Cultura prinde ultimul tren. În Gara din Brașov

În general fug de orice formă de automat. Cafea, ceai, dulciuri. ‘Enșpe milioane de calorii puse toate într-o cutie metalică mare, genul dulap, pe care nu ai cum să îl eviți cu privirea și nici să nu te împiedici de el.

Desigur, tonomatele astea  sunt amplasate strategic: în holul redacției, ca să apelezi la cioco-bobo când te lasă nervii și glicemia, pe holurile spitalelor, când te ia frica aia de nedescris, iar cel mai mișto loc al lor e pe la primării și administrații financiare, unde ești cu nervii de cum intri. Pac, bagi fisa, iei o porție de zahăr și parcă nici coada nu mai e așa de mare, nu? Așa că încerc să le evit, mai ales acu’ de când am coafura asta pe care nu o ratează nimeni.

Azi, în gara din Brașov, dau de o magaoaie din asta amplasată central, de neevitat, o văd cu periferica  și intorc capul. Dar exact ca Tom care trece de Jerry, îmi dau seama că am văzut ceva totuși diferit. Când ma uit de-a binelea: cărți. Cum? În jegul ăla de Gară din Brașov (e ceva ce nu vă puteți ușor imagina) era o mică minune. Chiar mi se pare o idee mișto să pui cărți în locuri publice. Există speranță pe lume. Am căutat siteul www.tonomatul.ro

Cică au avut și la metrou, eu nu am văzut niciodată, dar de azi încep să le caut cu privirea. Ceea ce sunt sigură că o să faceți și voi, fifetelor.