Dieta Oloproteică. Ce mănânc, ce beau, cum dorm, cât am slăbit

Au trecut aproape 3 luni de dietă.
Am slăbit doar 12 kilograme. Observați nerușinarea, da? DOAR 12 KILOGRAME 🙂 În condițiile în care de ani de zile, cântarul arăta valori din ce în ce mai mari, nimic în minus.
Sunt foarte fericită. Vă povesteam după prima lună că urmează să îmi fac analizele. Și le-am făcut.
- Insulina mea a scăzut de la 42 la 11 ajungând în limite normale.
- La fel și colesterolul.
- Am scăpat de 14 cm în talie și de 12 pe șolduri.
- Merg 10 mii de pași pe zi și am o stare fizică EXCELENTĂ
- Am renunțat la lift și am descoperit scările. Și am spus ADIO noptilor albe.
După o lună de dietă, am stat iar față în față cu medicul vieții, prof. Giuseppe Castaldo.
Eu, fericită că am slăbit 8 kilograme.
El, fericit de cum arată analizele mele.
S-a uitat peste ele și a zâmbit.
– Se vede din analize că țineți dieta.
– Chiar așa?
– Da, sunt oameni care se plâng că nu slăbesc, deși țin regimul ca la carte. Eu sunt medic, pe mine mă interesează starea dumneavoastră de sănătate. Analizele nu mint. Se vede cine nu renunță la zahăr, la carbohidrați.
În luna a doua, regimul a fost mai soft, a inclus brânză, ouă, biscuiți de ovăz și toate fructele, mai puțin bananele.
Doamne, ce senzație când am mâncat prima nectarină!
Recunosc, nu am respectat cantitățile la pepene și de asta cred că nu am slăbit așa de mult. Cum să mănânc 150 de grame de pepene?
Acum am revenit la regimul inițial, intrarea iar în ketoză. Carne și legume. Suplimente: proteine, minerale, calciu, magneziu, potasiu, collagen, rădăcină ashwagandha.
Am făcut mai multe fotografii, să vedeți ce mănânc.
Las aici ca exemplu si două zile de dietă.
Exemplu de zi în faza I
MIC DEJUN
ulei de cocos
Praf proteic
PRÂNZ
Grătar pui/peste plus salată sau legume
CINA
Legume fierte/cuptor sau salată
Praf proteic
Exemplu de zi în faza a II a
MIC DEJUN
125 de grame de fructe
PRÂNZ
carne cu legume
CINA
Legume fierte sau la cuptor, salată
Sau
Puțină brânză cu 2 biscuiți de ovăz și legume
Sau
Șuncă și legume
Sau doua ouă și legume
ATENȚIE! FOARTE IMPORTANT!
Cantitățile, suplimentele, meniul complet sunt stabilite de medic în funcție de analize.
Fotografii cu mâncarea am făcut peste tot: acasă, în vacanță, la birou sau la restaurant. Postez zilnic in instastories pe pagina de Instagram.
Aștept Crăciunul cu nerăbdare, când voi posta fotografiile before and after. Până atunci, pun această fotografie cu mine și prietena mea, Mirela. Împreună în Israel.

Văzând poza (care suprinde atât de bine relația noastră) am avut un gând superficial de femeie la dietă:
Doamne, de când nu am mai purtat pantaloni albi! Și cât am slăbit!
Detalii despre dieta oloproteică găsiți aici.
Prima mea luna de dietă, am descris-o aici.
Pe 1 decembrie revin pe blog cu analize și fotografii noi și vă dau de veste tot atunci cât am mai slăbit.
M-am bucurat că l-am corupt și pe prietenul meu Gusti. Rezultatele lui sunt si mai spectaculoase. ( mereubarbatiisbaescmairepede)
La final, o mică ironie, pentru toți cei care sunt îngrijorați de acest regim, reamintesc SUPRAVEGHEAT DE UN DOCTOR ÎN NUTRIȚIE.
Cum bine spunea cineva:
Nimeni nu părea îngrijorat când ajunsesem cât dulapul, mâncam singură un tort și zăceam pe canapea zile întregi.
COMENTARII (5)

Am întrebat un medic despre 7 mituri legate de vaccinuri, antibiotice, apa cu lămîie
Mituri despre apa cu lămîie, vaccinuri, antibiotice circulă tot timpul pe marele internet.
Am rugat-o pe

Dieta Oloproteică. Ce mănânc, ce beau, cum dorm, cât am slăbit
Au trecut aproape 3 luni de
dietă.
Am slăbit doar 12 kilograme.

Dieta Oloproteică de la Cronos Med. Prima lună
Povestea a început cu adevărat acum câteva luni.
Andreea Berecleanu mi-a vorbit despre profesorul Italian

#ONoapteLa Grădina Vlahiia. Tihnă. Roade. Omenie
Toata viața am visat să trăiesc la țară. Când eram în școală generală eram invidioasă pe colegii mei care

Eu nu vreau nimic de ziua mea
A fost declarația
Mariei înainte de ziua ei.
În martie anul ăsta

#Onoapte la Shagy și Ioana în Sibiu
Într-o zi cred că o să scriu o carte în care o să pun cele mai frumoase locuri în

Forest Valley Chalet. Am fost, am respirat și am vrut să rămân
Goana după liniște e sportul meu preferat.
Dacă mă întreabă cineva ce îmi doresc, spun că vreau puțină liniște.