2017. Anul în care mi-am dat mie cel mai mult

Are mătuşa mea o vorbă: mai bine sănătos şi bogat, decât sărac şi bolnav.
Well, după 20 de ani, la 40+ am ajuns la faza în care îmi doresc sănătate. SĂNĂTATE. Vă scriu din vârful patului, pentru că şi anul ăsta am sărbătorit cu o viroză cea mai viroză.

Las gluma şi zâmbetul şi vă spun că anul ăsta am văzut iar cum bolile, unele lungi şi chinuitoare, mi-au furat prieteni prea tineri, cum un atac cerebral sau un infarct au pus capăt unor destine care păreau de vis.

Când eram la Braşov am avut un prieten foarte bun. Bogdan. Un munte de om pe care noi îl alintam „iepuraşul”. Eu aveam o cafenea, el avea un bar. La momentul divorţului meu, acum 14 ani, în clipele mele de disperare, mi-a fost foarte aproape. Mi-a spus într-o seară: „Fifişor, hai să vindem barurile şi să ne mutăm în Bali şi ne facem acolo un business împreună! Ce spui?” M-am uitat la el ca la un nebun şi, în toată amărăciunea mea, am râs: „Da măh, bine, ne mutăm în Bali, sigur”. Dar el vorbea serios. A vândut şi dus a fost în Bali. Nu ne-am mai văzut niciodată, dar ne scriam mereu, eu promiţând an de an că o să ajung în Bali. N-am ajuns. Mă gândeam iar… poate la anu’. Săptămâna trecută, Bogdan a murit. A făcut un infarct. Greu de digerat o asemenea veste. Nu mi-a venit să cred când am citit pe Facebook. Ce şoc… Dar a doua zi în suflet am zâmbit, pentru că ştiu că a murit fericit trăind în Bali, ţara la care a visat, având alături o femeie care îl adora.

Vestea morţii lui a fost duşul rece al acestui an. Şi-mi promit iar că nu o să mai amân lucruri. E promisiunea pe care mi-o fac an de an. De ceva ani, reuşesc să amân din ce în ce mai puţin.

Anul ăsta am înţeles mai bine ca niciodată că buşiturile de zi cu zi trec. Erau întâmplări profesionale sau personale pentru care înainte mă consumam enorm, plângeam, nu dormeam… Acum mă întristez muuult mai puţin şi în adâncul sufletului meu ŞTIU că totul trece.

2017 e anul în care am călătorit mai mult ca niciodată. Asta e o realizare foarte mare, pentru că eu aş trăi, dacă s-ar putea, din aeroport în aeroport. Şi tot ca realizare, a fost primul an în care am plecat singură în vacanţă câteva zile la Roma (da, am ridicat multe sprâncene).

Sunt fericită că în 2017 am ales liniştea şi am reuşit să îmi dedic foarte mult timp mie. Poate ăsta e atuul anilor maturităţii. La 40+ dai de disperarea că ai făcut prea puţine lucruri în viaţă, te ia panica pentru că ai senzaţia că nu mai ai aşa de mult timp şi asta poate să îţi dea un impuls. Şi-ajungi să faci într-un an câte nu ai făcut în 10. Dar, atenţie, nu măresc viteza, nu vă gândiţi la volum, ci la lucruri cu adevărat valoroase.

Din Fifi care alerga de nebună între o mie de chestii, am devenit Fifi care alege mai puţin şi mai bun. Sunt mulţi oameni care îmi reproşează: ai putea să faci mult mai mult. Da’, aş putea. Dar eu am ales să fac mai puţin. Şi nu sufăr de lipsa acută de ambiţie. Am ales liniştea. E greu de înţeles? Poate pentru unii… Am ales să am mai mult timp liber, să citesc mai mult, să gândesc mai mult, să mă bucur de oamenii dragi, să mă plimb, să dorm mai mult. Ştiţi cum e să te plimbi în parc ziua la 3? În timpul săptămânii? Când toată lumea e prinsă în telefoane şi discuţii? E divin, vă spun eu. Să fac ce vreau eu, în ritmul meu, nu în ritmul potenţialului pe care îl vede toată lumea şi pe care îl ştiu şi eu (nu mă alint acu’ în faţa voastră).

Asta a fost alegerea anului asta. Am ales să am mai multă grijă de mine.

Am mai învăţat în 2017 să nu mai închid uşi. Le las întredeschise, că cine e să se întoarcă… se va întoarce. Şi am învăţat că, dacă iubeşti pe cineva foarte tare la un moment dat în viaţă, nu contează ce se întamplă după, omul ăla nu dispare definitiv din sufletul tău, fie că îi place creierului tău sau nu ideea. Cumva ştiam asta, am mai primit confirmări.

Îmi doresc de la 2018 să fiu sănătoasă, ai mei să fie bine, să călătoresc şi mai mult (da, ştiu sunt obraznică), să mă bucur de prietenii mei buni, să citesc şi mai mult. Şi aş vrea să nu mai supăr oamenii cu alegerile mele. Fiecare om are adevărul lui. Care nu e acelaşi cu adevărul meu. Mă străduiesc să judec oamenii puţin spre deloc. Şi îmi doresc din tot sufletul să nu mai judec pe nimeni niciodată. Să vezi atunci Fericire cu F de la Fifi 🙂

Până atunci, nu o să uit că 2017 e anul în care mi-am dat mie cel mai mult. Până acum.

6 thoughts on “2017. Anul în care mi-am dat mie cel mai mult

  1. Simionescu Raluca says:

    Iti doresc ca 2017 sa fie doar inceputul proiectului “Tu” ……nu imi vine sa cred ca Bogdan a murit……. Te pup si Te imbratisez! Raluca ( ex Taus, once chelner la “La Fifi”)

  2. Oana says:

    Wow, a murit Iepurașul?! Îl știu de pe vremea când avea barul, era prieten cu Alex Baculea și cu el îmi făceam veacul și la tine și la Iepurașul…Îmi amintesc că mi s-a părut surprinzător pentru un tip că își spala manual tricourile! După am mai aflat că duce o viață faină în Bali. Să ne bucurăm de timpul pe care îl avem! Îți doresc un an așa cum vrei tu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.