” Brasoveanco, tu ti-ai pierdut capul?

Cum adica, domnule Vasas?

Aud că ți-ai dat demisia să îți faci cârciumă. ( râde tare ) Mă, tu ai
luat-o razna? ”

Imi dadusem demisia din televiziune ca să îmi fac afacerea proprie.

„V-am explicat ca am obosit, ca nu mai vreau la televizor, vreau o viata
linistita si mi se pare o idee excelenta sa-mi deschid o cafenea.”

” Adevărul e, mă brașoveanco… tu ai stofă de vânzătoare. Numa’ mie câtă
dulceață de trandafiri mi-ai promis și mi-ai livrat gem de dude pișate.” (
asta apropo de subiectele pe care le propuneam de la Brasov pentru a intra
in Observatorul principal al Antenei 1 si pe care uneori le „umflam ” ca
sa ajunga la televizor )

„Bine, fă cârciuma, vin să beau o cafea la tine, dar o sa vezi că o să te
întorci în presă.”

„Nu mă întorc, domnule Vasas.”

„Ba da, o să vezi. Peste ani o sa ne reintilnim, eu cred ca aici la
Bucuresti.”

Ati venit dupa ce am deschis cafenea, am stat la o poveste, ati ras: ” Ti-
ai pus tu ambitia de Fifi sa arati ca poti sa faci altceva, dar tot la
televizor iti e locul.” Eu… nu si nu.

Ne-am reintilnit la Bucuresti dupa cativa ani. In televiziune, desigur.

„Vezi brasoveanco, am avut dreptate. Ti-a trebuit tie unitate de
alimentatie publica, ce sa zic!… Te-am lăsat să îți faci damblaua.” (am
râs amândoi)

Ati avut dreptate, domnule Vasas. Mi-ati fost mentor drag, m-ati invatat
sa respir in meseria mea si sa gandesc de 10 ori inainte de a scrie. Si e
ciudat sa scriu toate astea la trecut cind de fapt in sufletul meu  o sa
fiti mereu prezent. Cu spranceana ridicata si atentie la cratime si
exprimari.

Va multumesc. Iar si iar. Si ma bucur ca v-am multumit de fiecare data
cind am stat fata in fata, nu am regretul ca nu stiti ce ati insemnat
pentru mine si traseul meu de om de televiziune.

Cu drag,

Brasoveanca