Români, hai să fugim în România! Acum!

Sunt Fifi, o fată simplă. Mi se mai spune și Șefa la Plecări Internaționale. Da, cine nu mă cunoaste ar putea crede ca nu îmi iubesc țărișoara. Total greșit. Cine mai zice așa, îl spintec. Sau nu. Am colindat și prin România și am găsit locuri frumoase despre care am tot scris. Mi-a plăcut cel mai mult la Hadar Chalet, da’ mi-a mai plăcut și la Inspire View în Bran sau la Atra Doftana. Mi-au rămas la inimioară și Vila Monitori din Sinaia și Vilele Lucia, tot din Sinaia. Locații mișto, cu proprietari deștepți care știu să te facă să te simți oaspetule anului oricând te-ai duce.

O parte din alegerile mele de top le-am găsit și pe acuș lansata platformă  localescapes.ro. Super ideea celor de la Vola. Oamenii s-au gândit să promoveze fix turismul românesc. Punct ochit, punct lovit. Am intrat pe site și am găsit Spa-uri de care nu avem habar și niște pensiuni care arată bestial. Ca să nu mai zic că m-au și deșteptat: undeva pe lângă Cluj se fac zboruri cu balonul cald. Fifi în balon. Now, that’s a story.

Ideea de la care pornește echipa Vola e relativ simplă: oamenii stresați (fără discriminare aș spune bucureștenii corporatiști) îsi doresc 2-3 zile departe de marele oraș.

escape 2

Și uite așa, a apărut site-ul vieții. Al vieții mele cel puțin. Intrați de vă rezervați. Luați. Luați.

ecsape 5

ecsape 4

escape 3

ecsape 5

Portugalia. Cu P de la Porto. Vinul de Porto

fine-tawny_bottle_4

 

 

Când am băut prima sticlă de Vin de Porto, habar n-aveam că NU se bea cu sticla. Pentru că încă nu fusesem în Portugalia. Când am ajuns prima dată acolo, m-am îndrăgostit. E țara vieții. Vă spun doar că merg în fiecare an acolo, de șapte ani. Iarna trecută am ajuns prima dată în Porto. Și peste tot scria Porto, Porto, Porto. E poate cel mai cunoscut simbol al portughezilor. Faimoasele case de vin sunt peste tot. Și am gustat, și iar am gustat și până la urmă am hotărât: țara vieții are și vinul vieții! Vinul care o să îmi bucure mie papilele gustative în acest weekend e produs de familia Symington. O amestecătură de neam portughezo-scoțian care face vinuri de la 1882. Ne-am dat naibii! Neam de neamul meu n-a băut ceva mai bun! Cine a mai poftit, cine a mai gustat? Aud?

Frumoasa și bestia. Cele mai tari replici

Cu fii-mea la “Frumoasa și Bestia”, scene și replici de la copiii care ne înconjurau.

640_in-cinemas-now-richbanner_8a1eebc5_2017_03_19_15_36_15
“Poate cineva sa iubeasca o bestie?”
– Da, eu! (o fetiță țipând tare din sală)
****
 Cand prostul satului insista pe langa Belle:
– Dacă nu mai insistă și o să fie nepăsător, Belle o să îl iubească
****
“Ce carte groasă ai, Belle, ai citit-o?”
“Nu, dar am citit alta. Vrei sa luăm cina?”
O fetiță din sală: NUU! Ești frumos, dar ești foarte prost!
****
Când tatăl Frumoasei lucra la un ceas în atelierul lui:
–  Cum sa lucreze la lumina aia atat de slaba?
– O să își strice ochii!
– (Soră sa) La cât a costat filmul ăsta, puteau să mai pună un bec.
****
– Crezi ca îl iubește?
– Da, dar încă nu își dă seama.
****
Când ceasul și candelabrul vorbesc între ele, gemenele de lângă mine speriate:
– Ce bine că nu avem mobila veche. Cum ar fi să vorbească ceasul de la noi din cameră?
– Mi-ar fi foarte frică!
– Bine că mi-am luat perna să o strâng în brațe!
****
– Nu o să mai calc în viața mea într-un castel!
– De ce?
– Nu vezi ce praf și ce mizerie?
***
” Gata, acum îl iubește că a dus-o la bibliotecă!
 ****
– Nu ți se pare că e prea mică pe lângă Bestie?
– Nu, pentru că o să o ia în brațe și o să valseze până îi dă inelul și după aia gata.
****
– Dacă o să mergem la engleză și la dansuri o să jucăm și noi în filme din astea.
****
– Ce bine că nu trăim în trecut să ne oblige să purtăm peruci.
***
La final dupa ce s-a aprins lumina o intreb pe Maria:
– Ce ți-a plăcut cel mai mult?
– Că în orice bestie se ascunde un prinț!
– Nu cred că e chiar asa, Maria…
– Da, mami. Sunt unii care noi credem că sunt prinți și e invers, sunt de fapt bestii…

Cultura prinde ultimul tren. În Gara din Brașov

În general fug de orice formă de automat. Cafea, ceai, dulciuri. ‘Enșpe milioane de calorii puse toate într-o cutie metalică mare, genul dulap, pe care nu ai cum să îl eviți cu privirea și nici să nu te împiedici de el.

Desigur, tonomatele astea  sunt amplasate strategic: în holul redacției, ca să apelezi la cioco-bobo când te lasă nervii și glicemia, pe holurile spitalelor, când te ia frica aia de nedescris, iar cel mai mișto loc al lor e pe la primării și administrații financiare, unde ești cu nervii de cum intri. Pac, bagi fisa, iei o porție de zahăr și parcă nici coada nu mai e așa de mare, nu? Așa că încerc să le evit, mai ales acu’ de când am coafura asta pe care nu o ratează nimeni.

Azi, în gara din Brașov, dau de o magaoaie din asta amplasată central, de neevitat, o văd cu periferica  și intorc capul. Dar exact ca Tom care trece de Jerry, îmi dau seama că am văzut ceva totuși diferit. Când ma uit de-a binelea: cărți. Cum? În jegul ăla de Gară din Brașov (e ceva ce nu vă puteți ușor imagina) era o mică minune. Chiar mi se pare o idee mișto să pui cărți în locuri publice. Există speranță pe lume. Am căutat siteul www.tonomatul.ro

17357059_10208568434994519_1566696593_o

Cică au avut și la metrou, eu nu am văzut niciodată, dar de azi încep să le caut cu privirea. Ceea ce sunt sigură că o să faceți și voi, fifetelor.

 

15894587_1865045750399465_1142035135305030196_n

Dancing Lobster, deliciul portughez la Bucuresti

Sunt momente când un bărbat trebuie să-și ia inima în dinți și să scrie pentru un blog de gagici. Sunt special guestu’ lu’ Fifi. Bogdan. Deci cu mine nu vă jucați.

Zice Fifi:

Mergi și tu la un eveniment. De ce? Ca să te mai duci la unul, că eu iar nu pot să merg.

M-am dus. M-am lăsat greu, nu sunt genul care socializează, da’ mi-a zis ceva de fructe de mare, Portugalia, vin. A, da? Vin!

Și m-am dus. Dancing Lobster îi zice, undeva pe la Pescariu. După două trei ture de bază sportivă, într-un final m-au lămurit o recepționeră  și un paznic simpatic care e aleea împricinată. Și-am ajuns.

17361361_10208562372962972_2074776731_n

Pentru că de fel sunt puțin mai debil decât alți oameni, am prostul obicei să ajung la timp. Câteodată, e și mai grav. Ajung mai devreme. Așa și acum, am ajuns în avans cu vreo 20 de minute, m-am mai învârtit pe-afară vreo 10 și într-un final am intrat, ce-o fi o fi. Evident că lumea nu aștepta pe nimeni, organizarea era încă în desfășurare, mi-am cerut scuze și m-am dezabiat de fes, așezându-mă pe o canapea. Nicio șansă, Anita m-a preluat din servă și am intrat în programul de training culturalo-gurmando-estetic pentru care de fapt venisem.

