Ani de zile am trăit cu senzația că iubirea e minunată doar dacă e reciprocă. EL, alesul, trebuie musai să simtă la aceleași cote ca mine.
Poate că mi-a intrat în cap asta de la jocul copilăriei când rupeam petalele de margarete. Mă învățau fetele mai mari: mă iubește, nu mă iubește era jocul care stabilea cu precizie dacă ești norocoasă în dragoste. Desigur ca eu nu aveam un iubit, dar ce conta? Important era să stau bine cu norocul.
Apo mi-am dat seama că e doar un joc și că iubirea adevărată pe care o simți pentru un bărbat nu-i legată de posesivitate sau reciprocitate. Nici măcar de exclusivitate. Am învățat după niște războaie amoroase din care am ieșit în sânge că in viața importantă este clipa. Nimeni nu îți poate promite veșnicia sentimentului ( in niciun caz la intensitatea inceputului ). Nu exista scrisoare de garantare ca la banca pentru te iubesc pina la adanci batraneti.
Desi barbatii sunt vanatori, pina la urma noi femeile ii alegem pe ăia cu care vrem sa ne insotim: o ora, o zi sau o viata. Cum tot noi avem abilitate mult mai dezvoltata de a pastra in suflet o mare iubire pentru o viata intreaga chiar daca nepotrivirea de timp sau spatiu au clasat povestea pe moment.
Mi-am amintit de jocul ma iubeste, nu ma iubeste cand am primit buchetul wow de la #floricudor. Florile cu dor sunt superbe aranjamente in cutii de lemn sau ceramica de Horezu, insotite de stergare si scrisori minunate.
Sa facem un exercitiu de imaginatie: Oare cum ar arata lumea daca femei si barbati depotriva in momentele de dor, dorul ala care doare, ar trimite flori?
Pina atunci insa e important e să iubim fără a aștepta nimic în schimb ( aia nu e iubire care cere ceva in schimb ) și să conștientizăm că lumea nu e despre alb și negru ci despre mii de nuanțe de gri care pot oricând vira în roz sau mov sau verde sau rosu. Ca minunatele Flori cu dor 🙂
Flori cu dor este un proiect pus pe picioare de 2 fete frumoase si destepte, Catalina si Anca, 2 fete care au inteles ca lumea se poate schimba cu o floare. Felicitari 🙂
Pe final la Festivalul de teatru de la Sibiu, mi-a sarit in ochi cand rasfoiam programul Parada Cailor imperiali pe pietonala din centrul vechi. Si am zis hai sa vedem. M-am gandit ca o sa fie o nebunie vizuala. Si am ajuns acolo, lume multa stransa, au aparut artistii, dar nici urma de cai. Nu intelegeam. Erau costumati ciudat aveau ca niste marsupii imense. Dansau energic pina cand deodata s-au transformat in caluti. Geniala idee.
Am vazut showul conceput de Cie des Quidams in plina zi si mi s-a parut super tare.
Apoi l-am gasit programat si seara si am revenit pentru ca m-am gandit ca e adaptat pentru alte conditii de lumina. Si a fost si mai spectaculos.
Bucuria oamenilor mari dar si a copiilor a fost de fapt masura valorii acestei trupe vesele din Franta.
Cred ca asta e minunat la Festivalul de la Sibiu. Spectacolele de strada care aduc emotia unui oras intreg.
Am inceput sa merg la sala pe 19 mai. Paralel am tinut regimul alimentar dat de Florin Neby.
Rezultatul? 6 kilograme pierdute intr-o luna. Mie mi se pare wow, el pare cat de cat multumit. Nu-i place insa ca plec foarte mult din Bucuresti si e constient ca desi imi aleg hoteluri cu sala de sport, nu e tocmai ca la carte treaba.
Se tine de capul meu. Si ca sa intelegeti mai bine, redau cateva din discutiile noastre.
Eu nu ajung la sala 4 zile.
Florin Neby: Vreau sa te gandesti bine la ceea ce iti doresti mai mult. Treaba ta, dar uite asa o sa pierzi tot ce ai muncit pana acum, organizeaza-te!
Eu il anunt ca plec la mare.
Florin Neby: Ar trebui sa-ti prioritizezi putin lucrurile, plecari tot mai ai, dar un start asa cum a fost acum,in ceea ce priveste schimbarea ta, nu stiu cand se va mai intampla si cu cat neglijezi mai mult, cu atat o sa se piarda tot ce ai inceput
El, pur si simplu de control.
Florin Neby: Buna Fifi, cum stai cu rezultatele? Sala mai ai idee pe unde este localizata?:))
De ziua mea am avut parte de o petrecere surpriza. Si pentru ca prietenele mele ma sustin i-au scris lui Neby sa ceara voie sa imi faca un tort. El a raspuns amabil, le-a indicat din ce sa fie tortul ( putina crema de iaurt si multe fructe ). Eu ii scriu sa ii multumesc.
Florin Neby: Buna Fifi, da am vorbit cu Ana Maria. Sper ca a fost doar o felie, si daca da, sper ca ai savurat-o pe deplin:)
Eu ma plang ca am o saptamana in care lucrez pina foarte tarziu si nu ma pot ridica din pat dimineata, nu ma trezesc sunt super obosita.
Florin Neby: Fifi, continua sa mergi la antrenament, pentru ca ai timp sa recuperezi somn saptamana viitoare. Pune telefonul sa sune dimineata la 5 m de pat si nu o sa mai adormi. Eu zic sa mergi dimineata la ore. (desigur ca m-am dus )
Concluzie: Un antrenor adevarat nu vrea sa auda scuzele tale si nici nu te va mangaia pe cap ca ti-e somn sau ca te doare sau ca nu mai poti.
Poate ca asta e marele secret al acestui domn pe nume Florin Neby.
Sunt oameni despre care ai auzit atatea lucruri minunate ca abia astepti sa ii intilnesti. Si cind ii vezi prima data, stai de vorba cu ei, iti dai seama ca sunt goi si nu simti nimic. Vorbesc mult, gesticuleaza, incearca sa te cucereasca, degeaba.
