Sunt fan Andre Rieu!

* guest post de Mihaela Călin

Da, sunt fan Andre Rieu mai nou. Adica de duminică incoace, de cand am vazut concertul din Piata Constitutiei. M-am dus curioasa, si m-am intors fermecată dupa trei ore in fata scenei.

A fost un spectacol colorat si cu valsuri de leganat de la stanga la dreapta in toata piata. Ba chiar unii au incins valsul mai ceva ca horele la Sala Radio, la concertele de muzica populara.

A urcat pe scena Gheorghe Zamfir alaturi de Orchestra Johann Strauss, cu un moment ce m-a emotionat puternic. Am cantat din toata inima alaturi de artisti, ba chiar am emis si niste onomatopee mai ciudate la Volare ( o, ooooo!). Iar la final a fost cu artificii si tambal. Tambal romanesc. Un show total cum nu ma asteptam sa vad si cu atat mai putin m-ar fi dus mintea sa concep.

Da, inca o data zic, sunt fan Andre Rieu, desi marturisesc ca inainte de concertul de duminica nu aveam o parere prea bine conturata despre ce face el. II vazusem cateva inregistrari din concerte pe Youtube si mai stiam ca este un frumos nebun care si-a propus sa umple stadioanele lumii chemand oamenii din generatiile noastre sa asculte muzica clasica. Si a si reusit asta!

In cercurile elevate ale Operei si concertelor simfonice, Andre Rieu este inlaturat de-a dreptul, se fac delimitari, se explica pe un ton usor incurcat care este diferenta dintre ce face Rieu si concertele de muzica clasica. Da, este o mare diferenta, dar aduc aplauze sincere si intr-o parte ,si in alta. Si va spun si de ce.

Duminica la concert, in spatele meu, i-am auzit vorbind.  Un domn si o doamna. Spuneau intre ei ca abia asteapta sa inceapa nebunia, venisera tocmai de la Craiova ca sa il vada pe Andre Rieu. Aici mi-au atras atentia si mi-am intors privirea catre ei. Erau asa, intre varste, ea tunsa scurt si cu par roscat regulamentar, el in bermude si sandale, mancau nonsalant dintr-o punga. Alune sper totusi, nu chiar seminte, dar sincer nu am apucat sa vad. Bine, nu era nimic senzational, unii mai incolo mancau popcorn ca la cinema. Eu stiu ce inseamna sa ii faci pe acesti oameni, care nu au ascultat poate niciodata o vioara live, sa vina la un concert unde canta Orchestra Johann Strauss. Incerc de multe ori sa ii tin cumva in fata televizorului cand invit in platou, la Observator, o soprana, un dirijor sau un mare solist sa discutam despre un concert clasic. Si ma straduiesc sa le captez atentia pentru ca eu stiu ca le-ar placea, sigur le-ar placea, doar ca nimeni din “sferele inalte” nu s-a obosit sa ii provoace la un Shostakovich sau la un Chopin. Nimeni, in afara acestui nebun de Andre Rieu, un violonist extraordinar, care fluiera, pasaia si danseaza ca o paiata pe scena lui gatita de bal. Si oamenii il iubesc! Si iubesc valsul! Si iubesc pentru trei ore muzica clasica cei care umplu stadioanele la meciurile de fotbal. Ba chiar isi aduc si copiii cu ei. Erau duminică princhindei chiar si de 3 ani, care la un moment dat au adormit, dar sunt sigura ca vor ramana cu o amintire puternica despre ce au vazut. Si e minunat ca e asa, pentru ca muzica clasica nu este a Filarmonicilor, a Academiilor, a Operelor, a Teatrelor. Este a oamenilor! Pe care Andre Rieu ii iubeste, ii respecte si ii face sa plece cu un mare zambet pe fata de la concertele lui. Da, dupa un vals si o punga cu… ALUNE!

https://www.youtube.com/watch?t=175&v=-c33369JRvE

Share

share

COMENTARII (0)