Respir din nou: o poveste personală de la Govora

Cu Hotel Palace din Govora a fost dragoste de la prima vedere. Sau, mai bine spus, de la prima fotografie pe care mi-a arătat-o prietena mea Monica, acum trei ani, când încerca să mă convingă să mă desprind din mrejele marelui oraș și să mă ducă la liniște și pace.
Monica îmi știe toate gusturile, știe ce îmi place și, mai ales, ce nu îmi place.
„Te rog, ai încredere în mine, e liniște, o să-ți placă.”
„Da, Moni, dar eu nu sunt cu grupurile, cu mesele organizate, cu socializare multă…”
„Nu socializezi decât cât vrei, dormi cât vrei, faci ce vrei.”
S-a strigat bingo!
Am ajuns la Govora. Era iarnă și frig și o liniște din aia de cinci stele. Am cunoscut-o pe Violeta Nitescu , directoarea hotelului. Am schimbat câteva cuvinte și apoi am zis: „Eu mă duc să dorm puțin.” Și am dormit vreo 12 ore. 😊
Oamenii au mâncat, au petrecut, am coborât și eu la masă, și apoi am zis: „Mă duc să mai dorm puțin.” Și am mai dormit 10 ore. Atenție, era în perioada aia de un an în care am tușit non stop și uite ca în aerul curat de acolo mi-a ieșit cu somnul.
După o zi și o noapte de somn, am stat de vorbă pe indelete cu Violeta, care mi-a arătat tot ce fac ei acolo, la Govora.
Lăsând deoparte partea de hotel cu aer de boieri mari – curat, frumos și confortabil, cu mâncare bună – ceea ce m-a impresionat cu adevărat a fost ce fac pentru sănătatea oamenilor.
Am rămas impresionată de dedicarea echipei și de tot ce se întâmplă acolo.
Baza de tratament balnear este dotată cu aparatură modernă și oferă proceduri pentru afecțiuni respiratorii, reumatismale, ORL și neurologice.
Palace Govora chiar este locul ideal pentru relaxare, tratament sau sejururi de wellness, fiind recomandat atât turiștilor individuali, cât și grupurilor sau colaborărilor medicale.
Oamenii ăștia chiar fac tot ce pot – și au cu ce să facă – ca să îți dea respirația sănătoasă înapoi.
Uite 5 tratamente pe care le poți încerca la Govora:
1. Inhaloterapie cu Ape Minerale (Pulverizații, Inhalații, Ultrasonoaerosoli)
Descriere: Administrarea de aerosoli naturali din ape minerale, prin pulverizări, inhalații și ultrasonoaerosoli.
Beneficii:
– Stimulează și fluidifică secrețiile bronșice
– Reduce inflamațiile căilor respiratorii
– Îmbunătățește funcția aparatului mucociliar
– Indicat în: astm, bronșite, rinite, BPOC
2. Terapia cu Ultrasonoaerosoli cu Iod și Sulf
Descriere: Inhalarea de microparticule de apă minerală cu iod și sulf, ce pătrund până în alveolele pulmonare.
Beneficii:
– Efect antiinflamator și antibacterian puternic
– Reduce iritațiile și infecțiile respiratorii
– Inhibă dezvoltarea bacteriilor
– Indicat în: traheită, bronșită cronică, laringite, insuficiență respiratorie
3. Pulverizații în „Camera cu ceață”
Descriere: Compresorul dispersează apele minerale în particule ultrafine, inhalate în cameră.
Beneficii:
– Stimulează imunitatea, reduce sensibilitatea la alergeni
– Protejează de poluanți și iritanți
– Curăță căile respiratorii
– Eficient în: alergii respiratorii, prevenirea infecțiilor pulmonare
4. Băi terapeutice cu ape minerale iodurate și sulfuroase
Descriere: Imersiune în ape minerale cu compoziție unică, bogate în iod și sulf.
Beneficii:
– Efecte antiinflamatorii, detoxifiante și relaxante
– Recomandate pentru afecțiuni respiratorii, ORL, reumatismale
– Favorizează refacerea după infecții respiratorii repetate
5. Terapie cu lumină și energie: Laser & Solux
Descriere: Tehnologie modernă ce utilizează lumina pentru regenerare și combaterea durerii.
Beneficii:
– Tratează inflamațiile, durerile nevralgice și artrozele
– Ajută în afecțiuni musculare și respiratorii
– Reface țesuturile afectate după infecții respiratorii frecvente
Și vă rog, vă rog, nu uitați de somn. E un loc unde vă luați visele înapoi. 😊
Vacanță frumoasă și o vară plină de sănătate vă doresc!
COMENTARII (0)

Am întrebat un medic despre 7 mituri legate de vaccinuri, antibiotice, apa cu lămîie
Mituri despre apa cu lămîie, vaccinuri, antibiotice circulă tot timpul pe marele internet.
Am rugat-o pe

Dieta Oloproteică. Ce mănânc, ce beau, cum dorm, cât am slăbit
Au trecut aproape 3 luni de
dietă.
Am slăbit doar 12 kilograme.

Dieta Oloproteică de la Cronos Med. Prima lună
Povestea a început cu adevărat acum câteva luni.
Andreea Berecleanu mi-a vorbit despre profesorul Italian

#ONoapteLa Grădina Vlahiia. Tihnă. Roade. Omenie
Toata viața am visat să trăiesc la țară. Când eram în școală generală eram invidioasă pe colegii mei care

Eu nu vreau nimic de ziua mea
A fost declarația
Mariei înainte de ziua ei.
În martie anul ăsta

#Onoapte la Shagy și Ioana în Sibiu
Într-o zi cred că o să scriu o carte în care o să pun cele mai frumoase locuri în

Forest Valley Chalet. Am fost, am respirat și am vrut să rămân
Goana după liniște e sportul meu preferat.
Dacă mă întreabă cineva ce îmi doresc, spun că vreau puțină liniște.
Nu există comentarii încă.