La fel si cu artistii. Am fost la showuri mult mediatizate si pur si simplu nu am simtit nimic. NU sunt critic de arta, nici de teatru ori de film. Filtrul meu personal e simplu: Asez spectacolele in topul sufletului meu dupa emotia pe care o simt. Si am vazut zeci de reprezentatii unde am stat cuminte, am aplaudat, dar am plecat acasa fara nimic.
Cel mai tare pe lumea asta m-a impresionat Ibrahim Ferer de la Bueno Vista Sociat Club cantand Dos Gardenias. Absolut minunat. Pe locul intai in preferintele mele din toate timpurile. Pina duminica asta cand am fost sa vad la Sibfest showul Brenda Angiel Aerial Dance.
Cu argentieni pur sange. Cu o muzica live gen Gotan project.
Si a fost tango adevarat. Dur dar tandru, violent pe alocuri dar cu o senzualitate de iti pierzi mintile.
A fost un show perfect. Sunet, lumina si dansul. Cred ca argentinienii primesc la nastere ca toti oamenii maini, picioare, ochi, inima. Bonus le-a dat Dumnezeu tangoul. Si ei l-au ridicat la rang de arta. Pentru ca tangoul adevarat nu se poate mima. N-ai cum. Pentru ca nu poti mima pasiunea.
Am plans de la primul dans la ultimul. Imi curgeau lacrimile pe obraji, pur si simplu. NU mi-a pasat. Mi-am bucurat sufletul pentru mii de zile. Am iesit din sala cu un zambet de nedescris, ca un curcubeu imens dupa o ploaie frumoasa de vara.
A fost pentru mine finalul perfect la Festivalul International de teatru de la Sibiu. Multumesc, Cristina Bazavan ca ai insistat sa vad spectacolul asta si ca incet si cu zambet mi-ai asezat showurile de dans in suflet 🙂
Va povestesc azi despre o tabara de Detoxifiere si Nutritie Energetica organizata de Florentina Gionea.
Pe Florentina am cunoscut-o datorita prietenilor mei de la 10 beneficii, cei care mi-au bagat in cap cat e de important sa alegi sanatos de la ce maninci pina la produsele de ingrijire.
Florentina se prezinta in cuvinte simple dar frumoase: Ceea ce fac eu este o armonizare a tot ceea ce inseamna stil de viata sanatos. Din punctul meu de vedere a slabi nu este suficient, ai nevoie sa te cunosti, sa te descoperi, sa te tansformi. Iar conceptul pe care merg este unul holistic: hrana sanatoasa, sport, viata sociala si profesionala implinite.
Femeia asta frumoasa si desteapta a pus la cale in perioada in 13-17 iulie Tabara de Detoxifiere si Nutritie Energetica. Tabara cuprinde tot ce inseamna un stil de viata sanatos:
– ateliere de gatit, in care sa inveti cum sa combini corect alimentele
– workshop-uri de Nutritie Energetica, vei fi suprinsa sa afli ca te poti hrani in feluri in care nu credeai’
– sport cu antrenor personal
– exercitii de meditatie si relaxare
– cazare si 5 mese pe zi
Mai mult de atat, locatia aleasa este de 5*: cu piscina, sauna, jacuzzi si teren de sport
E duminica si in Piata Mare oamenii se strang pentru deschiderea Festivalului de Teatru FITS 2015 . Au tras cu ochiul toata ziua la repetitii. Nu le e clar ce se va intimpla duminica seara dar din experienta anilor trecuti se asteapta la un spectacol iesit din comun.
In mijlocul zilei, turisti dar si localnici treceau prin piata si isi faceau poze cu baloanele imense. Artistii repetau discret, sa nu deranjeze cumva linistea orasului. Langa balonul mare roz manuit de un domn, statea o doamna in varsta care zambea si fredona ceva in soapta. Cred ca avea spre 70 de ani. M-am gandit ca e sotia sefului. 🙂 Aveam sa o vad seara in multime imbracata in personaj, zambea si isi facea fotografii cu copii.
Spectacolul „Aventurile Micului Nemo în Ţara Viselor” a inceput la 10 seara. Povestea showului lansat in 2015 a inceput in 1905 de fapt. Atunci, desenatorul Winsor McCay a publicat in New York Herald Tribune aceasta banda desenata. El este cel care a inventat prima banda desenata animata, reprezentată de o serie de desene amuzante.
In Piata Mare spectatorii au intrat rapid in poveste. Micul Nemo s-a ridicat spre cer in patul lui, insotit de tot felul de personaje magice, de clowni care se plimbau prin multime si distrau publicul. Visul micutului Nemo care isi imagineaza intilnirea sa cu frumoasa printesa, trece prin tari necunoscute si orase locuite de animale fantasctice.
Atmosfera creata acolo e strans legata de imaginatia tuturor.
Adulti au zambete largi parca toate-s desenate de aceeasi pensula. Copiii in schimb sunt uimiti. Sunt cu gurile cascate. Aplauda si rad cu mare bucurie.
Cand personajele trec deasupra ta iti dai seama ca esti intr-o poveste nu ca asisti la una.
Am simtit cum 3 mii de oameni au lăsat în urmă realitatea si au fugit firesc in vis.
La final, cand artistii s-au retras in aplauze au lasat in urma o piata plina de suflete fericite.
Compania frantuzeasca Plasticiens Volants a pornit in 1976 cu 2 artisti. Acum sunt 30 si duc spectacolul in toata lumea.
Da, sunt fan Andre Rieu mai nou. Adica de duminică incoace, de cand am vazut concertul din Piata Constitutiei. M-am dus curioasa, si m-am intors fermecată dupa trei ore in fata scenei.
A fost un spectacol colorat si cu valsuri de leganat de la stanga la dreapta in toata piata. Ba chiar unii au incins valsul mai ceva ca horele la Sala Radio, la concertele de muzica populara.
