Oamenii simpli fac diferența

14 aprilie 2025, 17:11

Săptămâna trecută mi-a murit mașina într-o intersecție, pe Șoseaua Fabrica de Glucoză, un drum sufocat zi de zi, dar mai ales la sfârșit de săptămână.

Eram prima la semafor, era și vineri. Câte ghinioane poţi numără într-o zi?

Am pus avariile și am sunat la colegul Petrică să mă salveze cu o platformă.

Se face verde. Într-o nanosecundă au început claxoanele, cu sete de bucureștean cu nervii la pământ. Cobor, ridic brațele a neputință și spun: „A murit, nu mai pleacă. Nu mă împuşcaţi!”

Șoferul din spate ezită să ia mâna de pe claxon. I se deblochează palma după două secunde, care par ani. Cei din spatele lui nu, nici cei care ulterior m-au depășit cu sprâncenele încruntate şi vorbele făcute ghem în gât.

Nu vă gândiți că vreunul a oprit să mă ajute. Sigur mulţi şi-ar fi pierdut gradele de pe umeri. Nu. Vorbesc cu Petrică, vorbesc cu soțul să anunțe mecanicul. A durat vreo două minute, timp în care nervosii mă depășeau claxonând, deși era cumva logic că o mașină oprită pe banda a doua, cu avariile puse, are o problemă.

Nu știam ce să fac. Deodată apar trei bărbați în fața mașinii, Unul vine în dreptul meu, eram cu geamul deschis. „Haideți, doamnă, să vă ajutăm, hai că vă împingem noi mașina.” Nu înțelegeam de unde au apărut. Zic: „M-ați văzut din mașină și ați oprit?” „Nu, doamnă, suntem de pe șantierul de vizavi și v-am văzut, le-am zis băieților: «Hai să o ajutăm!»” Și m-au ajutat să duc mașina pe trotuar, unul blocând prima bandă, ceilalți împingându-mi mașină

„Gata, doamnă, sărumâna, nu mai fiți supărată, a murit ambreiajul, se rezolvă, stați liniștită.” Am apucat să spun primul „Mulțumesc!” și ei au dispărut, lăsând în mintea mea gândul că tot oamenii simpli sar primii. Și tot ei sunt aceia care nu vor nimic în schimb.

Ce lecție frumoasă! Mi-au făcut ziua mai bună.