17239699_10208562466685315_1404610148168847117_o

Am început cu niște aperitive. Ceva de primăvară-toamnă, subțirel, că știam că mă așteaptă clipe mult mai grele. Am gustat un fel de gogoșele umplute cu ceva asemănător cu cârnații noștri afumați. Lângă gogoșele erau și niște pateuțe cu ceva de pui și un sos, ceva mirific. După ce am lichidat și din ele vreo două bucăți am trecut direct la spumant, sărind chorizo, că era devreme și deja respiram greu.

M-am dus spre acvariu și am socializat cu niște homari, vii, da’ mai mult prin semne, că eu nu știu portugheza, iar ei veneau direct de acolo. Și aici vreau să fim puțin serioși, lobsterii sunt aduși chiar din Portocalia. La fel ca și Chef-ul localului, un băiat de nota 10, care nu știu ce a avut cu mine, da’ mi-a dat să mănânc în dușmănie pe toată durata evenimentului.

Și uite așa, mai o măslină, mai un foie gras, mai o grisină (aiurea, nu existau grisine pe masă), mai o privire prin local și aici pun stop. Stop-Senzațional. Nu știu în câte locuri am fost în Europa, nu în România, care să arate așa de bine. Și dacă mă gândesc bine, chiar nicăieri. Locul e de vis. De la materiale, la design, de la culori la mobilă, accesorii, totul e absolut minunat, impecabil, extraordinar. Puteam să am și mămăligă în farfurie, o savuram altfel. Nu zic vreo noutate când afirm că design-ul schimbă gustul mâncării, design-ul și atmosfera. Și apropos de atmosferă, cred că singurul lucru care m-a iritat puțin a fost că trei ore am ascultat încontinuu Fado. Poate pentru voi, fetele, e ok, pentru mine a fost destul de solicitant. Revin.

Mi s-au înșirat prin fața ochilor și prin farfurie toate năzdrăvăniile pământului și mai ales ale oceanului. Scoici, melci, crabi, creveți, sepie, pește, o da, bun pește. Am gustat din fiecare câte puțin. Nu sunt vreun food-expert, poate nici un cunoscător amator, dar sunt gurmand. Totul a fost delicios. Doar că mie nu-mi place peștele! Plecasem hotărât de acasă că n-o să-mi placă. Da’ cine știe? Poate de la cum au fost prezentate, poate de la Fado, poate de la zâmbetele gazdelor, poate de la albastrul de pe tavan, poate de la vinul alb, s-a întâmplat cumva de m-au dat cu toate alea pe spate. Nu mi-au fost agreabile. Mi s-au părut așa de bune că aș mai merge o dată. Măcar o dată. Se poate? Vă rog?

Am încheiat în forță cu un melc. Pentru că nu se grăbea nicăieri, l-am scos cu o unealtă specială din cochilie. First timer for me. N-a fost rău, da’ nici n-aș mai încerca. Dacă aș fi fost melcofil, aș fi constatat probabil că e perfect, ca și toate celelalte mâncărele.

Mi-am făcut curaj într-un final și am fugit înainte să gust desertul. Am și eu demnitatea și greutatea mea de menținut, așa că am zis pas la ceva ce nici nu vreau să mă gândesc ce gust avea. Mi-am luat la revedere și am fugit, departe de tentațiile marine și submarine, promițându-mi în gând că o să revin cât de curând ca civil, nu în misiune.

Sunt special guestu’ Fifi, Bogdan. Am raportat de la locul faptei. O să revin.

17240085_10208562439244629_3526273286862146353_o

17349585_10208562439444634_2948346460075946228_o

17311212_10208562440764667_41008506622929340_o

17358887_10208562441124676_4260448111714006896_o

17349880_10208562439364632_4172050303450647369_o

17349652_10208562441364682_5358196174192241540_o

17239623_10208562443204728_8399194239818863381_o

17311302_10208562458405108_3242779622261416249_o

17349879_10208562458645114_3053283091051117230_o

17240079_10208562459045124_8534428362055116127_o

17311220_10208562459885145_3232701984037153918_o

17389179_10208562460445159_7740506268289427839_o

17358614_10208562460965172_3741514934286022995_o

17359079_10208562462605213_5637140182304575305_o

17349971_10208562463445234_6844905266607110357_o

17388924_10208562463725241_4549089241087119093_o

17358555_10208562464485260_7793884215709979407_o

Mi-a ieșit negrul din cap. Greu, dar mi-a ieșit

De la 18 ani sunt albă în cap. La propriu. Genul intelectual. L-am moștenit pe tata care și el e alb de fecior. Ne chema Corbu pe amândoi. Ironia sorții. Eu, spre deosebire de taică-meu, intelectual rasat, am avut ceva de pitzi mereu, așa că am descoperit rapid vopseaua de păr.

Am fost roșu semafor pentru prima dată. Și pentru ultima, pentru că madam coafeza mi-a pus un colorant pe păr și seara, la petrecere, gâtul meu s-a făcut roșu. Și gata, am trecut la negru. De 24 de ani negru, mereu. Mi se părea mie că nu există altă variantă decât negru. Nu a existat coafeză de cartier sau stilist cu studii la Londra să mă vadă și să nu zică: “nu vrei să încerci altă culoare?” Nu. Invariabil nu. “Păcat.” Lăsați că știu eu mai bine.

Până într-o zi, când am zis că aș vrea totuși altceva. Acum vreo 8 ani. Dar de la vorbă la decolorant e cale lungă, surioarelor. M-am uitat de nenumărate ori la minunata superbă de ciocolată de pe vopseluri, dar m-am oprit mereu la ciocolata aia Milka de pe raft. Negrul a rezistat în capul meu.

Până într-o zi când m-am dus la Jovsky la studio să o iau pe Retegan și m-am întâlnit cu vrăjitorul părului, m-am uitat la el (culmea, culmea, nu a zis “hai să îți fac ceva la păr”) și am zis că aș vrea să imi schimbe culoarea. El: “Da, Fifi, ciocolată.” Da, frate, ciocolată! Am anunțat anturajul, am făcut programarea, am trecut peste miștourile aferente (“vaivai și dacă nu o să îți placă, da’ de ce nu te faci blondă, să se pupe cu numele, auzi da’ să nu mă suni pe mine plângând dacă nu o îți iasă”) și m-am dus la studioul vieții.

Procedura a durat cu tot cu tuns și coafat vreo 4 ore. Să scoți un negru după 24 de ani e complicat. Mai ceva ca noaptea minții. În faza intermediară arătam fix ca tanti Fifi de la Piața Cosbuc, șefa de la gladiole. Dar mie mi-a plăcut chiar și-asa. Cred că am ajuns la varsta la care îmi dau seama că frumusețea vine din interior, așa că, de ce nu blond portocaliu de tejghea? Acea nuanță de Câmpulung, vorba lu’ Retegan.

17311426_10208546645129786_121866585_o

La final, m-am uitat în oglindă. Da, era ceva ce am visat toată viața. Acea culoare dulce-amară. Tone de Milka în capul meu. Superb. Nu-mi pare rău că am așteptat atât. Nu întâlnisem omul potrivit. M-am dat pe mâna lui Adrian Perjovski cu atâta încredere, mi-a plăcut atât de tare energia lui… cred că și dacă mă făcea roz nu mi-ar fi displăcut.

FullSizeRender

Sunt Fifi. Fifi-ciocolată.

