Mica vacanta in Portugalia mi-a incarcat bateriile complet. M-am plimbat, am zambit, m-am relaxat. Intr-o tara superba in care oamenii par ca nu au nicio grija ( desi nu sunt bogati ), nu se grabesc, nu injura, nu se jignesc. In traficul cel mai trafic, ei sunt calmi. Nu auzi niciun claxon. Nu vezi politisti care mai mult incurca si nici coloane oficiale. Pluteste un calm greu de digerat pentru noi, care parca suntem facuti sa ne facem problem din orice. Nu prea vorbesc ei engleza, dar sunt dornici sa te ajute. Cu fetele luminate mereu.
O mare diferenta din aproape toate punctele de vedere fata de Romania. Dar, poate ii ajuta si faptul ca drumurile lor n-au nicio groapa? Sau ca simti la fiecare pas briza oceanului? Sau poate e datorita vinului de Porto? Pesemne ca da. Am jucat la loto in Portugalia, glumind cu prietenii: va sun daca e sa va zic ca v-am cumparat bilete de avion. N-a fost sa fie…
Trecuse de miezul noptii cand am ajuns la Bucuresti, dupa un zbor foarte lung. In fata punctului vamal, ma gandeam doar cat imi va lua pina sa ma enervez prima data…La ghiseu o domnisoara bruneta, frumoasa, dar marcata cumva de seriozitatea functiei de vames. M-a salut rece, mi-a verificat identitatea si m-a intrebat sec ( ca sa nu zic dur ): Porto cu tranzit in Istanbul? Da. ( eu timorata cumva desi nu facusem nimic …) Apoi, magia s-a produs brus. A ridicat privirea si mi-a spus cu cel mai frumos zambet pe fata: Bine ati venit acasa! Mi s-a pus un nod in gat si mi s-au umplut ochii de lacrimi instant. Unii o să râdă și o să spună că sunt prea naționalistă. Poate. Am simtit o emotie greu de descris. Multumesc, i-am răspuns…Mi-am spus in gand: da, aici e acasa, cu tot cu gropi, cu tot cu trafic, cu tot cu oamenii agitati. Cu parintii si prietenii si colegii mei. E tara in care am ales sa imi cresc copilul si sa muncesc, desi e greu, mult mai greu ca in alte parti. Tara asta e casa mea si poate ca de aia am amanat la infinit sa plec de aici. M-am incapatanat sa raman aici, pentru ca aici e ACASĂ.