Opusul dragostei nu e ura. Opusul dragostei e indiferenţa

Opusul dragostei nu e ura. Opusul dragostei e indiferenţa.

Am citit asta într-o carte, apoi am auzit-o într-un film.

Desigur, cărţile sunt cărţi, filmele sunt filme, viaţa reală e viaţa reală.

Am urât la viaţa mea mulţi oameni care mi-au făcut rău, mulţi m-au folosit, mulţi m-au aruncat la gunoi şi s-au purtat urât când şi-au dat seama că nu sunt eu aia care le poate realiza visurile. Acum îmi pare rău că am urât.

Anduranţa mea e mare la mizerii. Mă enervez uşor, îmi trece repede. Mă supăr greu, îmi trece destul de greu, dar îmi trece. E complicat să scot pe cineva de la suflet. Mi se pare aroganţa maximă. Dar ura, ura e ceva ce sufletul meu nu mai ştie. Ura, frustrările maxime, ego-ul pînă la cer… le spun la toate nu. De 3 ori nu.

Practic indiferenţa. Mă costă cel mai puţin suflet. E greu, nu îmi iese din prima. Dar cu cât te porţi mai urât cu mine, cu cât te străduieşti să mă răneşti, cu atât devin mai indiferentă.

E filosofia mea de viaţă. Chiar dacă sufletul doare, creierul îl ajută să se vindece.

Share

share

COMENTARII (0)