Primăverile copilăriei mele. Cu miros de ploaie și flori albe

IMG_5298

Primăverile copilăriei mele mi le amintesc cel mai bine.

În spatele case unde stăteau bunicii mei era un deal cu poteci înguste. Alergam toată ziua pe acolo. Aveam niște cizme de cauciuc. Mai mult mă împiedicam în ele. Îmi amintesc perfect iarba îmbibată de apă de ploaie și bunica țipând de la geam: Treci în casă că răcești!

In casa bunicilor mei îmi plăcea cel mai mult bucătăria. Era foarte mare  și eu îmi puneam un scaun ca să ajung la ferestrele enorme. Stăteam cu orele să mă uit cum plouă. Mirosul din bucătăria bunicii nu e de uitat: făcea cartofi prăjiți da cu puțină apă, ușor înăbușiți dar pe care intenționat sau nu îi prăjea prea mult. Acel miros de ars îl am și acum în nări.

Prin bucătăria bunicii Măruța trecea multă lume. Ea  era o femeie puternică, organiza tot neamul, rezolva problemele tuturor. Era aprigă și directă. Doar în fața mea se topea mereu: Mai stai mult lipită de geamul ăla? Da. Da ce faci acolo? Mă uit la ploaie. Auzi Gheorghe ( asa il chema pe bunicu) ! Si râdeau amândoi.

Când stătea ploaia, ieșeam din casă iar și culegeam flori albe de mușețel și margarete.

IMG_5300

IMG_5312
IMG_5314

Dorul de copilărie rămâne mereu, de aici poate și dragostea mea pentru ploaie și pentru florile albe pe care le țin mereu în geam. Mai alină dorul de bunici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.