De la calculator în vacanță. Click, click

Unora le place jazz-ul. Nu zic că nu-mi place și mie, da’ dacă ar fi să aleg o singură extravaganță, aroganță, plăcere egoistă, aș zice mie îmi place să călătoresc. Așa sunt eu, suflet de țigan nomad, nu aș sta într-un loc nici dacă aș fi legată de picioare, ca animalele domnilor de care vorbeam mai sus.
Pe cale de consecință, mi-am disperat prietenii cu fanteziile mele, mai mult sau mai puțin realizabile sau realizate, dar pot să zic fără modestie (că nu mă caracterizează) că am călătorit destul de mult și sper să călătoresc și mai mult de aici încolo. Și din pasiunea asta, normal, s-au născut și tot felul de prietenii, pe principiul cine se aseamănă se adună sau sunt frați. Așa că sora mea, Ana zisă și Smădeanu, s-a gândit să-mi facă o surpriză și m-a invitat la o lansare, ceva cu turism, ceva pe gustul nostru, al lui Fifi. Tragedie de fatalitate, exact ieri eram super busy așa că l-am trimis pe Bogdan, editoru’ vietii, șefu de la titluri. Și el mi-a scris așa:
“ Fifi, iată-ma, dară, pe Plevnei, trecând de bariera cartierului Orhideea Residence, cu inima strânsă, că parcarea era cu plată și nu era ieftină. Parchez, mă dau jos din mașină, fac un pas și evit la milimetru să îl scot din meci prin accidentare pe domnul Helmuth Duckadam, probabil rezident al cartierului. Am început bine, zic, dacă o țin așa, până la evenimentul de la etajul 11 dau de Madonna. Madonna era puțin ocupată probabil, însă am avut o bucurie mult mai mare când am dat de Mădălin Măncilă, prietenul tău vechi, cu care te-ai mai ciocnit tu pe subiecte de turism. Salut, salut, ce faci aici, am venit că m-a trimis Fifi, dacă știam că ești nici nu mai veneam, glume ca între băieți. Până trec eu de primele sandvișuri și de paharul de șampanie, că eram istovit, se adună lumea, aproape cât la o nuntă, vreo 40 de oameni, fără ospătari. Hait, zic, am nimerit la adunare mare, să facem frumos. Și am făcut. Am făcut poze, am făcut urechile mari, ca să înțeleg unde am venit și să nu mă certe a mea că n-am înțeles nimic. Găsești pe mail toate notițele mele”
Și am deschis mail-ul. Vă zic eu mai întâi pe scurt despre ce e vorba, ca pentru oameni normali la cap și vă las mai jos și comunicatele pentru specialiști. Acum vorbim noi cu noi, profanii și profanele. So: băieții au făcut o platformă online, Concediu.com. Atenție, punct com. Pe platforma asta noi o să găsim tot ce ne-am putea dori de la o vacanță, dar în special pachete. Adică nu intrăm să luăm un bilet de avion. Oamenii ne vor tăia din durerile de cap și ne vor ajuta să facem o vacanță cap-coadă ca la carte.
madalin mancila
Asta mi-a zis colegu’. Acum, dacă mă întrebați pe mine, Fifi, asta e mană curată pentru toate stresatele care stăm la birou și când ajungem acasă numai de configurat vacanțe nu ne arde. Că știm cine alege vacanțele, oricum. Deci, în loc să ne târâim de la o agenție la alta, să vorbim cu o mie de oameni, cu o mie de prieteni, să căutăm o mie de site-uri, intrăm într-un singur loc, Concediu.com și ne facem de o vacanță de vis, comod, elegant, corespunzător, aferent. Capisco?
Acum vă las cu specialiștii. Citiți de vă luminați:

Agenția de turism Millennium Tour lansează proiectul turistic Concediu.com, un portal care permite rezervarea de pachete turistice integrale (cazare, transport, masă) de la mai mulți turoperatori care au oferte de vacanță în străinătate (pachete charter pe Grecia, Turcia, Spania, Portugalia etc) și în România. În primă fază, site-ul înglobează peste 3.000 de pachete turistice, în peste 40 de destinații, din care 80% sunt pentru destinații externe. Platforma Concediu.com a fost dezvoltată de compania TravelFuse, companie de soluții tehnologice pentru industria turismului, cu peste zece ani activitate pe piață și colaborare cu multe agenții de turism din România.

”Astăzi este foarte ușor să-ți achiziționezi online zboruri sau cazare, dar atunci când ești interesat de un pachet complex și vrei întreaga ofertă disponibilă pe piață trebuie să-ți faci documentarea pe fiecare turoperator în parte. Înseamnă foarte mult timp de documentare, de comparare a nenumaratelor oferte, ceea ce face alegerea și mai dificilă. Anual, sute de mii de turiști contractează un pachet charter în străinătate, în timp ce milioane aleg pachete turistice în România. Noi am identificat necesitatea unui astfel de proiect online care să personalizeze oferta turistului din multitudinea de pachete disponibile pe piața. ”, spune Mădălin Măncilă, managing director Concediu.com.

În prezent, sunt semnate parteneriate cu furnizori de servicii turistice, adunând zeci de mii de hoteluri, sute de sejururi și informații despre destinațiile alese. Oferta Concediu.com va fi permanent actualizată și suplimentată. Pentru prima lună de operare sunt estimați peste 100.000 de utilizatori unici, așteptându-se pentru un an întreg la un număr de 15 milioane utilizatori unici.

Pe termen mediu, investiția Millennium Tour se ridică la peste un milion de euro, bani ce vor fi utilizați în dezvoltarea platformei de rezervări și atingerea unei cote de piață care să-l plaseze drept lider de piață. Proiectul Concediu.com a fost dezvoltată în timp record, trei luni și a necesitat o investiție inițială de peste 100.000 de euro, tranșă din programul de investiții de un milion de euro în decurs de trei-cinci ani.

”Vrem să fim cei mai buni pe piața, mai ales că acest segment, cu siguranță, va genera concurență în următorii ani. Millennium Tour are know how în ceea ce privește dezvoltarea de business-uri online, de proiecte care inovează în această zonă. Planul nostru este să dezvoltăm Concediu.com și nu excludem un exit până în anul cinci”, spune Mădălin Măncilă.

Millennium Tour este o agenție de turism corporate travel, lansată pe piață în 1999. În 2005 a creat portalul de rezervări de bilete de avion, Paravion, care a fost cumpărat în 2006 de către agenția de turism Happy Tour, deținută de fondul spaniol de investiții GED. La finalul anului 2016, cifra de afaceri a Millennium Tour a fost de aproximativ două milioane de euro.

 

Fifi la hotel. Dureri în cot și apă caldă

Povestire adevărată, la un hotel de fiţe din România
pexels-photo-29992 (1)
Hotel. Am adormit, m-am trezit, iar am adormit. La 6 m-am trezit cuțite frățieur, mâna înțepenită și am mai luat un Advil Forte. Restul mi-a fost frică să le mai iau, ca sa nu fie prea multe și să cedeze el Ficato. Mi-am revenit relativ rapid. La 7 fără 10 fix m-a părăsit Retegan, a coborat la masă și am ațipit.
Bai, și la 7 și-un minut începe un ciocănit din ăla tare în ușă. Am ignorat. Nimic, insista. În ușă, mare femeie de serviciu cu hainele lu’ Retegan aduse de la spălătorie:
„La cat eliberați camera?”
„Poftim?”
„Ca să știm la cât putem să facem curățenie!”
Zic: „nu știu, la cât pot maxim, maxim, să o eliberez?”
„La 12.”
„Atunci la 12.”
Am închis și m-am băgat în pat, ca să mă chinui să adorm. Și ele, doamnele, că era echipaj complet, una la camera din stânga, una la aia din dreapta, au început să dea cu aspiratorul și să trântească diverse chestii. Foarte prost antifonat. Practic stai în cameră cu tot hotelul. Și am ieșit pe hol și le am scos pe rând aspiratoarele din priză. Pac, pac. După care am făcut o criză de nervi la propriu. M-am dus la recepție „decât” în pijama și i-am zis ăleia:
„Bunicu’ si tăticu’ lu’ hotelu’ vostru cred că se zvârcolesc.”
„Doamnă, păi nu va suparati, nu și-au dat seama.”
„Doamnă, păi ba și-au dat seama, că mă trezise colega înainte.”
Și-au cerut scuze. Băi! Mi se pare SF ca la 7 dimineața să dai cu aspiratorul într-un hotel de fițe, de-ăla de nu poți nici să mergi cu liftul dacă nu ai cartele și nu poți să cobori tu la ce etaj ai chef, dacă stai la 3 nu poți să te duci la 4. Mi se pare aiurea, când eu dorm atât de puțin și sunt ruptă de somn și de durere, să mă trezească niște femei de serviciu, cu toată dragostea și considerația pentru ele și pentru aportul lor adus societății.
După vreo două ore cobor la bar să mă întâlnesc cu Bob. Unicul. Întârzie, aşa că cer o apă plată caldă. Și-a adus ospătăriţa apă caldă frate, caldă, caldăăăăă, as puteam să fac duș cu ea. Asta înseamnă servicii de calitate: noi nu gândim, executăm. În fine. N-o să le fac reclamă. Nici nu vă las să ghiciți despre cine e vorba. Vă zic doar atât: să nu mergeți la pomul lăudat cu sacoșa goală. Luați un sandviș la voi, că e posibil să vă fie fomică.
Vă pupă Fifi. Adică eu.

