Ieri am fost cu Maria şi prietenul ei, David, la Muzeul Căilor Ferate. Clădirea veche, de pe Calea Griviţei, nu face cinste expresiei „Pe-afară e vopsit gardul şi înăuntru-i leopardul”. E exact invers, nu te îmbie nimic să intri, şi totuşi, noi am fost foarte curioşi. Intrarea se face practic din Gara de Nord, de pe peronul 14, dar în timpul săptămânii se poate intra şi prin faţă, de pe Calea Griviţei.
Odată intraţi, am rămas cu gura căscată. O sală mare, care are în mijloc ditamai macheta ( diagramă), unde copiii şi adulţii urmăresc trenurile care aleargă, intră prin tuneluri sau se retrag la depou. Sunt foarte multe şi de toate felurile. În lateral stă o doamnă simpatică, care are un panou de comandă. Face ce vrea ea cu trenurile. 🙂
Temperatura în muzeu e perfectă, nici prea frig, nici prea cald. Sunt unele locuri pentru copii, în Bucureşti, unde pur şi simplu te topeşti, nu e cazul aici. Totul se scaldă într-o baie de lumină care face locul şi mai primitor. Angajaţii muzeului au o calitate: sunt foarte zâmbitori, te simţi bine, nu ai senzaţia că deranjezi cu întrebările tale. Pluteşte peste tot un aer de bunăvoinţă, care face diferenţa între un loc unde vrei să rămâi şi unul de unde abia aştepţi să pleci.
Peste tot trenuri, trenuleţe, vagoane, machete realizate incredibil de frumos, fotografii cu trenuri de acum o sută de ani. Panouri de comandă păzite de manechine costumate în împiegaţi de mişcare.
Pe unul dintre holuri sunt amenajate 2 vagoane în care copiii iau loc, iar pe plasme, rulează filme despre istoria Căilor Ferate Române şi construcția Gării de Nord.
În altă încăpere e o şină de tren, un capăt de linie chiar. Acolo spre bucuria copiilor este şi biroul șefului de gară.
În a 3-a încăpere, hărţi, acte vechi, telegraf Morse, unelte, telefoane şi alte obiecte legate de căile ferate. Într-un colţ, frumos amenajat, este biroul lui Anghel Saligny, unde copiii au şi macheta podului de la Cernavodă.
Am stat pe ceas 2 ore, deşi muzeul nu e mare, nu puteam să îi mai scot pe copii de acolo. 2 ore în care s-au jucat, s-au uitat la filme, au pus întrebări, s-au mirat şi au aflat răspunsuri.
La final, ca nişte oaspeţi adevăraţi, au semnat în cartea de onoare a muzeului.
De Muzeul Căilor Ferate nu mi-a spus nimeni, n-am citit vreo reclamă şi nici vreo cronică de vizitator. Într-o zi, eram în maşină pe Calea Griviţei şi am văzut sigla de pe clădire. Am căutat pe net, dar prea puţine informaţii. Un bilet pentru copii costă 2 lei, adulţii plătesc 4 lei. Poţi să faci fotografii cu telefonul. Dacă vrei fotografii profesionale plăteşti o taxa care mi se pare absolut decentă.
Muzeul Căilor Ferate e o minune, e bine îngrijit, oamenii de acolo sunt foarte, foarte atenţi şi amabili cu publicul. Din păcate, promovarea e nulă. Copiii au vrut un magnet la plecare, nu există aşa ceva, nici măcar un pliant.
Mergeţi în vizită şi poate îmi spuneţi şi mie cum vi s-a părut. Și daţi vestea mai departe, să afle şi alţii de acest loc special.
Cred ca cei care se ocupă de promovare la Ministerul Transporturilor nu stiu ca muzeul asta e in ograda lor, cred ca nu l-au vizitat niciodata de nu il anunta cum trebuie pe piată.
Până fac ei ceva, facem noi oamenii PR pentru că e păcat de așa o locație să rămână în anonimat.
