Mă uit spre 2017 cu smerenia omului cu planurile bine făcute.

Mă aşteaptă Roma în weekend. Cu reducerile ei cu tot. Nu-i pasă că nu m-am dus în decembrie. Roma nici nu ştie că e ianuarie. Roma e Roma. Şi apoi o să descopăr şi Scoţia şi pentru prima dată Parisul la concertul Coldplay.

Că la mine aşa-i tot anul, mai mult PLAY decât cold. Sper. Cred.

Să îţi spun un secret. Ani de zile am făcut planuri. Măreţe e puţin spus. Luam foaia de hârtie şi scriam nu 3, nu 5, scriam 20 de puncte. La final de an când verificam lista  mă lua plânsul.

Acum nu mai e aşa. De câţiva ani sunt realistă. Liniile sunt mai puţine şi mai largi. Şi la final de an mereu depăşesc bilanţul.

Îmi propun să cresc ca om, să fiu mai atentă cu apropiaţii mei, dar fără să mă mai bag în vieţile lor cu pretenţia că ştiu eu mai bine cum ar trebui să trăiască.

Au fost ani pe care i-am măsurat în bani. Am făcut din bani un scop, uitând că de fapt ei sunt un mijloc. Au fost alţii pe care i-am măsurat în proiecte reuşite. A fost un deceniu în care nu mă gândeam decât la muncă. La nimic altceva. Ani întregi mi-am neglijat prietenii şi familia din dorinţa de a demonstra, de a reuşi profesional şi social.

2016 a fost un an excepţional. Am crescut din toate punctele de vedere. Şi mai mult ca niciodată am fost atentă la oameni. Mulţi au plecat. De bună voie sau alungaţi de mine pentru că erau răi şi toxici. Mi-am învăţat lecţia cu fiecare în parte. Şi acum ştiu că nimic nu e întâmplător. Sunt unii care au apărut, iar eu din prostie sau din grabă le-am dat roluri principale fără că ei să le merite.

2016 a fost primul an pe care l-am măsurat în oameni. Pentru că proiecte sunt şi vor fi mereu, la fel şi banii care-s făcuţi să circule. Am cunoscut câţiva oameni excepţionali în anul care a trecut. Ştiu că vor rămâne pentru totdeauna pe lista scurtă, în cercul atât de restrâns al încrederii. Am câştigat atenţia, prietenia şi dragostea lor. Şi pentru asta 2016 rămâne un an că niciun altul.

Tu în ce îți măsori anii?