Prima mea iubire.
Eu aveam 16, el 18. El minte brilianta, suflet sensibil, dar de un egoism feroce. Mă fascina
creierul lui de geniu dar cumva îmi dădeam seama chiar dacă eram o copila ca nu o sa fac treaba
cu el. Pentru ca era în lumea lui. Mă iubea. Atat cât pot băieții sa iubească la vârsta aia.
La un moment dat, era prin anul 2 de facultate cred, m-a anunțat ca pleacă cu 2 prieteni buni băieți în
Africa. M-a informat de expediția feciorilor cu zâmbetul pana la urechi. Fata lui plina de fericire
cind mi-a zis: o luna, îți dai seama? O aventura de o luna!!! Da, mi-am dat seama imediat ca o
sa mor instant de dor. Si-a plecat. M-am perpelit 30 de zile, mi-am făcut griji și l-am așteptat
cu febra nevestelor cărora le-au plecat barbatii la război. Mi-am făcut planuri și vise cu el.
Rasturnam lumea la întoarcere. Dar, cind l-am revăzut fericit, bronzat și marcat de experienta
trăită ceva parca m-a trezit la realitate.
Mi-am dat seama ca nu pot sta lângă un om care-si vede de visele lui independent de mine. Si am mers mai departe. Boala dragostei trecuse brusc fără prea mari tratamente. Ceva dureri de cap au ramas, dar le tratam cu nebagare de seama.
Amorul poate fi comparat cu o boala. Care nu trece cu medicamente. Daca-i dureroasa o
pansează doar timpul sau tratamentele alternative, de cele mai multe ori o dragoste nou nouta.
Asta daca mai ai nervi de incercari, după ce ieși în sânge din maladia precendentă.
Mi-am intrebat prietenii daca dragostea este o boala si daca da, cu ce se vindeca? Iata cum vad
ei lucrurile:
Nu, cu siguranta nu e o boala. Cred ca e unul dintre simturile fara de care nu am putea trai. Lumea zice ca avem 5 simturi si un al salea spiritual. As pune si dragostea pe lista simturilor vitale. Asa simt eu!
Dragostea e ca un venin. odata intrat in inima, nu exista antidot decat… alt venin, din alt ac E boala grea, cu ameteli, fierbinteli, aiureli… dar e si frumoasa, si nu cred ca vrea cineva sa scape de ea, ever!
In cazul meu…da. E o boala de nervi. Nu stiu sa iubesc frumos. Stiu sa iubesc
spectaculos. Eu sunt fata care sparge pahare de zid si apoi plange dupa ele. De mila lor. Ca s-au spart. Asa e si cu dragostea. Iti intra cate o aschie in talpi iar atunci cand iti ajunge in creier dai rateuri. Nu are vindecare. Ea, boala.
Ah nu, nu e o boala. E o bucurie. Nu m-as trata de asta. 🙂
Dragostea nu este o boala, dragostea te face sa te simti mai sănătos decat esti uneori. Dragostea celor din jurul tau te împinge sa lupți, sa speri. Iti da aripi sa creezi, sa inovezi. Iti da curaj sa încerci lucruri de care te temi si iti aduce bucuria de a împărtășii cu ceilalți fericirea ta. Uneori dragostea nu e asa, te certi cu cei din familie, omul ales si iubit iti taie aripile, te paralizează in gândire si in simțire. Eu despre asta zic ca nu e dragoste, dar cu siguranța e ceva care se vindeca.
Da, boala cronica! te vindeci cu si mai multa dragoste…
Pai… exista psihologi care spun ca simptomele „indragostelii” seamana cu cele ale unei boli psihice in faza maniacala Partea frumoasa e ca daca e o boala, e una de care nu vrei sa te vindeci. De fapt, nici nu poti. Eu am incercat. Din fericire, a recidivat :)))
Nu stiu daca e neaparat boala, dar daca e se vindeca cu o alta dragoste.
Cu alta „dragoste”. :))) Cu ce se vindeca? Cu Sex. Clar si mult:))) Initial in scop terapeutic. Apoi for fun pt ca a fost mult mai bine decat cu celalalt:)))
Dragostea bolnava este o boala. Stiu ca suna ca un pleonasm dar este o boala de care scapi doar cu ajutorul dragostei adevarate. Depinde de starea mentala a fiecarui om, dar dragostea adevarata te elibereaza si te ajuta sa te bucuri de viata asa cum este ea. Dragostea bolnava te inchide si te distruge si iesirea depinde doar de tine.
Da, este o boala dar de ce sa o tratam?? Pai cand te doare? Trece de la sine…nu exista tratament. Daca vrei sa treaca mai repede iti aduci singur in mod constant argumente impotriva, astea se infig acolo in subconstient si la un moment dat, ele, ”argumentele”, o sa te convinga de faptul ca ”nu se mai merita”. Dar. timpul vindeca ranile.
Concluzie.
In dragoste e vorba, din pacate, despre asteptari. Ne punem sperante, ne facem planuri. Și nu dragostea in sine doare ca naiba, ci momentul ala in care iti dai seama ca asteptarile tale…raman asteptari si atat. In febra amorului cuvintele o iau inainte. Nu vedem semnalele de alarma. Suntem concentrati pe declaratiile celuilalt. Te iubesc, tudoartu, nimeninuecatine si uite asa te ia boala ☺ Mai razi, mai plangi, te mai chinui, te mai bucuri e parte a procesului. Și dacă n-ai 16 ani trebuie să înțelegi și să-ți asumi că orice început are la un moment dat un sfârșit.