Sunt oameni pe care i-am cucerit din prima, cu o replica. Și am rămas prieteni pe viață.
Cu alţii a fost mai complicat, a trebuit să le arăt că-s smart şi că fifi e doar o poreclă.
Unii mă sună la 3 dimineaţa să-mi ceară ajutor şi bine fac. Alţii nu îndrăznesc să facă asta pentru că îşi închipuie că n-aş răspunde sau poate m-ar deranja. Fraieri, ce sa spun. De dragul prietenilor mei, mă dau jos din pat la orice oră. ( asta sa stiti daca v-ati sfiit pana acum :))
Pe vremuri nu eram deloc comoda, acu m-am mai potolit desi in continuare spun verde în faţă si obosesc daca nu mă pricepi din prima. Am invatat insa rabdarea si tacerea. Din pacate, inca ma plicitisesc repede ( cred ca asta e pacatul meu suprem )
Multa lume zice: Vai, Fifi cati prieteni ai tu. Nu chiar. Muuulte, multe cunostinte, asta da. Dar prietenia aia adevarata in care sa spui nu am chef sa vorbesc sau nu mai am chef sa ies din casa desi programasem sa ne vedem de o saptamana, asta e rara.
Mă uit la cercul meu intim, restrans. Acei prieteni adevarati care stiu ca vor ramâne toată viaţa aproape pentru că mă iubesc aşa cum sunt şi nu mă judecă. Trecem impreuna atat de misto peste supărări şi răutăţi şi gafe şi punem umărul cu zâmbet , when we have a situation.
Sunt perioade in care dispar cu totul dar ei nu se panicheaza, is obisnuiti si ma trateaza ca atare. Cei nou veniti in cerc se sperie si o iau pe aratura: Ai ceva cu mine?
Tin minte ca la un moment dat aveam un iubit care ma chinuia ca pe hotii de cai. Erau zile senine dar si multi nori, aproape permanenti. Si o prietena foarte buna de a mea mi-a zis in vremurile alea o chestie pe care am adoptat-o instant: Si azi cum e? Ce facem? Il iubim sau il uram? :)))
Prietenia e o arta. Pui ego deoparte si versi sufletul pe tava. Si dai tot ce e de dat. Pentru restul exista Mastercard.
P.S. nu, nu sunt in perioada de recrutari, cercul e cam inchis, dar vorba aia niciodata sa nu spui niciodata.