A urcat pe scena Gheorghe Zamfir alaturi de Orchestra Johann Strauss, cu un moment ce m-a emotionat puternic. Am cantat din toata inima alaturi de artisti, ba chiar am emis si niste onomatopee mai ciudate la Volare ( o, ooooo!). Iar la final a fost cu artificii si tambal. Tambal romanesc. Un show total cum nu ma asteptam sa vad si cu atat mai putin m-ar fi dus mintea sa concep.
Da, inca o data zic, sunt fan Andre Rieu, desi marturisesc ca inainte de concertul de duminica nu aveam o parere prea bine conturata despre ce face el. II vazusem cateva inregistrari din concerte pe Youtube si mai stiam ca este un frumos nebun care si-a propus sa umple stadioanele lumii chemand oamenii din generatiile noastre sa asculte muzica clasica. Si a si reusit asta!
In cercurile elevate ale Operei si concertelor simfonice, Andre Rieu este inlaturat de-a dreptul, se fac delimitari, se explica pe un ton usor incurcat care este diferenta dintre ce face Rieu si concertele de muzica clasica. Da, este o mare diferenta, dar aduc aplauze sincere si intr-o parte ,si in alta. Si va spun si de ce.
Duminica la concert, in spatele meu, i-am auzit vorbind. Un domn si o doamna. Spuneau intre ei ca abia asteapta sa inceapa nebunia, venisera tocmai de la Craiova ca sa il vada pe Andre Rieu. Aici mi-au atras atentia si mi-am intors privirea catre ei. Erau asa, intre varste, ea tunsa scurt si cu par roscat regulamentar, el in bermude si sandale, mancau nonsalant dintr-o punga. Alune sper totusi, nu chiar seminte, dar sincer nu am apucat sa vad. Bine, nu era nimic senzational, unii mai incolo mancau popcorn ca la cinema. Eu stiu ce inseamna sa ii faci pe acesti oameni, care nu au ascultat poate niciodata o vioara live, sa vina la un concert unde canta Orchestra Johann Strauss. Incerc de multe ori sa ii tin cumva in fata televizorului cand invit in platou, la Observator, o soprana, un dirijor sau un mare solist sa discutam despre un concert clasic. Si ma straduiesc sa le captez atentia pentru ca eu stiu ca le-ar placea, sigur le-ar placea, doar ca nimeni din “sferele inalte” nu s-a obosit sa ii provoace la un Shostakovich sau la un Chopin. Nimeni, in afara acestui nebun de Andre Rieu, un violonist extraordinar, care fluiera, pasaia si danseaza ca o paiata pe scena lui gatita de bal. Si oamenii il iubesc! Si iubesc valsul! Si iubesc pentru trei ore muzica clasica cei care umplu stadioanele la meciurile de fotbal. Ba chiar isi aduc si copiii cu ei. Erau duminică princhindei chiar si de 3 ani, care la un moment dat au adormit, dar sunt sigura ca vor ramana cu o amintire puternica despre ce au vazut. Si e minunat ca e asa, pentru ca muzica clasica nu este a Filarmonicilor, a Academiilor, a Operelor, a Teatrelor. Este a oamenilor! Pe care Andre Rieu ii iubeste, ii respecte si ii face sa plece cu un mare zambet pe fata de la concertele lui. Da, dupa un vals si o punga cu… ALUNE!
Se tot tipa in gura mare despre independenta femeilor. Femeia nu mai sta la cratita, vrea cariera, vrea functie, vrea banul ei in buzunar nu lasat pe masa de el cind pleaca la intilnirea de business.
Si ma uit in jurul meu si vad ca dupa atata tipat, noi, femeile ne-am atins scopul. Avem acea independenta pe care neam de neamul nostru nu a vazut-o. Noi nu că trecem singure strada, noi dirijam circulatia in vietile noastre.
Am o prietena care e mama reusitei in viata. Genul de femeie ale carei planuri se transforma in realitate cit ai zice peste. Super creier, super responsabilitati. Are picioarele atat de bine infipte in pamant ca daca o intilnesti te gandesti ca niciun barbat nu i-ar putea suci mintile. Vedeti, tocmai aici e problema. Ca nici nu vrea sa aiba mintile sucite, are prea multe dari de platit la stat asa ca mintile tre sa fie toate la locul lor.
Si totusi, intr-o zi l-a cunoscut pe el. Si s-a gandit: Oare cum ar fi sa ma las eu in voia unui barbat? Pe mainile lui? Sa nu mai trebuiasca sa decid eu fiecare punct din viata mea, singura? El super destept, parea sigur pe ce spune si mai ales pe ce face. Asa ca ea a luat o decizie pe care nimeni nu a intuit-o, nici chiar el: S-a lasat pe mainile lui. Cu totul. Stupoare generala pentru public. El la inceput s-a simtit flatat, apoi a constatat ca totusi femeia noua si puternica din viata lui i-a dat sa care o greutate care initial parea mica apoi s-a facut din ce in ce mai mare. Nu simtea ca ea s-a lasat pe mainile lui,se simtea sufocat, strivit de-a dreptul.
Cand s-au intilnit el o admira pentru independenta si putere, pentru “ stiu eu, rezolv eu “ si s-a trezit in filmul cu “ iubitule, ajuta-ma, iubitule cum crezi tu, iubitule tu decizi “. Ea a lasat garda jos si i-a predat lui si independenta si puterea. L-a lasat pe el sa ii valideze toate alegerile. Si el din admiratorul infocat s-a trezit pus la treaba. Sa gandeasca pentru doi, sa rezolve pentru doi. Mult prea obositor. Si atunci a ales sa fuga. De condamnat? Nicidecum. Pentru ca el a vrut-o pe ea aia desteapta, independenta, resolverita. Femei care sa atarne de gatul lui, sa stea cu capul plecat si sa astepte ca el sa faca tot, a mai avut si o sa mai aiba. E in natura lui de super barbat sa atraga genul de femeie care are nevoie de ajutor si cind respira.
