Mâncare în frigider, benzină în rezervor, jobul mult visat la care alții nici nu îndrăznesc să se gândească, înghețată Nirvana, bere Heineken, vin de Porto, haine, pantofi de catalog, vacanțe. Pot să mă urc în mașină și să fug oriunde în România sau chiar în avion, capitalele europene sunt toate aproape. Cunoștințe multe, colegi mișto, prieteni puțini, dar buni. Sănătate. Familie. Emoții multe și pozitive. Le am pe toate. Încerc zi de zi să fac tot ce îmi trece prin minte și reușesc să fac aproape totul, e drept, într-o viteză de nedescris.
Dar.
Sunt zile întregi în care îmi imaginez viața mea cu totul altfel. Undeva, departe de toată agitația. Într-o casă dintr-un sat de munte. Aud doar vântul și babele cum se ceartă pe uliță. Și iarna și vara. Dorm și citesc, iar dorm, iar citesc. Știu oameni care au făcut asta și unii trăiesc așa și acum, alții n-au rezistat și s-au întors la stresul din marele oraș.
Și mă întreb: