Am inceput sa merg la sala pe 19 mai. Paralel am tinut regimul alimentar dat de Florin Neby.

Rezultatul? 6 kilograme pierdute intr-o luna. Mie mi se pare wow, el pare cat de cat multumit. Nu-i place insa ca plec foarte mult din Bucuresti si e constient ca desi imi aleg hoteluri cu sala de sport, nu e tocmai ca la carte treaba.

Se tine de capul meu. Si ca sa intelegeti mai bine, redau cateva din discutiile noastre.

Eu nu ajung la sala 4 zile.

Florin Neby:  Vreau sa te gandesti bine la ceea ce iti doresti mai mult. Treaba ta, dar uite asa o sa pierzi tot ce ai muncit pana acum, organizeaza-te!

Eu il anunt ca plec la mare.

Florin Neby: Ar trebui sa-ti prioritizezi putin lucrurile, plecari tot mai ai, dar un start asa cum a fost acum,in ceea ce priveste schimbarea ta, nu stiu cand se va mai intampla si cu cat neglijezi mai mult, cu atat o sa se piarda tot ce ai inceput

El, pur si simplu de control.

Florin Neby: Buna Fifi, cum stai cu rezultatele? Sala mai ai idee pe unde este localizata?:))

De ziua mea am avut parte de o petrecere surpriza. Si pentru ca prietenele mele ma sustin i-au scris lui Neby sa ceara voie sa imi faca un tort. El a raspuns amabil, le-a indicat din ce sa fie tortul ( putina crema de iaurt si multe fructe ). Eu ii scriu sa ii multumesc.

Florin Neby: Buna Fifi, da am vorbit cu Ana Maria. Sper ca a fost doar o felie, si daca da, sper ca ai savurat-o pe deplin:)

Eu ma plang ca am o saptamana in care lucrez pina foarte tarziu si nu ma pot ridica din pat dimineata, nu ma trezesc sunt super obosita.

Florin Neby: Fifi, continua sa mergi la antrenament, pentru ca ai timp sa recuperezi somn saptamana viitoare. Pune telefonul sa sune dimineata la 5 m de pat si nu o sa mai adormi. Eu zic sa mergi dimineata la ore.  (desigur ca m-am dus )

Concluzie: Un antrenor adevarat nu vrea sa auda scuzele tale si nici nu te va mangaia pe cap ca ti-e somn sau ca te doare sau ca nu mai poti.

Poate ca asta e marele secret al acestui domn pe nume  Florin Neby.

E duminica si in Piata Mare  oamenii se strang pentru deschiderea Festivalului de Teatru FITS 2015 . Au tras cu ochiul toata ziua la repetitii. Nu le e clar ce se va intimpla duminica seara dar din experienta anilor trecuti se asteapta la un spectacol iesit din comun.

In mijlocul zilei, turisti dar si localnici treceau prin piata si isi faceau poze cu baloanele imense. Artistii repetau discret, sa nu deranjeze cumva linistea orasului. Langa balonul mare roz manuit de un domn, statea o doamna in varsta care zambea si fredona ceva in soapta. Cred ca avea spre 70 de ani. M-am gandit ca e sotia sefului. 🙂  Aveam sa o vad seara in multime imbracata in personaj, zambea si isi facea fotografii cu copii.

Spectacolul „Aventurile Micului Nemo în Ţara Viselor” a inceput la 10 seara. Povestea showului lansat in 2015 a inceput in 1905 de fapt. Atunci, desenatorul Winsor McCay a publicat in New York Herald Tribune aceasta banda desenata. El este cel care a inventat prima banda desenata animata, reprezentată de o serie de desene amuzante.

Ț

In Piata Mare spectatorii au intrat rapid in poveste. Micul Nemo s-a ridicat spre cer in patul lui, insotit de tot felul de personaje magice, de clowni care se plimbau prin multime si distrau publicul. Visul micutului Nemo care isi imagineaza intilnirea sa cu frumoasa printesa, trece prin tari necunoscute si orase locuite de animale fantasctice.