Voia o partenera de calibrul lui, umar la umar. Si ea chiar era asa, rasfatul si abandonul ei erau de moment, dar el n-avea cum să mai simtă asta, strivit de suprasarcini. Păcat.
Acum, ea s-a intors la viata ei asa cum stie ea cel mai bine: ea se gandeste, ea actioneaza. Singura. Desigur, un sfat ar fi binevenit din partea lui. Doar ca el l-ar intepreta ca pe o slabiciune. Nu ca pe un ajutor de la o minte desteapta, la alta minte desteapta.
Concluzia e simpla: Pina la urma in viata te poti baza cel mai mult pe tine. Ai si tu fricile tale, dar parcă treci mai usor peste ale tale, decat peste ale altora.
In sala sunt 600 de copii care tipa ca la marile concerte. Pentru ca tocmai s-a terminat un mare concert. Suntem la Constanta si 600 de copii nu vor sa mai plece acasa.
Fetita Zurli iese de pe scena cu lacrimi in ochi, ma ia in brate, ma pupa si imi spune simplu: ” Sunt cea mai fericita fetita din lume”. Dupa ea, vine Zana buna care nu ma atinge cu bagheta. Isi ia un fluture care-i sta pe umar si mi-l asaza pe tricou. Eu sunt muta, coplesita de spectacolul lor si de toate emotiile din scena si din sala.
Teoretic, spectacolul s-a terminat. Dar personajele ies pe hol si fac fotografii si dau autografe. O fetita plange de mama focului ca ea vrea sa mai stea, ca nu vrea sa plece. Se tine de blugii mamei cu disperare si refuza sa mearga : „Hai, mami, sa mergem acasa ca s-a terminat si ne asteapta tati. Nu mai plange, ca se intorc pe 1 iunie! Promiti? Promit!” Copila isi sterge lacrimile, zambeste si pleaca topaind: „Am o casuta mica, asa si asa…” Acesta e hitul Zurli. Sunt peste trei milioane de vizualizari pe youtube pentru ca Gasca are o armata de fani adevarati. Cu media de varsta de la 1 la muuulti ani. Stiu toate cantecele si coregrafiile.
Ma intilnesc in holul teatrului cu Fetita Zurli. Hai sa ne facem un selfie, zice ea. Hai! Eu care nu-s cu pozele, cum sa refuz totusi aceasta oferta. Sa nu uit sa iti dau esarfa ( mi-o imprumutase seara pe malul marii ca imi era frig ). Las-o la tine, vrei sa fi prietena mea? Zambesc. Cine n-are vrea sa fie prietena ei?
Am intrebat-o pe Tanti prezentatoarea, Mirela Retegan, cea care a strans Gasca, de unde vine succesul lor. ” Noi suntem primii care credem în misiunea noastră şi urcăm pe scenă fără nicio reţinere. Suntem cu braţele deschise şi oferim. Cred că Zurli a ajuns mare şi frumos pentru că a crescut firesc, simplu, în dragoste şi cu atenţie aşa cum trebuie să crească fiecare copil. Şi mai ales cu iubire. Tot ce creşte cu iubire creşte minunat. De la o floare până la o relaţie. Iar noi am crescut milioane de relaţii cu copii, părinţii, bunicii şi prietenii lor, în iubire. „
Dupa vreo ora, agitatia mai trece. Fiecare copil pleaca acasa cu o poza sau un autograf, ce si-a dorit fiecare.
Ne urcam in microbuzul Zurli, gasca e in continuare pe rasete si pe joaca. E energia copiilor care nu obosesc niciodata. Tanti prezentatoarea vorbeste la telefon: „Nu, nu suntem in Bucuresti pe 1 iunie, dar avem spectacolul mare pe 31 mai la Sala Palatului. Va asteptam cu drag acolo.” Plecam la Galati, orasul lui Clopotel. A doua zi suntem invitati acasa la parintii lui. E emotionat. Ne explica „uite aici e teatrul , acolo am fost eu la scoala, incolo mergeti spre port”. Il lasam acasa si ne ducem la hotel.
A doua zi dimineata, dupa mic dejun, se strange toata Gasca. Baietii susotesc, fetita Zurli se urca intr-un copac si Amalia, tour managerul, o pozeaza. „Ce faceti fetelor? Uite poze pentru copii sa le punem pe facebook.” Amalia stie tot despre toti. Ce ii place lui Zdranganel, cat doarme Truli, ce nu mananca tanti prezentatoarea, unde sunt cornetele, cat costa motorina, cati spectatori o sa vina la spectacol. Telefonul ei suna non stop. „Da, sigur, venim cum sa nu?” Zambeste la fiecare telefon, asa cum vedem noi ca zambesc asistentele din filmele straine. O intreb cum a ajuns ea la gasca Zurli. Ochii i se umezesc. „A fost o intimplare fericita, Mirela isi cauta asistenta si cineva s-a gandit la mine ca as fi potrivita. Ne-am inteles din prima clipa. A fost o chimie perfecta intre noi de la bun inceput.” Tanti prezentatoarea e fericita. Pentru ca Gasca Zurli este un fenomen. Pentru ca personajele sunt dorite peste tot in Romania. Si asta a fost visul ei, ca jocul curat si adevarat sa ajunga la cat mai multi copii.
Ajungem acasa la Clopotel. Ne asteapta in pragul usii incadrat de parinti. Sunt mandri pina la cer de copilul lor. Ne asezam la masa. Masa adevarata romaneasca intinsa in sufragerie. Cu ciorba si friptura si sarmalute in foi de tei. Radem mult, fetita Zurli n-are stare, gaseste un ceas si se joaca cu el. Mama lui Alex sta in capul mesei, tatal langa ea. Sunt coplesiti. Nu prea vorbesc. Asculta atenti povestile din turneu. Cand vine tortul, Tanti Prezentatoarea ii ridica pe toti in picioare si le spune: „Hai sa spunem fiecare ce-i place cel mai mult la parintii lui Clopotel.” Si incep declaratiile. De prietenie, drag si respect. Parintii plang, acele lacrimi de fericire si emotie ca baiatul lor a venit cu prietenii lui frumosi la masa, acasa.
