Azi incepe X FACTOR. De ce să te uiti?

Prin 2011, în UK, la X Factor tatăl, urca pe scenă pentru prima dată Olly Murs. Zicea despre el, în engleza tipică din Essex – faublier, I am just a normal giezer. Dar, întrebat de Simon Cowell de ce eşti aici a răspuns: pentru că vreau să fiu un pop star, să vând multe discuri şi să mă distrez.
Natural born entertainer a fost verdictul. Da, tipul simpatic de 25 de ani care lucra într-un call center.
Cam aşa e X Factor. Cool dintr-un motiv foarte fain – vine unul din fundul pământului şi ne face praf. Ne lasă cu gura căscată după ce. Urcă pe scenă fără vreo repetiţie înainte.
La noi, X Factor spune şi mai bine povestea Cenuşăresei. Nu numai pentru că transformă un necunoscut în superstar. Ci şi pentru că showul în sine s-a transformat, a crescut. A fost ciopărţit şi arătat mult cu degetul. Şi aşa a devenit mai bun. Ca în viaţă – sunt două tipuri de oameni: unii care au şi alţii care luptă ca să aibă. X Factor a luptat să devină cool.
Cea mai discutată trebuşoară a fost schimbarea de juriu. A treia în patru sezoane. Delia, Brenciu şi Bănică. Trei personaje savuroase care însă, după 10 ore de filmare zilnic lasă garda jos şi ajungi să îi vezi ca oameni. Da, exact ca oamenii de vin cu vise şi speranţe şi se urcă pe scenă. Acolo, fix unde e Xul. Ca să iasă cadrul bine.
De pildă, ştiam un Bănică foarte calculat care ajunge să aibă un gest incontrolabil şi aruncă spre un concurent cu scaunul. Brenciu vede pentru prima dată într-o competiţie oameni care nu au nicio treabă cu cântatul şi se distrează. Cei doi B din juriu se înţeapă natural, se respectă dar nu sunt prieteni. Ştefan îi repetă lui Horia că îl oboseşte pentru că vorbeşte prea mult, Brenciu îl ia peste picior pentru că fumează.
X factor e un soi de spectacol al lumii, o comedie umană cu toate tipologiile. Se râde, se plânge, se lasă cu sală şi juraţi în picioare, pe masă, pe scenă. E imprevizibil. Din Lunca Câlnăului, Chişinău, Napoli, Babadag.
Cinci mii de înscrişi, peste 400 au fost pe scenă, 160 au luat minimum 2 DA. Aşa s-a filtrat X Factor. Selecţie riguroasă. Pe aceeaşi scenă Madonna, Tom Jones, One Direction, Britney Sprears.
Mai mult decât voce. SHOW!! Viaţă. VIAŢĂĂ!
* text de Alina Tudor
In fiecare vineri o sa gasiti aici pe blog povesti in avanpremiera de la X Factor. E showul meu preferat pe care il recomand cu mare drag. Pentru ca e chiar cool!
Fotografii : xfactor.a1.ro
COMENTARII (0)

Am întrebat un medic despre 7 mituri legate de vaccinuri, antibiotice, apa cu lămîie
Mituri despre apa cu lămîie, vaccinuri, antibiotice circulă tot timpul pe marele internet.
Am rugat-o pe

Dieta Oloproteică. Ce mănânc, ce beau, cum dorm, cât am slăbit
Au trecut aproape 3 luni de
dietă.
Am slăbit doar 12 kilograme.

Dieta Oloproteică de la Cronos Med. Prima lună
Povestea a început cu adevărat acum câteva luni.
Andreea Berecleanu mi-a vorbit despre profesorul Italian

#ONoapteLa Grădina Vlahiia. Tihnă. Roade. Omenie
Toata viața am visat să trăiesc la țară. Când eram în școală generală eram invidioasă pe colegii mei care

Eu nu vreau nimic de ziua mea
A fost declarația
Mariei înainte de ziua ei.
În martie anul ăsta

#Onoapte la Shagy și Ioana în Sibiu
Într-o zi cred că o să scriu o carte în care o să pun cele mai frumoase locuri în

Forest Valley Chalet. Am fost, am respirat și am vrut să rămân
Goana după liniște e sportul meu preferat.
Dacă mă întreabă cineva ce îmi doresc, spun că vreau puțină liniște.
Nu există comentarii încă.