Atmosfera creata acolo e strans legata de imaginatia tuturor.

Adulti au zambete largi parca toate-s desenate de aceeasi pensula. Copiii in schimb sunt uimiti. Sunt cu gurile cascate. Aplauda si rad cu mare bucurie.

Cand personajele trec deasupra ta iti dai seama ca esti intr-o poveste nu ca asisti la una.

Am simtit cum 3 mii de oameni au lăsat în urmă realitatea si au fugit firesc in vis.

La final, cand artistii s-au retras in aplauze au lasat in urma o piata plina de suflete fericite.

Compania frantuzeasca Plasticiens Volants a pornit in 1976 cu 2 artisti. Acum sunt 30 si duc spectacolul in toata lumea.

 foto: Sebastian Marcovici

* guest post de Mihaela Călin

Da, sunt fan Andre Rieu mai nou. Adica de duminică incoace, de cand am vazut concertul din Piata Constitutiei. M-am dus curioasa, si m-am intors fermecată dupa trei ore in fata scenei.

A fost un spectacol colorat si cu valsuri de leganat de la stanga la dreapta in toata piata. Ba chiar unii au incins valsul mai ceva ca horele la Sala Radio, la concertele de muzica populara.

A urcat pe scena Gheorghe Zamfir alaturi de Orchestra Johann Strauss, cu un moment ce m-a emotionat puternic. Am cantat din toata inima alaturi de artisti, ba chiar am emis si niste onomatopee mai ciudate la Volare ( o, ooooo!). Iar la final a fost cu artificii si tambal. Tambal romanesc. Un show total cum nu ma asteptam sa vad si cu atat mai putin m-ar fi dus mintea sa concep.

Da, inca o data zic, sunt fan Andre Rieu, desi marturisesc ca inainte de concertul de duminica nu aveam o parere prea bine conturata despre ce face el. II vazusem cateva inregistrari din concerte pe Youtube si mai stiam ca este un frumos nebun care si-a propus sa umple stadioanele lumii chemand oamenii din generatiile noastre sa asculte muzica clasica. Si a si reusit asta!

In cercurile elevate ale Operei si concertelor simfonice, Andre Rieu este inlaturat de-a dreptul, se fac delimitari, se explica pe un ton usor incurcat care este diferenta dintre ce face Rieu si concertele de muzica clasica. Da, este o mare diferenta, dar aduc aplauze sincere si intr-o parte ,si in alta. Si va spun si de ce.

Duminica la concert, in spatele meu, i-am auzit vorbind.  Un domn si o doamna. Spuneau intre ei ca abia asteapta sa inceapa nebunia, venisera tocmai de la Craiova ca sa il vada pe Andre Rieu. Aici mi-au atras atentia si mi-am intors privirea catre ei. Erau asa, intre varste, ea tunsa scurt si cu par roscat regulamentar, el in bermude si sandale, mancau nonsalant dintr-o punga. Alune sper totusi, nu chiar seminte, dar sincer nu am apucat sa vad. Bine, nu era nimic senzational, unii mai incolo mancau popcorn ca la cinema. Eu stiu ce inseamna sa ii faci pe acesti oameni, care nu au ascultat poate niciodata o vioara live, sa vina la un concert unde canta Orchestra Johann Strauss. Incerc de multe ori sa ii tin cumva in fata televizorului cand invit in platou, la Observator, o soprana, un dirijor sau un mare solist sa discutam despre un concert clasic. Si ma straduiesc sa le captez atentia pentru ca eu stiu ca le-ar placea, sigur le-ar placea, doar ca nimeni din “sferele inalte” nu s-a obosit sa ii provoace la un Shostakovich sau la un Chopin. Nimeni, in afara acestui nebun de Andre Rieu, un violonist extraordinar, care fluiera, pasaia si danseaza ca o paiata pe scena lui gatita de bal. Si oamenii il iubesc! Si iubesc valsul! Si iubesc pentru trei ore muzica clasica cei care umplu stadioanele la meciurile de fotbal. Ba chiar isi aduc si copiii cu ei. Erau duminică princhindei chiar si de 3 ani, care la un moment dat au adormit, dar sunt sigura ca vor ramana cu o amintire puternica despre ce au vazut. Si e minunat ca e asa, pentru ca muzica clasica nu este a Filarmonicilor, a Academiilor, a Operelor, a Teatrelor. Este a oamenilor! Pe care Andre Rieu ii iubeste, ii respecte si ii face sa plece cu un mare zambet pe fata de la concertele lui. Da, dupa un vals si o punga cu… ALUNE!