Plecam la spectacol. De fapt, la spectacole. Ca sunt doua, unul dupa altul. Fani-s multi la Galati. Se fac repetitii, se rade in hohote, cred ca e in regulile nescrise ale Gastii ca rasul e pe primul loc. De sunet se ocupa Marius, un om frumos si linistit. Are mereu un zambet atasat. Sta la mixer si rade mereu la fiecare scena in parte desi a vazut spectacolul de atatea ori. Se bucura de bucuria copiilor.
Dupa ce ies ei din scena ma aud spunand: Hai sa fac o poza cu voi toti. Si facem repede un selfie. Repede, repede ca pe hol asteapta sute de copii.
Showu-rile au curs perfect, magia e la ea acasa. Dupa sute de autografe si fotografii. Aud acelasi text din sute de voci: „Va multumim, va iubim, v- am vazut la tv, sa mai veniiiti!”
Plecam spre Bucuresti. Toti sunt obositi dupa sute de kilometri, dar energia aia buna nu dispare. Intre ei e o prietenie sincera si de frumoasa! Succesul lor are un secret atat de simplu din punctul meu de vedere: ei pe scena nu joaca un rol, ei se joaca pur si simplu.
„ Fifi, la ce te gandesti?, ma intreaba Yuppi (cred ca el nu doarme niciodata). Si eu tac. Si zambesc. Ma gandesc la ce mi-a spus el acasa la Clopotel. ” Cea mai mare problema pentru multi copii din Romania este faptul ca parintii lor nu se joaca cu ei. Nu stiu sa se joace. Noi asta facem, ii invatam joaca. Nimic nu e mai frumos in copilarie decat joaca. „
Am asezat greu acest text. Cred ca as fi putut scrie un roman. Stiu doar ca dupa 3 zile cu Gasca Zurli am zambit o saptamana non stop.
Duminica, la Sala Palatului, o sa fie o mare de zambete pentru ca Gasca Zurli urca pe scena in cel mai mare spectacol organizat de o trupa 100% romaneasca pentru copii. Bilete mai sunt foarte putine si le gasiti pe Eventim.ro si la casieria Salii Palatului.
As vrea sa va mai spun doar atat: sunt bucuroasa ca sunt prietenii mei. Si onorata.
Pe Pablo Alboran l-am descoperit acum vreo 2 ani si ceva. In combinatie cu portugheza Carminho. Mi-a placut mult cum canta. Foarte, foarte tare. Nu mi-a trezit vreun suspin, pentru ca nu sunt pe nisa fetelor care se dau in vant dupa latin loveri. Aseara mi-am dat insa seama ca Alboran chiar e un latin lover.
Omu’ a facut show. Desigur, pentru publicul feminin. Domnii care stateau pe holuri sau neclintiti pe scaune n-au inteles fenomenul. ” Femeile sunt nebune”, concluziona unul dintre prietenii mei. Am fost de acord cu el. Manifestari ca aseara am mai vazut doar prin clipurile cu Elvis. Cam asa de la prima melodie. El intra in scena la min 2.
Spectacolul in sine mi s-a parut lectie. S-a auzit perfect cap coada, proiectiile au fost minunate, tehnic impecabil totul. Organizarea celor de la vreaubiet.ro, fara repros. Dar, fetele n-aveau treaba cu partea asta muzicala si organizatorica prea mult. Pablo, Pablo zbierau ele si el inchidea ochii si se misca cu incetinitorul. Felul in care isi coordona miscarile, cum isi arata muschii ( apropo, sa canti 2 ore si sa dansezi fara sa transpiri e o treaba ), cum se uita la fetele alea care s-ar fi urcat pe scena sa il manince…totul ca la carte. Fiecare gest parea desprins din manualele de seductie. Si vocea, vocea era acolo.
Recunosc ca am fost distrasa de spectacolul fanelor dezlantuite, recunosc ca mi-ar fi placut sa-l aud mai mult pe el, decat pe ele, dar pina la urma la un concert latino nu poate sa stea lumea pe scaune ca la sala Radio. Nu sunt vreo specialista in concerte, dar cred ca pe stadion sau in club era mai bine, desi am senzatia ca l-ar fi sfasiat :))
Cind el a cantat Perdona me, melodia cea mai cea, corul de domnisoare l-a acoperit. Comentariile erau delicioase: fata tu ai vazut ce muschi are, fata asta nu transpira, pablopablo. Vaivai ce l-as lua acasa etc.
Da, Pablo e genul de luat acasa sau mai bine de fugit in lume putin cu el. Bine, lui nu ii plac fetele, dar asta e un detaliu care nu conteaza. Sau cel putin aseara nu parea sa conteze 🙂 Si asta arata ca Pablo Alboran si echipa lui isi fac treaba ca la carte.
La final, cantecul pe care eu il iubesc cel mai mult. In varianta linistita, departe de furia dezlantuita a admiratoarelor 🙂
Niciodată n-am simţit până acum febra musculară. Stiu ce e epuizarea fizică, de la stat ore în sir la redactie sau după multe nopţi nedormite. N-am făcut niciodată sport cu adevărat. Nu se pun alintăturile când mi-am făcut abonament la sală şi mă duceam de 3-4 ori.
Sâmbătă am făcut primul meu antrenament adevărat. Cu Florin Neby (#mynewpersonalmaster). Foarte greu pentru mine, banal pentru oamenii care merg măcar 10-15 minute pe jos zilnic. Abia mă mişcam şi îmi era o jenă cumplită de neputinţa mea. Cred ca e util pentru cei care se tem de sport si de schimbarea adevarate sa va spun prin ce am trecut.
