Azi vorbim despre implanturi. Am auzit atâtea discuții în jurul acestui subiect, atâtea informații care se bat cap în cap, că nu mai știu ce să cred. Așa că am luat-o la întrebări pe Dr.Ada ca să nu mai bâjbâi printre bârfe medicale și să aflu răspunsuri corecte direct de la sursă.
Dr. Ada Epistatu este doctor în științe medicale, medic primar specialist în stomatologie, specialist în estetică dentară și facială, competență în implantologie.
Acum câţiva ani implantologia era un subiect aproape tabu. Părea o mare şmecherie pe care puţini oameni şi-o permit. De ce implant şi când?
De ce implant? În primul rând pentru că se reduce sacrificiul dentar. De exemplu, când pierzi un dinte, în loc să şlefuieşti doi dinţi pentru o punte pui un implant şi rămâi cu ceilalţi dinţi neatinşi. Un alt motiv este că implantul menţine înălţimea osului. Puţin ştiu că osul se hrăneşte, ca să zic aşa, prin presiunile care se transmit prin dinţi la ligamentele dentare. Atunci când dinții lipsesc, osul nu mai este stimulat şi începe să se retragă.
Iar un motiv foarte important este pentru cei care pierd dinţi foarte mulţi sau toţi şi sunt obligaţi să poarte o proteză dentară. Aici nici nu cred că se mai poate pune problema “de ce implant?”. Între o proteză pusă în pahar, care clămpăne, unde îţi dispare gustul pentru că acoperă tot cerul gurii, unde strănuţi şi te poţi trezi cu proteza pe masă, este evident că oricine ar vrea implant. Protezarea totală pe implanturi înlătură toate aceste disconforturi şi, aşa cum îmi place să zic, te face să te simţi om.
Acum tehnicile moderne şi tehnologiile de ultima generaţie, implantologia digitală, îţi permit să pleci într-o singură şedinţă şi cu implanturi şi cu lucrarea fixă în gură. Dinţi şi implanturi într-o singură şedinţă: One day implant concept. Şi să nu uităm că trauma cea mai mare în cazul pierderii dinţilor şi a purtării unei proteze mobile este trauma psihologică. Cu acest nou concept digital eliminăm ceea ce ne doare cel mai tare: depresia!
În concluzie, implanturile oferă o forţă de masticaţie mai mare, conservarea dinţilor naturali rămaşi, confort sporit şi îmbunătăţirea respectului de sine. Arată şi funcţionează ca un dinte natural.
Cât durează viaţa unui implant?
În primul şi în primul rând, durata de viaţă a unui implant ţine de cum avem grijă de el. Igiena aici joacă rolul principal – periuţa de dinţi şi airfloss-ul nu trebuie să lipsească din programul de igienă. Apa de gură şi spălatul pe dinţi după fiecare masă principală sunt reguli de bază. Eliminarea ticurilor vicioase precum scosul dopurilor cu dinții, rosul oaselor, trebuie să dispară din obiceiurile noastre. Este important ca toată lumea să ştie că ceea ce scoate sau distruge un dinte natural distruge şi un implant!
Să se respecte recomandările şi programul de controale pe care le stabileşte medicul. Din păcate, mulţi pacienţi se simt minunat şi dispar cu anii, nu mai vin la controalele anuale. Şi uite aşa apar ei , pacienţii cu probleme după 5-6 ani şi îşi aduc aminte de dentist. Sfatul meu este că dacă vor ca implanturile să dureze mai mult de 10 ani este ca dentistul să le devină prieten şi să-l viziteze de cel puţin 2 ori pe an.
Un alt factor care influenţează viaţa unui implant este bineînţeles alegerea pe care o facem când vine vorba de “ce implant să-mi pun?” Pacienţii fac un tur al cabinetelor medicale fie pe jos, fie online şi aleg. Ei aleg. Şi aleg implanturi ieftine pentru că tot implant se cheamă. Nu, categoric nu. Vreţi o durată lungă da viaţă a implantului aflaţi că nu toate implanturile îndeplinesc condiţiile necesare longevităţii!