https://www.youtube.com/watch?t=175&v=-c33369JRvE

Pe Pablo Alboran l-am descoperit acum vreo 2 ani si ceva. In combinatie cu portugheza Carminho. Mi-a placut mult cum canta. Foarte, foarte tare. Nu mi-a trezit vreun suspin, pentru ca nu sunt pe nisa fetelor care se dau in vant dupa latin loveri. Aseara mi-am dat insa seama ca Alboran chiar e un latin lover.

Omu’ a facut show. Desigur, pentru publicul feminin. Domnii care stateau pe holuri sau neclintiti pe scaune n-au inteles fenomenul. ” Femeile sunt nebune”, concluziona unul dintre prietenii mei. Am fost de acord cu el. Manifestari ca aseara am mai vazut doar prin clipurile cu Elvis.  Cam asa de la prima melodie. El intra in scena la min 2.

Spectacolul in sine mi s-a parut lectie. S-a auzit perfect cap coada, proiectiile au fost minunate, tehnic impecabil totul. Organizarea celor de la vreaubiet.ro, fara repros.  Dar, fetele n-aveau treaba cu partea asta muzicala si organizatorica prea mult.  Pablo, Pablo zbierau ele si el inchidea ochii si se misca cu incetinitorul. Felul in care isi coordona miscarile, cum isi arata muschii ( apropo, sa canti 2 ore si sa dansezi  fara sa transpiri e o treaba ),  cum se uita la fetele alea care s-ar fi urcat pe scena sa il manince…totul ca la carte. Fiecare gest parea desprins din manualele de seductie. Si vocea, vocea era acolo.

Recunosc ca am fost distrasa de spectacolul fanelor dezlantuite, recunosc ca mi-ar fi placut sa-l aud mai mult pe el, decat pe ele, dar pina la urma la un concert latino nu poate sa stea lumea pe scaune ca la sala Radio.  Nu sunt vreo specialista in concerte, dar cred ca pe stadion sau in club era mai bine, desi am senzatia ca l-ar fi sfasiat :))

Cind el a cantat Perdona me, melodia cea mai cea, corul de domnisoare l-a acoperit. Comentariile erau delicioase: fata tu ai vazut ce muschi are, fata asta nu transpira, pablopablo. Vaivai ce l-as lua acasa etc.

Da, Pablo e genul de luat acasa sau mai bine de fugit in lume putin cu el. Bine, lui nu ii plac fetele, dar asta e un detaliu care nu conteaza. Sau cel putin aseara nu parea sa conteze 🙂 Si asta arata ca Pablo Alboran si echipa lui isi fac treaba ca la carte.

La final, cantecul pe care eu il iubesc cel mai mult. In varianta linistita, departe de furia dezlantuita a admiratoarelor 🙂

sursa foto si mai multe fotografii, aici.

• 

  Niciodată n-am simţit până acum febra musculară. Stiu ce e epuizarea fizică, de la stat ore în sir la redactie sau după multe nopţi nedormite. N-am făcut niciodată sport cu adevărat. Nu se pun alintăturile când mi-am făcut abonament la sală şi mă duceam de 3-4 ori.

  Sâmbătă am făcut primul meu antrenament adevărat. Cu Florin Neby (#mynewpersonalmaster). Foarte greu pentru mine, banal pentru oamenii care merg măcar 10-15 minute pe jos zilnic. Abia mă mişcam şi îmi era o jenă cumplită de neputinţa mea.  Cred ca e util pentru cei care se tem de sport si de schimbarea adevarate sa va spun prin ce am trecut.