În primul rînd mi-a fost frică. O frică pe care nu ştiu să o explic.
Am depăşit frica şi dupa primele 3 minute am zis vai Fifi ce uşor e, banal, ce tare eşti!
După 10 minute am simţit că leşin. N-am leşinat.
După 15 min am zis că vomit şi Neby mi-a zambit si mi-a spus: ” E normal si sa iti vina sa lesini si sa iti vina sa vomiti. Esti un om care nu a mai facut miscare de multa vreme. ( #nuamfacutniciodataprietene ).
La minutul 25 (ca ma uitam pe ceas, poate poate scap ) am cedat. M-am asezat si am zis: ” Gata, nu mai pot. Nu mai pot. ” Imi era o rusine de omul ala de nedescris. „Ridica-te, nu sta, te plimbi prin sala, nu sta. Dar nu mai pot. Ba poti. Bea putina apa si te plimbi un pic, uite ia un plic de zahar, ti-a scazut glicemia. „( Eu tot asteptam sa apara o camera ascunsa, n-a apărut ). Mi se pusese un nod în gât şi simţeam că mă buşeşte plânsul. ” Nu pot sa te mint, o sa te simti asa in primele 2-3 saptamani, e o bariera dar o sa treci de ea. Si iti promit ca dupa ce o sa pleci de aici o sa te simti alt om. ( m-am gandit oooook, eu sunt pe moarte si tu nu intelegi, cum naibii sa ma simt bine după acest măcel )
Nu va inchipuiti ca m-a pus sa stau in maini cu cadere in pod! sau sa fac flotari sau sa sar coarda 10 minute. NU, m-a luat incet m-a pus sa urc si sa cobor, atentie in ritmul meu, pe un step ( din acela care se foloseste la stepaerobic ). De 15 ori. Serie de 3. Sau sa ma asez si sa ma ridic de pe el. Genul acesta de exercitii.
Dupa 30 de minute ne-am mutat in sala de fitness unde a trebuit sa pedalez timp de 10 minute pe bicicleta. Neby mi-a setat bicicleta la grad de dificultate 3 ( nu radeti!!! ). Mi s-a parut usor, de vara, dar dupa 3 minute desigur ca nu mai puteam. Ce sa vezi eu, Fifi, apăsasem din greseala pe butonul din maner si am ajuns la nivelul 19 :)))))). Noroc că a văzut omul şi a corectat imediat. Asta e din seria mai avem si elevi la sala care se saboteaza singuri.
După 40 de minute s-a terminat povestea. Tragi comedie pentru mine.
El, politicos:
– Hai sa te conduc la vestiar ( vestiarul e la etajul 2, sala e la etajul 3 )
Eu fericită că am scăpat:
– Nu, lasă. Mă descurc.
Nu m-a lăsat şi a venit cu mine. Când să cobor scările, el o luase înainte, şoc şi groază! Nu mai puteam să cobor. ” Vezi de ce am vrut sa vin cu tine? ” Am coborât ca aia micii de nu ştiu ce sunt alea trepte.
Am ajuns in vestiar unde am stat lipita de dulapul rece pe ceas 15 minute. Nu am fost in stare nici sa ma schimb, am plecat cu hainele de pe mine. Femeia de serviciu venita sa faca curat a deschis geamurile si mi-a dat apa. A zambit intelegatoare: ” Asa e prima data dar o sa vedeti ce rezultate o sa aveti daca veniti constant. „
Am plecat. Ma rog, n-am plecat imediat ca am mai stat 10 minute in masina ca nu reuseam sa apas pedalele :))))
Ce e senzational desi simteam ca muschii mei toti plang, ma dureau si sprancenele, aveam o senzaţie de bine extraordinară. Ceva ce n-am mai experimentat pina acum. Oamenii care fac sport probabil ca inteleg foarte bine despre ce vorbesc.
Sambata toată ziua si duminica abia mergeam. Simteam ca s-a prabusit un avion peste mine si au mai trecut si vreo 2 trenuri. Ceva de neimaginat, dar starea de bine si euforia erau si ele acolo. Duminica eram la Mega image si m-am aplecat sa iau ceva din cos si am cazut. In genunchi. La propriu. Pur si simplu, au cedat. Am râs. Eu de mine si de necazul meu :))))
I-am scris lui Neby ca nu prea ma misc si ca am căzut şi nu stiu dacă să vin a doua zi la clasa de pilates.
M-a incurajat, mi-a spus că o să vină vremea când o să-l întreb de ce nu mai fac febră. Si ca au patit si altii, barbatii in toata firea sa le cada portofelul pe jos si sa nu poata sa il ridice. Si da, ar fi bine sa vin la pilates. Si m-am dus desi ma simteam praf si pulbere. Si bine am facut. Ciudat (pentru necunoscatori ca mine), dar febra tot cu miscare trece.
Despre pilates va povestesc data viitoare, tot atunci si despre planul alimentar.
Pe Florin Neby il gasiti la sala lui nou nouta Neby Fitness.
Aseara, mama Liviei, Monica Podea mi-a scris fericita ca Livia are banii ca sa plece in Canada.
Cuvintele sunt prea putine pentru a descrie bucuria acestei mame.
De cand am aflat de aceasta poveste am tinut legatura permanent cu Livia si Monica si am explicat fiecarui donator in parte despre ce este vorba si cat de important este pentru acest copil minunat sa plece in Canada. Despre Livia scriam acum 7 zile aici.
Ma bucur ca s-au sesizat autoritatile si fac ceva in acest sens. E un prim pas.
Mie imi ramane o mare fericire in suflet: SE POATE. Daca vrem, reusim sa mutam muntii.
Este filmul care mi-a plăcut cel mai mult din tot ce am văzut în ultimii ani. Poate dupa Django, nimic nu mi-a mai atins inima. Un pic Gone Girl, dar nu prea mult. The Age of Adaline e altceva. E o peliculă despre dragoste și despre obsesia oamenilor: tinerețea fără bătrânețe.
