Am petrecut o jumătate de zi la o cramă. Cândva îmi plăcea vinul alb sec. Acum beau apă plată și tot am avut cea mai bună zi din luna asta.

Știți cum e când cineva vă propune ceva și voi ziceți nu aveti niciun chef da înainte să terminați de ascultat propoziția spuneti da? Exact așa a fost cu Monica. Exact asa e cu Monica de un timp.

„Hai cu mine la Budureasca, o zi, în vie” — da. Punct. Gata. Plecăm.

Monica e unul dintre oamenii ăia rari în comunicare care chiar știu ce fac și, mai important, știu cum să convingă un om permanent fără timp, permanent obosit și permanent cu trei taburi deschise în cap să lase totul și să meargă să miroasă a vie. Talent rar. Prețuiți-i pe oamenii ăștia când îi găsiți.

O oră de București. Prahova. Dealu Mare. Fereastră deschisă, muzică, zero emailuri. Deja merită.

Primul lucru pe care l-am văzut m-a făcut să scot telefonul.

O poartă. O arcadă uriașă din verdeață cu flori albe agățate și două uși de lemn deschise larg spre vie. Dincolo de ele, o masă lungă pusă impecabil printre rândurile de viță, becuri Edison înșirate pe fir deasupra, munți la orizont. Era pregătită pentru seară, nu era nimeni la ea. Și tot mi s-a tăiat respirația.

Eu, care am jurat că nu mai cad în plasa pozelor estetice de pe internet, am scos telefonul ca un turist fericit și am fotografiat tot.

Ce faci la Budureasca dacă bei. Și ce faci dacă nu bei.

Budureasca are o listă de experiențe care m-a lăsat mută. Adică literalmente mi-am notat pe telefon și am trimis linkul la trei oameni pe loc.

Cina în Vie — masă pusă elegant în inima podgoriei, frumos luminata, cu platouri, cu sommelier, cu cer cât cuprinde. Dacă vreți să impresionați pe cineva fără să stați în traficul din București și fără să vă bateți pentru o rezervare, ăsta e răspunsul. Serios.

Picnic în Vie — pătură cu dungi, coș de răchită, brânzeturi, fructe, pernuțe branded Budureasca și câteva sute de metri de viță în față. Exact poza aia pe care o căutați pe Pinterest și vă gândiți „sigur e în Toscana”. E în Prahova.

Degustarea pe întuneric — bei un pahar fără să știi ce e în el. Fără etichetă, fără context, fără prejudecăți. Gustul și mintea sunt două lucruri complet diferite când nu le dai informații uneia din ele. Fascinant ca idee inclusiv pentru mine, care am trecut la apă plată de ceva vreme.

Dar la inceput a fost sabrarea. Sommelierul a luat o sabie și a tăiat gâtul sticlei de spumant dintr-o singură mișcare. Dopul a zburat. Toată lumea a aplaudat. A fost funny în cel mai bun sens al cuvântului. N-aș încerca asta acasă :)))

Oamenii de acolo.

Mă uit la organizare și văd muncă serioasă și pasiune autentică. Masa pusă la milimetru, coșurile de picnic aranjate frumos, sommelierul care explică cu drag ce e în pahar…oamenii ăia chiar iubesc ce fac. Disperați după munca lor, cum se spune.

Ce am înțeles eu, care cândva îmi plăcea foarte mult un alb sec.

La un moment dat în viața mea, un alb sec rece era o bucurie serioasă. Undeva pe parcurs am renunțat. Dar înțeleg farmecul. Înțeleg de ce oamenii vorbesc despre vin ca despre ceva mai mult decât o băutură. La Budureasca mai ales înțelegi asta pentru că acolo vinul e un pretext. Pretextul să ieși din București. Să stai cu oameni dragi fără agendă. Să bei ceva fin sau să mănânci ceva bun sau pur și simplu să stai în vie și să te uiți la orizont.

Am plecat relaxată. Am cunoscut oameni noi. Am ras mult. Am stat cu Monica fără telefon în mână ceea ce pentru mine e echivalentul unui retreat de meditație de 10 zile. Și am dus acasă filmulete la care mă uit și acum și zâmbesc. O să fac și un reel pentru Instagram cu vocea mea superbă. 

Dacă nu știți ce cadou să faceți cuiva, dacă vreți o ieșire cu sens în weekend, dacă aveți chef să vă uimiți partenerul sau pur și simplu dacă aveți nevoie să fugiți din București pentru câteva ore : Budureasca. Eu una revin cu prietenele mele.

Fiecare „acum” merită un vin bun. Sau o apă plată cu vedere la vie. 🙂

[email protected] / +40 731 793 177

Share

share

COMENTARII (0)