  În primul rînd mi-a fost frică. O frică pe care nu ştiu să o explic.

  Am depăşit frica şi dupa primele 3 minute am zis vai Fifi ce uşor e, banal, ce tare eşti!

  După 10 minute am simţit că leşin. N-am leşinat.

  După 15 min am zis că vomit şi Neby mi-a zambit si mi-a spus: ” E normal si sa iti vina sa lesini si sa iti vina sa vomiti. Esti un om care nu a mai facut miscare de multa vreme. ( #nuamfacutniciodataprietene ).

  La minutul 25 (ca ma uitam pe ceas, poate poate scap ) am cedat. M-am asezat si am zis: ” Gata, nu mai pot. Nu mai pot. ” Imi era o rusine de omul ala de nedescris. „Ridica-te, nu sta, te plimbi prin sala, nu sta. Dar nu mai pot. Ba poti. Bea putina apa si te plimbi un pic, uite ia un plic de zahar, ti-a scazut glicemia. „( Eu tot asteptam sa apara o camera ascunsa, n-a apărut ). Mi se pusese un nod în gât şi simţeam că mă buşeşte plânsul. ” Nu pot sa te mint, o sa te simti asa in primele 2-3 saptamani, e o bariera dar o sa treci de ea. Si iti promit ca dupa ce o sa pleci de aici o sa te simti alt om. ( m-am gandit oooook, eu sunt pe moarte si tu nu intelegi, cum naibii sa ma simt bine după acest măcel )

  Nu va inchipuiti ca m-a pus sa stau in maini cu cadere in pod! sau sa fac flotari sau sa sar coarda 10 minute. NU, m-a luat incet m-a pus sa urc si sa cobor, atentie in ritmul meu, pe un step ( din acela care se foloseste la stepaerobic ). De 15 ori. Serie de 3. Sau sa ma asez si sa ma ridic de pe el. Genul acesta de exercitii.

  Dupa 30 de minute ne-am mutat in sala de fitness unde a trebuit sa pedalez timp de 10 minute pe bicicleta. Neby mi-a setat bicicleta la grad de dificultate 3 ( nu radeti!!! ). Mi s-a parut usor, de vara, dar dupa 3 minute desigur ca nu mai puteam. Ce sa vezi eu, Fifi, apăsasem din greseala pe butonul din maner si am ajuns la nivelul 19 :)))))). Noroc că a văzut omul şi a corectat imediat. Asta e din seria mai avem si elevi la sala care se saboteaza singuri.

  După 40 de minute s-a terminat povestea. Tragi comedie pentru mine.

  El, politicos:

  – Hai sa te conduc la vestiar ( vestiarul e la etajul 2, sala e la etajul 3 )

  Eu fericită că am scăpat:

  – Nu, lasă. Mă descurc.

  Nu m-a lăsat şi a venit cu mine. Când să cobor scările, el o luase înainte, şoc şi groază! Nu mai puteam să cobor. ” Vezi de ce am vrut sa vin cu tine? ” Am coborât ca aia micii de nu ştiu ce sunt alea trepte.

  Am ajuns in vestiar unde am stat lipita de dulapul rece pe ceas 15 minute. Nu am fost in stare nici sa ma schimb, am plecat cu hainele de pe mine. Femeia de serviciu venita sa faca curat a deschis geamurile si mi-a dat apa. A zambit intelegatoare: ” Asa e prima data dar o sa vedeti ce rezultate o sa aveti daca veniti constant. „

  Am plecat. Ma rog, n-am plecat imediat ca am mai stat 10 minute in masina ca nu reuseam sa apas pedalele :))))

  Ce e senzational desi simteam ca muschii mei toti plang, ma dureau si sprancenele, aveam o senzaţie de bine extraordinară. Ceva ce n-am mai experimentat pina acum. Oamenii care fac sport probabil ca inteleg foarte bine despre ce vorbesc.

