Mihaela Bilic cu 5 răspunsuri la întrebările cheie despre alimentația copilului

Am fost ieri la Social Media for Parents şi în panelul specialiştilor prima care a cuvântat a fost Mihaela Bilic, faimoasa nutriţionista.

bilic

Pornind de la cartea ei proaspăt lansată, ABC de nutriţie, Mihaela Bilic ne-a explicat ce greşeli facem ca părinţi în alimentaţia copiilor noştri. Ca să nu mai existe probleme, trebuie să ne răspundem corect la  5 întrebări simple

De ce mănânci?

Copilul trebuie să mănânce de foame şi să se oprească atunci când se satură. De aia insistenţa noastră ” hai mai ia o lingură de ciorbiţă ” nu e bună. Copilul ştie mai bine că noi când se satură. El trebuie să mănânce pentru că îi e foame , nu de plicitiseală şi nici de nervi. Aşadar, NU încerca să impuni din exterior cantitatea, mâncarea nu trebuie să fie nici recompensă, nici pedeapsă.

Cum mănânci?

Copilul trebuie încurajat să îşi cunoaca simţurile. Trebuie lăsat să se murdărească la masă cu mâncare, trebuie lăsat să guste şi să bucătărească. Primul instinct al copilului este să refuse o mâncare nouă, el e tentat să aibă o monotonie alimentară. ( Asta apropo de cei disperaţi ca mine că mănîncă doar ciorbă, şniţel cu piure, salată, peşte şi pizza )

Unde şi cu cine mănînci ?

Masa trebuie să fie masă. Dacă se poate în familie măcar la mic dejun şi cină. Trebuie acordată atenţie mâncării, trebuie stârnită curiozitatea copilului, lăsat să ajute la pregătirea mesei. Atenţie: fără ecrane, fără alte activităţi!

Când mănânci?

Mâncarea trebuie să fie bazată pe plăcere, echilibru, socializare. Copilul trebuie să aibă 3 mese, mic dejun, prânz, cină plus o gustare. Atenţie: Gustare, nu ronţăială! Un sandvici cu şuncă şi caşcaval, pe care şi-l prepară singur eventual e mai bun decât orice produs ambalat.

Ce şi cât mănânci?

Alimentaţia trebuie să fie diversă, dar moderat cantitativ. Puţin din tot. Porţia copilului nu trebuie să fie egală cu a ta. Noi suntem tentaţi să le punem în farfurie aproape cât ne punem nouă. ” Uitaţi-vă la palmele lor, asta e porţia! „ ne-a spus Mihaela Bilic.

Copiii sunt din ce în ce mai activi aşa că nu trebuie să ne speriem că sunt şi mai slăbănogi. Nu trebuie să îi forţăm să mănânce.

Şi încă ceva ce mi-a rămas în minte: Putem să dăm carne de porc celor mici. Bine, nu orice. Dar muşchiuleţul de porc are 4% grăsime, mai puţin decât orice carne de vită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.