Cum am ajuns producător TV. Genul programului: Reality. ( ep.1 )

Am făcut liceul la Brașov într-o clasă în care aproape toți colegii mei știau exact ce vor să se faca. Erau deja doctori, ingineri, profesori…și rockeri. Eu, Fifi și-atunci ca și acum, nu știam încotro vreau să o iau. Și vorbim de clasa a 10-a, când totul părea foarte târziu.

Copilă fiind, visam să fiu musafir sau vânzătoare de pantofi. Când am ajuns la 16 ani, astea nu prea mai erau variante ok pentru nimeni. Mama mă vedea economistă, șefa la bani, iar tata profesoară, parcă. Nu mai știu exact decât că nu știam deloc ce vreau. Da’ sincer nici nu mă măcina prea tare. Ascultam Zeppelin și mă gândeam că o să am tot timpul din lume să decid. Mă întreba lumea: la ce facultate dai? “Nu știu”. Răspunsul meu era o placă de stârnit uimirea.

Și uite așa, într-o seară la Tvr, pe vremea aia imediat de după Revoluție (nu existau televiziuni comerciale), am văzut un film: Broadcast News. Cu Holly Hunter în rolul unei producătoare de televiziune. M-a fascinat tot ce se întâmpla acolo, acțiunea din regia de emisie, producătoarea care vorbea în casca prezentatorului, nebunia din redacția de știri, tot. Mă uitam fascinată aproape fără să respir și mă gândeam: de ce nu mi-a trecut mie prin cap asta? Să mă fac producător tv? Poate pentru că în 1991 abia apărea internetul în America, nu existau nici Google, nici Facebook, nici calculatoare și televizunea părea ceva de neatins pentru un om de rând. Nu iși punea nimeni ca mine “de la țară” în gând să ajungă la oraș ca să lucreze “la televizor”. Știți că sunt momente în viață pe care le ținem minte cadru cu cadru? Îmi amintesc perfect că în timp ce curgea finalul filmului am zis: eu asta o să fac, o să mă fac producător tv!

A doua zi am dat vestea la toată lumea cu entuziasmul meu specific, mare descoperire ce făcusem. Am văzut cele mai multe sprâncene ridicate din viața mea. Dar eu eram fericită, luasem decizia vieții mele.

De atunci au trecut doar 26 de ani. Visul e atins.
Am realizat recent că într-un fel, asta e o experiență unică, o poveste pe care acum vreau să o spun și altora, ca pe un jurnal de călătorie scris din amintiri. O să vă povestesc pe blog, într-un serial, ce și cum am făcut pas cu pas pentru a ajunge unde sunt azi. Sunt experiențe atât de diverse și de intense, că ar fi păcat să știu doar eu ce și cum s-a întâmplat. Mor de nerăbdare, jur.

Vive la France, Vive Le Bistrot Francais

Ca o francofonă mică ce sunt, am acceptat imediat și cu plăcere invitația celor de la Le Bistroit Francais. Invitația elegantă, cu expresii frumoase, anunța niște lucruri așa de faine că mi-a fost teamă că am fost invitată din greșeală. Surpriză, era chiar pentru mine. Spicuiesc:
“ Vă invităm la evenimentul de presă ce marchează relocarea Le Bistroit Francais în fosta reședință a arhitectului Albert Galleron, din zona Ateneului Român, printr-un vernisaj al colecției permanente de artă a restaurantului, menite să aducă în atenția publicului larg marii maeștri ai picturii românești”
Cu mâncarea nu prea mă omor, dar când am auzit de tablouri m-am uitat la calendar și am început să număr secundele în gând. Timpul era neîndurător cu mine. De data asta lucra împotriva mea.

LBF

A venit greu, dar a venit ziua evenimentului. Dimineața n-am mâncat nimic. Arta se digeră doar pe stomacul gol, mi-am propus eu de acasă. M-a întâmpinat frumoasa și simpatica mea prietenă Ana, care din priviri m-a simțit că îmi e foame. Foame de cultură. Mi-a făcut un mic tur, am văzut tablourile (superbe), crama (impresionantă), pianul (pian) și când a simțit că mă ia cu leșin m-a invitat să iau loc. De undeva din neant au început să sară farfurioarele. Vă rog să nu mă judecați. Și gastronomia e tot o artă. N-am putut să mă abțin să intru în ele, în timpul discursului lui Tudor Octavian, critic de artă cu state vechi.
IMG_9487p

IMG_9512p

Și îmi treceau pe sub nas așa de multe minunății și eu încercam să par cultă și inteligentă, să mestec cumva elegant când ni se vorbea despre valoarea tablourilor expuse. Probabil nu mi-a reușit, dar sunt sigură că o să fiu iertată. Până la urmă, locul nu este un muzeu, dimpotrivă. E un loc plin de viață, o declarație pentru Joie de Vivre, un loc elegant, distins, cu premii internaționale, dar și un loc care a trecut bariera formalismelor inutile și a hainelor scrobite.
Ion Theodoresu-Sion, Rochia Verde

Baticul Rosu de Rudolf Schweitzer-Cumpana

Tataroaice, de Nicolae Tonitza

LBF2

Și ospătarii treceau ca niște balerini, maestrul vorbea ca un adevărat amfitrion, alături de gazda și deținătorul colecției și a restaurantului, domnul Cristian Preotu, se depănau povești minunate, din Brăila, din București, din Franța, din America și eu… eu balotam. Împachetam cultură și o stropeam cu niște șampanie ce mi-era și milă să o înghit. Di-vi-nă.
IMG_9509p

IMG_9391p

IMG_9427p IMG_9502p

Vizitați, consumați, priviți și ascultați explicațiile amabile ale celor ce sunt pregătiți pentru oamenii care își fac curaj pentru prima oară să intre într-un Stabiliment de primă clasă. Veți învâța puțin despre artă, despre vinuri, despre gastronomie și o să plecați mai puțin Fifi. Eu cel puțin așa m-am simțit.
16652840_1028068354006407_897747533_n
P.S. vă las aici și lista minunățiilor pe care le-am “degustat” (câte 2-3 porții)
Stridii Perle Blache no. 3,
Cremă de parmezan, gazpacho de roșii, spumă de avocado și finger sardine
Jamon Iberic de Bellota, de la Cinco Jotas
Carpaccio de pește, miez de lămâie, baton provensal crocant cu rozmarin
Foie gras de rață tradițional marinat în armagnac Laubade și vin dulce de Tokaji, servit cu chutney și pâine prăjită
Tartar de scoici Saint-Jacques, spumă, anghila și condiment yuzu
Șampanie Canard Duchene Brut

Nu sunt ordonată. Nu o să fiu niciodată. NICIODATĂ!

Cred că aveam vreo 5 ani când mi-am dat seama cu mintea mea de atunci că realitatea e crudă și tristă: sunt dezordonată. Replicile “strânge jucăriile”, “aruncă resturile”, “fă curat în dulap” erau pe repeat. Ani de zile, ai mei s-au chinuit să mă aducă pe direcția bună. Degeaba. La școală eram mereu aia care își pierdea bentița și inelul de la cravată (da, da, am fost pionier). Mereu uitam ceva, mereu pierdeam ceva.

Când am mai crescut puțin, mi-am dat seama că asta este o problemă și am încercat să mă corectez. Complicat. Foarte.

Și am mai crescut puțin și într-o zi m-am trezit, mi-am dat seama: “ Băi Fifi, asta ești tu. Nu ești ordonată, nu o să fii niciodată. Niciodată.”

