Mihaela Calin se întoarce la Observator. În iulie a adus pe lume un băiețel cuminte și voios. Petru cel mic, cum îmi place mie să-l alint. Acum Mihaela e gata să revină la pupitrul știrilor. Am stat de vorbă despre viața de mamă, despre planurile ei personale și profesionale. Am făcut fotografii frumoase, am râs mult și ne-am adus aminte de lucrurile care țin prietenia noastră vie de atâția ani. 

A venit minunea care ți-a schimbat viața. Cum e Petru?

Petru este chiar așa, o minune de băiețel. Mărturisesc că eram pregătită pentru orice, m-am gândit înainte să vină pe lume că s-ar putea să fie mofturos, că plângă mult sau să nu doarmă. Nimic din toate acestea nu s-a adeverit. Petru este un copil bun, care mănâncă bine, doarme bine, râde mult și gângurește deja de ne umple casa de veselie. În aceste aproape 4 luni de când s-a născut, noi doi am fost nedespărțiți. Mi-am dedicat tot timpul copilului pentru că am simțit că vreau să fie lângă el non-stop, că vreau să îl văd cum crește, cum începe să înțeleagă lumea, să ne recunoască. Sunt fascinată de el! În curând o să revin însă la Observator, dar sper ca relația noastră să rămână la fel. Voi fi departe de el doar câteva ore pentru început, măcar până împlinește 6 luni și ajungem la diversificare, dar voi continua să stau cu el tot restul timpului, să dormim împreună. Mie creșterea copilului meu am constatat că îmi dă o liniște nebănuită.

Dacă ar fi să spui un singur lucru femeilor care au adus pe lume un copil, ce le-ai spune?

Înainte să am copilul aveam o părere destul de naivă despre ce înseamnă o sarcină, o naștere, alăptare, îngrijirea unui nou-născut. Credeam că fiecare femeie este tot ea, doar că face toate aceste lucruri. Acum am înțeles că nu este așa. Această experiență te schimbă fundamental. Îți schimbă corpul într-un fel ireversibil, chiar dacă aparent după câteva luni revii la forma inițială. Copilul îți schimbă foarte mult mintea, prioritizarea lucrurilor. Eu nu aș fi crezut despre mine că la 36 de ani, după ani mulți în care am fost foarte activă, voi putea sta liniștită acasă 5 luni de zile! Și au fost săptămâni încheiate când nu am ieșit din curte. Și de asemenea îți schimbă sufletul. Odată cu copilul, se naște în inima mamei o grijă. Un gând care cred că nu o va mai părăsi niciodată: gândul către copilul ei. Această atenție, această iubire, deschide în fiecare femeie un nou univers. Sunt foarte multe feluri de mame pe lume, unele mai moderne, altele mai tradiționaliste, poate mai tinere sau mai vârstnice, dar ce au ele în comun este că au fost martorele unei minuni. Minunea apariției unui om pe lume din nimic. Asta te face să înțelegi totul altfel. Asta aș spune fiecărei mame: bucură-te în fiecare clipă a vieții tale, trăiești o minune!

Ce ai aflat despre tine de când ești mama, ceva ce nu știai?

Petru m-a învățat că sunt mai bună decât credeam eu. M-am considerat mereu o fire cam vulcanică, independentă, hotărâtă. Copilul meu mi-a arătat cât de răbdătoare sunt, cât de multe resurse sufletești am dacă pot zâmbi și fii drăgăstoasă atunci când pic de oboseală. M-a învățat să am încredere și să las lucrurile și în seama celorlalți pentru că totul va fi bine. Asta mi-a influențat inclusiv relația cu soțul meu care mă cunoaște foarte bine și care mereu mi-a lăsat tot spațiul de care am nevoie. Dar de data aceasta am învățat să mă bazez mai mult pe el, să îl las să mă ajute, să îl las să preia el unele decizii. Am descoperit că lucrăm în echipă mult mai mult și mult mai bine acum. Relația noastră este într-o altă etapă, mai interesantă și cred că mai frumoasă.

Care crezi că sunt valorile pe care trebuie să le predăm copiilor noștri în vremurile astea nebune?

Băiatul meu este prea mic deocamdată ca să îmi pun serios problema valorilor pe care vreau să le ia de la noi, părinții lui, dar în acest moment cred că valorile nu sunt negociabile și nu se schimbă după modă. Eu și Daniel suntem amândoi oameni care au muncit mult pentru absolut tot ce au, care au plătit pentru fiecare greșeală, care îi respectă pe ceilalți și își cunosc drepturile. Nu cred că onestitatea și loialitatea sunt lucruri care se demodează, chiar și în lumea asta nebună. Și știu sigură că fiul nostru nu va avea de pierdut în viață dacă urmează calea dreaptă. S-ar putea ca, pe alocuri, să îi fie mai greu poate decât altora care au metode mai puțin corecte, dar sunt sigură că doar așa va fi un om echilibrat, care înțelege frumos viața și lumea. Iar eu și tatăl lui cred că suntem exemplele care îi vor arăta că se poate, asta e calea.

Te întorci la pupitrul Observatorului. Care-s planurile tale?

Îmi e tare dor de munca mea! Îmi e dor de colegi, îmi e dor de echipa mea, îmi e dor de desfășurătoare și public. Oamenii au fost mereu alături de mine în lunile cât nu am mai fost la televizor, mereu mi-au scris și mi-au transmis gândurile lor bune. A fost o reală bucurie pentru mine să văd că primesc acest sprijin din partea oamenilor care se uită la Observator de atâția ani. Acum abia aștept să mă întorc iar la știri pentru ei. Mai mult decât atât, la Observator se pregătesc foarte multe schimbări. Sunt lucruri care țin de noi, de bucătăria noastră internă, dar eu sunt convinsă că se vor vedea și la televizor. După niște ani buni, la Observator se va implementa un proiect complet nou, inovator, în care eu cred foarte mult și abia aștept să pun umărul la treabă. Cred că acum, după toții anii de muncă și după toate momentele și provocările pe care le-am trăit ca jurnalist, mai bine ca oricând pot să contribui cu tot ce știu. Și sunt sigură că în acest nou concept își găsește perfect locul experiența mea. Abia aștept!

Ești profesoară la Intact Media Academy. Cum sunt generațiile viitoare?

Faptul că sunt trainer la Intact Media Academy îim ține spiritul viu deja de mulți ani. În fiecare meserie ajungi într-un punct în care faci lucrurile ușor, fără stres. Într-un fel e bine, munca devine foarte confortabil, dar pe de altă parte riști să te plafonezi. Pe mine oamenii pe care îi întâlnesc la IMA nu mă lasă să mă plafonez. Generațiile care vin din urmă aduc oameni interesanți și curajoși, oameni care pun și își pun întrebări. Cu fiecare serie de cursanți practic mă pun în contact cu preocupările celor care acum sunt efervescenți, celor care caută să descopere, celor care mâine își vor impune idele în jurnalism. Este chiar un schimb de experiență între mine și cursanții mei acolo. Eu iau de la ei ingeniozitatea și inovația, iar ei iau de la mine experiența, rigoarea, standardele. Pentru că eu în acest moment asta îmi doresc cel mai mult profesional: să fac cel mai bine ceea ce fac deja.

• 

Cănd nu erai căsătorită lumea te întreba: Când te măriți? Apoi, când faceți un copil? A treia întrebare clasică: Când mai faceți unul?

Sigur că deja primim și noi clasica întrebare: Când o să vină și o fetiță? J Nu știu să răspund la această întrebare și nici nu vreau să răspund acum de teamă că poate o să mă răzgândesc. Băiețelul e foarte mic, eu încă nu m-am refăcut complet, nici nu îmi pot imagina o altă sarcină. Dar mai tarziu, cine stie?… În jurul nostru sunt tot mai multe familii cu doi sau trei copii și într-adevăr viața lor pare mult mai animată.

Cât de mult crezi că te-a ajutat stăpânirea de sine dobândită la știri, în momentele de breaking news, în momentele tale de mamă?

Experiența de la știri cred că te ajută în orice circumstanțe. Pe mine momente de tensiune din direct m-au învățat un lucru esențial: atunci când se întâmplă ceva, când lucrurile se precipită și nu știi ce să faci să nu greșești, nu te grăbi! Acționează încet ca să ai timp să gândești bine ce faci, mai ales că nu ești sigur dacă faci ce trebuie. Exact așa s-a întâmplat și în experiența de mamă. Când nu știu ce are, ce să îi fac, ce dorește, când nu știu dacă fac bine sau nu (știu că sună ridicol, dar se pare că folosirea sau nu a unui supozitor cu glicerină la două luni este o decizie capitală pentru o mamă!) nu mă grăbesc. Și, la fel ca la știri, după ce întreb pe toată lumea și aflu toate variantele posibile, fac exact așa cum cred și cum simt eu.

Care e cea mai mare frică a ta?

De ceva vreme nu mă mai las condusă de frici. Când am înțeles că cea mai mare pierdere pe care o poate suferi un om este sănătatea, celălalte frici ale mele au pălit brusc. Și asta s-a întâmplat acum câțiva ani. De atunci am cam lăsat viața să își urmeze cursul și am început să accept ajutor. Acum nu prea mă mai sperie multe lucruri. Am familia alături de mine, soțul meu este sprijinul meu cel mai important, iar asta îmi liniștește multe temeri. Recunosc însă că m-am temut că voi rămâne foarte grasă după naștere. 🙂 Am acumulat în timpul sarcini peste 20 de kilograme și nu îmi puteam imagina că se vor mai topi vreodată. Au dispărut însă în 3 luni și jumătate cu un efort minim, așa cum de altfel îmi și povestea toată lumea.

Dacă ai face interviul vieții tale mâine, pe cine ai alege să intervievezi și ce l-ai întreba?

Unul dintre personajele pe care îmi doresc să le intervievez încă de pe băncile facultății este Ion Iliescu. Mă fascinează această personalitate. Iliescu este o filă importantă din istoria României pe care noi avem marea oportunitate să o privim în ochi și încă să îi mai punem întrebări. Iar eu am foarte multe întrebări. Și nu legate de Revoluție, ci legate de România anilor 90. Evenimentele de atunci mie mi se par halucinante. Modul în care românii, proaspăt ieșiți din cel mai negru comunism, au înțeles democrația pentru mine este o mare dilemă. Mai ales că noi mai avem și ceva amintiri despre afaceriști, bișniță, patroni, papucii de la turci, privatizări, șomaj și multe, multe. Nu m-ar interesa să aflu de la Ion Iliescu cum a gândit politica internă și externă de la acele vremuri, ci mai degrabă cum a înțeles dumnealui România de atunci.

*********

Pentru cei interesati de preluare, se pot  prelua maximum 800 de semne de interviu cu citarea sursei si link complet

Fotograf: Adi Popa

Asistent foto: Ovidiu Craiciu

Make up: Daniela Barbur

Locație: Alfemo România

Shooting realizat cu sprijinul Petit Bateau România.