  Sambata toată ziua si duminica abia mergeam. Simteam ca s-a prabusit un avion peste mine si au mai trecut si vreo 2 trenuri. Ceva de neimaginat, dar starea de bine si euforia erau si ele acolo. Duminica eram la Mega image si m-am aplecat sa iau ceva din cos si am cazut. In genunchi. La propriu. Pur si simplu, au cedat. Am râs. Eu de mine si de necazul meu :))))

  I-am scris lui Neby ca nu prea ma misc si ca am căzut şi nu stiu dacă să vin a doua zi la clasa de pilates.

  M-a incurajat, mi-a spus că o să vină vremea când o să-l întreb de ce nu mai fac febră. Si ca au patit si altii, barbatii in toata firea sa le cada portofelul pe jos si sa nu poata sa il ridice. Si da, ar fi bine sa vin la pilates. Si m-am dus desi ma simteam praf si pulbere. Si bine am facut. Ciudat (pentru necunoscatori ca mine), dar febra tot cu miscare trece.

  Despre pilates  va povestesc data viitoare, tot atunci si despre planul alimentar.

  Pe Florin Neby il gasiti la sala lui nou nouta Neby Fitness.

Dacă tot e 1 mai si lumea fuge la mare, dacă aveți gânduri de îndrăgostire vă invit să urmăriti filmulețul acesta. Conține sfaturi prețioase si o doza buna de râs 🙂

Fiecare femeie cochetă visează la un dressing perfect. Acel loc magic din casă unde să aibă haine de toate culorile si de la toate firmele daca se poate.

Fiecare femeie are o haina preferata. Eu spre exemplu, am o bluza comandata de pe un site englezesc. O ador pus si simplu. O spal cu mana ca sa nu cumva sa se strice.

Am avut si o rochie de la un creator roman, pe care din pacate am distrus-o din cauza deodorantului pe care il foloseam la acea vreme. A ramas patata si neam de detergent nu a reusit sa scoata dezastrul.

Cei de la Dove au facut un experiment super destept cu gama  Dove Invisible Dry.

https://www.youtube.com/watch?v=0fGiDsj4Ir8

Mi se pare uimitor unde a ajuns industria de frumusete. Practic, e super sa nu mai stai cu stresul ca deodorantul iti pateaza hainele. Minunatat idee sa testezi pe 100 de culori ca sa vezi ca hainele tale raman intacte.

Va provoc la concurs: impreuna cu partenetii mei de la Dove pun la bataie 10 premii:

– 1 premiu mare: 1 halat de baie Dove, 1 set de papuci Dove, 1 set de produse Dove Invisible Dry (geanta cosmetica Dove, spray Dove Invisible Dry, roll-on Dove Invisible Dry);

– 9 premii mici: 1 set de produse Dove Invisible Dry (geanta cosmetica Dove, spray Dove Invisible Dry, roll-on Dove Invisible Dry).

Intrebarea e simpla:

Care e piesa vestimentara din garderoba ta la care tii cel mai mult, de cand o ai si cum o protejezi?

Cand raspundeti va rog sa va inregistrati cu numele complet si adresa de mail.

Astept raspunsurile voastre pina joi seara la ora 24.00. Castigatoarele le anunt vineri dimineata, extragerea o vom face cu ajutorul sistemul random.org.

Update:

Am primit 74 de raspunsuri care indeplineau conditiile de validare ( nume si inscriere pina la ora 24, comentariul pe tema data )

Am ales cu ajutorul sistemului random.org, raspunsurile castigatoare.

Raspunsul cu nr 56 apartinand Nicoletei Agache a castigat marele premiu 🙂

Pentru premiile mai mici raspunsurile: 5, 60, 45, 66, 6, 57, 58, 64,15.

Rog castigatorii sa imi trimita pina luni pe adresa de email fifistie@gmail.com datele complete de contact , numar de telefon si adresa unde Echipa Dove va poate trimite premiile.

Va multumesc tuturor 🙂