Disciplina o am doar la muncă unde pot să fac un desfășurător la secundă și pot să controlez tot la linie. În rest, Dumnezeu cu mila…

red-hands-woman-creative

Într-o zi, am aflat cu stupoare într-o discuție cu o doamnă psiholog că ordinea e ceva cu care te naști și foarte greu te poți educa în sensul ăsta, cel mult mai poți ajusta. A fost discuția care mi-a mângaiat sufletul. Nu era vina mea. Am scăpat de o grijă…

Sunt foarte amețită. Vă dau și exemple:

– am cărți pe jos, în pat, în baie, în mașină, chiar și în dulapul cu veselă, deși am ditamai biblioteca. Aproape goală, evident.
–  cam de trei ori pe an, apare o criza majoră,  cum a fost aia când am aruncat telecomanda la gunoi și m-am dus frumos să o caut o oră în tomberoanele din fața blocului. Am crezut că am aruncat-o, de fapt era în frigider. Ok, nu era pe masă, da’ nici nu am aruncat-o. Și nu, nu e banc, deși pare.

Erau vremuri când mă uitam cu admirație la femeile care sunt perfecte. Le am și acum în fața ochilor. Au părul aranjat ca în telenovele, rujul le stă perfect pe buze, rochia e scoasă din cutie și mașinile lor par parcate de un instructor auto.

Not anymore. Pentru că acum știu. Eu nu o să fiu așa niciodată. Credeți-mă. Am încercat și nu am fost deloc în apele mele. În dezordinea mea funcționez cel mai bine. 

În ziua în care am acceptat asta totul a devenit mai ușor. Nu mă mai pun la colț, că nu sunt Miss Ordine și Disciplină, mai ales după ce am citit că cercetătorii americani (de data asta nu cei englezi) au descoperit că dezordinea stimulează creativitatea.

Așa sunt eu. Asta sunt eu. Sunt dezordonată și n-o să mă schimbe nimeni niciodată. 

Respir. În cel mai ordonat fel posibil .  Ceea ce vă recomand și vouă.

Am fugit singură la Roma. O poveste despre egoism și plăceri vinovate

Plec la Roma.

Cu cine?

Singură.

Cum adica singură?

Uite-asa.

Da’ ai pățit ceva?

Aproape fără excepție asta a fost reacția celor din jur. Da, singură. Și cumva, ca proasta, am simțit nevoia să mă justific: știți, e un vis pe care îl am de multă vreme ca la început de an să plec undeva singură pentru trei zile..

Egoismul nu e ceva ce am în mine de obicei, dar asta nu e o poveste despre egoism. E o poveste despre atenție. Trei zile fără compromisuri, am vrut să fac tot ce vrea îmi vrea sufletul, fără să îmi pese ce cred ceilalți, fără să îmi pese ce vor comenta ceilalți. Trei zile ale mele.

Și-am fugit la Roma. SINGURĂ.

IMG_2655

De ce ai vrea și tu să pleci singură într-o vacanță? Pai sunt atâtea și atâtea motive.

Vacanțele sunt despre libertate. Îmi îngheț mental grijile, deadline-urile, ratele la bancă și îmi pun creierul pe silent. De fiecare dată când sunt cu cineva, că e bărbatu-meu sau prietenele mele, cineva tot îmi aduce aminte de o grijă. Ai plătit gazul înainte să plecăm, nu? Vai Fifi, să îți povestesc ce prost s-a terminat cu proiectul ăla, etc, etc. Când călătorești singură îți setezi creierul, îi dai o comandă simplă: în weekendul ăsta mă lași în pace cu prostiile de zi cu zi, trăim frumos pe extaz.

16114480_10208086751352729_7332580210079715998_n

Sunt mereu în criză de timp. Am senzația că Dumnezeu s-a gândit că unii oameni așa trebuie să-și ducă viețile, alergând de colo colo. Mi-am propus sa îmi fac bagajele cu o săptămână înainte (hahahaha). Bineînțeles că avionul pleca la 6 și eu la 3 jumate dădeam jos geamantanul de pe dulap și aruncam în el niște haine, fardurile și două cărți. Când călătorești singură nu ai grija ca ai uitat ceva pentru copil sau colierul pentru selfie, ăla pe care te-a rugat Ana sa îl iei pentru ea. N-ai grija nimănui, decât a ta.

 Și dacă tot vorbim despre timp și întârzieri, poți să îți începi vacanța cu un mic stres, că e doar al tău și îl depășești râzând. Avionul pleca la 6, la 4 eram în aeroport. La check-in aflu că avem întârziere o oră, așa că am găsit o cafenea și cu laptopul în față am început să scriu. Restanțe înainte de marea evadare. La un moment dat tot auzeam în difuzoare că strigă pe cineva și tot striga și mă gândeam cum sunt unii care întârzie mereu de îi înjură tot avionul. Și deodată, după al nu știu câtelea apel, îmi aud numele clar frumos. Mă strigau pe mine. Cum naibii? Uite că de fapt că avionul pleca la timp! Am strâns totul în mare grabă, am ajuns în ultima clipă, am suportat toate privirile alea care mă certau și gata, zbor către orașul vieții. Când călătorești singură se supără doar necunoscuții dacă întârzii, nu strici Feng-shuiul familiei sau al grupului de prietene.

 

Marco, șoferul care mă aștepta la aeroport cu cel mai larg zâmbet din lume, m-a dus ca vântul la hotel. A parcat, mi-a dat geamantanul și eu i-am dat bacsiș. A făcut o plecăciune ca-n povești și s-a uitat la mâna mea stângă.

  • Signora, married?
  • Yes!
  • ..married and alone in rome?
  • Yes!
Am răspuns ferm și am început să râd. A început și el să râdă în hohote:
  • Oooo, Signora!!! Welcome to Rome! Eat love love, no pray!

Am luat bagajul și m-am despărțit râzând de Marco. Putea să îmi ceară și numărul de telefon, că nu era un pericol. Marco avea vreo 60 de ani și 120 de kilograme. Când călătorești singură oamenii sunt mai atenți la tine. Mai ales italienii, care stăpânesc arta conversației de la prima oră din viață.

La recepție, mă aștepta o fată frumoasă, pisi, cum le zic eu fetelor frumoase.

  • Welcome to Hotel Della Conciliazione!”
Mă uit la ecuson, Ramona.
  • Bună dimineața, Ramona!
  • Bună dimineața! Ce bine că ați venit atât de repede, că am o cameră gata! (era 8 jumate)

IMG_2652

Și îl cheamă pisi a mea pe domnul Traian, tot român de-al nostru, să îmi ducă în cameră bagajul. Aflu că sunt zece români care muncesc acolo, o adevărată familie. Ajung în camera, extaz! La marginea patului, un espressor Segafredo! Am zis că nu e adevărat, nu tu fierbătoare obosite, nu tu pliculețe cu cafea solubilă, nimic din toate astea. Espresso, chiar lângă așternuturile perfect apretate. Viață, Fifi, să tot mergi la Roma! Dar ca tot românul care se respectă, aș fi vrut altceva, de exemplu un Caffe Latte. Noroc cu domnu’Traian, care m-a instruit să cobor în restaurant să cer. S-a oferit chiar să meargă cu mine în restaurant, i-a spus barmanului ceva de “signora Cristina, mi amica Romania” și uite așa am primit un Caffe Latte din partea casei. Când călătorești singură ai parte de surprize pe care nu le împarți cu nimeni. Dacă mergeam cu cineva, câte din momentele astea s-ar fi petrecut exact așa?

IMG_2666

Sunt oameni care își fac desfășurătoare adevărate pentru vacanță, mai ceva ca la știri. Fac și eu asta când nu merg singură. De obicei sunt chiar șef de grup, chit că suntem doi sau zece. Dar acum, fiind doar eu cu mine, mi-am permis să îmi încep vacanța într-un mare fel: m-am culcat, pentru că eram ruptă de oboseală. Am zis că dorm 45 de minute. M-am trezit după patru ore. Seara, am ajuns la 9 la hotel și am dormit 12 ore. Când călătorești singură în vacanță ai libertatea somnului. (desigur că de acasă, urmăritorii au comentat: cum să te duci la Roma sa dormi???)