La ce ar trebui să fie atent un pacient?
În primul rând pacientul trebuie să fie atent la toate sfaturile pre şi post implantare pe care i le dă medicul pentru această procedura. Să nu alerge după ce este mai ieftin. Aşa cum spuneam, nu toate implanturile sunt la fel chiar dacă le spunem implant. După 3, 4 sau 6 luni implanturile se protezează definitiv adică se pun dinții pe implanturi cum spun unii. Se pun coroanele pe implanturi. La ora actuală această etapă vine cu tehnici din ce în ce mai evoluate şi sofistificate având că scop tot lungirea vieţii implantului. De aceea şi în această etapă, sfatul medicului este foarte important pentru că el ştie cel mai bine pentru situaţia dată ce să aleagă pentru protezarea implantului. Oricât de mult s-ar informa pacientul pe internet aceste tehnologii noi de protezare nu pot fi înţelese şi departajate uşor fără a avea explicaţiile clare ale medicului în decizia finală de protezare. Deci, este foarte important cu ce protezăm la final implantul!
Să fie atent la igienă! Controalele anuale la stomatolog trebuie să nu lipsească!
Ce înseamnă implantologia digitală şi cu ce diferă ea faţă de cea clasică?
Diferă în primul rând prin precizie scăzând astfel rată eşecurilor şi crescând durata de viaţă a implanturilor. Implantologia digitală foloseşte un program care, pe baza analizei imaginilor tomografice şi plecând de la prefigurarea rezultatului final (a coroanelor sau punţilor finale) alege poziţia cea mai optimă de implantare în funcţie de dimensiunile şi densităţile osoase şi în funcţie de poziţia finală a restaurărilor dentare. Astfel, implantul va fi cuprins de os cât mai gros, dens şi sănătos. De asemenea,forţele ce vor acţiona în timpul masticatiei nu vor afecta negativ implantul. Este o tehnică completă şi complexă, de precizie şi siguranţă.
Toată programarea digitală se transferă în gură cu ajutorul unui ghid chirurgical. Această tehnologie ne permite protezarea imediată a implanturilor cu lucrări provizorii ce vor rămâne în gură 6-8 luni de zile. Pacientul pleacă cu implanturi şi dinţi în aceeaşi şedinţa! La această tehnică nu stai nici măcar o oră fără dinţi după ce s-a terminat intervenţia.
Există ieftin şi bun?
Unde există ieftin şi bun? Şi dacă există îţi pui întrebarea cât durează? Implanturile pe care le folosim noi au un raport calitate preţ corect şi le garantăm că produs autorizat. Noi avem încredere în produsele noastre şi ăsta este primul lucru care le garantează.
Cum afectează fumatul durata de viaţă a unui implant?
Fumatul nu numai că scade perioada de viaţă a unui implant, dar creşte rata eşecului la fumători. Nicotina produce vasoconstricție afectând fluxul sangvin în zona implantată. Practic ţesuturile nu se mai irigă cum trebuie şi pot apare complicaţii în vindecarea zonei implantate. În timp, la fumătorii înrăiţi fumatul duce la pierderea densităţii osoase, retracții osoase. Şi astfel scade viaţa implantului.
Se recomandă să se întrerupă fumatul cu o săptămână, două înainte de implantare şi după aceea să nu se fumeze cel puţin trei săptămâni pentru a se produce vindecarea osoasă în jurul implantului.
Ce le spuneţi celor care se tem de dureri? Cât durează o operaţie de one day implant şi cât durează recuperarea?
Celor care se tem de dureri le spun că nu au de ce. Foarte mulţi, după implantare, regretă că nu şi-au făcut implanturile mai din timp, că au amânat că s-au luat după nu ştiu cine. Aplicarea unui implant este o procedura foarte simplă şi netraumatică. Mai ales în sistemul One Day Implant unde nu se face niciun fel de tăietură, nu se pun fire. Pleci cu implantul, cu dintele, fără durere, fără umflături postoperatorii. Şi asta nu este reclamă este realitate. În cazul în care avem operaţii mai ample, cu adiții osoase cu implantări, care durează mai mult timp se pot face sedări cu anestezist în care pacientul poate dormi pe tot parcursul intervenţiei. Sedarea se poate folosi şi în intervenţii mai mici, dacă pacientului îi este foarte frică. O operaţie cu un implant durează între 30-60 min. Nici nu se poate folosi termenul de refacere pentru că pacientul nu suferă de nimic.
