Povestea căpşunarului acoperit

– un text de Valerian Ionescu

O ofensă pentru mulţi români din Peninsulă – nu am înţeles niciodată de ce pentru că majoritatea ar prefera şomajul sau 
muncitul prin case – ştampila de capşunar pare mai degrabă o invenţie a unui compatriot. Şi nu a presei care atât a uzitat şi uzat cuvântul încât si-a pierdut parcă şi scopul iniţial. Îl suspectez pe dibacele român că a 
reuşit să ne arunce pe o pistă greşită. Pentru că a fi „capşunar” e coşmarul oricărui emigrant. 

O muncă sezonieră, prost plătită, care te solicită mai tare decât orice altceva. Stai aplecat ore de-a rândul,  şi munceşti cu mâinile până nu îţi mai simţi degetele. 

Înteleg de la cunoscători că numai la cules de usturoi e mai greu. Ori românii noştri,comozi sau/şi inspiraţi din fire, evită munca multă combinată cu banii puţini. Stă în flerul nativ. Sau în experienţa zecilor de ani de salarii proaste. 

Să nu mă înţelegeţi greşit. Sunt români mulţi care muncesc pe rupte în construcţii,  mai mult decât orice „capşunar”, dar sunt remuneraţi de 4 ori mai mult. Aşa că cineva care a ţintit iniţial o simplă victimizare după vreo experienţă nefericită – vă asigur, singulară – în ale agriculturii, a speriat definitiv puţinele firme care mai recrutau românaşi din ţărişoară ca să îi duca la căpşuni în Spania. Un erou, desigur. Omul şi-a atins scopul.

Aşa că….cine e căpşunarul?

Share

share

COMENTARII (0)