Când te gândești la Roma, mintea îți derapează spre mâncare. Paste, pizza, înghețată. Mi-aduc aminte că acum patru ani am fost cu fetele și am umblat vreo trei ore căutând un restaurant pe care îl știa una dintre ele. Când călătorești singură mănânci și mai ales bei ce vrei, unde vrei, când vrei. Mi-am comandat pizza la room service și am încercat în loc de paste Aperol Spritz pe la toate terasele unde m-am oprit. N-a fost nimeni lângă mine să insiste să mănânc nu știu ce supă sau să mă bată la cap că nu e bine să bei Aperol la micul dejun.

16105844_10208086747032621_6718037194739671621_n

15940808_10208086751032721_2677946206020373766_n

15977345_10208086752552759_3902697583521034165_n

15966298_10208086756272852_8075888595402520486_n 15977291_10208086757472882_135930280195900416_n

Oricât de relaxată eram, gândurile tot treceau ca trenurile prin capul meu. Dar erau doar gândurile mele. În liniște, plimbându-mă pe străzi ore în șir, mi-am făcut ordine, am tras fiecare gand bun în față, iar pe alea rele le-am ucis cu o strâmbătură. Când călătorești singură poți să te gândești la toate planurile tale, poți să desenezi mental cai verzi pe pereți. Nu împărtășești cu nimeni ce îți trece prin cap și așa îți vin cele mai mari și mai frumoase idei de viitor.

15976948_10208086752232751_1783400890712381083_n

15966116_10208086751472732_5040900108986744616_n

 

Mai văzusem Roma de trei ori așa că n-am ținut să dau check-in cu selfie la toate marile obiective turistice ale orașului. Am ajuns însă la cafeneaua unde Fellini obișnuia să își bea cafeaua în fiecare zi. Trimisă de Bazavan, știam că acolo e un loc special. Am stat vreo două ore, am băut Latte și Aperol, desigur, și pretextând că vreau să merg la baie am intrat în spate și am făcut fotografii desenelor lui Fellini expuse pe pereți. Între timp, niște vrăbiuțe mi-au mancat aperitivul, dar pe mine asta m-a distrat și mai tare. Când călătorești singură îți permiți să stai trei ore pe o terasă, că nu te grabește nimeni să ajungi la nu știu ce muzeu sau la magazinele cu reduceri de 80%.

16114466_10208086754432806_1711170785898390756_n

15965488_10208086754392805_2173692466735369737_n

15977347_10208086753312778_6154271096988813988_n

Atenția pe care o dăm oamenilor, locurilor, întâmplărilor face o vacanță să fie reușită sau nu. Mi-am permis să mă dau jos seara târziu din pat pentru că auzeam că undeva lângă hotel cânta un cor. Dacă eram cu cineva ar fi zis “Unde să mergem la ora asta?” Când călătorești singură nu îți împarți atenția cu nimeni de acasă, asa că poți să observi mai bine tot ce se întâmplă în jur. Poți să faci tot ce îți trece prin cap, la orice oră.

IMG_2708

N-aș vrea să creadă cineva că sunt zeița singurătății sau a izolării. Îmi plac oamenii, sunt de gașcă și cred că în grup se râde cel mai bine. Recunosc, mi-a fost puțin frică de singurătate, m-am gândit “Băi Fifi, dacă te plictisești, cine îți face ție o poză, cine îți cară plasele de cumpărături?” Ei bine, a fost perfect. O vacanță singură a fost cel mai tare cadou pe care mi l-am făcut la început de an. Am citit, am scris, am râs cu oameni din toate țările Pământului și mi-am dat seama că mă pot descurca în orice situație.

Și aici ar trebui un final, dar las povestea deschisă pentru imaginația ta. Îți recomand să îți iei și tu lumea în cap. Meriți să afli cum e să trăiești doar pentru tine. Dacă nu o dată pe an, măcar o dată în viață.

 

Loredana e Loredana. Povestea unui concert de vis

Loredana e cea mai cool cantareata din Romania.

Am fost sambata la concertul ei si timp de 3 ore m-am minunat. De tupeul cu care a aruncat catre public toata emotia ei. Vers cu vers.

© FOTO: Petru Ivu

© FOTO: Petru Ivu

© FOTO: Petru Ivu

© FOTO: Petru Ivu

Loredana e cea mai cool cantareata din Romania.
Am fost sambata la concertul ei si timp de 3 ore m-am minunat.  De tupeul cu care a aruncat catre public toata emotia ei. Vers cu vers.
O fata singura in noapte a trezit 5 mii de oameni la viata intr-un show care nu putea avea alt nume decat SENTIMENTE.
A cantat 3 ore. Si-a facut de cap cu starile noastre: de la ras, la plans, de la nostalgie, la fericire. Cu vocea ei care tulbura orice suflet, oricat de impietrit ar fi.
© FOTO: Petru Ivu

© FOTO: Petru Ivu

© FOTO: Petru Ivu

© FOTO: Petru Ivu

Loredana a creat un spectacol multisenzorial care a vorbit si despre diversitate, curaj, autenticitate si nevoia de a-ti gasi puterea in mijlocul familiei.
© FOTO: Petru Ivu

© FOTO: Petru Ivu

 

loredana-sentimente-26-nov-4-web

© FOTO: Petru Ivu

© FOTO: Petru Ivu

Mie imi plac cifrele din spatele succesului. Ele arata, la rece ca reusita e strans legata de munca sustinuta, de disciplina.
Iata SENTIMENTELE Loredanei in cifre:
Peste 150.000 de vizualizari online in timpul transmisiei live a concertului pe facebook
Peste 200 de ore de repetitii
Aproape 200 de oameni implicati in desfasurarea spectacolului
150 mp ecrane si o premiera: un ecran curbat care a inconjurat scena Salii Palatului, unic in spectacolele din Romania
Peste 45 de cantece care au marcat nu doar traseul artistei exceptionale Loredana, ci si istoria muzicii.
40 de muzicieni pe scena, incluzand un cvartet de coarde
13 look-uri spectaculoase pentru Loredana, incluzand o rochie al carei material continea led-uri si care s-a transformat in curcubeu, dar si o pelerina care cantareste 9 kg
8 dansatori
4 copii care au dansat si cantat in momentele care aminteau de copilaria si debutul Loredanei
6 tone de scenotehnica
3 ore de spectacol in care Loredana a cantat, a dansat si a avut momente speciale de actorie (musical)
3 single-uri prezentate in avanpremiera, ele urmand a fi lansate in 2017
O carte – Sentimente – in care sunt povestite in premiera amintiri din copilaria Loredanei
© FOTO: Petru Ivu

© FOTO: Petru Ivu

Una dintre cele mai mari surprize pentru spectatori au fost… parfumurile pe care le-au simtit pe toata durata show-ului, parfumuri care le-au reamintit momente importante din viata lor. Fiecare capitol al povestii Sentimente a fost insotit de o aroma care i-a invaluit pe spectatori gratie lui  Erich Berghammer, Odo7 Aroma Jockey, un artist care a mai lucrat cu Christian Dior, J. P Gaultier sau Isabella Rosellini.
Cel mai emotionant moment mi s-a parut  omagiul pe care Loredana l-a adus compozitorului Adrian Enescu: un spectaculos duet cu celebrul tenor italian Alessandro Safina pentru piesa Buna seara, iubite.
© FOTO: Petru Ivu

© FOTO: Petru Ivu

© FOTO: Petru Ivu

© FOTO: Petru Ivu

loredana-sentimente-26-nov-3-web

 Fotografiile ilustreaza perfect cum Sala Palatului  a fost transfomata intr-o sala de poveste.
loredana-sentimente-26-nov-web
© FOTO: Petru Ivu

© FOTO: Petru Ivu

© FOTO: Petru Ivu

© FOTO: Petru Ivu

repetitii-concert-loredana-sentimente-2-web

Loredana e Loredana…
O poveste de femeie. astept si eu sa fac 46 de ani. Sa arat asa, sa dansez si sa cand asa. Sa simt asa. 🙂

Super idee: bona pentru avion, hotel, conferinţă sau nuntă

Când spui dădacă, spui Mary Poppins! Nu cred că există cineva să nu o ştie pe celebra dădacă zburătoare, cu umbrela magică.