Cum decurge o asemenea operaţie?
Se face anestezia, se adaptează ghidul chirurgical, prin ghid se inserează implantul, iar la final se pune coroniţă provizorie pe implant. Foarte simplă este metoda One Day Implant.
Există tot feluri de mituri legate de implant. Ce le spuneți celor care se tem de “îmi respinge copul implantul”?
Numai în boli grave unde tratamentele duc la scăderea mare a imunităţii putem vorbi de o aşa zisă respingere. Adică, vindecarea post-implantară este afectată. Implanturile nu sunt respinse de organism. Oricum, pentru mine această afirmaţie nu există. Pentru mine implantul pe care îl aleg, tehnica de lucru şi respectarea regulilor postimplantare de către pacient scad rata de eşec foarte mult. Un implant nu se pune aşa orişicum… ai venit, te-am aşezat pe scaun şi ţi-am pus implanul. Există nişte paşi ce trebuie respectaţi. Se studiază cazul clinic pe radiografie şi pe computer tomograf, se face o apreciere cât mai corectă a situaţie, care este oferta de os şi mucoasă şi gradul de sănătate al lor, se face un istoric medical al pacientului, ce tratamente ia şi apoi se oferă soluţia de implantare. Pot spune că atunci când hotărâm implantarea mergem pe 99,99% succes!
Am pus implantul? Care sunt pașii care urmează dacă vorbim de igienă şi controalele la medic?
Aşa cum am mai spus igiena are un rol important în durata de viaţă a implantului. Periajul după fiecare masă, duşul bucal pentru curăţenia spaţiilor interdentare şi a gingiei, apa de gură, dental floss-ul nu trebuie să lipsească din obiceiul nostru de zi cu zi. Controalele la medic trebuiesc respectate. Medicul este cel care stabileşte numărul de controale pe an în funcţie de situaţia existentă. Dar, general valabil sunt minim două controale pe an. De asemenea şi parodontologul are un rol foarte important în viaţă implanturilor. Sigur unul din controale trebuie să fie la el. Implanturile se comportă ca dinții naturali şi vor fi afectate de boli ca şi ei şi dacă asta se cheamă parodontopatie în cazul dinţilor, la implanturi se cheamă implantită (afectarea ţesuturilor din jurul implantului).
Trebuie să avem grijă de implanturi ca şi de dinții naturali!
Cum lucrează echipa dumneavoastar ştiu că aveţi un chirurg excepţional şi lucraţi cu medic anestezist ATI?
Suntem o echipa de chirurgi şi implantologi excepţionalişi modeşti! 🙂 Şi când spun echipă, înseamnă că lucrăm în echipă! Există un coordonator medical care stabileşte împreună cu specialiştii planul de tratament urmând ca fiecare medic să lucreze pe specialitatea lui! Da, chirurgul este excepţional, iar anestezistul minunat, doar el ne face fericiţi şi pe noi medicii că lucrăm fără probleme şi pe el pacientul că se trezeşte rezolvat. Dar şi parodontologul, endodontul, ortodontul, proteticianul, odontologul şi eu suntem excepţionali! Pacienţii nu ştiu ce muncă de colaborare este în spatele oricărui tratament muncă ce duce la alegerea celui mai bun tratament pentru fiecare pacient în parte.
Buna ziua. Ce este de facut in cazul in care protezarea s-a facut gresit? In cazul in care exista o jena?
Poate o protezare gresita sa determine aparitia unor riduri?
Va multumesc!
Mari magari mai sunteti, luati implanturi din china la 5 dolari si il puneti cu 800 de euro la noi.
Niste nesimtiti!