Drama femeii care nu îmbătrânește niciodată, fuga ei permanentă, teama de a iubi sunt tratate atât de frumos și delicat. Filmul m-a impresionat profund, mi-au rămas în minte calitatea imaginilor, o abundență de detalii cum de multă vreme nu am mai văzut.
Toată lumea vorbeste despre frumoasa Blake Lively, pe care eu o iubesc din Gossip Girl și mă gândeam că o să rămână veșnic cu stampila superficialei fete de liceu. Ei bine, nu. E senzațională. Privirile doamnelor din sala au ramas pe partenerul ei Michiel Huisman, din seria maisexynusepoate.
Insa mie cel mai mult mi-a placut Harison Ford. La 73 de ani joaca in Age of Adaline poate cel mai sensibil rol din viata lui de actor. Super, super touching.
Recomand acest film romanticilor visatori, dar si femeilor care sunt obsedate sa ramana vesnic tinere, o sa vedeti ca nu e chiar asa usor sa NU imbatranesti niciodata. Si e matur sa accepti ideea ca in cursul firesc al vietii, moartea are rolul ei.
Dacă tot e 1 mai si lumea fuge la mare, dacă aveți gânduri de îndrăgostire vă invit să urmăriti filmulețul acesta. Conține sfaturi prețioase si o doza buna de râs 🙂
Toate poveștile de dragoste, mai mari sau mai mici, încep la fel. Privirile, zâmbetele, conversațiile care curg fără poticneli. Simți și muzica pe fundal ca în filmele romantice de la Hollywood.
Fără să îți dai seama începi și construiești în mintea ta scenariul perfect: cu întâlniri fabuloase, cine la lumina lumânărilor, surprize, vacanțe în doi peste mări și țări.
Nu-I spui chiar totul despre tine, cum nici el nu îți dezvăluie adevărul adevărat. De ce să strici filmul discutând despre defecte sau probleme.
Pelicula curge frumos, fără intrigi și scandaluri. Până la un moment dat când se întâmplă ceva. Muzica suavă a amorului vostru perfect e întreruptă de cioburile realității și scenariul capătă nuanțe de dramă.
Viața de zi cu zi, cu toate bubele ei, vine și vă strică super producția. Cadru după cadru, filmul devine unul prost. Nu mai are glamour american ci mai degrabă arată ca o telenovelă bulgărească fără buget.
Te uiți, îți dai seama de ce se întâmplă și întâi îți spui ție: nu vreau să joc în filmul ăsta, nu e scenariul bun. Apoi, îi spui și lui. Si vă despărțiți cu scandal sau fără, fiecare o ia pe drumul lui.
Cauți vinovatul și de obicei te gândești : nu eram suficient de bună pentru el sau nu mă merita.
Poate că ar fi corect să îți pui problema așa : Scenariul n-a fost bun, a fost exagerat de proiecțiile fiecăruia . Tu erai buna pentru el, el era bun pentru tine dar scenele erau de film fantastic nu de reality show.
E frumoasa si extrem de desteapta. Joaca teatru, face voluntariat si ii place muzica. Dar Livia are in primul rand o minte brilianta. La doar 16 ani a castigat impreuna cu colegii din echipa liceului Tudor Vianu, premiul doi cu proiectul Infinitum, la concursul NASA AMES SPACE SETTLEMENT DESIGN 2015.
Da, ati citit bine: premiul 2 la un concurs organizat de NASA. Au fost peste 900 de echipe inscrise din toata lumea.
Livia trebuie sa plece alaturi de colegii ei sa isi prezinte proiectul la Conferinta Internationala Aerospatiala din Toronto, Canada.
Doar ca familia Liviei nu isi permite aceasta deplasare care costa 1700 de euro. Practic banii de avion, cazare si mancare.
Aici putem sa intervenim noi. Sa o ajutam pe aceasta fata exceptionala sa isi duca visul pina la capat, sa mearga in Canada pentru a arata proiectul Infinitum in fata celor mai mari oameni de stiinta din lume.
Eu zic ca putem face asta.
Daca vreti sa o sprinijiti pe Livia va rog sa imi scrieti la adresa fifistie@gmail.com.
Pe a o cheamă Oana Alexandra Toma si este Amazing Vacation Manager la Hadar Chalet. Amazing e putin spus. Pana sa stam fata in fata am schimbat niste mailuri. Vreo 18. Cred ca i-am pus toate intrebarile posibile din lume. Cum e salteaua, aveti espressor, unde e pozitionata camera, ce e deasupra , ce fel de peste aveti la masa etc. A raspuns la fiecare in parte cu lux de amanunte. Ba mai mult cu o zi inainte de a pleca spre Hadar Chalet, mi-a trimis un mail in care erau raspunsuri pentru toate intrebarile nepuse inca.
Hadar Chalet nu e o cabana, nici o pensiune. Nu i-as spune nici hotel. Este un loc pe care nu-l pot incadra. As spune ca daca inchid ochii si ma gandesc unde as vrea sa fug in lume, la Hadar Chalet m-as duce. Atmosfera atinge cote alarmante de perfectiune:
Mancarea romaneasca, traditionala dar cu un upgrade pina la cer. Am gustat niste combinatii de iti sta inima in loc. Supa de pui cu taietei, friganelele de la mic dejun, mamaliga prajita cu spanac si ghebe, cartofi prajiti in ulei de trufe, prajiturile de casa, ….ahhh, prajiturile de casa….
