Știi ca ai o vacanta perfecta când nu te deranjează nimic. A fost prima data când nu ne-am petrecut concediul la hotel sau intr-un apartament închiriat. Avem și noi ca tot romanul obsesia #sanuderanjam asa ca atunci când am anunțat-o pe Monica de planul nostru de a merge în Scoția nu ne-am gândit nicio clipa sa stam la ea. Dar ea a insistat și ne-a convins și bine a făcut!
Nu a fost o vacanta propriu zisă. A fost ca o tabără în care ne-am făcut de cap, am întâlnit oameni noi și am simțit cum e sa trăiești într-o lume mai curata și mai sincera, cu o mentalitate diferita.
Monica e soi romanesc ales. Ii curge optimismul prin vene. Nu-i capabilă sa zică ceva rău și e fix genul care vede în orice situație o parte bună.
O femeie neobosită, după cum spune Mirela (cine se aseamănă se adună, eu pe Monica am cunoscut-o fiind prietena bună a Mirelei, sora din Scoția, Multumeeeesc, Mirela!)
Monica ne-a dus în vizită la prietenii ei care ne-au primit cu bratele deschise. Daniela și Florin, fericiti ca și-au luat casa noua, bucuroși sa ne primească. Daniela a pus masa mare împărătească. Cu fripturi și poale în brâu ca la mama Moldova acasă.
Apoi am ajuns în casa Ioanei Budai. Doamne, ce femeie! Super personaj! A pregătit cina cu un aranjament de masă de ziceai că suntem într-o revista de decorațiuni și stăpâna casei tocmai a fost anunțată ca vine Andreea Berecleanu la masă. Ioana ne-a făcut sa radem în hohote prin felul ei super sincer și direct.
Trei familii, prieteni uniți de fapt într-o singura familie. Se ajută unii pe alții în fiecare moment, vorbesc la telefon și de 10 ori pe zi, se vad des, sar unul pentru altul din toată inima.
Toată povestea asta a durat o săptămână. Monica ne-a plimbat la un castel, apoi la altul, apoi în St.Andrews, la magazine, în puburi și în vizită la prieteni, la târgul de vechituri de duminica și la muzeul științei.
Ce mi-a rămas în minte și sigur nu o sa uit niciodată? Hohotele de ras, dansurile în sufragerie, statul la povești in curtea din spatele casei Monicai, alergatul și pozatul prin ploaie.
O vacanta fără program, fără obiective cultural artistice de bifat. Relaxare și optimism.
Am un singur regret: ca n-am făcut o poza de grup. Rămâne pe data viitoare! Sunt sigură ca o avem parte de o data viitoare 🙂
P.S. O să revin cu mai multe fotografii, impresii și informații despre peisaje, castele si alte minunății made in Scoția. E o țară superbă!
Fericirea are chipul tau ……Maria !
Ce frumos.Asa mi as dori si eu o vacanță.Bravo oamenilor care stiu sa faca pe altii fericiți.