1-bis

Doar că anii au trecut şi bonele s-au modernizat şi ele. Nu mai zboară cu umbrela, ci cu avionul. Nişte oameni foarte destepti au inventat un serviciu care e mană cerească pentru părinţii extrem de ocupaţi. Dădaca de avion!

2-bis
Să spunem că trebuie să  trimiţi copilul dintr-un loc în altul şi nu ai cum să îl însoţeşti. Ce faci? Apelezi la bona de avion. Ea-l preia , stă cu el pe durata zborului şi îl „predă” la aterizare.

4 3

Momentan, există 2 companii aeriene care oferă acest serviciu, Gulf Air şi Etihad Airways

6

Mai exista o companie la Londra care a pornit de la bona de avion si acum a mers mai sus cu o super idee. Să zicem că eşti o femeie de carieră şi vrei să îţi iei copilul cu tine în deplasare, într-un alt oraş sau altă ţară. Prima întrebare e: „Cu cine las copilul cât sunt la conferinţă/întâlnire”? Cu bona de hotel sau bona de conferinţă, evident!

11 10
Preţurile pentru aceste servicii… să spunem că sunt uşor piperate pentru România. O bonă de avion sau de hotel costă de la 70 de lire sterline pe oră şi poate ajunge până la 1.000, în funcţie de durata zborului şi serviciile pe care şi le doresc părinţii pentru cei mici.

Visul e nerusinat, rujul trebuie sa fie rosu

15037204_1143859285699910_1280300183972181863_n

N-am înțeles niciodată ideea de „așa și-așa”.

Noțiunile cuminte, călduț, mediu îmi sunt străine.

Visez big, cu nerușinare, ridic multe sprâncene dar când îmi ies lucrurile nu se mai miră nimeni. Gen: ” Da mă, zicea nebuna că o să facă asta…”

Am bijuterii foarte puține dar toate cu poveste (era să scriu diamante, bine că nu am scris 🙂 ), parfumul e de nișă și conversațiile din chat-ul de pe facebook le port doar cu super creiere.

Luciul de buze e transparent  iar rujul există într-o singură variantă: roșu. Jur dacă înțeleg altă culoare. De ce m-aș da cu un ruj așa și-așa? Mai bine deloc.

Am încercat toate brandurile pământului și m-am oprit la Rouge Expert by Terry. O invenție deșteaptă pentru femei care nu sunt șefe la pensule și pensulici și nu au dexteritatea de a întinde rujul perfect pe buze. Băi, credeți-mă, e o treabă să îți pui rujul pe buze. Adică, doar pe buze. :)))) Cu gândul la Fifi ca mine, iată că a apărut rujul vieții. Forma de lacrimă mă ajută să îl aplic perfect. Și mai e ceva. E cu un sistem click, ca la pix, apeși și iese fix cât trebuie. Iar ăsta e un super plus, nu mai stau să vă povestesc câte tuburi am distrus și le-am întins prin toate poșetele posibile.

15027520_10207609294136597_8053251693858287146_n

Gama Rouge Expert by Terry o găsiți la Madison Luxury Perfumery, unde o să mă duc și eu azi căci, ce să vezi, rujul luat acasă săptămână trecută mi-a fost confiscat când am fost la meci. Am mimat un plâns, am zis că nu pot trăi fără, dar pisi de la intrarea din stadion nu m-a lăsat să trec cu el. Până la urmă am zis ok, aia e, dar stai să mă rujez ultima dată (se uită lumea ca la circ, dar asta cumva e specialitatea mea). I l-am dat, ea a vrut să îl arunce în coșul de confiscate și i-am zis: „Nu, nu, ține-l tu măcar.”

15027520_10207609294136597_8053251693858287146_n

Așa că fetelor, vorba lui Marylin: „Hai să punem puțin ruj roșu pe buze și să trăim puțin.”

CONCURS! Castiga un curs gratuit de dans!

Voi ce faceţi iarna asta?

lindi3

Nu-mi spuneţi că staţi la căldurică în casă şi hibernaţi şi că abia aşteptati Crăciunul cu sarmale, carnaţi şi cozonaci! Eu vă invit la dans! Şi nu orice dans, ci cel mai solicitant dans.

lindi1 lindi

Lindy Hop pe ritm de swing. E un dans de prin anii „20 , născut în sălile de bar şi subsolurile din Harlem. E mai ceva ca o oră petrecută la sală sau la aerobic. În Bucureşti există o singură şcoală care predă Lindy Hop, București Swing Dance Society.

Cursurile sunt total ieşite din comun şi seamănă mai degrabă cu o petrecere între prietenii. Mai faci un dans, mai bei un cico….asta dacă mai poţi duce paharul la gură :)) Deci, dacă vă place muzica din Cartea Junglei sau cea a lui Louis Armstrong, clar o să vă placă și Lindy Hop Vă provoc la un concurs.

lindi2

Dacă îmi spuneţi cea mai mişto amintire legată de dans, eu vă ofer un curs gratuit (pentru două persoane), timp de o lună şi o intrare gratis la una dintre petrecerile organizare de Bucuresti Swing Dance Society.

Mai multe despre cursurile de Lindy Hop găsiți aici.

Ostara Wave, bijuterii cu amprenta vocii tale

Pe Alina Popa am indragit-o din prima. Are ceva aparte. E frumoasa si foarte creativa si a venit pe piata bijuteriilor fine cu un concept care a atras toate privirile.

Mesaje de dragoste si prietenie, de incurajare si respect. Colectia Ostara strange bijuterii personalizate cu amprente vocale. Mi-a placut ideea de a purta cu mine vocile celor dragi.

ostara7

Eu una m-am indragostit la prima vedere de ideea ta. As vrea sa stie toata lumea cum ti-a venit aceasta idee?

Ostara a fost o chemare pentru mine, a fost continuarea fireasca a vietii mele dupa ce am renuntat la cariera de succes intr-un domeniu tehnic. Acum mai bine de un an, cautam o forma speciala prin care sa impartasesc sentimentele cu de om drag din viata mea. Voiam ceva care sa ramana autentic si valoros pentru totdeauna, asa ca mi-am inregistrat vocea si am gravat amprenta vocala a mesajului meu de iubire pe o placuta de aur, pe care am prins-o apoi intr-o bratara.

Pasul de la a transforma micul meu experiment intr-un business a fost chiar reactia plina de entuziasm a destinatarului. Mi-am dat seama atunci ca bijuteria pe care tocmai o facusem avea puterea de a transmite emotie pura, de a da o parte din sufletul meu celor dragi.

ostara4 ostara10

Cum a fost primita Ostara de public?

Reactiile au fost rapide si mi-au depasit orice asteptare. Cand cineva intra in contact cu Ostara si afla secretul din spatele bijuteriilor mele, reactia este plina de entuziasm. Cel mai des aud “Wooow” – ideea de a purta vocea cuiva in permanenta cu tine este cea care cred ca ii fascineaza.

Cui te adresezi, care e publicul tau?

Ostara este un brand cu suflet; pentru mine, pasiunea de a face asta este mai presus de orice, iar cand am gandit business-ul acesta a fost, in primul rand, pentru a oferi si altora ocazia de a darui emotie pura. Deci publicul Ostara sunt acei oamenii care pun pret pe conexiunea lor cu cei dragi si vor sa le arate iubirea printr-o bijuterie personalizata cu emotie. Ostara poate fi si un talisman pe care sa ni-l daruim noua insine si care sa poarte un motto de viata sau un mesaj pe care il vrem aproape de suflet.

ostara15

Clientul tau cel mai drag, o sa spui ca toti sunt dar sun sigura ca ai o amintire mai puternica cu unul dintre ei?

