitat!

Aflu că a apărut Mamma Mia 2 și îi propun Nadinei să mergem să-l vedem împreună cu Maria. Pentru ea, primul film care nu e de desene animate și primul cu titraj. A stat pironită pe scaun. a fredonat anumite melodii pe care le știa, a răs în hohote și a plecat acasă cu zâmbet larg de mare reușită.

Cum e filmul? Am citit multe păreri pro și contra. E un musical, e un film care te destinde, ti-aduce aminte de muzica nebuna a celor de la ABBA,  de momentele în care ai fi dansat zi și noapte ( si iti promiti in gând că o să faci asta iar ). E un film vesel chiar dacă pe ici pe colo sunt mici drame, totul conturează perfect comedia romantică marca Hollywood. Nu, nu e nevoie să îți iei cu tine vreo extensie a creierului ca să urmărești acțiunea.

Pont : Trebuie să mergeți la film și doar ca să vedeți cum arată Cher la 72 de ani de la naștere și după o mie de operații. ( Ok…și pentru Pierce Brosnan care arată wow la orice vârstă )

Sfat: Dacă vreți să câștigați iubirea LUI, nu îl duceți la acest film decât dacă el e cel care a avut ideea și a rezervat biletele. N-am să înțeleg niciodată femeile care-și tărăsc bărbații la cinema. Am văzut atâția domni cu fețe disperate de-a lungul timpului încât spectacolul nu mai era pe ecran ci în sală…

Cu cine să vezi Mamma Mia? Cu sora ta, cu gasca ta de prietene, cu fata ta, cu mama ta sau de ce nu, cu soacra 🙂

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.