Semineul din lobby unde ai o biblioteca plina de carti, reviste dar si filme de toatre genurile
Lumanarile care sunt peste tot
Florile naturale din fiecare camera
Trandafirul rosu de pe pat
SALTEAUA
Cel mai bun aperol spritz din istorie
Dulceata de zmeura de padure
Sucul de catina cu miere
Casuta din copac
Piscina
Locul de joaca pentru copii
gradinile
Sala de jocuri cu de toate de la wii pina la billiard si tenis de masa
Muzica ambientala, atent selectionata si la un volum nici prea tare nici prea jos
Curatenia
Castronul cu mere romanesti la indemana oricui
Ghidul simpatic care iti explica frumos cum sa faci sa nu et manince ursul in padure J
Smerenia si zambetele angajatilor
LINISTEA
Sa faci un loc unde sa guverneze linistea, unde sa nu te deranjeze absolut nimic, tine de amazing vacation management 🙂
E locul unde sa te duci pentru un weekend romantic sau intr-o scurta vacanta cu copiii si e locatia perfecta pentru o nunta intima. E la 3 ore de Bucuresti si are un singur mare dezavantaj: nu mai vrei sa pleci si cind o faci te pui pe drum cu regret, cu nodul in gat. Dar, lasa ca vine ea vacanta mare si stiu exact unde o duc pe Fifi mica…la Hadar Chalet.
Le multumesc oamenilor de acolo ca au facut sederea scurta sa fie de film.
Mai multe foto si informatii gasiti pe siteul Hadar Chalet.
Fiecare om miroase diferit. Nu stiu daca asta este stiintific demonstrat, dar eu am aceasta certitudine. Mirosul fiecarui om este ca amprenta lui digitala: unic. Vorbeste despre el dincolo de CV sau de prezentarea pe care si-ar putea-o face fiecare in cuvinte pompoase. De aceea mi se pare straniu sa simt mirosul unui om pe un alt om. Nu vi s-a intamplat asta? Ba sunt sigura ca da. E plina lumea de mirosurile Armani si Calvin Klein.
Sunt cativa ani de cand am descoperit ca nu sunt singura care se saturase sa simta mirosul sefei pe cea mai buna prietena, lucru care ma dadea complet peste cap. M-am simtit, cand am intrat prima data la Beautik, ca Alice in Tara Minunilor: era plin de mistere. De acolo am inceput sa explorez sticlele pe care scria Juliette Has a Gun, Caron, Rance, Costume National, Jean-Charles Brosseau, Kurkdjian. M-au fermecat, mi-au starnit curiozitatea, iar pe multe dintre ele nu le-am mai lasat acolo, si-au facut loc frumos la mine acasa.
Zilele trecute l-am cunoscut la Beautik pe David Frossard. A venit sa ne vorbesca despre parfumurile Liqudes Imaginaire, un brand de care nu mai auzisem.
Sunt practic 12 sticle la fel. Doar culoarea parfumului din interior este diferita. Si bineinteles, povestea. Pentru ca acesta este secretul: in spatele fiecarui parfum nu este vreo formula magica, vreun studiu de piata sofisticat sau vreun ingredient ocult, este o poveste. Despre putere, despre sensibilitate, despre feminitate, despre dragoste.
Dintre parfumurile Liquides Imaginaire, de sufletul meu s-a lipit Dom Rosa. Pentru ca este energic, vesel chiar la inceput, ca un trandafir. Apoi se linisteste, se estompeaza, si lasa loc unui miros pe care il simti parca… pe varful limbii. Mirose a sampanie, rece, relaxanta, ca in mijlocul verii. Dom Rosa mi-a amintit de vacante, de dragostea care iti incolteste in suflet cand descoperi un loc nou, minunat, suspendat in curgerea timpului vietii tale.
Fiecare femeie cochetă visează la un dressing perfect. Acel loc magic din casă unde să aibă haine de toate culorile si de la toate firmele daca se poate.
Fiecare femeie are o haina preferata. Eu spre exemplu, am o bluza comandata de pe un site englezesc. O ador pus si simplu. O spal cu mana ca sa nu cumva sa se strice.
Am avut si o rochie de la un creator roman, pe care din pacate am distrus-o din cauza deodorantului pe care il foloseam la acea vreme. A ramas patata si neam de detergent nu a reusit sa scoata dezastrul.
Cei de la Dove au facut un experiment super destept cu gama Dove Invisible Dry.
Dove Invisible Dry este primul deodorant dovedit ca nu lasa urme albe pe 100 de culori.
Priviti ce s-a intamplat:
https://www.youtube.com/watch?v=0fGiDsj4Ir8
Mi se pare uimitor unde a ajuns industria de frumusete. Practic, e super sa nu mai stai cu stresul ca deodorantul iti pateaza hainele. Minunatat idee sa testezi pe 100 de culori ca sa vezi ca hainele tale raman intacte.
Va provoc la concurs: impreuna cu partenetii mei de la Dove pun la bataie 10 premii:
– 1 premiu mare: 1 halat de baie Dove, 1 set de papuci Dove, 1 set de produse Dove Invisible Dry (geanta cosmetica Dove, spray Dove Invisible Dry, roll-on Dove Invisible Dry);
– 9 premii mici: 1 set de produse Dove Invisible Dry (geanta cosmetica Dove, spray Dove Invisible Dry, roll-on Dove Invisible Dry).
Intrebarea e simpla:
Care e piesa vestimentara din garderoba ta la care tii cel mai mult, de cand o ai si cum o protejezi?
Cand raspundeti va rog sa va inregistrati cu numele complet si adresa de mail.
Astept raspunsurile voastre pina joi seara la ora 24.00. Castigatoarele le anunt vineri dimineata, extragerea o vom face cu ajutorul sistemul random.org.
Update:
Am primit 74 de raspunsuri care indeplineau conditiile de validare ( nume si inscriere pina la ora 24, comentariul pe tema data )
Am ales cu ajutorul sistemului random.org, raspunsurile castigatoare.
Raspunsul cu nr 56 apartinand Nicoletei Agache a castigat marele premiu 🙂
Pentru premiile mai mici raspunsurile: 5, 60, 45, 66, 6, 57, 58, 64,15.
Rog castigatorii sa imi trimita pina luni pe adresa de email fifistie@gmail.com datele complete de contact , numar de telefon si adresa unde Echipa Dove va poate trimite premiile.