Fiecare comanda este speciala, fiecare mesaj de iubire ma inspira sa adaug noi dimensiunii povestii Ostara. Se intalmpla in fiecare saptamana sa livrez o bijuterie si sa plec inlacrimata, iar vestea minunata este ca toate lacrimile sunt de bucurie. Sunt atat de multe povesti de iubire in spatele bijuteriilor Ostara, incat e greu sa aleg una, dar cred ca una dintre cele mai puternice momente a fost atunci cand am primit o comanda de la o tanara insarcinata, care a inregistrat pulsul bebelusului ei inca nenascut si a vrut sa graveze amprenta sonora pe bratara.

ostara13

Cat a durat de la idee pina la implementare?

Au fost multe luni de documentare, de schite, de idei, de razgandeli, de ajustari, insa am reusit in mai putin de un an sa pun pe roate Ostara. Acum, cei care vor sa descopere bijuteriile cu suflet, ne pot gasi la www.ostarawave.com.

ostara3

Care a fost cea mai frumoasa voce pe care ai imprimat-o?

Bijuteriile Ostara isi dubleaza valoarea atunci cand e imprimata cu vocea unui om drag celui care o poarta. Iar pentru mine, vocile cele mai frumoase au fost ale tatalui si fratelui meu, pe care le-am inregistrat si asezat pe o bijuterie pentru mama.

Si daca vorbim de voci frumoase, sunt mandra ca vocea inconfundabila a Loredanei Groza se afla acum pe una dintre bijuteriile Ostara.

ostara1

Dar cel mai frumos mesaj?

Pe langa pulsul bebelusului, am primit o comanda aparte de la una dintre prietenele Ostara, Andreea, care a inregistrat sunetele naturii dintr-o zi splendida de vara. O simfonie de fosnete, ciripituri si mumur de apa, care acum sta asezata pe un pandantiv din argint.

Cat dureaza de la comanda pina cand cel care comanda primeste?

Cel mult 10 zile, de cele mai multe ma straduiesc sa aduc comenzile cat mai rapid clientilor pentru ca sunt nerabdatoare sa le livrez emotie si sa le vad reactiile.

ostara2

Cum ai ales aces nume?

Bijuteriile mele poarta o semnificatia puternica, astfel ca si numele trebuia sa fie unul la fel de sugestiv. Ostara este un alt nume al primaverii, este zeita fertilitatii care, odata cu Echinoctiul de primavara, aduce lumina, dragostea si viata, aduce renasterea si fertilitatea primaverii, aduce bucuria reinventarii si emotia trezirii la viata.

ostara6

Ce crezi ca mi s-ar potrivi mie cel mai bine? Aur sau argint? rosu sau negru? inima sau triunghi? Si ce mesaj ai scrie?

Eu as alege un colier din aur galben cu mesajul #pasiune, asezat pe o forma din inima rotunda, alaturi de 2 forme goale, patrat si triunghi. Cred ca pasiunea si caldura ne leaga, la fel si rigoarea si seriozitatea cu care facem lucrurile, de aceea am ales sa asez mesajul pe un element rotund si sa il completez cu doua forme in colturi.

ostara14 ostara11

Primele imagini de la Forest School Brasov, cea mai frumoasă grădiniță pe care am văzut-o vreodată

 

forest-school-11

Va povesteam acum cateva luni ca la Brasov se deschide prima gradinita din padure din Romania. Articolul initial il gasiti aici.

Gradinita s-a deschis, are un succes imens. Au fost 56 de cereri pentru 18 locuri. Deja sunt rezervari pentru anul urmator.

Iata ca multi parinti inteleg ca educatia poate sa aiba alte rezultate daca nu se face intre patru pereti.

Mancarea e super sanatoasa, educatori scoliti in strainatate si super deschisi la minte, lenjerii de pat organice, ore de yoga si creativitate, perete de catarare si luuungi drumuri prin padure. Toate sunt ingredientele unei povesti de succes.

forest-school-1

forest-school-2

 

forest-school-4

 

forest-school-6

forest-school-8

forest-school-9

forest-school-10

forest-school-interior

forest-school-interior1

forest-school-interior3

forest-school-11 forest-school-12

forest-school-14

forest-school-16

forest-school-17

 

forest-school-19

forest-school-20

 

forest-school-23

 

forest-school-26

forest-school-27

forest-school-28

forest-school-29

yoga

yoga1 forest-school-27

mancare5

mancare3

mancare

mancare-2

Mai multe detalii despre Forest School gasit aici

CONCURS VUNK! Du-mă mai departe

UPDATE! DELIA GANESCU ESTE CASTIGATOAREA PREMIULUI! FELICITARIIII!

incredere

Stiu oameni care de mici si-au pus in cap ce vor sa faca in viata si si-au urmat visul pas cu pas. Nimic nu le-a stat in cale. Si am multe exemple asa de oameni puternici care au muncit pe branci si au privit fiecare obstacol ca pe o simpla provocare si au reusit BIG TIME.

Eu am mers pe drumul meu desi am schimbat directia de multe ori, am atins de fiecare data ce mi-am propus. Au fost si sunt cativa oameni care m-au sustinut mereu. Spectatorii mei fideli. Cine ma cunoaste putin are senzatia ca nu am nevoie de niciun sprijin, ca daram muntii, dar nu e chiar asa. Oricat de puternica am fost pe parcurs, umerii ”publicului” meu m-au ajutat enorm.

Am intors asta inzecit altora, incurajez si sustin oameni talentati si muncitori care de oboseala nici ei nu mai cred in visul lor. Nu e usor sa reusesti organic in Romania. Cand nu esti al cuiva sau nu ai conturi cu multe zerouri, cand nu esti om de lume, drumul nu e simplu si lin, ca la campie. Vezi dealuri in fata, uneori chiar munti, dar si cind ajungi sus, sus senzatia e incredibila. Iar fanii tai, cei care te-au aplaudat mereu, sunt acolo, se uita la tine si iti spun: ”Vezi, am avut dreptate sa iti spunem sa mergi mai departe”.

Trupa Vunk a pregatit o serie de 3 concerte, o trilogie pornind de la acest concept: Increderea pe care fanii o acorda unui artist, sportiv, performer.

Trilogia va debuta pe 15 octombrie cu un concert la Beraria H, care va capata cu aceasta ocazie o noua infatisare, si se va incheia pe 21 aprilie 2017.
Asa ca, dragii mei va provoc la concurs.
Astept aici la comentarii povestile voastre, cine a fost sustinatorul vostru nr.1 si cum v-a facut sa mergeti mai departe.
Autorul celei mai emotionante marturisiri primeste o invitatie dubla la concertul VUNK de pe 15 octombrie siiiii, siiiii dupa concert ii poate intalni pe baietii de la VUNK ( da, da asta inseamna doamnelor ca puteti sa va faceti selfie cu Cornel Ilie 🙂
Concursul se incheie marti 11 octombrie, iar castigatorul il anunt aici  miercuri 12 octombrie.
Succes!

Concurs! Spune-mi cum a fost examenul tău de admitere la facultate

Update!!!

Delia Burca este castigatoarea concursului! Felicitari, Delia! Multumesc tuturor participantilor!

castigatoare

 

N-am intrat din prima la facultate si asta a produs un mic cutremur la acea vreme. Acum vad lucrurile diferit, desigur ca nu m-as mai stresa pentru un esec de moment. Luasem 10 la economie la BAC asa ca nu am mai citit nimic, desigur ca pina la admitere am uitat….Ma rog, am intrat cu brio anul urmator si restul e istorie.

Pentru ca pe 1 octombrie incep cursurile in universitatile din toata Romania m-am gandit sa te provoc la un concurs.

162awg703-70-web-570x708

coperta_zip

Intrebarea e simpla:

Cum fost pentru tine examentul de admitere? Spune aici printr-un comentariu ce iti amintesti, emotiile, momentele funny, esecul sau reusita.

Premiul e minunat!

Un voucher de cumparaturi la Zip Up. Poti sa iti iei cu el cel mai cool rucsac pentru facultate.

14359811_10154485084892114_490432804_o

Durata:

Concursul se incheie vineri seara la ora 24.00. Anunt castigatorul sambata dimineata la prima ora aici pe blog si pe facebook.

Si ca sa iti faci o idee si mai clara, iata cateva din Minunatiile de la Zip Up.

162ong706-90-web 162ong706-75-web-570x708 162swe703-42-web

13221057_582630948581855_2826306823279870192_n