Ne batem capul cu educatia lor. Sa ii invatam bine. Sa ii crestem drept si frumos. Dar sunt momente cind copiii ne depasesc si ne dau ei lectii.

Ieri am avut o discutie mai aprinsa cu mama. Fie-mea a asistat. Dupa ce apele s-au calmat o intreb:

Ai vazut ce tare m-am certat cu mia?
Offf. Am vazut, mami.
Si ce parere ai?
Eu?
Da, tu ca ai asistat la toata discutia.
Eu nu ma bag, mami. E cearta voastra nu a mea. Dar…si a tacut.
Dar, ce?
Dar parca totusi nu e frumos sa te certi cu mama ta, nu crezi?

Ce poti sa replici la asa ceva? Pui capul jos si te gandesti: copilul meu e mai intelept ca mine. Cel putin in anumite situatii. Fie-mea e poreclita Fifi mica. Seamana cu mine. Foarte mult. Are zvapaiala mea si curiozitatile mele. Vorbeste enorm. Dar e mai calma si mai rezervata. Ceea ce e bine. E semi aroganta, nu cauta compania oamenilor cu orice pret. Are momente in care spune: Vreau sa fiu putin singura. Si se joaca sau citeste inchisa in camera ei. La 5 ani jumate sa ai nevoie de timpul tau…mi se pare foarte smart. Inteligenta emotionala as spune, la mare cautare azi.

Am invatat de la ea sa am mai multa rabdare, sa tac, sa ascult si….sa nu ies din casa nerujata. :))))

Mi-am intrebat prietenii ce lectii au primit de la copiii lor. Iata emotionantele raspunsuri:

Sa ma pretuiesc. Datorita ei am invatat ca sunt foarte importanta. Ca trebuie sa am grija de mine si ca nu imi permit sa-mi bat joc de timpul si de sanatatea mea. Am invatat ca exista dragoste neconditionata si ca poti sa ierti orice. Am invatat sa iubesc pur si simplu si sa ma bucur pentru ceilalti. Am invatat sa refuz si am invatat ca ” incercarea moarte n-are”

Cea a rabdarii si a iubirii neconditionate.Si dincolo de vorbit din carti, lectia suprema a fost intr-un moment de pedeapsa pe nedrept, pentru ca incerca sa imi atraga atentia, facand doar ce nu trebuie, intr-un moment delicat pentru mine, el mi-a spus: te iubesc si te iert, orice imi faci!

Când gemenii mei aveau 1 an, am început sa-i învăț sa meargă, cum învață toți copii. Ii ricam in picioare si ii lasam sa facă pasi pana la pat. Razvan era mai ambițios și mergea incet, incet. Dar Calin nu voia deloc sa meargă. I se părea foarte distractiv dar nu făcea nici un pas. Până intr-o zi, când Razvan, după ce exersase destul s-a ridicat singur si a inceput sa meargă. In secunda doi, s-a ridicat si Calin si a mers si el. Atunci pe loc. Pe modelul „Da’ ce , eu sunt mai fraier? ” De aici am învățat cat de importanta e competitia pentru orice lucru pe care-l faci in viață si cat de mult te motivează sa ai un model pozitiv in preajma ta Si a mai fost un moment. Anul trecut am fost cu Calin la Grigore Alexandrescu la 2 noaptea pentru ca tusea in continuu si nu mai stiam ce sa-i fac. Am ajuns acolo, l-a consultat, i-a pus o branula care se numea „Fluturaș” , am plâns amandoi odata, el de durere, eu de mila lui, i-a facut un aerosol si trebuia sa mai asteptam putin ca sa-si facă efectul tratamentul administrat. El tusea in continuu iar eu il tineam lipit de mine in brațe cu speranta ca se mai liniștește. Si am stat asa lipiți pana cand i-a fost mai bine, i-a mai trecut tusea, am luat tratamentul si am plecat acasă la 4 dimineața. Cred ca timp de un an , la interval de 2-3 săptămâni, Calin imi zicea la culcare: „Mami, mai știi cand am fost la doctor si mi-a pus Fluturaș la mâna si Razvanel a rămas acasă si tu m-ai ținut in brațe sa nu mai tușesc ? Mulțumesc mami ca m-ai ținut in brațe !” De fiecare dată când imi zicea fraza asta mi se făcea pielea de găină când vedeam cât de important a fost pentru el si cum a apreciat el la 3 ani ca mami l-a ținut in brațe și a avut grija de el. Asa ca am învățat cat de mult contează pentru cei dragi gesturi care poate noua ni se par banale dar care valorează atât de mult pentru ei.

Am fost anul trecut la mare trimisa la un curs. Tati nu a putut sa vina cu noi. Hotelul de 3☆ pentru mine a răscolit amintiri din anii ’90 dar pentru el a fost un șoc : murdărie pe plaja, în stațiune, nu si-a explicat de ce nu a găsit repede toaleta de la piscina …când colo nu exista… și toate ce le cam știm de pe litoralul romanesc. La sfârșitul primei zile când epuizasem toate scuzele pentru tot ce a găsit el neplăcut, mi-a zis: toate ca toate …nu contează. …cel mai urât lucru este ca nu e și tati cu noi. Atunci mi-am dat seama ca atunci când suntem împreună totul e ok indiferent de ce este în jur ….

Daca adultul este responsabil, copilul nu are ce lectii sa ii dea. Imi place faptul ca dialogul cu copiii mei se poarta prin argumente si ca nu exista din partea noastra „fa asa, pentru ca asa zic eu”

Lectia ipocriziei: O colega de gradinita, mai lipsita de posibilitati dar extrem de tupeista si care de fiecare data cand avea ceva, oricat de nesemnificativ, facea sa para ca, de fiecare data, detine miezul din gogoasa, i-a spus copilului meu, ca al ei catel este mai frumos, mai destept si mai devreme acasa. Evident ca situatia era exact invers dar mica mea naiva a crezut-o si s-a intristat. Venita acasa i-am explicat cum sta treaba si ca cealalta fetita ii spune asta doar ca sa o supere si pentru ca isi doreste si ea un catel la fel dar nu are cum sa-l aiba. Si am continuat…..spune-i si tu ca are un catel urat, asa cum ti-a spus si ea tie. Replica a fost: ” Dar mami nu pot sa-i spun asa: pentru ca nu este adevarat, si catelul ei este frumos si al meu, doar ca sunt diferiti, si nu pot sa-i spun ca are un catel urat pentru ca nu are…. „

Anul trecut a venit un mos tanar. Se vedea barba neagra pe sub barba alba. Copilul s-a prins ca nu e mosu ala adevarat. Dar a intrat perfect in joc ca sa nu ma simt prost. Mai tarziu m-a intrebat care mos a venit la ea, ca nu era ala adevarat.

Cea mai dura lectie a fost cand mi-a reprosat ca nu am avut incredere in ea. Eram o mama disperata, in fata primului examen important din viata copilului meu si am vrut ca totul sa fie perfect. Am plans cand a iesit de la examenul de limba romana pentru ca nu stiam daca ce a scris in lucrare era corect. Am intrebat profesoara, m-am linistit si am mers mai departe. Peste ceva timp mi-a reprosat ca nu am avut incredere in ea cand imi spusese ca facuse corect exercitiul la gramatica. Avea dreptate…. Nu am avut incredere in COPILUL meu. Mi-am invatat lectia dar pana in ultima mea clipa din viata asta nu o sa uit cum m-au biciuit cuvintele: MAMA, NU AI AVUT INCREDERE IN MINE.